ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4912/2023

Ședința publică din data de 31 octombrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. în contradictoriu cu Agenția Națională de Integritate - Inspecția de Integritate, solicită anularea raportului de evaluare nr. x emis de Agenția Națională de Integritate în lucrarea nr. x/10.03.2021, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 108/2022 din 3 mai 2022 Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, având ca obiect anularea Raportului de evaluare nr. x/09.12.2021.

A respins cererea reclamatului privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei soluții a formulat cerere de recurs reclamantul B. solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., casarea sentinței civile atacate, iar pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată și anularea Raportului de evaluare al ANI nr. x.

În esență, în motivarea recursului întemeiat pe primul motiv de casare, a arătat că din cuprinsul hotărârii primei instanțe lipsesc considerentele proprii ale acesteia, nefiind respectate exigențele impuse de art. 425 alin. (1) C. proc. civ.

Instanța de judecată trebuia să prezinte prin considerentele hotărârii propriul raționament juridic în baza căruia au fost reținute susținerile uneia dintre părți și, corelativ, în baza cărora au fost înlăturate susținerile celeilalte părți.

Obligația judecătorului de a demonstra în scris de ce s-a oprit la soluția dată, pentru ce a admis susținerile unei părți și le-a respins pe ale celeilalte, pentru ce a găsit bună o probă și nesinceră o altă probă, de ce a aplicat o anumită normă de drept sau i-a dat o anumită interpretare, este o obligație esențială, a cărei încălcare duce la desființarea hotărârii.

Așadar, cerințele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. impun arătarea motivelor de fapt și de drept ce au format convingerea instanței, precum și a celor pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, și de altfel ea se circumscrie și noțiunii de proces echitabil în condițiile prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanțiile date de art. 6.1 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părților de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată.

Convenția Europeană a Drepturilor Omului "nevizând la garantarea dreplurilor teoretice sau iluzorii ci a drepturilor concrete și efective, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile părtilor sunt într-adevăr «audiate», adică, examinate, legal de tribunalul sesizat".

De asemenea, potrivit jurisprudenței Curții Europeane a Drepturilor Omului "noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță interna care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse, și nu doar sa reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare".

Așadar, prima instanță avea obligația de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt.

Aplicând aceste principii consacrate de C. proc. civ. și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului la prezenta cauză, se observă că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este fondat.

Așadar, în ceea ce privește hotărârea Curții de Apel Alba Iulia trebuie constatat că, din cuprinsul acesteia, nu rezultă existența unei motivări proprii a instanței de judecată, toate considerentele fiind preluate ad litteram din apărările formulate prin întâmpinare de pârâta Agenției Naționale de Integritate - Inspecția de Integritate.

Așadar, din considerentele primei instanțe nu reiese raționamentul în baza căruia judecătorul a ajuns la soluția prevăzută în dispozitivul hotărârii, situația din urmă fiind asimilată, practic, cu o necercetare a cauzei.

Susținerile recurentului se înemeiază și pe revederile art. 21 alin. (3) din Constituția României ce garantează dreptul la un proces echitabil, garanție ce nu poate fi respectată de o hotărâre judecătorească care se limitează la a "transcrie" în considerente argumentele părților, fără a fi trecute prin filtrul judecătorului.

Deși instanța de fond a pronunțat o soluție asupra obiectului cererii de chemare în judecată, motivele expuse în cuprinsul sentinței recurate nu permit urmărirea silogismului logic prin care instanța a ajuns la această soluție și nu dovedesc că judecătorul fondului a analizat, în mod efectiv, argumentele expuse de recurent, câtă vreme considerentele hotărârii recurate reproduc cu fidelitate doar susținerile pârâtei din întâmpinare.

Subsumat motivului de casare de la art. 488 lin. 1 pct. 8 C. proc. civ., a invocat recurentul nemotivarea raportului de evaluare nr. x/09.12.2021.

Pentru a se respinge susținerile recurentului cu privire la nemotivarea actului administrativ atacat, prima instanța a reținut în mod nelegal că prevedrile art. 21 din Legea nr. 176/2010 nu impun inspectorului de integritate obligativitatea de a prezenta argumentele de fapt și de drept împotriva susținerilor persoanei evaluate.

Instanța de fond a reținut în mod nelegal că inspectorul de integritate nu trebuie să facă o analiză a punctului de vedere al persoanei evaluate, ci doar să-l expună.

Pentru a concluziona astfel, prima instanță a reținut ad litteram cele prezentate de intimată și anume că in mod evident, punctul de vedere al reclamantului nu a fost acceptat de inspectorul de integritate, așa cum rezultă din punctul III al raportului, care cuprinde evaluarea elementelor de conflict de interese, conform art. 21 alin. (2) lit. c) din Legea 176/2010.

Este de necontestat că soluția inspectorului de integritate, în orice evaluare, va fi sau nu în acord cu susținerile persoanei evaluate, dar inspectorul de integritate nu se poate eschiva de la obligația de motivare a raportului de evaluare.

Inspectorul de integritate are obligația de a prezenta argumentele care au condus la îndepărtarea susținerilor persoanei vătămate.

Având în vedere că normele juridice naționale și europene consacră obligativitatea motivării actelor administrative individuale, prima instanță trebuia să analizeze prevederile art. 21 din Legea nr. 176/2010 prin luarea în considerare a faptului că normele juridice cuprinse în Legea nr. 176/2010 nu exista pur și simplu ci numai în corelație cu cele care prevăd obligativitatea motivării actului administrativ.

Astfel, aplicând metoda interpretării sistematice a normei juridice, prima instanță trebuia să constate că lămurirea înțelesului art. 21 din Legea nr. 176/2010 trebuie să se realizeze (ținându-se cont de legăturile sale cu normele juridice care instituie obligativitatea motivării actelor administrative individuale.

Prima instanță a ignorat în mod nelegal prevedrile art. 296 teza a II-a din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene potrivit cărora actele juridice se motivează și fac trimitere la propunerile, inițiativele, recomandările, cererile sau avizele prevăzute în tratate.

De asemenea, prima instanță trebuia să analizeze obligațiile impuse inspectorului de integritate prin prisma prevederilor art. 41 alin. (1) și (2) litera (c) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene potrivit cărora (1) Orice persoană are dreptul de a beneficia, în ce privește problemele sale, de un tratament imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil din partea instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii. (2) Acest drept include în principal: (a) dreptul oricărei persoane de a fi ascultată înainte de luarea oricărei masuri individuale care ar putea să ii aducă atingere; (b) dreptul oricărei persoane de acces la dosarul propriu, cu respectarea intereselor legitime legale de confidențialitate și de secretul profesional și comercial; (c) obligația administrației de a-și motiva deciziile.

Nu în ultimul rând prima instanță trebuia să analizeze respectarea obligației inspectorul de integritate de a motiva raportul de evaluare prin aplicarea art. 31 alin. (2) din Constituția României potrivit cărora autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal.

Prevederile Legii nr. 176/2010 nu sunt izolate de întregul context legilativ național și european, ci aplicarea acestora trebuie să se raporteze și să respecte principiile și garanțiile impuse de toate celelalte prevederi legale.

Astfel, prin aplicarea prevederilor Legii nr. 176/2010 în coroborare cu principiile si garanțiile oferite de întregul context legislativ național si european prima instanță trebuia să constate că raportul de evaluare nr. x/09.12.2021 nu conține altceva decât o înșiruire de texte legale privitoare la conflictul de interese.

Principiul motivării impune necesitatea ca autoritatea care emite un act să arate, în mod expres, elementele de fapt și de drept care determină adoptarea deciziei respective.

Motivarea reprezintă un element esențial pentru formarea convingerii cu privire la legalitatea actului raportului de evaluare nr. x/09.12.2021, constituind, totodată, o garanție a alegerii soluției optime de către organul de decizie.

In atare situație, prin raportul de evaluare nr. x/09.12.2021, inspectorul de integritate trebuia să prezinte într-un mod clar și neechivoc raționamentul care a condus la concluziile sale.

Motivarea raportului de evaluare nr. x/09.12.2021 trebuia să urmărească o dublă finalitate, respectiv să îndeplinească, în primul rând, o funcție de transparență în profitul destinatarului său, care va putea, astfel, să verifice dacă actul este sau nu întemeiat; să permită, de asemenea, instanței să realizeze controlul său jurisdicțional deci în cele din urmă să permită reconstituirea raționamentului efectuat de autorul său pentru a ajunge la concluziile cuprinse în acesta.

Or, din cuprinsul raportului de evaluare nr. x/09.12.2021 nu reise în nici un mod care sunt argumentele prin care inspectorul de integritate a ajuns la concluziile cuprinse în acest act.

Inspectorul de integritate a trecut fără niciun argument logico-juridic de la textele de lege care reglementează conflictul de interese la concluzia că recurentul ar fi încălcat aceste texte legale.

În pofida faptului că recurentul a prezentat în mod detaliat argumente în susținerea "nevinovăției sale ", inspectorul de integritate nu a prezentat niciun motiv de fapt sau de drept pentru respingerea susținerilor acestuia.

Rațiunea avută în vedere de legiuitor la edictarea prevederilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 a fost aceea de a acorda persoanei cercetate posibilitatea reală de a aduce informații și de a formula apărări față de aspectele cercetate.

De asemenea, potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 dacă, după exprimarea punctului de vedere al persoanei invitate, verbal sau în scris, [...] inspectorul de integritate consideră în continuare că sunt elemente în sensul existenței unui conflict de interese sau a unei incompatibilități, întocmește un raport de evaluare.

Din interpretarea celor două texte legale rezultă fără echivoc că concluziile inspectorului de integritate trebuie să fie în directă legătură cu punctul de vedere al persoanei cercetate.

Cu alte cuvinte, pentru a constata elementele conflictului de interese inspectorul de integritate trebuia să prezinte argumente de fapt si de drept care să demonstreze acest aspect.

Prin cerința prevăzută de art. 21 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 176/2010 se impune necesitatea motivării în fapt și în drept a raportului inspectorului de integritate, într-o măsură suficientă și de natură a permite exercitarea neîngrădită a controlului judiciar al instanței de judecată.

În concluzie, orice decizie de natură a produce efecte privind drepturile și libertățile fundamentale trebuie motivată nu doar din perspectiva competenței de a emite acel act, ci și din perspectiva posibilității persoanei și a societății de a aprecia asupra legalității măsurii, respectiv asupra respectării granițelor dintre puterea discreționară și arbilrariu.

În lipsa motivării explicite a raportului de evaluare nr. x/09.12.2021, posibilitatea atacării în justiție a acestuia este iluzorie, de vreme ce judecătorul nu poate specula asupra motivelor care au determinat inspectorul de integritate să rețină conflictul de interese.

Cerința motivării decurge din necesitatea de a putea fi cunoscute toate elementele de fapt și drept care au stat la baza emiterii raportului de evaluare nr. x/09.12.2021.

O altă critică a recurentului are în vedere nerespectarea principiilor care stau la baza prevenirii conflictului de interese prevăzute la art. 70 și art. 71 din Legea nr. 161/2003 și art. 75 din Legea nr. 393/2004

Analiza existenței conflictului de interese trebuie realizată prin raportare la prevederile art. 71 din Legea 161/2003 potrivit cărora principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităților publice și funcțiilor publice sunt: imparțialitatea, integritatea, transparența deciziei și supremația interesului public.

Astfel, prevederile art. 70 din Legea nr. 161/2003 și ale art. 75 din Legea nr. 393/2004 trebuie interpretate prin prisma principiilor prevăzute de art. 71 din Legea 161/2003.

În ceea ce privește imparțialitatea, trebuie constata că HCL Laslea nr. 49/12.12.2018 a fost adoptată în temeiul prevederilor ari. 6 și art. 9 alin. (9) din O.U.G. nr. 34/2003.

Așadar, în virtutea obligației impusă de prevederile art. 6 din O.U.G. nr. 34/2013, Consiliul Local al Comunei Laslea nu avea atributul analizării oportunității elaborării amenajamentului pastoral.

Definitorii în ceea ce privește adoptarea HCL Laslea nr. 49/12.12.2018 sunt prevederile art. 9 alin. (9) din O.U.G. nr. 34/2013 în care se menționează faptul că consiliile locale au obligația să aprobe amenajamentele pastorale, valabile pentru toate pajiștile permanente aflate pe unitatea administrativ-teritorială în cauză, întocmite de către specialiștii din cadrul primăriilor, al direcțiilor județene pentru agricultură sau de către specialiștii din cadrul inspectoratelor teritoriale de regim silvic și de vânătoare, după caz, conform ghidului elaborat de Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Pajiști Brașov.

Astfel, în virtutea obligației impuse de prevederile art. 9 alin. (9) din O.U.G. nr. 34/2013, Consiliul Local al Comunei Laslea nu avea atributul analizării oportunității aprobării, amenajamentul pastoral pentru pajiștile din proprietatea privată a comunei Laslea.

Cu alte cuvinte, odată întocmit amenajamentul pastoral pentru pajiștile din proprietatea privată a comunei Laslea, Consiliul Local al Comunei Laslea avea obligația ci nu vocația de a aproba amenajamentul pastoral pentru pajiștile din proprietatea privată a comunei Laslea.

Recurentul, în calitate de membru al Consiliul Local al Comunei Laslea, și-a îndeplinit obligația de a aproba amenajamenlul pastoral pentru pajiștile din proprietatea privată a comunei Laslea.

Astfel, un consilier local nu poate fi părtinitor sau imparțial, decât dacă, în calitatea sa, poate decide dacă o hotărâre va fi luată sau nu. Or, acesta nu avea libertatea deciziei (de a adopta o soluție dintre mai multe posibile).

Prima instanță putea să constate că recurentul a încălcat principiul imparțialității doar dacă avea dreptul sau libertatea de alegere (decizie prin selecționare în favoarea cuiva sau a ceva).

În ceea ce privește integritatea, pentru aceeași identitate de rațiune, câtă vreme recurentul și-a îndeplinit obligațiile, respectând prevederile legale care au stat la baza expunerii de motive nr. 5918/07.12.2018 privind aprobarea amenajamentului pastoral, nu se poate afirma că a prejudiciat în vreun fel imaginea publica a funcției de consilier local.

Ad absurdum, dacă s-ar îmbrățișa raționamentul pur obiectiv al primei instanțe s-ar ajunge în situația în care un consilier local ar trebui să se abțină în majoritatea cazurilor în care participă la hotărârile de consiliu local, pentru că în majoritatea dintre cazuri efectele hotărârilor de consiliu local îl privesc în mod direct.

A susținut faptul că HCL Laslea nr. 49/12.12.2018 a fost adoptată în temeiul prevederilor art. 6 și art. 9 alin. (9) din O.U.G. nr. 34/2003, fiind ocrotit si realizat interesul public al tuturor crescătorilor de animale de pe raza Comunei Laslea.

Mai mult decât atât, prin punerea în aplicare a amenajamentului pastoral prin HCL Laslea 3/2021 prețul chiriilor a fost majorat.

Urmare a punerii în aplicarea a amenajamentului pastoral prin HCL Laslea 3/2021 au fost încheiate acte adiționale la Contractele nr. x/24.10.2007 și nr. y/03.03.2016. In consecință în urma adoptării HCL Laslea nr. 49/12.12.2018 și a HCL Laslea 3/2021, prețul chiriilor aferente Contractului nr. x/24.10.2007 și a Contractului nr. x/03.03.2016 a crescut în mod considerabil.

Așadar, prin adoptarea HCL Laslea nr. 49/12.12.2018 de aprobare a amenajamentului pastoral, pus în aplicare prin adoptarea HCL Laslea 3/2021, recurentul nu a obținut în folos patrimonial, ba chiar obligațiile sale față de Comuna Laslea au crescut.

Prin urmare, prin HCL Laslea nr. 49/12.12.2018 nu s-a realizat decât aprobarea tehnică a amenajamentului pastoral, fără niciun efect juridic asupra contractelor de chirie existente.

Mai mult, recurentul a susținut că nu a participat la dezbaterea și adoptarea HCL Laslea 3/2021.

In concluzie, contrar celor reținute în raportul de evaluare nr. x/07.12.2021, doar la momentul punerii în aplicare a anienajamentului pastoral recurentul putea să întrevadă un eventual interes personal.

Până la adoptarea HCL Laslea 3/2021, recurentul avea doar obligația de a aproba amenajamentul pastoral și, totodată, aprobarea amenajamentului pastoral prin adoptarea HCL Laslea nr. 49/12.12.2018 nu a născut nici drepturi si nici obligații în patrimoniul acestuia.

Astfel, contrar celor reținute de prima instanță, faptul că HCL nr. 49/2018 a avut ca efect doar aprobarea amenajamentului pastoral, nu și punerea în aplicare a acestuia, are cea mai însemnată relevanță juridică.

Prima instanță a reținut în mod nelegal că Hotărârea Consiliului Local Laslea nr. 49/12.12.2018 a produs efecte juridice, întrucât pe baza amenajamentului pastoral, aprobat prin această hotărâre, recurentul ar fi încasat subvenții agricole de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură în baza adeverințelor nr. x/15.04.2019 și nr. y/14.05.2020 eliberate de Primăria Comunei Laslea.

Din cuprinsul adeverințelor nr. x/15.04.2019 si nr. y/14.05.2020 eliberate de Primăria Comunei Laslea, invocate de prima instanță, nu reise în niciun mod nici explicit si nici implicit faptul că subvențiile agricole de la Agenția de Plăti si Intervenție pentru Agricultură s-ar acorda în temeiul aprobării amenajamentului pastoral prin HCL nr. 49/12.12.2018.

În ceea ce privește susținerea că, prin hotărârea de consiliu local reținută în raportul de evaluare, s-a creat posibilitatea accesării fondurilor europene, a arătat că pentru a beneficia de subvenție este necesară parcurgerea unor etape distincte, cea a elaborării, obligație pe care o are consiliul local și etapa aplicării amenajamentului pastoral.

Deși textele legale nu prevăd în mod exhaustiv diferența de efecte juridice între aprobarea și aplicarea amenajamentului pastoral, dacă aceste texte de lege folosesc două sintagme asupra aceluiași document tehnic, respectiv aprobarea și aplicarea acestuia, prima instanță trebuia să rețină că accesul la subvenții din partea Uniunii Europene este condiționat doar de aplicare.

Din interpretarea art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2013, așa cum era acesta în vigoare la data adoptării HCL Laslea nr. 49/12.12.2018 reiese că accesarea fondurilor europene aferente plăților pe suprafață era condiționată de aplicarea amenajamentului pastoral.

Amenajamentul pastoral este supus aprobării pentru ca, ulterior, să fie adoptată procedura de aplicare a acestuia. Or, prin HCL Laslea nr. 49/12.12.2018 nu s-a realizat decât aprobarea tehnică a amenajamenutului pastoral, fără nici un alt efect juridic.

În atare situație, prin adoptarea HCL Laslea nr. 49/12.12.2018 nu s-a îndeplinit condiția impusă de art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2013 pentru accesarea fondurilor europene aferente plăților pe suprafață.

Pentru toate aceste motive, a solicitat admiterea cererii de recurs.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin concluziile scrise depuse la dosar la data de 30.08.2022, intimata - pârâtă Agenția Națională de Integritate a solicitat respingerea cererii de recurs, cu menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile atacate în prezenta cauză.

În motivare, a arătat că cele două motive de casare invocate de recurent sunt nefondate instanța pronunțând o sentință care respectă exigențele art. 425 C. proc. civ. și care a fost emisă cu respectarea normelor de drept material incidente în cauză.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor expuse, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, precum și din perspectiva obiectului și a normelor legale incidente, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Recurentul-reclamant A. a învestit instanța de contencios administrativ cu controlul de legalitate al Raportului de evaluare nr. x, emis de pârâta Agenția Națională de Integritate.

În motivarea actului administrativ atacat, s-a reținut că recurentul - reclamant A. a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese deoarece, în perioada exercitării funcției publice de consilier local în cadrul Consiliului Local Laslea și în această calitate, a participat la deliberarea și adoptarea Hotărârii Consiliului Local Laslea nr. 49/12.12.2018, deși avea posibilitatea să anticipeze că decizia autorității publice din care face parte prezintă un beneficiu pentru el, având în vedere contractele de închiriere pajiști aflate în domeniul privat al comunei Laslea și aflate în derulare nr. 1882/12.04.2018, nr. 2281/04.05.2017 și ulterior contractul nr. x/18.04.2019.

Curtea de Apel Alba - Iulia a respins acțiunea reclamantului, ca fiind neîntemeiată, această soluție fiind împărtășită și de instanța de control judiciar în urma propriului demers de aplicare a legii la situația de fapt identificată în cauză.

Înalta Curte constată că sentința de fond a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor corespunzătoare din Legea nr. 161/2003 și a dispozițiile Legii nr. 176/2010.

Analizând cererea de recurs întemeiată pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, Înalta Curte îl reține ca nefiind fondat.

Acest motiv de casare nu este incident în cauză, deoarece din cuprinsul reglementării motivului invocat rezultă că, în concepția legiuitorului, nemotivarea constituie un temei de casare nu numai atunci când nu se arată motivele pe care se sprijină "decizia" judecătorului.

Ipotezele în care se poate reține o nemotivare a hotărârii judecătorești în sensul motivului de casare analizat sunt, potrivit dispoziției legale ce îl reglementează, existența unei contrarietăți între considerentele hotărârii, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că acțiunea este fondată, contrarietatea flagrantă dintre dispozitiv și considerente, cum este cazul admiterii acțiunii prin dispozitiv și al justificării în considerente a soluției de respingere a cererii de chemare în judecată, nemotivarea soluției din dispozitiv ori prezentarea în exclusivitate a unor considerente străine de natura pricinii. De asemenea, jurisprudența a mai stabilit că motivarea sumară și confuză echivalează deopotrivă cu o nemotivare.

Niciuna din aceste ipoteze nu se regăsește în speța dedusă judecății, fapt ce rezultă din considerentele sentinței recurate prin care judecătorul fondului a analizat cererile și susținerile părților, neputându-se reține existența unei contradicții între considerentele expuse și soluția pronunțată și nici existența unei contradicții esențiale între considerente, care să conducă la concluzia că nu se poate analiza raționamentul logico-juridic în temeiul căruia a fost pronunțată sentința recurată.

Ca urmare, instanța de recurs va reține că sentința supusă controlului judiciar în cauza dedusă judecății răspunde exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. cuprinzând în considerentele sale, expunerea situației de fapt reținute de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, cu arătarea motivelor pentru care s-au admis, cât și a celor pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Instanța de recurs subliniază că prin prisma motivelor de casare reglementate de legea de procedură nu trebuie confundată ipoteza lipsei motivării hotărârii judecătorești, ce poate fi cenzurată de instanța de control judiciar prin intermediul motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu ipoteza în care partea este nemulțumită de raționamentul logico-juridic expus de instanță în considerentele hotărârii pronunțate, apreciind că acesta nu corespunde în mod satisfăcător argumentelor prezentate în susținerea pretențiilor sau apărărilor sale, respectiv acestea nu au fost reținute ca întemeiate.

Analizând cererea de recurs întemeiată pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de control judiciar reține că situația juridică a recurentului din dosarul de față este reglementată de normele de drept substanțial cuprinse în Secțiunea 3 a Legii 176/2010 ce cuprinde dispoziții privind evaluarea conflictului de interese și a incompatibilităților.

Potrivit 21 din Legea nr. 176/2010:

"(1) Dacă, după exprimarea punctului de vedere al persoane/invitate, verbal sau în scris, ori, în lipsa acestuia, după expirarea unui termen de 15 zile de la confirmarea de primire a informării de către persoana care face obiectul evaluării, inspectorul de integritate consideră în continuare că sunt elemente în sensul existenței unui conflict de interese sau a unei incompatibilități, întocmește un raport de evaluare.

(2) În lipsa confirmării prevăzute la alin. (1), inspectorul de integritate poate întocmi raportul de evaluare după îndeplinirea unei noi proceduri de comunicare.

(3) Raportul de evaluare va avea următorul cuprins:

a) partea descriptivă a situației de fapt;

b) punctul de vedere al persoane/supuse evaluării, dacă acesta a fost exprimat;

c) evaluarea elementelor de conflict de interese sau de incompatibilitate;

d) concluzii.

În raport de conținutul clar și precis determinat al dispozițiilor legale menționate, Înalta Curte constată, așa cum în mod temeinic a reținut și prima instanță, că raportul trebuie să conțină punctul de vedere al persoanei evaluate, dacă acesta a fost exprimat, nefiind prevăzută obligativitatea inspectorului de integritate de a prezenta argumentele de fapt și de drept împotriva susținerilor persoanei evaluate, așa cum în mod eronat a precizat reclamantul. Inspectorul de integritate nu trebuie să facă o analiză a punctului de vedere al persoanei evaluate, ci doar să-l expună, exigențe îndeplinite în speță, punctul de vedere al reclamantului fiind prezentat pe larg în partea a II - a raportului de evaluare

Din analiza înscrisurilor dosarului, rezultă că inspectorul de integritate a primit punctul de vedere al persoanei supuse verificării însă nu a validat acest raționament și, pentru acest motiv, nemulțumirea recurentului rezidă în faptul că opinia pe care a exprimat-o nu a condus în mod obligatoriu la concluzia contrară a autorității de integritate care a admis că se relevă elementele existenței conflictului de interese.

Or, din această perspectivă, nu se poate reține în cauză faptul că raportul de evaluare este nemotivat câtă vreme autoritatea intimată a identificat în mod corect situația de fapt, a raportat-o la datele și informațiile obținute în cadrul procedurii de evaluare și la dispozițiile legale incidente în cauză, concluzionând în sensul că recurentul în exercitarea mandatului de consilier local s-a aflat în situația de conflict de interese descrisă de disp. art. 77 din Legea nr. 161/2003 coroborate cu disp. art. 46 alin. (1) din Legea Administrației locale nr. 215/2001 întrucât a participat la deliberarea și adoptarea HCL Laslea nr. 49/12.12.2018 privind aprobarea amenajamentului pastoral pentru pajiștile din proprietatea privată a Comunei Laslea, având un ineteres de natură patrimonială în această problemă supusă dezbaterilor consiliului local.

Înalta Curte reține că potrivit art. 77 din Legea nr. 161/2003 "Conflictele de interese pentru președinții și vicepreședinții consiliilor județene sau consilierii locali și județeni sunt prevăzute la art. 46 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare."

Art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 în forma în vigoare până în anul 2019 prevedea că nu poate lua parte la deliberare și la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soț, soție, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local.

Astfel, art. 70 din Legea nr. 161/2003 arată că prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative.

Din coroborarea acestor texte de lege rezultă că, pentru a se afla în conflict de interese funcționarul public trebuie să ia parte la luarea unei decizii care ar putea fi influențate de un interes personal de natură patrimonială.

Reevaluând ansamblul probator administrat în cauză, instanța de control judiciar constată că recurentul - reclamant, participând la adoptarea HCL nr. 49/2018 a Comunei Laslea, a realizat pentru sine un beneficiu deoarece adoptarea respectivei hotărâri constituia o garanție a prelungirii contractelor de închiriere pe care le avea în derulare și a semnării noului contract nr. x/18.04.2019, precum și o garanție a accesării în calitate de utilizator de pajiști/pășune pentru anii 2019-2020 de fonduri europene aferente plăților pe suprafețele exploatate.

Prin urmare, nu se poate nega faptul că recurentul -reclamant, în calitate de consilier local cu drept de vot în cadrul ședinței în care a fost adoptată HCL nr. 49/12.12.2018, ar avea un interes patrimonial de natură personală.

Pe cale de consecință, se confirmă în speță situația de conflict de interese exact așa cum este aceasta descrisă de norma legală anterior menționată, recurentul, deși invocă o serie de lipsuri ale raportului de evaluare emis de intimată, nu reușește să demonstreze lipsa interesului de natură patrimonială pe care îl avea pentru prelungirea contractelor de închiriere și semnarea unora noi.

Totodată, nu se poate confirma în cauza de față încălcarea, așa cum susține recurentul, a principiilor care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităților publice, respectiv imparțialitatea, integritatea, transparența deciziei și supremația interesului public, câtă vreme consilierul local a obținut pentru sine un beneficiu imediat, materializat în prelungirea contractelor de închiere pajiște/pășune, acesta necontribuind prin adoptarea HCL nr. 49/12.12.2018 la realizarea interesului general public.

Mergând mai departe pe linia raționamentului expus de recurent, Înalta Curte constată că nici critica relativă la majorarea prețului chiriilor aferente contractelor, nu se confirmă doarece, ca urmare a respectivelor contracte de închiriere, acesta beneficia de finanțare europeană, respectiv încasa sume de bani de la APIA - Centrul Județean Sibiu.

În concluzie, pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte apreciază că soluția pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, criticile formulate de recurentul-reclamant fiind nefondate, acesta nedemonstrând încălcarea de prima instanță a normelor de drept material de natură să conducă la reformarea soluției în cadrul prezentului demers procesual.

Pentru aceste considerente, constatând că sunt nefondate motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 108/2022 de la data de 3 mai 2022, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 108/2022 din 3 mai 2022 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 31 octombrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.