ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2589/2023

Ședința publică din data de 7 decembrie 2023

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 29.06.2018, reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar B.. a chemat în judecată pârâta Asocierea x S.A. Spania & C. S.A. & D. S.R.L., prin liderul x S.A. Spania - Sucursala București, România, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâtele - membre ale asocierii - la plata în solidar către reclamantă a sumei de 263.509,45 RON, reprezentând contravaloarea facturii nr. x/01.02.2017, și a penalităților de 0,5%/zi de întârziere, calculate de la data scadenței debitului și până la data plății efective a debitului principal; în subsidiar, în cazul în care se va constata că nu sunt aplicabile dispozițiile privind răspunderea solidară a asociaților față de terți din asocierea mai sus menționată, reclamanta a solicitat obligarea societății x S.A. Spania - Sucursala București, România, la cele de mai sus.

Prin sentința civilă nr. 229/14.11.2018, Tribunalul Satu Mare, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtele - membre ale asocierii - la plata în solidar către reclamantă a sumei de 263.509,45 RON, reprezentând contravaloarea facturii nr. x/01.02.2017; a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind penalitățile de 0,5% pe zi de întârziere și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat apel.

Prin încheierea din 07.05.2019, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a apreciat că este necesară citarea celorlalți doi membri ai asocierii, respectiv C. S.A. și D. S.R.L.

Prin încheierea din 14.01.2020, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în baza art. 412 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., raportat la art. 36 din Legea nr. 85/2006 și art. 15 din Regulamentul CE nr. 1346/2000, a suspendat de drept judecata cauzei.

Recursul declarat de reclamantă împotriva acestei încheieri a fost admis prin decizia nr. 1871/28.09.2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, fiind casată încheierea atacată și trimisă cauza pentru continuarea judecății aceleiași curți de apel.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 16.02.2022, sub nr. x/2018*.

La 24.03.2022, D. S.R.L. a formulat apel incident.

Prin încheierea din 19.05.2022, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Asocierii și a amânat pronunțarea la 26.05.2022, pentru a da părților posibilitatea de a depune concluzii scrise.

Prin decizia nr. 154/2022-A/26.05.2022, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă a admis excepția tardivității formulării apelului incident și a constatat nulitatea acestuia; a admis apelul principal și a schimbat în parte sentința apelată, obligând pârâtele C. S.A. și D. S.R.L. la plata în solidar către reclamantă a penalităților de 0,5% pe zi de întârziere, aferente sumei de 263.509,45 RON, începând cu 01.02.2017 și până la data plății efective a debitului; a respins cererea de obligare a pârâtei x S.A. la plata penalităților de întârziere și a menținut restul dispozițiilor sentinței apelate; a obligat pârâtele C. S.A. și D. S.R.L. la plata în solidar către reclamantă a sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în apel.

Împotriva acestor încheieri și a deciziei, D. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea acestora și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

În motivare, după prezentarea succintă a evoluției dosarului și a modului în care s-a desfășurat judecata în fond și apel, recurenta a detaliat contextul în care a fost demarat prezentul litigiu și excepțiile pe care le-a invocat în fața curții de apel.

În continuare, recurenta a susținut că a invocat în fața curții de apel excepțiile inadmisibilității introducerii sale în cauză și a lipsei calității procesuale pasive, însă instanța de apel nu s-a pronunțat asupra acestora, încălcând astfel principiul disponibilității și rolul activ al instanței, prevăzute de art. 14 și art. 22 C. proc. civ., cu nesocotirea dreptului la apărare și la un proces echitabil; în acest sens, a subliniat că cele două excepții prezentate în notele scrise depuse la 17.09.2019 vizau faptul că D. S.R.L. se retrăsese din Asociere încă din martie 2012, ceea ce făcea inadmisibilă introducerea în cauză și excludea calitatea procesuală pasivă a recurentei. Totodată, a mai arătat că nu a fost citată niciodată la tribunal, iar instanța de apel nu a ținut cont de apărările formulate în cauză, vătămarea fiind cât se poate de evidentă, fapt ce atrage nulitatea hotărârii.

În plus, recurenta a susținut că, în ipoteza în care s-ar considera că instanța de apel s-a pronunțat asupra acestor excepții în mod implicit, prin pronunțarea unei soluții pe fond, sau că a calificat argumentele drept apărări de fond, acest fapt atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., deoarece chestiunea retragerii societății D. S.R.L. din Asociere nu a fost niciodată analizată; omisiunea de a analiza această chestiune, chiar și în cazul unei recalificări juridice, afectează în mod substanțial hotărârea, întrucât art. 22 alin. (4) C. proc. civ. impune judecătorului să dea sau să restabilească calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire, cu obligația de a pune în discuția părților calificarea juridică exactă.

Recurenta a mai adus în discuție nelegalitatea introducerii sale în cauză, argumentând că aceasta s-a realizat cu încălcarea normelor de procedură, context în care apreciază că se impune casarea atât a deciziei atacate, prin care a fost obligată la plata unor penalități, cât și a încheierii din 07.05.2019, prin care instanța a dispus citarea sa, și implicit, introducerea în cauză.

Sub acest aspect, a evidențiat că introducerea sa în cauză s-a realizat, în fapt, abia în faza de apel, la termenul din 07.05.2019, pe motiv că în acțiunea introductivă figurau toate membrele Asocierii și că acestea au fost obligate în solidar la plata debitului principal; astfel, în ciuda opoziției reclamantei, care a precizat că acțiunea a fost formulată în contradictoriu cu Asocierea și că, în apel, cadrul procesual nu poate fi schimbat, instanța de apel a considerat necesară citarea celorlalți doi membri ai Asocierii, comunicând fiecăruia câte un exemplar al cererii de apel.

În acest context, a afirmat că instanța de apel a încălcat principiul disponibilității, rolul activ al judecătorului și limitele devolutive ale apelului, întrucât aceasta era obligată să observe că parte împrocesuată și citată la prima instanță a fost doar Asocierea, prin liderul x S.A. Spania - Sucursala București, România; totodată, obiectul și cauza juridică a acțiunii au fost formulate în raport cu răspunderea Asocierii, prin liderul cu care reclamanta a încheiat contractul de prestări servicii, pretins a fi generator de răspundere.

Recurenta a mai evidențiat faptul că instanța de apel nu a supus dezbaterii contradictorii introducerea forțată în cauză, argumentând că această instituție nu a fost creată pentru a remedia un viciu al hotărârii de fond, care a fost pronunțată față de părți terțe și în cadrul procesual fixat de reclamant.

În sprijinul acestei afirmații, a prezentat o expunere detaliată referitoare la aspectele procedurale privind introducerea forțată în cauză, făcând referire la art. 22 alin. (3) și art. 78 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

Totodată, recurenta a argumentat că, în cazul de față, nu se încadrează în ipoteza introducerii forțate din oficiu, întrucât niciun text de lege nu impunea reîntregirea cadrului procesual cu societatea D. S.R.L., iar instanța a procedat la introducerea acestei societăți ca pârâtă de la sine putere, în lipsa unui temei legal și a opoziției reclamantei.

În plus, în opinia recurentei, această modificare a cadrului procesual nu era posibilă direct în apel, întrucât art. 478 C. proc. civ. interzice schimbarea cadrului procesual stabilit în primă instanță, limitând efectul devolutiv al apelului la aspectele supuse judecății la prima instanță.

Sub acest aspect, a mai subliniat că instanța de apel nu putea să dispună introducerea sa în cauză și nici să pronunțe o hotărâre în contradictoriu cu o persoană care nu a fost parte în proces de la prima instanță, iar prin încălcarea acestei reguli recurenta consideră că a fost lipsită de un grad de jurisdicție, fapt care atrage casarea hotărârilor recurate pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil.

În final, recurenta a evidențiat aspectele reținute prin încheierea din 07.05.2019, subliniind că reclamanta a confirmat că singura parte împrocesuată a fost Asocierea, prin liderul acesteia, și că o modificare a cererii introductive era tardivă la acel moment, în raport cu art. 204 și art. 478 C. proc. civ. concluzionând, a precizat că instanța de apel nu avea posibilitatea legală de a acoperi de la sine putere un viciu al sentinței apelate, prin care soluția a fost pronunțată față de o parte terță de cadrul procesual fixat de către reclamantă; așadar, o asemenea "reîntregire a cadrului procesual" nu putea fi efectuată din oficiu de către instanța de apel, cu opoziția expresă a apelantei-reclamante, care a specificat că pârâtă în proces este doar Asocierea, prin liderul acesteia.

Următorul set de critici vizează dispoziția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Asocierii, în argumentarea căreia recurenta a afirmat că instanța de apel nu a analizat aspectele invocate, limitându-se la o referință sumară a faptului că Asocierea a fost parte în litigiul de fond și la considerentele deciziei nr. 1871/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Afirmând că excepția lipsei calității procesuale pasive nu a fost invocată în fața instanței de fond, recurenta a susținut că această situație nu poate conduce automat la concluzia că Asocierea are calitate procesuală, fără a se examina în mod concret argumentele prezentate în sprijinul acestei excepții.

În final, a subliniat că, în raport cu art. 1.951 C. civ., Asocierea nu are personalitate juridică și nu poate răspunde în fața terților. Lipsa patrimoniului propriu al Asocierii exclude calitatea sa procesuală activă sau pasivă, răspunderea revenind asociaților individuali. Astfel, legitimarea procesuală aparține liderului Asocierii, nu Asocierii în sine.

Următorul set de critici vizează nelegalitatea dispoziției de admitere a excepției tardivității apelului incident, din perspectiva încălcării mai multor norme de procedură.

Astfel, recurenta a reiterat că nu a fost parte în proces la tribunal și a subliniat că instanța de apel, fără a respecta principiul disponibilității și fără a pune în discuție introducerea forțată a unei părți, a dispus citarea societății D. S.R.L. și comunicarea unui exemplar al cererii de apel principal la termenul din 07.05.2019, fără nicio altă mențiune cu privire la drepturile sale procesuale.

Evidențiind că a formulat apel incident la data de 24.03.2022 și considerentele reținute de instanța de apel cu privire la tardivitatea căii de atac promovate, recurenta a afirmat că instanța de apel a ignorat condițiile procedurale pentru depunerea apelului incident și nu a respectat caracterul imperativ al citării și al comunicării actelor din dosar; aceasta a susținut că dreptul său la apărare a fost încălcat, deoarece instanța nu i-a comunicat în mod corespunzător calitatea de pârâtă, dreptul de a formula întâmpinare, termenul limită și sancțiunile în caz de depășire a acestuia.

În sprijinul acestor afirmații, recurenta a evocat art. 472 și art. 471

1

alin. (3) C. proc. civ. și a susținut că legea impune în mod imperativ obligația instanței de a comunica acțiunea sau apelul și dreptul părții de a formula apărări într-un termen expres indicat, aflată în strânsă legătură cu art. 13 C. proc. civ. de altfel, aceeași rațiune se regăsește și la art. 157 alin. (2) C. proc. civ.

Totodată, recurenta a argumentat că procedura legală de comunicare a actelor are caracter imperativ, având menirea de a asigura dreptul efectiv la apărare și cunoașterea drepturilor în proces; conform art. 176 pct. 6 C. proc. civ., neîndeplinirea procedurii legale de comunicare este considerată un viciu extrinsec a actului de procedură, iar vătămarea este prezumată prin simpla nerespectare a procedurii prevăzute de lege.

În final, recurenta a susținut că instanța de apel a apreciat în mod eronat că termenul pentru declararea apelului incident a curs de la data de 17.05.2019; aceasta, în condițiile în care nu a fost parte în proces la tribunal, nu a fost introdusă în cauză conform legii, deoarece calitatea de pârâtă nu i-a fost comunicată, nu a dobândit o veritabilă calitate de intimată, având în vedere că nu a fost parte în litigiu la momentul în care reclamanta a declarat apel principal, iar hotărârea tribunalului nu i-a fost niciodată comunicată pe cale legală ori dreptul de a formula apel principal. În acest context, recurenta a afirmat că apelul său incident trebuia analizat pe fond și a reiterat argumentele prezentate în fața instanței de apel.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

La 09.12.2022, intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, invocând excepția nulității recursului; în subsidiar, a solicitat respingerea recursului.

La 17.01.2023, recurenta a răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar și, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părților, care au fost înștiințate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport; nicio parte nu și-a prezentat punctul de vedere.

Prin încheierea din 28.09.2023, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului și, întrucât recursul nu a putut fi soluționat în condițiile art. 493 alin. (5) sau (6) C. proc. civ., a fost admis în principiu, în baza art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și s-a acordat termen în ședință publică, în vederea soluționării lui pe fond.

Analizând actele dosarului, precum și hotărârile atacate, în limita controlului de legalitate, Înalta Curte reține următoarele:

Instanța Supremă va răspunde cu prioritate motivelor de casare fondate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., notând că ipoteza de casare reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocată în mod formal, deoarece din cuprinsul memoriului de recurs nu se pot desprinde critici ce pot fi subsumate acesteia.

Astfel, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, deoarece nu a examinat argumentele expuse în notele de ședință din 17.09.2019, referitoare la excepțiile invocate privind inadmisibilitatea introducerii în cauză a societății D. S.R.L. și a lipsei calității procesuale pasive a acesteia, având în vedere că societatea se retrăsese din Asociere încă din martie 2012. În plus, recurenta a afirmat că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 478 C. proc. civ., obligând-o la plata unor penalități, deși nu fusese chemată în judecată ca pârâtă, iar reîntregirea cadrului procesual s-a realizat din oficiu în apel, deși reclamanta s-a opus în mod expres, menționând că pârâtă în proces este doar Asocierea, prin liderul acesteia. În aceste condiții de nelegalitate a introducerii în cauză, recurenta susține că instanța de apel a depășit limitele legale ale învestirii, iar decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea principiului disponibilității, rolului activ al instanței și dreptului la apărare al recurentei.

Pentru a lămuri cadrul învestirii, Înalta Curte constată că în fața primei instanțe, reclamanta a chemat-o în judecată pe pârâta Asocierea x S.A. Spania & C. S.A. & D. S.R.L., prin liderul x S.A. Spania - Sucursala București, România, solicitând obligarea membrelor asocierii la plata unei sume de bani cu titlu de debit principal, la care se adaugă și penalitățile de întârziere; prima instanță a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtele - membre ale asocierii - la plata în solidar a sumei de 263.509,45 RON, reprezentând debit principal, iar în rest a respins acțiunea.

În calea de atac devolutivă, la termenul din 07.05.2019, instanța de apel a apreciat că este necesară citarea și a celorlalte două societăți din cadrul Asocierii, respectiv D. S.R.L. și C. S.A., deși reclamanta s-a opus în mod expres, menționând că pârâta chemată în judecată este doar Asocierea, prin liderul acesteia, și că membrii Asocierii au fost obligați la plata debitului doar pentru a se putea pune în executare hotărârea, având în vedere că Asocierea nu are personalitate juridică.

Formulându-și apărările în privința introducerii în cauză, la data de 17.09.2019, D. S.R.L. a depus la dosar note scrise, în care a detaliat pe larg că Asocierea a fost constituită în anul 2011, că ulterior în 2012 se retrăsese din această Asociere și că acțiunea în răspundere contractuală are la bază un contract de prestări servicii încheiat în anul 2015; în acest context, evidențiind că nu a participat la lucrări și că nu mai face parte din Asociere, recurenta a susținut că nu are calitate procesuală pasivă și că este inadmisibilă introducerea sa în cauză.

Or, toate aceste chestiuni integrate excepțiilor privind inadmisibilitatea introducerii în cauză și lipsa calității procesuale pasive a societății D. S.R.L. nu au fost examinate de instanța de apel, fiind complet ignorate; aceasta, în ciuda faptului că, prin încheierile din 24.09.2019 și 19.11.2019, instanța de apel prorogase discutarea excepției lipsei calității procesuale pasive a societății D. S.R.L.

În plus, se reține că instanța de apel avea obligația de verifica dacă membrele Asocierii obligate la plata penalităților solicitate de reclamantă, fuseseră citate în fața primei instanțe. Neanalizarea acestui aspect de către instanța de apel atestă caracterul deficitar al silogismului juridic prezentat în decizia atacată, fiind străin de textele legale incidente în dosar.

Prin urmare, pe de o parte, instanța de apel nu s-a aplecat asupra chestiunii referitoare la citarea pârâtei în fața primei instanțe și asupra modului comunicării sentinței apelate la sediul părților obligate prin dispozitiv la plata de despăgubiri civile, iar pe de altă parte, se observă că în faza apelului nu s-a ținut seama de faptul invocării excepției lipsei calității procesuale pasive de către intimata D. S.R.L. Din actele dosarului reiese că încă din data de 17.09.2019 și respectiv din data de 24.09.2019 recurenta-intimată a depus la dosar cereri din conținutul cărora se desprindeau în mod real critici referitoare la nelegala sa citare în fața primei instanțe ori cu privire la lipsa calității sale procesuale pasive.

Înalta Curte subliniază că principiul disponibilității procesului civil, consacrat, între altele, în art. 22 alin. (6) C. proc. civ., presupune obligația instanței de a respecta întocmai limitele în care părțile au înțeles să o învestească, atât din punctul de vedere al obiectului acțiunii, cât și al cadrului procesual stabilit de reclamantă.

De aceea criticile recurentei sub acest aspect sunt fondate, întrucât toate aceste elemente imprimă deciziei atacate un viciu de nelegalitate care atrage casarea ei în parte.

În continuare, Înalta Curte reține că recurenta a invocat nelegalitatea dispoziției de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Asocierii, arătând că instanța de apel nu a analizat argumentele aduse în sprijinul acesteia, ci s-a limitat la o referire sumară a faptului că Asocierea a fost parte în litigiul de fond, invocând considerentele deciziei nr. 1871/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă. Recurenta a argumentat că, în baza art. 1.951 C. civ., Asocierea nu are personalitate juridică și, neavând un patrimoniu propriu, nu poate avea calitate procesuală pasivă, răspunderea revenind exclusiv asociaților individuali; astfel, legitimarea procesuală aparține liderului Asocierii, nu Asocierii în sine.

Înalta Curte constată că aceste critici nu pot fi reținute, întrucât instanța de apel a analizat excepția invocată, prezentând considerentele pe baza cărora și-a format convingerea, și a dezvoltat un raționament judiciar în deplină concordanță cu soluția pronunțată. Totodată, instanța supremă notează că nu este necesar ca instanța să răspundă în mod punctual fiecărui argument al părților, acestea pot fi grupate în funcție de teza căreia i se subscriu pentru a fi dezvoltat un raționament unitar. Prin urmare, nu se poate constata drept o lipsă a motivării în cazul în care instanța de apel a reținut doar acele argumente care au fost relevante pentru soluționarea cauzei, cu atât mai mult cu cât acestea au fost expuse în mod clar și detaliat.

În acest sens, cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Asocierii, instanța de apel a arătat că litigiul dedus judecății derivă dintr-un contract încheiat de Asociere, prin liderul său, iar acest aspect conferă Asocierii calitate procesuală pasivă, dată fiind identitatea de părți între subiectele raportului litigios; de altfel, instanța de apel a avut în vedere și considerentele din decizia nr. 1871/28.09.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, pronunțată în cadrul recursului privind suspendarea de drept a pricinii, conform art. 36 din Legea nr. 85/2006, coroborat cu art. 412 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., precum și faptul că, potrivit art. 56 alin. (2) C. proc. civ., Asocierea poate sta în judecată chiar dacă nu are personalitate juridică, având capacitate procesuală.

Astfel, Înalta Curte constată că analiza efectuată de instanța de apel nu a fost una sumară, în condițiile în care aceasta a motivat și expus argumentele pe care se sprijină soluția, respectând dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Pentru toate considerentele prezentate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 și 497 C. proc. civ., va admite recursul, va casa în parte decizia atacată și va trimite cauza, spre rejudecarea apelului principal, aceleiași curții de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă D. S.R.L. împotriva deciziei nr. 154/2022-A/26.05.2022, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.. și intimatele-pârâte C. S.A. și Asocierea GRUPOEMPRESARIALMAGENTA S.A., prin x S.A. Spania - Sucursala București România.

Casează în parte decizia atacată și trimite cauza spre rejudecarea apelului principal aceleiași instanțe de apel.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 decembrie 2023.