ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3715/2023

Ședința publică din data de 30 iunie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20.01.2009 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2009, reclamanta S.C. A. S.A. B. a formulat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Oficiul de plăți și contractare PHARE, acțiune în anularea Deciziei nr. 43/18.08.2008, emise de Oficiul de Plăți și Contractare PHARE din cadrul Ministerului Finanțelor Publice și a Procesului-verbal din 23 iulie 2008 emis de Oficiul de Plăți și Contractare PHARE din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, înregistrat la această autoritate cu nr. x din 25.07.2008, solicitând în principal anularea acestora, obligarea pârâtului să procedeze la soluționarea contestației formulate, nr. 3 din 20.08.2008, împotriva Procesului-verbal din 23.07.2008; iar, în subsidiar, anularea Deciziei nr. 43 din 18.08.2008 și a Procesului-verbal din 23.07.2008, pentru nelegalitate și netemeinicie și exonerarea sa de plata sumei de 130.386,97 Euro precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 1789 din 5 iunie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta A. și Activități Navale, Turistice, Agricole și Forestiere, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, prin reprezentant Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată, și s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței nr. 1789 din 5 iunie 2014 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs recurenta-reclamantă A. S.A., întemeiat pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 și art. 304

1

din C. proc. civ. de la 1865, solicitând admiterea recursului și modifcarea sentinței recurate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

În acest sens, recurenta solicită să se constate inexistența, respectiv nulitatea absolută a înscrisului redactat în limba engleză și intitulat "Decision no. 43 dated on 18.08.2008", precum și a înscrisului redactat în limba engleză și intitulat "Official Report dated on 23 July 2008", ambele emise de către Ministerul Finanțelor Publice - Oficiul de Plăți și Contractare PHARE.

De asemenea, solicită să se dispună exonerarea sa de plata sumei de 130.386,97 euro.

În motivarea recursului recurenta arată, cu caracter prealabil, că instanța de fond a făcut, în mod evident, o aplicare greșită a normelor de drept material aplicabile în cauză, a ignorat norme imperative de drept pozitiv și principii fundamentale ale dreptului public și și-a fundamentat hotărârea pe un raționament bazat pe o logică îndoielnică, cu rezultatul pronunțării unei hotărâri contradictorii, vădit nelegală.

Astfel, curtea de apel ar fi trebuit să constate nulitatea absolută, ca acte administrativ fiscale, a înscrisurilor atacate, deoarece acestea au fost redactate numai în limba engleză, cu încălcarea art. 13 din Constituția României și a art. 8 din Codul de procedură fiscal și ar fi trebuit să constate nelegalitatea actului de control presupus constituit de înscrisul "Official Report" deoarece au fost încălcate dispozițiile O.G. nr. 79/2003, precum și metodologia de efectuare a controlului, reglementată de Norma metodologică din 24.10.2007 de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 79/2003, aprobată prin H.G. nr. 1306/2007.

Potrivit legii, art. 1 alin. 5 din Norma metodologică, debitor, în cazul constatării efectuării unor cheltuieli neeligibile, este persoana fizică sau juridică care gestionează sau este beneficiarul fondurilor comunitare, or A. S.A, nu este nici gestionar al fondurilor, acesta fiind angajatorul și nici beneficiar al acestora, acesta fiind Direcția de Apă și Canal din cadrul Consiliului Local al municipiului Pașcani, ci este contractor și, pe cale de consecință, nu putea face obiectul unui control desfășurat în temeiul O.G. nr. 79/2003.

Recurenta susține că sentința civilă nr. 1789/05.06.2014 este vădit netemeinică si esențial nelegală, invocând o primă critică constând în greșita soluționare de către Curtea de Apel a excepției nulității absolute a înscrisurilor atacate, determinată de încălcarea art. 13 din Constituția României si art. 8 din Codul de procedură fiscal, instanța pronunțând hotărârea cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.)

Recurenta arată că curtea de apel a găsit neîntemeiată teza sa cu privire la inexistența ca acte administrativ-fiscale, respectiv nulitatea absolută a înscrisurilor atacate, datorită neîntocmirii lor în limba română, preluând întocmai și necritic, apărarea autorității administrative intimate-pârâte.

Judecătorul fondului, efectiv se căznește să formuleze un raționament care să acopere nelegalitatea frapantă și ultragianta a înscrisurilor atacate. Astfel, după ce, în mai multe locuri din hotărâre, instanța de fond face aprecierea că în cauză sunt aplicabile normele dreptului fiscal român, reține că înscrisurile atacate, redactate numai în limba engleză, sunt legale deoarece fiind vorba de o finanțare europeană, informațiile cuprinse în acestea trebuie să fie "accesibile și Comisiei Europene".

România este membră a Uniunii Europene de la 01.01.2007 și limba română este limbă oficială a Uniunii Europene, alături de limbile celorlalte 26 de state membre. Ca atare, România nu trebuie să transmită rapoarte în limba engleză ci le poate transmite și în limba pământului.

Iar, în speță, nu suntem în prezența unui "raport" ci a unui înscris, pretins act administrativ fiscal, prin care se constată și se individualizează o creanță fiscală. Acest înscris nu are de ce să fie comunicat Comisiei Europene care nu cunoaște, se pare, decât limba engleză.

Este contradictorie constatarea instanței de fond în sensul că, după ce reține că înscrisurile atacate trebuiesc redactate în limba engleză, pentru a fi "accesibile Comisiei Europene", în ceea ce privește actele de "executare" emise de Administrația financiară a sectorului 3, respectiv titlul de creanță fiscală și somația, acestea pot fi redactate și în limba română sau, mai clar, dacă acestea au fost redactate în limba română totul este în regulă și se regularizează și neregularitatea inițială. Se pare că, în opinia judecătorului fondului, în mod surprinzător, "titlul executoriu" si "somația" nu mai este necesar să fie si acestea, "accesibile" și Comisiei Europene.

Lipsit de valoare este si argumentul potrivit căruia limba engleză este limba contractului iar comunicările contractuale trebuie făcute si acestea în limba engleză. Nu suntem în prezența unei comunicări contractuale, deoarece instanța a stabilit deja că este vorba de acte care țin de jurisdicția fiscală și că, în speță, se aplică normele dreptului fiscal român.

Aceste considerente sunt contradictorii. Înscrisurile atacate nu sunt deci comunicări contractuale ci se susține că ar fi acte administrativ fiscale supuse dreptului fiscal român. Dacă în speță sunt aplicabile normele dreptului fiscal român, atunci nu se înțelege de ce nu are aplicare și disp. art. 8 din Codul de procedură fiscală și nu mai vorbim de art. 13 din Constituția României.

Dreptul fiscal român impune ca actele administrativ fiscale să fie întocmite în limba română. Instanța nu precizează de ce, în speță, trebuie înlăturată norma de drept pozitiv cuprinsă în art. 8 din Codul de procedură fiscală și, de asemenea, de ce a considerat oportun în cauză să facă aplicarea dispozițiilor art. 13 din Constituția României, text cu principiu fundamental, expres invocat în apărare.

Se mai face susținerea, lipsită de pertinență în prezenta cauză, potrivit căreia, prin întocmirea înscrisurilor în limba română nu s-ar produs reclamantei nici un fel de vătămare, inducându-se ideea că înscrisurile nu ar putea fi anulate nici pentru acest motiv de nulitate relativă.

Într-adevăr, redactarea înscrisurilor în limba română nu a produs nici o vătămare imediată, deoarece s-a procedat la traducerea lor în limba română. Însă, redactarea înscrisurilor numai în limba engleză a produs o vătămare gravă principiului constituțional prevăzut de art. 13 din Constituția României, act fundamental pe care instanța se pare că l-a pierdut din vedere datorită emoției produse de constatarea că contractul a fost încheiat în limba engleză ca urmare a unei înțelegeri dintre Guvernul României și Comisia Europeană.

Achiesând, prin hotărâre judecătorească, la punctul de vedere al M.F.P.-O.P. C. pen. cum că actul administrativ fiscal ar putea fi emis numai într-o limbă străină, indiferent de motive și justificări, curtea de apel a pronunțat o hotărâre dată cu încălcarea legii.

În ceea ce privește excepția nulității absolute (a inexistenței) a înscrisurilor atacate, aceasta apare ca fiind vădit întemeiată, înscrisurile atacate fiind întocmite de autoritatea emitentă, într-un singur exemplar și numai în limba engleză.

Traducera în limba română a celor două înscrisuri este o traducere neoficială, făcută de recurentă, în scopul conformării obligației legale de a depune la dosarul cauzei traducerea în limba română a înscrisurilor originale întocmite în limbi străine.

Înscrisul, intitulat "Official Report" s-a intenționat de către autoritatea emitentă să constituie "Procesul-Verbal de Constatare prevăzut de O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător și de Norma metodologică aprobată prin H.G. nr. 1306/2007, însă, modelul procesului-verbal, prevăzut în anexa la H.G. nr. 1306/2007, este redactat în limba română.

În același timp, nicăieri în cuprinsul actelor normative invocate și în nici un alt act normativ nu este prevăzută vreo derogare de la norma de principiu cuprinsă în art. 8 din Codul de procedură fiscală, respectiv posibilitatea întocmirii actelor administrativ-fiscale în altă limbă decât limba română.

Așadar, înscrisul intitulat "Decision", ca și înscrisul "Official Report", este inexistent ca act administrativ și ca urmare nul absolut pentru încălcarea condiției obligatorii de formă și cu consecința că nu poate produce nici un efect juridic, acest aspect, cu caracter de principiu, reieșind fără putință de tăgadă din cuprinsul art. 8 din Codul de procedură fiscală, aflat în deplină concordanță cu art. 13 "Limba oficială" din Constituția României.

Recurenta a mai arătat că, pe fondul cauzei, chiar dacă, prin absurd, am considera că înscrisurile atacate sunt acte administrativ fiscale, valabile din punct de vedere formal, aspectele reținute în cuprinsul acestora sunt nejustificate faptic și nefundamentate legal și contractual.

Față de apărările de fond, curtea de apel a înțeles să le înlăture ca neîntemeiate, reținând, în esență că stabilirea unei sume de plată în temeiul art. 15.2 din contract ar fi putut interveni și în afara rezilierii legale a contractului și că societatea nu a indicat temeiul afirmațiilor referitoare la faptul că nu poate face obiectul unui control efectuat în temeiul O.G. nr. 79/2003 și că nu poate fi subiect al stabilirii unei obligații fiscale pe acest temei. Aceste susțineri sunt contrare normelor legale și dispozițiilor contractuale aplicabile.

De asemenea, curtea de apel a ignorat, în mod nelegal, existența și conținutul hotărârii arbitrale față de care s-a dispus suspendarea cauzei.

În continuare, recurenta a reiterat, pe scurt motivele de nelegalitate și netemeinicie ale celor două acte administrative atacate, redate pe larg în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

În acest sens a arătat că potrivit art. 1 alin. 5 din Norma metodologică, debitor, în cazul constatării efectuării unor cheltuieli neeligibile, este persoana fizică sau juridică care gestionează sau este beneficiarul fondurilor comunitare, or A. S.A, nu este nici gestionar al fondurilor, acesta fiind angajatorul și nici beneficiar al acestora, acesta fiind Direcția de Apă și Canal din cadrul Consiliului Local al municipiului Pașcani, ci este contractor și, pe cale de consecință, nu putea face obiectul unui control desfășurat în temeiul O.G. nr. 79/2003.

De asemenea, a susținut că nci o constatare în temeiul clauzei contractuale 15.2 nu putea avea loc decât ca urmare a rezilierii legale a contractului, reziliere care nu a avut loc. Deși retine că debitul de 130.386,97 euro a fost stabilit si calculat în de către "Inginer" în conformitate cu clauza 15.2 și 15.3 din contractul 2000/RO/16/P/PE/005-002, instanța ignoră, cu consecința denaturării silogismului judiciar și a soluției pronunțată în cauză, că o asemenea evaluare nu putea avea loc, conform prevederilor contractuale, decât după desființarea legală a contractului.

Observăm că, la baza întocmirii înscrisului Official Report" și al sumei stabilite în sarcina sa, de 130.386,97 Euro stă o evaluare a "Inginerului" făcută în temeiul subclauzei 15.3 din Contract. Numai că o asemenea evaluare nu putea fi efectuată, conform contractului încheiat între părți, decât numai după desființarea în mod legal a contractului.

Autoritatea emitentă a înscrisurilor în limba engleză, inexistente ca acte administrative, din punct de vedere legal, a considerat că desființarea contractului a operat prin simpla sa declarație de reziliere unilaterală, în ciuda opoziției noastre și, pe cale de consecință, a procedat la efectuarea unor verificări care nu puteau avea loc decât după desființarea legală a contractului.

Chiar și în aceste condiții, procedura urmată a fost nelegală, așa cum a arătat.

De nicăieri nu rezultă modul în care au fost calculate sumele stabilite de "Inginer" ca fiind "neeligibile" și puse în mod nelegal în sarcina reclamantei, după ce, același "Inginer", anterior, aprobase plățile efectuate.

"Controlul, a constat într-o "verificare documentară", bazată pe o presupusă "verificare la fața locului" care ar fi fost efectuată de C., în perioada 6-8 mai 2008 cu privire la modul de utilizare a fondurilor europene cu referire la contractul ISPA 2000/RO/15/P/PE/005-02, "Modernizarea sistemului de alimentare cu apă Moțca"

Controlul ar fi fost efectuat în urma rezilierii contractului încheiat cu reclamanta numai că declarația unilaterală de reziliere, contestată, nu putea să determine și nu a determinat desființarea contractului.

În această situație, legalitatea rezilierii contractului nu putea fi constatată decât de tribunalul arbitral sesizat pentru a se pronunța asupra acestui aspect. Tribunalul arbitral a decis însă că contractul nu este desființat, așa cum vom arăta mai jos.

Controlul ar fi fost efectuat cu privire la societate care însă nu a fost înștiințată despre aceasta mai înainte de declanșarea controlului, așa cum prevede legea. De altfel, nu au fost aduse la cunoștință constatările făcute "la fața locului" de către C., respectiv Raportul din 19.06.2008 pe care această autoritate l-ar fi întocmit și a stat la baza controlului "documentar" efectuat din birou. Suma mare de bani pusă în sarcina societății ar fi fost calculată de către "Inginer", calcul care însă nu a fost pus la dispoziție.

În ceea ce privește relevanța Deciziei din 25.09.2013 a Curții de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de Comerț Internațional de la Paris. Nelegalitatea măsurii dispuse de instanță de înlăturare a efectelor acestei hotărâri arbitrale asupra soluției pronunțată în prezenta cauză.

Prin Decizia din data de 25.09.2014 definitivă și obligatorie pentru părți, depusă la dosarul prezentei cauze, în limba engleză și în traducere legalizată în limba română, Tribunalul arbitrai a stabilit că:

Reclamantul este îndreptățit la o Prelungire a Duratei de Execuție de 326 de zile. Rezilierea Contractului si solicitarea Garanției de buna execuție de către Parat au fost nelegale.

Reclamantul este îndreptățit la despăgubiri însumând 1.972.147,88 € plus dobânda de 6% pe an de la data de 2 iunie 2009 pana la plata integrală. Paratul va plați reclamantului suma de 355.000$, cota sa din Costurile de Arbitraj. Paratul va plăti reclamantului suma de 454.130,33 € ca despăgubiri pentru Costurile Juridice. Paratul va plăti reclamantului rata dobânzii, de 6% pe an din sumele menționate la punctele 4 si 5 de mai sus, de la data acestei Decizii pana la plata integrală. Toate celelalte pretenții ale părților sunt respinse.

Cu toate acestea, după ce a înțeles să suspende cauza, considerând că soluția va fi determinată de către soluția care va fi dată în litigiul arbitrai problemei intervenirii sau nu a rezilierii contractului, suspendare care a durat 5 ani, curtea de apel s-a răzgândit și a apreciat că deși cauza a fost suspendată tocmai pentru acest motiv, hotărârea tribunalului arbitral ar fi nerelevantă și că nu contează dacă contractul nu a fost legal reziliat, fiind vorba de două aspecte independente, astfel că stabilirea unei sume de bani în sarcina societății ar fi legală.

Această apreciere este vădit nelegală. Având în vedere că prin hotărâre arbitrală definitivă s-a stabilit că rezilierea contractului a fost nelegală, pe cale de consecință este nelegal și înscrisul prin care s-a stabilit în sarcina societății plata unei sume de bani pe baza unei verificări și a unei situații juridice condiționate, în prealabil, de desființarea legală a contractului încheiat între părți.

Contractul dintre părți nefiind legal reziliat, nu se putea proceda, de principiu, la nici o evaluare făcută de Inginer în temeiul subclauzei 15.3 din Contract și care să fie, ulterior, valorificată prin emiterea unui act administrativ fiscal care să constituie titlu de creanță fiscală.

Orice asemenea acțiune și actul astfel întocmit sunt nelegale și se impune anularea lor, așa cum se impune și anularea "deciziei" de respingere a contestației formulată împotriva înscrisului "Official Report".

Mai susține recurenta că deși a înțeles să renunțe la susținerile referitoare la faptul că nu i-ar fi fost soluționată contestația în condițiile legii, precum și la capătul de cerere prin care ceruse să fie obligată autoritatea pârâtă să îi soluționeze contestația, curtea de apel a ignorat acest aspect și, printr-un efort inutil, pe circa o pagină din hotărâre, a argumentat de ce solicitarea de obligare la soluționarea contestației este neîntemeiată.

Intimatul-pârât Ministerul Fondurilor Europene, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea ca nefondat a recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate.

În cauză, prin rezoluția din data de 26.11.2014 s-a fixat termen de judecată la data de 27.04.2015.

La termenul de judecată din data de 01.07.2015, s-a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. de la 1865, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anularea hotărârii arbitrale ce formează obiectul dosarului nr. x/2013 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Ulterior, la termenul din 8 martie 2023, cauza a fost repusă pe rol, instanța de recurs constatând că a încetat cauza care a determinat suspendarea judecării cauzei, în condițiile în care dosarul ce a stat la baza suspendării a fost soluționat definitiv la data de 21 septembrie 2022.

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

6.1. Situația de fapt

Reclamanta S.C. A. S.A. B. s-a adresat la data de 20.01.2009 instanței de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București solicitând, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Oficiul de plăți și contractare PHARE, efectuarea unui control de legalitate asupra Deciziei nr. 43/18.08.2008 emisă de Oficiul de Plăți și Contractare PHARE din cadrul Ministerului Finanțelor Publice și asupra Procesului-verbal din 23 iulie 2008 emis de Oficiul de Plăți și Contractare PHARE din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, înregistrat la această autoritate cu nr. x din 25.07.2008, cu consecința, în principal a anulării acestora, cu obligarea pârâtului să procedeze la soluționarea contestației formulate, cu nr. 3 din 20.08.2008, împotriva Procesului-verbal din 23.07.2008, iar în subsidiar anulării Deciziei nr. 43 din 18.08.2008 și a Procesului-verbal din 23.07.2008, pentru nelegalitate și netemeinicie și exonerării de la plata sumei de 130.386,97 Euro, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin procesul-verbal contestat au fost considerate ca neeligibile o serie de cheltuieli efectuate în cadrul Proiectului "Modernizarea sistemului de alimentare cu apa Moțca". Aprecierea acestor cheltuieli ca neeligibile a fost făcuta în considerarea determinării efectuate de Inginerul însărcinat cu supervizarea lucrărilor, iar măsura recuperării a fost dispusa în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare utilizate necorespunzător.

Instanța de fond a respins acțiunea formulată de reclamant, confirmând legalitatea actelor administrative contestate și înlăturând punctual susținerile reclamantei.

În ceea ce privește caracterul nelegal al rezilierii unilaterale a contactului 2000/RO/16/P/PE/005-02, Curtea a reținut că acesta a fost stabilit prin Decizia din data de 25.09.2013 a Curții Internaționale de Arbitraj a Camerei Internaționale de Comerț de la Paris. De asemenea, însă acest aspect, al nelegalității dispunerii rezilierii unilaterale a contractului, nu este de natură a influența existența debitului de 130.386,97 și caracterul de cheltuială neeligibilă a acesteia, precum și persoana care este ținută să repare prejudiciul astfel cauzat.

În acest context, a reținut că existența unor cheltuieli neeligibile efectuate în cadrul contractului 2000/RO/16/P/PE/005-02 reprezintă un element distinct și independent de legalitatea/nelegalitatea rezilierii acestui contract. De altfel, așa cum rezultă și din decizia pronunțată de Curtea Internațională de Arbitraj a Camerei Internaționale de Comerț de la Paris, pentru rezilierea nelegală a contractului reclamanta este îndreptățită a primi daune, ce au fost stabilite la suma de 1.972.147,88 euro la care se adaugă dobânzi în cuantum de 6% pe an calculate începând cu data de 02.06.2009 până la data plății integrale a daunelor.

În consecință, Curtea a stabilit că nelegalitatea rezilierii contractului nu afectează legalitatea și temeinicia actelor administrative contestate în prezenta cauză și a debitului stabilit prin acestea în sarcina reclamantei, cu atât mai mult cu cât decizia Curții Internațională de Arbitraj a Camerei Internaționale de Comerț de la Paris nu a avut ca efect reluarea contractului 2000/RO/16/P/PE/005-02, ci a constatat caracterul nelegal al rezilierii acestuia și a acordat reclamantei daune pentru măsura nelegală dispusă de autoritatea pârâtă.

6.2. Analiza motivelor de casare

Printr-un prim motiv de casare, recurenta-reclamantă a susținut în esență că înscrisul redactat în limba engleză și intitulat "Decision no. 43 dated on 18.08.2008", precum și a înscrisului redactat în limba engleză și intitulat "Official Report dated on 23 July 2008", ambele emise de către Ministerul Finanțelor Publice - Oficiul de Plăți și Contractare PHARE sunt lovite de nulitate absolută, deoarece acestea au fost redactate numai în limba engleză, cu încălcarea art. 13 din Constituția României și a art. 8 din Codul de procedură fiscală.

În acord cu judecătorul fondului Înalta Curte reține că deși art. 8 din Codul de procedură fiscală prevede că limba oficială în administrația fiscală este limba română, textul nu prevede cu titlu imperativ această obligație și nu prevede expres o sancțiune dacă actele nu sunt întocmite exclusiv în limba română. Dimpotrivă, alin. (2) prevede obligația autorităților fiscale de a solicita traduceri în limba română certificate de traducători autorizați, iar alin. (3) cuprinde dispoziții speciale cu privire la folosirea limbii minorităților naționale.

Este adevărat cu textul alineatului doi nu se referă expres la autoritatea fiscală emitentă a actului administrativ fiscal, însă în acord cu principiul simetriei, nu exclude posibilitatea emiterii actului fiscal într-o altă limbă decât limba română, în lipsa unei prevederi exprese a unei sancțiuni cu nulitatea absolută a actului astfel emis, ceea ce ar prezuma vătămarea, astfel încât anularea acestuia se va produce doar dacă se produce o vătămare iar singurul remediu este nulitatea.

Emiterea procesului-verbal de nereguli și a deciziei de soluționare a contestației în limba engleză, iar nu în limba română, a fost justificată prin faptul că prin acestea se constată creanțe izvorând din aplicarea prevederilor contractuale asumate prin contractul având ca obiect realizarea proiectului ISPA 2000/RO/16/P/PE/005-02"Modernizarea sistemului de alimentare cu apă Moțca", încheiat în baza Memorandumului de finanțare convenit între Guvernul României și Comisia Europeană privind asistența financiară nerambursabilă, pentru ca informațiile cuprinse în acestea să fie astfel accesibile și Comisiei Europene.

De asemenea, în mod corect a observant curtea de apel că la clauza nr. 1.4 raportat la anexa la ofertă, din contractul având ca obiect realizarea proiectului ISPA 2000/RO/16/P/PE/005-02 "Modernizarea sistemului de alimentare cu apă Moțca" se prevede că limba contractului și cea pentru comunicări este limba engleză,

În ceea ce privește vătămarea, Înalta Curte reține că aceasta nu există, de vreme ce a fost în măsură să cunoască conținutul acestor acte, însăși recurenta arătând că redactarea înscrisurilor în limba română nu a produs nici o vătămare imediată, deoarece s-a procedat la traducerea lor în limba română, invocând o vătămare gravă principiului constituțional prevăzut de art. 13 din Constituția României, un interes legitim public și nu un interes legitim privat.

Împrejurarea că România este membră a Uniunii Europene de la 01.01.2007 și limba română este limbă oficială a Uniunii Europene, alături de limbile celorlalte 26 de state membre, poate fi considerant și un argument care să justifice, în anumite situații, emiterea unor acte juridice și în limba engleză.

Nu se poate susține că ar opera sancțiunea inexistenței actului astfel emis, neexistând un text legal care să sancționeze astfel o asemenea operațiune.

Este nerelevant că traducera în limba română a celor două înscrisuri este făcută de recurentă, în scopul conformării obligației legale de a depune la dosarul cauzei traducerea în limba română a înscrisurilor originale întocmite în limbi străine, atâta vreme cât traducerea este făcută de un traducător autorizat și nu s-a contestat că conținutul actului tradus nu ar corespunde cu cel din variant în limba engleză.

Mai mult, Înalta Curte reține și faptul că cele două acte nu sunt acte administrative fiscale, în sensul prevăzut de Codul de procedură fiscală, deși în cuprinsușl lor se reține ca temei de drept și O.G. nr. 92/2003, însă din perspectiva caracterului de titlu executoriu, ci acte emise în baza unui raport juridic de drept financiar, cu privire la creanțe bugetare provenite din fonduri europene nerambursabile, emise în baza unei legi speciale, O.G. nr. 79/2003, care doar se completează în mod corespunzător cu prevederile O.G. nr. 92/2003.

De altfel, punerea în executare a procesului-verbal de nereguli s-a făcut prin emiterea Titlului executoriu nr. x/21.01.2009 și Somației nr. x/21.01.2009, redactate în limba română, tocmai pentru că aceste acte au fost emise în baza Codului de procedură fiscală și nu a legii speciale, O.G. nr. 79/2003.

A mai susținut recurenta că, potrivit art. 1 alin. 5 din Norma metodologică, debitor, în cazul constatării efectuării unor cheltuieli neeligibile, este persoana fizică sau juridică care gestionează sau este beneficiarul fondurilor comunitare, or A. S.A, nu este nici gestionar al fondurilor, acesta fiind angajatorul și nici beneficiar al acestora, acesta fiind Direcția de Apă și Canal din cadrul Consiliului Local al municipiului Pașcani, ci este contractor și, pe cale de consecință, nu putea face obiectul unui control desfășurat în temeiul O.G. nr. 79/2003.

Susținerea este nefondată, întrucât potrivit, art. 1 și art. 4 alin. (2) din O.G. nr. 79/2003, obiect al reglementării îl constituie activitățile de constatare și de recuperare a sumelor plătite necuvenit din asistența financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană și/sau din fondurile de cofinanțare aferente, ca urmare a unor nereguli, iar obiect al recuperării creanțelor bugetare rezultate din nereguli sunt sumele plătite necuvenit din fonduri comunitare și/sau din cofinanțarea aferentă, costurile bancare, inclusiv accesoriile acestora, precum și alte sume stabilite de lege în sarcina debitorului.

De asemenea, potrivit art. 2 lit. a) și d) din același act normativ neregula reprezintă orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile legale naționale și/sau comunitare, precum și cu prevederile contractelor ori ale altor angajamente legale încheiate în baza acestor dispoziții, care prejudiciază bugetul general al Comunității Europene și/sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum și bugetele din care provine cofinanțarea aferentă printr-o cheltuială necuvenită", iar creanțele bugetare rezultate din nereguli, reprezintă sume de recuperat la bugetul general al Comunității Europene și/sau la bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum și/sau la bugetele de cofinanțare aferente, ca urmare a utilizării necorespunzătoare a fondurilor comunitare și a sumelor de cofinanțare aferente și/sau ca urmare a obținerii necuvenite de sume în cadrul măsurilor care fac parte din sistemul de finanțare integrală ori parțială a acestor fonduri.

Mai mult, potrivit art. 1 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 79/2003, prin cheltuială neeligibilă, în sensul Ordonanței Guvernului nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, aprobată cu modificări prin Legea nr. 529/2003, cu modificările și completările ulterioare, . . . . . . . . . .se înțelege orice sumă plătită din bugetul general al Comunităților Europene, bugetele administrate de acestea ori în numele lor sau din bugetele din care provine cofinanțarea aferentă, care a fost obținută sau utilizată cu nerespectarea prevederilor legale ori contractuale, indiferent de natura sau destinația acesteia".

Din analiza acestor dispoziții din legea specială incidentă rezultă că legea nu distinge asupra persoanei obiect al controlului sau debitorul obligației de plată, prin urmare nu doar gestionarul fondurilor sau și beneficiarul acestora, ci orice persoană care este parte în raportul juridic generat de derularea acestor fonduri, inclusiv constructorul.

Prin urmare, corect a reținut curtea de apel că este necesar a se stabili, de la caz la caz, care este izvorul cheltuielilor neeligibile, actul și/sau faptul generator, iar în raport de acest element urmează a se stabili persoana responsabilă.

Din acest punct de vedere, fără a antama celelalte condiții ale răspunderii contractuale, din perspectiva persoanei ce face obiectul controlului, s-a reținut corect că debitul de 130.386,97 Euro a fost stabilit și calculat, în conformitate cu clauza 15.2 și 15.3 din contractul 2000/RO/16/P/PE/005-02, pentru bunurile și serviciile care, deși au fost propuse de reclamantă și au fost încuviințate de către Inginer, nu au fost livrate și respectiv prestate de aceasta, așa cum rezultă din evaluarea făcută de Inginer, rezultând că persoana ținută se achite debitul astfel stabilit este reclamanta, respectiv persoana care a primit o plată pentru bunuri ce nu au fost livrate și servicii care nu au fost prestate.

În fine, nu sunt întemeiate nici criticile de nelegalitate ale recurentei potrivit cărora, controlul ar fi fost efectuat cu privire la societate care însă nu a fost înștiințată despre aceasta mai înainte de declanșarea controlului, nu au fost aduse la cunoștință constatările făcute "la fața locului" de către C., respectiv Raportul din 19.06.2008 pe care această autoritate l-ar fi întocmit și a stat la baza controlului "documentar" efectuat, iar calcul efectuat de către "Inginer", nu a fost pus la dispoziție.

Astfel, Înalta Curte reține că este corectă aprecierea instanței de fond că reclamantei nu i s-a produs o vătămare din acest punct de vedere, în condițiile în care, Inginerul a comunicat raportul de evaluare atât reclamantei, cât și Ministerului Finanțelor Publice la data de 16.10.2006, cu mențiunea că părțile au obligația de a-și expune părerea cu privire la acest raport și de a preciza dacă sunt de acord cu cele stabilite sau există obiecțiuni până la data de 23.10.2006.

Or, în condițiile în care reclamanta nici nu a susținut că a avut obiecțiuni față evaluarea Inginerului și că le-ar fi transmis acestuia în termenul fixat, nici nu a depus la dosar dovezi din care să rezulte că a ieșit din pasivitate și că a acționat până la data de 23.10.2006 și a criticat evaluarea efectuată de Inginer, nu se poate reține o vătămare.

De asemenea, nu se poate reține o vătămare și din perspectiva faptului că reclamanta s-a putut adresa instanței, putând pe această cale să producă critici și cu privire la legalitatea raportului de evaluare și determinarea sumei ce a fost stabilită cu titlu de prejudiciu.

Înalta Curte apreciază ca fiind întemeiată critica recurentei cu privire la relevanța Deciziei din 25.09.2013 a Curții de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de Comerț Internațional de la Paris și nelegalitatea măsurii dispuse de instanță de înlăturare a efectelor acestei hotărâri arbitrale asupra soluției pronunțată în prezenta cauză.

Astfel, potrivit pct. 6.2 din Procesul-verbal de nereguli încheiat la data de 23.07.2008 și înregistrat cu nr. x/25.07.2008, conform raportului de verificare la fața locului întocmit de către C., în urma rezilierii contractului, inginerul a efectuat o constatare conform articolului 3.5 din condițiile contractuale. În urma acesteia au fost constatate următoarele nereguli: pentru facilitățile de mobilizare și tehnice, pentru proiect și pentru revizuirea conductelor, s-au stabilit sumele ce trebuie rambursate Angajatorului, suma decoperită ca fiind neeligibilă fiind 130.386,97 Euro.

Așadar, potrivit actului de constatare, neregula constă doar în rezilierea contractului, suma stabilită în sarcina reclamantei de rambursat fiind consecința acestei rezilieri în temeiul subarticolului 15.3 din contract, împrejurare ce rezultă și din Decizia de soluționare a contestației nr. 43/18.08.2008, în care se menționează în plus că în aplicarea subart. 15.2 contractul a fost reziliat, dat fiind că contractantul nu a respectat notificarea de corectare și instrucțiunile inginerului conform subarticolului 15.1, 15.2.

Este necontestat în cauză că potrivit subclauzei 20.3, compromisorii, litigiile rezultate din contract urmau a fi supuse procedurii arbitrale, iar prin Decizia din data de 25.09.2013 a Curții Internaționale de Arbitraj a Camerei Internaționale de Comerț de la Paris, definitivă și obligatorie pentru părți, s-a stabilit că reclamantul era îndreptățit la o prelungire a duratei de execuție de 326 de zile, că rezilierea contractului si solicitarea garanției de buna execuție de către parat au fost nelegale, că reclamantul este îndreptățit la despăgubiri însumând 1.972.147,88 € plus dobânda de 6% pe an de la data de 2 iunie 2009 pana la plata integral, că paratul va plați reclamantului suma de 355.000$, cota sa din costurile de arbitraj, suma de 454.130,33 € ca despăgubiri pentru costurile juridice și rata dobânzii, de 6% pe an din sumele menționate la punctele 4 si 5 din dispozitiv, de la data acestei decizii pana la plata integrală.

Această Decizie a fost contestată în fața Curții de Apel București, secția A VI-A civilă, iar prin sentința civilă nr. 100/30.06.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2019 a fost respinsă acțiunea în anulare ca neîntemeiată, soluție devenită irevocabilă, prin Decizia nr. 1662/21.09.2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția A II-A civilă, prin care s-a respins recursul ca nefondat.

Instanța de fond a reținut că existența unor cheltuieli neeligibile efectuate în cadrul contractului 2000/RO/16/P/PE/005-02 reprezintă un element distinct și independent de legalitatea/nelegalitatea rezilierii acestui contract, iar pentru rezilierea nelegală a contractului reclamanta este îndreptățită a primi daune, ce au fost stabilite la suma de 1.972.147,88 Euro la care se adaugă dobânzi în cuantum de 6% pe an calculate începând cu data de 02.06.2009 până la data plății integrale a daunelor.

În consecință, a reținut curtea de apel, nelegalitatea rezilierii contractului nu afectează legalitatea și temeinicia actelor administrative contestate în prezenta cauză și a debitului stabilit prin acestea în sarcina reclamantei, cu atât mai mult cu cât decizia Curții Internațională de Arbitraj a Camerei Internaționale de Comerț de la Paris nu a avut ca efect reluarea contractului 2000/RO/16/P/PE/005-02, ci a constatat caracterul nelegal al rezilierii acestuia și a acordat reclamantei daune pentru măsura nelegală dispusă de autoritatea pârâtă.

Înalta Cure, reamintește, astfel cum s-a reținut mai sus, că potrivit art. 2 lit. a) și d) din Ordonanțea Guvernului nr. 79/2003, neregula reprezintă orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile legale naționale și/sau comunitare, precum și cu prevederile contractelor ori ale altor angajamente legale încheiate în baza acestor dispoziții, care prejudiciază bugetul general al Comunității Europene și/sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum și bugetele din care provine cofinanțarea aferentă printr-o cheltuială necuvenită", iar creanțele bugetare trebuie să fie rezultate din nereguli, ca urmare a utilizării necorespunzătoare a fondurilor comunitare și a sumelor de cofinanțare aferente și/sau ca urmare a obținerii necuvenite de sume în cadrul măsurilor care fac parte din sistemul de finanțare integrală ori parțială a acestor fonduri.

În speță însă, astfel cum s-a reținut, potrivit pct. 6.2 din Procesul-verbal de nereguli încheiat la data de 23.07.2008 și înregistrat cu nr. x/25.07.2008, singura neregulă reținută este rezilierea contractului, conform raportului de verificare la fața locului întocmit de către C., iar în urma rezilierii contractului, inginerul a efectuat o constatare conform articolului 3.5 din condițiile contractuale, prin care s-a stabilit sumele ce trebuie rambursate Angajatorului, urmare a rezilierii.

Din cuprinsul actelor administrative contestate nu rezultă alte nereguli, ori în condițiile în care singura neregulă, rezilierea culpabilă a contractului a fost declarată nelegală de către tribunalul arbitral competent, lipsește însuși temeiul faptic al neregulii, abaterea de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile legale naționale și/sau comunitare, precum și cu prevederile contractelor ori ale altor angajamente legale încheiate în baza acestor dispoziții, întrucât nu s-a reținut nicio altă faptă care să fie considerată abatere.

Prin urmare, având în vedere împrejurarea că abaterea reținută, rezilierea culpabilă reclamantei, a fost desființată, nu mai există un temei de fapt care să justifice măsura recuperării unor sume aferente proiectului, atâta vreme cât nu poate fi reținută o abatere în sarcina reclamantei care să prejudicieze bugetul general al Comunității Europene și/sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum și bugetele din care provine cofinanțarea aferentă, respectiv efectuarea vreunei cheltuieli necuvenite.

Împrejurarea că Decizia Curții Internaționale de Arbitraj a Camerei Internaționale de Comerț de la Paris nu a avut ca efect reluarea contractului 2000/RO/16/P/PE/005-02, ci a constatat caracterul nelegal al rezilierii acestuia și a acordat reclamantei daune pentru măsura nelegală dispusă de autoritatea pârâtă, nu presupune automat că reclamanta trebuie să resttituie sumele, temeiul acestor restituiri fiind obligatoriu să fie o neregulă care să constituie abatere prejudiciabilă, ori, în afara rezilierii contractului, prin actele administrative contestate nu s-a reținut vreo altă abatere în sarcina reclamantei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 312 C. proc. civ. de la 1865, va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinței nr. 1789 din 5 iunie 2014 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, va casa sentința recurată și, rejudecând: va admite acțiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, va anula Decizia nr. 43/18.08.2008 emisă de Oficiul de Plăți și Contractare PHARE din cadrul Ministerului Finanțelor Publice și procesul-verbal din 23 iulie 2008 emis de Oficiul de Plăți și Contractare PHARE din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, înregistrat la această instituție sub nr. x din 25.07.2008 și, în consecință, va exonera recurenta-reclamantă A. S.A. de plata sumei de 130.386,97 Euro.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinței nr. 1789 din 5 iunie 2014 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând:

Admite acțiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Anulează decizia nr. 43/18.08.2008 emisă de Oficiul de Plăți și Contractare PHARE din cadrul Ministerului Finanțelor Publice și procesul-verbal din 23 iulie 2008 emis de Oficiul de Plăți și Contractare PHARE din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, înregistrat la această instituție sub nr. x din 25.07.2008.

Exonerează recurenta-reclamantă A. S.A. de plata sumei de 130.386,97 euro.

Irevocabilă.

Pronunțată astăzi, 30 iunie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.