ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1372/2024

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 22 mai 2020 pe rolul Tribunalului Giurgiu, secția Civilă sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea raportului de evaluare nr. x/13.05.2020, întocmit de Agenția Națională de Integritate în lucrarea nr. x/16.08.2017, și, pe cale de consecință, să se constate faptul că nu s-a aflat în conflict de interese în exercitarea mandatului de primar. Prin sentința civilă nr. 111 de la data de 22 martie 2022, Tribunalul Giurgiu a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, dosarul fiind înregistrat sub același număr pe rolul secției a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1143 de la data de 21 iunie 2022, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, având ca obiect contestația împotriva Raportului de evaluare nr. x/13.05.2020.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii nr. 1143 de la data de 21 iunie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamantul A., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., cu solicitarea de casare a sentinței primei instanțe și admiterea cererii de chemare în judecată. După o amplă prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului se arată că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, respectiv nu conține un raționament propriu al instanței de fond, de tip logico-juridic, care sa fundamenteze soluția pronunțata de către instanța de fond. Ulterior, după redarea dispozițiilor legale care au fost indicate de pârâtă ca fiind încălcate în cuprinsul raportului contestat, a arătat că sancționarea conflictului de interese a avut ca scop prevenirea si evitarea situației in care o persoana ce exercita o funcție publica și are un interes personal de natura patrimoniala care ar fi de natura sa influențeze cu obiectivitate îndeplinirea atribuțiilor legale. Astfel, prin semnarea Dispoziției nr. 118, care a fost emisa ca urmare a Deciziei nr. 794/15.12.2016 a Curții Constituționale, nu s-a produs un rezultat păgubitor sau o perturbare a bunului mers al activității legale si curente a autorității/instituției publice al cărui reprezentant este recurentul-reclamant. Aceasta dispoziție prin care s-a acordat sporul de dispoziție in cuantum de 25% a avut la baza Decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, prin care s-a constatat ca prevederile art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015 sunt neconstituționale. Faptul ca acesta dispoziție a fost semnată de recurentul-reclamant în calitate de primar/reprezentant legal al UAT Com. Joita se datorează faptului ca viceprimarul, singura persoana care din punct de vedere al prevederilor legale i se puteau delega atribuțiile, era in concediu legal de odihna astfel cum se constata din cererea înregistrata sub nr. x/21.04.2017 la Consiliul Local al Com. Joita. Dispoziția emisa si semnata de recurentul-reclamant nu a influențat îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor legale si nici nu a avut un rezultat păgubitor pentru instituția publicî, ci din contra acest act administrativ a fost emis in concordanta si in îndeplinirea exigentelor legale. Prin urmare, prima instanță nu a argumentat de ce a considerat ca actul administrativ a fost emis cu încălcarea prevederilor legale și a fost de natura a perturba bunul mers al activității instituției publice U.A.T. Com. Joita. Subsumat celui de-al doilea caz de casare, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a menționat că Dispoziția nr. 118 nu este nelegala, dispozițiile Deciziei CCR nr. 794/15.12.2016, fiind aplicabile și primarului iar nu doar personalului salarizat al aparatului propriu. Concluzionând, atât prevederile Legii nr. 215/2001, care nu mai sunt in vigoare din 2019, odată cu apariția codului administrativ, dar ale cărei dispoziții se aplică unei situații de fapt in 2023, cat si dispozitivul si considerentele Deciziei CCR nr. 794 vizează si indemnizația, nu numai salariul de baza. Indemnizația reprezintă forma de salarizare specifica primarului si viceprimarului, astfel atâta timp cat acesta sintagma este strict prevăzuta nu putem interpreta ca nu s-ar aplica Decizia nr. 794 a CCR și primarului. Prin urmare, acest act administrativ care a venit sa genereze elemente ale conflictului de interese a fost emis in vederea punerii in aplicare a prevederilor Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice si a Deciziei CCR nr. 794/2016 prin care s-a declarat neconstituțional art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015. Dispoziția nr. 118/27.04.2017 (generatoare de elemente de conflict de interese) si-a produs efectele timp de doua luni, mai si iunie, adică presupusul beneficiu material in cuantum total de 1.106 RON, întrucât la începutul lunii iulie 2017 a intrat in vigoare Legea nr. 153/2017, legea cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prin care s-a renunțat expres la acordarea sporului de dispoziție de 25%. Totodată, a mai susținut că Agenția Naționala de Integritate a fost sesizata la data de 16 august 2017 după încetarea stării de conflict de interese administrativ, respectiv după luna iulie 2017 si au trecut mai mult de 3 ani de la încetarea stării de conflict de interese, astfel că recurentului nu i se mai poate aplica sancțiunea disciplinara de la art. 228 alin. (5) Cod administrativ. Prin urmare, a invocat prescripția aplicării sancțiunii disciplinare. Pentru toate aceste motive, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond. În cazul reținerii cauzei spre rejudecare, a solicitat admiterea acțiunii si anularea Raportului de evaluare nr. x/13.05.2020 emis de Agenția Naționala de Integritate. În probațiune, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri. În drept, a invocat prevederile art. 483, art. 486, art. 487, art. 488 alin. (1) pct. 6 si 8, art. 496 alin. (2) C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Intimata Agenția Națională de Integritate a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Referitor la primul motiv de casare prin intermediul căruia recurentul a susținut că instanța de fond nu a motivat sentința pronunțată, a arătat că niciuna dintre ipotezele prevăzute de textul de lege nu se regăsește în speța de față. Astfel, judecătorul fondului a analizat cererile și apărările părților, nepunându-se reține lipsa motivării, existența unei contradicții între considerentele expuse și soluția pronunțată și nici existența unei contradicții esențiale intre considerente, care să conducă la concluzia că nu se poate supune instanței de control judiciar raționamentul logico-juridic în temeiul căruia a fost pronunțată sentința recurată. Așa cum rezultă din analiza considerentelor de fapt și de drept ale sentinței civile recurate, instanța de fond și-a structurat motivarea soluției date, raportat la susținerile formulate de reclamant, în ceea ce privește situația de conflict de interese reținută prin raportul de evaluare nr. x/13.05.2020. În temeiul art. 22 alin. (2) C. proc. civ., judecătorul fondului, în scopul pronunțării unei hotărâri corecte și legale, a stăruit, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii. S-a realizat un examen efectiv și concret, toate apărările formulate de părțile din proces, precum și tot probatoriul administrat, constatând, față de dispozițiile legale aplicabile în cauza dedusă judecății, că raportul de evaluare nr. x/13.05.2020, prin care s-a reținut față de domnul A. existența unei situații de conflict de interese, este temeinic și legal și, în consecință, a fost respinsă, ca nefondată, contestația formulată de reclamant. Judecătorul fondului a apreciat în mod liber, potrivit convingerii sale, că din înscrisurile depuse la dosar reiese, în mod clar, existența conflictului de interese, prevăzut de art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003. Instanța de fond a arătat, în detaliu, care sunt elementele care au generat situația de conflict de interese, prevăzută de dispozițiile art. 76 alin. (1) coroborat cu art. 70 și art. 71 din Legea nr. 161/2003 și, respectiv a prezentat argumentele pentru care a respins susținerile reclamantului, astfel că soluția instanței de fond răspunde exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Faptul că litigiul s-a soluționat la primul termen de judecată sau că motivarea și comunicarea sentinței s-a realizat după o perioadă de 7 luni, nu determină incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.. Mai mult decât atât, raportul Agenției Naționale de Integritate nu produce nicio vătămare recurentului-reclamant, dat fiind că acesta nu produce efecte decât de la data rămânerii definitive prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive. Susținerea potrivit căreia semnarea Dispoziției nr. 118/27.04.2017 nu a produs un rezultat păgubitor sau o perturbare a bunului mers al activității legale și curente a autorității al cărei reprezentant este recurentul-reclamant, nu se constituie într-un argument care să aibă aptitudinea de a înlătura starea de conflict de interese în care s-a aflat recurentul-reclamant. Astfel, în mod corect instanța de fond a reținut că sunt îndeplinite ipotezele legale conținute de art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, fără a se regăsi existența altor condiții precum cele evidențiate de recurent. În privința celui de-al doilea motiv de recurs referitor la așa-zisa interpretare greșită a prevederilor legale și anume a interpretărilor privind Decizia CCR nr. 794/2016, a formulat intimata concluzii de respingere, fiind relevante normele juridice prevăzute de art. 70, art. 71 și art. 76 alin. (1) din Legea nr. 163/2003. Recurentul reia considerentele de la fond potrivit cărora actul administrativ care generează conflictul de interese ar fi fost emis în aplicarea prevederilor legale, aspect care nu prezintă relevanță, cât timp acest act este întocmit cu încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese. Totodată, legiuitorul nu a impus drept o condiție a existenței unei situații de conflict de interese ca aceasta să dureze o anumită perioadă de timp. Nu se poate constitui într-un motiv de nelegalitate a sentinței nici susținerea privitoare la pericolul social "ca element al faptei contravenționale" este minimal, dat fiind că prezenta speță nu are ca obiect contestarea unei sancțiuni privind o faptă contravențională. Cu privire la excepția prescripției dreptului de a se aplica sancțiunea disciplinară ca urmare a unei stări de conflict de interese, întrucât au trecut mai mult de 3 ani de la data încetării stării care a generat abaterea disciplinară, a solicitat respingerea acesteia critici ca fiind tardivă, față de momentul procesual al invocării acesteia(art. 2513 C. civ., prescripția poate fi opusă numai în primă instanță, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată ta care părțile sunt legal citate).Activitatea de evaluare a fost efectuată potrivit legii pe întreaga perioadă în care recurentul a deținut funcția publică, în conformitate cu prevederile art. 11 din Legea nr. 176/2010, neintervenind în cauză prescripția de trei ani. Cât privește susținerile privitoare la semnarea dispoziției nr. 118/27.04.2017 de către recurentul-reclamant în calitate de primar care se datorează faptului că viceprimarul era în concediu legal de odihnă, sens în care a depus cererea înregistrată cu nr. x/21.04.2017, a arătat că acestea sunt invocate de recurent direct în calea de atac a recursului, fără a parcurge dublul grad jurisdicțional, neregăsindu-se în cuprinsul cererii de chemare în judecată. A precizat că înscrisul nr. 2760/21.04.2017 este întocmit pro causa și nu a fost prezentat nici în cadrul activității administrative desfășurate de intimată, anterior emiterii raportului de evaluare, deși recurentul a depus un punct de vedere cu nr. x/11.02.2020, respectiv nu a fost invocat nici prin acțiunea introductivă la instanța de fond. Semnarea dispoziției de către primar, căci acesta a fost obligat, viceprimarul fiind în concediu de odihnă, nu constituie o motivație juridică raportat la natura dispoziției, neexistând urgența emiterii dispoziției, aceasta putând fi semnată la întoarcerea din concediu de odihnă a viceprimarului. Astfel, în mod temeinic și legal, din analiza prezentei situației de fapt, prin raportare la prevederile legale mai sus menționate, cu privire la A., instanța de fond a constatat legalitatea raportului de evaluare pentru toate aceste considerente, a solicitat respingerea recursului formulat de A., ca fiind nefondat, și, pe cale de consecință, menținerea sentinței civile nr. 1143/21.06.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, ca fiind legală și temeinică.

Soluția instanței de recurs Examinând sentința civilă atacată, prin prisma criticilor formulate, a apărărilor expuse în cuprinsul întâmpinării, în raport de dispozițiile legale incidente cauzei, Înalta Curte apreciază că recursul formulat de reclamantul A. este nefondat și va fi respins pentru considerentele ce vor fi arătate în cele ce urmează. Prin cererea de chemare în judecată, instanța de contencios administrativ a fost învestită cu o contestație formulată împotriva raportului de evaluare nr. x/13.05.2020 emis de Agenția Naționala de Integritate prin care s-a reținut starea de conflict de interese în ceea ce-l privește pe reclamantul A.. Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, acțiunea reținând în motivare faptul că prin semnarea dispoziției nr. 118/27.04.2017 privind acordarea sporului de dispozitiv în cuantum de 25% la indemnizația reclamantului A., acesta, în calitate de primar al Comunei Joița, județul Giurgiu, a încălcat dispozițiile art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 și respectiv art. 57 alin. (5) teza finală din Legea 215/2001, forma în vigoare la data emiterii dispoziției, care prevede că primarul nu beneficiază de alte sporuri prevăzute de lege, respectiv acesta nu putea beneficia de sporul de dispozitiv, producându-se un folos material pentru sine. Împotriva soluției de respingere ca nefondată a cererii de chemare în judecată, a formulat cerere de recurs întemeiată pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., reclamantul A., cu solicitarea de a se constata nelegalitatea și netemeinicia hotărârii primei instanțe. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei") Acest motiv de casare nu este incident în cauză, deoarece din cuprinsul reglementării motivului invocat rezultă că, în concepția legiuitorului, nemotivarea constituie un temei de casare numai atunci când nu se arată motivele pe care se sprijină "decizia" judecătorului. De asemenea, jurisprudența a mai stabilit că motivarea sumară și confuză echivalează deopotrivă cu o nemotivare. În cauza dedusă judecății, sentința supusă controlului judiciar răspunde exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., cuprinzând în considerentele sale expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, cu arătarea argumentelor pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Instanța de recurs subliniază că prin prisma motivelor de casare reglementate de legea de procedură nu trebuie confundată ipoteza lipsei motivării hotărârii judecătorești, ce poate fi cenzurată de instanța de control judiciar prin intermediul motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu ipoteza în care partea este nemulțumită de raționamentul logico-juridic expus de instanță în considerentele hotărârii pronunțate, apreciind că acesta nu corespunde în mod satisfăcător argumentelor prezentate în susținerea pretențiilor sau apărărilor sale, respectiv acestea nu au fost reținute ca întemeiate. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătorești analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanța de fond înfățișând într-o manieră clară și coerentă fiecare motiv de nelegalitate invocat în acțiune, apărarea expusă de intimată iar, în raport de dispozițiile legale incidente, de la art. 70 și art. 76 din Legea nr. 161/2003, a stabilit că raportul emis de pârâta Agenția Naționala de Integritate este legal și temeinic și nu se impune a fi anulat ca urmare a controlului judiciar efectuat. Mai mult decât atât, faptul că litigiul s-a soluționat la primul termen de judecată sau că motivarea și comunicarea sentinței s-a realizat după o perioadă de 7 luni, nu reprezintă critici întemeiate care să poată fi subsumate acestui caz de casare și care să conducă la reformarea sentinței civile recurate. Așa fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat și se impune a fi respins. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material") Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin Raportul de evaluare nr. x/13.05.2020 s-a reținut că recurentul-reclamant, primar la Comunei Joița, Județ Giurgiu, a încălcat prevederile privind conflictul de interese instituit de dispozițiile art. art. 70 și art. 76 din Legea nr. 161/2003 coroborat cu art. 57 alin. (5) din Legea nr. 215/2001, întrucât a existat un interes de natură patrimonială pentru sine, prin emiterea și semnarea dispoziției nr. 118/27.04.2017, potrivit căreia, începând cu luna aprilie 2017, se acordă sporul de dispozitiv de 25% la indemnizația lui A., primar al comunei Joița, județul Giurgiu. Potrivit art. 70 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediu de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare: "prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative", iar potrivit art. 71: "principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităților publice și funcțiilor publice sunt: imparțialitatea, integritatea, transparența deciziei și supremația interesului public". Legea stabilește, astfel, că persoanele care dețin funcții publice sunt obligate să manifeste o atitudine neutră, imparțială și obiectivă față de interesele lor de orice natură, acestor persoane fiindu-le interzis să abuzeze în orice fel de pozițiile pe care le dețin și să obțină anumite beneficii pentru ei, soți, rude sau alte persoane, în considerarea funcției lor. Definind noțiunea de interes de natură patrimonială, dispozițiile art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 stipulează că "primarii și viceprimarii, primarul general și viceprimarii municipiului București sunt obligați să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziție, în exercitarea funcției, care produce un folos material pentru sine, pentru soțul său ori rudele sale de gradul 1." Prevederile legale de mai sus se coroborează cu cele cuprinse în Legea nr. 393/2004 privind statutul aleșilor locali, ce prevede la art. 75 lit. a) că: "aleșii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru soț, soție, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv." În acord cu aceste dispoziții, existența conflictului de interese se verifică în situația în care decizia persoanei supuse interdicției legale este influențată sau prezintă riscul de a fi influențată de interesul său personal, al soției sau al rudelor și ar afecta major luarea deciziilor corecte și imparțiale de către acea persoană. Ca și temei de drept al raportului pârâtei a fost reținut și art. 57 alin. (5) din Legea nr. 215/2001, potrivit căruia: "Pe durata mandatului, primarul și viceprimarul primesc o indemnizație lunară, ca unică formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției de primar, respectiv de viceprimar, și care reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial. Primarul și viceprimarul nu beneficiază de sporul de vechime în muncă și nici de alte sporuri prevăzute de lege." În cauză, în deplin acord cu instanța de fond, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite ipotezele prevăzute de textele de lege menționate anterior, emiterea dispoziției de acordare a sporului de dispozitiv de 25% la indemnizația recurentului-reclamant(deși legea o identifică a fi unica formă de remunerare) conduce la existența conflictului de interese. Astfel, prin semnarea actului administrativ reprezentat de Dispoziția nr. 118/2017 de către primar, este evident că acesta a obținut în mod imediat un folos material pentru sine. Pe de altă parte, așa cum rezultă reglementarea legală a sporului de dispozitiv, acesta nu este un beneficiu legal care se acordă primarului, pentru acesta legea prevăzând în mod expres interdicția de a beneficia de sporul de vechime sau de alte sporuri prevăzute de lege. Sporul de dispozitiv, contrar alegațiilor expuse în cererea recurs, se acorda în virtutea legii și reprezenta un procent 25% care se aplica la salariul de bază al angajaților din cadrul aparatului de specialitate al Primarului . Or, primarul nu are calitatea de angajat al aparatului de specialitate, întrucât potrivit art. 25 din Legea nr. 215/2001, forma în vigoare la data conflictului de interes, primarul este ales local, ce îndeplinește o funcție de autoritate publică. Regimul incompatibilităților și al conflictului de interese reglementat de Legea nr. 161/2003 reprezintă unul dintre cele mai importante mijloace de apărare a intereselor publice, interese care trebuie să stea la baza exercitării oricăror funcții publice sau demnități publice, legiuitorul prezumând o stare de pericol derivată din situația incompatibilitate sau de conflict de interese în care se află persoanele cărora li se aplică aceste reglementări. Scopul declarat al emiterii actului normativ anterior menționat l-a constituit prevenirea și combaterea folosirii abuzive a funcțiilor/demnităților publice. Pentru existența conflictului de interese nu are nicio relevanță susținerea din cererea de recurs în sensul că nu s-a produs un rezultat păgubitor sau o perturbare a bunului mers al activității legale si curente a autorității/instituției publice al cărui reprezentant este recurentul-reclamant. Aceasta alegație este oricum nereală, în condițiile în care reclamantul a obținut un folos material nejustificat în cuantum de 1106lei, pe care și l-a arogat prin semnarea dispoziției de acordare a sporului de 25% la indemnizația lunară în locul viceprimarului. Nu pot fi primite susținerile recurentului-reclamant cu privire la inexistența conflictului de interese motivat de faptul că a semnat respectiva dispoziție pentru punerea în aplicare a Legii nr. 284/2010, deoarece recurentul - reclamant avea obligația de a cunoaște situațiile care pot crea conflicte de interese prin prisma funcției de primar pe care o exercita și trebuia să se abțină și să nu emită acte administrative care să producă un folos material pentru sine. Nefondate sunt si criticile referitoare la efectele în timp ale dispoziției emise de primar, care a fost în vigoare timp de 2 luni, deoarece constatarea stării de conflict de interese nu are legătură cu vreun interval de timp în care persoana obține foloase pentru sine/pentru rudele sale, ci prezintă relevanță doar împrejurarea că au fost obținute astfel de beneficii. În ceea ce privește critica referitoare la prescripția dreptului de a se aplica sancțiunea disciplinară, Înalta Curte reține faptul că aceasta este o critică care a fost formulată direct în recurs și nu va putea face obiect al analizei instanței de control judiciar, ca urmare a respectării principiului dublului grad de jurisdicție. Obiectul recursului îl reprezintă verificarea conformității hotărârii de la fondul pricinii cu normele legale aplicabile, or, în cuprinsul sentinței civile atacate, prima instanță nu a analizat prescripția dreptului de a aplica sancțiunea disciplinară, motiv pentru care nici Înalta Curte nu va proceda la verificarea acestor critici direct în calea de atac.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, nefiind identificate motive de casare prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,