ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1599/2024

Ședința publică din data de 24 septembrie 2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin sub nr. x/2022 la data de 17.10.2022, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Direcția de Asistență Socială, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata salariului pe luna august.

La data de 5 mai 2023, reclamanta a formulat precizări, prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale pe lunile august, septembrie, octombrie, noiembrie și decembrie 2022, ianuarie- februarie 2023, banii pe concediu și toate drepturile bănești la încheierea contractului de muncă ce-i revin unei persoane la ieșirea la pensie parțială pentru a avea asigurare de sănătate și drepturi bănești.

Prin sentința civilă nr. 691/16.06.2023, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în dosarul nr. x/2022, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Direcția de Asistență Socială.

Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs, calificat de instanță ca fiind apel în ședința publică din 05.12.2023, reclamanta A..

Prin decizia civilă nr. 73 din 23 ianuarie 2024, Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale a respins apelul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 691/16.06.2023, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu pârâta intimată Direcția de Asistență Socială Caraș-Severin.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. a declarat recurs prin care a arătat, în sinteză, că intimata nu avea dreptul să îi încheie contractul de muncă, în baza referatului nr. x/10.11.2021, precum și că și-a continuat activitatea ca angajat pe lunile septembrie - decembrie 2022, ianuarie - februarie 2022 și în prezent; totodată, a prezentat chestiuni referitoare la situația de fapt.

Intimata Direcția de Asistență Socială Caraș-Severin a depus întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepția inadmisibilității recursului, în raport de art. 483 alin. (2) C. proc. civ., iar, în subsidiar, excepția nulității recursului în raport de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. pe fond, a solicitat respingerea recursului ca fiind netemeinic și nelegal.

Înalta Curte, luând în examinare cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., inadmisibilitatea căii extraordinare de atac, urmează să respingă recursul ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Este de menționat că potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

Se constată că, în speță, hotărârea atacată, respectiv decizia civilă nr. 73 din 23 ianuarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, a fost dată în cadrul judecății în apel, fiind definitivă de la pronunțarea sa, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ. (astfel cum a fost modificat prin pct. 49, art. I din Legea nr. 310 din 17 decembrie 2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative), "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j

3

), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Textul de lege anterior evocat reglementează litigiile în care este suprimat dreptul la recurs, după criteriul materiei în care a fost pronunțată hotărârea instanței de apel.

Așa fiind, în litigiile privind conflictele de muncă și asigurările sociale, calea de atac este numai a apelului.

Raportând datele speței la dispozițiile legale evocate, se constată că obiectul acțiunii se încadrează în una dintre ipotezele reglementate de art. 483 alin. (2) C. proc. civ., întrucât vizează un conflict de muncă.

Cum textul de lege arătat exclude dreptul la recurs în conflictele de muncă, rezultă că decizia instanței de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Se reține că instanța nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părți netemeinică sau nelegală, ci are obligația de a analiza căile de atac în limitele și cu respectarea condițiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenței dreptului, recunoscut în preambulul Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și, implicit, a principiului securității raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres și limitativ stabilite de lege.

Prin urmare, hotărârile definitive nu pot fi atacate cu recurs, pentru că ar însemna să se adauge o nouă cale extraordinară de atac în afara celor expres prevăzute de C. proc. civ., ceea ce nu este admisibil.

Conform principiului legalității căilor de atac consacrat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei ".

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Este știut că recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 73 din 23 ianuarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 73 din 23 ianuarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 septembrie 2024.