ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.12.2023

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5936/2023

HOTĂRÂRE
12.12.2023
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5936/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 12 decembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Craiova, la data de 04.05.2021, sub nr. x/2021, reclamantele Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Drobeta Turnu Severin și Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, au solicitat să se dispună anularea hotărârii nr. 255/24.02.2021, emisă de C.N.C.D.

Prin sentința civilă nr. 457 din 8 martie 2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția tardivității și a respins cererea de chemare în judecată, ca tardiv formulată.

Împotriva sentinței civile nr. 457 din 8 martie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal au formulat recurs reclamantele Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Drobeta Turnu Severin și Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin și invocând motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. au solicitat casarea sentinței recurate și în rejudecarea admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Apreciază recurentele că în mod nelegal instanța de fond a admis excepția tardivității și a respins cererea ce are ca obiect anularea actului administrativ privind Hotărârea nr. 255/24.02.2021 emis de Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, hotărâre ce are ca obiect neacordare loc de parcare gratuit pentru persoană cu handicap, prin care s-a constatat faptul că sunt întrunite condițiile pentru existența unei fapte de discriminare, potrivit art. 2 alin. (1), art. 3 și art. 10 lit. a) din O.G. nr. 137/2000 republicată și Primăria a fost sancționată cu amendă în cuantum de 2000 RON, conform art. 5 alin. (2) lit. b) din O.G. nr. 2/2001.

Astfel, la data de 02.04.2021 a fost comunicată Hotărârea Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, înregistrată sub nr. x, iar la data de 07.04.2021, UAT și Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin a formulat contestație împotriva acestei hotărâri.

Consideră că instanța de fond a reținut în mod greșit faptul că norma prevăzută de O.G. nr. 137/2000 stabilește posibilitatea atacării directe a ordinului la instanța de contencios administrativ, într-un termen de 15 zile de la comunicare.

În conformitate cu dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ "înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia", iar în conformitate cu dispozițiile art. 7 alin. (3) "este îndreptățită să introducă plângere prealabilă și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul în care a luat cunoștință, pe orice cale, de existența acestuia, în limitele termenului de 6 luni prevăzut la alin. (7)".

În baza art. 7 alin. (7) din același act normativ, plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului. Termenul de 6 luni este termen de prescripție.

Având în vedere că răspunsul la plângerea prealabilă, împotriva hotărârii nr. 255/24.02.2021 emisă de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a fost comunicat la data de 26.04.2021 și înregistrat la instituția recurentă cu nr. x/27.04.2021, consider reclamantele că UAT Municipiul Drobeta Turnu Severin se încadrează în termenul stabilit de lege pentru a formula contestație la instanța de judecată, ținând cont de temeiul juridic precizat în punctul VII al hotărârii nr. 255/24.02.2021, respectiv Legea nr. 554/2004.

Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Drobeta Turnu Severin și Primăria prin Primarul Municipiului Drobeta Turnu Severin au urmat procedura prealabilă, iar răspunsul la plângerea prealabilă, împotriva hotărârii nr. 255/24.02.2021 emisă de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a fost comunicat la data de 26.04.2021 și înregistrat la instituția recurentă cu nr. x/27.04.2021.

Concluzionând, apreciază că se încadrează în termenul stabilit de lege pentru a formula contestație la instanța de judecată, ținând cont de temeiul juridic precizat în punctul VII al hotărârii nr. 255/24.02.2021, respectiv Legea nr. 554/2004.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea Hotărârii nr. 255/24.02.202 emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Prima instanță a admis excepția tardivității și a respins cererea de chemare în judecată, ca tardiv formulată reținând că au fost încălcate dispozițiile art. 20 din O.U.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.

Obiectul cauzei deduse judecății privește decizia Colegiului Director al CNCD prin care s-a constatat faptul că sunt întrunite condițiile pentru existența unei fapte de discriminare, potrivit art. 2 alin. (1), art. 3 și art. 10 lit. a) din O.G. nr. 137/2000 și s-a dispus sancționarea Primăriei Drobeta Turnu Severin cu amendă în cuantum de 2000 RON, conform art. 5 alin. (2) lit. b) din O.G. nr. 2/2001.

Potrivit dispozițiilor art. 20 din O.U.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare:

(…)

(9) Hotărârea Colegiului director poate fi atacată la instanța de contencios administrativ, potrivit legii.

(10) Hotărârile emise potrivit prevederilor alin. (2) și care nu sunt atacate în termenul de 15 zile constituie de drept titlu executoriu.

Prin urmare, reclamantele aveau posibilitatea atacării directe a Hotărârii nr. 255/24.02.202 emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării la instanta de contencios administrativ, într-un termen de 15 zile de la comunicare.

Față de împrejurarea că decizia atacata i-a fost comunicată reclamantei la data de 02.04.2021, iar cererea de chemare in judecata a fost transmisă prin poștă la Curtea de Apel Craiova la data de 29.04.2021 (data poștei aplicată pe plic - dosar fond), soluția instanței de fond de respingere a cererii de chemare în judecată ca tardive formulate este una corectă.

Alegațiile recurentei reclamante privind împrejurarea că a înțeles să formuleze plângere prealabilă împotriva actului administrativ în discutie este irelevantă, un atare demers neavând vreo influență asupra calcului termenul imperativ de 15 zile stability de legea specială pentru atacarea actului administrativ la instanța competentă.

Cu alte cuvinte, nimic nu împiedică persoana vatamată a se adresa cu reclamație administrativă emitentului actului în temeiul dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, însă acțiunea în anulare la instanța de contencios administrativ nu poate fi promovată decât în conditiile art. 20 alin. (10) din O.U.G. nr. 137/2000, condiție care în speță nu a fost respectată de către reclamantă.

Prin urmare, soluția este de fond este una corectă și nu se impune a fi reformată, în raport de soluția adoptată nu se mai impun a fi analizate celelalte critici ale recurentei reclamante.

Pentru aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantele Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Drobeta Turnu Severin și Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin împotriva sentinței civile nr. 457 din 8 martie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de reclamantele Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Drobeta Turnu Severin și Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin împotriva sentinței civile nr. 457 din 8 martie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 12 decembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-03-22
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1676/2022
entele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din Codul de procedură civilă. Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport cu criticile formulate și cu normele legale incidente
ÎCCJ 2017-06-15
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2248/2017
a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 23 februarie 2017. 5. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința recurată prin prisma motiv
ÎCCJ 2024-03-27
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1769/2024
Ședința publică din data de 27 martie 2024 Deliberând asupra prezentelor recursuri, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bucur
ÎCCJ 2019-04-18
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2252/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin contestația înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul Pr
ÎCCJ 2019-01-17
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 127/2019
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Circumstanțele cauzei Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul, Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fisc
Sursă