ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6151/2023

Ședința publică din data de 15 decembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12 aprilie 2022 sub nr. x/2022 pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., în temeiul art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, cu modificările și completările ulterioare, a formulat contestație împotriva Raportului de evaluare nr. x/16.03.2022, întocmit în lucrarea nr. x/S/11/14.10.2020, de către pârâta Agenția Națională de Integritate, prin care solicită anularea Raportului de evaluare contestat, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 211/2022 pronunțată la 18 octombrie 2022, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, având ca obiect anularea Raportului de evaluare nr. x/16.03.2022.

Împotriva sentinței nr. 211/2022 pronunțate la 18 octombrie 2022 de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea în parte sentinței și anularea Raportului de evaluare nr. x/16.03.2022.

În motivarea recursului, după prezentarea unui istoric amplu al speței, reclamanta a susținut următoarele:

- decizia este pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 554/2004, art. 74 din Codul administrativ; art. 12 alin. (1) din Legea nr. 176/2010; art. 22 din Legea nr. 176/2010, art. 28 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 144/2007, precum și art. 27 alin. (1) lit. g) și art. 28 alin. (1) lit. g) din Regulamentul de organizare și funcționare al Agenției Naționale de Integritate (aprobat prin Ordinul Președintelui ANI nr. 14.409/10.10.2019), întrucât raportul de evaluare contestat este semnat de un inspector de integritate din cadrul Agenției, respectiv de un funcționar de execuție, fără a fi semnat/asumat/însușit de o persoană cu atribuții de reprezentare a pârâtei și de altminteri, poartă doar ștampila Inspecției de Integritate (care este o structură fără personalitate juridică), aspect din care rezultă emiterea nelegală a Raportului de evaluare, consecința fiind nulitatea acestuia.

- Decizia pronunțată este rezultatul unei greșite interpretări si aplicări a art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 și art. 143 alin. (5) din Legea societăților nr. 31/1990, întrucât funcția în raport de care s-a constatat incompatibilitatea nu este una de DIRECTOR.

Mai exact, invocă greșita interpretare și aplicare a sintagmei de "director la societățile de interes național reglementate de Legea nr. 31/1990" din cadrul aceluiași articol. Toate societățile de interes național se organizează ca societăți pe acțiuni și, deci, textul se referă la directorii societăților pe acțiuni în sensul Legii nr. 31/1990. Conform art. 143 alin. (5) din lege, director al societății pe acțiuni este numai acea persoană căreia i-au fost delegate atribuții de conducere a societății de către Consiliul de administrație. A doua frază a normei adaugă expres că:

"Orice alta persoană, indiferent de denumirea tehnică a postului ocupat în cadrul societății, este exclusa de la aplicarea normelor prezentei legi cu privire la directorii societăți pe acțiuni".

Angajatorul organizat ca societate, în sensul Legii nr. 31/1990 are libertatea de a-și denumi posturile după cum decide în mod oportun. Relevant, în acest sens, este că, nimic nu împiedică angajatorul să denumească formal un post de șef serviciu, de șef compartiment sau de director adjunct drept "director". Această alegere de oportunitate nu înseamnă însă că respectiva funcție este una de director în sensul Legii nr. 31/1990 si, subsecvent, de director în sensul art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.

Aceleași concluzii se desprind și din examinarea enumerării cuprinse în art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, respectiv "președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, asociat, administrator, membru al consiliului de administrație ", astfel că nu poate fi vorba de o funcție care, doar formal, are denumirea/titulatura de "director", ci de o funcție care, în mod substanțial, constituie una de "director", în sensul Legii nr. 31/1990.

Considerentele din Raportul de evaluare, în sensul că, din fișa postului de șef serviciu la Serviciul Reglementare Terenuri Lucrări Dezvoltare Mentenanță, cu atribuții delegate de director adjunct al Direcției Juridice (intitulată Anexa la fișa de post) ar rezulta că, reclamanta ar fi avut atât atribuții de conducere, precum și de reprezentare a societății, sunt vădit netemeinice.

Din examinarea Anexei la fișa de post, rezultă următoarele aspecte relevante privind exercitarea delegată/temporară, de către recurentă, a funcției de director adjunct al Direcției Juridice: - conducerea este exclusiv față de personalul din cadrul Direcției Juridice (pct. 4. I .2) și constă în " conduce și organizează activitatea serviciilor și birorurilor din subordine "; - atribuțiile de reprezentare sunt exclusiv cele acordate prin împuterniciri de către directorul general al societății (pct. 4.3), deci nu sunt inerente funcției, ci sunt cu delegare de la conducerea executivă a societății; - reclamanta nu avea nicio atribuție de aprobare, ci numai atribuții de avizare și participare la aspectele societare din competenta Direcției; -reclamanta nu aveam nicio atribuție de conducere și/sau reprezentare legală a societătii, în sensul aferent directorilor societătii pe acțiuni în sensul Legii nr. 31/1990, precum directorul general.

Din organigrama Transgaz S.A. rezultă că, postul de director adjunct al Direcției Juridice, presupune mai mulți superiori ierarhici, anume: directorul Direcției Juridice și directorul general al societății (de asemenea, director în sensul Legii nr. 31/1990). În raport și de atribuțiile stabilite prin R.O.F. al Transgaz S.A., nu se poate afirma că o atare funcție, aflată pe al treilea eșalon ierarhic al societății, constituie o funcție de director în sensul Legii nr. 31/1990 si art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.

Pentru motivele detaliate mai sus, chiar dacă funcția de șef serviciu la Serviciul Reglementări Terenuri Lucrări Dezvoltare Mentenanță, cu atribuții delegate de director adjunct al Direcției Juridice din cadrul S.N.T.G.N. Transgaz S.A. au fost deținute, simultan, cu funcția de consilier local al Municipiului Mediaș, ele nu sunt incompatibile, în sensul art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161D003 și, deci, starea de incompatibilitate a fost constatată în mod nelegal și netemeinic.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare și concluzii scrise.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Reclamanta a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ Raportul de evaluare nr. x/16.03.2022 emis de către pârâtă.

Prima instanță a respins contestația formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, ca neîntemeiată, motiv pentru care acesta a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Înalta Curte va respinge ca nefondate criticile de nelegalitate sub aspect procedural prezentate de către recurentă, având în vedere dispozițiile Legii nr. 176/2020 Legii nr. 144/2007 potrivit cărora Agenția Națională de Integritate emite acte administrative prin inspectorii săi de integritate, care întocmesc astfel rapoartele de evaluare în numele și pentru instituția pârâtă.

În mod corect instanța de fond a reținut că "normele legale menționate conferă inspectorilor de integritate atribuții de emitere a actelor administrative în numele Agenției, situație în care rapoartele de evaluare întocmite sunt în mod corect semnate de aceștia".

Pe fond, prin Raportul de evaluare nr. x/16.03.2022 emis de pârâta Agenția Națională de Integritate s-a constatat că, în perioada 12.06.2019-18.08.2020, reclamanta A. s-a aflat în starea de incompatibilitate prevăzută de art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.

În conformitate cu dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, forma în vigoare la momentul emiterii actului administrativ atacat:

"(1)Funcția de consilier local sau consilier județean este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcții sau calități: d) funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, asociat, administrator, membru al consiliului de administrație sau cenzor la regiile autonome și societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de interes județean ori înființate sau aflate sub autoritatea consiliului județean sau la regiile autonome și societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de interes național care își au sediul sau care dețin filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă . . . . . . . . . .".

Potrivit dispozițiilor art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003 "Alesul local poate renunța la funcția deținută înainte de a fi numit sau ales în funcția care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcție. Alesul local care devine incompatibil prin aplicarea prevederilor prezentei secțiuni este obligat să demisioneze din una dintre funcțiile incompatibile în cel mult 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi."

Prin criticile de nelegalitate recurenta susținut că instanța de fond era obligată să verifice, din perspectiva prevederilor art. 143 alin. (5) din Legea 31/1990, dacă a deținut sau nu funcție de conducere pe perioada în care și-a exercitat mandatul de consilier local, pentru a stabili legal daca se afla sau nu în starea de incompatibilitate.

Potrivit prevederilor art. 143 (5) din Legea 31/1990:

"În înțelesul prezentei legi, director al societății pe acțiuni este numai acea persoana căreia i-au fost delegate atribuții de conducere a societății în conformitate cu alineatul (l). Orice altă persoană, indiferent de denumirea tehnică a postului ocupat în cadrul societății este exclusă de la aplicarea normelor prezentei legi cu privire la directorii societății pe acțiuni".

Ori, astfel cum rezultă din chiar textul de lege citat, definiția de director al unei societăți pe acțiuni este aplicabilă doar în înțelesul Legii nr. 31/1990, neputând fi extinsă și în ceea ce privește noțiunea de director/director general din cuprinsul art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.

Chiar dacă textul art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 face trimitere la Legea nr. 31/1990, acesta are în vedere doar tipul societăților comerciale reglementate de această lege, nu și alte prevederi.

În ceea ce privește critica recurentei referitoare la faptul că era necesar ca instanța de fond să verifice dacă în perioada de evaluare a avut sau nu atribuții de conducere, Înalta Curte constată că o astfel de analiză a fost realizată de către instanță, care pe baza argumentelor reclamantei, dar și a probatoriului administrat, a reținut în mod corect că, a avut atribuții de conducere, fie în virtutea atribuțiilor proprii din fișa postului, fie ca urmare a atribuțiilor delegate de Directorul General.

Pentru a reține astfel, instanța de fond a avut în vedere Decizia nr. 626/11.06.2019 emisă de directorul general al Transgaz Mediaș și Deciziile nr. 928/2019 și nr. 196/2020, prin care reclamantei i-au fost delegate atribuțiile postului de director adjunct la Direcția Juridică pentru perioada 12.06.2019 - 18.08.2020, anterior ocupând funcția de șef serviciu la Serviciul Reglementări Terenuri Lucrări Dezvoltare și Mentenanță, Direcția Reglementări terenuri, Departamentul Reglementări și Formalități Terenuri. Totodată, în perioada 22.06.2016 - 01.11.2020, a exercitat funcția de consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Mediaș.

Instanța de fond a reținut în mod legal că "pentru perioada în care reclamanta va îndeplini și atribuțiile funcției de director adjunct, se vor renegocia drepturile salariale prin fișă de negociere, iar fișa postului va fi modificată conform noilor atribuții de serviciu". Astfel, a constatat că, în urma funcției temporare pe care o deținea reclamanta, pe durata delegării atribuțiilor de director adjunct, a beneficiat de o indemnizație de conducere de 30%, în timp ce anterior și ulterior perioadei în discuție, a avut o indemnizație lunară aferentă funcției de conducere era de doar 25%, în calitate de șef serviciu. Totodată, a fost răspunzătoare de îndeplinirea atribuțiilor și sarcinilor care îi revin în calitate de director adjunct al Direcției Juridice, având în subordine: serviciul avizare și consultanță juridică, serviciul juridic și contencios, compartimentul juridic și contencios exploatări teritoriale și sucursala, îl înlocuia pe directorul Direcției Juridice în situația în care acesta lipsea de la sediu. Totodată, reclamanta conducea și organiza activitatea serviciilor și birourilor din subordine și reprezenta TRANSGAZ S.A. în raporturile cu alte persoane fizice și juridice în limitele competențelor și împuternicirilor de reprezentare atribuite de directorul general.

Înalta Curte precizează că, pentru existența stării de incompatibilitate în speța de față, este suficient că recurenta să aibă una din calitățile cerute de lege, respectiv să dețină o funcție de conducere în cadrul societății comerciale, aspect dovedit în cauză și necontestat de altfel de către reclamantă, care a încercat să inducă în eroare instanța cu susținerea că funcția sa nu acoperea în integralitate cerințele legii, respectiv a menționat că "atribuțiile de reprezentare sunt exclusiv cele acordate prin împuterniciri de către directorul general al societății (pct. 4.3), (...)" și având doar o delegare de la conducerea executivă a societății "nu se poate afirma că o atare funcție aflată pe al treilea eșalon ierarhic al societății, constituie o funcție de director în sensul Legii nr. 31/1990 si art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003".

Instanța de recurs constată că, în cazul în speță, s-a dovedit starea de incompatibilitate a recurentei-reclamante, care a deținut funcția de șef-serviciu la Serviciul Reglementări Terenuri Lucrări Dezvoltare Mentenanță, având și atribuții delegate de director adjunct al Direcției Juridice din cadrul S.N.T.G.N. Transgaz S.A. (pentru care a beneficiat de indemnizația de conducere de 30% din salariul de bază) simultan, cu funcția de consilier local al Municipiului Mediaș.

Înalta Curte reamintește că scopul principal al instituirii prin lege a incompatibilităților este acela de a proteja mandatul și de a garanta electoratului independența persoanei care îl reprezintă. Incompatibilitatea reprezintă o măsură necesară pentru asigurarea transparenței în exercitarea funcțiilor publice, precum și pentru prevenirea și combaterea corupției, urmărindu-se garantarea exercitării cu imparțialitate a funcțiilor publice.

Stabilirea expresă a incompatibilităților are ca fundament premisa că, fiind în serviciul public, alesul local trebuie să fie nu numai independent, dar și să se abțină de la exercitarea unor funcții sau de la desfășurarea unor activități care, prin natura lor, ar fi în contradicție cu mandatul său reprezentativ sau care l-ar împiedica de la exercitarea acestuia, potrivit exigențelor legale sau regulamentare. Or, prin cumularea mandatului public cu o funcție privată stabilită prin legea specială, alesul local ar putea intra în conflict cu prerogativele și obligațiile ce-i revin în această calitate. Astfel, confuzia de competențe și de calități generată de un asemenea cumul este în dauna funcției publice îndeplinite, a imparțialității, obiectivității și independenței pe care exercițiul lor corect îl presupune.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentința este legală, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocat de recurent, Înalta Curte, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 211/2022 din 18 octombrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 15 decembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.