ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1684/2022

Ședința publică din data de 22 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal la data de 21.03.2021 sub nr. x/2021 reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministrul Afacerilor Externe și Ministerul Afacerilor Externe, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună suspendarea executării Ordinului nr. 732/2021 al Ministrului Afacerilor Externe al României pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului pentru admiterea în Corpul diplomatic și consular al României, până la pronunțarea instanței de fond și consecutiv suspendarea procedurilor de concurs inițiate de intimata Ministerul Afacerilor Externe, pentru lipsa suportului normativ, în condițiile suspendării executării actului administrativ; cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

Hotărârile ce fac obiectul controlului judiciar

Prin încheierea de ședință (de amânare a pronunțării) din data de 03 iunie 2021, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, în practicaua acesteia, a dispus printre altele că:

"După deliberare, instanța respinge ca neîntemeiată excepția invocată (excepția lipsei calității procesuale pasive a Mninistrului Afacerilor Externe invocată prin întâmpinare), având în vedere prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care fac referire în mod explicit la emitentul actului a cărei suspendare se solicită, sens în care în mod evident acesta are calitate procesuală de a sta în judecată în conformitate cu art. 36 din C. proc. civ..".

Prin sentința civilă nr. 165/2021 din 07 iunie 2021 Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 732/2021 al MINISTRULUI AFACERILOR EXTERNE pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului pentru admiterea în Corpul diplomatic și consular al României și consecutiv, a procedurilor de concurs inițiate în baza acestuia, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții MINISTRUL AFACERILOR EXTERNE și MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE, până la pronunțarea instanței de fond.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii de ședință (de amânare a pronunțării) din data de 03 iunie 2021, dar și împotriva sentinței civile nr. 165/2021 din 07 iunie 2021, ambele pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a exercitat calea de atac a recursului pârâtul Ministerul Afacerilor Externe.

Invocând motivele de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurentul Ministerul Afacerilor Externe a susținut în esență că, prin încheierea de ședință din data de 3 iunie 2021, instanța de fond a procedat la o aplicare greșită a dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 atunci când a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a ministrului afacerilor externe.

Consideră ca fiind eronat să se interpreteze că emitentul actului a cărui suspendare s-a solicitat este persoana ministrului afacerilor externe și nu persoana juridică în numele căreia ministrul își exercită atribuțiile, conform art. 5 alin. (1) și 7) din Hotărârea Guvernului nr. 16/2017.

Autoritatea publică" de care se face vorbire în art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 este cea definită la art. 2 alin. (1) lit. "b" din legea contenciosului administrativ, respectiv acel "organ de staL.xare acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public".

In nicio parte a Codului Administrativ ministrul nu este nominalizat drept "organ de stat", referința din art. 55 al O.U.G. nr. 57/2019 indicându-1 drept persoana care "exercită conducerea ministerului și îl reprezintă în raporturile cu celelalte autorități publice, cu persoanele juridice și fizice din țară și din străinătate, precum și în justiție".

Între atribuțiile ministrului se află și semnarea ordinelor cu caracter normativ (cazul în speță) dar, în exercitarea atribuțiilor, capacitatea de exercițiu a persoanei fizice a ministrului nu este antamată, Activitatea ministrului apare ca o manifestare a personalității juridice a autorității publice, prin delegare.

A echivala capacitatea de exercițiu a persoanei fizice care reprezintă autoritatea publică, cu aceea a autorității publice, care deține propria existență juridică, este o interpretare abuzivă a legii contenciosului administrativ și o deturnare a sensului definițiilor legale conținute de aceasta.

Acolo unde legiuitorul a înțeles să precizeze condițiile în care sunt antrenate răspunderea juridică a autorității publice și răspunderea personală a ministrului a arătat-o în mod explicit și neextensiv la art. 16 din Legea nr. 554/2004.

Întrucât instituția personalității juridice este cea care poate realiza o punte între dreptul publi dreptul privat, apreciem că, inclusiv în drept administrativ, sunt pe deplin aplicabile dispozițiile 218 alin. (1) C. civ. unde se prevede că " Actele juridice făcute de organele de administrare persoanei juridice, în limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice înse.

În aceste condiții, a pretinde că ministrul are calitate procesuală pasivă pentru singura rațiu semnării actului administrativ atacat, știut fiind că asumarea actului realizează prerogativ autoritate publică cu care ministrul este învestit în calitate de conducător al ministerului afac externe, în lipsa conturării unei răspunderi patrimoniale, reliefează o interpretare greșită a contenciosului administrativ.

Astfel, în temeiul art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., recurentul a solicitat a se admite această critică de legalitate, a se casa soluția instanței de fond, pronunțată asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a ministrului afacerilor externe iar, în rejudecare, a se remedia această dezlegare nelegală prin admiterea excepției.

In ce privește soluția pronunțată prin sentința civilă nr. 165/07 iunie 2021, recurentul susține că instanța de fond a interpretat greșit legea și a încălcat-o deopotrivă.

Consideră că, în mod greșit judecătorul fondului a motivat soluția de admitere a. suspendării acestui act prin încuviințarea opiniei eronate a reclamantului care, în argumentarea acțiunii, a invocat încălcarea dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 269/2003 prin edictarea normei infra-Iegale, conținută la art. 3 alin,l) lit. "d" din Regulamentul de concurs, aprobat prin Ordinul ministrului afacerilor externe nr. 732/2021.

Această preluare necritică a poziției părții adverse reprezintă atât o motivare străină de natura pricinii, cât și o aplicare greșită a normelor de drept material, împrejurare ce atrage incidența simultană a motivelor de recurs prevăzute de art. 488 a!in.l punctele 6 și 8 din C. proc. civ.

Solicită a se observa că organizarea concursului, potrivit rațiunilor de gestiune a resurselor umane identificate la nivelul Ministerului Afacerilor Externe, nu are nicio legătură cu îndeplinirea condițiilor necesare pentru a dobândi vocația calității de membru al Corpului diplomatic și consular al României.

Interpretarea sistematică a dispozițiilor consecutive, conținute la articolele 17 și 18 ale Legii nr. 269/2003, dacă ar fi fost condusă cu bună - credință, ar fi lămurit atât instanța de fond, cât și partea adversă că, în cuprinsul art. 17 din Legea nr. 269/2003, sunt expuse elementele de bază ce se cer a fi întrunite pentru dobândirea calității de membru al Corpului diplomatic și consular al României, cele ce dau capacitatea de a primi respectivul statut, iar, la art. 18 din același act normativ, se consemnează sarcina administrativă a ministrului afacerilor externe, care este obligat să obiectiveze procesul de selecție a prezumtivilor candidați prin intermediul unui ordin de reglementare a concursului.

Între capacitate și selecție legiuitorul a stabilit o relație de lucru, în sensul că va participa la selecție numai cel care întrunește în persoana sa elementele de capacitate, dar, pentru acest fapt, nu înseamnă că cele două noțiuni pot fi confundate, una cu cealaltă, deoarece capacitatea definește un raport static iar selecția evocă un raport dinamic.

Invocând art. 17 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 269/2003, recurentul susține că instanța d efond nu a înțeles arhitectura legii de organizare a profesiei diplomatice și consulare șli nu a identificat corect aria de aplicabilitate a fiecărei norme legale regăsite la art. 17, respectiv art. 18 din acest act normativ, concluzikonând greșit că " Legea nr. 269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic și consular al României nu creează cadrul necesar pentru stabilirea condițiilor de concurs si acces în Corpul diplomatic și consular al României prin ordin al ministrului de resort, aceasta întrucât nicăieri în cuprinsul acestui ultim act normativ menționat nu se regăsește o dispoziție în acest sens."

Consideră ca fiind falsă această afirmație, deoarece prevederile art. 18 din Legea nr. 269/2003 chiar asta fac, permit crearea cadrului normativ inferior, necesar în conturarea criteriilor de concurs și acces, legiuitorul delegând autorității această sarcină.

Activitățile de specialitate necesare realizării politicii externe a statului sunt activități cu caracter special care presupun exercitarea prerogativelor de putere publică (art. 370 alin. (3) lit. "d" din Codul Administrativ) iar acest fapt implică prestarea serviciilor publice, diplomatice și consulare, de către funcționari care beneficiază de un statut special (art. 380 alin. (1) Ht. "d" din Codul Administrativ).

În respectul principiului adaptabilității serviciului public, consacrat recent prin dispozițiile art. 580 alin. (5) din Codul Administrativ, dar avut. în vedere, în esență, și Ia momentul redactării Legii nr. 269/2003, legiuitorul a conferit autorității publice flexibilitatea de care aceasta avea nevoie în organizarea și recrutarea resursei umane, prin permisiunea acordată ministrului afacerilor externe de a emite legislație secundară în acest sens (art. 18 din Legea nr. 269/2003).

Numai autoritatea administrației publice centrale (MAE) deține gradul de proximitate necesar pentru evaluarea modului de adaptare a serviciilor publice non-economice de interes general (art. 585 din Codul Administrativ), reprezentate de serviciile diplomatice și,consulare, la realitatea din domeniul de activitate.

Cerința cunoașterii a două limbi străine, dintre care una să fie engleză sau franceză, a rezultat dintr-o astfel de evaluare, o cerință constantă în recrutarea de personal diplomatic și consular din moment ce a fost instituită în urmă cu aproape 20 de ani. în cadrul MAE, multilingvismul, dezirabil a fi implementat și în alte arii administrative ale statului român, asigură instrumentele uzuale de lucru și desfășurarea corespunzătoare a activității curente.

Această condiție este fundamentată pe necesitatea deținerii de către persoanele ce urmează să exercite profesia de diplomat a unor competențe de comunicare fluentă în mai multe limbi străine, dintre care, obligatoriu, cel puțin una dintre principalele limbi de lucru folosite în cadrul UE și NATO șî al altor foruri internaționale și vorbite în cele mai multe domenii de activitate din lume. Fără cunoașterea avansată a două sau mai multe limbi străine, dintre care una să fie engleza sau franceza, este foarte dificil ca un diplomat să își poată desfășura în mod eficient și profesionist activitățile curente, atât în Centrala MAE, cât și în Serviciul Exterior. Acest criteriu de selecție este folosit de majoritatea serviciilor diplomatice la nivel global.

Susține astfel că judecătorul fondului interpretează greșit în sensul că s-au depășit limitele de normare infra-legală, impuse de exigențele art. 4 alin. (3) și ale art. 13 din Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă;

MAE, prin edictarea Ordinului nr. 732/2021, nu a depășit nici competențele proprii și nu a adus atingere nici principiilor din Legea nr. 269/2003 ci, dimpotrivă, a realizat voința expresă a legiuitorului, de a adapta concursul la actualitatea din aria de lucru, prin ordin, fără a fi necesară modificarea legislației primare.

Consideră astfel că prima instanță a încălcat flagrant normele ce impuneau să nu se antameze nici o chestiune de fond în soluționarea cererii de suspendare întemeieată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Pe de altă parte, recurentul mai susține că prima instanță a aplicat greșit legea în sensul că, în verificarea condiției de admisibilitate a cererii de suspendare, raportat la identificarea "cazului bine justificat", aceasta susține că " înăsprirea acestor condiții se analizează ca motiv de nelegalitate a actului administativ emis în executarea legii, care prevalează oricărui examen de oportunitate."

Așadar, în opinia instanței, numai evaluarea oportunității administrative ce stă Ia baza emiterii actului administrativ poate face obiectul acțiunii de fond (ca și când această verificare n-ar fi inerentă analizei de legalitate), iar dacă se pune în discuție ceea ce judecătorul sentinței atacate apreciază a fi nelegalitatea actului, chiar dacă aceasta nu estevădită și nu e de natură să creeze o îndoială serioasă asupra validității lui (cum impune legea în cercetarea cererii de suspendare) atunci este admisibilă și poate fi acceptată cererea de suspendare.

Consideră recurentul că această perspectivă este complet greșită și în dezacord cu junsprudența constantă a înaltei Curți de Casație șt Justiție, precum și în dezacord cu doctrina majoritară în materia contenciosului administrativ care nu împărtășește concepția dualistă potrivit căreia legalitatea actului administrativ și oportunitatea emiterii lui sunt două chestiuni distincte care nu se condiționează reciproc și care pot comporta discuții separate.

Oportunitatea administrativă este un element al legalității actului, iar faptul că prima instanță pretinde că nu a analizat oportunitatea administrativă nu semnifică faptul că aceasta nu a pășit, nepermis, în dezlegarea pe fond a litigiului, atunci când a făcut aprecieri asupra modului în care se conformează ordinul atacat în prin raport cu legea.

Aducând în discuție "suplimentarea condițiilor" de concurs, judecătorul fondului chiar procedează la o valorizare a oportunității administrative asumate la nivelul MAE.

În ce privește calificarea actului administrativ ca fiind apt să producă, prin efectele sale, un prejudiciu iminent reclamantului, instanța rătăcește în teritoriul unei legislații care nu se aplică în speță, motivarea în drept rămânând străină și ineficientă pentru dezlegarea acestei cauze. Astfel:

- invocarea dispozițiilor art. 1532 alin. (2) din C. civ. nu ajută în acest litigiu deoarece impun, ca o condiție preexistentă, ca reclamantul să dețină calitatea de creditor al MAE, ceea ce nu este cazul, pentru că nu ne aflăm în materia executării prin echivalent a obligațiilor deja constituite între părți;

- dispozițiile invocate ale art. 1385.alin. (4) C. civ. ar fi.fost de folos în scopul pentru care au fost edictate, respectiv să ofere un reper de cuantificare a reparației prejudiciului, în niciun caz pentru sensul deturnat șî trunchiat pe care îl oferă instanța de fond, respectiv pentru a valida "pierderea unei șanse ca tip de prejudiciu patrimonial recunoscut în mod expres" de legiuitor.

Cuantificarea reparației nu are nicio legătură cu dovedirea pagubei iminente: acesta era singurul demers util în succesul unei cereri de suspendare, care nu a fost parcurs nici de reclamant și nici de instanța de fond, în ciuda "avalanșei" de texte de lege care nu-și găsesc locul în cauză.

Susține recurentul că, în mod greșit reține judecătorul de fond că se împlinește cerința prevăzută de lege în dovedirea pagubei iminente, acea daună materială ce se va aduce patrimoniului unei persoane într-un viitor previzibil, cu caracter cert, din împrejurarea că reclamantul "își depusese candidatura".

În speță probele propuse de reclamant provin din executarea propriu-zisă a efectelor actuilui administrativ vătămător, iar în privința dovedirii pagubei iminente, care nu se poate prezuma, ele lipsesc cu desăvârșire. Mai mult, faptul prejudiciabil, creator al paguibei, nu va fi niciodată identificat în executarea actului administrativ vătămător, ci el ar trebui să apară ca efect vătămător al executării actului administrativ atacat.

Pentru toate aceste motive recurentul solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor judecătorești atacate și, în rejudecare, să se admită excepțiile invocate și, consecutiv, să se respingă cererea de suspendare, ca inadmisibilă, pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege.

Apărările formulate în recurs

Intimatul A. a formulat întâmpinare la recursul promovat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, solicitând respingerea recursului și apărărilor pe fondul cauzei, formulate de pârât, ca neîntemeiate.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministrului Afacerilor Externe, susține intimatul că, raportat la prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care fac referire în mod explicit la emitentul actului a cărei suspendare se solicită, Ministrul Afacerilor Externe are calitate procesuală de a sta în judecată în conformitate cu art. 36 din C. proc. civ.

Emitentul actului este ministrul afacerilor externe, care a stabilit criteriile de eligibilitate la concurs prin ordinul ministrului, iar practica judiciara a stabilit că emitentul actului trebuie să fie parte, pentru a i se da posibilitatea să se apere.

Pe de altă parte, calitatea procesuală a ministrului este dată de dispoziția cu caracter normativ din Hotărârea Guvernului nr. 16/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Externe, care arată la art. 5 alin. (1) că "Ministrul afacerilor externe conduce întreaga activitate a M.A.E. și îl reprezintă în raporturile cu celelalte autorități publice, cu persoanele fizice și juridice din țară și din străinătate, precum și în justiție. Referirile cu privire la calitatea procesuală pasivă în dosarele care au ca obiect pretenții bănești nu au relevanță în prezenta cauză sau calitatea de ordonator ordonatorul de credite.

Pe fondul cererii de suspendare, susține intimatul că, raportat la existența cazului temeinic justificat, a făcut dovada existenței unor împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actelor administrative atacate, conform art. 2 lit. f) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Instanța de judecată trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ. Prin urmare, ceea ce trebuia verificat, și a fost verificat în cadrul cererii de suspendare este aparența legalității actului, pentru care nu s-au administrat probe decât sub aspectul îndeplinirii condițiilor speciale prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește aparența de nelegalitate, susține intimatul reclamant că Ordinul nr. 732/2021 al Ministrului Afacerilor Externe a cărui suspendare se solicită a fost emis, potrivit mențiunilor din preambulul său, în executarea prevederilor art. 18 din Legea nr. 269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic și consular al României, cu modificările ulterioare, în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 16/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Externe, cu modificările și completările ulterioare. Ceea ce se contestă în prezenta cauză este modul în care Ordinul atacat respectă ierarhia actelor normative, actul administrativ emis în executarea Legii nr. 269/2003 adaugă nepermis la lege, prin suplimentarea condițiilor de accedere în corpul diplomatic și consular al României, în condițiile în care textul art. 17 alin. (1) lit. e) din Statutul Corpului diplomatic și consular al României, cu modificările și completările ulterioare stabilește ca și condiție de dobândire a calității de.membru al Corpului diplomatic și consular al României cunoașterea cel puțin a unei singure limbi străine, fără alte circumstanțieri,

Textul art. 17 alin. (1) din lege stabilește el însuși aceste condiții, potrivit prevederilor sale neechivoce:

"Calitatea de membru al Corpului diplomatic și consular al României poate fi dobândită de persoana care îndeplinește cumulativ următoarele condiții (...)", iar din punctul de vedere al topografiei legii, titlul Secțiunii din cadrul Capitolului III (Admiterea în Corpul diplomatic și consular) sub care e așezat art. 17 în discuție se referă chiar la "Condiții".

Interesul său este dat de prejudiciul imediat și previzibil, dat de privarea de șansa pe care legea o acordă de a intra în Corpul diplomatic și consular al României, iar prin actul administrativ defăimat această șansă este propriu-zis aneantizată. Situația sa factuală concretă se încadrează în sintagma "paguba iminentă", astfel cum este definită în art. 2 alin, (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare (paguba iminentă - prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public).

Susține intimatul că a arătat în cererile formulate, atât în procedura administrativă, cât și în procedura judiciară că îndeplinește condițiile legale, iar dreptul său subiectiv este dreptul de a participa la concursul organizat de minister, în condiții de legalitate. Paguba iminentă este beneficiul pe car -l poate obține, dacă concursul se desfășoară în temeiul legii, iar acest beneficiu/prejudiciu se încadrează în sintagma prejudiciului material viitor și previzibil.

Consideră că, a se susține că nu arputea accede în celelalte etape ale concursului, printr-o prezumție simplă a ministerului, apare ca o insolență gratuită.

Nu este relevantă în cauză nici desfășurarea procedurii de adoptare a actului, nici dreptul de apreciere al administrației, devreme ce ordinul nu respectă legea iar ceea ce a contestat pe fond este însăși nelegalitatea actului administrativ, iar din argumentele expuse reiese că, în cadrul prezentei cereri este îndeplinită condiția de aparență de nelegalitate a actului, condiție esențială pentru admiterea cererii de suspendare.

Legalitatea actelor administrative este strâns legată de principiile general afirmate de respectarea a legilor și de principiul neviolării directe a unui act cu forță juridică superioară.

Autorul citat arată că ..ori de câte ori un act cu forță juridică superioară stabilește conținutul unui act inferior (cel puțin îti mod relativ), iar acest din urmă act încalcă prescripțiile prestabilite, suntem în prezența unui viciu de fond al actului în caută".

În condițiile în care scopul de reglementare al textului art. 17 din Legea nr. 269/2003 este acela al stabilirii unor cerințe minime de eligibilitate, care nu ar "putea fi extinse prin regulamentul de concurs, iar înăsprirea acestor condiții se analizează ca motiv de nelegalitate a actului administativ emis în executarea legii, care prevalează oricărui examen de oportunitate, susține că, așa cum corect a apreciat instanța de judecată, se probează pe deplin cerința cazului bine justificat.

Sub aspectul pagubei iminente, intimatul arată că la data cererii sale recrutarea personalului, astăzi suspendată, era în desfășurare, în baza unui act administrativ nelegal, astfel că era imperios necesar a solicita și a se aprecia de instanța de judecată că subsemnatul am și calitate și interes să solicit suspendarea efectelor actului.

Este rezonabil a se considera că partea, cunoscător al unei limbi străine (așadar îndeplinind cerința minimă de eligibilitate prevăzută de Legea 269/2003) a pierdut o șansă reală și serioasă, în contextul importanței și amplorii concursului relevată prin numărul mare (120) de posturi scoase la concurs. Astfel, pierderea unei șanse reale și serioase constituie în sine un prejudiciu-cert, de natură a justifica îndeplinirea cerinței pagubei iminente impuse de textul ari. 14 din Legea nr. 554/2004.

Chiar dacă principiul legalității nu interzice și nici nu limitează în vreun fel dreptul administrației publice de a-și exercita, în activitatea sa, puterea discreționară prin care se înțelege " acea marjă de libertate lăsată la libera apreciere a unei autorități astfel ca, în vederea atingerii scopului indicat de legiuitor, să poată recurge la orice mijloc de acțiune în limitele competenței sale", consideră că, în cazul său, această putere discreționară, sau drept de apreciere (oportunitate) trebuie analizată doar în limitele legii, iar nu prin adăugarea unor condiții restrictive, în plus față de condițiile prevăzute de lege.

În cazul său legea nu lasă drept de apreciere cu privire Ia condiția de a accede la grupul țintă, Corpul diplomatic și consular al României, devreme ce un cetățean român, care cunoaște cel puțin o limbă străină, trebuie să aibă posibilitatea de a deveni parte din acest grup.

Prin introducerea unor noi condiții restrictive, limitarea sferei persoanelor care pot face parteMin grup este dublu condiționată, atât de cunoașterea celei de a doua limbi străine, cât și de afirmarea expresă a Unor limbi (franceză sau engleză).

Consideră că, în cadrul mai larg al dreptului de apreciere al administrației, singura posibilitate de a respecta legea și de a recruta angajați care cunosc mat multe limbi străine, era de a organiza concursuri ulterioare pe diferite posturi, după formarea corpului diplomatic întemeiat strict pe respectarea legii, dar nu puteau să limiteze accesul la anumite posturi, pe care legea le lasă deschise și persoanelor care cunosc doar o limbă străină,

Această dispută asupra legalității actului constituie un caz temeinic justificat, existând elemente de natură să aducă serioase dubii asupra aparenței de legalitate a actului.

Față de aceste considerente, având în vedere și faptul că întreaga procedură de concurs este viciată de actul administrativ emis în contradicție cu prescripțiile imperative ale legii, intimatul consideră că singurul remediu pentru asigurarea supremației legii și noimei constituționale este menținerea dispozițiilor instanței de judecată, respectiv suspendarea executării actului și, ca atare recursul se impune a fi respins.

Răspunsul la întâmpinare

Recurentul -pârât Ministerul Afacerilor Interne a formulat Răspuns la întâmpinarea depusă de intimatul A., în cadrul căruia combate susținerile acestuia, solicitând înlăturarea acestor apărări și admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Procedura de soluționare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit cu soluționarea dosarulu din data de 17.09.2021, s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 22 martie 2022, în ședință publică, cu citarea părților, când, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. Înalta Curte a declarat dezbaterile închise reținând dosarul spre soluționare, inclusiv cu privire la excepția lipsei de interes, invocată de recurentul - pârât Ministerul Afacerilor Interne, prin reprezentantul său, raportat la soluția pronunțată cu privire la acțiunea în anularea aceluiași act administrativ.

Alte aspecte procesuale

Verificându-se portalul instanțelor de judecată, pentru a afla stadiul acțiunii în anularea aceluiași act administrativ ce face obiectul prezentei cereri de suspendare, se constată că aceasta a făcut obiectul dosarului înregistrat sub nr. x/2021, tot pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a CAF, fiind soluționată în fond prin sentința nr. 301 din data de 18.11.2021, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a ministrului afacerilor externe, domnul B., respingându-se astfel acțiunea în contradictoriu cu acesta, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, cât și acțiunea în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, conform dovezilor atașate la dosarul de recurs.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este fondat, iar cererea de suspendare formulată de reclamantul A. este lipsită de interes, în considerarea argumentelor expuse în continuare:

Prin cererea ce face obiectul prezentului litigiu, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministrul Afacerilor Externe și Ministerul Afacerilor Externe, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună suspendarea executării Ordinului nr. 732/2021 al Ministrului Afacerilor Externe al României pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului pentru admiterea în Corpul diplomatic și consular al României, până la pronunțarea instanței de fond și consecutiv suspendarea procedurilor de concurs inițiate de intimata Ministerul Afacerilor Externe, pentru lipsa suportului normativ, în condițiile suspendării executării actului administrativ.

Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Rezultă, din prevederile legale citate, că măsura suspendării executării unui act administrativ este limitată sub aspect temporal, putând fi dispusă, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, numai până la data pronunțării instanței de fond.

Rațiunea acestei limitări este evidentă, constând în aceea că, prin pronunțarea unei soluții cu privire la fondul cauzei, fie se constată legalitatea actului administrativ și, deci, punerea în executare devine imperativ necesară, fie se constată nelegalitatea actului și se dispune desființarea acestuia, iar suspendarea executării nu se mai impune, rămânând fără obiect.

Verificându-se portalul instanțelor de judecată pentru a afla stadiul și modul de soluționare al acțiunii în anularea aceluiași act administrativ - Ordinul nr. 732/2021 - se constată că aceasta a făcut obiectul dosarului nr. x/2021, înregistrat pe rolul aceleiași instanțe - Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, fiind soluționată la data de 18.11.2021, prin sentința nr. 301, dispunându-se următoarele:

"Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a MAE, domnul B., invocată prin întâmpinare.

Respinge acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul MAE, domnul B., ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Respinge acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul MAE, având ca obiect anularea Ordinului nr. 732/2021 al Ministrului Afacerilor Externe al României pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului pentru admiterea în corpul diplomatic și consular al României și consecutiv anularea tuturor procedurilor de concurs inițiate în temeiul ordinului menționat."

Or, conform dispozițiilor art. 29 din C. proc. civ. "acțiunea civilă este ansamblul mijloacelor procesuale prevăzute de lege pentru protecția dreptului subiectiv pretins de către una dintre părți sau a unei situații juridice, precum și pentru asigurarea apărării părților în proces".

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură civilă una din condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune este cea privind justificarea interesului, condiție generală care vizează orice cerere în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării căilor de atac.

Se constată, așadar, că activitatea judiciară nu poate fi inițiată și întreținută fără justificarea unui interes legitim încălcat.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral pe care îl urmărește cel ce investește o instanță de judecată cu o cerere, acesta trebuind a fi legitim, personal, născut și actual.

Pornind de la aceste premise teoretice, rezultă că interesul, definit ca folosul practic pe care partea îl poate obține prin promovarea acțiunii civile, trebuie să se reflecte într-un avantaj material sau juridic în patrimoniul sau persoana reclamanților.

Condiția interesului se verifică nu numai la introducerea cererii, ci ea trebuie îndeplinită pe toată durata procesului civil, inclusiv la momentul soluționării căilor de atac.

În măsura în care promovarea unei cereri nu mai prezintă un folos practic pentru cel care a recurs la ea, acea formă procedurală este lipsită de interes.

Cum obiectul acțiunii reclamantului îl constituie suspendarea executării Ordinului nr. 732/2021, până la "pronunțarea instanței de fond", iar prin sentința nr. 301 pronunțată la data de 18.11.2021, instanța de fond - Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal - a respins cererea de anulare a acestui ordin, constatând legalitatea acestuia, această soluție rămânând definitivă, prin nerecurare, Înalta Curte constată că interesul reclamantului în suspendarea executării actului administrativ anterior menționat nu îndeplinește cerința de a fi actual, în sensul art. 33 din C. proc. civ., fiind depășit termenul până la care hotărârea de admitere a cererii de suspendare putea, conform legii, să își producă efectele. Astfel cum s-a arătat anterior, suspendarea executării actului administrativ, solicitată în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, poate fi dispusă până la pronunțarea instanței de fond, iar singura ipoteză consacrată legislativ, în care măsura suspendării se prelungește de drept peste acest termen, este cea reglementată de art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, fără însă ca această normă legală să fie incidentă în cauza de față, dată fiind soluția de respingere a acțiunii în anulare.

Astfel fiind, în raport de cele expuse anterior, Înalta Curte constată că reclamantul nu mai justifică un interes în soluționarea cererii de suspendare a executării actului administrativ contestat, motiv pentru care se impune admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și, rejudecându-se cauza pe fond, se va respinge cererea reclamantului A., ca lipsită de interes, reținând ca fiind fondată excepția lipsei de interes invocată de recurentul - pârât.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele anterior expuse, în temeiul dispozițiilor 496 C. proc. civ.. raportat la art. 248 alin. (1), art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, va casa hotărârile atacate și, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, rejudecând, va respinge cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții MINISTRUL AFACERILOR EXTERNE și MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE, privind suspendarea executării Ordinului nr. 732/2021, ca lipsită de interes.

Totodată, raportat la dispozițiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. și la soluția ce se preconizează, urmează a fi obligat intimatul-reclamant A., ca " parte care pierde procesul", la plata către recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Externe, a sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxa judiciară de timbru achitată pentru cererea de recurs, conform Ordinului de Plată nr. x emis la data de 23.07.2021, depus în original la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței civile nr. 165/2021 din 7 iunie 2021 și a încheierii din 3 iunie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Casează hotărârile atacate și, rejudecând,

Respinge cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții MINISTRUL AFACERILOR EXTERNE și MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE, privind suspendarea executării Ordinului nr. 732/2021, ca lipsită de interes.

Obligă intimatul-reclamant A. la plata către recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Externe, a sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxa judiciară de timbru achitată pentru cererea de recurs.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 22 martie 2022.