ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1720/2024

Ședința publică din data de 8 octombrie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență constată următoarele:

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile Legii nr. 132/2017 și ale Normei ASF nr. 20/2017.

Prin sentința civilă nr. 4020/2023 pronunțată la 21 decembrie 2023, Judecătoria Caransebeș a admis excepția necompetenței sale teritoriale invocată prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

În considerentele hotărârii de declinare a competenței s-a reținut că dispozițiile art. 115 alin. (3) C. proc. civ. nu sunt aplicabile în cauză, întrucât prin contractul de cesiune încheiat cu persoana prejudiciată, cesionarul a dobândit dreptul exact așa cum se regăsea în patrimoniul cedentului, cesionarul neputând să dobândească mai multe drepturi decât cedentul. În opinia instanței, încheierea contractului de cesiune de creanță are ca efect doar transmiterea creanței din patrimoniul cedentului în cel al cesionarului, fără nicio transmitere a calității de terț prejudiciat și fără niciun efect asupra normelor de competență teritorială stabilite de lege. Reclamanta A. S.R.L. nu este persoana prejudiciată în înțelesul prevederilor din Legea nr. 132/2017, fiind o entitate juridică care a cumpărat creanța de la persoana prejudiciată, așa cum rezultă din contractul de cesiune nr. x/06.06.2023, respectiv contractul de cesiune nr. x/07.06.2023, persoana prejudiciată fiind D..

Prin urmare, în opinia instanței, prezentului litigiu, de natură civilă între profesioniști, i se aplică procedura de drept comun, instanța competenta fiind Judecătoria Sectorului 1, aceasta fiind instanța de la sediul pârâtului, conform art. 107 C. proc. civ.

De asemenea, instanța a apreciat ca fiind aplicabile și dispozițiile art. 109 C. proc. civ., întrucât obligația de plată a despăgubirii urmează a fi executată prin sucursala București a pârâtei și izvorăște dintr-un act încheiat prin această sucursală, deoarece contractul de asigurare dovedit prin polița RCA a fost încheiat prin brokerul de asigurări, cu sediul în București, iar dosarul de daună a fost deschis prin dezmembrământul din București.

În argumentarea soluției, s-a reținut, în esență, că, prin acțiunea dedusă judecății, reclamanta urmărește angajarea răspunderii societății pârâte, în calitate de asigurător al persoanei responsabile de producerea unui accident, pentru recuperarea despăgubirilor ce izvorăsc din fapta ilicită.

Instanța a apreciat ca fiind incidente dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., Judecătoria Caransebeș fiind competentă, prin raportare la locul săvârșirii faptei ilicite și la locul producerii prejudiciului.

Potrivit instanței, acțiunea poate fi considerată și o cerere în materie de asigurare, întrucât se întemeiază pe raportul de asigurare existent între societatea pârâtă și intervenientul-forțat vinovat de producerea faptei cauzatoare de prejudicii, astfel că, prin raportare la dispozițiile art. 115 alin. (1) C. proc. civ., Judecătoria Caransebeș este de asemenea competentă.

Totodată, s-a avut în vedere și dreptul de opțiune al reclamantei potrivit art. 116 C. proc. civ.

Înalta Curte, constatând că, în cauză există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 pct. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Caransebeș, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamanta, în calitate de cesionară a creanței, a solicitat de la asigurătorul persoanei vinovate de producerea accidentului auto plata diferenței de despăgubire aferentă dosarului de daună nr. x, reprezentând contravaloare daune.

Prin urmare, fiind dedus judecății un litigiu grefat pe raporturi de asigurare, competența teritorială este de ordine privată și alternativă, fiind incidente atât regula generală prevăzută la art. 107 alin. (1) C. proc. civ., cât și regulile în materie de asigurări prevăzute la art. 115 din același cod.

Totodată, Înalta Curte constată că este lipsit de relevanță din perspectiva competenței instanței faptul că reclamanta acționează în baza unui contract de cesiune de creanță, prin care a dobândit creanța de la unitatea reparatoare, care a preluat la rândul său creanța de la terțul prejudiciat, respectiv proprietarul autoturismului implicat în accidentul rutier.

Potrivit dispozițiilor art. 1568 alin. (1) lit. a) C. civ. cesiunea de creanță transferă cesionarului toate drepturile pe care cedentul le are în legătură cu creanța cedată.

Astfel, Înalta Curte, dând eficiență conceptului de plenitudine a drepturilor astfel transmise prin cesiune, reține că este transferat cesionarului și dreptul la acțiune, care este firesc însoțit de dreptul de a beneficia de regulile de competență teritorială alternativă prevăzute de normele de procedură pentru litigii izvorâte din asigurare, drept de care s-ar fi bucurat și cedentul și pentru a cărui excludere, în cazul cesionarului, nu există rațiune.

Regula generală în materia competenței teritoriale este instituită de art. 107 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 115 alin. (1) Cod procedură "în materie de asigurare, cererea privitoare la despăgubiri se va putea face și la instanța în circumscripția căreia se află: pct. (1) domiciliul sau sediul asiguratului; pct. (2) bunurile asigurate și pct. (3) locul unde s-a produs riscul asigurat".

Din normele legale evocate, rezultă că, în materie de asigurare, poate fi introdusă acțiunea pentru plata despăgubirilor ori după regula generală în materie de competență, respectiv la instanța de la domiciliul pârâtului, ori la una din instanțele expres indicate de prevederile art. 115 alin. (1) C. proc. civ.

În cauză, având în vedere că locul producerii accidentului este situat în municipiul Caransebeș, reclamanta a sesizat instanța competentă în circumscripția căreia s-a produs riscul asigurat în conformitate cu art. 115 alin. (1) pct. 3 Cod procedură, respectiv Judecătoria Caransebeș.

În consecință, Înalta Curte constată că prin depunerea cererii de chemare în judecată la Judecătoria Caransebeș, reclamanta, potrivit dispozițiilor art. 116 C. proc. civ., și-a exercitat dreptul de a alege între instanțele deopotrivă competente, stabilindu-se competența teritorială în favoarea instanței de la locul unde s-a produs riscul asigurat.

Față de considerentele anterior expuse și prin raportare la dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Caransebeș, căreia i se va trimite dosarul spre soluționare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Caransebeș.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 octombrie 2024.