ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1021/2023

Ședința publică din data de 2 mai 2023

Asupra căii de atac formulate, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Totodată, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 7 februarie 2018 reclamantul și-a modificat cererea de chemare în judecată în sensul că a solicitat compensarea sumelor plătite cu titlu de rată a dobânzii și comision de administrare, actualizate cu dobânda legală și rata inflației, cu sumele reprezentând soldul creditului.

Prin sentința civilă nr. 1024 din 7 februarie 2018 pronunțată de Judecătoria sectorului 3 București, secția Civilă a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a Civilă la data de 7 martie 2018 sub nr. x/2018.

Prin sentința civilă nr. 1184 din 20 aprilie 2018 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul A..

A fost constatată nulitatea absolută parțială a clauzei contractuale cuprinse în art. 4.3 din contractul de credit în ceea ce privește dreptul băncii de a modifica rata dobânzii curente în funcție de evoluția pieței financiare.

A fost respinsă în rest cererea, ca neîntemeiată.

Totodată, s-a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere accesoriu privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Totodată, reclamantul a formulat apel incident.

Prin decizia civilă nr. 985 A din 2 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă s-a admis excepția tardivității apelului principal formulat de reclamant.

A fost respins, ca tardiv, apelul principal formulat de reclamantul A..

A fost respins, ca nefondat, apelul principal formulat de pârâta B. S.A.

De asemenea, a fost respins, ca nefondat, apelul incident formulat de reclamant.

S-a dispus majorarea onorariului de expert de la suma de 2.000 RON la suma de 3.000 RON, diferența de 1.000 RON fiind stabilită în sarcina reclamantului.

În motivarea recursului, s-a susținut că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor Legii nr. 193/2000, prin analizarea în mod eronat a condițiilor prevăzute la art. 4 alin. (1) și neanalizarea condițiilor prevăzute la art. 4 alin. (6) pentru constatarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale.

Recurenta a arătat că soluția instanței de apel în sensul constatării caracterului abuziv și a nulității absolute a clauzei cuprinse la art. 4.3 în partea privitoare la criteriul de modificare a ratei anuale a dobânzii revizuibile, respectiv «în funcție de evoluția pieței financiare sau de politica de credite a băncii» este greșită, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

S-a mai învederat că prevederile contractuale prin care s-a stabilit o dobândă variabilă în funcție de evoluția pieței financiare au respectat întocmai dispozițiile legale în vigoare la data de 20 decembrie 2006, moment la care nu exista obligația legală ca nivelul dobânzii variabile să fie precizat în contract în funcție de un anumit indice de referință, cu menționarea formulei de calcul în funcție de acesta. Dimpotrivă, la acea dată trebuia să fie prezentat doar motivul care generează modificarea dobânzii - Anexa alin. (1) lit. a) din Legea nr. 193/2000, în speță fiind îndeplinită condiția prin utilizarea sintagmei de la 3.3. teza a doua.

La data de 25 iulie 2022 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de reclamantul A., prin care s-a solicitat respingerea recursului formulat de pârâtă ca nefondat.

La aceeași dată a fost înregistrat recursul incident formulat de reclamant, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare curții de apel.

În motivarea recursului, s-a susținut că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile Legii nr. 193/2000 cu privire la solicitarea de constatare a caracterului abuziv al clauzelor de la art. 4 pct. 4.1 și pct. 4.3 din contractul de credit nr. x din data de 20 decembrie 2006 și art. I din Actul adițional încheiat la data de 13 septembrie 2010, referitoare la dobânda variabilă.

S-a susținut că prevederile contractuale contestate nu au fost negociate, nu sunt exprimate într-un limbaj clar și inteligibil și dau dreptul băncii să modifice unilateral nivelul dobânzii, fiind necesar ca, pe cale de consecință, să se dispună obligarea pârâtei la aplicarea marjei băncii de 2,35%, pe de o parte, iar, pe de altă parte, să se constate compensarea sumelor plătite contractual cu titlu de rată a dobânzii, pentru diferența plătită în plus, cu soldul rămas de achitat și să fie obligată pârâta la emiterea unui nou grafic de rambursare.

Totodată, s-a învederat că instanța de apel a aplicat greșit normele de drept material din Legea nr. 193/2000 cu privire la solicitarea reclamantului de constatare a caracterului abuziv al clauzei de la pct. 6.1. din contract, cu privire la comisionul de administrare. Clauza disputată este lovită de nulitate, impunându-se înlăturarea acestei clauze și compensarea sumelor plătite în baza clauzei nule cu soldul creditului.

La data de 25 august 2022 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de pârâta B. S.A., prin care s-a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului incident.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 1 noiembrie 2022, constatându-se îndeplinite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Părțile nu au depus puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 28 februarie 2023, s-a admis în principiu recursul principal formulat de pârâta B. S.A. și recursul incident formulat de reclamantul A., fiind stabilit termen de judecată în ședință publică la data de 2 mai 2023.

La data de 28 aprilie 2023 a fost înregistrată cererea reclamantului A. de renunțare la cererea de chemare în judecată.

Înstanța supremă constată că, în calea de atac a recursului, a intervenit manifestarea de voință a recurentului-reclamant A. în sensul renunțării la judecarea cererii de chemare în judecată.

Rațiunea acestui act de dispoziție rezultă din principiul disponibilității care guvernează procesul civil, prevăzut la art. 9 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia, în condițiile legii, partea poate renunța la judecarea cererii de chemare în judecată.

Astfel, dacă reclamantul este cel care a demarat procesul, tot acesta este în măsură să îi pună capăt, în calitate de titular al cererii introductive, fără ca actul său de dispoziție să poată fi supus cenzurii instanței.

În consecință, renunțarea la judecată este un incident procedural care se opune judecării recursurilor formulate în cauză. Ca urmare a actului procesual de dispoziție emanând de la reclamant, se impune ca părțile litigiului să fie repuse în situația anterioară demarării procedurii judiciare. Intervenind în calea extraordinară de atac a recursului, renunțarea atrage anularea hotărârilor pronunțate anterior în cauză.

Conform art. 406 alin. (1) C. proc. civ., se poate renunța oricând la judecată, fie verbal în ședința de judecată, fie prin cerere scrisă.

Se constată că cererea de renunțare la judecata procesului a fost formulată în scris de către recurent, originalul acesteia fiind depus la dosarului de recurs, precum și faptul că a fost comunicată recurentei-pârâte, conform dovezii aflate la fila nr. x. Aceasta nu s-a opus manifestării de voință exprimate de reclamant și nici nu s-a prezentat la termenul acordat pentru judecarea recursului, așa încât, cerința existenței acordului tacit la renunțare, prevăzută la art. 406 alin. (4) teza finală C. proc. civ., este îndeplinită.

În acord cu dispozițiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., instanța trebuie să se pronunțe asupra a tot ce s-a cerut, fără a se depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel.

Prin urmare, în temeiul art. 496 alin. (1) coroborat cu art. 406 alin. (5) și (6) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul incident formulat de reclamantul A. și, luând act de cererea de renunțare la judecată a acestuia, va dispune anularea hotărârilor pronunțate în cauză, respectiv a deciziei civile nr. 985 A din 2 iunie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă și a sentinței civile nr. 1184 din 20 aprilie 2018, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a Civilă.

De asemenea, în raport cu renunțarea recurentului-reclamant la judecata cererii de chemare în judecată și soluția de anulare a hotărârilor judecătorești pronunțate în cauză, văzând că recursul principal a rămas fără obiect, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să respingă recursul principal formulat de recurenta-pârâtă B. S.A. ca rămas fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul incident declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 985 A din 2 iunie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Ia act de cererea de renunțare formulată de reclamant la judecarea cererii de chemare în judecată și, în consecință:

Anulează decizia civilă nr. 985 A din 2 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă și sentința civilă nr. 1184 din 20 aprilie 2018 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

Respinge ca rămas fără obiect recursul principal declarat de pârâta B. S.A. împotriva aceleiași decizii.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 mai 2023.