ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1083/2024

Ședința publică din data de 21 mai 2024

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin hotărârea arbitrală nr. 59 din 7 februarie 2023 Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat și Conciliere, Intern și Internațional de pe lângă A., Intern și Internațional a admis cererea de arbitraj așa cum a fost precizată, fiind obligate în solidar pârâtele C. - Sucursala București și C.. să plătească reclamantei B. S.R.L. suma de 34.294.112,48 RON reprezentând prejudiciu și dobânzile aferente perioadei 25.02.2015 până la data pronunțării hotărârii arbitrale, respectiv 07.02.2023 și la plata cheltuielilor arbitrale către Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat și Conciliere, Intern și International de pe lângă C.A.J.I., în valoare de 1.542.477,23 RON.

Prin sentința civilă nr. 83 din 15 septembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2023, s-a admis acțiunea în anulare, fiind anulată hotărârea arbitrală nr. 59/07.02.2023 și trimisă cauza spre soluționare Tribunalului București, secția a VI-a civilă

3.1. Recursul reclamantei B. S.R.L. a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

În argumentarea memoriului de recurs, într-o primă critică, reclamanta a arătat că motivul invocat prin acțiunea în anulare, respectiv dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., nu este întemeiat, întrucât criticile formulate nu au fost susținute în mod legal în fața tribunalului arbitral, avocații pârâtelor neavând un mandat legal de reprezentare, chestiune invocată și în fața curții de apel, însă instanța nu s-a pronunțat asupra acestui aspect.

În acest sens, reclamanta a menționat că, în fața tribunalului arbitral avocații pârâtelor au depus la dosar împuterniciri avocațiale care nu au respectat condițiile de legalitate, ceea ce conduce la decăderea și nulitatea oricăror apărări formulate în scris sau oral, recurenta redând în continuarea aspecte privind modul de desfășurare a procedurii de judecată din fața instanței arbitrale. De asemenea, a mai arătat că, deși li s-a pus în vedere în repetate rânduri să complinească solicitările formulate în fața tribunalului arbitral, avocații pârâtelor nu s-au conformat și nu au depus la dosar împuternicirile avocațiale semnate și ștampilate de client și nu au prezentat contractele de asistență juridică, motiv pentru care tribunalul arbitral a procedat în mod corect în ceea ce privește constatarea lipsei calității de reprezentant.

Printr-o a doua critică se susține că motivul acțiunii în anulare prin care s-a invocat nelegala citare a pârâtelor nu este întemeiat, având în vedere dovezile de citare aflate la dosarul arbitral, din care rezultă că acestea au fost înștiințate ca până la termenul din 07.02.2023 să depună dovada mandatului.

O a treia critică se referă la faptul că motivul acțiunii în anulare prin care s-a invocat lipsa convenției arbitrale, trebuia formulat până la primul termen de judecată acordat în fața tribunalului arbitral, în sensul caducității arbitrajului, însă pârâtele nu s-au conformat acestei obligații stabilite în sarcina lor până la termenul din 07.02.2023.

În final, a arătat reclamanta că pârâtele au ignorat toate cerințele tribunalului arbitral, acestea având o atitudine procesuală cu încălcarea dispozițiilor legale.

3.2. Prin recursul formulat de pârâtele C. - Sucursala București și C.., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., s-a solicitat casarea în parte a deciziei recurate în ceea ce privește modul de soluționare a cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată și trimiterea cauzei spre rejudecare, în limitele de casare solicitate. De asemenea, pârâtele au solicitat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., s-a invocat încălcarea art. 5 C. proc. civ. privind obligația instanței de a judeca o cerere accesorie dedusă judecății, pârâtele precizând că soluția curții de apel cu privire la cheltuielile de judecată reprezintă un refuz de a soluționa o astfel de cerere.

Printr-o altă critică se invocă încălcarea principiului contradictorialității prevăzut de art. 14 alin. (4) C. proc. civ., având în vedere omisiunea instanței de a pune în discuția părților admisibilitatea cererii privind cheltuielile de judecată. În acest sens, pârâtele au precizat că soluția curții de apel se bazează pe motive de drept care nu au fost invocate în cursul procesului și se sprijină pe o presupusă inadmisibilitate sau prematuritate a cererii de cheltuieli în cadrul procedurii de anulare a hotărârii arbitrale pe motivul că, într-o astfel de procedură, partea în culpă nu ar pierde procesul în sensul art. 453 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. s-a arătat că prima instanță a aplicat greșit condițiile angajării răspunderii civile delictuale cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată în procedura de anulare a hotărârii arbitrale. De asemenea, potrivit pârâtelor, instanța a interpretat greșit sintagma "partea care a câștigat procesul", întrucât dreptul C. la recuperarea cheltuielilor de judecată cauzate de soluționarea acțiunii în anulare nu depinde de eventualul rezultat al judecății care va avea loc în fața instanțelor de judecată cu privire la pretențiile reclamantei B. S.R.L., întrucât aceasta nu reprezintă o continuare a procedurii arbitrale. Procedura arbitrală este o procedură jurisdicțională alternativă, care s-a desfășurat în fața unui tribunal arbitral și s-a încheiat printr-o hotărâre arbitrală finală, desființată prin hotărârea judecătorească în prezentul dosar. Astfel, dată fiind soluția de admitere a acțiunii în anulare, C. este partea care a câștigat procesul.

Au mai arătat pârâtele că procedura de anulare a hotărârii arbitrale nu este nici un simplu incident procedural ivit în cadrul unui proces, nici apel, recurs sau altă cale extraordinară de atac. Astfel, cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată suportate în acțiunea în anulare nu poate fi prorogată până la parcurgerea procedurii de judecată care ar urma după anularea hotărârii arbitrale pe motivul inexistenței convenției arbitrale.

Pârâtele susțin că prima instanță a apreciat greșit că cererea de cheltuieli de judecată ocazionate de soluționarea acțiunii în anularea hotărârii arbitrale este o pretenție accesorie ce depinde de soluția ce se va da în procesul civil, accesorialitatea acestei cereri fiind dată de acțiunea în anulare.

În final, pârâtele au arătat că reclamanta se află în culpă procesuală, întrucât, dacă aceasta nu ar fi apelat la arbitraj pentru soluționarea unei dispute pentru care nu există convenție arbitrală, C. nu ar fi fost nevoită să suporte sarcinile pecuniare ale unei acțiuni în anularea hotărârii arbitrale.

Prin întâmpinarea înregistrată la 22 februarie 2024 pârâtele C. - Sucursala București și C.. au solicitat pe cale de excepție, nulitatea recursului reclamantei în privința invocării motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și, pe cale de consecință, anularea în parte a recursului. De asemenea, au solicitat respingerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ca vădit nefondat și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanta B. S.R.L., prin întâmpinarea înregistrată la dosar la 27 februarie 2024, a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de pârâte.

Prin răspunsurile la întâmpinare depuse la dosar reclamanta și pârâtele au solicitat înlăturarea apărărilor formulate pe calea întâmpinării și admiterea recursului propriu, pentru motivele arătate.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 7 decembrie 2023, iar prin rezoluția din 19 martie 2024 a fost stabilit termen de judecată pentru soluționarea recursului la 21 mai 2024 cu citarea părților în ședință publică.

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând recursurile prin prisma criticilor formulate, prin raportare la motivele de nelegalitate invocate, constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

I. Pentru început, Înalta Curte reține că cererea de recurs formulată de societatea reclamantă din dosarul arbitral B. S.R.L., în cuprinsul căreia sunt redate fragmente ample din hotărârea arbitrală, deși nu aceasta formează obiectul căii extraordinare de atac, ci sentința de admitere a acțiunii în anulare, urmează să fie analizată în limitele identificării cazurilor de casare, respectiv în măsura în care vor fi identificate motive apte să fie considerate critici de nelegalitate, potrivit art. 488 C. proc. civ.

Recurenta își întemeiază calea extraordinară de atac pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., privind nerespectarea regulilor de procedură care atrag nulitatea hotărârii recurate.

Prin criticile formulate în conținutul recursului, se impută instanței reținerea greșită a motivului prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., privind inexistența convenției arbitrale.

În susținerea acestor critici, se invocă efectele lipsei dovezii calității de reprezentant a avocaților pârâtei și nulitatea oricăror apărări în scris sau orale, în numele pârâtelor, în fața instanței arbitrale, precum și decăderea pentru neinvocarea caducității arbitrajului, în mod legal, până la primul termen din 7 februarie 2023.

Prealabil examinării propriu-zise a acestor critici, Înalta Curte formulează observația că cenzura de legalitate a hotărârii recurate nu poate privi decât modalitatea în care s-a dat dezlegare motivelor acțiunii în anulare.

Soluția pronunțată a fost precedată de determinarea, în funcție de efectele asupra hotărârii arbitrale atacate, a ordinii de soluționare a motivelor acțiunii în anulare.

Astfel, prin sentința recurată s-a analizat un singur motiv și anume, cel referitor la lipsa convenției arbitrale, respectiv a unei înțelegeri a părților în litigiu încheiate în condițiile art. 548-552 C. proc. civ., care să excludă competența instanțelor judecătorești, astfel încât vădindu-se întemeiat, cu consecința nulității hotărârii arbitrale, nu a mai fost apreciată ca utilă analiza celorlalte motive de nelegalitate susținute de pârâtele din dosarul arbitral.

Se observă că, în cauza pendinte, nu au fost invocate critici relative la prioritatea motivelor prevăzute de art. 608 C. proc. civ. cu care prima instanță a fost învestită, iar în această situație nu există premisa legală a realizării unei analize a acestui aspect, din partea instanței de recurs.

Motivarea recursului înseamnă pe de o parte indicarea cazului de nelegalitate, iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate.

Or, recurenta nu a opus niciun argument de nelegalitate cu privire la aspectele reținute prin sentința recurată în sensul inexistenței convenției arbitrale, prin formularea unor critici care să se raporteze la argumentele esențiale ale instanței privind incidența art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Singurele referiri la convenția arbitrală, care ar urmări combaterea formală a raționamentelor instanței sunt prezentate neprocedural în conținutul răspunsului la întâmpinare și al întâmpinării la recursul pârâtelor (care privește cheltuielile de judecată), neputând fi analizate, în raport cu dispozițiile art. 487 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care recursul se motivează prin însăși cererea de recurs și evident, în limitele temporale prevăzute de lege.

Inexistența convenției arbitrale care fundamentează admiterea acțiunii în anulare se referă, în esență, la necompetența tribunalului arbitral.

Compromisul (convenția arbitrală) este o varietate de contract care necesită acordul de voință al părților în litigiu.

Pe de altă parte, în vederea realizării acestuia, este necesar acordul arbitrilor desemnați, în sensul acceptării numirii, care, în condițiile legii, în situația trecerii termenului arbitrajului, poate determina caducitatea.

Această clarificare a aspectelor teoretice se impune întrucât excepția lipsei convenției arbitrale nu se poate confunda cu caducitatea, cum rezultă din motivarea recursului.

Excepția privind inexistența convenției arbitrale trebuie ridicată, într-adevăr, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, sub sancțiunea decăderii, potrivit art. 592 alin. (1) C. proc. civ.

Instanța învestită cu acțiunea în anulare a stabilit incidența art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în sensul că tribunalul arbitral a soluționat litigiul fără să existe o convenție arbitrală, cu observarea prealabilă a dispozițiilor art. 592 alin. (1) C. proc. civ. și cu concluzia că acestea au fost respectate.

Prin urmare, prin decizia recurată s-a confirmat că nu operează decăderea în temeiul art. 592 alin. (1) C. proc. civ. care să producă efecte și în etapa soluționării acțiunii în anulare.

Aceste constatări ale primei instanțe sunt corecte, întrucât chiar în cuprinsul hotărârii arbitrale din data de 7 februarie 2023 se consemnează poziția procesuală a pârâtelor, de contestare a competenței tribunalului arbitral, prin întâmpinare și prin cererile înregistrate la dosar, criticile recurentei-reclamante fiind nefondate.

Motivul recurentei privind omisiunea cercetării de către prima instanță a apărărilor sale în legătură cu nelegalitatea reprezentării pârâtelor în dosarul arbitral poate fi analizat din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., dar și din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în sensul lipsei unor motive determinante ale hotărârii recurate.

Înalta Curte reține, însă, că în mod nefondat se reproșează curții de apel absența unei asemenea analize.

Potrivit art. 613 alin. (2) C. proc. civ., întâmpinarea este obligatorie, dispozițiile art. 205-208 C. proc. civ. fiind aplicabile în mod corespunzător.

Or, recurenta-reclamantă nu a invocat prin întâmpinarea formulată la prima instanță, unde a avut calitatea de intimată, nicio excepție și nicio apărare față de motivele de nelegalitate expuse de pârâte prin acțiunea în anulare, în vederea exonerării sale de la plata cheltuielilor de judecată pretinse de acestea, poziție procesuală pe care și-a schimbat-o ulterior.

La termenul de dezbateri din 8 septembrie 2023, la care se face trimitere prin motivele de recurs, prin concluziile asupra acțiunii în anulare avocatul a făcut referire la dispozițiile tribunalului arbitral în legătură cu nedovedirea mandatului de reprezentare a pârâtelor.

Trebuie observat, în acest context, că nici motivul corespunzător din acțiunea în anulare, care a justificat formularea acestei apărări nu a mai fost analizat prin sentința recurată, ca urmare a abordării prioritare a necompetenței tribunalului arbitral și a inutilității cercetării altor condiții legale pe care trebuia să le îndeplinească hotărârea arbitrală criticată de pârâte.

Astfel, sub pretextul nedovedirii corespunzătoare, de către avocații pârâtelor, a calității de reprezentanți convenționali, apărările pârâtelor nu au primit dezlegare prin hotărârea pronunțată, tribunalul arbitral însușindu-și argumentele reclamantei și declarându-și competența.

În legătură cu nulitatea implicită a actelor efectuate de pârâte în cadrul procedurii arbitrale, Înalta Curte va înlătura criticile recurentei, având în vedere limitele analizei primei instanțe care a reținut necompetența tribunalului arbitral și în mod natural ale recursului, cât și efectul subsecvent al nulității constând în desființarea hotărârii arbitrale și lipsirea de efecte juridice a actului jurisdicțional în ansamblul său, recurenta neputând să se mai prevaleze în recurs de efectele excepției procedurale admise de tribunalul arbitral, privind lipsa dovezii calității de reprezentant.

Înalta Curte reiterează că motivul de nelegalitate prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. putea fi invocat dacă, în prealabil, excepția de necompetență invocată de partea interesată fie a fost respinsă, fie tribunalul arbitral nu a soluționat-o, condiție îndeplinită, astfel cum s-a reținut prin considerentele precedente.

Prin urmare, nu pot fi identificate o încălcare a regulilor procedurale ori o omisiune de motivare a hotărârii recurate, conținutul considerentelor raportându-se legal la cadrul judecății efectuate, în acord cu dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Pentru aceleași motive determinate de limitele judecății în prima instanță, vor fi înlăturate și criticile constând în neinvocarea caducității arbitrajului, neconformarea pârâtelor față de cerințele tribunalului arbitral ori legalitatea procedurii de citare a pârâtelor în dosarul arbitral.

Aceste susțineri ale recurentei în legătură cu alte motive ale acțiunii în anulare nu pot forma obiect al analizei în recurs, instanța neputând fi legal învestită decât cu cercetarea unor motive de nelegalitate care să se raporteze în concret la judecata realizată de prima instanță.

Recursul constituie o cale de atac în care este supusă controlului judiciar hotărârea instanței ierarhic inferioare, respectiv acele aspecte pe care instanța le-a reținut din ansamblul susținerilor pe care părțile le-au formulat pe parcursul procesului.

Astfel fiind, în măsura în care hotărârea judecătorească conține numai unele dintre argumentele de care părțile s-au folosit, circumscrise unui singur motiv al acțiunii în anulare, rezultă că numai acestea au fost apreciate ca pertinente.

Argumentele care au fost invocate de părți, fără a fi fost validate prin reținerea lor ca temei al soluției adoptate de instanță, nu pot avea aptitudinea de a afecta legalitatea hotărârii judecătorești, pentru că, în mod evident, ele nu constituie rezultatul unor aprecieri proprii instanței, ci își păstrează caracterul de simple propuneri ale părții care le-a expus, care nu au primit vreo relevanță juridică, câtă vreme nu au fost nici incluse în considerentele care sprijină soluția.

De asemenea, sunt întemeiate apărările recurentelor-pârâte în sensul că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este invocat pur formal, nefiind însoțit de expunerea unor critici în sensul încălcării sau aplicării greșite a unor norme de drept material, de natură să atragă casarea sentinței atacate.

Totodată văzând dispozițiile art. 432 C. proc. civ., care permit invocarea autorității de lucru judecat în orice stare a pricinii, chiar și în fața instanței de recurs, în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., din perspectiva motivelor de ordine publică ce pot fi ridicate și din oficiu, Înalta Curte reține că recurenta-reclamantă nu poate susține în mod întemeiat încălcarea autorității lucrului judecat a verificărilor efectuate de instanța din procedura de încuviințare a executării silite a hotărârii arbitrale.

Această procedură este una necontencioasă, care se limitează la cerințele de ordin formal ale titlului executoriu, așa cum rezultă din dispozițiile art. 666 C. proc. civ., încheierile pronunțate neavând, potrivit art. 535 C. proc. civ., autoritatea lucrului judecat.

Singura posibilitate de exercitare a controlului judecătoresc asupra hotărârii arbitrale, în sensul verificării respectării atât a condițiilor de formă, cât și de fond, constă în promovarea acțiunii în anulare și, în mod corespunzător, a recursului împotriva hotărârii date în acțiunea în anulare, pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege.

Prin urmare, prin motivele prezentate, recurenta-reclamantă nu a reușit să demonstreze nelegalitatea sentinței recurate.

II. Prin recursul pârâtelor din dosarul arbitral C. Bank NV și C. - Sucursala București, este criticată sentința primei instanțe, în privința deciziei de a nu soluționa cererea privind cheltuielile de judecată.

Motivele invocate sunt încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ.

Într-o primă observație, criticile subsumate dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care privesc necesitatea reparării prejudiciului produs din culpa părții vinovate de declanșarea demersului procesual, în sensul nesocotirii dispozițiilor de drept material referitoare la răspunderea civilă delictuală transpuse în dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., nu au obiect, din moment ce se contestă o măsură procesuală a primei instanțe, de lăsare nesoluționată a cererii pârâtelor-titulare ale acțiunii în anulare privind cheltuielile de judecată. Concluzia impedimentului procedural de analiză, la acest moment procesual, a acestor critici se justifică prin cadrul procesual particular al cauzei.

Înalta Curte reține că recurenții-pârâți și-au încadrat argumentele privind încălcarea principiilor fundamentale ale procedurii civile, în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., însă incidența acestuia nu se verifică în cauză.

Această cerere privind recuperarea cheltuielilor de judecată nu a primit dezlegare, prima instanță explicând prin considerente motivele, astfel încât nu este cazul unei omisiuni și nici al unui refuz de soluționare a cererii, cu încălcarea art. 5 alin. (1) C. proc. civ., cum susțin recurentele-pârâte.

Prima instanță, contrar afirmațiilor recurenților, nu a admis o excepție de procedură a necompetenței ori a inadmisibilității sau a prematurității cererii accesorii, care, în conformitate cu dispozițiile art. 14 alin. (5) și art. 248 C. proc. civ. să necesite punerea în discuție, din oficiu, în prealabil, în vederea dezbaterilor contradictorii ale părților.

Curtea de apel a motivat că prin admiterea acțiunii în anulare și trimiterea spre soluționare a cauzei instanței judecătorești competente, acțiunea introductivă a reclamantei nu a fost soluționată, prin urmare nu s-a stabilit partea care a câștigat procesul, în sensul art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte reține că fundamentul obligării la plata cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a celui care a determinat inițierea procesului sau a promovat un proces lipsit de fundament juridic lato sensu.

În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a arătat la par. 82 al Deciziei nr. 59 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 871 din 6 noiembrie 2017 că, în scopul determinării culpei procesuale, care constituie fundament al plății cheltuielilor de judecată în sensul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., interesează rezultatul procesului.

Culpa procesuală a părții care "a pierdut" procesul, ca temei factual al obligării la plata cheltuielilor de judecată, constituie premisa art. 453 alin. (1) C. proc. civ. și este analizată, în concret, în fiecare litigiu în funcție de rezultatul procesului, respectiv în legătură cu realizarea în substanță a pretențiilor deduse judecății de reclamantă prin acțiunea introductivă.

Astfel cum rezultă in jurisprudența instanței supreme, obligarea la plata cheltuielilor de judecată este permisă în acele etape ale procesului în care are loc o soluționare a pricinii pe fondul acesteia ori chiar în baza unei excepții procesuale, nu și în etapele intermediare ale judecății în care, prin raportare la specificul soluției pronunțate, nu s-ar putea determina încă nici partea care a pierdut, nici partea care a câștigat procesul, litigiul nefiind încă tranșat și neputându-se determina riguros întinderea culpei procesuale.

Astfel, poziția juridică de parte câștigătoare este determinată de raportul dintre conținutul obiectului acțiunii și rezultatul obținut prin hotărârea de soluționare a litigiului.

Dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. instituie prezumția de culpă procesuală a celui căzut în pretenții, dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată al părții câștigătoare derivând din raportul juridic procesual.

În cadrul procesului care a debutat prin promovarea acțiunii arbitrale curtea de apel admițând acțiunea în anulare formulată de pârâte, în temeiul art. 608 alin. (1) lit. b) și art. 613 alin. (3) lit. a) C. proc. civ., a pronunțat o hotărâre intermediară, prin care a anulat sentința arbitrală, trimițând cauza spre judecata instanței judecătorești competente, fără să se pronunțe asupra drepturilor în litigiu sau fondului cauzei, cererea introductivă a recurentei-reclamante nefiind soluționată.

Prin urmare, prima instanță a interpretat în mod corect dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., urmare a admiterii acțiunii în anulare inițiate de acestea, recurentele-pârâte putându-și valorifica în continuare dreptul la cheltuielile de judecată efectuate în cadrul procesului, odată cu soluționarea acțiunii reclamantei.

Având în vedere și că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. evocă prevederile art. 175 și art. 176 din acest act normativ cu privire la nulitatea condiționată sau necondiționată a actelor de procedură, precum și pe cele ale art. 178 referitoare la regimul juridic al nulității și ale art. 179 din cod, care vizează efectele acesteia, iar sancțiunea procesuală a nulității, ce se impune a fi analizată în strânsă corelație cu actele de procedură pe care instanța le-a îndeplinit pe parcursul activității judiciare, își găsește aplicarea ca ultim remediu, respectiv în ipoteza în care numai desființarea actului poate repara/remedia vătămarea produsă, Înalta Curte constată că, față de aspectele mai sus prezentate, nu se poate reține nelegalitatea hotărârii atacate nici din această perspectivă, o atare vătămare a pârâtelor neregăsindu-se în speță.

Pentru argumentele expuse, în aplicarea dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate reclamanta B. S.R.L. și de pârâtele C.. și C. - Sucursala București împotriva sentinței civile nr. 83 din 15 septembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă ca nefondate, ceea ce include neacordarea în această etapă procesuală a cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursul declarat de reclamanta B. S.R.L. și recursul formulat de pârâtele C.. și C. - Sucursala București împotriva sentinței civile nr. 83 din 15 septembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 mai 2024.