CtEDO 10.11.2009 Auto

CASE OF SIKA v. SLOVAKIA (No. 6)

RESPONDENT
SVK
HOTĂRÂRE
10.11.2009
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation of Article 6 - Right to a fair trial
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF SIKA v. SLOVAKIA (No. 6) (CtEDO, 2009)
HUDOC · oficial

CAUZA CAUZUL CU SIKA v. SLOVAKIA (nr. 6) (Depunerea nr. 868/05) HOTĂRÂREA STASBOURG 10 noiembrie 2009 FINAL 10/02/2010 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Sika v. Slovacia (nr. 6), Curtea Europeană a Drepturilor Omului (nr. al patrulea secțiunea), ședința ca o cameră compusă de: Nicolas Bratza, președintele, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Mihai Poalelungi, judecători și Lawrence Early, grefierul de secțiuni Deliberat în privat la 20 octombrie 2009, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (nr. 868/05) împotriva Republicii Slovace depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național slovac, dl Vladimír Sika („reclamantul”), în decembrie 2004. Guvernul slovac („ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna M. Pirošíková. La 3 iulie 2008, președintele secțiunii a patra a hotărât să anunțe cererii guvernului. De asemenea, s-a hotărât să se pronunțe cu privire la admisibilitatea și meritul cererii în același timp (art. 3). FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1937 și trăiește în Trnava. Procedințe privind acțiunile din 22 septembrie 2000 La 22 septembrie 2000, o cooperativă de locuințe a depus o acțiune în fața Curții de district Trnava împotriva reclamantului, cerând plata unei sume de bani. La 7 octombrie 2002, Curtea de district a hotărât împotriva reclamantului și a respins reclamația. La 18 noiembrie 2002, reclamantul s-a plâns de întârzieri nejustificate către Președintele Curții de District și a contestat un judecător al Curții de District pentru prejudecăți. La 31 martie 2003, cererea sa de denunțare a taxelor de judecată a fost respinsă de un funcționar judiciar. La 8 august 2003, dosarul a fost transferat Curtei Regionale Trnava. La 4 septembrie 2003, Curtea Regională l-a trimis înapoi, deoarece Curtea de District nu a hotărât apelul reclamantului în ceea ce privește cererea sa de renunțare la taxele de judecată. La 23 februarie 2004, un judecător al Curții de District a respins cererea reclamantului de renunța la taxele de judecată. La 30 iunie 2004, dosarul a fost transferat Curtei Regionale. La 13 august 2004, Curtea Regională l-a trimis Curtei de District, deoarece hotărârea din 23 februarie 2004 a fost pronunțată de judecătorul care anterior a fost contestat pentru prejudecată de către reclamant. În urma unei declarații a judecătorului în cauză cu privire la presupusa prejudecăție, dosarul a fost transferat Curții Regionale la 23 La 30 septembrie 2004, Curtea Regională a hotărât să nu excludă judecătorul Curții de District în cauză de la tratarea și hotărârea cazului. 11. La 31 ianuarie 2005, Curtea Regională a anulat hotărârea Curții de District și a confirmat decizia de a nu acorda reclamantului o renunțare la taxele judecătoreștii. Dosarul a fost trimis Curții de District la 18 februarie 2005. 12. La 13 februarie 2006, Curtea de District a hotărât împotriva reclamantului. Reclamantul a recurs. La 4 aprilie 2006, dosarul a fost transferat Curții Regionale care, la 17 iulie 2006, a anulat hotărârea de primă instanță. 13. La 11 ianuarie 2007, reclamantul a depus o reclamație. Februarie 2007 Curtea de District a respins cererea reclamantului de derogare a taxelor de judecată pentru depunerea cererii sale de contrare. Reclamantul a recurs și dosarul a fost transferat la Curtea Regională la 14 martie 2007. La 13 aprilie 2007, Curtea Regională l-a trimis înapoi ca fiind depusă prematur. La 18 aprilie 2007, dosarul a fost transmis în mod repetat Curții Regionale. La 30 aprilie 2007, Curtea Regională a susținut hotărârea de primă instanță din 21 februarie 2007. 14. Între ianuarie și octombrie 2007, Curtea de District a organizat 6 audieri. Octombrie 2007 Curtea de District și-a pronunțat a treia hotărâre și a hotărât împotriva reclamantului. 15. La 9 noiembrie 2007, reclamantul a recurs. La 27 februarie 2008, Curtea de District a respins cererea reclamantului de derogare a taxelor judecătorești pentru depunerea recursului. Reclamantul a apelat. La 27 martie 2008, dosarul a fost transferat Curții Regionale care, la 18 aprilie 2008, a susținut decizia de primă instanță din 27 februarie 2008. 16. La 5 noiembrie 2008, Curtea Regională a anulat hotărârea din 29 octombrie 2007. Potrivit informațiilor prezentate de reclamant o ședință a avut loc la 10 iunie 2009 în fața Curții de District. Procedura constituțională Prima plângere constituțională a reclamantului 17. La 15 martie 2004, reclamantul a solicitat Curtea Constituțională, contestand durata procedurii în fața Curții de district Trnava. 18. La 4 noiembrie 2004, Curtea Constituțională și-a respins plângerea. Acesta a remarcat că, în conformitate cu practica sa stabilită de mult timp, aceasta ar putea examina plângerile în ceea ce privește durata procedurii numai dacă procedura era încă în așteptare în fața autorității responsabile pentru presupusa încălcare. Procedura în fața Curții de District s-a încheiat înainte de introducerea plângerii sale constituționale. A doua plângere constituțională a reclamantului 19. La 7 noiembrie 2005, Curtea Constituțională a constatat că Curtea de District Trnava, din care reclamantul s-a plâns exclusiv, a încălcat dreptul reclamantului în temeiul articolului 48 alineatul (2) din Constituție la o audiere fără întârziere nejustificată și dreptul său în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Convenție la o audiție într-un timp rezonabil. 20. Curtea Constituțională a susținut că există o anumită complexitate factuală în cazul în care nu ar putea, totuși, justifica durata procedurii. Conducta reclamantului nu a contribuit la durata procedurii. Cu toate acestea, exercitarea drepturilor sale de procedură (controclamă, provocare a unui judecător pentru prejudecăți, renunțare la taxele de judecată) a prelungit procedura, care nu ar putea fi imputată autorității relevante. Performanța ineficientă a Curții de District (de la eliberarea hotărârii sale, doi ani au trecut înainte ca cazul să fie transferat în mod corespunzător Curții Regionale pentru decizia privind apelurile reclamantei; hotărârea sa a fost anulată din cauza faptelor insuficiente) au dus la întârzieri evitabile. 21. Curtea Constituțională a atribuit reclamantului 20.000 SKK (denumită în continuare în continuare: echivalent cu 514 euro în acel moment) ca satisfacție echitabilă în ceea ce privește daunele nepecuniare. Acesta a ordonat Curții de District Trnava să evite orice întârziere suplimentară în cadrul procedurii și să ramburseze costurile juridice ale reclamantului. Reclamantul s-a plâns că dreptul său la o audiere echitabilă a fost încălcat în procedurile de mai sus și că durata procedurii a fost excesivă. El s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o audiere echitabilă ... într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” Prin urmare, această plângere trebuie respinsă în temeiul art. 35 § § 1 și 4 din Convenție pentru neepuizarea recoursurilor interne. Lungimea procedurii 25. Guvernul nu a contestat argumentul în ceea ce privește durata necorespunzătoare a procedurii, ci a susținut că această parte a cererii este inadmisibilă din motivele menționate mai jos. 26. Guvernul a contestat că, în ceea ce privește procedurile examinate de Curtea Constituțională, reclamantul nu mai poate pretinde că este victimă de o încălcare a dreptului său la o audiere într-un timp rezonabil. În circumstanțele acestei situații, Guvernul a invocat similaritatea situației actuale cu cea examinată de Curte în hotărârea din 19 decembrie 2006 în cazul Šedý c. Slovacia (nr. 72237/01) în acțiunea împotriva unei cooperative de locuințe. 27. În ceea ce privește perioada ulterioară, Guvernul a susținut că reclamantul nu a epuizat căile de recurs interne, deoarece i-a fost deschisă să depună (i) o nouă plângere la Curtea Constituțională în ceea ce privește procedurile dinainte de Curtea de District și (ii) o plângere constituțională în ceea ce privește procedurile dinaintea Curții Regionale. 28. Reclamantul nu a fost de acord și a susținut că suma justă de satisfacție acordată de Curtea Constituțională este disproporționată de scăzută în circumstanțele cazului, susținând în continuare că nu este obligat să recurgă din nou la remedierea constituțională. 29. Curtea remarcă că, la momentul hotărârii celui de-al doilea Curtea Constituțională, procedura era în suspensie timp de cinci ani și peste o lună la două niveluri de competență. Cu toate acestea, reclamantul s-a plâns la Curtea Constituțională în exclusivitate cu privire la durata procedurii în fața Curții de District. Datorită faptului că întârzierile care au avut loc până la transferul corect al dosarului la Curtea Regională (a se vedea punctele 9, 10) au fost imputabile Curții de District, perioada relevantă care urmează să fie luată în considerare depășește 4 ani și 8 luni. Curtea Constituțională a acordat reclamantului echivalentul de 514 EUR ca o justă satisfacție în ceea ce privește procedurile examinate de acesta și a ordonat Curții de District să evite orice întârziere suplimentară în cadrul procedurii. 30. Sumele atribuite de Curtea Constituțională nu pot fi considerate ca furnizarea unui recurs adecvat și suficient pentru reclamant în funcție de jurisprudența stabilită de Curte (a se vedea Scordino v. Italia (nr. 1) [GC], nr. 36813/97, §§ 178-213, CEHR 2006-V, și Cocchiarella v. Italia [nr. 64886/01, § 65-107, CEHR 2006-V). 31. În ceea ce privește argumentul comparativ al Guvernului cu privire la cazul Šedý, Curtea observă că, spre deosebire de acest caz, partea relevantă a procedurii menționate în Šedý Šedý, citat mai sus, § 73. 32. Având în vedere cele de mai sus, în ceea ce privește procedura în fața Curții de District până la momentul hotărârii celui de-al doilea Tribunal Constituțional, Curtea concluzionează că reclamantul nu și-a pierdut statutul de victimă în sensul articolului 34 din Convenție. 33. Întrucât efectul procedut de deciziile Curții Constituționale nu a îndeplinit criteriile aplicate de Curte, reclamantul nu a fost obligat, în sensul articolului 35 § 1 din Convenție, să utilizeze din nou remedierea în temeiul articolului 127 din Constituție în ceea ce privește procedura ulterioară hotărârii celui de-al doilea Curte Constituțională (a se vedea mutatis mutandis Becová c. Slovacia) (dec.), nr. 23788/06, 18 septembrie 2007). 34. Acțiunea a început la 22 septembrie 2000 și în iunie 2009 au fost încă în așteptare în fața Curții de District. Au durat aproximativ 8 ani și 8 luni la două niveluri de jurisdicție până acum. 35. Curtea constată că această parte a cererii nu este în mod manifestament bolnavă fondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. În plus, menționează că aceasta nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, CEHR 2000-VII). 37. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din acest caz (a se vedea Frydlender , citat mai sus). 38. După examinarea tuturor materialelor prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în acest caz. În special, în momentul hotărârii celei de-a doua instanțe constituționale, perioada pentru care Curtea de District a fost responsabilă de peste 4 ani și 8 După această dată, procedurile au durat aproximativ 3 ani și jumătate la două niveluri de jurisdicție. Se observă că hotărârea Curții de District a trebuit să fie anulată de trei ori de către Curtea Regională (a se vedea punctele 11, 12 și 16 de mai sus). 39. Având în vedere considerentele de mai sus, Curtea concluzionează că durata generală a perioadei examinate a fost incompatibilă cu dreptul reclamantului la o audiere într-un timp rezonabil. 40. În consecință, s-a constatat o încălcare a articolului 6 § 1. II. VIOLAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 14 AL CONVENȚIEI ȘI ARTICOLUL 1 AL PROTOCOLUL nr. 12 LA CONVENȚIE 41. În ceea ce privește faptele cauzei, reclamantul a susținut discriminare contrar articolului 14 din Convenție. 42. Reclamantul s-a plâns, de asemenea, de încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție. 43. Cu toate acestea, având în vedere tot materialul în posesia sa, și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea constată că acestea nu dezvăluie nici o apariție a unei încălcări a dreptului garantat în temeiul articolului 14 din Convenție. 44. Plaga în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție este incompatibilă ratione personae cu dispozițiile Convenției (a se vedea Sika c. Slovacia (dec.), nr. 2132/02, 10 mai 2005). 45. Rezultă că această parte a cererii este parțial bolnavă întemeiată și parțial incompatibilă ratione personae cu dispozițiile Convenției și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. III. APLICAREA ARticoLULUI 41 AL CONVENȚIUNII 46. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înălțimei Parte contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea oferă, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 47. Reclamantul a solicitat 2,944 euro (EUR) în ceea ce privește daunele pecuniare și 4,923 EUR în ceea ce privește daunele nepecuniare. 48. Guvernul a contestat daunele pecuniare reclamate de solicitant. Curtea nu descoperă nicio legătură cauzală între încălcarea constatată și daunele pecuniare presupuse; de aceea respinge această afirmație. Pe de altă parte, și având în vedere suma atribuită de Curtea Constituțională, acordă reclamantului 1 500 EUR în ceea ce privește daunele nepecuniare. Costuri și cheltuieli 50. Reclamantul a solicitat o sumă forfetară pentru costurile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne și a Curții și a susținut cererea sa de mai multe facturi. 51. În ceea ce privește costurile procedurii interne, Guvernul nu a avut nicio opoziție împotriva atribuirii unei sume efectuate în mod evident. 52. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În cazul în cauză, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea sumei de 100 EUR pentru cheltuielile extrabursiere ale reclamantului suportate în cadrul procedurii în fața Curții. Curtea consideră că dobânzile nejustificate ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară în mod inadmisibil plângerea privind durata excesivă a procedurii admisibile și restul cererii; că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) că statul contestat trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume: (i) 1.500 EUR (o mie cinci sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește daunele nepecuniare; (ii) 100 EUR (o sută de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil reclamantului, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) cel de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se achită pe sumele de mai sus, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în perioada de nerespectare plus trei puncte procentuale; restul cererii reclamantei pentru o justă satisfacție. Efectuat în limba engleză și notificat în scris la 10 noiembrie 2009, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Președintele grefierului Lawrence Early Nicolas Bratza

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă