ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3614/2023

Ședința publică din data de 28 iunie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia sub dosar nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE următoarele:

- în principal, constatarea nulității absolute a Raportului de evaluare nr. x/28.10.2020;

- în subsidiar, anularea Raportului de evaluare nr. x/28.10.2020;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 40 de la data de 22 februarie 2022 a Curții de Apel Alba Iulia a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei soluții a formulat cerere de recurs reclamantul A. solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea sentinței civile atacate, iar pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată și anularea Raportului de evaluare al ANI nr. x/28.10.2020.

În esență, în motivarea recursului, a arătat că prima instanță omis faptul că în cauză nu era îndeplinită condiția prevăzută de art. 14 alin. (1) coroborat cu art. 20 alin. (5) din Legea 176/2010. În acest sens, în faza judecății fondului s-a administrat un probatoriu vast care a determinat instanța să aprecieze că prima informare a reclamantului cu privire la declanșarea procedurii de evaluare a avut loc în data de 27.05.2020.

În mod nelegal, a reținut prima instanță că din culpa poștei această informare nu a fost primita de reclamant, însă acest aspect nu este de natură a determina nulitatea absolută a raportului de evaluare potrivit art. 13 alin. (2) din Legea 176/2010, în condițiile în care la data de 14.09.2020 a avut loc informarea și invitarea reclamantului pentru a prezenta un punct de vedere.

Așadar, din punctul recurentului de vedere sancțiunea nulității actelor întocmite de inspectorul de integritate, potrivit dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 176/2010, vizează întocmirea raportului de evaluare, fără respectarea dreptului la apărare al persoanei evaluate, fără a-i oferi acesteia posibilitatea de a prezenta un punct de vedere cu privire la concluziile finale ale verificărilor, inclusiv prin intermediul unui reprezentant convențional avocat.

A mai precizat recurentul faptul că informarea sa s-a realizat după obținerea unor informații nepublice. În acest context, urmează ca instanța de recurs să cenzureze caracterul public sau nepublic al informațiilor obținute înainte de data de 14.09.2020 raportat la susținerea Curții de Apel Alba Iulia conform căreia toate informațiile obținute de pârâtă ar fi fost publice.

Recurentul nu este de acord cu ceea ce a reținut prima instanță în sensul că informațiile valorificate de pârâtă erau publice așa cum prevăd disp. art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea 544/2001 chiar dacă obținerea unora dintre ele s-a făcut fără încunoștințarea acestuia. Sub acest aspect este relevantă în speță Hotărârea CJUE în cauza Bara șa. C. României.

Aplicând considerentele cauzei CJUE la speța de față rezultă că prelucrarea în cadrul raportului de evaluare a unor probe dintr-un dosar de urmărire penală, probe de care recurentul nu luase cunoștință până la acel moment constituie o încălcare a Directivei 95/46 CE.

A menționat că toate demersurile efectuate de Agenția Naționala de Integritate pentru obținerea informațiilor despre recurent încalcă prevederile normelor europene mai sus invocate sub aspectul lipsei informării acestuia și a asigurării garanției corespunzătoare în ceea ce privește comunicarea datelor.

Se prevalează recurentul de disp. art. 285 alin. (2) din C. proc. pen. care consacră în mod expres caracterul nepublic al urmăririi penale.

Întreg dosarul pe care s-a fundamentat întocmirea raportului de evaluare se bazează pe actele de urmărire penală trimise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu și solicitate de A.N.I.

Reiese, fara putința de tăgada, faptul că organul de urmărire penală a solicitat intimatei să îi producă o probă, fapt confirmat de indicarea în rechizitoriu a raportului de evaluare ca probă a actului de acuzare.

Așadar, inclusiv din perspectiva aplicării principiului stabilității raporturilor juridice și predictibilității actului de justiție se impune invocarea și a unor aspecte jurisprudențiale din practica ICCJ, în speță decizia civilă nr. 2319/04.06.2020.

În opinia recurentului interpretarea sistematica a dispozițiilor art. 20 și, respectiv, art. 13 și art. 15 din legea în discuție trebuie realizată circumstanțiat, ținându-se cont de caracterul special al prevederilor din art. 20. Or, procedând astfel, se poate deduce că, în fapt, activitatea de evaluare a incompatibilităților poate fi realizată chiar anterior solicitării unui punct de vedere persoanei în cauză, inclusiv prin solicitarea de date și informații de la persoane fizice și/sau juridice, în condițiile în care se precizează expres că solicitarea unui punct de vedere persoanei evaluate este necesară doar în "urma evaluării declarației de interese, precum și altor informații", dacă se identifică elemente în sensul existenței unui conflict de interese sau a unei incompatibilități.

Cu privire la inexistența conflictului de interese administrativ și a nelegalității hotărârii recurate a mai arătat că art. 21 alin. (3) lit. c) și d) din Legea 176/2010 prevede că raportul de evaluare cuprinde evaluarea "elementelor de conflict de interese" și concluziile inspectorului care l-a întocmit.

În prezenta cauză A.N.I. a statuat ca exista un număr de 13 situații în care s-ar fi constatat existența unor acte care ar încălca regimul conflictului de interese de natură administrativă.

Din lectura argumentelor expuse rezultă că intimata a preluat fără nicio verificare proprie susținerile organelor de urmărire penală în faza cercetărilor anterioare emiterii rechizitoriului.

Din această perspectivă, a susținut faptul că se impunea admiterea cel puțin parțial a acțiunii.

Toată construcția juridică a sentinței recurate privind existența conflictului de interese are la bază ideea că arhitecții ce își asumau întocmirea documentațiilor de urbanism invocate, respectiv B. și C., ar fi fost reprezentanții D. or, în realitate, aceștia erau salariații firmei E. S.R.L..

Întreaga argumentație a instanței vizând raporturile dintre recurent și firma a cărei asociat era soția mea nu subzistă căci respectivii arhitecți erau salariații E. S.R.L. societate care singură stabilea raporturi de drept administrativ cu autoritatea la care era acesta încadrat ca și funcționar public.

Niciunul dintre documentele de urbanism ce au făcut obiectul evaluării nu emana de la firma al cărei asociat era soția sa.

Existența unei activități de intermediere dintre beneficiarii documentațiilor de urbanism și firma de arhitectură care își asumă prin semnătură calitatea lucrărilor și conformitatea cu legile din domeniul urbanismului și autorizării construcțiilor nu se încadrează în interpretarea stricto sensu a art. 79 lit. a) sau c din Legea 161/2003.

1.4. Apărările formulate în cauză

Legal citată cu copie a cererii de recurs, pârâta Agenția Naționala de Integritate a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de recurs cu mențiunea că sentința civilă pronunțată la fondul cauzei este legală și temeinică.

A precizat intimata-pârâtă că se confirmă aspectele reținute în raportul de evaluare privind existența unui conflict de interese în care s-a aflat recurentul - reclamant. Totodată, a arătat intimata că partea procesuală adversă nu a reușit în cadrul căii de atac să facă dovada netemeiniciei soluției emise de prima instanță.

Pentru toate aceste motive, a solicitat respingerea cererii de recurs.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor expuse, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, precum și din perspectiva obiectului și a normelor legale incidente, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Argumente de fapt și de drept relevante

Recurentul-reclamant A. a învestit instanța de contencios administrativ cu controlul de legalitate al Raportului de evaluare nr. x/28.10.2020, emis de pârâta Agenția Națională de Integritate.

În motivarea actului administrativ atacat, s-a reținut că recurentul - reclamant A. a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese deoarece în perioada exercitării funcției publice de conducere de arhitect șef, având un interes de natură patrimonială, a procedat la încheierea contractelor de prestări servicii de proiectare dintre D., societate la care soția sa era unic asociat și administrator și persoanele fizice care au solicitat de la Primăria Șelimbăr diferite documente și care a semnat/avizat acte participând la luarea unor decizii cu privire la soția sa.

Curtea de Apel Alba - Ilia a respins acțiunea reclamantului, ca fiind neîntemeiată, această soluție fiind împărtășită și de instanța de control judiciar în urma propriului demers de aplicare a legii la situația de fapt identificată în cauză.

Constată Înalta Curte că sentința de fond a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor corespunzătoare din Legea nr. 161/2003 și a disp. Legii nr. 176/2010.

Analizând cererea de recurs întemeiată pe disp. art. 488 alin. (1) C. proc. civ. pct. 8, instanța de control judiciar reține că situația juridică a recurentului din dosarul de față este reglementată de normele de drept substanțial cuprinse în Secțiunea 3 a Legii 176/2010 ce cuprinde dispoziții privind evaluarea conflictului de interese și a incompatibilităților.

Potrivit 20 alin. (1) din acest act normativ dacă, în urma evaluării declarației de interese, precum și a altor date și informații, inspectorul de integritate identifică elemente în sensul existenței unui conflict de interese sau a unei incompatibilități, informează despre aceasta persoana în cauză și are obligația de a o invita pentru a prezenta un punct de vedere.

Persoana informată potrivit prevederilor alin. (1) este invitată să prezinte inspectorului de integritate date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris (alin. (2).

Informarea și invitarea se vor face prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire (alin. (3).

Persoana care face obiectul evaluării are dreptul de a fi asistată sau reprezentată de avocat și are dreptul de a prezenta orice date ori informații pe care le consideră necesare (alin. (4).

Prevederile art. 13 și 15 se aplică în mod corespunzător (alin. (5).

În raport de conținutul clar și precis determinat al dispozițiilor legale menționate, Înalta Curte constată, așa cum în mod temeinic a reținut și prima instanță, că din interpretarea sistematică a prevederilor art. 20, 13 și 15 din Legea 176/2010 rezultă că în activitatea de evaluare a conflictelor de interese inspectorul de integritate poate solicita tuturor instituțiilor și autorităților publice, altor persoane juridice de drept public sau privat, precum și persoanelor fizice, documentele și informațiile necesare desfășurării activității de evaluare, cu obligația păstrării confidențialității, chiar anterior informării și invitării persoanei pentru a prezenta un punct de vedere. Informarea și solicitarea unui punct de vedere persoanei evaluate este necesară doar dacă, în urma evaluării declarației de interese, precum și a altor date și informații, se identifică elemente în sensul existenței unui conflict de interese.

Din analiza înscrisurilor dosarului, rezultă că informațiile, care au fost avute în vedere de inspectorul de integritate la efectuarea analizei privind existența conflictului de interese, au fost oferite de Primăria comunei Șelimbăr, județul Sibiu a transmis dispozițiile de numire în funcție, dispozițiile de suspendare din funcție, fișa postului și statele de plată; Oficiul Național al Registrului Comerțului a transmis, calitățile și funcțiile cu care figurează în evidențele acestei instituții persoana evaluată și soția acesteia; Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu a transmis situația veniturilor nete realizare de reclamant și soția acestuia; Parchetul de pe Lângă Tribunalul Sibiu a transmis contractele de proiectare încheiate între D. S.R.L. și mai mulți beneficiari, persoane fizice și juridice. De asemenea, a comunicat actele de urmărire penală efectuate în dosarul despre care s-a făcut vorbire în sesizare.

Cu privire la critica adusă de recurent sentinței civile de la fond potrivit căreia intimata a folosit la întocmirea raportului de evaluare informații cu caracter nepublic, Înalta Curte constată că art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 544/2001 definește noțiunea de informație de interes public prin care se înțelege orice informație care privește activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități publice sau instituții publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informației. În același sens, sunt publice numele și prenumele persoanelor din conducerea autorității/instituției publice și actele adoptate de aceasta

În acest context, față de înscrisurile care au fost analizate de intimata - pârâtă, prin raportare la dispoziția legală care prevede care sunt informațiile de interes public, apare ca nefondată alegația recurentului - reclamant expusă în cadrul căii de atac a recursului.

Totodată, pentru a înlătura aceeași critică a recurentului, Înalta Curte reține și faptul că în calitatea sa de funcționar public, acesta era o persoană obligată a completa declarația de avere și de interese, documente care au caracter public și care se postează în varianta anonimizată chiar pe site-ul autorității pârâte.

Tot în cadrul analizei criticilor de ordin procedural, Înalta Curte reține caracterul inaplicabil în speță al dezlegării date de CJUE în cauza Bara șa. C. României deoarece problemele de drept soluționate în acea cauză nu au legătură cu obiectul dosarului de față.

În continuare, critica recurentului privind încălcarea dreptului la a prezenta un punct de vedere este, de asemenea, nefondată, câtă vreme, la data de 28.09.2020, recurentul - reclamant a depus în scris punctul de vedere conform dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Legea 176/2010, nefiind astfel încălcat dreptul acestuia la apărare în cadrul procedurii administrative derulate în fața autorității pârâte.

Procedând la analiza criticilor expuse pe fondul problemei, Înalta Curte reține că potrivit art. 79 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 funcționarul public este în conflict de interese dacă se află în următoarea situație: interesele sale patrimoniale, ale soțului sau rudelor sale de gradul I pot influența deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcției publice.

Aceste prevederi legale se completează cu dispozițiile art. 70 și 71 din Legea nr. 161/2003.

Astfel, art. 70 din Legea nr. 161/2003 arată că prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative.

Art. 71 din același act normativ stabilește principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităților publice și funcțiilor publice, și anume: imparțialitate, integritate, transparența deciziei, supremația interesului public.

Din coroborarea acestor texte de lege rezultă că, pentru a se afla în conflict de interese funcționarul public trebuie să ia parte la luarea unei decizii care ar putea fi influențate de un interes personal de natură patrimonială.

Reevaluând ansamblul probator administrat în cauză, instanța de control judiciar constată că pentru beneficiarii din contractele de prestări servicii de proiectare încheiate cu societatea D. S.R.L., societate care avea ca unic acționar și administrator pe soția recurentului, acesta a semnat următoarele documente: certificatul de urbanism nr. x/30.05.2018 și autorizația de construire nr. x/23.08.2018 pentru F.; certificatul de urbanism nr. x/22.11.2017, autorizația de construire nr. x/04.04.2018 și certificatul de atestare a edificării construcției nr. x/02.07.2019 pentru G. S.R.L.; certificatul de urbanism nr. x/23.04.2018 și avizul de oportunitate nr. x/01.07.2019 pentru H.; autorizația de construire nr. x/10.07.2018 pentru I. S.R.L.; autorizația de construire nr. x/01.08.2019, certificatul de urbanism nr. x/13.06.2018, autorizația de construire nr. x/12.06.2018 pentru J. și K.; autorizația de construire nr. x/16.07.2019 pentru L.; certificatul de urbanism nr. x/20.04.2017 și autorizația de construire nr. x/19.04.2019 pentru M.; certificatul de urbanism nr. x/05.03.2019 și autorizația de construire nr. x/04.10.2019 pentru solicitantul N..

Prin urmare, nu se poate nega faptul că recurentul -reclamant, în calitate de funcționar public, cu atribuții în emiterea actelor administrative solicitate pentru demararea unor proiecte de construcție de către societatea la care soția acestuia avea calitatea de unic acționar și administrator, ar avea un interes de natură personală.

Pe cale de consecință, se confirmă în speță situația de conflict de interese exact așa cum este aceasta descrisă de norma legală anterior menționată, recurentul, deși invocă existența contractului dintre E.(subcontractantul proiectelor de construcții amintite anterior) și D. S.R.L., nu reușește să demonstreze lipsa interesului de natură patrimonială pe care îl avea pentru executarea proiectelor de construcții respective și pentru care semnase întreaga documentație administrativă.

În concluzie, pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte apreciază că soluția pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, criticile formulate de recurentul-reclamant fiind nefondate, acesta nereușind să demonstreze încălcarea de prima instanță a normelor de drept material de natură să conducă la reformarea soluției în cadrul prezentului demers procesual.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, constatând că este nefondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 40/2022 din 22 februarie 2022, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - reclamant A. împotriva sentinței nr. 40/2022 din 22 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ si fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 iunie 2023.