ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1672/2024

Cererea de chemare în judecată Prin cererea formulată și completată, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu Administrația Prezidențială - Președintele României, anularea parțială a Decretului nr. 232/28.02.2022 privind retragerea titlului de Luptător pentru Victoria Revoluției Române din decembrie 1989 - Luptător cu Rol Determinant, poziția 33 din anexa la Decret, iar în contradictoriu cu Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în perioada 1945-1989, anularea parțială a procesului-verbal al ședinței Comisiei art. 49 constituită în baza Ordinului nr. 2/2022 din 26.01.2022 înregistrat la Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist cu nr. 18/1513 din 8.02.2022 și anume a poziției nr. 33, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2261/2022 din 29 noiembrie 2022, a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității, a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Administrația Prezidențială Președintele României și Guvernul României - Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, a anulat în parte Decretul Președintelui României nr. 232/28.02.2022 privind retragerea titlului de Luptător pentru Victoria Revoluției din decembrie 1989 - Luptător cu Rol Determinant, numai în ce privește poziția 33 din anexa la Decret privind pe A., a anulat în parte procesul-verbal al ședinței Comisiei art. 49 constituit în baza Ordinului nr. 02/2022 din data de 26.01.2022 înregistrat la Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist cu nr. 18/1513 din 8.02.2022 și anume numai în ce privește poziția nr. 33 din tabelul din procesul-verbal menționat privind pe A.. De asemenea, în baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ., a obligat pârâții în solidar către reclamant la cheltuieli de judecată în sumă de 100 RON taxă judiciară de timbru plus 2.618 RON onorariu de avocat.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond pârâții Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în perioada 1945-1989 și Președintele României-B. prin Administrația Prezidențială au declarat recurs. 3.1. Pârâtul Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în perioada 1945-1989 își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., în sensul că, la dezlegarea pricinii judecătorul de la fond a încălcat dispozițiile art. 435 alin. (1) C. proc. civ. Instanța de fond, interpretează decizia nr. 1827/2019 a Curții de Apel București din dosarul nr. x/2017 arbitrar și subiectiv, în sensul că, omite faptul că intimatul A. în cererea de chemare în judecată a avut trei solicitări si anume: - constatarea refuzului nejustificat al Secretariatului de Stat; - obligarea instituției pârâte să efectueze operațiunea administrativă de a înainta către Președintele României propunerea de a i se acorda titlul de Luptător cu Rol Determinant; - obligarea acesteia la eliberarea certificatului de luptător cu rol determinant. Tot pe acest aspect, arată faptul că judecătorul de la fond menționează total greșit în motivarea hotărârii la pagina 2 că în apărările formulate a susținut că dosarul nr. x/2017 a avut ca obiect anularea certificatului de luptător cu rol determinant. În realitate, instituția pârâtă a invocat excepția puterii de lucru judecat și nu a autorității de lucru judecat. De altfel, prin apărările formulate a invocat puterea de lucru judecat reprezentată de Decizia nr. 1827/2019 din dosarul nr. x/2017 privind respingerea solicitării lui A. de obligare a Secretariatului de Stat la eliberarea certificatului de luptător cu rol determinant. În ceea ce privește susținerea instanței de fond că, "Secretariatul în mod corect a continuat procedura administrativă și la 25.06/2019, prin Decizia nr. 338, urmare reanalizării cererii reclamantului, Secretariatul … a admis cererea … " această susținere nu are suport probator deoarece prin Decizia nr. 338/2019 și prin procesul-verbal aferent acesteia fosta Comisie nu reanalizează nimic ci admit cererea pe baza soluției admiterii contestației dată de CPRD, ceea ce reprezintă o gravă încălcare a dispozitivului Deciziei nr. 1827/2019 din dosarul nr. x/2017. În ceea ce privește aserțiunea judecătorului de la fond prin care se susține că procesul-verbal nr. x/1513/08.02.2022 trebuia comunicat reclamantului, se solicită a se lua act că această susținere este total greșită deoarece procesul-verbal nr. x/2935/22.03.2022 prin care s-a anulat certificatul de luptător cu rol determinant al acestuia a fost comunicat prin poștă cu confirmare de primire, motiv pentru care nu există nicio vătămare produsă. Dovadă în acest sens, o reprezintă dosarul nr. x/2022 unde intimatul a solicitat anularea procesului-verbal nr. x/2935/22.03.2022. 3.2. Președintele României - B. prin Administrația Prezidențială, în motivarea recursului, arată că instanța de fond, în mod eronat, a respins cererea privind extinderea cadrului procesual, formulată de Președintele României prin Administrația Prezidențială, referitoare la introducerea în cauză a prim- ministrului României, în calitate de contrasemnatar al decretului contestat. Prin reglementarea obligației constituționale a prim-ministrului de a contrasemna decretele Președintelui, acestuia i se atribuie responsabilitatea juridică și politică asupra conținutului actului pe care, semnându-1, îl validează. Față de aspectele evidențiate, consideră că se impune introducerea în cauză a prim-ministrului, întrucât contrasemnatarul actului administrativ a cărui anulare se solicită are calitate procesuală pasivă, iar hotărârea ce urmează să fie pronunțată de instanța de judecată, în prezenta cauză, să-i fie opozabilă acestuia. Se mai susține că instanța de fond, în mod greșit, a respins excepția inadmisibilității anulării Decretului nr. 232/2022, pe care recurentul o consideră ca fiind una întemeiată, contrar celor reținute, raportat la faptul că Decretele Președintelui emise în exercitarea atribuției constituționale prevăzute de art. 94 lit. a) din Constituție nu sunt simple acte administrative susceptibile de control pe calea contenciosului administrativ, ci sunt acte juridice complexe ce exprimă raporturi de natură constituțională între Președintele României, pe de o parte, și Parlament, pe de altă parte, și, în consecință, potrivit art. 1 alin. (4) din Constituție, nu sunt cenzurabile de către instanțele judecătorești pe calea contenciosului administrativ. O interpretare contrară ar însemna că instanțele judecătorești învestite cu exercitarea controlului de legalitate s-ar substitui prerogativelor constituționale ale Președintelui României, ceea ce este în evidentă contradicție cu prevederile legale și ar echivala cu negarea atribuțiilor constituționale proprii ale Președintelui României, care ar deveni atribuții comune/partajate cu instanțele judecătorești. Din această perspectivă, recurentul apreciază că, pentru acest tip de decret, instanțele judecătorești nu au vreo competență de control și cenzură. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., se arată că Secretariatul de Stat procedează la: - analizarea condițiilor legale intervenite, în sensul modificării situației juridice, apărute după data emiterii decretului de acordare a titlului, mai exact verifică dacă au intervenit sau nu fapte care să schimbe situația inițială. În situația în care persoanele cărora le-a fost acordat titlul nu mai îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr. 341/2004, Secretariatul de Stat anulează titlul acordat; - verificarea dosarelor de acordare/preschimbare a calității de participant la Revoluția din decembrie 1989 se realizează de către Secretariatul de Stat, aceasta fiind entitatea de stat învestită și cu luarea deciziei de aprobare sau respingerea a solicitărilor. În prezenta cauză, Secretariatul a procedat la verificarea copiilor de pe hotărârile din dosarele de instanță anexate adresei de înaintare (propunerii). În cazul retragerii unui titlu, Secretariatul de Stat înaintează Președintelui României propunerea de retragere motivată a titlului atribuit, iar Președintele României, urmare primirii acesteia, ia act și emite decretul de retragere a titlului. Instanța de fond nu a făcut o distincție între atribuțiile celor două instituții, ci a stabilit, în sarcina Președintelui României, obligații pe care apreciază că nu le-a îndeplinit la momentul emiterii decretului contestat, respectiv anularea certificatului de revoluționar, deși legea nu le-a reglementat în sarcina acestuia, în realitate, acestea reveneau Secretariatului de Stat. Președintele României acordă și retrage titlurile de revoluționar/luptător cu rol determinant exclusiv în baza prerogativelor sale constituționale, urmare propunerii Secretariatului de Stat. Astfel, instanța de fond, și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, întrucât a "adăugat la lege" și "a creat" o normă nouă, prin care a stabilit, practic, obligații noi pentru Președintele României, referitoare la verificarea de legalitate a propunerilor pe care le primește de la Secretariatul de Stat, precum și posibilitatea de a refuza să acorde titlul, obligații prevăzute de legiuitor deja în sarcina unui alt subiect de drept - Secretariatul de Stat. Așadar, prima instanță a înțeles în mod greșit mecanismul referitor la procedura de înaintare a propunerii Secretariatului de Stat către Președintele României, și procedura de emitere a decretului de către Președinte, de vreme ce a reținut că " în cauza de față însă nu vorbim de o marjă de apreciere (...) ci doar de o verificare de legalitate a propunerilor pe care le primește de la Secretariatul de Stat (...)." Acest fapt atrage motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. care reglementează situația depășirii, de către instanțe, a atribuțiilor puterii judecătorești, pentru că a săvârșit acte care intră în atribuțiile unor altor organe aparținând unei alte autorități constituite în stat (Decizia nr. 351 din 17 februarie 2016 pronunțată în recurs de secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție). Se mai invocă și motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., având în vedere faptul că, din lecturarea motivării sentinței recurate, reiese cu evidență faptul că aceasta este pronunțată cu încălcarea prevederilor de drept material. Astfel, recurentul precizează că procedura administrativă la care face referire instanța (reține pe fila x, că "nu a avut ca obiect anularea certificatului reclamantului") anume, lipsa anulării certificatului de revoluționar, revine Secretariatului de Stat, în calitate de emitent al actelor și de titular al obligației instituite prin dispozițiile din Legea nr. 341/2004, respectiv, H.G. nr. H.G.. nr. 1412/2004, și nu Președintelui României. În opinia recurentului, Secretariatul de Stat a indus în eroare instituția Președintelui României, transmițând o propunere nelegală, viciată prin neîndeplinirea procedurii administrative legale la care face referire instanța, cum este cea referitoare la lipsa anulării certificatului, precum și cea referitoare la analiza elementului de noutate reprezentat de hotărârea judecătorească pe care a menționat-o ca temei al retragerii calității, respectiv a titlului. Cu alte cuvinte, instanța de fond a aplicat în mod greșit normele de drept material ale Legii nr. 341/2004, mai precis a omis faptul că Decretul Președintelui României nr. 232/2022 nu este un act emis de sine stătător, ci este emis în urma îndeplinirii unor proceduri administrative prevăzute în mod expres de lege și numai după ce acestea sunt îndeplinite de către Secretariatul de Stat. Președintele României nu are atribuția legală de a întreprinde verificări cu privire la situația de fapt/de drept a persoanelor propuse pentru acordare/retragere titlu, de a anula certificatul de revoluționar sau de a refuza să acorde titlu. Așadar, în etapa emiterii decretului, Președintele României trebuie să respecte dispozițiile legale exprese referitoare la emiterea decretelor, conform art. 94 din Constituție. Mai mult, hotărârea instanței de fond este și nemotivată, aceasta nu a prezentat raționamentul logico-juridic care a creat convingerea pronunțării unei astfel de soluții. Curtea de Apel București, în soluționarea cererii de anulare, nu a reținut, în cuprinsul sentinței recurate, motivele pentru care au fost înlăturate apărările Președintelui României referitoare la emiterea decretului. Sub acest aspect, este greșită reținerea instanței în sensul reținerii culpei Președintelui României față de îndeplinirea defectuoasă, de către Secretariatul de Stat, a întregii proceduri administrative din cazul intimatului - reclamant. Președintele României a emis decretul contestat pornind de la premisa că propunerea Secretariatului de Stat este legală și corect întocmită, apreciind astfel în baza principiului legalității actelor emise de alte instituții publice, precum și în baza încrederii interinstituționale. Secretariatul de Stat a sesizat în mod nelegal și netemeinic Președintele României, în sensul transmiterii propunerii de retragere a titlului, în condițiile în care nu deținea în realitate nicio hotărâre judecătorească, pronunțată ulterior acordării titlului, prin Decretul nr. 1053/2019, care să poată fi considerată element de noutate, în sensul legii. Apreciază ca fiind concludente aceste precizări în raționamentul de stabilire a culpei Președintelui României, în prezenta cauză, raportat la aprecierea "culpei pârâților" și implicit proporția cuantumului cheltuielilor de judecată solicitate. Fundamentul acordării cheltuielilor de judecată, precum și a altor despăgubiri eventual pretinse, este reprezentat de răspunderea civilă delictuală, reglementată prin C. civ., iar în cazul litigiilor, pârâții răspund în solidar pentru prejudiciul cauzat reclamantului. Or, în cauză, nu există o culpă a Președintelui României. Pentru toate aceste motive, solicită ca toate cheltuielile de judecată, să fie sarcina Secretariatului de Stat, având în vederea culpa exclusivă a acestei instituții care a gestionat defectuos procedura administrativă prealabilă emiterii decretului și a generat prezentul litigiu. În susținerea recursurilor sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Apărările formulate în cauză Părțile au formulat întâmpinări reciproce prin care au solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenți, a apărărilor expuse în întâmpinări, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate. Cu toate că au fost formulate memorii de recurs separate, Înalta Curte le va analiza și răspunde prin considerente comune. În ceea ce privește introducerea în cauză a prim - ministrului, Înalta Curte reține că instanța de fond în mod corect a constatat că Președintele României prin Administrația Prezidențială, nu a formulat o cerere de introducere în cauză a prim - ministrului, ci a solicitat să se pună în discuția contradictorie a părților necesitatea introducerii în cauza a acestuia, ceea ce instanța de fond a și făcut, iar la termenul din 15 noiembrie 2022, aceasta a pus în discuția contradictorie a părților necesitatea introducerii în cauza a prim - ministrului și s-a pronunțat în sensul că nu se impune introducerea în cauză a acestuia. Astfel fiind, Înalta Curte consideră ă susținerile și criticile pe acest aspect sunt nefondate. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. ("când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești") Cu alte cuvinte, când instanța a săvârșit un "exces de putere". Instanța săvârșește un "exces de putere" când, fie pronunță o hotărâre judecătorească fără nicio competență în acea problemă, fie chiar și numai când ea săvârșește orice alt act de procedură în afara prerogativelor recunoscute instanțelor prin lege. Într-o încercare de definire a sintagmei "depășirea atribuțiilor puterii judecătorești", s-a considerat că aceasta semnifică intruziunea autorității judecătorești în sfera activității autorității executive sau legislative, așa cum a fost consacrată de Constituție sau de o lege organică, instanța judecătorească săvârșind acte care intră în atribuțiile unor organe aparținând altei autorități constituite în stat, decât cea judecătorească. Aceasta s-ar putea produce când instanța săvârșește un act pe care numai un organ al puterii executive sau al puterii legislative îl poate face, când consfințește, cu valoare legală, texte abrogate, când contestă puterea legiuită altor texte, când critică pe legiuitor, când aplică o lege adoptată, înaintea intrării ei în vigoare, când se pronunță pe cale de dispoziții generale. În practica instanței supreme s-a statuat că prin exces de putere nu se pot înțelege decât acele atingeri aduse de judecători principiilor constituționale care determină, în interesul general, limitele în care trebuie să se restrângă diferitele puteri, iar nu orice violare de lege sau abateri de la simple reguli de competență. Conform doctrinei, "excesul de putere" derivă din trecerea abuzivă a "barierelor" între funcțiile ce revin autorităților publice și el este un exces față de limitele fixate prin norme constituționale. "Necompetența" derivă din încălcarea sau ignorarea atribuțiilor de jurisdicție ce revin diferitelor categorii de instanțe, astfel cum aceste atribuții au fost stabilite prin normele de procedură, în interiorul sistemului instanțelor judecătorești. Deci, "excesul de putere" semnifică un conflict de atribuții între instanțe și alte autorități, iar "necompetența" un conflict de atribuții între instanțele judecătorești. Astfel spus, "excesul de putere" constă în încălcarea de către judecători a principiului separației puterilor în stat, în imixtiunea lor în atribuțiile puterii legislative sau executive. Înalta Curte constată că, în cauza de față, nu ne aflăm în niciuna din ipotezele prezentate mai sus. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile pe acest aspect nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., fiind nefondat. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material") Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a respins excepția inadmisibilității reținând că decretele președintelui sunt acte administrative, supuse controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ, cu precizarea că există și decrete exceptate de la controlul în contencios, anume acelea prin care se concretizează raporturile constituționale dintre președinte, pe de o parte și guvern și parlament, pe de altă parte. Acestea din urmă pot face însă, obiectul unui control de constituționalitate, sub aspectul soluționării unui conflict juridic de natură constituțională. Din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamantul a parcurs în paralel două proceduri, atât în fața autorității administrative, cât și în fața instanței. În procedura administrativă reclamantului i s-a recunoscut definitiv calitatea de Luptător cu Rol Determinant pentru victoria Revoluției din decembrie 1989 În procedura administrativă, la 25.06.2019, prin Decizia nr. 338, urmare reanalizării cererii reclamantului, Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist a admis cererea reclamantului. Această decizie nu a fost contestată. Urmare acestei decizii administrative, Secretariatul de Stat, cu avizul Comisiei Parlamentare, a înaintat Președintelui României propunerea de atribuire către reclamant a titlului de Luptător pentru Victoria Revoluției Române din decembrie 1989 - Luptător cu Rol Determinant. Președintele României a emis Decretul nr. 1053/10.12.2019 prin care la poziția 24 a conferit reclamantului titlul de Luptător pentru Victoria Revoluției Române din decembrie 1989 - Luptător cu Rol Determinant. În anul 2020 reclamantului i s-a eliberat certificatul prin care se atestă conferirea titlului de Luptător pentru Victoria Revoluției Române din decembrie 1989 - Luptător cu Rol Determinant. Așadar, că odată cu emiterea titlului și certificatului, inclusiv drepturile patrimoniale ale reclamantului au fost recunoscute de Statul Român, născându-se în patrimoniul reclamantului dreptul la un "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1 la Convenția europeană a drepturilor omului (dreptul la indemnizație). În paralel și anterior emiterii decretului nr. 1053/2019, s-a derulat procedura judiciară. Dosarul nr. x/2017 nu a avut ca obiect anularea certificatului reclamantului, ci obiectul litigiului a fost obligarea Secretariatului să finalizeze procedura administrativă privind pe reclamant, căruia anterior Comisia Parlamentară îi recunoscuse dreptul prin avizul favorabil eliberării titlului de revoluționar. Instanța în acel dosar a constatat lipsa unui refuz nejustificat de continuare a procedurii administrative de către Secretariat din moment ce Comisia Parlamentară nu transmisese documentația care a stat la baza admiterii contestației reclamantului. De aici a derivat Decretul nr. 1053/10.12.2019 prin care la poziția 24 Președintele României a conferit reclamantului titlul de Luptător pentru Victoria Revoluției Române din decembrie 1989 - Luptător cu Rol Determinant. Înalta Curte reține că în decizia nr. 1827/12.04.2019 nu s-a menționat niciodată că reclamantul nu ar îndeplini condițiile în vederea acordării titlului. Prin urmare, odată cu decretul respectiv și ulterior cu certificatul emis în anul 2020 în mod corect reclamantului i s-a recunoscut calitatea de Luptător cu Rol Determinant. Nicio instanță nu a fost sesizată cu anularea decretului nr. 1053/2019 sau cu anularea certificatului reclamantului. Prin procesul-verbal al ședinței Comisiei art. 49 constituită în baza Ordinului nr. 2/2022 din 26.01.2022 înregistrat la Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist cu nr. 18/1513 din 8.02.2022 s-a constatat în mod greșit la pct. 33 din tabel că reclamantul se numără printre cele 47 de persoane "care au hotărâri judecătorești de respingere privind acordarea calității de luptător cu rol determinant". Chiar în lipsa unor prevederi exprese în procedura Legii nr. 341/2004, Secretariatul de Stat ar fi trebuit să comunice reclamantului în prealabil acest proces-verbal, adică înainte de a fi înaintat Președintelui României, date fiind consecințele asupra drepturilor reclamantului. Înalta Curte constată că instanța de fond temeinic și legal a reținut că Decretul nr. 232/2022 este emis cu încălcarea art. 8 alin. (6) din Legea nr. 341/2004, dispoziții care prevăd că titlul poate fi retras numai dacă certificatul a fost anulat, iar prin decizia nr. 1827/12.04.2019 nu a fost anulat nici titlul reclamantului emis potrivit Decretului 1053/10.12.2019, nici certificatul de revoluționar al reclamantului - Luptător cu rol determinant, acesta fiind emis ulterior deciziei nr. 1827/12.04.2019, respectiv la 7.12.2020, astfel că rezultă cu evidență că nu avea cum să fie anulat prin decizia instanței pronunțată anterior emiterii lui. În ceea ce privește motivul de recurs privind cheltuielile de judecată Înalta Curte are în vedere faptul că prin Decizia nr. 3/2020 privind examinarea recursului în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat în sensul că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport de prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitată de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de cazare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Ca atare, în aplicarea deciziei anterior enunțate, instanța de control judiciar nu se poate pronunța asupra proporționalității cheltuielilor de judecată acordate unei părți de către instanța de fond. În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentelor sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.