ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1004/2024

HOTĂRÂRE

14.05.2024

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1004/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 14 mai 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la 10 iulie 2023, pe rolul Judecătoriei Buftea, sub număr de dosar x/2023, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei B. prin B. SUCURSALA OTOPENI, la plata sumei reprezentând compensație întârziere/anulare zbor și a dobânzii legale, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, a arătat că pasagerul a achiziționat bilete de transport aerian pentru cursa operată de compania pârâtă, pentru zborul W6 3756/26.11.2022, pe ruta Roma-Craiova, care a avut o întârziere mai mare de 3 ore.

A mai învederat că între părți a intervenit o cesiune de creanță, prin care cedentul le-a cesionat toate drepturile și accesoriile izvorâte din dreptul de a percepe compensația datorată în temeiul Regulamentului (CE) nr. 261/2004.

În drept, a invocat dispozițiile art. 7 si 14 din Regulamentul CE 261/2004, art. 1575 din C. civ., art. 1.028 și art. 194 C. proc. civ.

La termenul din 28 noiembrie 2023, Judecătoria Buftea a invocat excepția necompetenței sale teritoriale, pe care a admis-o prin sentința civilă nr. 11724 din 19 decembrie 2023 și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.

În motivare, raportându-se la statuările Curții de Justiție a Uniunii Europene din Cauza C-204/08, Judecătoria Buftea a reținut, în esență, că, în materia despăgubirilor întemeiate pe dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 261/2004, se instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței de la locul de plecare sau de sosire a avionului.

Având în vedere că zborul operat de societatea pârâtă a avut ca punct de plecare Aeroportul din Roma, iar ca punct de sosire Aeroportul din Craiova, s-a apreciat că Judecătoria Craiova, în a cărei circumscripție se află locul de sosire a avionului, este instanța competentă să soluționeze cauza.

Primind dosarul, la termenul de judecată din 27 februarie 2024, Judecătoria Craiova a invocat excepția necompetenței sale teritoriale, pe care a admis-o prin sentința civilă nr. 2163 din aceeași dată, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, a constatat ivit conflictul de competență, a suspendat, din oficiu, judecarea cauzei și a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Craiova a reținut, în esență, că dispozițiile art. 7 din Regulamentul Uniunii Europene nr. 1215/2012 au relevanță din perspectiva competenței internaționale, iar, odată stabilită competența instanțelor române (Judecătoria Buftea a constatat că instanțelor române le revine competența de soluționare a prezentei cauze), instanța națională competentă teritorial se stabilește potrivit normelor dreptului intern.

S-a constatat că litigiul pendinte are ca obiect o cerere de valoare redusă, iar în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cererilor de valoare redusă, art. 1028 alin. (2) C. proc. civ. face trimitere expresă la dispozițiile de drept comun.

A mai arătat că art. 7 din Regulamentul UE nr. 1215/2012 nu are caracterul unei norme de competență exclusive, fiind aplicabile în cauză prevederile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Astfel, necompetența teritorială alternativă din prezentul litigiu este de ordine privată, putând fi invocată doar de către pârâtă prin întâmpinare, or, în condițiile în care această excepție nu a fost invocată de către pârâtă, prima instanță învestită nu o putea invoca din oficiu, aceasta rămânând competentă să soluționeze pricina.

Prin urmare, Judecătoria Craiova a reținut că Judecătoria Buftea, instanța sesizată de reclamantă, a devenit competentă teritorial să soluționeze cererea, neputând să-și decline, din oficiu, competența.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Buftea competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Obiectul litigiului cu privire la care s-a ivit conflictul negativ de competență vizează cererea de valoare redusă introdusă de reclamanta A.., persoană juridică având naționalitatea Statelor Unite ale Americii, împotriva pârâtei B. - Sucursala Otopeni, societate având sediul principal într-un stat al Uniunii Europene - Ungaria - și un sediu secundar în România, localitatea Otopeni, jud. Ilfov, pe rolul Judecătoriei Buftea, prin care se solicită obligarea acesteia din urmă la plata sumei reprezentând compensație pentru întârzierea zborului W6 3756/26.11.2022, pe ruta Roma-Craiova, conform art. 7 alin. (1) lit. b) din Regulamentul CE 261/2004.

Prin hotărârea CJUE din 9 iulie 2009 pronunțată în Cauza C-204/08 s-a reținut că art. 5 pct. 1 lit. b) a doua liniuță din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială trebuie interpretat în sensul că instanța în circumscripția căreia se găsește locul de plecare sau locul de sosire a avionului, convenite în contractul de transport, este competentă să judece o cerere de compensații întemeiată pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004 și pe un contract de transport aerian de persoane efectuat dintr-un stat membru cu destinația într-un alt stat membru, în temeiul unui contract încheiat cu o singură companie aeriană, operator de transport efectiv.

Textul din regulamentul european care se referă la sintagmele "instanța locului de plecare sau a locului de sosire a avionului" se interpretează în sensul că este competentă instanța din statul unde se află locul de plecare sau instanța din statul locului de sosire a avionului deoarece rațiunea regulamentului este de a stabili instanța cărui stat membru al uniunii va fi competentă să soluționeze un litigiu cu element de extraneitate intracomunitar. Odată stabilit statul a cărui instanță este competentă a soluționa cererea, determinarea competenței materiale și teritoriale a instanței din statul respectiv se realizează potrivit regulilor de procedură ale acelui stat.

În cauză, reclamanta A. este cesionara pretențiilor reprezentând despăgubiri, și nu beneficiarul direct al serviciilor de transport aerian, această societate desfășurând o activitate profesională în domeniul recuperării creanțelor.

În aceste condiții, competența teritorială se stabilește potrivit regulilor de drept comun ce guvernează activitatea unei sucursale situate în România a unei persoane juridice cu sediul într-un alt stat al Uniunii Europene; aceasta este situată în orașul Otopeni, județul Ilfov, localitate aflată în circumscripția Judecătoriei Buftea.

Prin urmare, din punct de vedere teritorial sunt incidente prevederile art. 109 C. proc. civ., conform cărora:

"cererea de chemare în judecată împotriva unei persoane juridice de drept privat se poate face și la instanța locului unde ea are un dezmembrământ fără personalitate juridică, pentru obligațiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrământului ori din fapte săvârșite de acesta".

Pe de altă parte, întrucât creanța cedată derivă dintr-un contract de transport, trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 3 și pct. 6 C. proc. civ., potrivit cărora, în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112 din același cod, mai este competentă instanța locului prevăzut în contract pentru executarea obligației sau, în cazul contractelor de transport, instanța locului de plecare sau de sosire.

Ca urmare, fiind vorba despre o competență teritorială alternativă, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. stabilește caracterul său de ordine privată, aceasta putând fi invocată în condițiile stabilite de art. 130 alin. (3) din același cod, numai de către pârât prin întâmpinare sau la primul termen de judecată.

În prezenta cauză pârâta nu a invocat necompetența instanței în termenul reglementat de lege, astfel că instanța inițial sesizată, Judecătoria Buftea, nu avea posibilitatea de a invoca din oficiu această excepție și a rămas învestită în mod legal să judece litigiul.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.