CASE OF SIKA v. SLOVAKIA (No. 6)

CASE OF SIKA v. SLOVAKIA (No. 6) (CtEDO, 2009)

CAUZA CAUZUL CU SIKA v. SLOVAKIA (nr. 6) (Depunerea nr. 868/05) HOTĂRÂREA STASBOURG 10 noiembrie 2009 FINAL 10/02/2010 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Sika v. Slovacia (nr. 6), Curtea Europeană a Drepturilor Omului (nr. al patrulea secțiunea), ședința ca o cameră compusă de: Nicolas Bratza, președintele, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Mihai Poalelungi, judecători și Lawrence Early, grefierul de secțiuni Deliberat în privat la 20 octombrie 2009, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (nr. 868/05) împotriva Republicii Slovace depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național slovac, dl Vladimír Sika („reclamantul”), în decembrie 2004. Guvernul slovac („ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna M. Pirošíková. La 3 iulie 2008, președintele secțiunii a patra a hotărât să anunțe cererii guvernului. De asemenea, s-a hotărât să se pronunțe cu privire la admisibilitatea și meritul cererii în același timp (art. 3). FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1937 și trăiește în Trnava. Procedințe privind acțiunile din 22 septembrie 2000 La 22 septembrie 2000, o cooperativă de locuințe a depus o acțiune în fața Curții de district Trnava împotriva reclamantului, cerând plata unei sume de bani. La 7 octombrie 2002, Curtea de district a hotărât împotriva reclamantului și a respins reclamația. La 18 noiembrie 2002, reclamantul s-a plâns de întârzieri nejustificate către Președintele Curții de District și a contestat un judecător al Curții de District pentru prejudecăți. La 31 martie 2003, cererea sa de denunțare a taxelor de judecată a fost respinsă de un funcționar judiciar. La 8 august 2003, dosarul a fost transferat Curtei Regionale Trnava. La 4 septembrie 2003, Curtea Regională l-a trimis înapoi, deoarece Curtea de District nu a hotărât apelul reclamantului în ceea ce privește cererea sa de renunțare la taxele de judecată. La 23 februarie 2004, un judecător al Curții de District a respins cererea reclamantului de renunța la taxele de judecată. La 30 iunie 2004, dosarul a fost transferat Curtei Regionale. La 13 august 2004, Curtea Regională l-a trimis Curtei de District, deoarece hotărârea din 23 februarie 2004 a fost pronunțată de judecătorul care anterior a fost contestat pentru prejudecată de către reclamant. În urma unei declarații a judecătorului în cauză cu privire la presupusa prejudecăție, dosarul a fost transferat Curții Regionale la 23 La 30 septembrie 2004, Curtea Regională a hotărât să nu excludă judecătorul Curții de District în cauză de la tratarea și hotărârea cazului. 11. La 31 ianuarie 2005, Curtea Regională a anulat hotărârea Curții de District și a confirmat decizia de a nu acorda reclamantului o renunțare la taxele judecătoreștii. Dosarul a fost trimis Curții de District la 18 februarie 2005. 12. La 13 februarie 2006, Curtea de District a hotărât împotriva reclamantului. Reclamantul a recurs. La 4 aprilie 2006, dosarul a fost transferat Curții Regionale care, la 17 iulie 2006, a anulat hotărârea de primă instanță. 13. La 11 ianuarie 2007, reclamantul a depus o reclamație. Februarie 2007 Curtea de District a respins cererea reclamantului de derogare a taxelor de judecată pentru depunerea cererii sale de contrare. Reclamantul a recurs și dosarul a fost transferat la Curtea Regională la 14 martie 2007. La 13 aprilie 2007, Curtea Regională l-a trimis înapoi ca fiind depusă prematur. La 18 aprilie 2007, dosarul a fost transmis în mod repetat Curții Regionale. La 30 aprilie 2007, Curtea Regională a susținut hotărârea de primă instanță din 21 februarie 2007. 14. Între ianuarie și octombrie 2007, Curtea de District a organizat 6 audieri. Octombrie 2007 Curtea de District și-a pronunțat a treia hotărâre și a hotărât împotriva reclamantului. 15. La 9 noiembrie 2007, reclamantul a recurs. La 27 februarie 2008, Curtea de District a respins cererea reclamantului de derogare a taxelor judecătorești pentru depunerea recursului. Reclamantul a apelat. La 27 martie 2008, dosarul a fost transferat Curții Regionale care, la 18 aprilie 2008, a susținut decizia de primă instanță din 27 februarie 2008. 16. La 5 noiembrie 2008, Curtea Regională a anulat hotărârea din 29 octombrie 2007. Potrivit informațiilor prezentate de reclamant o ședință a avut loc la 10 iunie 2009 în fața Curții de District. Procedura constituțională Prima plângere constituțională a reclamantului 17. La 15 martie 2004, reclamantul a solicitat Curtea Constituțională, contestand durata procedurii în fața Curții de district Trnava. 18. La 4 noiembrie 2004, Curtea Constituțională și-a respins plângerea. Acesta a remarcat că, în conformitate cu practica sa stabilită de mult timp, aceasta ar putea examina plângerile în ceea ce privește durata procedurii numai dacă procedura era încă în așteptare în fața autorității responsabile pentru presupusa încălcare. Procedura în fața Curții de District s-a încheiat înainte de introducerea plângerii sale constituționale. A doua plângere constituțională a reclamantului 19. La 7 noiembrie 2005, Curtea Constituțională a constatat că Curtea de District Trnava, din care reclamantul s-a plâns exclusiv, a încălcat dreptul reclamantului în temeiul articolului 48 alineatul (2) din Constituție la o audiere fără întârziere nejustificată și dreptul său în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Convenție la o audiție într-un timp rezonabil. 20. Curtea Constituțională a susținut că există o anumită complexitate factuală în cazul în care nu ar putea, totuși, justifica durata procedurii. Conducta reclamantului nu a contribuit la durata procedurii. Cu toate acestea, exercitarea drepturilor sale de procedură (controclamă, provocare a unui judecător pentru prejudecăți, renunțare la taxele de judecată) a prelungit procedura, care nu ar putea fi imputată autorității relevante. Performanța ineficientă a Curții de District (de la eliberarea hotărârii sale, doi ani au trecut înainte ca cazul să fie transferat în mod corespunzător Curții Regionale pentru decizia privind apelurile reclamantei; hotărârea sa a fost anulată din cauza faptelor insuficiente) au dus la întârzieri evitabile. 21. Curtea Constituțională a atribuit reclamantului 20.000 SKK (denumită în continuare în continuare: echivalent cu 514 euro în acel moment) ca satisfacție echitabilă în ceea ce privește daunele nepecuniare. Acesta a ordonat Curții de District Trnava să evite orice întârziere suplimentară în cadrul procedurii și să ramburseze costurile juridice ale reclamantului. Reclamantul s-a plâns că dreptul său la o audiere echitabilă a fost încălcat în procedurile de mai sus și că durata procedurii a fost excesivă. El s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o audiere echitabilă ... într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” Prin urmare, această plângere trebuie respinsă în temeiul art. 35 § § 1 și 4 din Convenție pentru neepuizarea recoursurilor interne. Lungimea procedurii 25. Guvernul nu a contestat argumentul în ceea ce privește durata necorespunzătoare a procedurii, ci a susținut că această parte a cererii este inadmisibilă din motivele menționate mai jos. 26. Guvernul a contestat că, în ceea ce privește procedurile examinate de Curtea Constituțională, reclamantul nu mai poate pretinde că este victimă de o încălcare a dreptului său la o audiere într-un timp rezonabil. În circumstanțele acestei situații, Guvernul a invocat similaritatea situației actuale cu cea examinată de Curte în hotărârea din 19 decembrie 2006 în cazul Šedý c. Slovacia (nr. 72237/01) în acțiunea împotriva unei cooperative de locuințe. 27. În ceea ce privește perioada ulterioară, Guvernul a susținut că reclamantul nu a epuizat căile de recurs interne, deoarece i-a fost deschisă să depună (i) o nouă plângere la Curtea Constituțională în ceea ce privește procedurile dinainte de Curtea de District și (ii) o plângere constituțională în ceea ce privește procedurile dinaintea Curții Regionale. 28. Reclamantul nu a fost de acord și a susținut că suma justă de satisfacție acordată de Curtea Constituțională este disproporționată de scăzută în circumstanțele cazului, susținând în continuare că nu este obligat să recurgă din nou la remedierea constituțională. 29. Curtea remarcă că, la momentul hotărârii celui de-al doilea Curtea Constituțională, procedura era în suspensie timp de cinci ani și peste o lună la două niveluri de competență. Cu toate acestea, reclamantul s-a plâns la Curtea Constituțională în exclusivitate cu privire la durata procedurii în fața Curții de District. Datorită faptului că întârzierile care au avut loc până la transferul corect al dosarului la Curtea Regională (a se vedea punctele 9, 10) au fost imputabile Curții de District, perioada relevantă care urmează să fie luată în considerare depășește 4 ani și 8 luni. Curtea Constituțională a acordat reclamantului echivalentul de 514 EUR ca o justă satisfacție în ceea ce privește procedurile examinate de acesta și a ordonat Curții de District să evite orice întârziere suplimentară în cadrul procedurii. 30. Sumele atribuite de Curtea Constituțională nu pot fi considerate ca furnizarea unui recurs adecvat și suficient pentru reclamant în funcție de jurisprudența stabilită de Curte (a se vedea Scordino v. Italia (nr. 1) [GC], nr. 36813/97, §§ 178-213, CEHR 2006-V, și Cocchiarella v. Italia [nr. 64886/01, § 65-107, CEHR 2006-V). 31. În ceea ce privește argumentul comparativ al Guvernului cu privire la cazul Šedý, Curtea observă că, spre deosebire de acest caz, partea relevantă a procedurii menționate în Šedý Šedý, citat mai sus, § 73. 32. Având în vedere cele de mai sus, în ceea ce privește procedura în fața Curții de District până la momentul hotărârii celui de-al doilea Tribunal Constituțional, Curtea concluzionează că reclamantul nu și-a pierdut statutul de victimă în sensul articolului 34 din Convenție. 33. Întrucât efectul procedut de deciziile Curții Constituționale nu a îndeplinit criteriile aplicate de Curte, reclamantul nu a fost obligat, în sensul articolului 35 § 1 din Convenție, să utilizeze din nou remedierea în temeiul articolului 127 din Constituție în ceea ce privește procedura ulterioară hotărârii celui de-al doilea Curte Constituțională (a se vedea mutatis mutandis Becová c. Slovacia) (dec.), nr. 23788/06, 18 septembrie 2007). 34. Acțiunea a început la 22 septembrie 2000 și în iunie 2009 au fost încă în așteptare în fața Curții de District. Au durat aproximativ 8 ani și 8 luni la două niveluri de jurisdicție până acum. 35. Curtea constată că această parte a cererii nu este în mod manifestament bolnavă fondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. În plus, menționează că aceasta nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, CEHR 2000-VII). 37. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din acest caz (a se vedea Frydlender , citat mai sus). 38. După examinarea tuturor materialelor prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în acest caz. În special, în momentul hotărârii celei de-a doua instanțe constituționale, perioada pentru care Curtea de District a fost responsabilă de peste 4 ani și 8 După această dată, procedurile au durat aproximativ 3 ani și jumătate la două niveluri de jurisdicție. Se observă că hotărârea Curții de District a trebuit să fie anulată de trei ori de către Curtea Regională (a se vedea punctele 11, 12 și 16 de mai sus). 39. Având în vedere considerentele de mai sus, Curtea concluzionează că durata generală a perioadei examinate a fost incompatibilă cu dreptul reclamantului la o audiere într-un timp rezonabil. 40. În consecință, s-a constatat o încălcare a articolului 6 § 1. II. VIOLAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 14 AL CONVENȚIEI ȘI ARTICOLUL 1 AL PROTOCOLUL nr. 12 LA CONVENȚIE 41. În ceea ce privește faptele cauzei, reclamantul a susținut discriminare contrar articolului 14 din Convenție. 42. Reclamantul s-a plâns, de asemenea, de încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție. 43. Cu toate acestea, având în vedere tot materialul în posesia sa, și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea constată că acestea nu dezvăluie nici o apariție a unei încălcări a dreptului garantat în temeiul articolului 14 din Convenție. 44. Plaga în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție este incompatibilă ratione personae cu dispozițiile Convenției (a se vedea Sika c. Slovacia (dec.), nr. 2132/02, 10 mai 2005). 45. Rezultă că această parte a cererii este parțial bolnavă întemeiată și parțial incompatibilă ratione personae cu dispozițiile Convenției și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. III. APLICAREA ARticoLULUI 41 AL CONVENȚIUNII 46. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înălțimei Parte contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea oferă, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 47. Reclamantul a solicitat 2,944 euro (EUR) în ceea ce privește daunele pecuniare și 4,923 EUR în ceea ce privește daunele nepecuniare. 48. Guvernul a contestat daunele pecuniare reclamate de solicitant. Curtea nu descoperă nicio legătură cauzală între încălcarea constatată și daunele pecuniare presupuse; de aceea respinge această afirmație. Pe de altă parte, și având în vedere suma atribuită de Curtea Constituțională, acordă reclamantului 1 500 EUR în ceea ce privește daunele nepecuniare. Costuri și cheltuieli 50. Reclamantul a solicitat o sumă forfetară pentru costurile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne și a Curții și a susținut cererea sa de mai multe facturi. 51. În ceea ce privește costurile procedurii interne, Guvernul nu a avut nicio opoziție împotriva atribuirii unei sume efectuate în mod evident. 52. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În cazul în cauză, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea sumei de 100 EUR pentru cheltuielile extrabursiere ale reclamantului suportate în cadrul procedurii în fața Curții. Curtea consideră că dobânzile nejustificate ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară în mod inadmisibil plângerea privind durata excesivă a procedurii admisibile și restul cererii; că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) că statul contestat trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume: (i) 1.500 EUR (o mie cinci sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește daunele nepecuniare; (ii) 100 EUR (o sută de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil reclamantului, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) cel de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se achită pe sumele de mai sus, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în perioada de nerespectare plus trei puncte procentuale; restul cererii reclamantei pentru o justă satisfacție. Efectuat în limba engleză și notificat în scris la 10 noiembrie 2009, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Președintele grefierului Lawrence Early Nicolas Bratza

FOURTH SECTION

CASE OF SIKA v. SLOVAKIA (no. 6)

(Application no. 868/05)

JUDGMENT

STRASBOURG

10 November 2009

FINAL

10/02/2010

This judgment will become final in the circumstances set out in Article

44 §

2 of the Convention. It may be subject to editorial revision.

In the case of Sika v. Slovakia (no. 6),

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting as a Chamber composed of:

Nicolas Bratza,

President,

Giovanni Bonello,

Ljiljana Mijović,

David Thór Björgvinsson,

Ján Šikuta,

Päivi Hirvelä,

Mihai Poalelungi,

judges,

and Lawrence Early,

Section Registrar

,

Having deliberated in private on 20 October 2009,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no. 868/05) against the Slovak Republic lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Slovak national, Mr Vladimír Sika (“the applicant”), on

11

December

2004.

2.

The Slovak Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mrs M. Pirošíková.

3.

On 3 July 2008 the President of the Fourth Section decided to give notice of the application to the Government. It was also decided to rule on the admissibility and merits of the application at the same time (Article

29

§

3).

THE FACTS

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

4.

The applicant was born in 1937 and lives in Trnava.

A.

Proceedings concerning the action of 22 September 2000

5.

On 22 September 2000 a housing cooperative filed an action before the Trnava District Court against the applicant, seeking payment of a sum of money.

6.

On 7 October 2002 the District Court decided against the applicant and dismissed his counterclaim. The applicant lodged an appeal.

7.

On 18 November 2002 the applicant complained about unjustified delays to the President of the District Court and challenged a District Court judge for bias.

8.

On 31 March 2003 his request for waiver of the court fees was dismissed by a judicial clerk. The applicant filed an appeal.

9.

On 8 August 2003 the case file was transferred to the Trnava Regional Court. On 4 September 2003 the Regional Court remitted it back, as the District Court had failed to decide on the applicant's appeal in respect of his request for waiver of the court fees. On 23 February 2004 a District Court judge dismissed the applicant's request for waiver of the court fees. The

applicant appealed.

10.

On 30 June 2004 the case file was transferred to the Regional Court. On 13 August 2004 the Regional Court remitted it to the District Court, as the decision of 23 February 2004 was delivered by the judge who had previously been challenged for bias by the applicant. Following a statement by the judge concerned as to her alleged bias, the case file was transferred to the Regional Court on 23

September 2004. On 30 September 2004 the Regional Court decided not to exclude the District Court judge in question from dealing with and deciding on the case.

11.

On 31 January 2005 the Regional Court quashed the District Court's judgment and confirmed the decision not to grant the applicant a waiver of the court fees. The case file was remitted to the District Court on 18

February 2005.

12.

On 13 February 2006 the District Court decided against the applicant. The applicant appealed. On 4 April 2006 the file was transferred to the Regional Court which, on 17 July 2006, quashed the first-instance judgment.

13.

On 11 January 2007 the applicant lodged a counterclaim. On

21

February 2007 the District Court dismissed the applicant's request for waiver of the court fees for lodging his counterclaim. The applicant appealed and the file was transferred to the Regional Court on 14

March

14.

Between January and October 2007 the District Court held 6

hearings. On 29

October 2007 the District Court delivered its third judgment and decided against the applicant.

15.

On 9 November 2007 the applicant appealed. On 27 February 2008 the District Court dismissed the applicant's request for waiver of the court fees for lodging his appeal. The applicant appealed. On 27 March 2008 the file was transferred to the Regional Court which, on 18 April 2008, upheld the first-instance decision of 27 February 2008.

16.

On 5 November 2008 the Regional Court quashed the first-instance judgment of 29 October 2007. According to the information submitted by the applicant a hearing was to be held on 10 June 2009 before the District Court.

B.

Constitutional proceedings

1.

Applicant's first constitutional complaint

17.

On 15 March 2004 the applicant applied to the Constitutional Court, challenging the length of the proceedings before the Trnava District Court.

18.

On 4 November 2004 the Constitutional Court rejected his complaint. It noted that, in accordance with its long-established practice, it could examine complaints in respect of the length of the proceedings only if the proceedings were still pending before the authority liable for the alleged violation. The proceedings before the District Court had ended before the introduction of his constitutional complaint.

2.

Applicant's second constitutional complaint

19.

On 7 November 2005 the Constitutional Court found that the Trnava District Court, of which the applicant exclusively complained, had violated the applicant's right under Article 48 § 2 of the Constitution to a hearing without unjustified delay and his right under Article 6 § 1 of the Convention to a hearing within a reasonable time.

20.

The Constitutional Court held that there was a degree of factual complexity to the case which could not, however, justify the length of the proceedings. The applicant's conduct had not contributed to the length of the proceedings. However, the exercise of his procedural rights (counterclaim, challenge of a judge for bias, waiver of the court fees) had prolonged the proceedings, which could not be imputed to the relevant authority. The District Court's ineffective performance (from delivery of its judgment, two years had passed before the case file was duly transferred to the Regional Court for decision on the applicant's appeals; its judgment was quashed on account of insufficient establishment of the facts) had resulted in avoidable delays.

21.

The Constitutional Court awarded the applicant SKK 20,000 (the

equivalent of 514 euros at that time) as just satisfaction in respect of non-pecuniary damage. It ordered the Trnava District Court to avoid any further delay in the proceedings and to reimburse the applicant's legal costs.

THE LAW

I.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION

22.

The applicant complained that his right to a fair hearing had been violated in the above proceedings and that the length of the proceedings had been excessive. He relied on Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows:

“In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a fair... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”

A.

Alleged unfairness of the proceedings

23.

It appears from the applicant's submission that the proceedings are still pending. Moreover, the applicant did not complain of their alleged unfairness to the Constitutional Court.

24.

It follows that this complaint must be rejected under Article

35 §§

1 and

4 of the Convention for non-exhaustion of domestic remedies.

B.

Length of the proceedings

25.

The Government did not contest the argument in respect of the unreasonable length of the proceedings but argued that this part of the application was inadmissible for the reasons set out below.

26.

The Government objected that, in respect of the proceedings examined by the Constitutional Court, the applicant could no longer claim to be a victim of a violation of his right to a hearing within a reasonable time. They argued that the Constitutional Court had acknowledged such a

violation and the amount of just satisfaction awarded was not manifestly inadequate in the circumstances of the case. The Government invoked the similarity of the present situation with that examined by the Court in its judgment of 19 December 2006 in the case of

Šedý v. Slovakia

(no.

72237/01) in the action against a housing co-operative.

27.

As to the subsequent period, the Government argued that the applicant had not exhausted domestic remedies as it had been open to him to lodge (i) a fresh complaint with the Constitutional Court in respect of the proceedings before the District Court and (ii) a constitutional complaint in respect of the proceedings before the Regional Court.

28.

The applicant disagreed and argued that the amount of just satisfaction granted by the Constitutional Court was disproportionately low in the circumstances of the case. He further argued that he was not obliged to have recourse again to the constitutional remedy.

29.

The Court notes that at the time of the second Constitutional Court's judgment the proceedings had been pending for 5 years and more than 1

month at two levels of jurisdiction. However, the applicant complained to the Constitutional Court exclusively about the length of the proceedings before the District Court. Due to the fact that the delays which occurred until the file was duly transferred to the Regional Court (see paragraphs 9, 10) were imputable to the District Court, the relevant period to be taken into consideration exceeded 4 years and 8 months. The Constitutional Court awarded the applicant the equivalent of EUR 514 as just satisfaction in respect of the proceedings examined by it and ordered the District Court to avoid any further delay in the proceedings.

30.

The amount awarded by the Constitutional Court cannot be considered as providing adequate and sufficient redress to the applicant in view of the Court's established case-law (see

Scordino v. Italy (no. 1)

[GC], no.

36813/97, §§ 178-213, ECHR 2006-V, and

Cocchiarella v. Italy

[GC], no.

64886/01, §§ 65-107, ECHR 2006-V).

31.

As for the Government's comparative argument concerning the case of

Šedý,

the Court observes that, in contrast to the present case, the relevant part of the proceedings referred to in

Šedý

lasted no more than about 2 years and 5 months at a single instance (see,

Šedý,

cited above, § 73).

32.

In view of the above, in respect of the proceedings before the District Court up to the time of the second Constitutional Court's judgment, the Court concludes that the applicant did not lose his status as a victim within the meaning of Article 34 of the Convention.

33.

Since the effect produced by the decisions of the Constitutional Court did not satisfy the criteria applied by the Court, the applicant was not required, for the purposes of Article 35 § 1 of the Convention, to use again the remedy under Article 127 of the Constitution in respect of the proceedings subsequent to the second Constitutional Court's judgment (see,

mutatis mutandis

,

Becová v.

Slovakia

(dec.), no. 23788/06, 18

September

2007).

34.

The proceedings started on 22 September 2000 and in June 2009 they were still pending before the District Court. They have lasted approximately 8 years and 8 months at two levels of jurisdiction so far.

35.

The Court notes that this part of the application is not manifestly ill

‑

founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. It

further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible.

C.

Merits

36.

The Court reiterates that the reasonableness of the length of proceedings must be assessed in the light of the circumstances of the case and with reference to the following criteria: the complexity of the case, the conduct of the applicant and the relevant authorities and what was at stake for the applicant in the dispute (see, among many other authorities,

Frydlender v. France

[GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).

37.

The Court has frequently found violations of Article 6 § 1 of the Convention in cases raising issues similar to the one in the present case (see

Frydlender

, cited above).

38.

Having examined all the material submitted to it, the Court considers that the Government have not put forward any fact or argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present case. In

particular, at the time of the second Constitutional Court's judgment the period for which the District Court was responsible exceeded 4 years and 8

months. After that date the proceedings lasted approximately 3 years and a

half at two levels of jurisdiction. It is observed that the District Court's judgment had to be quashed by the Regional Court three times (see

paragraphs 11, 12 and 16 above).

39.

In view of the above considerations the Court concludes that the overall length of the period under consideration was incompatible with the applicant's right to a hearing within a reasonable time.

40.

There has accordingly been a breach of Article 6 § 1.

II.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 14 OF THE CONVENTION AND ARTICLE 1 OF PROTOCOL No. 12 TO THE CONVENTION

41.

In connection with the facts of the case the applicant alleged discrimination contrary to Article 14 of the Convention.

42.

The applicant also complained about violation of Article 1 of Protocol No. 12 to the Convention.

43.

However, in the light of all the material in its possession, and in so far as the matters complained of are within its competence, the Court finds that they do not disclose any appearance of a violation of the right guaranteed under Article 14 of the Convention.

44.

The complaint under Article 1 of Protocol No. 12 to the Convention is incompatible

ratione personae

with the provisions of the Convention (see

Sika v. Slovakia

(dec.), no. 2132/02, 10 May 2005).

45.

It follows that this part of the application is partly manifestly ill

‑

founded and partly incompatible

ratione personae

with the provisions of the Convention and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.

III.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

46.

Article 41 of the Convention provides:

“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”

A.

Damage

47.

The applicant claimed 2,944 euros (EUR) in respect of pecuniary damage and EUR 4,923 in respect of non-pecuniary damage.

48.

The Government contested the pecuniary damage claimed by the applicant.

They considered the claim for non-pecuniary damage exaggerated.

49.

The Court does not discern any causal link between the violation found and the pecuniary damage alleged; it therefore rejects this claim. On

the other hand, and bearing in mind the sum awarded by the Constitutional Court, it awards the applicant EUR 1,500 in respect of non

‑

pecuniary damage.

B.

Costs and expenses

50.

The applicant claimed a lump sum for the costs and expenses incurred before the domestic courts and the Court and supported his claim by several invoices.

51.

As to the costs of the domestic proceedings the Government had no objection against the award of a demonstrably incurred sum.

52.

According to the Court's case-law, an applicant is entitled to the reimbursement of costs and expenses only in so far as it has been shown that these have been actually and necessarily incurred and were reasonable as to quantum. In the present case, regard being had to the information in its possession and the above criteria, the Court considers it reasonable to award the sum of EUR 100 for the applicant's out-of-pocket expenses incurred in the proceedings before the Court.

C.

Default interest

53.

The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1.

Declares

the complaint concerning the excessive length of the proceedings admissible and the remainder of the application inadmissible;

2.

Holds

that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention;

3.

Holds

(a)

that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article

44

§

2 of the Convention, the following amounts:

(i) EUR 1,500 (one thousand five hundred euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage;

(ii) EUR 100 (one hundred euros), plus any tax that may be chargeable to the applicant, in respect of costs and expenses;

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

4.

Dismisses

the remainder of the applicant's claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 10 November 2009, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

Lawrence Early

Nicolas Bratza

Registrar

President