ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 203/2024

Ședința publică din data de 6 februarie 2024

Asupra recursului, din actele dosarului, constată următoarele:

La termenul din 7 noiembrie 2022 reclamanta și-a precizat acțiunea, solicitând obligarea pârâților la plata sumei de 118.972,35 RON.

Prin sentința civilă nr. 16/CA/2023 din 6 ianuarie 2023 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune, cu consecința respingerii cererii în ceea ce privește pretențiile anterioare datei de 03.01.2016.

A fost admisă în rest cererea, astfel cum a fost precizată, fiind obligați pârâții să plătească reclamantului, în solidar, suma de 118.972,35 RON, ce se va actualiza cu indicele de inflație, începând cu data de 01.10.2016 și până la momentul plății efective.

Prin decizia nr. 223/2023 din 21 iunie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă a fost respins apelul pârâților ca nefondat.

Pârâții au invocat neîndeplinirea condițiilor antrenării răspunderii lor patrimoniale, susținând că nu se fac vinovați pentru neaplicarea tarifelor prevăzute în contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare, astfel cum s-a dovedit prin înscrisurile depuse și interogatoriile administrate.

Au arătat că, potrivit dispozițiilor Legii nr. 241/2006, strategia de tarifare inclusă în contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare, înainte de a fi aplicată, trebuie avizată de către A.N.R.S.C. și aprobată prin hotărâre a fiecărei unități administrativ-teritoriale membre a asociației sau, după caz, prin hotărâre a G..

În concret, deși conducerea reclamantei s-a obligat conform art. 36 alin. (3) lit. h) din contractul de delegare să aplice două creșteri tarifare până la 01.07.2016, acest lucru nu a fost posibil întrucât unitățile administrativ-teritoriale, în calitate de principali acționari ai societății, nu au prezentat în termen util hotărârile consiliilor locale de avizare a tarifelor, astfel că avizarea tarifelor a fost solicitată A.N.R.S.C. doar la data de 27.09.2016.

Demersurile pentru aplicarea tarifelor au fost inițiate încă din luna ianuarie 2016, astfel că în mod greșit au apreciat instanțele de fond că au existat întârzieri ce le sunt imputabile.

Cu referire la probe, s-a învederat că, prin adresa nr. x/15.01.2016, pârâtul B., în calitate de director, a solicitat G. să împuternicească reclamanta, în calitate de operator al serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare, să aplice tarifele prevăzute în contractul de delegare a gestiunii iar, prin adresa nr. x/29.01.2016, a fost transmisă fișa de fundamentare a cheltuielilor pentru stabilirea prețului.

Totodată, prin adresa nr. x/14.09.2016, directorul B. a informat G. că, până la data de 12.09.2016, unitățile administrativ teritoriale nu au prezentat hotărârile de consiliu local de avizare a tarifelor, cu excepția Unității Orăștie, care însă, la 28.07.2016, a aprobat alte tarife decât cele solicitate, motiv pentru care se află în imposibilitatea de a înainta tarifele spre avizare la A.N.R.S.C. și că nu există nici Hotărârea G. de avizare a tarifelor propuse.

Mai mult, la data de 02.09.2016, G. a transmis societății o altă propunere de prețuri, diminuată față de nota de fundamentare întocmită de societate, astfel ca pârâții nu au putut solicita A.N.R.S.C. avizul pentru noile tarife.

Potrivit pârâților, răspunderea administratorului intervine atunci când, în îndeplinirea mandatului care i-a fost încredințat, prin faptele comise, sunt încălcate dispoziții legale stabilite în sarcina sa.

Astfel, sub aspectul faptelor imputate, au susținut că nici prima instanță și nici instanța de apel nu au indicat dispozițiile legale încălcate de pârâți, rezumându-se în a reține doar că, în activitatea desfășurată, "conducerea societății a avut o conduită ce se caracterizează prin demersuri întârziate".

În ceea ce privește vinovăția și legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, s-a afirmat că au fost realizate demersurile pentru a obține toate aprobările pentru majorarea prețului, solicitându-se autorităților implicate să își respecte obligațiile asumate prin contractul de delegare.

Referitor la cuantumul prejudiciului, au susținut că acesta nu reprezintă diferența dintre suma reprezentând pretențiile reclamantei și cuantumul facturat de societate în perioada iulie 2015 - iulie 2016, câtă vreme noile tarife au fost aprobate în perioada august - septembrie 2016.

În opinia pârâților, pierderea financiară înregistrată nu a fost cauzată de managementul lor defectuos, ci de conduita Consiliul Local Oraștie dar și a celorlalte unități administrativ teritoriale, care au tergiversat aplicarea tarifelor și au pus în pericol funcționarea societății prin neaprobarea la timp a prețului real solicitat și justificat de pârâți încă din ianuarie 2016, fiind obligate, conform art. 36 lit. i) din contract, să suporte pierderea de venituri din bugetul propriu.

S-a mai arătat că nerespectarea contractului de delegare a gestiunii a fost adusă la cunoștința Consiliului Local Orăștie, fiind formulată chiar și o acțiune prin care s-a solicitat instanței să anuleze în parte Hotărârea nr. 19/2016 a Consiliului Local Orăștie, în ceea ce privește dispozițiile contrare contractului.

Au concluzionat pârâții că situația de fapt expusă trebuie coroborată cu dispozițiile art. 15 din contractul de mandat nr. x/7.12.2015 care prevede o clauză exoneratoare de răspundere a directorului.

Nu în ultimul rând, s-a învederat că, potrivit art. 155 din Legea nr. 31/1990, acțiunea în răspundere patrimonială formulată împotriva administratorilor poate fi decisă de adunarea generală a asociaților cu majoritate de voturi, la dosarul cauzei neregăsindu-se o decizie în acest sens.

La data de 2 februarie 2024 au fost înregistrate notele scrise formulate de intimata Activitatea A. S.A. prin care au fost invocate inadmisibilitatea cererii de casare cu reținere spre rejudecare, față de dispozițiile art. 497 C. proc. civ. și excepția nulității recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) din același cod.

La data de 5 februarie 2024 au fost înregistrate concluziile scrise formulate de recurenții E., D., F., C. și B..

De asemenea, tot la 5 februarie 2024, au fost înregistrate notele scrise formulate de recurenta E. prin care s-a invocat lipsa calității de reprezentant a intimatei reclamante, întrucât la dosarul cauzei nu există hotărârea adunării generale prevăzută de art. 155 din Legea nr. 31/1990, fiind incident motivul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Cu privire la excepția tardivității, se constată că decizia atacată a fost comunicată pârâților la data de 28.08.2023, conform dovezii aflate la dosarul instanței de apel, astfel că termenul de recurs de 30 de zile, calculat pe zile libere, conform art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., urma să se împlinească la data de 28.08.2023.

Or, recursul fiind formulat la 26.09.2023, conform dovezii aflate la dosarul de recurs, se impune observația că termenul legal de introducere a căii extraordinare de atac a fost respectat.

Prin urmare, excepția tardivității este neîntemeiată și va fi respinsă.

În continuare, prealabil examinării propriu-zise a excepției nulității căii de atac, trebuie făcute o serie de precizări cu privire la limitele învestirii în recurs.

Prin memoriul de recurs s-a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitor la încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor de drept material.

La data de 5 februarie 2024 recurenta E. a invocat lipsa calității de reprezentant a intimatei reclamante, întrucât la dosarul cauzei nu există hotărârea adunării generale prevăzută de art. 155 din Legea nr. 31/1990, apreciind că este incident motivul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care sancționează încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Interpelat fiind, reprezentantul convențional al recurentei a arătat că prin notele scrise depuse nu a formulat critici noi, ci a precizat criticile care au fost formulate prin cererea de recurs.

Mai mult, reține Înalta Curte că, în raport cu dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3), art. 487 alin. (1) și art. 489 alin. (1) C. proc. civ., motivele de recurs neinvocate procedural nu pot fi luate în considerare, legea sancționând cu nulitatea omisiunea formulării tuturor motivelor de casare în interiorul termenului de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, prevăzut de art. 485 alin. (1) teza I din același cod.

Prin urmare, excepția nulității căii de atac, invocată de intimată, se impune a fi examinată numai prin raportare la conținutul memoriului de recurs, depus în termen legal.

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor iar, conform art. 489 alin. (2) din același cod, recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de pârâți, se referă la nelegalitatea hotărârii din perspectiva dreptului substanțial, respectiv la încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Invocarea în mod valabil a acestui motiv de casare presupune enunțarea principiilor sau a regulilor de drept aplicabile, modul în care, în aprecierea părții, aceste reguli trebuie aplicate în cauza dedusă judecății și discordanța acestei interpretări cu cea oferită de către instanța de apel prin hotărârea recurată.

Așadar, teza încălcării sau aplicării greșite a normelor de drept material trebuie să fie argumentată în concret, neputându-se invoca prin enunțuri generice și lipsite de acoperire argumentativă.

Motivul de recurs nu este invocat procedural atunci când, deși se invocă nelegalitatea hotărârii, în realitate este criticată situația de fapt reținută sau modul de interpretare a probelor ori alte elemente care, deși au și o semnificație juridică, acestea implică un grad mare de apreciere a instanțelor de fond, care sunt suverane în ce le privește.

Prin urmare, în recurs nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât situația de fapt și aprecierea probelor administrate intră în atribuția exclusivă a instanțelor devolutive.

Transpunând aceste considerente la cauza ce face obiectul analizei, se constată că motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat formal.

În esență, pârâții, în calitate de fost director și foști membri în consiliul de administrație al reclamantei, contestă îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege în vederea antrenării răspunderii lor patrimoniale, ca urmare a neaplicării, de către reclamantă, a majorărilor de tarife prevăzute în contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare, încheiat între societate, în calitate de operator al serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare și G., în calitate de autoritate delegantă.

Pârâții susțin că, în fapt, contrar celor reținute de instanțele de fond, culpa pentru întârzierile înregistrate în aplicarea creșterilor tarifare prevăzute în contract aparține asociației și unităților administrativ teritoriale membre ale acesteia, care au întârziat mai mult de 8 luni aprobarea tarifelor în sedințele consiliilor locale, încălcându-și astfel obligațiile le reveneau potrivit dispozițiilor Legii nr. 241/2006 și art. 36 pct. 3 lit. h) din contract, cu consecința că majorările nu au putut fi aplicate la datele stabilite contractual.

Practic, față de demersurile pe care pretind că le-au întreprins pentru punerea în aplicare a tarifelor majorate și pentru obținerea aprobărilor și avizărilor necesare, nemulțumirea pârâților o reprezintă faptul că, în cauză, s-a reținut că, în mod culpabil, aceștia au întârziat demersurile în vederea obținerii avizului A.N.R.S.C. necesar aplicării majorărilor de prețuri, cu consecința prejudicierii reclamantei.

Totodată, pârâții contestă cuantumul concret al prejudiciului la plata căruia au fost obligați, afirmând că acesta a fost stabilit greșit.

Nu în ultimul rând, susțin aceștia că, potrivit art. 155 din Legea nr. 31/1990, acțiunea în răspundere patrimonială formulată împotriva administratorilor poate fi decisă de adunarea generală a asociaților cu majoritate de voturi, la dosarul cauzei neregăsindu-se o decizie în acest sens.

Înalta Curte reține că, deși memoriul de recurs conține o amplă argumentare a poziției lor procesuale, pârâții nu indică dispozițiile legale pretins încălcate și nici nu critică modul concret de aplicare a dispozițiilor de drept substanțial de către instanța de apel, nefiind relevate critici de nelegalitate care să poată fi subsumate motivului de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Deși pârâții evocă o serie de dispoziții contractuale sau legale, referirile la acestea sunt făcute numai pentru a susține existența unei contradicții între dezlegările date în cauză și situația de fapt prefigurată de parte și neînsușită de instanță.

Față de caracterul formalist al recursului, în calea extraordinară de atac, dezvoltarea criticilor trebuie să permită instanței de recurs constatarea potrivit căreia susținerile formulate se încadrează în mod real într-un motiv de recurs prevăzut de lege.

Această exigență este conformă cu art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Curtea Europeană statuând că "pentru a-și îndeplini misiunea, instanțele judecătorești trebuie să beneficieze de concursul părților, care sunt ținute ca, în măsura posibilului, să-și expună pretențiile într-o manieră clară, lipsită de ambiguitate și structurate într-o manieră rezonabilă. (Cauza Jahnke și Lenoble împotriva Franței).

Astfel, misiunea instanței de recurs este de a răspunde unor critici punctuale și argumentate, lipsite de echivoc, apte să fie încadrate în motivele de recurs prevăzute expres și limitativ de lege, iar să nu deducă astfel de critici din susținerile generice și lipsite de consistență ale părților.

În cauză, nu pot fi decelate critici de nelegalitate în sensul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. întrucât, în realitate, cererea de recurs reprezintă o simplă reiterare a motivelor de apel, prin care pârâții au contestat situația de fapt reținută de prima instanță pe baza probelor administrate, din perspectiva stabilirii culpei acestora pentru întârzierile survenite în aplicarea majorărilor de prețuri cu privire la serviciile prestate de reclamantă, precum și a prejudiciului ce a rezultat din expertiza judiciară dispusă de tribunal.

Astfel, sunt antamate aceleași aspecte de fapt privind raporturile desfășurate între părțile contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare, care au stat la baza apărărilor formulate de pârâți în proces, în vederea respingerii pretențiilor deduse judecății.

Reluând apărările de fond, pârâții ignoră practic că situația de fapt reținută în primă instanță, confirmată de instanța de apel, în cadrul căreia s-a apreciat culpa acestora, în calitate de membri ai conducerii executive, de a nu fi solicitat avizul A.N.R.S.C. necesar aplicării noilor tarife, este premisa de la care pornește analiza instanței de recurs în verificarea conformității hotărârii cu dispozițiile de drept aplicabile.

În calea extraordinară de atac, pârâții se limitează, așadar, la a afirma, că neaplicarea la termen a tarifelor nu le este imputabilă, demersurile întreprinse de aceștia fiind tergiversate de autoritatea delegantă, precum și că valoarea prejudiciului nu a fost corect stabilită, cu scopul de a contrazice soluția de admitere a acțiunii.

Prin urmare, se constată că pârâții nu au criticat raționamentul în baza căruia instanța de apel a reținut, în esență, că reclamanta, în calitate de operator al serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare, prin conduita organelor sale de conducere, a încălcat dispozițiile art. 25.3 din contractul de delegare a gestiunii, nerespectând termenul stabilit pentru aplicarea majorărilor de prețuri, primele demersuri cu acest scop începând în ianuarie 2016, cu privire la prețurile aplicabile din 01.07.2015 și respectiv în iunie 2016, pentru prețurile aplicabile din 01.07.2016, încălcând, totodată, dispozițiile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 241/2006 și art. 9 din Ordinul nr. 65/2007, ca urmare a faptului că nu a solicitat din partea A.N.R.S.C. avizul necesar majorării prețurilor.

Or, recursul fiind o cale de atac împotriva deciziei din apel, nedevolutivă, pârâții erau obligați să combată considerentele acesteia prin expunerea unui raționament juridic contrar, raportat la situația de fapt deja analizată.

Reeditarea generică a susținerilor din faza procesuală anterioară, cu ignorarea considerentelor pe care se sprijină decizia din apel, față de care nu se formulează critici de nelegalitate, nu reprezintă o motivare valabilă a recursului.

În egală măsură, se impune a se arăta că susținerile pârâților vizează exclusiv chestiuni de fond, în privința cărora instanțele devolutive au plenitutine de apreciere și care, vizând temeinicia hotărârii, nu sunt supuse cenzurii în recurs.

Culpa pârâților de a nu fi obținut în timp util avizul A.N.R.S.C. necesar aplicării noilor tarife și cuantumul concret al prejudiciului cauzat reclamantei prin neaplicarea majorărilor de preț, astfel cum a rezultat din raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în primă instanță, sunt aspecte de fapt, stabilite ca urmare a aprecierii și valorificării probelor administrate, instanța de recurs nefiind abilitată de lege să procedeze la reaprecierea acestora.

În egală măsură, simpla susținere, necircumstanțiată, din finalul memoriului de recurs, potrivit căreia la dosar nu se regăsește hotărârea prevăzută de art. 155 din Legea nr. 31/1990, vizează tot o chestiune de fapt, și nu o critică argumentată privind modul în care, prin hotărârea atacată, ar fi fost încălcată sau aplicată greșit norma de drept, aptă să fie încadrată potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sau în alt motiv de recurs.

Din dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. rezultă că scopul recursului este exercitarea controlului de legalitate exclusiv din perspectiva motivelor expres și limitativ prevăzute de lege însă este obligația părții să își circumstanțieze criticile de așa manieră încât să poată fi încadrate conform art. 488 alin. (1) din același cod.

Deși instanța de recurs este ținută să analizeze criticile ce îi sunt deduse din perspectiva cazurilor de casare invocate și să le reîncadreze juridic, după caz, aceasta nu poate să se substituie părților în ceea ce privește formularea în concret a criticilor de nelegalitate.

Concluzionând, deși a fost indicat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocarea formală a motivului de recurs, sub aspectul temeiului juridic, nu complinește lipsa de argumentare a acestuia, în cauză nefiind relevat modul concret în care instanța de apel ar fi încălcat sau aplicat greșit dispozițiile de drept material.

Se constată, astfel, că pârâții nu s-au conformat obligației prevăzute la art. 489 alin. (1) și (2) C. proc. civ. și nici nu au fost identificate motive de ordine publică care să conducă la aplicarea dispozițiilor art. 489 alin. (3) din același cod, fiind întemeiată excepția nulității invocată de intimată.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul declarat de pârâții E., D., F., C. și B. împotriva deciziei nr. 223/2023 din 21 iunie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității recursului.

Anulează recursul declarat de pârâții E., D., F., C. și B. împotriva deciziei nr. 223/2023 din 21 iunie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 februarie 2024.