ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 900/2023

Ședința publică din data de 25 aprilie 2023

Asupra recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la 05.09.2017, ca urmare a declinării competenței de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe dispusă prin sentința civilă nr. 7430 din 7 iulie 2017 a Judecătoriei Brașov, reclamantul A., în calitate de împrumutat și garant real conform Contractului de Credit nr. x, în contradictoriu cu pârâta B. S.A., în calitate de creditor, a solicitat instanței:

- clauza referitoare la valoarea dobânzii percepute de bancă și la modul de calcul al acesteia:

"art. 5.1 lit. a) din contractul de credit modificat prin prevederile art. I pct. l și pct. 1.1 din actul adițional nr. x, încheiat la data de 14.12.2007, anexa la contractul de credit nr. x/14.12.2007; eliminarea acestei clauze atât din cuprinsul contractului de credit, cât și din cuprinsul actelor adiționale subsecvente și obligarea băncii la recalcularea acesteia, conform dispozițiilor instanței;

- clauza privind aplicarea marjei majorate - cuprinsă în prevederile art. 5, pct. 5.1, lit. b) și c) din contractul de credit, inclusă în actele adiționale în modalitatea de calcul a dobânzii datorate băncii;

- clauza privind comisionul de administrare care, conform prevederilor art. 5.2 lit. a) este perceput pentru administrarea și monitorizarea facilității;

- clauza privind comisionul perceput de bancă în temeiul art. 5.2 lit. b) și c), pentru modificarea scadențarului reprezentând 1% din suma creditului rămasă de rambursat sau aplicat la suma reîncărcată;

- clauza privind plata unor cheltuieli directe în cuantum de 20 euro, stipulată de art. 5.2 lit. d) din contract;

- clauza privind comisionul de plată în avans, reprezentând 2% din suma plătită în avans, precum și prevederea conform căreia "banca își rezerva dreptul de a modifica valoarea acestui comision";

- clauza privind declararea scadenței anticipate a întregului credit (debit principal și accesorii), precum și a clauzei privind renunțarea împrumutatului/garanților reali la beneficiul termenului, la beneficiul de diviziune și de discuțiune;

- clauza stipulată în art. 8 pct. 8.1, conform căreia "împrumutatul se obligă să asigure contra intemperiilor imobilul ipotecat în valoarea acceptată de către societăți de asigurare agreate de bancă";

- clauza inserată în art. 11.3, care stabilește ca instanță competentă instanța de la sediul central al Băncii, respectiv instanțele din mun. București;

- să oblige pârâta la emiterea unui nou grafic de rambursare a creditului, în acord cu hotărârea judecătorească ce va fi pronunțată, respectiv prin stabilirea unei dobânzi fixe și eliminarea dobânzii variabile, a marjei majorate (reprezentând un comision de risc deghizat), a comisionului de risc/administrare, a comisionului pentru modificarea scadențarului;

- să oblige pârâta să restituie sumele de bani încasate în temeiul clauzei abuzive privind comisionul de administrare (3000 euro) și a celorlalte sume achitate cu titlu de cheltuieli directe (2500 euro);

- să oblige pârâta să restituie sumele de bani încasate în temeiul clauzelor abuzive și apreciate de către instanța de judecată ca fiind nule (28.000 euro);

- să oblige pârâta și la plata dobânzii legale aferente pentru sumele mai sus menționate și reținute abuziv, calculate de la data achitării fiecărei sume nedatorate și până la data restituirii efective a acestora;

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 193/2000, art. 78 din Legea nr. 296/2004, O.G. nr. 21/1992.

După înregistrarea cauzei pe rolul Tribunalului Brașov, la data de 17 octombrie 2017, reclamantul a formulat completare a cererii de chemare în judecată ca urmare a încheierii actului adițional nr. x la contractul de credit x/14.12.2007, act adițional prin care pârâta a convertit în RON creditul, solicitând: modificarea capătului de cerere privitor la convertirea creditului în moneda națională, în sensul ca această conversie să se facă la cursul euro de la data acordării creditului, și nu de la data semnării actului adițional mai sus menționat; să se constate caracterul abuziv al clauzei privitoare la valoarea parității RON-euro a monedei în care a fost acordat creditul, respectiv, urmare a conversiei creditului, această conversie trebuia să fie făcută la cursul euro-leu de la data acordării creditului, și nu de la data semnării actului adițional; să se constate ca fiind abuzivă clauza cuprinsă în actul adițional arătat în precedent privitoare la modificarea ratei dobânzii, care determina practic ca, dintr-un credit de 150.000 de euro luat în 2007, la care s-au plătit timp de 10 ani rate, să se ajungă în 2017 ca soldul rămas de plată, transformat la un curs de 4,57 RON, să fie de 803.666,48 RON, valoare obținută prin acest act adițional.

Prin întâmpinarea depusă, pârâta a invocat tardivitatea formulării completării de acțiune, conform art. 204 alin. (1) C. proc. civ., iar pe fond, a solicitat respingerea cererii formulate.

Prin încheierea din 15 noiembrie 2017, a fost admisă excepția tardivității formulării completării de acțiune din data de 17.10.2017.

La 11 ianuarie 2018, reclamantul A. a înregistrat pe rolul Tribunalului Brașov, sub nr. x/2018, o altă cerere de chemare în judecată, în contradictoriu cu pârâta B. S.A., prin care a solicitat instanței:

- clauza referitoare la valoarea dobânzii percepute de bancă și la modul de calcul al acesteia: art. 5.1 lit. a) din contractul de credit, modificat prin prevederile art. I, pct. 1 și pct. 1.1 din Actul Adițional nr. 1 încheiat la data de 11.10.2010, anexa la Contractul de Credit nr. x/14.12.2007 și obligarea băncii la recalcularea acesteia conform dispozițiilor instanței;

- clauza referitoare la valoarea dobânzii percepute de bancă și la modul de calcul al acesteia, existentă în Actul Adițional nr. 2 din 11.10.2010 și obligarea băncii la recalcularea acesteia conform dispozițiilor instanței;

- clauza referitoare la valoarea dobânzii percepute de bancă și la modul de calcul al acesteia, existentă în Actul Adițional nr. 3 din 11.10.2010 și obligarea băncii la recalcularea acesteia conform dispozițiilor instanței;

- clauza referitoare la valoarea dobânzii percepute de bancă și la modul de calcul al acesteia, existentă în Actul Adițional nr. 4 din 19.06.2012 și obligarea băncii la recalcularea acesteia conform dispozițiilor instanței;

- clauza referitoare la valoarea dobânzii percepute de bancă și la modul de calcul al acesteia, existentă în Actul Adițional nr. 5 din 05.11.2014 și obligarea băncii la recalcularea acesteia conform dispozițiilor instanței;

- clauza referitoare la valoarea dobânzii percepute de bancă și la modul de calcul al acesteia, existentă în Actul Adițional nr. 7 din 24.02.2016 și obligarea băncii la recalcularea acesteia conform dispozițiilor instanței;

- clauza referitoare la valoarea dobânzii percepute de bancă și la modul de calcul al acesteia, existentă în Actul Adițional nr. 8 din 14.03.2017 și obligarea băncii la recalcularea acesteia conform dispozițiilor instanței;

- clauza privind valoarea EURIBOR, menționată la pct. 1.1 din Actul Adițional nr. 1, încheiat la data de 11.10.2010, care este o valoare nenegociată, a cărei creștere influențează valoarea creditului, considerând abuziv și nejustificat calculul dobânzii raportat la această valoare;

- clauza privind valoarea ROBOR, menționată în actul adițional nr. x încheiat în 14.03.2017, odată cu reconversia în RON a creditului, deoarece este o valoare nenegociată, a cărei creștere influențează valoarea creditului, considerând abuziv și nejustificat calculul dobânzii raportat la această valoare;

- clauza de la pct. 3 alin. (1) lit. (i) din Actul Adițional nr. 2 din 11.10.2010, referitoare la faptul că suma amânată la plată, de 7604,68 euro, va fi purtătoare de dobândă/comision de risc (după caz);

- clauza de la pct. 3 din Actul Adițional nr. 2 din 11.10.2010, referitoare la faptul că înlesnirea de plată acordată de bancă constă în amânarea temporară a unei părți din dobândă, în timp ce soldul creditului crește, cu toate că ratele sunt achitate;

- clauza de la pct. 5 din Actul Adițional nr. 2 din 11.10.2010, referitoare la faptul că rata dobânzii rămâne fixă, egală cu rata dobânzii la data semnării actului 11.10.2010; rata nu cuprinde decât dobânda, nicio sumă din soldul creditului;

- clauza de la pct. 12 din Actul Adițional nr. 2 din 11.10.2010, referitoare la faptul că banca, în mod unilateral, poate emite noi scadențare, fără încheierea unui act adițional sau îndeplinirea altei formalități;

- clauza de la pct. I din Actul Adițional nr. 3 din 11.10.2010, prin care se modifică art. 7.1 pct. a din Contractul de Credit nr. x/14.12.2007;

- clauza de la pct. 2 din Actul Adițional nr. 4 din 19.06.2012, cu privire la "suplimentarea" soldului curent cu suma de 6363,86 euro, astfel încât valoarea totală a Contractului de Credit nr. x/14.12.2007 să devină 162.519,17 euro;

- clauza de la art. 7 din Actul Adițional nr. 4 din 19.06.2012, cu privire la perceperea "comisionului unic";

- clauza de la art. 19 și 20 din Actul Adițional nr. 4 din 19.06.2012, cu privire la modalitatea în care acționează banca în caz de nerespectare a angajamentelor asumate de împrumutat/codebitor;

- clauza de la art. 10 din Actul Adițional nr. 4 din 19.06.2012, cu privire la cheltuielile făcute în numele și pe seama clientului rezultate din prezentul contract de credit și returnarea de către bancă a sumelor cheltuite pe taxe notariale, anual, la semnarea celor 8 acte adiționale, sume în cuantum de 16.000 RON;

- clauza de la pct. 1 alin. (1).1 din Actul Adițional nr. 8 din 14.03.2017, cu privire la valoarea monedei Euro la care s-a făcut conversia creditului din euro în RON de către bancă (1 euro = 4,57 RON față de 1 euro - 3,54 RON când a fost contractat creditul - creștere cu 29% sau o creștere cu 2,42% anual numai din diferența de schimb valutar);

- clauza de la pct. 1 alin. (1).2 din Actul Adițional nr. 8 din 14.03.2017, referitoare la calculul dobânzii;

- clauza de la pct. 1 alin. (1).2 din Actul Adițional nr. 8 din 14.03.2017, referitoare la calculul dobânzii ROBOR 3M, care este o valoare nenegociată și a cărei creștere influențează valoarea creditului, considerând abuziv și nejustificat calculul dobânzii raportat la această valoare;

- clauza de la pct. 1 alin. (1).5 din Actul Adițional nr. 8 din 14.03.2017, referitoare la valoarea minimă a asigurărilor imobilelor aflate în garanție;

- clauza de la pct. 2 alin. (1).2 din Actul Adițional nr. 8 din 14.03.2017, referitoare la suma cu care se suplimentează creditul, ce reprezintă ea și cum a fost integrată în valoarea creditului;

- clauzele de la pct. 5, 6, 7 și 11 din Actul Adițional nr. 8 din 14.03.2017;

- clauza privind aplicarea marjei majorate cuprinsă în prevederile art. 5 pct. 5.1, lit. b) și c) din contractul de credit și inclusă în actul adițional nr. x în modalitatea de calcul a dobânzii datorate băncii;

- clauza privind comisionul de administrare, care, conform prevederilor art. 5.2 lit. a), este perceput pentru administrarea și monitorizarea facilității;

- clauza privind comisionul perceput de bancă în temeiul art. 5.2 lit. b) și c), pentru modificarea scadențarului reprezentând 1% din suma creditului rămasă de rambursat sau aplicat la suma reîncărcată;

- clauza privind plata unor cheltuieli directe, stipulată de art. 5.2 lit. d) din contract;

- clauza privind comisionul de plată în avans, reprezentând 2% din suma plătită în avans, precum și prevederea conform căreia "banca își rezervă dreptul de a modifica valoarea acestui comision";

- clauza privind declararea scadenței anticipate a întregului credit (debit principal și accesorii), precum și a clauzei privind renunțarea împrumutatului/garanților reali la beneficiul termenului, la beneficiul de diviziune și de discuțiune;

- clauza inserată la art. 11.3, care stabilește ca instanță competentă, instanța de la sediul central al Băncii, respectiv instanțele din mun. București;

În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 193/2000, art. 117 din O.G. nr. 99/2006 și, ulterior, la 19 februarie 2018, au fost depuse precizări cu privire la temeiul de drept .

Prin încheierea nr. 537/C din 8 octombrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Brașov a admis excepțiile de litispendență și de conexitate și a trimis dosarul nr. x/2018 completului inițial învestit cu soluționarea dosarului nr. x/2016 al Tribunalului Brașov.

Prin încheierea din 16 ianuarie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2016, instanța a încuviințat pentru reclamant proba cu înscrisurile depuse în dosarul conexat nr. x/2018, a constatat că proba cu expertiză se administrează în dosarul nr. x/2016 și a constatat că pârâta nu a formulat întâmpinare în dosarul conex.

Prin sentința civilă nr. 389/C din 18 iunie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., în dosarul nr. x/2016 și dosarul nr. x/2018 și, în consecință:

A constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei prevăzute de art. 5.1 lit. a) din Contractul de credit nr. x din 14.12.2007, doar în ceea ce privește sintagma referitoare la dobândă:

"este revizuibilă periodic de către Bancă pe toată perioada prezentului Contract, până la rambursarea integrală a datoriilor în funcție de condițiile dominante ale pieței sau a modificărilor circumstanțelor în care aceasta a fost inițial stabilită, precum și în raport de politicile de creditare ale Băncii."

A constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor prevăzute de art. 5.2 lit. a), b), c), e) teza II din Contractul de credit nr. x din 14.12.2007 și a dispus înlăturarea lor din contract.

A constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei prevăzute la art. 11.3 din contractul de credit și a dispus înlăturarea clauzei din contract.

A constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei prevăzute la pct. 12 din Actul adițional nr. x din contractul de credit și a dispus înlăturarea clauzei din contract.

A constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei prevăzute la art. 7 din Actul adițional nr. x din contractul de credit și din actele adiționale ulterioare cu privire la comisionul unic și a dispus înlăturarea clauzei din contract.

A constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei prevăzute la pct. 19 teza a II-a și la pct. 20 din Actul adițional nr. x din contractul de credit cu privire la declararea scadenței anticipate cu privire la sintagma "nerespectarea oricăror angajamente", cu privire la sintagmele "precum și în baza oricăror altor contracte de credit încheiate de Client cu Banca", respectiv "precum și din oricare alt contract de credit încheiat de Client cu Banca" și a dispus înlăturarea acestora din contract.

A constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei prevăzute la pct. 11 din Actul adițional nr. x din contractul de credit cu privire la declararea scadenței anticipate cu privire la sintagma "nerespectarea oricăror angajamente" și a dispus înlăturarea acesteia din contract.

A obligat pârâta B. S.A. să restituie reclamantului suma de 3.000 Euro, reținută cu titlu de comision de administrare și sumele reținute în baza clauzelor constatate abuzive și dobânda legală aferentă de la data plății până la data restituirii efective.

A respins în rest cererile.

A încuviințat onorariul final al expertului în cuantum de 6800 RON.

A obligat reclamantul A. la plata sumei de 5800 RON către expertul C. cu titlu de diferență onorariu expert.

A obligat pârâta la plata către stat a sumei de 500 RON avansată cu titlu de onorariu expert.

A obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamantul A., cât și pârâta B. S.A.

Prin cererea de apel formulată, apelantul A. a solicitat, în principal, admiterea apelului, casarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Brașov, iar în subsidiar, admiterea apelului, desființarea parțială a sentinței apelate, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată și precizată, în sensul:

- să se constate faptul că B. S.A. nu a modificat toate contractele de credit încheiate înainte de 2010, raportat la prevederile deciziei Curții de Apel București din dosarul nr. x/2015;

- să fie obligată B. S.A. să renegocieze contractul de credit nr. x/14.12.2007 și să reechilibreze prestațiile, urmând ca apelantul-reclamant să plătească o rată suportabilă la nivelul celei reeșalonate pe care o plătește în prezent, conform principiului impreviziunii, impus de decizia Curții Constituționale a României (CCR) nr. 623/2016;

- revizuirii costului expertizei financiar contabile administrate în prezenta cauză; consideră că prețul solicitat de expertul numit în cauză este nejustificat de mare și că expertiza efectuată nu îndeplinește prevederile art. 338 din C. proc. civ., coroborat cu prevederile Standardelor profesionale ale Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România;

- stabilirii (sau înghețării) cursului de schimb euro - leu la momentul semnării contractului - 14 decembrie 2007 (3,548 RON = 1 euro), curs care să fie valabil pe toată durata derulării contractului;

- obligării intimatei pârâte la emiterea unui nou grafic de rambursare a creditului, în acord cu hotărârea judecătorească ce va fi pronunțată, respectiv prin stabilirea unei dobânzi fixe și eliminarea dobânzii variabile, a marjei majorate (reprezentând un comision de risc deghizat), a comisionului de risc/administrare, a comisionului pentru modificarea scadențarului;

- executării în continuare a contractului fără dobândă;

- să se constatate existența stării de impreviziune în cazul său și să se dispună adaptarea contractului la realitățile economice actuale;

- obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

A mai solicitat ca onorariul de expert să fie achitat integral de intimata B. S.A., deoarece din cauza abuzurilor acesteia s-a ajuns la promovarea în instanță a prezentului dosar.

Prin cererea de apel formulată, apelanta B. S.A. a solicitat schimbarea în parte a sentinței primei instanțe, în sensul respingerii în întregime a cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 1298/Ap din 21 decembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Brașov, secția Civilă a respins cererea de apel formulată de apelantul A. împotriva sentinței civile nr. 389/18.06.2020, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

A admis cererea de apel formulată de apelanta B. S.A. împotriva aceleiași sentințe, pe care a schimbat-o în parte, după cum urmează:

A înlăturat dispoziția privind constatarea caracterului abuziv și nulitatea absolută a clauzei prevăzute de art. 5.2 lit. a) din Contractul de credit nr. x din 14.12.2007, referitoare la comisionul de administrare.

A înlăturat dispoziția privind obligarea pârâtei B. S.A. să restituie reclamantului suma de 3.000 euro reprezentând comisionul de administrare.

A înlăturat dispoziția privind constatarea caracterului abuziv și nulitatea absolută a clauzei prevăzute de pct. 7 din Actul adițional nr. x la contractul de credit și actele adiționale ulterioare, cu privire la comisionul unic.

A înlăturat dispoziția privind obligarea pârâtei B. S.A. să restituie reclamantului sumele încasate în temeiul clauzei prevăzute de pct. 7 din Actul adițional nr. x la contractul de credit și actele adiționale ulterioare, cu privire la comisionul unic.

A înlăturat dispoziția privind constatarea caracterului abuziv și nulitatea absolută a clauzei prevăzute de pct. 19 teza a II-a și pct. 20 din Actul adițional nr. x la contractul de credit și actele adiționale ulterioare, cu privire la declararea scadenței anticipate, referitor la sintagma "nerespectarea oricăror angajamente" și la sintagmele "precum și în baza oricăror altor contracte de credit încheiate de Client cu Banca", respectiv "precum și din oricare alt contract de credit încheiat de Client cu Banca".

A înlăturat dispoziția privind obligarea pârâtei B. S.A. să restituie reclamantului sumele încasate în temeiul clauzelor prevăzute de pct. 19 teza a II-a și pct. 20 din Actul adițional nr. x la contractul de credit și actele adiționale ulterioare, anterior evocate.

A păstrat restul dispozițiilor sentinței apelate.

În motivare, recurentul-reclamant a arătat că, față de dispozițiile art. 425 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia "în partea finală a dispozitivului se vor arăta dacă hotărârea este executorie", acest aspect lipsește din decizia recurată.

De asemenea, evocând motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., autorul prezentului demers procesual susține că decizia recurată nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază, instanța de apel respingând apelul ca nefondat, din perspectiva tuturor motivelor de apel, doar prin trimitere la concluziile expertizei tehnice, deși, ca instanță devolutivă, trebuia să se pronunțe asupra situației de fapt și de drept.

Totodată, învederează că, prin decizia recurată, instanța de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat (art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.) raportat la prevederile deciziei Curții de Apel București din dosarul nr. x/2015.

Referitor la cerința existenței unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractante, în detrimentul consumatorului, recurentul a susținut că acesta nu poate fi determinat într-un mod simplist, printr-o verificare sumară a câștigurilor și pierderilor fiecăreia dintre părțile contractante, ci se impune a se stabili modalitatea în care clauza abuzivă a afectat echilibrul contractual, respectiv dacă, în economia generală a contractului, în prezența acestei clauze, poziția profesionistului a fost întărită, în detrimentul consumatorului.

Mai arată că cerința echilibrului contractual era consacrată și prin art. 970 din C. civ. din 1864, obligând cumulativ la respectarea unei îndatoriri substanțiale de bună-credință în executarea contractelor, dar și la toate urmările pe care legea, echitatea sau obiceiul le dau obligației după natura sa.

Totodată, arată că această îndatorire tradițională din contractele de drept comun este întărită de Directiva nr. 93/13/CEE, de Legea nr. 193/2000 și de art. 78 din Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului (devenit art. 79 în urma republicării din 2008), care prevăd, ca o îndatorire de rezultat, existența unui echilibru între drepturile și obligațiile consumatorului și ale profesionistului în cazul contractelor de adeziune.

Astfel, în cazul în care consumatorul denunță drept abuzivă o altă clauză decât cele enunțate de lege, instanța trebuie să verifice întrunirea condițiilor cumulative privind caracterul sau abuziv.

De asemenea, arată că, potrivit criteriilor stabilite de C.J.U.E., o clauză potențial abuzivă trebuie analizată în lumina Directivei nr. 93/13/CEE prin prisma criteriilor echilibrului, bunei-credințe și transparenței, recurentul evocând în acest sens cauzele Perenicova și Perenic, C-453/10; Invitel, C472/10; RWE Vertrieb, C-92/11.

În continuare, recurentul-reclamant reproduce aceleași susțineri/motive formulate și prin cererea de apel, neformulând critici față de considerentele deciziei recurate.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 7 C. proc. civ.

La 13 septembrie 2021, intimata-pârâtă B. S.A. a depus, în termen legal, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivare, a arătat că decizia recurată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material (motiv de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

În concret, recurenta-pârâtă a susținut că:

2.1. Instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000 când a respins apelul băncii în ceea ce privește petitul de constatare a caracterului abuziv al clauzei art. 5 pct. 5.1. lit. a) alin. (2) teza I din contractul de credit (dreptul Băncii de a revizui dobânda de bază).

Detaliind, recurenta-pârâtă a susținut că intimatului-reclamant i-au fost prezentate mai multe tipuri de facilitați de credit, respectiv: cu dobândă fixă, cu dobândă variabilă și cu dobândă mixtă, acesta optând în cunoștință de cauză pentru creditul cu dobândă variabilă, așa cum rezultă din Pct. II - "Date privind creditul solicitat", "Tip dobândă" din cererea de credit.

În susținerea nelegalității deciziei recurate, autoarea recursului a susținut că, în principal, instanța de apel trebuia să facă aplicarea art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, text de lege care a transpus în legislația națională dispoziția comunitară prevăzută de art. 4 alin. (2) din Directiva nr. 93/13/CEE.

În opinia recurentei-pârâte, clauza referitoare la dobândă este un element care determină costul total al creditului și, împreună cu comisionul de administrare, formează prețul contractului de credit.

Prin urmare, în accepțiunea sa, aprecierea asupra caracterului abuziv al clauzei în discuție nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, în raport de serviciul furnizat, cu condiția ca această clauză să fie clar și inteligibil exprimată.

Cu referire la cauza dedusă judecății, recurenta arată că dobânda constituie un element al prețului și - contrar celor reținute de instanța de apel - clauza referitoare la dobândă a fost clară și fără echivoc, fiind însușită de intimatul-reclamant prin semnarea contractului de facilitate de credit.

În subsidiar, în ipoteza în care prevederea contractuală mai sus-menționată nu ar fi exclusă de la controlul caracterului abuziv, recurenta-pârâtă susține că oricum nu sunt îndeplinite condițiile pentru calificarea clauzei ca fiind abuzivă din perspectiva art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000.

Cu referire la condiția potrivit căreia clauza să nu fi fost negociată cu clientul, autoarea recursului arată că, potrivit art. 10 pct. 10.2. din contractul de facilitate de credit:

"împrumutatul [...] declară că are cunoștință, înțelege și acceptă clauzele prezentului contract și că acestea au fost negociate cu Banca, conform prevederilor legii nr. 193/2000 republicată, cu modificările și completările ulterioare".

Pe de altă parte, recurenta afirmă că nu poate fi negată a priori existența unei faze precontractuale distincte de negociere.

Evocând prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, recurenta arată că, potrivit acestor dispoziții legale, nu poate fi reținută absența negocierii decât în acele situații în care clauzele contractuale au fost inserate în convenții fără a fi existat vreo posibilitate pentru consumatori de a le influența conținutul, situație care, în opinia recurentei, nu se verifică în cazul Contractului de facilitate de credit dedus judecății.

În acord cu această reglementare, în aprecierea îndeplinirii condiției lipsei negocierii, recurenta apreciază că instanța de judecată trebuie să ia în considerare și necesitatea existenței unui minim de diligență din partea consumatorului, suficient pentru a înțelege dispozițiile contractuale pe care intenționează să și le asume și pentru a încerca influențarea lor.

Mai arată că Băncii nu îi poate fi solicitată o probațiune suplimentară pentru a dovedi caracterul negociat al contractului, în sensul de a proba altceva decât acordarea unei perioade de timp rezonabile fiecărui client pentru a evalua și analiza propunerea de contract. În caz contrar, ar trebui concluzionat în sensul că instituțiile financiare au obligația de a impune clienților lor, eventual în scris, o etapă a negocierii clauzelor deja propuse, ceea ce, în opinia recurentei, este cu totul nerezonabil.

În altă ordine de idei, a mai învederat că tendințele legislative - O.U.G. nr. 50/2010 - au confirmat faptul că acordarea de credite reprezintă o activitate reglementată, art. 13 din acest normativ statuând inclusiv dreptul consumatorului de a solicita și de a obține de la Bancă proiectul de contract de credit.

Recurenta mai arată că, de fapt, ceea ce este numit "preformulat" nu este altceva decât o ofertă de contract acceptată de către destinatar, fără a fi formulată o contraofertă, respectiv o propunere de modificare a clauzelor.

Or, lipsa dorinței clientului împrumutat de a negocia nu înseamnă lipsa posibilității de negociere, în accepțiunea recurentei, doar această din urmă situație fiind avută în vedere de legiuitor în art. 4 din Legea nr. 193/2000.

Referindu-se la cealaltă condiție pentru ca o clauză contractuală să fie considerată abuzivă - clauza să încalce exigențele bunei-credințe - recurenta pârâtă susține că despre rea-credință nici nu poate fi vorba, câtă vreme l-a informat pe intimatul-reclamant în mod complet și corect asupra caracteristicilor esențiale ale serviciilor și produselor pe care le-a oferit, astfel încât acesta a fost în măsură să facă o alegere în conformitate cu interesele sale economice, așa cum rezultă din cuprinsul art. 10 pct. 10.2. din contractul de facilitate de credit.

Mai arată că buna-credință este prezumată, astfel încât reaua-credință trebuia reținută de instanțele de fond și apel în temeiul unor probe indubitabile, ceea ce nu a fost cazul.

Totodată, recurenta afirmă că, la data încheierii contractului, nu se puteau anticipa, în concret, modificările ce ar putea interveni în condițiile dominante ale pieței, astfel încât Banca nu avea cum să indice elementele în funcție de care s-ar putea calcula dobânda de referință în cazul unor astfel de modificări și nici nu putea oferi un criteriu previzibil în acest sens, astfel încât nu i se poate imputa reaua-credință sub acest aspect.

Analizând în continuare și cealaltă condiție pentru ca o clauză contractuală să fie considerată abuzivă - clauza nenegociată, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, să creeze în detrimentul clientului un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților din cauza efectului pe care îl imprimă contractului clauza respectivă - recurenta arată că nu este cazul, întrucât prin această clauză, care a și fost negociată, nu a fost creat niciun dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, existând în permanență posibilitatea negocierii contractului, dovadă în acest sens fiind faptul că, între părți, s-au încheiat nu mai puțin de șapte acte adiționale de reeșalonare, ca urmare a cererilor formulate de intimatul-reclamant și a negocierilor dintre părți.

De asemenea, mai arată că, începând cu data de 19.06.2012 și până în prezent, dobânda a fost inferioară nivelului de 9,25% pe an valabil la data încheierii contractului de facilitate de credit, după cum rezultă din Tabelul cuprinzând evoluția dobânzii aferente contractului de credit depus la dosarul cauzei în primă instanță.

Mai arată că, așa cum corect a reținut instanța de apel, cererea privind constatarea caracterului abuziv al art. 5 pct. 5.1. alin. (2) din contractul de facilitate de credit a rămas fără obiect ca urmare a încheierii actului adițional nr. x/11.10.2010 la contractul de facilitate de credit, act adițional prin care contractul a fost pus în acord cu prevederile O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, fiind semnat și de intimatul-reclamant A..

În concluzie, recurenta-pârâtă susține că, odată ce a optat pentru un credit cu dobândă variabilă, intimatul-reclamant și-a asumat obligațiile specifice unei asemenea facilități de credit, așa cum sunt reglementate la nivel contractual și care reprezintă totodată legea părților, conform art. 969 C. civ. de la 1864 (aplicabil Contractului de facilitate de credit, având în vedere data încheierii sale).

2.2. Printr-o altă critică, recurenta-pârâtă a susținut că, respingând apelul Băncii în ceea ce privește petitul de constatare a caracterului abuziv al clauzei art. 12 din Actul adițional nr. x la Contractul de facilitate de credit, privind emiterea unui nou scadențar, instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000.

Evocând dispozițiile art. 12 din Actul adițional nr. x/11.10.2010 la Contractul de facilitate de credit:

"Orice nou scadențar emis în conformitate cu prezentul Act adițional înlocuiește scadențarul precedent, fiind obligatoriu pentru Client fără încheierea unui act adițional sau îndeplinirea altei formalități" recurenta susține că, în opoziție cu cele reținute de instanțele de fond și de apel, această clauză nu este neclară și, cu atât mai puțin, abuzivă.

Mai mult, arată că respectiva clauză (art. 12) se interpretează prin corelare cu art. 3 din Actul adițional nr. x/11.10.2010, în care este descris mecanismul de înlesnire la plată și în care sunt menționate clar scadențarele care se emit pentru aplicarea acestei înlesniri acordate intimatului-reclamant.

Totodată, recurenta învederează că respectiva clauză (art. 12) menționează fără echivoc faptul că vizează orice nou scadențar emis "în conformitate cu prezentul Act Adițional", ceea ce exclude orice decizie arbitrară a Băncii.

La 9 septembrie 2021, reclamantul a depus, în termen legal, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului pârâtei, ca neîntemeiat.

Conform art. 493 alin. (2)-(4) C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor introduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursurilor.

Constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., prin încheierea din 22 noiembrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a Civilă, constituită în complet de filtru, a dispus comunicarea raportului, potrivit art. 493 alin. (4) din Cod, prin raport reținându-se nulitatea recursului pârâtei și admisibilitatea recursului recurentului reclamant.

Față de raportul comunicat, recurenta-pârâtă a formulat în scris punct de vedere, prin care a susținut admisibilitatea în principiu a propriului recurs, iar, la 20 februarie 2023, recurentul-reclamant a depus note de ședință, prin care a solicitat respingerea recursului pârâtei, ca neîntemeiat și admiterea propriului recurs.

Prin încheierea completului de filtru din 21 februarie 2023, Înalta Curte a admis excepția nulității recursului declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1298/Ap din 21 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă și a admis în principiu recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva aceleiași decizii, stabilind termen de judecată la data de 25 aprilie 2023, ora 10:00, în vederea soluționării recursurilor în ședință publică, cu citarea părților.

În motivarea admiterii excepției nulității recursului declarat de pârâta B. S.A., s-a reținut că, prin cererea de recurs, nu au fost dezvoltate veritabile critici de nelegalitate întrucât recurenta-pârâtă s-a rezumat la a prelua ca atare o parte din criticile formulate prin cererea de apel, nefiind corelate cu considerentele instanței de apel, astfel încât nu a putut fi reținută existența unei motivări propriu-zise a cererii de recurs, în sensul exigențelor/cerințelor prevăzute de dispozițiile art. 483 alin. (3) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., criticile formulate fiind străine de motivarea instanței de apel.

Așadar, văzând că, în cauză, nu este îndeplinită cerința impusă de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. și că nu au fost identificate motive de ordine publică care ar putea fi invocate din oficiu, în raport de dispozițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte a admis excepția nulității recursului declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1298/Ap din 21 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă.

Prin urmare, la termenul de astăzi, 25 aprilie 2023, în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1298/Ap din 21 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, reținând următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din același act normativ, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

De asemenea, se reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs", iar, potrivit art. 489 alin. (1) teza I C. proc. civ., "recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal".

Așadar, exceptând situația în care instanța, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului, invocă, din oficiu, un motiv de casare care este de ordine publică, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ. se reține că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca și criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate, instanța de recurs având obligația de a verifica dacă motivele invocate prin cererea de recurs se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că, spre deosebire de calea de atac devolutivă a apelului, recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Astfel, având în vedere că cererea de recurs a recurentei-pârâte B. S.A. nu reprezintă altceva decât o preluare/reproducere fidelă a unor critici identice din cuprinsul propriei cereri de apel, Înalta Curte reține că, deși recurenta-pârâtă și-a întemeiat cererea de recurs pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocarea acestui motiv de casare este pur formală, neputând fi reținută existența unei motivări propriu-zise a cererii de recurs, în sensul exigențelor/cerințelor prevăzute de dispozițiile art. 483 alin. (3) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.. În plus, nefiind corelate cu propriile considerente ale instanței de apel, acestea sunt și străine de motivarea deciziei atacate.

Elocventă în acest sens este prima critică de nelegalitate, în care autoarea recursului susține că instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000 când a respins apelul Băncii în ceea ce privește petitul de constatare a caracterului abuziv al clauzei prevăzute la art. 5 pct. 5.1 lit. a) alin. (2) teza I din contractul de credit (dreptul Băncii de a revizui dobânda).

Astfel, în susținerea caracterului repetitiv al criticilor formulate în recurs raportat la cele din apel și, totodată, necorelate/străine de considerentele instanței de apel (ca urmare a faptului că au fost preluate ca atare din cererea de apel), se cuvin amintite argumentele din cererea de recurs, în care titulara căii de atac abordează prevederea contractuală mai sus menționată atât în situația în care aceasta ar fi exclusă de la controlul caracterului abuziv, cât și în cazul în care nu ar fi exclusă, în condițiile în care, așa cum reiese din motivarea deciziei recurate, instanța de apel a reținut că dobânda intră în sfera de analiză a caracterului abuziv, întrucât este o prestație esențială a contractului în sensul jurisprudenței C.J.U.E., neexistând, așadar, nicio rațiune ca, în memoriul de recurs, să se mențină argumente inutile față de cele reținute de instanța de apel.

Mai mult, deși instanța de apel a reținut că motivele pentru care au fost considerate abuzive aceste clauze au vizat elementele pe baza cărora se putea face revizuirea cuantumului dobânzii, de natură a contura o dobândă revizuibilă, lăsată la voința discreționară a Băncii, statuând că, în contract, nu existau elemente determinate, controlabile, în funcție de care aceasta putea fi revizuită, se constată că recurenta nu aduce niciun argument în combaterea acestui considerent, rezumându-se la a prelua ca atare criticile/susținerile formulate în apel, dar care nu au nicio legătură cu argumentele/considerentele instanței de apel, nefiind, așadar, nici apte pentru a le combate.

Totodată, în privința actelor adiționale la contractul de credit, încheiate începând cu 11.10.2010, instanța de apel, asemenea primei instanțe, a constatat că raporturile contractuale dintre părți au fost adaptate în privința ratei dobânzii dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2010, nefiind vorba de clauze abuzive, iar, prin raportarea la indicele EURIBOR, respectiv ROBOR, au fost respectate dispozițiile art. 37 din O.U.G. nr. 50/2010 și art. 38 din O.U.G. nr. 52/2016, consumatorul având posibilitatea de a verifica modul de calcul al ratei, concluzia instanței de apel fiind în sensul că în mod greșit apelanta-pârâtă a invocat faptul că s-ar fi reținut caracterul abuziv al clauzei (a se vedea considerentul de la pagina 25 a deciziei instanței de apel - anterior considerentelor aferente comisionului de administrare).

Concluzii similare se impun și în privința celei de a doua critici, prin care autoarea recursului susține că instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000 în ceea ce privește petitul de constatare a caracterului abuziv al clauzei de la art. 12 din Actul adițional nr. x la Contractul de facilitate de credit, privind emiterea unui nou scadențar, critică care nu este altceva decât o reproducere identică a celei formulate prin cererea de apel.

Or, transpunerea susținerilor din apel în motive de recurs nu poate constitui o motivare aptă să declanșeze un control de legalitate în această etapă procesuală, de vreme ce aceleași afirmații/susțineri au fost făcute în etapa procesuală anterioară, care a vizat o altă hotărâre decât cea care face obiectul prezentei căi de atac și asupra cărora instanța de apel deja s-a pronunțat.

Așadar, prin recursul formulat, recurenta-pârâtă nu dezvoltă un raționament logico-juridic adaptat considerentelor deciziei recurate pentru a arăta, în concret, de ce anume decizia instanței de apel nu este conformă legii, ci reia, de o manieră identică, critici formulate în faza procesuală anterioară și asupra cărora instanța de apel deja s-a pronunțat, fără a prezenta argumente noi, raportate la considerentele deciziei atacate.

Reținând că nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare/străine de considerentele hotărârii recurate, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, Înalta Curte constată că, nefiind motivat în raport cu cerințele art. 488 C. proc. civ., devine incidentă sancțiunea nulității recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Analizând recursul formulat de reclamantul A. prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant a înțeles să atace decizia pronunțată în apel exclusiv în ceea ce privește soluția referitoare la comisionul de administrare și comisionul unic.

Printr-o primă critică, recurentul-reclamant a susținut că, față de dispozițiile art. 425 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia "în partea finală a dispozitivului se vor arăta dacă hotărârea este executorie", acest aspect lipsește din decizia recurată.

Răspunzând criticii formulate, Înalta Curte reține că, potrivit art. 425 alin. (3) C. proc. civ., legiuitorul a statuat că în partea finală a dispozitivului se vor arăta dacă hotărârea este executorie, este supusă unei căi de atac ori este definitivă.

Dispozitivul deciziei recurate respectă prevederile art. 425 alin. (3) C. proc. civ., întrucât poartă mențiunea potrivit căreia este supusă unei căi de atac, în speță, recursului, fiind indicat atât termenul de exercitare a căii extraordinare de atac a recursului, cât și instanța la care se depune cererea.

De asemenea, se reține că, potrivit art