CtEDO 02.06.2009 Auto

CASE OF SIKA v. SLOVAKIA (No. 5)

RESPONDENT
SVK
HOTĂRÂRE
02.06.2009
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation of Article 6 - Right to a fair trial
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF SIKA v. SLOVAKIA (No. 5) (CtEDO, 2009)
HUDOC · oficial

CAUZUL CU SIKA v. SLOVAKIA (nr. 5) (Depunerea nr. 284/06) ÎN CAUZA DE JUSTICIU STASBOURG 2 iunie 2009 FINAL 02/09/2009 Această hotărâre poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Sika v. Slovacia (nr. 5), Curtea Europeană a Drepturilor Omului (nr. al patrulea secțiune), ședința în calitate de Cameră compusă de: Nicolas Bratza, Președinte, Lech Garlicki, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Mihai Poalelungi, judecători și Fatoș Aracı, grefierul adjunct al secțiunii care a deliberat în privat la 12 mai 2009, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 284/06) împotriva Republicii Slovace depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de un național slovac, dl Vladimír Sika („reclamantul”), la 15 decembrie 2005. Guvernul slovac („ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna M. Pirošíková. La 26 Mai 2008 Președintele Secțiunii a patra a hotărât să anunțe cererii guvernului. De asemenea, s-a decis să se pronunțe asupra admisibilității și a meritelor cererii în același timp (art. 29 § 3). FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1937 și trăiește în Trnava. Procedura privind acțiunea reclamantului La 24 octombrie 2000, reclamantul a depus o acțiune la Curtea de district Trenčín. El a solicitat compensații pentru daune de la o companie de asigurări. La 30 noiembrie 2001, Curtea de district Trenčín a respins acțiunea. La 22 martie 2002, prin recursul reclamantului, dosarul a fost transferat Curții Regionale Trenčín. La 24 octombrie 2002, Curtea Regională Trenčín a anulat decizia. La 14 ianuarie 2004, judecătorul Curții de District a stabilit următoarea ședință pentru februarie 2004. La 4 februarie 2004, reclamantul a solicitat să fie luate probe suplimentare și cinci martori să fie auziți. În aprilie 2004 și februarie și martie 2005, Curtea de District a organizat trei audieri și a ordonat un aviz expert. La 10 mai 2005, expertul desemnat a cerut Curții de District documente suplimentare pe care le-a considerat necesare pentru elaborarea unui aviz de experți. La 15 noiembrie 2005, Curtea de District i-a informat că nu are documentele solicitate. 10. În iunie 2006, Curtea de District a organizat o audiere și-a pronunțat hotărârea la 4 iulie 2006. 11. La 9 noiembrie 2006, Curtea Regională Trenčín, prin recursul reclamantului, a susținut parțial și a anulat parțial hotărârea de primă instanță. 12. În martie 2007, Curtea de District a pronunțat o audiere. La 9 august 2007, Curtea Regională Trenčín, prin recursul reclamantului, a susținut hotărârea de primă instanță ( hotărârea Curții Regionale a devenit finală la 15 august 2007). Procedura constituțională 14. La 27 ianuarie 2005, Curtea Constituțională a constatat că Curtea de district Trenčín a încălcat dreptul reclamantului în temeiul articolului 48 § 2 din Constituție la o audiere fără întârziere nejustificată și dreptul său în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție la o audiere într-un timp rezonabil. 15. Curtea Constituțională a avut în vedere faptul că timpul luat de Curtea Regională pentru a hotărî recursul (8 luni) a prelungit procedura. 16. Curtea Constituțională a susținut că cazul era complex într-o măsură, din punct de vedere factual, dar nu din punct de vedere juridic. Cu toate acestea, complexitatea factuală a cazului nu putea justifica durata procedurii. Conducta reclamantului nu a contribuit la lungimea lor. Întârzierile imputabile Curții de District Trenčín au depășit 13 luni. 17. Curtea Constituțională a atribuit reclamantului 10.000 de corunas slovaci (SKK) – echivalentul de 259 euro în acel moment – ca satisfacție echitabilă în ceea ce privește prejudiciile morale. Acesta a ordonat Curții de District Trenčín să evite orice întârziere suplimentară a procedurii și să ramburseze costurile juridice ale reclamantului (176 euro). Reclamantul s-a plâns că dreptul său la o audiere echitabilă a fost încălcat în procedura de mai sus și că durata procedurii a fost excesivă. El s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o audiere echitabilă ... într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” Admisibilitatea Reclamantul nu s-a plângut de nedreptate în fața Curții Constituționale. 20. Rezultă că această plângere trebuie respinsă în temeiul articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenție pentru neepuizarea recoursurilor interne. (b) Durata procedurii 21. Guvernul nu a contestat argumentul în ceea ce privește durata necorespunzătoare a procedurii, ci a susținut că cererea este inadmisibilă din motivele menționate mai jos. 22. Guvernul a contestat că, în ceea ce privește procedurile examinate de Curtea Constituțională, reclamantul nu mai poate pretinde că este victimă de o încălcare a dreptului său la o audiere într-un timp rezonabil. Acestea au susținut că Curtea Constituțională a recunoscut în mod expres o astfel de încălcare și cantitatea de justă satisfacție acordată nu a fost, în mod evident, inadecvată în circumstanțele cazului, susținând în continuare că constatarea Curții Constituționale a avut un efect preventiv, deoarece nu au avut loc în continuare în perioada ulterioară. În orice caz, reclamantul nu a epuizat căile de recurs interne, deoarece i-a fost deschisă să depună (i) o nouă plângere la Curtea Constituțională cu privire la procedurile în fața Curții de District și (ii) o plângere constituțională cu privire la procedurile în fața Curții Regionale. 23. Reclamantul nu a fost de acord și a susținut că suma justă de satisfacție acordată de Curtea Constituțională a fost disproporționată de scăzută în circumstanțele cazului. El a susținut, de asemenea, că el nu este obligat să recurgă din nou la remedierea constituțională. 24. Curtea constată că, la momentul hotărârii Curții Constituționale, procesul a fost așteptat timp de trei ani și mai mult de 7 ani. Curtea Constituțională a acordat reclamantului echivalentul de 259 EUR ca o justă satisfacție în ceea ce privește procedurile examinate de acesta și a ordonat Curții de district să evite orice întârziere suplimentară în cadrul procedurii. 25. Sumele atribuite de Curtea Constituțională nu pot fi considerate ca furnizarea unei soluții adecvate și suficiente pentru reclamant, având în vedere jurisprudența stabilită de Curte (a se vedea Scordino c. Italia (n. 1) [GC], nr. 36813/97, §§ 178-213, CEDH 2006-..., și Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, § 65-107, CEDH 2006-...). 26. Având în vedere cele de mai sus, în ceea ce privește procedurile dinainte de Curtea de District până la momentul hotărârii Curții Constituționale, Curtea concluzionează că reclamantul nu și-a pierdut statutul de victimă în sensul articolului 34 din Convenție. 27. Întrucât efectul produs de decizia Curții Constituționale nu a îndeplinit criteriile aplicate de Curte, reclamantul nu a fost obligat, în sensul articolului 35 § 1 din Convenție, să utilizeze din nou remedierea în temeiul articolului 127 din Constituție în ceea ce privește procedurile în fața Curții de District ulterioară hotărârii Curții Constituționale (a se vedea recapitularea principiilor relevante în Becová c. Slovacia (dec.), nr. 23788/06, 18 septembrie 2007). 28. Acțiunea a început la 24 octombrie 2000 și s-a încheiat la 15 august 2007 când hotărârea Curții Regionale a devenit finală. Astfel au durat 6 ani și peste 9 luni la două niveluri de competență. 29. Cu toate acestea, Curtea trebuie să ia în considerare faptul că plângerea constituțională a reclamantului a fost adresată doar la procedurile de la instanța de primă instanță. Curtea constată că procedura generală înaintea instanței de primă instanță a durat 5 ani și peste 8 luni. Aceste fapte trebuie luate în considerare atunci când se stabilesc fondurile cererii și, dacă este cazul, cererile reclamantului pentru o justă satisfacție echitabilă în temeiul articolului 41 din Convenție (a se vedea, de exemplu, Solárová și alții c. Slovacia , nr. 77690/01, § 42, 5 decembrie 2006 și Judt c. Slovacia , nr. 70985/01, § 61, 9 octombrie 2007, cu o altă trimitere). 30. Curtea constată că această parte a cererii nu este, vădit nefondată în sensul art. 35 § 3 din Convenție. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 32. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din acest caz (a se vedea Frydlender, ibid.). 33. După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate și având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument capabil de a-l convinge să ajungă la o concluzie diferită în acest caz. În special, la momentul hotărârii Curții Constituționale, procedura a fost în așteptare pentru 3 ani și peste 7 luni înaintea Curții de District. De la hotărârea Curții Constituționale, procesul a continuat în fața Curții de District timp de 2 ani și mai mult de 1 lună. În această perioadă a avut loc o întârziere substanțială de aproximativ 6 luni (în perioada mai-noiembrie 2005) datorită lipsei de diligence a Curții de District. 34. Curtea concluzionează că lungimea generală a perioadei examinate a fost incompatibilă cu dreptul reclamantului la o audiere într-un termen rezonabil. 35. În consecință, s-a constatat o încălcare a articolului 6 § 1. II. Având în vedere art. 14 din Convenție, reclamantul s-a plâns că a fost discriminat, deoarece suma de justă satisfacție a obținut a fost disproporționat scăzută în comparație cu costurile juridice rambursate reprezentantului său. 37. Cu toate acestea, având în vedere tot materialul în posesia sa, și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea constată că acestea nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. 38. Rezultă că această parte a cererii este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 39. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă legea internă a Înaltei Parte contractante în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 40. Reclamantul a solicitat 20.000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciu material și moral. 41. Guvernul a contestat afirmația privind prejudiciu material din cauza lipsei unei legături de cauzalitate dintre prejudiciile materiale afirmate și presupusa încălcare. În ceea ce privește prejudiciile morale, guvernul a considerat afirmația exagerată și a lăsat chestiunea la discreția Curții. 42. Curtea nu dispune de nicio legătură cauzală între încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație. Pe de altă parte, acordă reclamantului, care a obținut o compensație parțială la nivel intern, 1,760 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale. Costuri și cheltuieli 43. Reclamantul a solicitat, de asemenea, o sumă forfetară, fără a specifica suma, pentru costurile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne și pentru cele suportate în fața Curții. 44. Guvernul nu a avut nicio opoziție la atribuirea unei sume care au fost suportate pentru a preveni sau a obține recurs pentru presupusa încălcare. 45. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În cazul în cauză, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea sumei de 100 EUR pentru cheltuielile extrabursiere suportate de reclamant în cadrul procedurii în fața Curții. Curtea consideră că dobânzile nejustificate ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară în mod inadmisibil plângerea privind durata excesivă a procedurii admisibile și restul cererii; că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume: (i) 1,760 EUR (o mie șapte sute șaizeci și șaizeci de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale; (ii) 100 EUR (o sută de euro), plus orice impozit care poate fi imputabil reclamantului, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 2 iunie 2009, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Fatoș Aracı Nicolas Bratza Președintele adjunct al grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă