ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1661/2024
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1661/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 25 septembrie 2024
Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reține următoarele:
Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la 26.10.2018, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Societatea Națională a Apelor Minerale S.A., anularea deciziei de concediere nr. 134/24.09.2018, obligarea pârâtei la reintegrarea în funcția deținută anterior concedierii, la plata tuturor drepturilor salariale ce i se cuvin până la data reintegrării efective pe postul deținut anterior, la plata dobânzii legale aferente, cu aplicarea indicelui de inflație, a daunelor morale și profesionale provocate și a cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 2400/23.04.2019, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis în parte acțiunea, a anulat în parte decizia nr. 134/24.09.2018, a înlocuit sancțiunea disciplinară aplicată cu sancțiunea avertismentului scris, a repus părțile în situația anterioară, în sensul că a obligat pârâta să reintegreze reclamanta în funcția deținută anterior concedierii și să îi plătească despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta, de la data concedierii până la data reintegrării efective, sumă la care se va calcula și plăti dobânda legală începând cu 24.09.2018. A respins, în rest acțiunea, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe, pârâta Societatea Națională a Apelor Minerale S.A. a declarat apel.
Prin încheierea din 13.01.2020, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus, în baza art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei până la soluționarea definitivă a cauzei penale ce face obiectul dosarului penal nr. x/2018, înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București.
Prin decizia nr. 5882/20.11.2023, aceeași instanță a admis excepția perimării, invocată din oficiu, și a constatat perimarea apelului declarat de apelanta-pârâtă Societatea Națională a Apelor Minerale S.A. împotriva sentinței civile nr. 2400/23.04.2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.
Împotriva acestei decizii, pârâta Societatea Națională a Apelor Minerale S.A. a declarat recurs.
Recurenta a susținut că hotărârea este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material; s-a prevalat, astfel, de ipoteza de casare reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs, a arătat că ordonanța penală în temeiul căreia curtea de apel a constatat perimat apelul nu are înrâurire asupra faptelor pentru care a formulat plângere penală împotriva intimatei-reclamante.
Totodată, a arătat că ordonanța penală nu a soluționat fondul plângerii sale, sens în care a invocat art. 316 C. proc. pen.
În temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., în cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și, în urma analizării lui, acesta a fost comunicat părților, care au fost înștiințate că pot depune puncte de vedere; niciuna dintre părți nu și-a exprimat punctul de vedere.
La termenul de astăzi, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a luat în examinare, cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1), raportate la cele ale art. 494 C. proc. civ., excepția nulității recursului, asupra căreia reține următoarele:
Articolul 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ. prevede că cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
Recurenta a invocat în susținerea recursului ipoteza de casare reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând că ordonanța penală care a stat la baza suspendării judecății nu are legătură cu faptele pentru care a formulat plângerea penală împotriva intimatei.
Distinct de faptul că, în raport cu natura de sancțiune procesuală a perimării, hotărârea prin care aceasta este constatată poate fi recurată din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât materializează aplicarea unor reguli de drept procesual, contrar art. 486 alin. (1) lit. d) din același cod, memoriul de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar criticile formulate de recurentă nu pot fi analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Pentru a constata perimarea cererii de apel promovată de actuala recurentă, curtea de apel a reținut că dosarul penal nr. x/2018 - până la soluționarea căruia judecata apelului a fost suspendată la 13.01.2020, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. - a fost declinat către Parchetul de pe lângă Tribunalul București, unde a fost înregistrat sub nr. x/2019 și a fost soluționat, în privința faptelor imputate intimatei-reclamante și care interesau soluționarea cauzei, prin ordonanța de clasare din 10.11.2020, ce nu a fost atacată.
A arătat că, nefiind dat un motiv de repunere pe rol din oficiu și, în lipsa incidenței unor cauze de suspendare sau de întrerupere, reglementate de art. 417 și 418 C. proc. civ., a intervenit perimarea apelului, întrucât ordonanța de clasare a fost comunicată la 25.11.2020 apelantei-pârâte, care nu a atacat-o, iar de la momentul soluționării definitive a dosarului penal au trecut mai mult de 6 luni, fără a fi îndeplinit vreun act de procedură în vederea judecării pricinii.
Examinarea încheierii din 13.01.2020 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale relevă că măsura suspendării judecății apelului s-a fundamentat pe împrejurarea că, în raport cu obiectul cauzei - contestarea deciziei de concediere nr. 134/24.09.2018, prin care s-a imputat intimatei că a copiat documente aparținând recurentei și a sustras documente aparținând acesteia -, este relevantă soluționarea dosarului penal nr. x/2018, având ca obiect plângerea penală formulată de pârâta Societatea Națională a Apelor Minerale S.A. împotriva intimatei A. și a unei alte salariate a recurentei, B., în care Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București a dispus începerea urmăririi penale, prin ordonanța din 26.11.2019, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de sustragere de înscrisuri, faptă prevăzută de art. 259 C. pen.
Consecvent motivelor ce au stat la baza măsurii suspendării, raționamentul instanței de apel pentru aplicarea sancțiunii perimării s-a fundamentat pe rămânerea în nelucrare a apelului timp de 6 luni, ulterior soluționării definitive a cauzei penale care a generat suspendarea judecății apelului, cu privire la faptele imputate intimatei.
Cum recurenta nu formulează nicio critică în combaterea acestui silogism judiciar, iar recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau a mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., cerința legii presupunând ca dezvoltarea motivelor să facă posibilă încadrarea lor în cazurile de nelegalitate prevăzute de lege, rezultă că motivul de casare reglementat de pct. 8 al normei de drept citate a fost invocat doar formal, împrejurare care impune aplicarea sancțiunii nulității, prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
În consecință, pentru considerentele ce precedă, Înalta Curte, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul, în procedura prevăzută de art. 493 alin. (5) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de recurenta Societatea Națională a Apelor Minerale S.A. împotriva deciziei nr. 5882/20.11.2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 septembrie 2024.