ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1084/2024

Ședința publică din data de 21 mai 2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința arbitrală nr. 3 din 18 mai 2023, Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Bihor a respins acțiunea reclamantei ca nefondată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. g) raportat la art. 575 și art. 603 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., art. 508 alin. (1) lit. h) din același cod raportat la art. 2049 alin. (3) C. civ., art. 1270, art. 1272 și art. 1350 C. civ.

Prin sentința nr. 2/2023 din 24 octombrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă a fost respinsă acțiunea în anulare formulată de reclamanta A. S.R.L., fiind obligată aceasta la plata către intimat a sumei de 3.570 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

După expunerea situației de fapt, în susținerea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a arătat recurenta-reclamantă că instanța de fond, în mod nelegal, a apreciat că nu sunt încălcate prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului de către instanța arbitrală. În acest sens, a precizat că sentința arbitrală nu respectă exigențele prevăzute de art. 425 C. proc. civ., întrucât nu au fost indicate motivele care au format convingerea că prevederile art. 2.2 lit. a), respectiv art. 5.2 din contractul de comision seria x nr. x/30.06.2021 nu sunt aplicabile în relația contractuală, fiind clauze neuzuale, instanța arbitrală limitându-se exclusiv la citarea prevederilor art. 1202 și art. 1203 C. civ., precum și la indicarea unui citat din literatura de specialitate.

De asemenea, a învederat recurenta-reclamantă că tribunalul arbitral a respins acțiunea, limitându-se să facă trimitere doar la motivele invocate de pârât, fără a răspunde apărărilor formulate de reclamantă în raport cu probele administrate și textele legale invocate și fără a se pronunța asupra aplicabilității prevederilor art. 2049 alin. (3) C. civ., ceea ce atrage încălcarea dispozițiilor art. 6 din C.E.D.O.

În argumentarea motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se invocă încălcarea de către instanța de fond a prevederilor art. 425 C. proc. civ., întrucât nu a motivat corespunzător respingerea motivului acțiunii în anulare întemeiate pe art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., judecătorul preluând citate din sentința arbitrală și invocând doctrină și practică judiciară, fără a face o analiză proprie a problemei dedusă judecății.

În ceea ce privește al doilea motiv al acțiunii în anulare întemeiat pe prevederile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. cu referire la încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 2049 alin. (3) C. civ., se arată că instanța de fond a respins acest motiv de anulare, motivând că analiza lui implică reexaminarea pe fond a litigiului, ceea ce este incompatibil cu judecata acțiunii în anulare, în cadrul căreia e analizează doar aspectele procedurale încălcate de instanța arbitrală.

În acest sens, a precizat titulara memoriului de recurs că textul art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. reglementează în mod expres motivul de anulare a hotărârii arbitrale pentru încălcarea dispozițiilor imperative ale legii. Prin acțiunea în anulare a invocat încălcarea prevederilor imperative ale art. 1203 raportat la art. 2043 și art. 2049 alin. (3) C. civ., instanța neputând refuza analiza unui motiv prevăzut expres de art. 608 C. proc. civ.

În final, a menționat recurenta-reclamantă că, prin respingerea acțiunii, tribunalul arbitral a încălcat norma imperativă reglementată de art. 2049 alin. (3) C. civ., fapt ce determină anularea în parte a hotărârii arbitrale conform prevederilor art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 22 decembrie 2023.

Intimatul-pârât B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, anularea căii extraordinare de atac, pentru lipsa criticilor de nelegalitate, iar, în subsidiar, respingerea acesteia, ca nefondată și obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Prin rezoluția din 19 martie 2024 a fost stabilit termen de judecată, pentru soluționarea recursului, la 21 mai 2024 cu citarea părților în ședință publică.

Înalta Curte de Casație și Justiție, raportat la dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cu prioritate va analiza excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare, excepție care va fi admisă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cu titlu prealabil trebuie precizat, cu referire la cadrul judecății, că obiectul prezentului recurs îl constituie sentința prin care a fost respinsă acțiunea recurentei în anularea unei hotărâri arbitrale.

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", iar potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, "sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din același cod, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute expres și limitativ de lege, întrucât este o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate.

A motiva recursul înseamnă nu doar indicarea cazului de nelegalitate, dintre cele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., din acest punct de vedere se observă că, formal, recurenta indică dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. (astfel cum a precizat, în ședința publică, reprezentantul recurentei, că memoriul de recurs este întemeiat în drept pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., și nu pe pct. 5 și 8, cum din eroare a menționat), ci și dezvoltarea în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea atacată, din perspectiva motivelor de nelegalitate invocate prin memoriul de recurs, deci în legătură cu motivarea hotărârii și aplicarea regulilor de drept substanțial.

Așadar, pe lângă cerința încadrării criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte subliniază că aceste critici este necesar să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs, ipoteză incidentă în speță.

În cauză, prin motivele de recurs, recurenta nu a arătat și în ce constă nelegalitatea sentinței atacate din perspectiva soluției pronunțate de curtea de apel, în raport cu temeiurile acțiunii în anulare, respectiv ale dispozițiilor art. 608 lit. g) și h) C. proc. civ., ci s-a limitat să învedereze, în esență, că atât instanța arbitrală, cât și instanța de fond nu au respectat cerințele legale privind motivarea hotărârii, invocând aplicarea greșită a prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 1203 raportat la art. 2043 și art. 2049 alin. (3) C. civ. de către tribunalul arbitral, fapt ce impune anularea în parte a hotărârii arbitrale conform art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., astfel cum a solicitat pe calea acțiunii în anulare.

Întregul memoriu de recurs este conceput în forma unei reluări de facto a apărărilor formulate în cadrul acțiunii în anulare, nefiind criticate considerentele curții de apel, prin care s-a constatat că sentința arbitrală a fost corespunzător motivată, fiind respectate standardele de motivare stabilite de CEDO și de legislația națională, în raport cu specificul procedurii arbitrale, precum și că prin invocarea încălcării dispozițiilor imperative, petenta solicită, în realitate, reexaminarea pe fond a litigiului, ceea ce este incompatibil cu controlul de legalitate realizat pe calea acțiunii în anulare.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În speță, subsumat acestui motiv de casare, recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că instanța de fond nu a respectat exigențele impuse de art. 425 C. proc. civ., în sensul că nu a motivat corespunzător respingerea motivului acțiunii în anulare întemeiat pe dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., precizând că judecătorul s-a limitat la preluarea unor pasaje din sentința arbitrală, cu menționarea unor aspecte generale din literatura de specialitate și din practica judiciară, fără a realiza o analiză proprie a problemelor deduse judecății. Potrivit recurentei, instanța arbitrală nu ar fi arătat motivele care au format convingerea că prevederile art. 2.2 lit. a), respectiv art. 5.2 din contractul de comision seria x nr. x/30.06.2021 nu sunt aplicabile în relația contractuală, fiind clauze neuzuale, ci s-a limitat exclusiv la citarea prevederilor art. 1202 și art. 1203 C. civ., precum și la indicarea unui citat din literatura de specialitate, făcând trimitere doar la apărările pârâtului, fără a răspunde criticilor formulate de societatea reclamantă. De asemenea, a mai invocat recurenta omisiunea analizei incidenței dispozițiilor art. 2049 alin. (3) C. civ., ceea ce ar constitui o încălcare a dreptului la un proces echitabil instituit de art. 6 din CEDO.

Prin criticile formulate recurenta-reclamantă nu vizează în sensul motivului de casare invocat nemotivarea hotărârii recurate, ci își exprimă nemulțumirea față de soluția pronunțată de curtea de apel cu privire la incidența dispozițiilor art. 2049 alin. (3) C. civ., în ce privește fondul cauzei.

Deși formal se invocă nemotivarea hotărârii, argumentele aduse în dezvoltarea acestor critici vizează, de fapt, reluarea aspectelor de fond, privind constatarea eronată, în opinia recurentei, a caracterului neuzual al clauzei de exclusivitate.

Curtea de apel a motivat că hotărârea arbitrală atacată respectă exigențele art. 603 C. proc. civ., incluzând atât motivarea în fapt, cât și în drept a soluției cuprinse în dispozitiv. Astfel, s-a arătat că tribunalul arbitral a examinat apărarea pârâtului, conform căreia clauza pe care reclamanta și-a întemeiat cererea este una neuzuală, făcând o aplicare detaliată a dispozițiilor art. 1202 și 1203 C. civ., precum și a clauzei contractuale, reținând că, în speță, clauza îngrădește dreptul pârâtului de a contracta legal și că aceasta nu a fost acceptată în mod expres, prin semnătură, de către pârât, neputând produce efecte între părți.

A concluzionat curtea de apel că reclamanta, prin criticile formulate, este nemulțumită de faptul că tribunalul arbitral nu a arătat motivele pentru care nu este acceptată clauza prin simpla bifare olografă a uneia din cele două variante prevăzute în contract, deși contrar susținerilor formulate, acest aspect a fost analizat prin hotărârea arbitrală.

În legătură cu motivul acțiunii în anulare întemeiat pe dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., prin care reclamanta a invocat încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 2049 alin. (3) C. civ., a reținut curtea de apel că reexaminarea caracterului uzual sau neuzual al clauzei de exclusivitate și de a constata dacă aceasta a fost negociată și acceptată de pârât constituie, în fapt, o cerere de reanalizare pe fond a litigiului, aspect nepermis în cadrul acțiunii în anulare, în care se verifică legalitatea hotărârii arbitrale și nu reevaluarea probelor sau reinterpretarea clauzelor contractuale.

Instanța supremă subliniază că intră în sfera art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. lipsa motivării, înțeleasă atât sub aspect formal, dedus din încălcarea dispozițiilor art. 425 C. proc. civ., cât și din perspectiva conținutului considerentelor, înțeles ca o contracție excesivă a raționamentului judiciar ori o motivare lipsită, în mod esențial, de reperele necesare a face actul de procedură explicit și inteligibil pentru părți ori pentru instanța care exercită un control de legalitate asupra acesteia.

Simpla invocare a motivului de casare nu conduce de plano la incidența acelui motiv de recurs, ci trebuie indicate critici concrete în sensul lipsei argumentelor în justificarea soluției pronunțate, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Prin urmare, se constată că în cauză criticile formulate nu configurează niciuna din ipotezele motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat în mod formal de recurenta-reclamantă în cuprinsul memoriului de recurs, motivul de casare fiind de strictă interpretare.

De asemenea, nici invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu relevă greșita încălcare sau aplicare a normelor de drept material.

Deși formal se invocă de către autoarea memoriului de recurs încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil din perspectiva respingerii motivului acțiunii în anulare întemeiat pe dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ. și a lipsei unui răspuns efectiv asupra apărărilor esențiale formulate pe calea acțiunii în anulare, în legătură cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 2049 alin. (3) C. civ., nu sunt formulate critici privind modul concret în care prin decizia atacată ar fi fost nesocotite regulile de drept substanțial invocate.

Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Simpla reiterare prin recurs a argumentelor și criticilor valorificate la prima instanță privind motivarea hotărârii arbitrale și încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 2043 și art. 2049 alin. (3) C. civ. precum și a jurisprudenței CEDO, care au primit deja o soluționare din partea curții de apel, nu reprezintă o motivare a recursului în sensul prevăzut de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., nefiind relevate critici de nelegalitate punctuale ale hotărârii ce formează obiectul recursului, prin evocarea greșelilor de judecată săvârșite de curtea de apel în soluționarea acțiunii în anulare, cu referire la motivele de nelegalitate invocate ale art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din același cod.

Întrucât în motivele expuse prin memoriul de recurs nu pot fi identificate nici alte critici apte să fie încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, intervine sancțiunea nulității recursului pentru motivarea necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare, în sens procedural, a recursului.

Așadar, sunt întemeiate apărările de procedură formulate de intimatul-pârât prin întâmpinare, privind nulitatea recursului.

În alți termeni, față de considerentele precedente se poate reține că accesul la justiție presupune și respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii extraordinare de atac.

Înalta Curte constată și că nu au fost identificate motive de casare de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din același cod.

În consecință, pentru considerentele care preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va anula recursul reclamantei A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 2/2023 din 24 octombrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă.

Referitor la cererea intimatului-pârât B. privind obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar potrivit art. 453 din același cod, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Prin raportare la aceste texte de lege, aplicabile și în recurs în temeiul art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimatul-pârât a depus la dosarul cauzei dovezi care atestă efectuarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocațial, respectiv chitanța seria x din 23.01.2024, aflată la fila x verso din dosarul de recurs.

Constatând culpa procesuală a recurentei-reclamante în promovarea recursului, urmează să fie admisă cererea intimatului-pârât, în sensul obligării recurentei A. S.R.L. la plata sumei de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 2/2023 din 24 octombrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă.

Obligă recurenta-reclamantă A. S.R.L. la plata către intimatul-pârât B. a sumei de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 mai 2024.