ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2969/2023

Ședința publică din data de 31 mai 2023

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 03.06.2022 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX -a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2022 reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, anularea Ordinului nr. 732/2021 al Ministrului Afacerilor Externe pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului pentru admiterea în Corpul diplomatic și consular al României, anularea rezultatelor concursului de admitere în Corpul diplomatic și consular al României, desfășurat în perioada martie 2021- martie 2022, obligarea MAE la emiterea unui nou ordin, cu respectarea prevederilor legale și la reexaminarea reclamantului, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2.1 Prin sentința civilă nr. 2447 din 19 decembrie 2022, Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale teritoriale, declinând soluționarea cauzei în favoarea Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a reținut, în esență, că atâta timp cât reclamantul este cetățean român și figurează cu domiciliul înregistrat în România, prevederile art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004 sunt pe deplin aplicabile, competența de soluționare a litigiului aparținând instanței de la domiciliul reclamantului, astfel cum acest domiciliu figurează înregistrat în evidențele D.E.P.A.B.D. (Direcția pentru Evidenta Persoanelor si Administrarea Bazelor de Date), reclamantul nedepunând înscrisuri din care să rezulte că acesta ar avea calitatea de funcționar consular ori că ar fi angajat al Consulatului României la Bonn.

2.2. Prin sentința civilă nr. 19 din 14 martie 2023, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale a unei astfel de instanțe, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel Suceava a reținut, în esență, că potrivit dispozițiilor art. 87 C. civ., "domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală", astfel de prevederi legale coroborându-se cu cele ale art. 27 din O.U.G. nr. 97/2005.

În opinia antereferitei instanțe, în materie de stabilire a domiciliului legiuitorul a acordat persoanelor fizice deplină libertate de alegere, astfel încât domiciliul se stabilește în baza declarației persoanelor, fiind o stare de fapt, iar, în speță, reclamantul a arătat, prin intermediul unor note de ședință, că locuiește, în mod obișnuit, în Germania, avându-și înregistrat domiciliul în orașul Duisdorf, iar nu pe teritoriul României.

În raport de astfel de aspecte, Curtea de Apel Suceava a apreciat că, în raport de dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 107 C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei pendinte aparține celei de la sediul pârâtului, mai precis Curții de Apel București.

Analizând prezentul conflict negativ de competență, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Curtea de Apel Suceava – secția de contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

Din perspectiva determinării cadrului analizei deferite soluționării în prezentul regulator de competență, Înalta Curte observă că aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe care și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces (Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal și Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal) îl constituie problema instanței competente teritorial să soluționeze cauza, mai precis înțelesul noțiunii de "domiciliu" în sens procedural.

Se constată că prin cererea dedusă judecății, reclamantul a solicitat anularea Ordinului nr. 732/2021 al Ministrului Afacerilor Externe pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului pentru admiterea în Corpul diplomatic și consular al României și a rezultatelor concursului de admitere în Corpul diplomatic și consular al României, desfășurat în perioada martie 2021- martie 2022, precum și obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin, cu respectarea prevederilor legale și la reexaminarea reclamantului, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Înalta Curte, în regulatorul de competență, reține că prevederile art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004 reglementează o competență teritorială exclusivă, de la care nu se poate deroga, stabilită în raport cu domiciliul reclamantului, persoană fizică și nu în raport cu locuința în fapt a acestuia.

Potrivit art. 87 din C. civ., evocat și de Curtea de Apel Suceava, prin "domiciliu" se înțelege locul unde persoana fizică declară că are locuința principală, iar "reședința" este locul unde persoana fizică are locuința secundară. Cele două noțiuni nu se suprapun din punct de vedere al evidenței populației, iar dovada fiecăreia se realizează prin mențiuni diferite în actul de identitate. Totodată, Înalta Curte observă că înscrierea domiciliului în cartea de identitate are la bază un act material de declarare a locuinței principale (domiciliului), provenind de la titularul cărții de identitate, drept expresie a manifestării de voință a acestuia în sensul alegerii locuinței principale, conform art. 89 alin. (3) C. civ.

De asemenea, în cuprinsul C. proc. civ. se regăsește utilizarea alternativă a celor două sintagme, însă doar în scopul asigurării legalității procedurii de citare, respectiv înștiințării corespunzătoare a părților aflate în litigiu, cu privire la existența și obiectul pricinii.

Din analizarea dispozițiilor art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004 rezultă că, în privința stabilirii instanței competente, legiuitorul nu a utilizat alternativ, ca în cazul procedurii de citare, cele două sintagme, textul de lege referindu-se expres la domiciliul reclamantului și nu la reședința acestuia. Astfel, nu se poate susține că domiciliul părții este echivalent cu locuința în fapt, aceasta din urmă neputând constitui temei al stabilirii competenței, în contextul în care ea are relevanță doar sub aspectul comunicării actelor de procedură.

În acest sens, prin Soluția de principiu adoptată la data de 2 noiembrie 2020, de către secția de contencios administrativ și fiscal din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a reținut că: noțiunea de "domiciliu", ca element de determinare a competenței instanțelor judecătorești, trebuie interpretată în sens restrâns, respectiv ca adresa domiciliului înscris în actul de identitate.

De altfel, în materia dreptului public, din care face parte dreptul administrativ, fiind în discuție competența exclusivă a instanței, de esența noțiunii de domiciliu este existența mențiunilor înscrise, în acest sens, în actul de identitate, Înalta Curte reținând, totodată, și incidența prevederilor art. 90 alin. (1) C. civ., în sensul că reședința va fi considerată domiciliu doar când acesta nu este cunoscut.

Întrucât, din actele dosarului rezultă că reclamantul are domiciliul pe raza orașului Săveni, județului Botoșani, fiind, astfel, cunoscut domiciliul reclamantului pe teritoriul României, acțiunea în contencios administrativ promovată în cauza pendinte se află, conform art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004 și a modului de organizare a ariei jurisdicționale a curților de apel, în competența de soluționare a instanței din circumscripția teritorială a localității de domiciliu, ce, în prezenta cauză, este Curtea de Apel Suceava. Înalta Curte observă că din copia pașaportului reclamantului nu rezultă că acesta ar fi înregistrat drept cetățean român cu domiciliul în străinătate, iar înscrisurile depuse la filele x ale dosarului Curții de Apel București nu au natura juridică a unui act de identitate, motiv pentru care nu se poate reține efectul dat acestora de Curtea de Apel Suceava, în sensul unor înscrisuri ce ar face dovada faptului că reclamantul nu își are domiciliul pe teritoriul țării.

În raport de toate aceste aspecte și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Suceava – secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și pe pârâtul Ministerul Afacerilor Externe în favoarea Curții de Apel Suceava – secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 31 mai 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.