ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3421/2023

Ședința publică din data de 21 iunie 2023

Deliberând asupra recursului de față, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea înregistrată la data de 23.05.2017 pe rolul Tribunalului Olt, secția a II a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2017 Consiliul Local Stefan cel Mare a formulat, în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, contestație împotriva proceselor-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare înregistrate la APIA sub nr. x/04.11.2016, nr. y/04.11.2016, nr. z/07.11.2016 și nr. w/07.11.2016.

Prin sentința nr. 1721 din 28.11.2017 pronunțată de Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017, a fost admisă excepția invocată de pârâtă și declinată competența de soluționare a litigiului privind pe reclamantul Consiliul Local Ștefan cel Mare, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură în favoarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că actele împotriva cărora s-a formulat contestație au fost emise de o instituție a administrației publice centrale, competența revenind, în primă instanță secției de contencios administrativ si Fiscal a Curții de Apel Craiova, în raza căreia se găsește sediul reclamantei, potrivit dispoz. art. 10 alin. (1) teza a II a din legea contenciosului administrativ cu completările și modificările ulterioare, combinat cu art. 96 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018 la data 19.12.2017

La solicitarea instanței, a fost atașată la dosar documentația avută în vedere la emiterea proceselor-verbale contestate, precum și deciziile prin care pârâta a soluționat contestațiile administrative formulate de reclamant împotriva acestor procese-verbale.

Prin sentința civilă nr. 298/23.09.2018 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, instanța a respins acțiunea formulată de către reclamantul Consiliul Local Ștefan Cel Mare în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, ca inadmisibilă, reținându-se, în esență, că procesele-verbale de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare emise în temeiul O.U.G. nr. 66/2011 nu pot fi atacate direct în instanța de contencios care, potrivit art. 51 din ordonanță, exercită controlul de legalitate numai în privința deciziilor emise în urma soluționării contestațiilor administrative formulate împotriva proceselor-verbale în discuție.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Consiliul Local Ștefan cel Mare iar prin Decizia nr. 1280/03.03.2021 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de Consiliul Local Ștefan cel Mare împotriva sentinței nr. 298/23.05.2018, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Prin decizia de casare, s-a constatat, că soluția instanței de fond a fost corectă, prin raportare la prevederile art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011 și la conținutul acțiunii introductive de instanță, prin care reclamantul a solicitat exclusiv anularea Proceselor-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/04.11.2016, nr. y/04.11.2016, nr. z/07.11.2016 și nr. w/07.11.2016, însă nu iau în considerare împrejurarea că, ulterior soluționării contestațiilor administrative îndreptate împotriva acestor procese-verbale, reclamantul a formulat o cerere de completare a acțiunii inițiale, solicitând și anularea Deciziilor nr. 503/15.05.2017, nr. 504/16.05.2017, nr. 505/17.05.2017 și nr. 506/18.05.2017, emise de pârât. Această cerere a fost depusă în dosarul Tribunalului Olt (prima instanță învestită cu soluționarea cererii de chemare în judecată, care și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova), la data de 20.06.2017, prin fax, la numărul aparținând registraturii acestui tribunal, astfel cum rezultă din înscrisurile anexate la dosarul instanței de recurs, necontestate de intimatul-pârât prin întâmpinare.

Înalta Curte, verificând actele aflate în dosarul Tribunalului Olt, a constatat că cererea de completare a acțiunii nu a fost atașată în dosar, însă în dosarul Curții de Apel Craiova au fost depuse de către reclamant, la data de 24.04.2018, copii ale contestației administrative, ale celor patru decizii ce fac obiectul completării de acțiune și ale dovezilor de comunicare de către autoritatea pârâtă, însoțite de o adresă prin care se arată că se depune "dovada parcurgerii procedurii administrative", împrejurare care confirmă manifestarea de voință a reclamantului, în sensul învestirii instanței de fond cu o cerere în anularea proceselor-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare și a deciziilor emise în soluționarea contestațiilor administrative.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 10.05.2021 sub nr. x/2018*.

Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 51 din 23 februarie 2022, a respins acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Local Ștefan cel Mare, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

Împotriva sentinței menționate, a declarat recurs reclamantul Consiliul Local Ștefan cel Mare criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 488 pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. și susținând, în esență, următoarele:

Așa cum decurge din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului Convenția impune obligația oricărei instanțe de a indica suficient de clar motivele pe care s-a sprijinit pentru a tranșa litigiul, această exigență contribuind și la garantarea respectării principiului bunei administrări a justiției.

Când hotărârea judecătorească, prin considerentele reținute, nu statuează asupra întregii situații de fapt necesar a fi stabilită în raport de pretențiile formulate de părți și în scopul identificării normelor de drept incidente raportului juridic dedus judecății ori este insuficient motivată în fapt (prin omisiunea statuării asupra unor elemente de fapt esențiale) sau în drept, (lipsind interpretarea judecătorească a unora dintre normele de drept invocate de părți, necesar a fi realizată în scopul determinării sferei lor de aplicare asupra raporturilor juridice, în general, și, mai apoi, asupra raportului juridic dedus judecății, în particular), instanța de recurs este pusă în imposibilitate să exercite un control judiciar din perspectiva criticilor de nelegalitate, fapt ce atrage casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe.

Se susține că în speța, nu se poate considera ca am fi în prezenta unei lipse totale a motivării, ci hotărârea atacată a fost motivată insuficient întrucât, din analiza considerentelor hotărârii atacate, se constată ca instanța de fond, pe fondul cererii noastre, a făcut referire numai la argumentele prezentate de pârâta-intimata, dar nu au fost analizate doua dintre apărările formulate de subscris care se regăsesc in ultimele doua alineate ale contestației.

În ceea ce privește excepția prescripțieiei dreptului material la acțiune, pentru campania din 2007, instanjța de find, deși prezintă corect datele, constată în mod greșit că procesul-verbal a fost emis înăutrul termenului de prescrispție.

.Referindu-se la motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta -reclamantă susține că instanța nu a analita actele administate in cauză, acte din care rezultă că s-au întreprins acțiuni de întreținere a acestui teren, chiar în procesele-verbale fiind reținută de către pârâtă sintagma:

"s-au efectuat lucrări de întreținere în anul 2011, conform documentelor anexate".

De altfel, nici nu a analizat Adresa nr. x/12.04.2016 emisă de APIA Olt în care se transmite de către APIA Central faptul ca nu poate reinstrumenta campania 2007 întrucât este prescrisă și a solicitat o reinstrumentare a cazului prin care sa se analizeze faptic pe documente si probe daca subscrisa a îndeplinit sau nu activități agricole proprii si sa nu se bazeze doar pe răspunsul scos din context a! fermierului ca nu s-a desfășurat astfel de acțiuni. Și adresa nr. x/20.10.2016 emisă de APIA Olt prin care aceasta refuza practic să emită procese-verbale de stabilire creanțe, motivat de faptul că, pentru toate campaniile în discuție recurenta a depus toata documentația necesară și în mod legal a primit sumele de bani aferente.

În continuare, recurentul susține că în toate procesele-verbale emise există menționat faptul că nu a depus o declarație prin care s-ar fi meneționat că nu a desfășurat activități agricole proprii și, exact sub aceasta mențiune, este inserată constatarea organului.de control conform căreia i "S-au efectuat lucrări de întreținere in anul 2011 conform documentelor anexate".

În aceasta situație, chiar dacă existau documente care să ateste că lucrările de întreținere la teren s-au efectuat în toți anii analizați, instanța trebuia să ia în considerare măcar anul 2011 și să constate ca insăși autoritatea emitentă a procesului-verbal retine realizarea propriei activități agricole constând în lucrările de intreinere.

Mai mult decât atât, înainte de emiterea proceselor-verbale, atât recurentul cât și APIA Olt am atras atenția APIA Central că Primăria Ianca a comunicat faptul ca fermierul Consiliul Local Ștefan cela Mare deține suprafața de 210 ha sub forma de izlaz natural pășune naturală în toate campaniile din 2007-2010, chiar daca în acte categoria de folosința este arabil 67,42 ha și pasune restul de 140,74 ha.

Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a cerut respingerea recursului, apreciind că hotărârea recurată a fost pronunțată cu aplicarea corectă a legii.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Nu încape nicio îndoială cu privire la faptul că motivarea unei hotărâri judecătorești se constituie într-o fundamentală exigență, caracterul efectiv al accesului părților la justiție și al dreptului acestora la un proces echitabil impunând, în mod necesar, ca hotărârea să fie motivată îndeajuns de amplu, limpede și convingător, astfel încât părțile să poată cunoaște motivele de fapt și/sau de drept care au format convingerea judecătorului și în raport de care cererile sau apărările lor au fost admise ori, după caz, respinse.

În egală măsură, adecvata motivare a hotărârii judecătorești nu trebuie să însemne, întotdeauna, că instanța este datoare a răspunde în mod direct fiecărui argument ori fiecărei afirmații făcute de părți, esențial fiind ca din considerentele hotărârii să rezulte - uneori și implicit, însă îndeajuns de clar - care sunt rațiunile în raport de care instanța s-a oprit la o anumită soluție.

Altfel spus, esențială este calitatea motivării, iar nu simpla înșiruire cantitativă de afirmații care, în logica judecății, nu își vădesc în concret necesitatea.

Aceasta este, de altfel, o teză afirmată de Înalta Curte și prin alte decizii ale sale, recurenții înșiși evocând decizia nr. 1954/30 mai 2014 prin care s-a statuat că motivarea unei hotărâri trebuie înțeleasă ca un silogism juridic ce are vocația a explica inteligibil hotărârea luată, fără însă ca aceasta să însemne un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci un răspuns la argumentele fundamentale, adică la acelea care, prin conținutul lor, sunt în măsură să influențeze soluția.

Dintr-o asemenea perspectivă trebuie, așadar, înțelese dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care, cu referire la conținutul hotărârii judecătorești impun în partea lor finală ca aceasta să cuprindă, în planul considerentelor, "(…) motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Astfel fiind, Înalta Curte are a observa, în prezentul proces, că nefondat susține recurentul că hotărârea instanței de fond este nelegală întrucât nu ar cuprinde motivele pe care se întemeiază; dimpotrivă, examinarea considerentelor pe care instanța de fond și-a sprijinit soluția trimite, cu îndestulătoare evidență, la concluzia că aceasta a expus îndeajuns de clar și pertinent, totodată suficient și adecvat, motivele care i-au fondat raționamentul și îi susțin soluția.

Nu s-ar putea considera, precum afirmă recurentul, că motivarea ar fi fost realizată formal, iar nu efectiv, și nici că instanța ar fi uzat doar de afirmații generale, analiza consideratelor evidențiind preocuparea curții de apel a stabili prin raportare la probe (inclusiv prin raportare la probe administrate) elementele de fapt relevante și de a aplica la acestea, în mod concret, dispozițiile legale incidente.

Este de avut în vedere, sub acest aspect, că instanța de fond a făcut o examinare a fiecăruia dintre probele de care s-a folosit și invocate de reclamant, evidențiindu-le particularizările utile în planul judecății.

Concluzia instanței de recurs privitoare la stabilirea corectă de către prima instanță a situației de fapt și la corecta aplicare a normelor legale incidente, apare, așadar, ca suficient motivată și având un grad îndeajuns de ridicat de concretețe și pertinență, neputându-se considera că aceasta se mărginește doar la apările pârâtei, echivalentă unei nemotivări.

De asemenea, chiar dacă din perspectiva recurentului modalitatea în care instanța de fond a înțeles să răspundă argumentelor invocate nu este mulțumitoare, aceasta nu echivalează cu nemotivarea hotărârii în sensul nerespectării de către aceasta a exigențelor impuse de prevederile art. 425 C. proc. civ.

Nu există, așadar, temeiuri pentru a considera că este întrunit cazul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. cu referire la art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în condițiile în care din motivarea sentinței recurate rezultă cercetarea tuturor susținerilor redate în cererea de chemare în judecată, implicit motivele înlăturării acestora, cu stabilirea corespunzătoare a situației de fapt.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte apreciază util a sublinia una dintre trăsăturile esențiale ale recursului, anume aceea că reprezintă o cale de atac în cadrul căreia controlul judiciar este limitat, în conformitate cu prevederile art. 488 C. proc. civ., la aspecte de nelegalitate a hotărârii atacate, anume a celei pronunțate de instanța de fond.

O primă limită este aceea care rezultă din prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., anume că în etapa recursului pot fi invocate și analizate numai aspecte de nelegalitate care sunt susceptibile de încadrare în cazurile de casare reglementate prin pct. 1-8 ale acestei norme juridice.

Un atare context de evaluare nu permite o reapreciere a probelor și a situației de fapt ce a fost stabilită în etapele procesuale anterioare, astfel încât criticile prin care recurentul tinde a provoca o astfel de reevaluare nu vor fi analizate, ele fiind incompatibile cu exercițiul dreptului la recurs.

În concluzie, pe aspectele deduse judecății, criticile nu pot fi cenzurate de prezenta instanță, ipoteza de casare prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. fiind invocată doar formal.

Astfel, instanța de control judiciar observă că reclamantul Consiliul Local Ștefan cel Mare a solicitat acordarea sprijinului financiar în cadrul schemelor de plată directe aprobate prin O.U.G. nr. 125/2006 sub forma schemelor de plată unică pe suprafață (SAPS) și plăților naționale directe complementare (PNDC) în sectorul vegetal, pentru o suprafață de teren de 210 ha deținută pe raza comunei Ianca județul Olt, formulând pentru campania din anul 2007, cererea unică de plată nr. x/26.04.2007, pentru suprafața de 210,00 pajiști temporare, situată pe raza localității Ianca, jud. Olt, pentru campania din anul 2008 cererea unică de plată nr. x/13.03.2008, pentru suprafața de 210,00 ha teren arabil, situată pe raza localității Ianca, jud. Olt, pentru campania din anul 2010, cererea unică de plată nr. x/31.05.2010, pentru suprafața de 210,00 pășuni permanente, situată pe raza localității Ianca, jud. Olt, iar pentru campania din anul 2011, cererea unică de plată nr. x/22.03.2011, pentru suprafața de 210,00 pășuni naturale, situată pe raza localității Ianca, jud. Olt.

Cererile reclamantului au fost aprobate, fiind emise de către pârâtă decizii de acordare a plăților în cadrul schemelor de sprijin pe suprafață pentru întreaga suprafață solicitată pentru anii 2007, 2010 și 2011, respectiv pentru suprafața de 176,00 ha pentru anul 2008.

Ulterior, urmare a sesizării numitului A. din data de 05.12.2011, vizând legalitatea acordării sprijinului financiar către fermierul Consiliul Local Ștefan cel Mare, Direcția Antifraudă, Control Intern - Serviciul Antifraudă a procedat la efectuarea verificărilor legate de acordarea sprijinului financiar reclamantului.

În baza verificărilor efectuate, au fost emise procesele-verbale de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare înregistrate la APIA sub nr. x/04.11.2016, nr. y/04.11.2016, nr. z/07.11.2016 și nr. w/07.11.2016, prin care, reținându-se că reclamantul nu îndeplinea condițiile de eligibilitate prevăzute de dispozițiile O.U.G. nr. 125/2006 și OMADR nr. 704/2007, s-a dispus recuperarea sprijinului acordat.

Astfel, reclamantul, împotriva acestor procese-verbale, a formulat contestații, potrivit art. 46 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, contestații respinse prin deciziile de soluționare nr. 503/15.05.2017, 504/16.05.2017, 505/17.05.2017 și 506/18.05.2017, motivat de împrejurarea că dreptul pârâtei de a stabili creanța fiscală pentru sumele aferente campaniilor din anii 2007 și 2008, la data emiterii proceselor-verbale pentru acești ani - 02.11.2016, fiind depășit, termenul prevăzut de art. 45 alin. (1) din O.G. nr. 66/2011, termen ce curge, în cazul campaniei din anul 2007 de la data de 01.01.2009 și se împlinește la data de 31.12.2014, iar în cazul campaniei din 2008, curge de la data de 01.01.2010 și se împlinește la data de 31.12.2015, astfel că a intervenit prescripția dreptului de a stabili creanța bugetară .

În ce privește fondul cauzei, reclamantul a arătat, în esență, că potrivit manualelor de procedură privind administrarea cererilor unice de plată pe suprafață, Anexa 1 - Declarație de eligibilitate, pentru fiecare din anii în discuție, MADR definește activitatea agricolă prevăzând condițiile pe care trebuie să le îndeplinească în cazul neutilizării pajiștilor permanente în scopuri productive, astfel încât desfășurarea unei activități agricole proprie de către consiliul local rezultă din respectarea setului respectiv de condiții.

De asemenea, s-a menționat că împrejurarea reținută în procesele-verbale contestate, în sensul că nu întreaga suprafață de 210 ha pentru care s-a solicitat sprijinul reprezintă pășune, nu corespunde realității, întrucât așa cum atestă Primăria Ianca, deși categoria de folosință din documente este arabil și pășune, destinația de utilizare a acestor terenuri este aceeași - izlaz comunal, adică pășuni permanente.

Critica privind greșita soluționare, a excepției prescripției dreptului de a stabili creanța bugetară pentru sumele aferente campaniilor 2007- 2008 nu poate fi primită din perspectiva dispozițiilor art. 45 alin. (1) din O.G. nr. 66/2011.

Analizând pretenția dedusă în concret judecății, față de excepția invocată privind prescripția dreptului de a stabili creanța bugetară care face obiectul Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/02.11.2016, act înregistrat la intimata -pârâtă A.P.I.A. sub nr x/04.11.2016, este de precizat că prin art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, "Dreptul de a stabili creanța bugetară se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor datei de închidere a programului, comunicată oficial de către Comisia Europeană/donatorul public internațional prin emiterea declarației finale de închidere, cu excepția cazului în care normele Uniunii Europene sau ale donatorului public internațional prevăd un termen mai mare.".

Or, pentru campania 2007, decizia de plată a reclamantei- recurente a fost emisă la data de 14.05.2008, plata sprijinului financiar făcându-se la o dată ulterioară, aceasta încadrându-se în exercițiul financiar 2008, pentru care Comisia Europeană a emis în data de 02.02.2010 Decizia privind închiderea conturilor unor agenții de plăți din Belgia, Germania, Malta, Portugalia si România.

Așadar, potrivit prevederilor art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, având în vedere că data de închidere a programului, comunicată oficial de către comisia europeană, este 02.02.2010 în acest caz, termenul de 5 ani privind prescrierea dreptului de a stabili creanța bugetară începe să curgă de la data de 1 ianuarie 2011.

Față de excepția invocată privind prescripția dreptului de a stabili creanța bugetară care face obiectul Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/02.11.2016, act înregistrat la A.P.I.A. sub nr. x/04.11.2016, recurenta reclamantă a susținut că dreptul de a stabili creanța bugetara a început sa curgă la data de 01.01.2010 si s-a terminat la 31.12.2015, astfel ca stabilirea unei creanțe la 01.11.2016 este făcuta peste termenul legal."

Or, se reține că pentru campania din anul 2008, decizia de plată a fost emisă la data de 22.05.2009, plata sprijinului financiar fiind efectuată ulterior, în exercițiul financiar al anilor 2008 și 2009.

În concluzie, cum bine a punctat judecătorul fondului, cum termenul de prescripție a dreptului de a stabili creanța bugetară pentru campaniile din anii 2007 și 2008 a început să curgă la 1 ianuarie a anului următor datei închiderii programului, dispusă prin deciziile menționate, respectiv la data de 01.01.2011 pentru campania din anul 2007 și 01.01.2012 pentru campania din 2008, emiterea proceselor-verbale nr. x și 4548 la data de 02.11.2016 a intervenit în interiorul termenului de prescripție a dreptului de a stabili creanța bugetară, apărările reclamantului în legătură cu acest aspect nefiind fondate.

Referitor la criticile privind fondul cauzei, astfel cum au fost prezentate prin memoriul de recurs, acestea nu sunt fondate și ignoră atât temeiul juridic invocat prin cererea de chemare în judecată, cât și considerentele explicite ale instanței de fond care a arătat pe larg contextul în care a fost respinsă cererea de chemare in judecată, dar și împrejurarea că atât timp cât reclamantul a declarat în scris și în mod explicit că nu a desfășurat propria activitate agricolă pe suprafața de teren în discuție pe întregul interval 2007-2011, acesta nu poate contesta acte administrative care, reținând tocmai această împrejurare, constată neîndeplinirea condițiilor de eligibilitate pentru plata subvenției acordate.

Prin urmare, așa cum a reținut și instanța de fond chiar dacă nu utilizează pajiștea în scopuri productive, consiliul local trebuie să desfășoare propria activitate agricolă asupra acesteia, activitate care, astfel cum este definită de aceleași manuale de utilizare, poate viza nu numai producția agricolă, creșterea și întreținerea animalelor, cultivarea plantelor, inclusiv recoltarea, dar și menținerea terenurilor în bună stare agricolă și de mediu.

Or, acordarea sprijinului financiar către consiliile locale, prin schemele de plăți directe sub forma schemelor de plată unică pe suprafață(SAPS) și plăților naționale directe complementare (PNCD) este condiționată (printre alte cerințe generale) de prezentarea documentelor care dovedesc dreptul de folosință și utilizarea terenului pentru care s-a depus cererea, dar și de desfășurarea efectivă de către consiliile locale a unei activități agricole proprii asupra acestor terenuri.

Totodată, dispozițiile art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006 completată și aprobată prin Legea nr. 139/2007, stipulează clar că pentru a beneficia de acordarea de plăți în cadrul schemei de plată unică pe suprafață, solicitanții trebuie să fie înscriși în Registrul fermierilor, administrat de APIA, să depună o cerere de solicitare a plăților la termen și să îndeplinească următoarele condiții generale - f) să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosință și să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea.

De altminteri, raportat la prevederile art. 6 alin. (1) din Ordinul MADR nr. 704/2007, dispoziții aplicabile pentru campaniile din 2007 și 2008, "consiliile locale pot depune cereri de plată pentru terenurile agricole pe care le administrează și pentru care nu au fost încheiate contracte de arendă, concesiune, închiriere sau pentru care nu se încasează taxe de pășunat, iar pe aceste terenuri consiliile locale trebuie să desfășoare propria activitate agricolă pentru respectarea condițiilor de eligibilitate prevăzute la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 125/2006", aceeași normă fiind relată în mod identic de dispozițiile art. 5 alin. (7) din Ordinul MADR nr. 246/2008, în forma aplicabilă pentru campaniile din 2010 și 2011.

Prin urmare, în deplin acord cu judecătorul primei instanțe, Înalta Curte va valida raționamentul intimatei-pârâte A.P.I.A, reținând că soluția de respingere a contestațiilor dispusă prin cele patru decizii de soluționare a căror anularea se solicită prin precizarea la acțiune este corectă, în cauză fiind în prezența unei nereguli în accepțiunea art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 66/2001 ce atrage incidența dispozițiilor art. 73 alin. (1) din Regulamentul CE al Comisiei nr. 796/2004 de stabilirea a normelor de aplicare a eco-condiționalității, a modulării și sistemului integrat de gestionare și control, prevăzute de Regulamentul CE nr. 1782/2003 al Consiliului din 29 septembrie 2003 potrivit căruia " în cazul în care a primit plăți necuvenite, agricultorul în cauză are obligația de a returna sumele respective, majorate cu dobânzi calculate în conformitate cu dispozițiile alin. (3)".

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul Consiliul Local Ștefan cel Mare împotriva sentinței nr. 51 din 23 februarie 2022 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 21 iunie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.