CtEDO 12.06.2007 Auto

CHICHO v. SLOVAKIA

RESPONDENT
SVK
HOTĂRÂRE
12.06.2007
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
CHICHO v. SLOVAKIA (CtEDO, 2007)
HUDOC · oficial

CUARTA DECIZIE A SECȚIEI nr. 8377/02 de către Ján CHICHO împotriva Slovaciei Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care așeză la 12 iunie 2007 ca secțiune compusă din: Sir Nicolas Bratza Președintele Bonello Traja Garlicki Mijović Šikuta dna Hirvelä, judecători și T. L. Early, grefierul secțiunii, având în vedere cererea depusă la 30 ianuarie 2002, Având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritul cazului, având în vedere observațiile prezentate de Guvernul respondent, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Ján Chicho, este un național slovac care s-a născut în 1967 și are adresa sa înregistrată în Ratková. Guvernul Republicii Slovace („ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna M. Pirošíková. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. 1. La 19 august 2000, reclamantul a fost prins de poliție și acuzat de șantaj (angajat pe 18 august 2000). La 20 august 2000, Curtea de district Revúca a retras reclamantul în custodie cu efect de la 19 august 2000. Judecătorul a considerat detenția reclamantului necesară pentru a-l împiedica să comită alte infracțiuni. La 20 septembrie 2000, Curtea Regională Banská Bystrica a respins plângerea reclamantului împotriva acestei decizii. La 30 noiembrie 2000, Curtea de District a respins cererea de eliberare a reclamantului. La 10 ianuarie 2001, Curtea Regională a respins plângerea reclamantului cu privire la această decizie. La 18 iunie 2001, reclamantul a cerut eliberarea. La 19 iunie 2001, Curtea de District a hotărât să elibereze reclamantul. Curtea de District a remarcat că, prin o hotărâre din 11 iunie 2001, reclamantul a fost condamnat la zece luni de închisoare. Cu toate acestea, deoarece perioada de detenție a fost imputată la serviciul condamnării la închisoarea sa, reclamantul a încheiat această condamnare până la 19 iunie 2001. Decizia a afirmat că motivele de detenție a reclamantului au căzut astfel. Procurorul a depus o plângere argumentând că decizia Curții de District de a achita reclamantul nu a devenit încă finală și că motivele de detenție a reclamantului încă existau. Deoarece plângerea a avut un efect suspensiv, reclamantul a rămas în custodie. La 12 septembrie 2001, Curtea Regională a respins plângerea procurorului public susținând că motivele de detenție a reclamantului nu mai erau valabile deoarece reclamantul și-a îndeplinit deja condamnarea și a fost achitată de încălcarea acuzațiilor.În aceeași zi, reclamantul a fost eliberat. 2. Procedura penală împotriva reclamantului La 28 mai 2000, reclamantul a fost acuzat că a deranjat ordinul public la 26 ianuarie 2000. La 19 august 2000, reclamantul a fost prins de poliție. În aceeași dată, un investigator l-a acuzat de șantaj. La 31 iulie 2000, procurorul din districtul Revúca a depus o acuzație în fața Curții din districtul Revúca, acuzând reclamantul cu tulburări ale ordinii publice (angajate la 26 ianuarie 2000). La 7 noiembrie 2000, procurorul din districtul Revúca a inculpat reclamantul) în fața Curții din districtul Revúca pentru acuzații de șantaj, care au provocat prejudicii corporale (angajate la 18 august 2000) și perturbarea ordinului public (angajate în iulie 2000. La 19 martie 2001, Curtea de district a hotărât să se ocupe în comun de cele două cauze de mai sus. La 11 iunie 2001, Curtea de District a condamnat reclamantul pentru tulburări ale ordinii publice, l-a condamnat la 10 luni de închisoare și l-a achitat de acuzațiile de șantaj și de a provoca prejudicii corporale. În recursul său, reclamantul a susținut că el nu a putut fi condamnat pentru infracțiune de tulburare a ordinului public comis la 18 august 2000, deoarece el a fost deja considerat vinovat de același act în cadrul procedurilor introduse în temeiul Legii privind infracțiunile minore din 1990. La 10 octombrie 2001, Curtea Regională Banská Bystrica a respins ambele apeluri. 1. Reclamantul s-a plâns în conformitate cu art. 5 §§ § 3 și 4 din Convenție că detenția sa în reținere era ilegală. 2. În conformitate cu art. 5 § 5 din Convenție, reclamantul s-a plâns că ar trebui să fie compensat ca lungimea de detenție în reținere era depășită de lungimea condamnării impuse de Hotărârea Curții de district din 11 iunie 2001. 3. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 3 litera (d) din Convenție că instanța a examinat în exclusivitate martorii și dovezile împotriva lui. 4. Fără a invoca nici un articol al Convenției, reclamantul s-a plâns că a fost pedepsit de două ori pentru aceeași infracțiune în cadrul procedurii în temeiul Legii privind infracțiunile minore și în procedura penală de mai sus. Curtea remarcă că, prin scrisoarea din 11 octombrie 2006, reclamantul a fost informat că președintele Camerei a decis că trebuie acordată asistență juridică. Reclamantul a fost solicitat să informeze Curtea până la 14 noiembrie 2006 cu privire la numele și adresa avocatului care îl va reprezenta în continuare în cadrul procedurii. Prin aceeași scrisoare din 11 octombrie 2006, reclamantul a fost invitat să răspundă, până la 27 noiembrie 2006, la observațiile Guvernului cu privire la cererea de mai sus. Curtea nu a primit niciun răspuns la această scrisoare. Prin scrisoarea înregistrată din 17 aprilie 2007, grefierul secțiunii a patra a informat reclamantul că perioada permisă pentru prezentarea observațiilor sale în răspunsul la cele ale Guvernului a expirat și că nu s-a solicitat prelungirea timpului. „Curtea poate, în orice etapă a procedurii, să decidă să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la concluzia că (a) reclamantul nu intenționează să își continue cererea... Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii dacă respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolul respectiv.” Scrisoarea a fost trimisă Curtei, nedeschisă, la 21 mai 2007. Timbrele și remarcile scrise de pe plic indică că, din cauza absenței sale, postul nu a reușit să transmită scrisoarea reclamantului la adresa sa la 23 aprilie 2007, și că a fost lăsată o notificare pentru el informand-o că ar putea ridica scrisoarea la biroul poștal. Având în vedere că reclamantul nu a venit la biroul poștal, poșta a trimis plicul înapoi expeditorului la 15 mai 2007. După înregistrarea cererii, la 3 decembrie 2002, reclamantul a fost invitat să informeze Curtea cu privire la orice modificare a adresei sale. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că reclamantul nu intenționează să își continue cererea. Curtea consideră, de asemenea, că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolele sale, nu o impune să continue examinarea cazului. Prin urmare, art. 29 § 3 din Convenție nu ar trebui să mai fie aplicat și cererea ar trebui eliminată din lista cazurilor în conformitate cu art. 37 §§ 1 litera (a) din Convenție. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să elimine aplicarea din lista cazurilor sale.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă