ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5635/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal sub numărul de dosar nr. x/2021 la data de 06.07.2021, reclamantul A. a solicitat ca, prin hotărârea care se va pronunța, să fie anulat: -pct. 1 din Anexa 1 a Ordinului nr. 1340 din 1 septembrie 2020; -actul administrativ comunicat la 15.01.2021, prin care s-a invalidat cererea din 31.12.2020, având codul GCJXSW; -actul administrativ comunicat la 05.03.2021, prin care s-a soluționat plângerea prealabilă înregistrată cu nr. x din 14.07.2020; - actul administrativ comunicat la data de 21.04.2021, prin care s-a invalidat cererea din 30.03.2020, având codul K6K1CT. De asemenea, reclamantul a solicitat: - să fie obligat pârâtul Minister la transmiterea de scuze publice, pe platformele mediafax și digi24; - publicarea hotărârii pe site-ul propriu; - obligarea pârâtei Agenție la plata indemnizațiilor aferente lunilor noiembrie și decembrie 2020 și februarie 2021 și la plata dobânzii legale, calculate până la momentul plății; - plata cheltuielilor de judecată; - transmiterea de scuze publice, pe platformele mediafax și digi24; - publicarea hotărârii pe site-ul propriu; - emiterea unui act administrativ, aferent cererii PZW38M, din care să din care să rezulte că reclamantul îndeplinește condițiile cerute de O.U.G. nr. 132/2020.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1966 din 17 decembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile invocate de pârâți, ca neîntemeiate. A respins acțiunea modificată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Agenția de Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București și Ministerul Muncii și Protecției Sociale, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 1966 din 17 decembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., criticând-o prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum este formulată. În susținerea cererii de recurs, recurentul-reclamant a arătat următoarele: Chestiunea criticată privește faptul că instanța inferioară a încălcat disp. art. 3 alin. (1) și (5) din O.U.G. nr. 132/2020, care consacră, în speță, dreptul la indemnizație pe durata stării de alertă, ea aplicând, în mod greșit in extenso, disp. art. XV alin. (11) din O.U.G. nr. 30/2020 în ceea ce privește condiția realizării de venituri pe anul 2019, deși condiția se referă la indemnizația pentru starea de urgență, pentru a justifica legalitatea actelor a căror anulare se cere și respingerea acțiunii. Art. XV alin. (11) din O.U.G. nr. 30/2020 consacră dreptul avocaților la indemnizație, pe perioada stării de urgență. Condițiile ce se cer a fi îndeplinite pentru a beneficia de indemnizația pentru starea de alertă sunt prevăzute în art. 3 alin. (1) și (5) din O.U.G. nr. 132/2020, acestea fiind: să existe o reducere a activității, determinată, de starea de alertă; persoanele solicitante să aibă calitatea de profesioniști [adică "profesioniști astfel cum sunt reglementați (...) și persoanele care au încheiat..", cf. art. XV alin. (1) din O.U.G. nr. 30/2020, precum "și avocații...", cf. art. XV alin. (1^1) din O.U.G. nr. 30/2020]; acele persoane să formuleze cerere de acordare a indemnizației pentru starea de alertă; ele să declare venitul obținut pe luna pentru care se cere indemnizația și, în fine, ele să fi beneficiat de indemnizație pe perioada stării de urgență [cf art. 3 alin. (5) din O.U.G. nr. 132/2020 raportat la art. XV alin. (1) din O.U.G. nr. 30/2020]. Faptul că O.U.G. nr. 132/2020 reglementează posibilitatea obținerii unei indemnizații pentru starea urgență/asediu/alertă, nu trebuie să conducă la concluzia că condiția realizării de venituri pe anul 2019 are caracter legal în ceea ce privește indemnizația pentru starea de alertă, fiindcă îi lispește elementul de legătură care face trimiterea logică de la prevederile O.U.G. nr. 132/2020 la cele ale O.U.G. nr. 30/2020, în ceea ce privește condiția contestată. Așadar, strict în cazul indemnizației pentru starea de alertă, condiția realizării de venituri pe anul 2019 are caracter nelegal, la fel și actele a căror anulare se cere, strict în raport de condițiile stabilite de art. 3 alin. (1) și (5) din O.U.G. nr. 132/2020. Condiția realizării de venituri pe anul 2019 are caracter legal strict în ceea ce privește solicitarea indemnizației pentru starea de urgență, nu și pentru cea de alertă. Instanța inferioară avea obligația să constate inaplicabilitatea în speță a disp. art, XV alin. (11) din O.U.G. nr. 30/2020, referitoare la condiția realizării de venituri pe anul 2019, întrucât acelea se referă la indemnizația pentru starea de urgență, iar disp. art. 3 alin. (1) și (5) din O.U.G. nr. 132/2020, care sunt de imediată aplicare în ipoteza solicitării unei indemnizații pe perioada stării de alertă, nu stabilesc pentru acest caz îndeplinirea unei atare condiții și nici nu trimit la disp. art. XV alin. (11) din O.U.G. nr. 30/2020 în sensul de a fi îndeplinită condiția. Textual, art. 3 alin. (5) din O.U.G. nr. 132/2020 trimite la art. XV alin. (1) [și deci și la alin. (11)] din O.U.G. nr. 30/2020 în sensul ca persoanele solicitante să fi beneficiat de indemnizație pe perioada stării de urgență. Art. 3 alin. (5) din O.U.G. nr. 132/2020 are următorul enunț: "Durata efectivă de aplicare a măsurii prevăzute la alin. (1), categoriile de profesioniști, precum și procedura de plată a indemnizației se stabilesc prin hotărârea Guvernului prevăzută la art. 1 alin. (5). Prin excepție, în anul 2020, beneficiază de indemnizația prevăzută la alin. (1) profesioniștii și persoanele care au încheiate convenții individuale de muncă în baza Legii nr. 1/2005, republicată, cu modificările ulterioare, care au beneficiat de indemnizația prevăzută la art. XV alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020...". Prin urmare, dacă articolul menționat cuprinde fraza: profesioniștii [...] care au beneficiat de indemnizația prevăzută, considerentele instanței inferioare referitoare la aplicabilitatea și legalitatea condiției realizării de venituri pe anul 2019 în cazul solicitării unei indemnizații pe perioada stării de alertă sunt nesubstanțiale. Aspectul potrivit căruia condiția realizării de venituri pe anul 2019 [cf. pct. 1 din Anexa 1 a Ordinului nr. 1340/2020] are temei în art. XV alin. (11) din O.U.G. nr. 30/2020, nu este de natură să înlăture caracterul nelegal al actelor a căror anulare se cere, de vreme ce dispozițiile speciale, de imediată aplicare, respectiv cele ale art. 3 alin. (1) și (5) din O.U.G. nr. 132/2020 care consacră, în cazul de față, dreptul la indemnizație pe perioada stării de alertă, nu relevă nicun temei de legalitate pentru aceasta. Nelegalitatea acestei condiții a fost invocată de recurent în raport de disp. art. 3 alin. (1) și (5) raportat la art. 1 alin. (1) și (5) din O.U.G. nr. 132/2020, cu referire la indemnizație pentru starea de alertă. Fiind vorba de două ordonanțe diferite, care reglementază diferit regimul juridic a două tipuri de indemnizații, judecătorul instanței inferioare trebuia să facă distincția și să indice elementul de legătură dintre cele două acte normative, care să confere legalitate condiției realizării de venituri pe anul 2019, în cazul solicitării unei indemnizații pe perioada stării de alertă. În considerentele hotărârii care se recurează, instanța nu a putut indica acest element de legătură, ea mulțumindu-se a afirma că: "condiția nu a fost adăugată la pct. 1 din Anexa 1 a ordinului [..,] în afara cadrului legal prevăzut de O.U.G. nr. 132/2020." Deși condiția realizării de venituri pe anul 2019, regăsită în pct. 1 din Anexa 1 a Ordinului nr. 1340/2020, are temei legal în O.U.G. nr. 30/2020 ea nu poate fi considerată legală în raport de dispozițiile speciale, de imediată aplicare, referitoare la indemnizația pe perioada stării de alertă, cuprinse în art. 3 alin. (1) și (5) din O.U.G. nr. 132/2020, deoarece acestea din urmă nu trimit, nici pe departe, la îndeplinirea acesteia. Astfel, în raport de disp. art. 3 alin. (1) și (5) raportate la art. 1 alin. (1) și (5) din O.U.G. nr. 132/2020 anularea pct. 1 din Anexa 1 a Ordinului nr. 1340/2020, a actelor subsidiare, precum și plata indemnizației, se justifică. Tocmai de aceea au fost invocate și disp. art. 78 din Legea nr. 24/2000, condiția pervăzută în ordin, și care are temei în O.U.G. nr. 30/2020, îngrădind dreptul de acces la indemnizație pe perioada stării de alertă, fără să existe vreun temei juridic în O.U.G. nr. 132/2020. De asemenea, potrivit Deciziei ÎCCJ nr. 29 din 16.05.2022, s-a stabilit că: "în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. XV alin. (11) raportat la art. XV alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-C0V-2, cu modificările și completările ulterioare, condiția « realizării de încasări cu minimum 25% mai mici comparativ cu media lunară pe anul 2019 » nu include și ipoteza nerealizării unor venituri pe anul 2019, ca urmare a dobândirii calității de avocat doar începând cu anul 2020, respectiv anterior instituirii stării de urgență prin Decretul Președintelui României nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, ulterior datei de 1 ianuarie 2020."

Apărările formulate în recurs Intimatul-pârât Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală. Intimata-pârâtă Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a depus întâmpinare prin care au solicitat pe cale de excepție, excepția nulității recursului iar pe fondul acțiunii respingerea recursului ca fiind nefondat.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 24 octombrie 2022, s-a fixat termen de judecată la data de 28 noiembrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și raportat la prevederile legale din materia supusă verificării, Înalta Curte reține că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare arătate. În ceea ce privește starea litigioasă dintre părți, instanța de recurs reține că prin cererea de chemare în judecată, recurentul A. a solicitat, în principal, anularea punctului 1 din Anexa 1 a Ordinului nr. 1340 din 1 septembrie 2020, apreciind că modelul de declarație pe propria răspunderea stabilit la acest punctul este nelegal din perspectiva rubricii ce trebuie completată și care are în vedere media încasărilor din anul 2019. În speță, instanța de recurs constată că raționamentul recurentului-reclamant privitor la nelegalitatea punctului 1 din Anexa 1 a Ordinului nr. 1340 din 1 septembrie 2020 are în vedere în esență faptul că din cauza situației sale particulare potrivit căreia a dobândit calitatea de avocat abia în anul 2020 și astfel a trebuit să completeze rubrica privitoare la venitul mediu pe anul 2019 cu valoarea,,0", s-a dispus invalidarea cererii sale de acordare a indemnizației stabilită prin O.U.G. nr. 132/2020. Înalta Curte subliniază că instanța de contencios administrativ și fiscal este o instanță specializată în analiza de legalitate a actelor administrative, considerente pentru care în litigiile cu care această instanță este învestită analiza se face strict din perspectiva actelor normative aplicabile. Așadar în acord cu opinia instanței de fond, Înalta Curte apreciază că modul de formulare a declarației pe proprie răspundere prevăzută de pct. 1 Anexa 1 a Ordinului nr. 1340/2020 potrivit căreia declarantul trebuie să precizeze media veniturilor brute lunare din anul 2019, nu contravine dispozițiilor art. 3 alin. (1) și (5) raportat la art. 1 alin. (1) și (5) din O.U.G. nr. 132/2020 și nici art. 78 din Legea nr. 24/2000. Condiția declarării mediei veniturilor pentru anul 2019 din partea avocaților a fost prevăzută la art. XV alin. (1 1 ) din O.U.G. nr. 30/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 59/2020. În ceea ce privește Ordinul nr. 1340/2020, acesta a fost emis în temeiul O.U.G. nr. 30/2020, iar pct. 1 din Anexa 1 a acestui ordin preia fidel însăși obligativitatea instituită prin art. XV alin. (1 1 ) din O.U.G. nr. 30/2020 potrivit căruia: "De indemnizația prevăzută la alin. (1) beneficiază și avocații a căror activitate este redusă ca urmare a efectelor coronavirusului SARS-CoV-2, pe perioada stării de urgență, dacă în luna pentru care solicită indemnizația au realizat încasări cu minimum 25% mai mici decât media lunară pe anul 2019, dar care nu depășesc câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea nr. 6/2020. Indemnizația se plătește în baza declarației pe propria răspundere a avocatului privind îndeplinirea condițiilor de acordare, pe care o transmite la agenția pentru plăți și inspecție socială județeană, respectiv a municipiului București, în a cărei rază teritorială se află domiciliul fiscal". Așadar, critica privitoare la greșita aplicabilitate în speță a prevederilor art. XV alin. (1 1 ) din O.U.G. nr. 30/2020 din perspectiva faptului că acestea fac referire la indemnizația pentru starea de urgență, în timp ce prevederile O.U.G. nr. 132/2020 au un caracter de imdeiată aplicare și privesc indemnizația acordată pentru starea de alertă, este apreciată ca fiind nefondată. În speță, în condițiile în care Ordinul nr. 1340/2020 a fost emis în aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 30/2020 instanța de fond în mod corect a reținut că nu se poate aprecia că acest act administrativ a fost emis cu exces de putere, ci a fost emis în limitele legii. În egală măsură, Înalta Curte constată că prin decizia nr. 29/16.05.2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se statuează în sensul că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. XV alin. (1 1 ) raportat la art. XV alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, cu modificările și completările ulterioare, condiția "realizării de încasări cu minimum 25% mai mici comparativ cu media lunară pe anul 2019" nu include și ipoteza nerealizării unor venituri pe anul 2019, ca urmare a dobândirii calității de avocat doar începând cu anul 2020, respectiv anterior instituirii stării de urgență prin Decretul Președintelui României nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, dar ulterior datei de 1 ianuarie 2020. Prin aceeași decizie, ÎCCJ subliniază, la par. 57-58 următoarele: "deși alin. (1 2 ) al art. XV se referă la veniturile înregistrate în perioada de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 30/2020, prin analogie, pentru identitate de rațiune, trebuie considerat că nici categoria veniturilor înregistrate în anul 2019, care reprezintă termenul de comparație, nu se reduce la veniturile realizate din exercitarea profesiei de avocat, ci trebuie luate în considerare orice alte venituri dintre cele prevăzute la art. 62 și 76 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare." "58. Ca urmare, în cazul avocatului stagiar, ca și în cazul avocatului suspendat din profesie în anul 2019, aflat în concediu de creștere a copilului, condiția realizării unor venituri în anul 2019 subzistă, dar aceste venituri nu se rezumă la cele dobândite prin exercitarea profesiei de avocat." Prin urmare, prin decizia anterior citată se subliniază condiția realizării unor venituri în cursul anului 2019 pentru a putea fi valorificat sprijinul prevăzut de O.U.G. nr. 30/2020, chestiunea de drept lămurită fiind aceea că nu este obligatoriu ca acest venit aferent anului 2019 să provină din activitatea specifică avocaturii(situație imposibilă în cazul avocaților intrați în profesie în 2020) ci și din alte surse. Instanța de recurs apreciază că instanța de fond a reținut în mod corect și că toate celelalte capete de cerere formulate de reclamant au un caracter accesoriu, iar în măsura în care capătul principal al cererii este respins ca nefondat, este inutilă orice analiză a acestor capete de cerere. Având în vedere aceste aspecte, instanța de control judiciar reține că sentința recurată este legală, fiind pronunțată cu aplicarea corectă a dispozițiilor Legii nr. 554/2004, motivele invocate de reclamant prin memoriul de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia. Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare în sensul invocat de recurentă, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1966 din 17 decembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.