ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 59/2022

Ședința publică din data de 19 ianuarie 2022

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș Severin sub nr. x/2018 la data de 12.09.2018, precizată ulterior, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII CARAȘ-SEVERIN, a solicitat obligarea pârâtei să recalculeze pensia la cuantumul de 1.599 RON, începând cu data de 01.01.2017 și la plata daunelor morale în cuantum de 500 RON.

Prin sentința civilă nr. 1419 din 22 octombrie 2019, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, secția I civilă, a fost respinsă acțiunea.

Împotriva acestei decizii, A. a declarat apel, solicitând instanței să admită calea de atac formulată.

Prin decizia civilă nr. 713 din 24 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, a fost admisă excepția tardivității apelului și a fost respins apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 1419 din 22 octombrie 2019, pronunțate de Tribunalul Caraș-Severin, secția I civilă, ca tardiv formulat.

Împotriva acestei decizii, A. a formulat contestație în anulare, solicitând instanței să admită calea de atac formulată.

Prin decizia civilă nr. 1122 din 16 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 713 din 24 septembrie 2020.

Împotriva deciziei civile nr. 1122 din 16 decembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, A. a formulat recurs, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței și admiterea cererii de chemare în judecată.

Recursul nu a fost întemeiat în drept.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.

Pe baza cererii de recurs și a întâmpinării, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat. Având în vedere dispozițiile art. 97 din C. proc. civ., care stabilesc competența materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și prevederile art. 483 alin. (3) din același cod, prin raport "apelul" declarat de A. a fost calificat drept recurs și s-a reținut că acesta este inadmisibil.

Prin încheierea din 3 noiembrie 2021 s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., admisibilitatea recursului declarat în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție, în complet de filtru, reține următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale care guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, de alte mijloace procedurale în afară de cele prevăzute de lege.

Principiul enunțat este consacrat în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, în art. 457.

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

Prezenta cale extraordinară de atac are ca obiect decizia civilă nr. 1122 din 16 decembrie 2020, prin care Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale a respins contestația în anulare formulată de A. în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin, împotriva deciziei civile nr. 713 din 24 septembrie 2020.

Potrivit dispozițiilor art. 508 alin. (4) din C. proc. civ., "Hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată".

Totodată, art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013 prevede că nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Așa fiind, în speță sunt incidente dispozițiile art. 508 alin. (4) C. proc. civ., raportat la cele ale art. 483 alin. (2) C. proc. civ., modificat prin art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, care stipulează că, în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a acestui act normativ, respectiv 15 februarie 2013, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile privitoare la conflictele de muncă și de asigurări sociale.

Se constată că decizia care a format obiectul contestației în anulare împotriva deciziei civile nr. 713 din 24 septembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale a fost pronunțată în apel în cadrul unui litigiu de asigurări sociale, fiind incidente prevederile 483 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârile instanței de fond sunt supuse numai apelului.

Așadar, decizia împotriva căreia s-a formulat contestație în anulare a fost pronunțată de o instanță de apel și, ca atare, este definitivă, nefiind supusă recursului, având în vedere că potrivit art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.:

"sunt hotărâri definitive orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs".

În considerarea dispozițiilor art. 508 alin. (4) C. proc. civ., rezultă că și decizia nr. 1122 din 16 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, pronunțată în soluționarea contestației în anulare formulată de către A., este, la rândul său, definitivă, nefiind susceptibilă a fi atacată cu recurs.

Totodată, se reține că instanța nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părți netemeinică sau nelegală, ci are obligația de a analiza căile de atac în limitele și cu respectarea condițiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenței dreptului, recunoscut în preambulul Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și, implicit, a principiului securității raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres și limitativ stabilite de lege.

Ca atare, hotărârile definitive nu pot fi atacate cu recurs, pentru că ar însemna să se adauge o nouă cale extraordinară de atac în afara celor expres prevăzute de C. proc. civ., ceea ce nu este admisibil.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Este știut că recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 1122 din 16 decembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 1122 din 16 decembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, ca inadmisibil.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 ianuarie 2022.