ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5335/2023

Ședința publică din data de 15 noiembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 14 martie 2023 pe rolul Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat suspendarea prevederilor art. 23-27 din Ordinul MAE nr. 732/2021 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursurilor pentru admiterea în Corpul diplomatic și consular al României, precum și suspendarea Concursului de admitere în Corpul diplomatic și consular al României pentru ocuparea a 15 posturi - consulare vacante pentru profilul Afaceri Consulare publicat pe site-ul MAE la data de 14 noiembrie 2022.

Prin sentința nr. 100/CA din 20 aprilie 2023, Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei de interes a reclamantei, invocată de pârât prin întâmpinare;

A admis acțiunea formulată de reclamanta A. și a dispus suspendarea prevederilor art. 23-27 din Ordinul MAE nr. 732/2021 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursurilor pentru admiterea în Corpul diplomatic și consular al României și suspendarea Concursului de admitere în Corpul diplomatic și consular al României pentru ocuparea a 15 posturi consulare vacante pentru profilul Afaceri Consulare, publicat pe site-ul MAE la data de 14 noiembrie 2022, până la pronunțarea instanței de fond învestite cu soluționarea acțiunii în anulare;

A luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței nr. 100/CA din 20 aprilie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Externe (MAE), întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare ce a făcut obiectul acțiunii introductive, în principal ca lipsită de interes și, în subsidiar, ca inadmisibilă.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., arată că instanța a depășit limitele puterii judecătorești; că instanța de fond nu a manifestat rol activ în conturarea obiectului cererii și că prin admiterea acțiunii a intrat în sfera de competență a autorității legislative, întrucât instanța de contencios administrativ, potrivit art. 14 alin. (7) din Legea nr. 554/2004, este limitată să dispună exclusiv suspendarea executării actului administrativ. Or, prin hotărârea pronunțată, instanța a afectat cadrul legal în vigoare, această prerogativă revenind doar emitentului actului normativ în discuție.

Arată că potrivit art. 66 alin. (1) din Legea nr. 24/2000:

"În cazuri speciale, aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de același nivel sau de nivel superior. În această situație se vor prevedea, în mod expres, data la care se produce suspendarea, precum și durata ei determinată."

Consideră că instanța de judecată nu se poate subroga legiuitorului și nu poate dispune suspendarea unor norme de drept, pe calea hotărârii judecătorești, rolul instanței în soluționarea cererii de suspendare a executării unui act normativ fiind acela de a înlătura, cu titlu temporar, efectele produse de respectivul act și nu de a extrage din ordinea juridică aplicabilă anumite articole de lege.

Susține că singurul caz de suspendare a unor dispoziții normative printr-un alt instrument decât cel emis de aceeași autoritate care a general cadrul normativ inițial este acela prevăzut de art. 31 alin. (3) teza finală din Legea nr. 47/1992, ce stabilește că sunt suspendate de drept dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale.

Astfel, fără să existe o hotărâre definitivă și irevocabilă prin care să se fi anulat dispozițiile art. 23-27 din Ordinul MAE nr. 732/2021, instanța nu și-a respectat competențele și a afectat drepturile și interesele legitime ale terților cărora li se aplicau dispozițiile suspendate și care nu erau părți în dosarul de suspendare și nu pot fi considerați vătămați.

Consideră că judecătorul fondului trebuia să se rezume la analiza cererii de suspendare a executării efectelor dispozițiilor art. 23-27 din Ordinul MAE nr. 732/2021 și, dacă ar fi admis cererea de suspendare, efectele acesteia ar fi trebuit să se producă numai în patrimoniul reclamantei, fără a afecta realizarea drepturilor și a intereselor legitime ale terților, întrucât cei care nu au atacat în instanță respectivele norme și care participau la alte concursuri de admitere în Corpul diplomatic și consular al României, derulate în paralel, sunt blocați în valorificarea drepturilor lor de a susține probele de concurs.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocă jurisprudența ÎCCJ, în care s-a reținut că motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, aceasta trebuind să fie clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar; că hotărârea judecătorească trebuie să fie temeinic motivată și să cuprindă raționamentul logico-juridic al magistratului care pronunță hotărârea, întrucât lipsa motivării conduce la imposibilitatea verificării hotărârii în calea de atac.

Susține că în speță, multitudinea de adjective din narativul considerentelor acoperă lipsa oricăror dovezi ale unui prejudiciu material, viitor și previzibil, pe care reclamanta era ținută să îl probeze, considerentele instanței având caracterul unora ce nu pot fi supuse niciunui control logic, iar exprimarea categorică a opiniei instanței de fond nu acoperă viciul lipsei argumentării care să sprijine respectiva opinie.

Consideră că este necesar ca motivarea hotărârii judecătorești să pună în evidență rațiunea logică pe care și-a asumat-o judecătorul în raport cu datele speței.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că în mod greșit a respins instanța de fond excepția lipsei de interes, câtă vreme fundamentul acestei acțiuni era realizarea unui interes concret al reclamantei, iar dacă acest interes nu mai poate fi fructificat, pentru că intimata-reclamantă a fost declarată respinsă, iar concursul a fost suspendat prin hotărârea instanței, la o dată la care intimata-reclamantă nu mai avea posibilitatea să reia probele la care nu a participat, consideră că trebuia admisă excepția lipsei interesului actual.

Arată că intimata-reclamantă nu a depășit etapa probei scrise, astfel că nu se poate prevala de un interes actual în susținerea acțiunii, deoarece actul administrativ și-a produs efectele.

Menționează că, ulterior încheierii probei interviului, s-a desfășurat proba verificării dosarelor, ale cărei rezultate au fost publicate la data de 18 aprilie 2023, iar la data de 20 aprilie 2023 a fost publicată lista finală nominală a candidaților admiși după încheierea probelor de fond ale concursului.

Consideră că în mod greșit a reținut instanța de fond că lipsirea reclamantei de pârghiile efective, legale, care să-i asigure participarea în condiții de legalitate și transparență la concurs este de natură să-i creeze acesteia o vătămare irecuperabilă.

Invocă superficialitatea hotărârii atacate, în condițiile în care prin aceasta se asimilează existența cadrului legal cu efectele executării lui, deși efectele cererii de suspendare a executării se produc în patrimoniul persoanei, astfel că doar acestea pot produce pagube materiale, și nu textele actelor normative în sine.

În același sens, arată că transparența în publicarea baremelor de corectare nu poate servi drept criteriu pentru a decela un act vădit nelegal, la o analiză lapidară a instanței și fără antamarea fondului, fiind un aspect ce ține de fondul cauzei, respectiv de analiza de oportunitate pe care a operat-o emitentul actului atunci când a configurat textele normative în acea formă.

Astfel, nu se poate spune că un act este vădit nelegal decât dacă nu întrunește condiții de formă ce se pot observa prima facie.

Consideră că instanța de fond a depășit limitele de analiză, prevăzute în legea contenciosului administrativ referitor la tratamentul judiciar al unei cereri de suspendare a executării, respectiv a încălcat normele de drept material care îi reglementau în detaliu conduita în cadrul acestei proceduri extraordinare, reglementată prin norme de strictă interpretare.

Mai arată că în speță nu era îndeplinită niciuna dintre condițiile cumulative cerute de lege pentru suspendarea executării actului.

Intimata-reclamantă A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, excepția lipsei calității de reprezentant, având în vedere semnatarul cererii de recurs.

De asemenea, a invocat excepția de nelegalitate a Ordinului MAE nr. 2771/2019.

Pe fond, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate, cu cheltuieli de judecată.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 31 iulie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 15 noiembrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că în ședința publică din data de 15 noiembrie 2023, s-au pus în discuție și s-au respins excepțiile invocate de către intimata-reclamantă prin întâmpinare, respectiv excepția lipsei calității de reprezentant a semnatarului cererii de recurs, excepția nulității recursului și excepția de nelegalitate a OMAE nr. 2771 din 4 noiembrie 2019, aceasta din urmă fiind respinsă ca inadmisibilă.

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În cauză, reclamanta A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat suspendarea prevederilor art. 23-27 din Ordinul MAE nr. 732/2021 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursurilor pentru admiterea în Corpul diplomatic și consular al României, precum și suspendarea Concursului de admitere în Corpul diplomatic și consular al României pentru ocuparea a 15 posturi - consulare vacante pentru profilul Afaceri Consulare publicat pe site-ul MAE la data de 14 noiembrie 2022.

Prima instanță a respins excepția lipsei de interes a reclamantei, invocată de pârât prin întâmpinare; a admis acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Externe și Ministrul Afacerilor Externe; a dispus suspendarea prevederilor art. 23-27 din Ordinul MAE nr. 732/2021 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursurilor pentru admiterea în Corpul diplomatic și consular al României și suspendarea Concursului de admitere în Corpul diplomatic și consular al României pentru ocuparea a 15 posturi consulare vacante pentru profilul Afaceri Consulare, publicat pe site-ul MAE la data de 14 noiembrie 2022, până la pronunțarea instanței de fond învestite cu soluționarea acțiunii în anulare.

Împotriva sentinței instanței de fond, a declarat recurs recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Externe (MAE), întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., recurentul-pârât susține că hotărârea a fost pronunțată cu depășirea limitelor instanței, respectiv faptul că prin soluția pronunțată, instanța de fond a intrat în sfera de competențe a autorității legislative, întrucât instanța de contencios administrativ, potrivit art. 14 alin. (7) din Legea nr. 554/2004, este limitată să dispună exclusiv suspendarea executării actului administrativ, or, în speță, instanța a dispus suspendarea executării unor prevederi dintr-un act administrativ normativ, competență ce nu poate reveni autorității judecătorești.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.: casarea unor hotărâri se poate cerere când "instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești".

Prin această sintagmă se înțelege incursiunea autorității judecătorești în sfera activității executive sau legislative, așa cum a fost consacrată de Constituție sau de o lege organică, instanța judecătorească săvârșind acte care intră în atribuțiile unor organe aparținând altei autorități constituite în stat, decât cea judecătorească.

Acest motiv de casare vizează încălcarea unor atribuții constituționale recunoscute într-un anumit moment legislativ diferitelor autorități statale. Altfel spus, excesul de putere atinge principiul separației puterilor în stat. Instanța săvârșește un exces de putere în una din următoarele forme: îndeplinește un act pe care numai un organ al puterii executive sau al puterii legislative îl poate face; consfințește, cu valoare legală, texte abrogate; contestă puterea legală a unor texte; aplică o lege adoptată înainte de intrarea ei în vigoare; se pronunță pe cale de dispoziții generale.

Or, în speță nu poate fi decelat un caz de depășire a atribuțiilor puterii judecătorești, respectiv de imixtiune în atribuțiile puterii legislative ori executive, în condițiile în care instanța s-a pronunțat, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu privire la suspendarea executării unor prevederi din Ordinul MAE nr. 732/2021 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursurilor pentru admiterea în Corpul diplomatic și consular al României, precum și suspendarea Concursului de admitere organizat în baza acestor prevederi, solicitări asupra cărora era îndreptățită să se pronunțe.

Prin urmare, acest prim motiv de casare este nefondat.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat.

Subsumat acestui motiv de casare, recurentul-pârât a susținut că în speță, hotărârea este superficial motivată, respectiv că multitudinea de adjective din narativul considerentelor acoperă lipsa oricăror dovezi ale unui prejudiciu material, viitor și previzibil, pe care reclamanta era ținută să îl probeze, considerentele instanței având caracterul unora ce nu pot fi supuse niciunui control logic, iar exprimarea categorică a opiniei instanței de fond nu acoperă viciul lipsei argumentării care să sprijine respectiva opinie.

De asemenea, a susținut că este necesar ca motivarea hotărârii judecătorești să pună în evidență rațiunea logică pe care și-a asumat-o judecătorul în raport cu datele speței.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Cu toate acestea, motivul de recurs analizat nu are în vedere analizarea de către instanța de fond a fiecăruia dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Doctrina și jurisprudența au afirmat constant că o motivare clară și cuprinzătoare a unei hotărâri judecătorești nu presupune analizarea tuturor afirmațiilor părților, ci doar a acelora cu caracter esențial, chiar și acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real și păstrându-și echilibrul dar și obiectivitatea, susținerile ambelor părți cu interese contrare în proces, dar doar acele susțineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretențiilor deduse judecății și cu soluția ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluții, urmând a fi filtrate și cenzurate respectivele susțineri, fie în sensul reținerii, fie în cel al înlăturării lor.

Totodată, are în vedere Înalta Curte cele statuate în parag. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

În realitate, recurentul-pârât este nemulțumit de modalitatea de soluționare de către prima instanță a cererii de chemare în judecată formulate de către reclamantă.

Mai mult, simplul fapt că acele considerente expuse de prima instanță nu concordă modului în care partea recurentă-pârâtă apreciază că trebuia motivată hotărârea judecătorească în proces nu determină incidența motivului de casare în discuție, câtă vreme instanța de fond a prezentat în mod concret considerentele pentru care a procedat la admiterea acțiunii.

Prin urmare, contrar celor susținute de către recurentul-pârât, sentința atacată îndeplinește exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată, arătând în concret motivele pentru care a apreciat că, cel puțin la nivel de aparență, dispozițiile contestate din Regulamentul de concurs sunt nelegale. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătorești analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanța de fond înfățișând într-o manieră clară și coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluției asupra cererii de chemare în judecată.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este fondat.

Tot nefondat se constată a fi și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, forma în vigoare la data introducerii acțiunii, 14.03.2023:

"(1) În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. (...)".

Astfel, pentru a se dispune măsura suspendării executării actului administrativ, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune două condiții cumulative, și anume: (1) cazul bine justificat, definit la art. 2 alin. (1) lit. t) din lege, ce constă în anumite împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită la art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași lege, ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

În dreptul administrativ român operează, cu titlu de principiu, prezumția de legalitate a actelor administrative, care sunt executorii din oficiu, iar cele două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin sensul lor restrictiv imperativ, denotă caracterul de excepție al măsurii suspendării executării actului administrativ, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil, care să fie de natură a argumenta existența unui caz bine justificat și iminența producerii pagubei.

La modul concret, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care sunt identificate argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a opera suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe cel puțin un indiciu temeinic de nelegalitate a acestuia, iar îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să poată fi distinsă cu ușurință, în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului, pentru că, în cadrul procedurii suspendării executării actelor administrative, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă o prejudecare a fondului litigiului.

Prin urmare, instanța poate aprecia drept necesară o asemenea măsură când se oferă suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate a actului administrativ, la o examinare sumară a aparenței dreptului.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ (act administrativ-fiscal) au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reținute ca obligații bugetare suplimentare), etc.

Sub un prim aspect, subsumat acestui motiv de casare, recurentul-pârât susține că în mod greșit a respins instanța de fond excepția lipsei de interes, câtă vreme fundamentul acestei acțiuni era realizarea unui interes concret al reclamantei, iar dacă acest interes nu mai poate fi fructificat, pentru că intimata-reclamantă a fost declarată respinsă, iar concursul a fost suspendat prin hotărârea atacată, la o dată la care intimata-reclamantă nu mai avea posibilitatea să reia probele la care nu a participat, consideră că trebuia admisă excepția lipsei interesului actual.

A mai arătat că intimata-reclamantă nu a depășit etapa probei scrise și că ulterior încheierii probei interviului, s-a desfășurat proba verificării dosarelor, ale cărei rezultate au fost publicate la data de 18 aprilie 2023, iar la data de 20 aprilie 2023 a fost publicată lista finală nominală a candidaților admiși după încheierea probelor de fond ale concursului.

Înalta Curte nu poate împărtăși opinia recurentului-pârât, având în vedere că reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care a solicitat suspendarea executării unor dispoziții din Ordinul MAE nr. 732/2021 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursurilor pentru admiterea în Corpul diplomatic și consular al României, precum și suspendarea Concursului de admitere în Corpul diplomatic și consular al României, conform anunțului publicat pe site-ul MAE la data de 14 noiembrie 2022.

Reclamanta a considerat că dispozițiile art. 23-27 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursurilor pentru admiterea în Corpul diplomatic și consular al României sunt nelegale și o prejudiciază, aceasta participând la examenul de admitere în Corpul Diplomatic și Consular al României, publicat pe site-ul Ministerului Afacerilor de Externe la data de 14 noiembrie 2022.

Înalta Curte constată că intimata-reclamantă are interes în cauză, câtă vreme aceasta a participat la concursul respectiv, iar pe de altă parte, astfel cum a reținut în mod corect instanța de fond, a solicitat atât suspendarea efectelor dispozițiilor legale contestate, cât și a concursului, interesul său fiind unul determinat, legitim, personal, născut și actual, astfel cum e reglementat de art. 33 C. proc. civ.

O altă critică formulată prin cererea de recurs și circumscrisă aceluiași motiv de casare constă în neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

Cu privire la condiția cazului bine justificat, Înalta Curte constată că reclamanta a solicitat suspendarea executării dispozițiilor art. 23-27 din Ordinul nr. 732/2021 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursurilor pentru admiterea în Corpul diplomatic și consular al României, potrivit cărora:

"Art. 23. Punctajul fiecărui subiect din cadrul probei scrise se anunță candidaților în momentul comunicării subiectelor.

Art. 24 - (1). Lucrarea scrisă se notează de la 0 la 10 puncte.

(2) Pentru a fi declarați admiși pentru evaluarea finală, candidații trebuie să obțină cel puțin punctajul final egal cu 7,50 și să obțină, la fiecare subiect, minimum jumătate din baremul aferent acestuia.

(3) Rezultatul probei scrise se publică pe pagina de internet a MAE, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (4), în termen de maximum 20 de zile lucrătoare de la data susținerii probei scrise.

Art. 25 alin. (1). Candidații pot depune contestații prin e-mail, la adresa concursului, în termen de 48 de ore de la publicarea rezultatelor la proba scrisă.

(2) Contestațiile se soluționează în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la finalizarea perioadei prevăzute la alin. (1), de către Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul concursului de admitere în CDCR, iar rezultatele se publică pe pagina de internet a MAE, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (4), în termenul menționat.

Art. 26 alin. (1). Evaluarea finală are loc sub forma unui interviu organizat la sediul MAE sau on-line, pe o platformă electronică pusă la dispoziție de MAE, în condițiile prevăzute de art. 7 alin. (5).

(2) Interviul are loc în maximum 10 zile lucrătoare de la publicarea rezultatelor soluționării contestațiilor după proba scrisă. Informațiile cu privire la programarea candidaților, data și locul desfășurării interviului se publică cu cel puțin 5 zile calendaristice înaintea desfășurării lui.

(3) În cazul desfășurării interviului on-line, instrucțiunile de conectare la platforma electronică sunt transmise candidaților declarați admiși la proba scrisă, la adresa de e-mail menționată în formularul electronic de înscriere, cu cel puțin 72 de ore înainte de desfășurarea interviului.

(4) Candidații care au fost declarați admiși ca urmare a soluționării contestațiilor la proba scrisă susțin interviul după ultimul candidat programat inițial pentru profilul postului pentru care candidează.

(5) Interviul se înregistrează pe suport audio-video.

(6) În cadrul evaluării finale se analizează, cu respectarea bibliografiei de concurs (atât bibliografia generală, cât și bibliografia specifică) și a nevoilor de personal ale MAE, cunoștințele teoretice și competențele din domeniul de activitate a MAE și, după caz, din domeniul specific profilului de concurs pentru care a optat candidatul, cunoștințele și abilitățile în utilizarea limbilor străine declarate la înscriere, capacitatea de contextualizare, analiză și sinteză, abilitățile de comunicare și relaționare, inițiativa și creativitatea, comportamentul în situații de criză, motivația candidatului.

Art. 27 - (1) În urma evaluării finale, Comisia de evaluare stabilește lista candidaților admiși după evaluarea finală fără a depăși numărul de locuri scos la concurs pentru fiecare profil și lista candidaților respinși. În acest sens, fiecare candidat primește calificativul "admis" sau "respins" în cadrul concursului de admitere în CDCR.

(2) Listele candidaților admiși și respinși în cadrul concursului de admitere în CDCR se aprobă de ministrul afacerilor externe și se publică în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (4) pe pagina de internet a MAE în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la finalizarea interviului."

Criticile intimatei-reclamante ce vizează nelegalitatea dispozițiilor a căror suspendare a executării o solicită se referă la faptul că pentru etapa probei scrise nu este menționat vreun barem de corectare, care să poată fi contestat, astfel cum s-a prevăzut la proba testului grilă; că pentru etapa evaluării finale nu sunt indicate criteriile de evaluare; că în speță, contestația sa, formulată după etapa probei scrise, pe motivul că subiectul IV nu a făcut parte din bibliografia de concurs, fiind încălcate prevederile art. 20 alin. (4) din Regulament, i s-a răspuns doar că i-a fost respinsă contestația, fără a primi vreun răspuns scris la solicitările sale, reclamanta invocând lipsa motivării actelor administrative.

Recurentul-pârât nu a contestat susținerile intimatei-reclamante și mai mult, a recunoscut prin întâmpinarea depusă în fața instanței de fond, situația de fapt, astfel cum reiese din cererea de chemare în judecată a reclamantei, însă a considerat că acestea nu reprezintă elemente de nelegalitate a dispozițiilor legale în baza cărora se organizează și se desfășoară concursul pentru admiterea în Corpul diplomatic și consular al României.

Contrar celor susținute de către recurentul-pârât, Înalta Curte consideră că aspectele relevate de către intimata-reclamantă sunt în măsură să contureze aparența de nelegalitate a dispozițiilor legale a căror suspendare a executării se solicită, precum și a concursului organizat în baza respectivelor dispoziții legale.

Astfel, lipsa unui barem de corectare cu privire la proba scrisă, care să dea posibilitatea contestării rezultatului obținut pe criterii de transparență și obiectivitate, neindicarea criteriilor de evaluare pentru etapa evaluării finale și nemotivarea răspunsului la contestația intimatei-reclamante, prin care aceasta a susținut că subiectul IV nu a făcut parte din bibliografia de concurs, fiind încălcate prevederile art. 20 alin. (4) din Regulament, constituie elemente de nelegalitate ce pot fi analizate în cadrul unei suspendări de executare.

Înalta Curte constată că este nefondată și susținerea intimatului-pârât în sensul că aspectele invocate de către reclamantă ar reprezenta critici pe fondul litigiului, care nu ar putea fi analizate în procedura sumară a suspendării de executare, în condițiile în care toate aspectele invocate ca vicii de nelegalitate de către reclamantă pot fi analizate, la nivel aparent, în cadrul procedurii suspendării de executare, nefiind necesară o analiză aprofundată, pe fondul cauzei, aceasta urmând a avea loc în cadrul acțiunii în anulare, ce face obiectul dosarului nr. x/2023 al Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal.

Astfel fiind, instanța de fond a reținut în mod corect că în cauză se conturează îndeplinirea condiției cazului bine justificat, sub aspectele învederate de reclamantă, și anume necesitatea desfășurării etapelor unui concurs pentru accederea într-o funcție publică în condiții de transparență, pentru ca participanții la concurs să aibă cunoștință de baremele aferente fiecărei etape, să poată cunoaște astfel criteriile de evaluare și să aibă posibilitatea de a le contesta, iar respingerea candidaților ar trebui, de asemenea, să fie motivată ori să ofere posibilitatea efectivă pentru candidați de a cunoaște motivul respingerii lor.

O atare soluție se impunea cu atât mai mult cu cât H.G. nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, în vigoare la data concursului, prevede:

- Obligativitatea pentru proba scrisă ca subiectele să fie din bibliografia de concurs, conform art. 52 alin. (1);

- Obligativitatea publicării, respectiv a afișării la locul desfășurării concursului a baremului de corectare detaliat pentru fiecare subiect din cadrul probei scrise, precum și posibilitatea de contestare a acestuia, conform art. 52 alin. (2);

- Stabilirea criteriilor de evaluare în cadrul probei interviului, modalitatea de acordare a punctajelor în baza planului de interviu precum și modalitatea de soluționare a contestațiilor la etapa interviului prin vizualizarea înregistrărilor audio-video efectuate cu ocazia probei inițiale, conform art. 55 și 61;

- Modalitatea de soluționare a tuturor contestațiilor precum și posibilitatea persoanelor interesate de a se adresa instanței de contencios administrativ, conform art. 63 și 68.

În speță, Înalta Curte constată că este îndeplinită și condiția pagubei iminente, întrucât prin prevederile legale a căror suspendare a executării o solicită intimata-reclamantă, acesteia i s-a cauzat un prejudiciu constând în aceea că nu a putut participa în condiții de legalitate și transparență la concursul la care s-a înscris, care să îi creeze convingerea că participă la concurs în condiții de egalitate cu ceilalți concurenți.

Din această perspectivă, este îndeplinită și condiția pagubei iminente, instanța de fond reținând în mod corect că legiuitorul a urmărit ca persoana vătămată printr-un presupus act administrativ nelegal să nu sufere un prejudiciu material semnificativ din momentul intrării în vigoare a acelui act administrativ și până la momentul rămânerii definitive a acțiunii în anulare îndreptate împotriva acelui act, prejudiciu care să nu mai poată fi recuperat sau recuperarea să se realizeze cu dificultate în situația ipotetică a anulării actului administrativ contestat.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurentul-pârât prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței nr. 100/CA din 20 aprilie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței nr. 100/CA din 20 aprilie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 15 noiembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.