ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.10.2024

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1788/2024

HOTĂRÂRE
10.10.2024
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1788/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 10 octombrie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată și reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la 27.07.2023, sub nr. x/2023, reclamantul A. a chemat-o în judecată pe intimata B. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună:

(a) anularea Deciziei de concediere nr. 3371/07.06.2023, emisă de fostul angajator B. S.R.L., ca fiind nelegală, abuzivă și profund netemeinică;

(b) repunerea în situația anterioară emiterii deciziei de concediere și reintegrarea în funcția deținută anterior concedierii;

(c) obligarea intimatei la plata către contestator a drepturilor salariale, indexate, majorate și reactualizate, începând cu data concedierii și până la reintegrarea efectivă, potrivit dispozițiilor art. 80 Codul muncii;

(d) obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 194 C. proc. civ., art. 8, art. 39, art. 65, art. 76, art. 78 și art. 80 Codul muncii.

Prin sentința civilă nr. 742 din 19.02.2024, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București invocată de instanță, din oficiu. A declinat competența de soluționare a acțiunii civile având ca obiect contestație decizie concediere în favoarea Tribunalului Constanța.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, în speță, contestatorul din prezenta cauză are domiciliul pe raza teritorială a județului Constanța, conform mențiunilor din cererea de chemare în judecată.

În ceea ce privește faptul că, potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se pot adresa și tribunalului în a cărui circumscripție își are locul de muncă reclamantul, a apreciat că, în speță, nu s-a făcut dovada incidenței acestui temei de drept, în sensul că, la data sesizării instanței, locul de muncă al contestatorului ar fi fost în București.

În acest sens, a reținut că, la data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul Tribunalului București (27.07.2023), raporturile de muncă dintre părți (în baza cărora contestatorul avea locul muncii în București) erau deja încetate, începând cu 09.06.2023 (data comunicării deciziei de concediere), în temeiul art. 65 lit. a) Codul muncii.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța, secția I civilă, la 14.05.2024, sub același număr de dosar.

Prin sentința nr. 2585 din 17.07.2024, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția I civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Constanța și declinată competența de soluționare a cererii de chemare în judecată având ca obiect contestație la decizia de concediere, în favoarea Tribunalului București. Prin aceeași sentință a fost trimisă cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, că, reclamantul A. locuia, în fapt, în București, la data introducerii cererii de chemare în judecată, la adresa din str. x, aspect recunoscut de ambele părți în fața instanței de judecată.

De asemenea, a reținut că locul de muncă al reclamantului a fost în București, la sediul pârâtului, obiectul prezentei cauzei fiind chiar anularea deciziei de concediere, decizie care produce efectul încetării contractului individual de muncă.

Astfel, în raport de dispozițiile art. 269 alin. (2) Codul muncii, tribunalul a reținut că reclamantul avea posibilitatea de a alege între instanța de domiciliu sau reședință (Tribunalul București - având în vedere că acolo locuia în fapt) și instanța de la locul de muncă (din care apreciază că a fost nelegal concediat - Tribunalul București) și a introdus acțiunea pe rolul Tribunalului București.

Prin urmare, a concluzionat că instanța competentă să soluționeze prezenta cauză este cea de la locuința în fapt a reclamantului de la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv de la locul de muncă de unde apreciază reclamantul că a fost în mod nelegal concediat - Tribunalul București.

Înalta Curte, asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces, condiție îndeplinită în cauză.

Cererea de chemare în judecată formulată de reclamant privește un conflict de muncă, aspect reținut de ambele instanțe, iar potrivit art. 269 alin. (2) Codul muncii, forma în vigoare la data sesizării instanței, competența teritorială în cazul acestor litigii aparține tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul, reședința ori locul de muncă reclamantul.

Aceste prevederi instituie o competență alternativă în beneficiul reclamantului, fundamentată pe principiul protecției salariatului, căruia îi este recunoscut un drept de opțiune, având în vedere că numai salariatul poate aprecia care așezare în teritoriu a instanței îi poate asigura accesul facil la justiție.

Totodată, deși prevăd o competență alternativă, dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii sunt norme imperative, reclamantul având dreptul de alegere numai între instanțele prevăzute de lege, fie tribunalul în a cărui circumscripție își are domiciliul sau reședința, fie cel în a cărui circumscripție se află locul său de muncă.

Înalta Curte mai reține și că, art. 275 din Legea nr. 53/2003 prevede că dispozițiile acestei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ.

Din interpretarea coroborată a prevederilor art. 269 din Legea nr. 53/2003 cu cele ale art. 116 C. proc. civ., rezultă că, în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, reclamantul are dreptul la alegere între instanța de la locul unde își are domiciliul și cea de la locul său de muncă, opțiunea reclamantului exercitându-se la momentul sesizării instanței.

Împrejurarea că, la data sesizării instanței, raportul de muncă al reclamantului cu pârâta era deja încetat, nu este de natură sa afecteze dreptul său de opțiune conferit de lege, competența rămânând una alternativă, cu atât mai mult cu cât rațiunile care au stat la baza stabilirii competenței în favoarea instanței de la locul de muncă subzistă în situația în care se contestă însăși modalitatea de încetare a raporturilor de muncă.

Prin urmare, chiar și în situația în care conflictele de muncă privesc în mod specific faptul încetării raporturilor de muncă și maniera de încetare a acestora, reclamanților le este recunoscut dreptul de a sesiza oricare dintre instanțele deopotrivă competente, potrivit legii.

Sub acest aspect, este de subliniat faptul că legiuitorul a inclus în noțiunea de jurisdicție a muncii și soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încetarea contractelor individuale, art. 266 din Codul muncii statuând că "jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod".

În cauza de față, reclamantul a depus cererea de chemare în judecată la Tribunalul București, instanța locului de derulare a raporturilor de muncă, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar de către reclamant, fixând în mod definitiv competența teritorială în favoarea instanței de la locul său de muncă.

Pentru acest motiv, față de prevederile art. 130 alin. (3) și (4), Tribunalul București, ca primă instanță sesizată de reclamant în raport de locul său de muncă, nu mai poate să dispună, nici din oficiu, nici la cererea unei părți, declinarea competenței în favoarea instanței de la domiciliul reclamantului.

Față de cele arătate, în aplicarea dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii și art. 116 C. proc. civ., raportat la art. 135 alin. (4) din același cod, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 octombrie 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-10-14
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1433/2025
Ședința publică din data de 14 octombrie 2025 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: 1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de munc
ÎCCJ 2024-09-24
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1590/2024
Ședința publică din data de 24 septembrie 2024 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunal
ÎCCJ 2025-09-16
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1173/2025
Ședința publică din data de 16 septembrie 2025 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: 1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secția I civilă, la data de 25 octom
ÎCCJ 2021-05-19
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1259/2021
Ședința publică din data de 19 mai 2021 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată și reține următoarele: Prin cererea înregistrată la 15 iunie 2020 pe rolul Tribunalului Bu
ÎCCJ 2025-09-23
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1303/2025
Ședința publică din data de 23 septembrie 2025 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 4 iunie 2024 pe rolu
Sursă