ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1492/2024
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1492/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 18 septembrie 2024
Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 116 din 20.03.2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2023, a fost admisă excepția tardivității și a fost respinsă ca tardivă cererea de revizuire formulată de către Centrul European de Afaceri, Inventică și Cercetare S.A., prin administrator special A. și B. împotriva deciziei nr. 171 din 12.06.2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2012.
Împotriva acestei decizii Centrul European de Afaceri, Inventică și Cercetare S.A., prin administrator special A. și B., au formulat contestație în anulare, prin care au solicitat anularea hotărârii atacate și soluționarea cauzei pe fond, în sensul admiterii cererii de revizuire, așa cum a fost formulată.
Prin decizia nr. 215 din 12 iunie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2024 a fost respinsă ca neîntemeiată contestația în anulare.
Împotriva acestei decizii, contestatorii B. și Centrul European de Afaceri, Inventică și Cercetare S.A., prin administrator special A. au declarat recurs.
Intimatul Centrul European de Afaceri, Inventică și Cercetare S.A., prin lichidatori judiciari a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de recurs.
Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepția inadmisibilității cererii de recurs invocată de către intimat prin întâmpinare și a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 299 C. proc. civ. "sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, precum și cele date în apel".
Conform art. 320 alin. (3) C. proc. civ., "hotărârea dată asupra contestației în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată".
Instanța supremă reține că decizia civilă nr. 116 din 20.03.2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2023, prin care a fost respinsă ca tardivă cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 8 C. proc. civ. este o hotărâre irevocabilă în sensul art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ.
Așadar, și decizia nr. 215 din 12 iunie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin care a fost soluționată contestația în anulare și care face obiectul prezentului recurs este o hotărâre irevocabilă în sensul art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ., care nu se încadrează între hotărârile menționate de art. 299 alin. (1) C. proc. civ., ce pot fi atacate cu recurs.
Ca urmare, întrucât decizia recurată este o hotărâre irevocabilă, în raport de dispozițiile art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat de recurenții-contestatori B. și Centrul European de Afaceri, Inventică și Cercetare S.A., prin administrator special A. este inadmisibil având în vedere dispozițiile art. 320 alin. (3) și art. 299 alin. (1) C. proc. civ.
Potrivit dispozițiilor art. 129 din Constituția României, împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.
Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.
Este știut că recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.
Față de cele anterior expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite excepția inadmisibilității invocată de către intimat și în consecință, va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenții-contestatori B. și Centrul European de Afaceri, Inventică și Cercetare S.A., prin administrator special A. împotriva împotriva deciziei nr. 215 din 12.06.2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția inadmisibilității recursului.
Respinge recursul declarat de recurenții-contestatori B. și CENTUL EUROPEAN DE AFACERI, INVENTICĂ ȘI CERCETARE S.A. prin administrator special A. împotriva deciziei nr. 215 din 12.06.2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 septembrie 2024.