ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1491/2024

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Mureș, la 11 decembrie 2017, sub nr. x/2017/a9, contestatorul A. a formulat contestație împotriva tabelului definitiv de creanțe nr. 1099 din 28 noiembrie 2017, publicat în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 23014 din 6 decembrie 2017, întocmit de lichidatorul judiciar B. și C. Cabinete Asociate de Practicieni în Insolvență, în dosarul nr. x/2017 al debitoarei D. S.R.L., solicitând rectificarea tabelului de creanțe, în sensul modificării cuantumului creanței înscrise în favoarea creditoarei E. și înscrierea acesteia cu suma de 63.101,67 RON. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 59 alin. (5), coroborat cu dispozițiile art. 113, raportat la art. 111 și următoarele din Legea nr. 85/2014. Prin sentința nr. 243 din 31 mai 2018, Tribunalul Specializat Mureș a respins ca nefondată contestația formulată de A. împotriva tabelului definitiv de creanțe al debitoarei D. S.R.L.. Totodată, judecătorul-sindic a admis contestația formulată de creditoarea E. împotriva tabelului definitiv de creanțe al debitoarei D. S.R.L. și a dispus rectificarea acestui tabel, în sensul înscrierii contestatoarei cu suma de 377.275,17 RON, în mod provizoriu, în categoria creanțelor prevăzute de art. 161 pct. 9 din Legea nr. 85/2014.

Împotriva acestei sentințe contestatorul A. a declarat apel, înregistrat pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș , secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Prin decizia nr. 387/A din 22 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins apelul formulat de contestatorul A., acesta fiind obligat să plătească intimatei E. suma de 1500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs contestatorul A., solicitând casarea în tot a deciziei atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecare la o instanță egală în grad celei care a pronunțat această decizie, precum și obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată. Motivele de recurs au fost întemeiate în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată în cauză intimata E. a invocat excepția inadmisibilității recursului, raportat la prevederile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., coroborat cu prevederile art. 8, art. 9 și art. 43 din Legea nr. 85/2014, întrucât obiectul litigiului este reprezentat de contestația împotriva tabelului definitiv de creanțe nr. 1099 din 28 noiembrie 2017, publicat în B.P.I. nr. 23014 din 6 decembrie 2017. A mai invocat intimata excepția nulității recursului, în raport cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., coroborat cu prevederile din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, pentru nelegala timbrare, precum și excepția nulității recursului, raportat la prevederile art. 489 alin. (2), coroborat cu prevederile art. 488 C. proc. civ., deoarece motivele de nelegalitate invocate de către recurent nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de lege. Pe fondul recursului, intimata a solicitat respingerea acestei căi de atac. De asemenea, a solicitat cheltuieli de judecată, fără a face dovada acestora.

Recurentul A. a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate și a apărărilor formulate de intimata E.. În cuprinsul răspunsului la întâmpinare, recurentul a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 cu privire la calea de atac stabilită de legiuitor, în sensul că hotărârile date de judecătorul-sindic pot fi atacate numai cu apel, deoarece creează o discriminare cu privire la exercitarea căii de atac a recursului în materia procedurilor de insolvență și justițiabililor.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ. Prin încheierea din 5 noiembrie 2019 s-a dispus comunicarea raportului către părți, conform art. 493 alin. (4) C. proc. civ. La 5 decembrie 2019 recurentul a depus punct de vedere la raportul întocmit în cauză. Ulterior, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilității în principiu a recursului la 11 februarie 2020. Prin încheierea din 31 martie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (4) și ale art. 9 din Legea nr. 85/2014. La același termen s-a dispus suspendarea judecății cauzei privind admisibilitatea în principiu a recursului declarat în cauză, până la soluționarea excepției de neconstituționalitate, și s-a prorogat discutarea excepțiilor invocate de intimata E., prin întâmpinare. Prin decizia nr. 162 din 21 martie 2024 pronunțată de Curtea Constituțională a României, în dosarul nr. x/2020, s-a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de A. în dosarul nr. x/2017.1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, și s-a constatat că dispozițiile art. 8 alin. (4) și ale art. 9 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, în redactarea anterioară modificărilor și completărilor aduse prin art. I pct. 27 și 28 din Legea nr. 216/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 85/2014, sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Având în vedere soluția instanței de contencios constituțional, instanța supremă, constatând că a încetat motivul care a justificat luarea măsurii suspendării judecății cauzei privind admisibilitatea în principiu a recursului, din oficiu, va repune cauza pe rol și va proceda la examinarea admisibilității în principiu a recursului declarat în cauză. La termenul din 17 septembrie 2024, în completul de filtru, Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția inadmisibilității recursului, invocată prin întâmpinare, asupra căreia, în conformitate cu art. 248 alin. (1) C. proc. civ., reține următoarele: Recursul vizează decizia instanței de apel pronunțată în cadrul procedurii de insolvență deschise împotriva debitoarei D. S.R.L., ca urmare a formulării unei contestații împotriva tabelului definitiv de creanțe, a cărei soluționare revine în competența judecătorului-sindic conform dispozițiilor art. 45 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, cererea fiind întemeiată în drept pe dispozițiile art. 59 alin. (5) coroborat cu art. 113 raportat la art. 111 și următoarele din legea insolvenței. Înalta Curte reamintește că, prin decizia nr. 162 din 21 martie 2024 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 957 din 24 septembrie 2024, s-a a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (4) și ale art. 9 din Legea nr. 85/2014, ridicată în cauză de recurent, soluție justificată, în esență, de interpretarea constantă potrivit căreia legea fundamentală nu cuprinde dispoziții referitoare la obligativitatea existenței tuturor căilor de atac, statuare dublată de marja de apreciere a legiuitorului atunci când alege materiile exceptate de la anumite căi de atac, dreptul de acces la justiție nefiind absolut. Totodată instanța de contencios constituțional a reținut inexistența unei discriminări între persoanele care au acces la căile de atac reglementate de legea insolvenței și cele care beneficiază de căile de atac reglementate de dreptul comun, în considerarea specificului procedurilor de insolvență care impune adoptarea unor reglementări speciale, inclusiv în privința căilor de atac, configurate distinct de cele ale dreptului comun. Legea nr. 85/2014 conține dispoziții imperative, cu caracter special, reglementând, printre altele, calea de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorul-sindic, iar la art. 342 alin. (1) din dispozițiile tranzitorii și finale ale acestui act normativ este prevăzută norma de trimitere la dispozițiile C. proc. civ. și ale C. civ., cu condiția ca acestea din urmă să nu contravină legii speciale. Conform art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 "Curtea de apel va fi instanța de apel pentru hotărârile pronunțate de judecătorul-sindic. Hotărârile curții de apel sunt definitive." Art. 46 alin. (1) din același act normativ statuează că "Hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii și pot fi atacate, separat, numai cu apel." Instanța supremă, în considerarea obiectului acțiunii introductive, reține că decizia atacată face parte din categoria celor care dobândesc caracter definitiv de la pronunțare, astfel cum sunt menționate la art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. coroborat cu alin. (2) teza finală al aceluiași articol, astfel că nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs, fiind incidente dispozițiile art. 483 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., "(…) nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului." În egală măsură, recunoașterea unei căi extraordinare de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege ar constitui o încălcare a principiului legalității căilor de atac prevăzut de art. 457 C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii consacrat de art. 16 din Constituția României, motiv pentru care apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Exercitarea căilor de atac prevăzute de lege este recunoscut cu valoare de principiu de art. 129 din Constituția României, iar legea procesual civilă stabilește hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac și titularii acestora, precum și cazurile de reformare sau retractare. Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care concretizează una dintre garanțiile unui proces echitabil. Prin urmare, admisibilitatea unei căi de atac trebuie examinată în raport cu îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de legea procesuală, acestea nefiind întrunite în cauză pentru ca recursul să fie admisibil. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 387/A din 22 octombrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Referitor la cererea intimatei E. privind obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține că, în conformitate cu art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei." Raportat la această dispoziție legală, aplicabilă și în recurs potrivit art. 494 C. proc. civ., se constată că intimata nu a depus la dosarul cauzei dovezi privind efectuarea cheltuielilor de judecată. În consecință, Înalta Curte va respinge cererea intimatei E. privind obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată. PENTRU ACESTE MOTIVE,