ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1547/2024

Ședința publică din data de 18 martie 2024

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul acțiunii deduse judecății

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, la data de 10.06.2021, sub număr unic de dosar x/2021, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Timișoara, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad și Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor ("ANAF - DGSC") anularea în parte a actului administrativ fiscal reprezentat de Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. x/13.07.2020, precum și a actului premergător care stă la baza emiterii acesteia, reprezentat de Raportul de inspecție fiscală nr. x/13.07.2020, respectiv în ceea ce privește:

a.suma totală de 8.859.884 RON stabilită cu titlu de impozit pe profit, compusă din:

- 39.811 RON - impozit aferent cheltuielilor cu comisioanele pentru intermediere vânzări facturate de B. în anul 2015, în sumă de 248.818 RON;

- 21.607 RON - impozit aferent cheltuielilor cu serviciile de dezvoltare proiect facturate de B. în anul 2016, în sumă de 135.043 RON;

- 4.201.872 RON - impozit aferent cheltuielilor cu penalitățile de întârziere referitoare la facturile de achiziții bunuri/servicii de la B.;

- 1.331.838 RON - impozit aferent ajustării prețului produselor finite vândute către B. ca urmare a variației costurilor cu materiile prime;

- 3.264.756 RON - impozit aferent ajustării veniturilor în funcție de rata rentabilității recalculată ca urmare a analizării dosarului prețurilor de transfer;

b.suma de 2.837.425 RON stabilită cu titlu de TVA, compusă din:

- 27.860 RON aferentă serviciilor de intermediere vânzări, facturate de B.;

- 27.009 RON aferentă serviciilor de dezvoltare proiect achiziționate de la B.;

- 2.782.556 RON aferentă ajustării prețului produselor finite vândute către B. ca urmare a variației costurilor cu materiile prime.

A solicitat anularea în parte a Deciziei nr. 271/10.12. emisă de ANAF - DGSC în soluționarea contestației promovate de A. împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. x/13.07.2020 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/13.07.2020, respectiv în ceea ce privește:

- respingerea contestației promovate de A. cu privire la impozitul pe profit în sumă de 21.607 RON aferent cheltuielilor cu servicii dezvoltare proiect și TVA aferentă în sumă de 27.009 RON;

- respingerea contestației promovate de A. cu privire la impozitul pe profit în sumă de 39.811 RON aferent cheltuielilor cu servicii de comision de agenție și TVA aferentă în sumă de 27.860 RON;

- respingerea contestației promovate de A. cu privire la impozitul pe profit în sumă de 1.331.838 RON aferent ajustării prețului produselor finite vândute către B. ca urmare a variației costurilor cu materii prime și TVA aferentă în sumă de 2.782.556 RON;

- respingerea contestației promovate de A. cu privire la impozitul pe profit în sumă de 4.201.872 RON aferent cheltuielilor cu penalitățile contractuale;

- respingerea contestației promovate de A. cu privire la impozitul pe profit în sumă de 3.264.756 RON aferent ajustării veniturilor ca urmare a analizării dosarului prețurilor de transfer.

A solicitat obligarea autorităților pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, potrivit dovezilor care vor fi depuse la dosarul cauzei, având în vedere următoarele considerente:

I.2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 485 din 27 octombrie 2022 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea de îndreptare eroare materială formulată de expert C..

S-a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Timișoara, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad și Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor.

S-a anulat în parte actul administrativ fiscal reprezentat de Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. x/13.07.2020, precum și actul premergător care stă la baza emiterii acesteia, reprezentat de Raportul de inspecție fiscală nr. x/13.07.2020, respectiv în ceea ce privește:

- suma totală de 8.859.884 RON stabilită cu titlu de impozit pe profit, compusă din:

- 39.811 RON - impozit aferent cheltuielilor cu comisioanele pentru intermediere vânzări facturate de B. în anul 2015, în sumă de 248.818 RON;

- 21.607 RON - impozit aferent cheltuielilor cu serviciile de dezvoltare proiect facturate de B. în anul 2016, în sumă de 135.043 RON;

- 4.201.872 RON - impozit aferent cheltuielilor cu penalitățile de întârziere referitoare la facturile de achiziții bunuri/servicii de la B.;

- 1.331.838 RON - impozit aferent ajustării prețului produselor finite vândute către B. ca urmare a variației costurilor cu materiile prime;

- 3.264.756 RON - impozit aferent ajustării veniturilor în funcție de rata rentabilității recalculată ca urmare a analizării dosarului prețurilor de transfer;

- suma de 2.837.425 RON stabilită cu titlu de TVA, compusă din: 27.860 RON aferentă serviciilor de intermediere vânzări, facturate de B.; 27.009 RON aferentă serviciilor de dezvoltare proiect achiziționate de la B. și 2.782.556 RON aferentă ajustării prețului produselor finite vândute către B. ca urmare a variației costurilor cu materiile prime.

S-a anulat în parte Decizia nr. 271/10.12.2020 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor în soluționarea contestației promovate de reclamantă împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. x/13.07.2020 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/13.07.2020, respectiv în ceea ce privește:

- respingerea contestației promovate de reclamantă cu privire la impozitul pe profit în sumă de 21.607 RON aferent cheltuielilor cu servicii dezvoltare proiect și TVA aferentă în sumă de 27.009 RON;

- respingerea contestației promovate de reclamantă cu privire la impozitul pe profit în sumă de 39.811 RON aferent cheltuielilor cu servicii de comision de agenție și TVA aferentă în sumă de 27.860 RON;

- respingerea contestației promovate de reclamantă cu privire la impozitul pe profit în sumă de 1.331.838 RON aferent ajustării prețului produselor finite vândute către B. ca urmare a variației costurilor cu materii prime și TVA aferentă în sumă de 2.782.556 RON;

- respingerea contestației promovate de reclamantă cu privire la impozitul pe profit în sumă de 4.201.872 RON aferent cheltuielilor cu penalitățile contractuale;

- respingerea contestației promovate de reclamantă cu privire la impozitul pe profit în sumă de 3.264.756 RON aferent ajustării veniturilor ca urmare a analizării dosarului prețurilor de transfer.

Au fost obligate pârâtele în solidar la plata către reclamantă a sumei de 152.823,15 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, compuse din: 88.161,15 RON onorariu avocat, 64.512 RON onorariu expert și 150 RON taxă judiciară de timbru.

I.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 au formulat recursuri recurentele-pârâte Agenția Națională de Administrare Fiscală și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad.

I.3.1. Pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței civile atacate, iar în rejudecare respingerea în tot a acțiunii în contencios administrativ ca fiind neîntemeiată și menținerea actelor administrativ-fiscale atacate ca fiind temeinice și legale.

Recurenta apreciază că soluția pronunțată de instanța de fond este netemeinică și nelegală, necuprinzând motivele pe care se întemeiază, prin înlăturarea din probatoriu a expertizei fiscale, fiind pronunțată atât cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, cât și a regulilor de procedură, fiind incidente astfel motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta invocă următoarele critici:

I.3.1. 1. Motivul prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Recurenta susține că soluția instanței de fond de admitere a acțiunii reclamantei se bazează strict pe raportul de expertiză fiscală întocmit în cauză, ale cărui concluzii nu au fost cenzurate, nefiind luate în considerare înscrisurile și constatările faptice ale inspecției fiscale și nici actele depuse în probațiune de recurentă.

În atare condiții, trebuie înlăturată din probatoriu expertiza administrată cu încălcarea limitelor prevăzute de art. 330 C. proc. civ., rezultând astfel că sentința nu cuprinde motivele pe care se sprijină.

Consideră că în prezenta cauză, prin probatoriul administrat, nu s-a reușit să se înlăture prezumția de legalitate a actelor administrativ-fiscale atacate.

I.3.1. 2. Motivele prevăzute de art. 488 pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Recurenta reiterează motivele de fapt și de drept, susținute în fata instanței de fond, motive care, în opinia sa arată, contrar celor reținute prin expertiza fiscală judiciară, însușită întocmai de prima instanță, netemeinicia și nelegalitatea hotărârii pronunțate, cu consecința respingerii în tot a acțiunii formulată de reclamantă și a menținerii ca legale și temeinice a actelor administrativ fiscale atacate.

a) Apreciază ca neîntemeiate și nesusținute, argumentele primei instanțe și implicit cele ale reclamantei cu privire la cheltuielile cu comisioanele pentru intermediere vânzări facturate de B. și TVA aferentă, astfel:

Societatea nu a justificat cheltuielile cu comisioanele de agenție facturate de B. în anul 2015 cu documente din care să rezulte concret serviciile prestate, respectiv A. S.R.L nu a dovedit cu documente justificative faptul că aceste servicii au fost efectuate în scopul realizării operațiunilor sale impozabile.

Din documentele puse la dispoziția organelor de inspecție fiscală, atât în timpul controlului cât și cu ocazia depunerii contestației, rezultă că toate tranzacțiile realizate de A. S.R.L în baza unor comenzi/contactele cu societățile pentru care ulterior societatea B. a emis facturi reprezentând "comision agenție" în fapt au ca parte contractantă A. S.R.L în calitate de furnizor și nicidecum societatea mamă B..

b) Cu privire la cheltuielile cu serviciile de dezvoltare proiect facturate de B. și TVA aferentă, apreciază că argumentele soluției pronunțate nu sunt susținute deoarece reclamanta nu a dovedit prin documente justificative, altele decât factura, efectuarea operațiunii sau a intrării în gestiune și, respectiv, nu a dovedit faptul că serviciile de dezvoltare proiect achiziționate de la societatea mamă în anul 2016 au fost efectuate în scopul operațiunilor sale impozabile, nefiind luate în considerare documentele în limba italiană anexate în susținerea Contestației.

Organele de inspecție fiscală nu intervin în deciziile de management ale unei societăți sau ale furnizorilor acesteia pentru a stabili care ar trebui să fie formatul unui document justificativ pentru a fi considerat relevant, dar reclamanta nu a dorit să justifice cu documente în limba română potrivit art. 8 alin. (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedura Fiscală cu modificările și completările ulterioare.

c) Argumentele cu privire la cheltuielile cu penalitățile de întârziere nu sunt susținute, pentru următoarele considerente:

Reclamanta nu a justificat cheltuielile efectuate timp de 4 ani cu penalitățile/dobânzile pentru neplata la termen a facturilor emise de B..

Prin practica de a nu achita la termen facturile de achiziții bunuri/servicii de la firma mamă B. (x), cu toate că avea capacitatea de plată, reclamanta a determinat diminuarea veniturilor impozabile, iar explicațiile date nu sunt susținute de documente/argumente care să justifice întârzierea la plată a facturilor de achiziție bunuri în relația cu societatea mamă, în contextul în care reclamanta A. S.R.L. înregistrează cheltuieli cu: team building. workshop. mese servite, achiziționare de aranjamente flori, ghivece interior, exterior, materiale personalizate, efectuează sponsorizări, echipament sportiv, închirieri săli de sport, etc.

Or, dacă reclamanta are capacitatea de a achiziționa aceste tipuri de bunuri/servicii, întârzierea la plata a facturilor de achiziții bunuri de la Societatea mamă, (x) nu face decât să ducă la diminuarea veniturilor impozabile și a impozitului pe profit la care A. S.R.L. este obligată.

Cum B. (x), deține 100% din capitalul social al reclamantei, prevederea inserată la art. 21 din contractul de vânzare/furnizare bunuri nr. x/03.06.2004 și actul adițional aferent "în cazul în care cumpărătorul va depăși termenul de plata stabilit la art. 6 (90 zile) din contract acesta va fi dator să plătească o dobândă de echivalență a mediei EURIBOR la o luna + 2,8 % din suma neachitată, considerându-se de către părți, că vânzătorul a acordat cumpărătorului un credit furnizor.", este percepută nu ca o măsură de siguranță pentru întârzierea la plată a facturilor, ci ca una de natură pur fiscală, aceasta ducând la diminuarea veniturilor impozabile ale societății verificate și a impozitului pe profit.

Analizând Contractul de Management al administratorului A. S.R.L. din data de 24.09.2004 se observă că acesta își desfășoară activitatea în anumite limite, respectiv Reprezentantul permanent al Managerului poate opera cu conturile bancare ale societății în toate cazurile in care activitatea acesteia o cere, în limita a 200.000 euro per operațiune; (...) Pentru plata sumelor mai mari, Managerul va trebui să fie autorizat înainte de asociatul majoritar."

În concluzie dat fiind faptul că, prin contractul de management s-a introdus clauza citată mai sus, plățile efectuate de A. S.R.L. sunt dispuse de societatea mamă B., fapt ce a dus în toată această perioadă la diminuarea veniturilor impozabile ale societății verificate, prejudiciind bugetul statului.

În ceea ce privește argumentele invocate cu referire la asimilarea cheltuielilor cu penalitățile de întârziere unui cost de finanțare deductibil, arată că acestea nu pot fi reținute, întrucât nu reprezintă o realitate, ci o ficțiune/un scenariu posibil. În inspecția fiscală, pentru stabilirea stării de fapt fiscale organele de control își susțin constatările cu documentele prezentate de societate în timpul controlului sau cu ocazia depunerii contestației, în cazul de față neexistând tranzacții de acest fel.

d) Argumentele privitoare la ajustarea prețului produselor finite vândute către B., ca urmare a variației costurilor materiilor prime și TVA aferentă nu pot fi reținute, întrucât, în documentele prezentate organelor de inspecție fiscală nu s-a regăsit, nici în timpul controlului și nici cu ocazia contestației formulate de reclamantă, documentul prin care se stabilește costul standard stabilit la începutul anului în sistem și la care se raportează ajustarea prețului materiei prime inclusă în produsul finit.

În concluzie, dat fiind faptul că în contractul cu nr. x/2014 de vânzare/cumpărare produse încheiat cu societatea mama este inserată o clauza care permite celei din urmă să stabilească prețurile independent de opțiunea reclamantei A. S.R.L., aceasta a înregistrat în perioada verificată pierdere fiscala controlată, fapt ce a influențat în mod negativ bugetul statului.

e) Argumentele privitoare la ajustarea indicatorului de profitabilitate noul C. pen. nu sunt susținute deoarece reclamanta nu a prezentat argumente bazate pe calcule și documente din care sa rezulte raționamentul pentru care unele costuri nu au fost incluse în calculul indicatorului de profit.

Rezultatele obținute în urma modificării de către organul de inspecție fiscală a sumei costurilor totale conduc la obținerea unei noi rate a rentabilității fată de rezultatele prezentate de reclamantă în dosarul prețurilor de transfer și însușite întocmai de expertiza fiscal judiciară.

Astfel, contrar soluției primei instanțe, consideră că atât timp cât societatea A. nu poate face dovada că și societățile comparabile au procedat tot în acest mod, organele de inspecție fiscală sunt îndreptățite să determine o sumă totală a costurilor pe care sa le includă în baza de calcul a ratei rentabilității, numai în acest mod putându-ne raporta la indicatorii preluați din raportările companiilor comparabile.

Faptul ca o proporție covârșitoare (93- 97%) din activitate este cea de producție și tot același procent are ca beneficiar societățile afiliate nu justifică eliminarea din calcul indicatorului comparabil al acestor costuri.

Mai mult, reclamanta în calculul marjei nete din exploatare, care în anul 2017 este de 3,95% și în anul 2018 de 6,37%, a alocat altor activități diverse costuri ale bunurilor vândute și serviciilor prestate fără însă să prezinte alocarea acestora în funcție de înregistrările efectuate pe centre de cost, a unor chei de alocare astfel încât repartizarea acestora să fie rezonabila, creându-se aparența că acestea au fost derulate chiar în pierdere.

Cu privire la Taxa pe Valoarea Adăugată

a) Argumentele reținute împotriva respingerii dreptului de deductibilitate privind comisioane de agenție facturate de B. în 2015 nu sunt susținute deoarece, cu privire la comisioanele de agenție achiziționate de la B. în anul 2015, reclamanta nu prezintă alte documente în afara Contractului de reprezentare înregistrat sub nr. x/19.08.2014 și încheiat între S.C. A. S.R.L. în calitate de "Mandant" și B. în calitate de "Reprezentant".

Prin acest contract, "Mandantul" solicită "Reprezentantului" să găsească, să menționeze și să pună în contact "Mandantul" cu potențialii clienți din teritoriu, în schimbul unui onorariu. Onorariul "Reprezentantului" este stabilit la o valoare fixă de 5% din totalul vânzărilor intermediate de "Reprezentant".

Susține recurenta că din documentele puse la dispoziția organelor de inspecție fiscală în timpul controlului, cu ocazia depunerii contestației și contrar celor reținute prin expertiza judiciară, reiese că toate tranzacțiile realizate de A. S.R.L în baza unor comenzi/contactele cu societățile pentru care ulterior societatea 1RCA SPA a emis facturi reprezentând "comision agenție" în fapt au ca parte contractantă A. S.R.L în calitate de furnizor și nicidecum societatea mama B..

Totodată, prevederile C. civ. în temeiul cărora contractul este considerat legea părților nu prezintă relevantă în cauza întrucât, în stabilirea impozitelor, autoritățile fiscale nu sunt ținute de conținutul ori forma juridică a tranzacțiilor, ci de conținutul lor economic. în virtutea principiului prevalenței economicului asupra juridicului prevăzut de art. 11 alin. (1) din Codul fiscal.

Recurenta citează pct. 67 din H.G. nr. 1/2016 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare și jurisprudența Curții de Justiție Europene relevantă pentru aplicarea alin. (2, care include cu titlu de exemplu hotărârile pronunțate in cauzele Bonik C-285/11 și C-277/14 PPUH, paragr. 23 și 24 din cauza C-110/94 și paragr. 24 din cauza C-268/83 Rompleman.

b) Argumentele formulate și reținute împotriva respingerii deductibilității cheltuielilor privind servicii dezvoltare proiect facturate de B. în anul 2016 nu sunt susținute, întrucât deductibilitatea taxei pe valoarea adăugată aferente achizițiilor, în speță de servicii, este condiționată de îndeplinirea cerințelor de fond (serviciile achiziționate să fie utilizate in folosul operațiunilor taxabile ale beneficiarului) și de formă (deținerea de documente justificative emise în conformitate cu prevederile legale), iar obligația plății taxei pe valoarea adăugată de achiziționarea serviciilor în beneficiul persoanei impozabile căreia îi revine această obligație. Or, din constatări reiese că. potrivit documentelor prezentate de societatea verificată în vederea justificării naturii serviciilor facturate de către furnizorul de servicii și a prestării lor efective în beneficiul A. S.R.L., nu au putut fi identificate cu un serviciu anume. documentele fiind în limba italiană.

Recurenta citează pct. 67 din H.G. nr. 1/2016 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare și paragr. 23 și 24 din cauza C-110/94 și paragr. 24 din cauza C-268/83 Rompleman, precum și art. 203 din Directiva 112/2006/CE.

c) Argumentele formulate împotriva respingerii dreptului de deducere a TVA aferentă ajustării materiei prime nu sunt susținute, întrucât nici în timpul inspecției fiscale, nici cu ocazia prezentării punctului de vedere și nici cu ocazia prezentei acțiuni, cu toate că i s-a solicitat în repetate rânduri, reclamanta nu a prezentat documente din care să rezulte prețul standard stabilit la începutul fiecărui an și de ce costul real al materiilor prime este calculat ca preț mediu unitar plătit în cursul anului.

În condițiile în care reclamanta și-a diminuat veniturile cu sume rezultate din ajustarea costurilor materiei prime achiziționate, consideră că era imperios necesar în a fi diminuate și costurile cu producția bunurilor livrate, să existe o corespondență între reducerea costurilor și diminuarea veniturilor.

Prin urmare, prin deducerea TVA menționat anterior reclamanta nu a respectat prevederile: Titlul VI, Cap. X, art. 145, alin. (2), lit. a) și art. 146, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare.

Reiterează statuările CJUE de la paragr. 23 și 24 din cauza C-110/94 și paragr. 24 din cauza C-268/83 Rompleman și art. 203 din Directiva 112/2006/CE.

Pentru toate aceste motive, solicită admiterea recursului și casarea sentinței atacate, iar în rejudecare respingerea acțiunii reclamantei S.C. A. S.R.L. ca neîntemeiată și menținerea actelor administrativ-fiscale atacate ca fiind temeinice și legale.

În subsidiar, solicită reducerea cheltuielilor de judecată la care a fost obligată în solidar cu pârâta ANAF-Direcția Generală de Soluționarea a Contestațiilor, atât a onorariului expertului fiscal, cât și a onorariului avocațial, aceste cheltuieli (64.512 RON reprezentând onorariul expertului fiscal și 88.161,15 RON reprezentând onorariul avocațial) fiind excesiv de mari, raportat la munca efectiv prestată de expertul judiciar și de avocați, la valoarea prezentului litigiu.

I.3.2. Agenția Națională de Administrare Fiscală își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (Hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material), solicitând admiterea recursului și casarea în parte a hotărârii atacate, cu consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

În dezvoltarea motivului de recurs se arată că:

a) În ceea ce privește impozitul pe profit aferent cheltuielilor cu servicii de comision de agenție în sumă de 248.818 RON, hotărârea pronunțată este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșita a prevederilor art. 21 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal și pct. 43 din H.G. nr. 44/2004, conform cărora nu sunt deductibile cheltuielile făcute în favoarea acționarilor sau asociaților, altele decât cele generate de plăți pentru bunurile livrate sau serviciile prestate contribuabilului, la prețul de piață pentru aceste bunuri sau servicii.

Referitor la TVA în sumă de 27.840 RON aferentă, hotărârea pronunțată este nelegală, fiind data cu aplicarea greșita a prevederilor art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Concluzia instanței este nelegală întrucât reclamanta a înregistrat, in evidenta contabila, in contul 622 "cheltuieli privind comisioane, onorarii" în suma de 248.818 RON, reprezentând comision contract de agenție, în baza Contractului de reprezentare nr. x/19.08.2014, încheiat intre A. S.R.L. în calitate de "Mandant" și B. in calitate de "Reprezentant".

Organele de inspecție fiscală nu au acceptat la deducere aceste cheltuieli pe considerentul că nu au fost prezentate documente justificative (contracte și alte înscrisuri), respectiv aceste cheltuieli nu sunt justificate cu documente din care să rezulte concret serviciile prestate fiind incidente prevederile art. 21 alin. (4) lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

De altfel, instanța de contencios administrativ verifică legalitatea deciziei de soluționare a contestației, iar analiza presupune luarea în considerare a probatoriului administrat în cursul soluționării contestației, neexistând niciun argument de natură a se concluziona în sensul că instanța de contencios administrativ și fiscal ar fi îndrituită să examineze cauza din perspectiva altor motive sau raportat la alte mijloace de probă decât cele care au fost invocate de contestator și au făcut obiectul analizei organului de soluționare a contestației administrative.

b) În ceea ce privește impozitul pe profit aferent cheltuielilor cu servicii dezvoltare proiect în sumă de 135.043 RON, hotărârea este nelegală fiind pronunțată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, coroborate cu Normele metodologice de aplicarea a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, aprobate prin H.G. nr. 1/2016, conform cărora deductibilitatea cheltuielilor cu prestările de servicii este condiționată de necesitatea prestării acestora în scopul desfășurării activității, necesitate pe care contribuabilul este dator să o justifice.

În ceea ce privește impozitul pe profit

Atât timp cât la inspecția fiscală au fost solicitate documente justificative societății și de asemenea, aceasta avea posibilitatea depunerii acestora la discuția finală. Prin prezentarea de documente în limba italiană, societatea ignoră prevederile legii fiscale din România, respectiv prevederile referitoare la sarcina probei de la art. 73 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.

Referitor la TVA în sumă de 27.009 RON aferentă acestor servicii de dezvoltare proiect, reclamanta a prezentat, în justificare, doar factura, fără a prezenta alte documente care să facă dovada că aceste servicii achiziționate de la societatea mamă au fost efectuate în scopul operațiunilor sale taxabile.

c) În ceea ce privește impozitul pe profit aferent cheltuielilor cu penalitățile/dobânzile contractuale în sumă totală de 26.261.701 RON

Hotărârea pronunțată este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 19 alin. (1) și art. 21 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare (pentru anul 2015).

Pe toată perioada 2015-2018, reclamanta a înregistrat întârzieri la plata facturilor intre 12-24 luni în condițiile în care exista grafic/calendar de plăți și societatea dispunea de resurse financiare (credite neutilizate).

Astfel, având în vedere relația de afiliere dintre cele două societăți, precum și faptul că societatea nu justifică întârzierile permanente la plata facturilor reiese că nu poate constitui decât o practică utilizată de societate cu scopul de a obține avantaj fiscal, respectiv majorarea cheltuielilor cu aceste dobânzi contractuale care conduce la diminuarea profitului impozabil și implicit a impozitului pe profit.

Prin practica aplicată de reclamanta pe întreaga perioadă verificată de a achita cu întârziere (12-24 luni) toate facturile primite, fără a justifica aceste întârzieri, se demonstrează că de fapt societatea a achitat dobânzi la credite acordate de furnizor (societatea mamă) în virtutea relației de afiliere dintre cele două societăți, având în vedere că această practică nu se aplică între societățile independente.

d) În ceea ce privește impozitul pe profit aferent diminuării veniturilor cu suma de 11.593.983 RON în baza Credit Note, TVA dedusă în sumă de 2.782.556 RON, instanța și-a însușit concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză în sensul că s-au efectuat.

Nici la data înregistrării facturii (Credit Note) și nici ulterior, societatea nu a regularizat costurile înregistrate cu producerea bunurilor in cauza la care au fost consumate materii prime cărora le-a fost ajustat prețul de achiziție.

Astfel, existența unui contract de alocare a costurilor încheiat intre parteneri, precum și deținerea unei facturi, nu sunt suficiente pentru a se diminua veniturilor aferente facturii înregistrate, societatea având obligația să justifice cu documente specifice operațiunea de stornare.

La pronunțarea hotărârii instanța nu a ținut cont de faptul că însăși reclamanta a recunoscut că a efectuat o ajustare din perspectiva prețurilor de transfer conform politicii de grup.

Ca urmare, "ajustările de materie primă" au constat, în fapt, în ajustarea prețurilor produselor finite ca urmare a variației costului materiei prime în vederea încadrării în prețul de transfer practicat în anul 2015 intre societăți afiliate, care au făcut obiectul analizei tranzacțiilor în DPT și care nu a fost contestat de organele de inspecție fiscală.

Reclamanta, deși a prezentat liste de prețuri ale materiei prime extrase din aplicația SAP, contractul și două exemple de calcul a ajustării prețurilor produselor finite ca urmare a variației costului materiei prime, nu a prezentat declarația care detaliază costurile de achiziție a materiilor prime aplicate și costurile de achiziție efective plătite pentru aceleași materiale în timpul ultimului semestru.

În ceea ce privește TVA dedusă în sumă de 2.782.556 RON

În situația în care materiile prime care reprezintă elemente ale costului produselor la care s-a efectuat operațiunea de diminuare a veniturilor au fost achiziționate intracomunitar sunt incidente și prevederile art. 157 alin. (1) și alin. (2) din același act normativ, potrivit cărora, persoana impozabilă înregistrată în scopuri de TVA care efectuează achiziții intracomunitare

De asemenea, deductibilitatea taxei pe valoarea adăugată aferentă achizițiilor intracomunitare de bunuri, este condiționată de îndeplinirea cerințelor stabilite la art. 145 - 147^1 din Codul fiscal, respectiv a cerințelor de fond și de formă.

Recurenta invocă prevederile stipulate la pct. 82 alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a Titlului VI Taxa pe valoarea adăugată din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004 și arată că organele de inspecție fiscală au procedat la recalcularea ratei rentabilității costurilor majorând baza de calcul cu aceste sume, rezultând că în perioada 2017-2018 aceasta nu se încadrează în intervalul de comparare. Astfel, s-a procedat la ajustarea valorii de piață a activității de producție și de desfacere la valoarea mediană menționată în DPT stabilind venituri suplimentare.

În considerarea aspectelor anterior învederate, rezultă că vânzările de bunuri către B./afiliați sunt reglementate conform politicii de grup, inclusiv costul materiilor prime, semifabricatelor și produselor finite, reguli care, în situația în care tranzacțiile s-ar fi efectuat între societăți independente nu ar fi fost impuse.

De altfel, însăși reclamanta, pe parcursul procedurii administrative a susținut că a alocat costurile activității de producție pentru afiliați pe baza ponderii veniturilor din vânzare produse finite către afiliați în total venituri din vânzare produse finite și nu a avut în vedere toate costurile înregistrate.

Acest fapt reiese și din raportul de inspecție fiscală in care există constatări cu privire la diminuarea veniturilor reprezentând "ajustare materie primă" în baza facturii emise de B. fără ca societatea să influențele costul de producție al produselor finite ce includ și materii prime la care a fost ajustat costul de achiziție.

Toate prevederile Ghidului OCDE invocate se referă la anumite ajustări care ar putea fi efectuate în cadrul unei analize comparative adecvată, cum sunt: prevederi care stipulează expres că la efectuarea ajustărilor se pot avea în vedere diferiți factori care influențează analiza de comparabilitate cum sunt: noii intrați, poziția concurențială, eficiența conducerii și strategiile individuale, amenințare unui produs înlocuitor, structuri variabile de costuri (reflectate, spre exemplu, de vechimea fabricii și a utilajelor), diferențe în costul capitalului (de ex. finanțare din fonduri proprii versus finanțare din împrumuturi) și gradul de experiență în domeniu (de ex. dacă societatea este nou înființată sau este o societate matură), respectiv alte elemente inclusiv care vizează diferențele de capital, funcții, active, riscuri.

În raport de aceste prevederi, rezultă, cu atât mai mult cu cât societatea nu avea informații disponibile despre comparabile, se impune efectuarea unei comparări echitabile, în sensul că la stabilirea indicatorul de profitabilitate trebuiau incluse toate cheltuielile.

e) Hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 pct. 8 C. proc. civ.) în ceea ce privește soluția de obligare la plata cheltuielilor de judecată. Astfel, hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 1349 alin. (1) și art. 1357 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ. (răspunderea civilă delictuală) prin raportare la prevederile art. 453 din C. proc. civ.

I.4. Apărările formulate în cauză

Intimata A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursurilor formulate de AJFP Arad și ANAF - DGSC, ca nefondate, precum și obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar, formulând următoarele apărări:

a) Solicită respingerea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 C. proc. civ., ca nefondat.

Sentința recurată este judicios motivată și a fost pronunțată cu respectarea normelor de procedură aplicabile

Instanța de fond nu a încălcat dispozițiile art. 330 C. proc. civ. atunci când a încuviințat proba cu expertiză. Totodată, obiectivele au fost stabilite cu respectarea limitelor impuse de dispozițiile art. 330 alin. (1) C. proc. civ., fiind menționat expres în cuprinsul obiectivelor că expertul urmează să stabilească situația de fapt fiscală, să lămurească anumite împrejurări sau, după caz, să determine anumiți indicatori.

În ceea ce privește obiecțiunile recurentei, prin încheierea de ședință din data de 8.06.2022, instanța a pus în discuție obiecțiunile suplimentare și nu le-a încuviințat, întrucât recurentele-pârâte nu au acceptat să achite onorariul suplimentar solicitat de expert. Nici această încheiere nu a fost contestată de către recurentă.

Criticile AJFP Arad formulate sub aparența motivelor de nelegalitate reglementate de punctele 5 și 6 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ. sunt, în realitate, nemulțumiri ale părții care a pierdut procesul și au în vedere preponderent modul în care instanța de fond a interpretat probatoriul administrat în cauză.

Or, în calea de atac a recursului (nedevolutivă și cu caracter extraordinar) nu poate fi schimbată situația de fapt astfel cum a fost reținută de către instanțele de fond și nici modul în care aceasta a interpretat probatoriul administrativ în cauză.

Contrar afirmațiilor recurentei AJFP Arad, concluziile expertizei nu au fost preluate în mod nediferențiat, ci acestea au fost coroborate cu celelalte probe administrate în cauză, respectiv înscrisurile depuse de părți, iar instanța a expus propriul raționament juridic care a condus la pronunțarea unei soluții de admitere a cererii de chemare în judecată.

b) Prima instanță a interpretat și aplicat corect normele de drept material incidente, iar motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este nefondat.

Recursul AJFP Arad nu menționează care sunt normele de drept material pretins nesocotite de către judecătorul fondului, ci se rezumă la a relua argumentele prezentate în fața primei instanțe. Se observă în special formularea unor critici de netemeinicie, referitoare la modalitatea în care instanța de judecată a apreciat probatoriul administrat în cauză și la situația de fapt reținută. Or, aceste aspecte nu pot fi circumscrise motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Totodată, prin recursul AJFP Arad, nu este criticată legalitatea soluției privind impozitul suplimentar stabilit de organele de control, aferent ajustării veniturilor în funcție de rata rentabilității recalculată ca urmare a analizării dosarului prețurilor de transfer. Astfel, AJFP Arad a achiesat tacit, parțial, la hotărârea pronunțată în primă instanță.

c) Regimul fiscal al achizițiilor de servicii de intermediere vânzări prestate de B. în anul 2015 (impozit pe profit și TVA)

ANAF-DGSC pretinde în mod greșit că ar fi incidente prevederile art. 21 alin. (4) lit. f) din vechiul Codul fiscal, potrivit căruia nu sunt deductibile "cheltuielile înregistrate în contabilitate care nu au la bază un document justificativ, potrivit legii, prin care să se facă dovada efectuării operațiunii sau intrării în gestiune, după caz (...)".

Aceste cheltuieli sunt justificate cu documente din care rezultă concret serviciile prestate. în aceste circumstanțe, respectiv: contractul de reprezentare nr. x/19.08.2014 {pus la dispoziție în cadrul controlului fiscal, dar și cu prilejul contestației administrativ - fiscale); facturile emise de B., împreună cu anexele, care explică modalitatea de calcul a prețului (Anexa nr. 6 la cererea de chemare în judecată, Anexa nr. 8 la Contestație). Menționăm că nu a fost contestată corectitudinea facturilor primite, astfel că din perspectiva TVA, condiția de formă prevăzută de lege a fost îndeplinită corespunzător; corespondența dintre B. și A. purtată în anul 2014 în legătură cu încheierea de noi înțelegeri de către A. (în limba italiană, însoțită de traducerea autorizată), depusă în Anexa nr. 7 la cererea de chemare în judecată; dovada faptului că noii clienți intrați în portofoliul A. nu au mai fost anterior clienți ai A.: jurnalele de vânzări din perioada ianuarie- august 2014 în care se observă că respectivii clienți nu apăreau menționați, depuse în Anexa nr. 8 la cererea de chemare în judecată; eșantion de facturi, cu titlu de exemplu, respectiv câte o factură cu TVA emisă pentru o parte din noii clienți (D. S.A., E. S.A., F. S.R.L).

Autoritatea fiscală nu poate reține nici incidența prevederilor art. 11 alin, (1) din vechiul C. proc. civ. fiscal, întrucât, dacă nu s-ar lua în considerare cheltuielile cu comisionul de 5% datorat către B., din moment ce A. nu a prospectat piața utilizând resurse proprii, nu s-ar putea explica intrarea în portofoliul A. a noilor clienți, iar organele fiscale nu au explicat cum pot fi reîncadrate aceste cheltuieli efectuate de A..

Din perspectiva TVA, în legătură cu veridicitatea serviciilor și demonstrarea existenței acestora, ANAF - DGSC a reținut complet eronat faptul că Societatea nu ar avea drept de deducere a TVA pe motiv că serviciile nu ar fi justificate cu documente.

Serviciile în discuție prestate de B. reprezintă la nivelul A. achiziții intracomunitare de servicii pentru care TVA este înregistrată prin taxare inversă (deducerea TVA este recunoscută concomitent cu îndeplinirea obligației de colectare a TVA). Dacă s-ar aprecia că existența serviciilor nu a fost probată în fapt, atunci pe lângă anularea TVA deductibilă, ar trebui anulată și TVA colectată, întrucât nu poate fi impusă o obligație de plată de TVA pentru un serviciu despre care se apreciază că nu ar fi fost prestat. Cu alte cuvinte, prin anularea simultană a unui drept (și anume TVA deductibilă) și a unei obligații corelative (TVA colectată), efectul pentru Societate este nul și nu poate produce costuri fiscale suplimentare.

Acest mod de interpretare rezultă dintr-o jurisprudența constantă, atât la nivel național, cât și la nivel european, e.g. Deciziile CJUE C-284/11 EMS Transport EOOD, C-95/07 Ecotrade și C-392/09 și Decizia CJUE C-430/19 CFSR.

Așadar, realitatea serviciilor prestate de B. nu este pusă la îndoială.

Serviciile prestate de B. au fost achiziționate de A. în scopul activității sale economice, în vederea obținerii de venituri impozabile, respectiv în scopul operațiunilor taxabile din perspectiva TVA. O dovadă de necontestat a prestării serviciilor de către B. o constituie chiar rezultatul acestora: lărgirea portofoliului de clienți ai A..

De asemenea, în mod eronat organele fiscale rețin că aceste cheltuieli apar ca fiind efectuate în favoarea acționarilor/acționarului și nu sunt deductibile.

Serviciile prestate de B. sunt în beneficiul A. (întrucât Societatea va derula vânzări către noi clienți) și nu pot fi considerate ca fiind în favoarea B., din moment ce asociatul însuși le prestează. Pentru aceste servicii, prestatorul este îndreptățit la un comision, documentat potrivit dosarelor prețurilor de transfer.

În ceea ce privește TVA, este îndeplinită condiția de fond, dat fiind că Societatea a desfășurat mai departe operațiuni economice.

Dreptul persoanelor impozabile de a deduce, din TVA pe care o datorează, TVA datorată sau achitată pentru bunurile achiziționate și serviciile primite anterior de acestea, constituie astfel un principiu fundamental al sistemului comun al TVA.

d) Regimul fiscal al achiziției de servicii de dezvoltare proiect prestate de B. în 2016 (impozit pe profit și TVA)

Pentru a demonstra prestarea efectivă a serviciilor de către B., Societatea a depus în Anexa nr. 9 la contestația administrativ-fiscală un volum important de documente generate pe durata implementării proiectului, din care rezultă că serviciile au fost prezentate detaliat și au fost cuantificabile, contrar susținerilor organelor fiscale. Dintre acestea, în mod special următoarele documente sunt relevante pentru stabilirea faptului că serviciile au fost prestate: factura nr. x/23.12.2016; oferta acceptată nr. x; proces-verbal de validare a primei linii de producție: mașină pentru curbarea extremităților țevilor de apă și pentru perforarea suprafețelor, semnat de reprezentanți ai B.; proces-verbal de validare a celei de-a doua linii de producție: presă de perforare, semnat de reprezentanți ai B.; tabel de planificare pentru producția în masă realizat de A. beneficiind de contribuția și expertiza B.; schițe grafice realizate de B. cu privire la amplasarea noilor linii de producție, astfel încât la nivelul A. să fie cunoscute toate detaliile legate de amplasament, din care o selecție a fost depusă ca Anexa nr. 16 la cererea de chemare în judecată.

Mai mult, potrivit Noului Codul fiscal contribuabilii au libertatea de a alege orice documente consideră relevante pentru demonstrarea prestării efective.

Documentul justificativ pentru înregistrarea în contabilitate a serviciilor a fost factura (însoțită de toate documentele suport, precum oferta și documentele aferente implementării în fapt a proiectului), care îndeplinește toate elementele obligatorii pentru a putea fi considerată document justificativ pentru înregistrarea în contabilitate.

Din perspectiva TVA, serviciile au fost justificate cu documente și au constituit achiziții intracomunitare pentru care TVA deductibilă a fost înregistrate prin taxare inversă, concomitent cu TVA colectată. Serviciile prestate de B. au fost achiziționate de A. în scopul activității sale economice, în vederea obținerii de venituri impozabile și respectiv în scopul operațiunilor taxabile din perspectiva TVA

Serviciile prestate de B. au fost necesare demarării proiectului A. referitor la noile linii de producție/noile echipamente care urmau a fi utilizate de către A. în activitatea sa de fabricare produse finite ce urmau să fie vândute către clienți.

Reiterează că liniile de producție pentru care B. a oferit asistență în implementare, amplasare și derulare au fost utilizate în fabricarea de produse finite vândute mai departe de către Societate.

Astfel, prestarea efectivă a serviciilor a fost demonstrată corespunzător (cu documente specifice acestui tip de servicii), acestea fiind efectuate în scopul activității economice și al obținerii de venituri impozabile și colectării TVA.

În consecință, contrar susținerilor recurentelor, cheltuielile cu aceste servicii trebuie recunoscute drept deductibile la calculul impozitului pe profit și din perspectiva TVA.

e) Regimul fiscal al penalităților de întârziere aferente facturilor de achiziții bunuri/servicii de la B. (impozit pe profit)

Cheltuielile cu penalitățile de întârziere aferente facturilor de achiziții bunuri/servicii de la B. îndeplinesc regula generală de deductibilitate, fiind expres menționate ca deductibile de Normele metodologice de aplicare a Codul fiscal

Contrar aserțiunilor recurentelor, din raportul de expertiză administrat în cauză rezultă. în urma analizei situațiilor financiare și a balanțelor de verificare puse la dispoziție de Societate, că aceasta nu deținea disponibilitățile bănești necesare pentru a achita datoriile față de furnizorii din grup.

Această concluzie a fost coroborată de către judecătorul fondului cu Situația fluxurilor de numerar aferentă perioadei 2015-2018 (Anexa nr. 19 a cererii de chemare în judecată). Prin urmare, în mod corect a reținut prima instanță că aceste cheltuieli - reprezentând penalități efectuate în scopul activității economice - erau deductibile.

Aspectele amintite sunt rezultatul aprecierii instanței asupra probelor administrate în cauză și nu pot fi supuse controlului de legalitate exercitat de către instanța de recurs. Ca atare, criticile formulate de recurente - întemeiate în principat pe opinia acestora în sensul că Societatea deținea lichidități pentru a își achita datoria comercială către B. - nu pot fi subsumate vreunuia dintre motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În orice caz, chiar dacă s-ar aprecia că argumentația recurentelor poate fi primită în această fază procesuală:

(i) în primul rând, stabilirea de penalități contractuale pentru neplata la termen a datoriilor comerciale este o practică comercială uzuală, care permite furnizorilor remunerarea finanțării clienților, peste limita termenului de plată agreat. A. practică penalități contractuale atât în relația cu B., cât și cu alți parteneri comerciali afiliați și neafiliați;

(ii) în al doilea rând, aprecierea autorităților fiscale că Societatea ar fi avut resurse financiare pentru a-și plăti datoria comercială către B. este contrazisă de probatoriul administrat în cauză. Societatea nu avea disponibile Lichidități, ci doar linii de credit care, la rândul lor, au asociate costuri, respectiv dobânda agreată cu creditorul independent. Societatea a explicat în timpul controlului motivele pentru care nu a utilizat pentru plata datoriilor către B. liniile de credit bancare, respectiv pentru a avea resurse disponibile în situații excepționale (i.e. cum este cazul situației generate de pandemia Covid-19);

(iii) nu mai puțin, argumentele autorităților fiscale reprezintă aprecieri asupra oportunității/necesității tranzacțiilor desfășurate de Societate. A aprecia asupra necesității unor operațiuni înseamnă a încălca "principiul libertății de gestiune" a agentului economic.

Astfel, având în vedere că aceste cheltuieli cu penalitățile de întârziere aferente facturilor de achiziții de bunuri/servicii de la B. (i) îndeplinesc condiția generală de deductibilitate prevăzută de vechiul Codul fiscal, precum și de Noul Codul fiscal, fiind înregistrate în scopul obținerii de venituri impozabile/desfășurării activității economice, (ii) cheltuielile cu dobânzile penalizatoare, penalitățile și daunele-interese, stabilite în cadrul contractelor comerciale încheiate sunt specific listate în Normele metodologie de aplicare a Codul fiscal (Vechi și Nou) printre exemplele de cheltuieli deductibile, rezultă că penalitățile de întârziere aferente facturilor de achiziții de bunuri/servicii de la B. sunt cheltuieli deductibile la calculul impozitului pe profit.

Pe de altă parte, nu pot fi invocate prevederile art. 11 alin. (1) din Vechiul, respectiv Noul Codul fiscal, întrucât recurentele nu au explicat cum pot fi reîncadrate aceste cheltuieli efectuate de A..

f) Ajustarea prețului produselor finite vândute către B. ca urmare a variației costurilor cu materiile prime (impozit pe profit și TVA)

Criticile nu sunt fondate.

Organele fiscale au înțeles eronat natura acestei operațiuni, considerând în mod greșit că ar reprezenta o tranzacție separată, de ajustare a prețului materiilor prime achiziționate de Societate, care nu ar avea conținut economic.

Expertiza efectuată în cauză confirmă raționamentul intimatei (răspunsul la obiectivul nr. 2).

Instanța de fond a descris în mod corect mecanismul economic de stabilire a valorii costurilor standard și a reținut judicios că acesta reprezintă o ajustare voluntară de prețuri de transfer efectuată de Societate în legătură cu produsele finite vândute către societatea afiliată B., tratamentul fiscal adoptat fiind conform cu conținutul economic și scopul tranzacției.

De asemenea, judecătorul fondului a recunoscut în mod corect dreptul de deducere TVA pentru achizițiile de materii prime al căror preț a fost avut în vedere la ajustarea prețurilor produselor finite vândute către B., raționamentul instanței fiind confirmat de expertiza administrată în cauză.

În ceea ce privește TVA aferentă ajustărilor de preț a produselor finite vândute către B. în 2015, sintetizând, intimata arată că este nelegală nerecunoașterea dreptului de deducere a TVA pentru anul 2015 în contextul ajustărilor de preț pentru produsele finite, pentru că:

- baza de impozitare care se ajustează în contextul ajustărilor pentru produsele finite este cea pentru vânzările de produse finite efectuate, iar nu