ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3115/2022

Ședința publică din data de 31 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 06.05.2019, reclamantele A. S.A. și B. S.A. în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Executări Silite Cazuri Speciale - Serviciul Valorificare sentințe penale București, au solicitat anularea următoarelor acte administrative: (a) proces-verbal nr. x/06.09.2018; (b) proces-verbal de evaluare nr. x/06.09.2018, acte prin care a fost stabilită valoarea imobilului imobilul situat în București, Șos. București - Ploiești nr. 25-27, înregistrat în Cartea Funciară nr. x (nr. CF vechi x) a Sectorului 1 București, având numărul cadastral x (nr. cadastral vechi x) - (clădire cu terenul aferent) (denumit în continuare "Imobilul") și, implicit, condițiile în care urmează a fi exercitat dreptul de preempțiune al A. și B. în legătură cu imobilul, drept născut în baza art. 22 alin. (8) din H.G. nr. 731/2007; c) notificarea nr. x/06.11.2018 prin care a fost soluționată plângerea prealabilă formulată de reclamante.

Prin sentința civilă din 123 din 26 februarie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității și a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantele A. S.A. și B. S.A., în contradictoriu cu pârâtele AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ și AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ EXECUTĂRI SILITE CAZURI SPECIALE - SERVICIUL VALORIFICARE SENTINȚE PENALE BUCUREȘTI, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantele A. S.A. și B. S.A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentele - reclamante au susținut că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Astfel, deși este adevărat că instanța nu este întotdeauna datoare să analizeze separat fiecare susținere a părților, putând selecta sau grupa argumentele utile în soluționarea cauzei, totuși ignorarea completă a acestora și neindicarea niciunui motiv pentru care instanța a admis excepția inadmisibilității cu privire la Notificare, cum este cazul și în prezenta speță, echivalează cu lipsirea recurentelor de un veritabil acces la justiție.

Au arătat recurentele că sentința este nelegală deoarece nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția de admitere a excepției inadmisibilității cu privire la Notificare. Deși prin cererea de chemare în judecată A. și B. au solicitat și anularea Notificării, instanța nu a motiv soluția de admitere a excepției inadmisibilității și cu privire la acest act, fapt care face ca sentința să fie criticabilă din perspectiva legalității, în măsura în care nu oferă transparență asupra silogismului juridic care să explice și să justifice dispozitivul și nu arată, la situația și aspectele concrete supuse judecății care a fost parcursul logic al concluziei exprimate, în acest sens pronunțându-se și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 1954 din data de 30.05.2014.

În aceste condiții, cauza nu a fost soluționată în mod real, potrivit garanțiilor conținute de art. 6 din Convenție, concretizate în exprimarea de către magistrat a tuturor argumentelor deliberatorii și hotărâtorii, și răspunsul său la apărările și argumentele principale ale părților, în conformitate cu dispozițiile art. 497 din C. proc. civ.,

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentele au susținut că sentința a fost dată cu încălcarea/aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, actele contestate reprezentând acte administrative.

Au arătat recurentele că ANAF are capacitatea și poate emite Actele Contestate doar în virtutea competențelor conferite în mod expres de legiuitor prin dispozițiile O.G. nr. 14/2007 și H.G. nr. 731/2007, și nu în virtutea dispozițiilor C. civ.

Actele contestate sunt emise în vederea executării în concret a legii, respectiv în vederea punerii în executare în concret a dispozițiilor O.G. nr. 14/2007 și H.G. nr. 731/2007. În măsura în care imobilul ar fi fost scos la vânzare în baza drepturilor și competențelor conferite de un drept de proprietate private având același regim juridic cu al oricărui alt proprietar, atunci Statul ar fi trebuit să poată vinde imobilul prin orice metodă și nu doar prin licitație publică, cum în mod expres și limitat este prevăzut de O.G. nr. 14/2007 și H.G. nr. 731/2007.

Situația este similară cu procedura reglementată de dispozițiile Legii nr. 550/2002, iar actele emise în cadrul acestei procedurii erau supuse controlului de legalitate în fața instanței de contencios administrativ;

Au mai susținut recurentele că actele contestate nasc raporturi juridice, în sensul că doar ca urmare a emiterii acestora se poate valorifica și încheia contractul de vânzare cumpărare având ca obiect imobilul.

Totodată, actele emise în cadrul procedurii de stabilire a valorii de piață a imobilului, până la demararea licitației publice, reglementate de O.G. nr. 14/2007 și H.G. nr. 731/2007 nu pot avea un regim juridic distinct. Cu alte cuvinte actele emise în aceleași condiții și după aceeași procedură nu pot căpăta o natură juridică distinctă. Dacă actele emise de ANAF pentru numirea comisiei de evaluare sunt acte administrative, atunci, în mod logic, și actele emise de ANAF prin comisie sunt acte administrative.

Soluția instanței de fond nu este justificată nici din prisma soluțiilor pe care instanțele le-au pronunțat anterior în litigiile dintre părți și care au fost indicate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, prin care au fost anulate acte prin care a fost constituită comisia de evaluare, dar și stabilită valoarea de piață a imobilului.

Intimata - pârâtă ANAF Fiscală a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond, ca fiind legală și temeinică.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurente și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Înalta Curte nu poate reține incidența motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sub aspectul nemotivării hotărârii.

Obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Totodată, omisiunea primei instanțe de a oferi o motivare, în condițiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunțare asupra acțiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv și considerente, ca elemente componente esențiale și obligatorii ale hotărârii judecătorești.

Înalta Curte mai arată și că, în acord cu disp. art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

În cauză, Înalta Curte apreciază că sentința civilă recurată respectă dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.

O hotărâre motivată corespunzător, astfel încât să fie posibilă exercitarea controlului judiciar asupra sa și să ofere toate garanțiile unui proces echitabil, cu respectarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituția României și ale art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu poate fi atinsă de un viciu de nelegalitate rezultat din lipsa unui răspuns la fiecare argument cuprins în cererile părților, cât timp raționamentul logico-juridic s-a format cu luarea în considerare a acestor argumente, chiar și în condițiile în care nu s-a referit expres la fiecare dintre ele.

Ori, chiar dacă, în motivarea hotărârii, nu s-a referit expres la Notificarea nr. x/06.11.2018 prin care a fost soluționată plângerea prealabilă formulată de reclamante, Înalta Curte observă din considerentele hotărârii că instanța de fond "a pus în discuție din oficiu chestiunea admisibilității cererii de chemare în judecată raportat la natura juridică acelor 3 acte contestate în cauză, urmând să verifice premisa existenței unor acte administrative deduse judecății".

De asemenea, motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), este nefondat, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Actul administrativ este definit de art. 2 alin. (1) lit. c) ca fiind o manifestare unilaterală de voință a unei autorități publice, cu caracter individual sau normativ, în scopul de a da naștere, a modifica sau a stinge drepturi și obligații, în regim de putere publică, în vederea executării ori a organizării executării legii.

În analiza naturii juridice a unui act administrativ, esențiale sunt efectele juridice pe care le produce, natura măsurilor dispuse în conținutul său, iar nu forma sau denumirea.

Nu trebuie ignorată împrejurarea că autoritățile publice nu sunt angrenate numai în raporturi de drept administrativ, ci și în raporturi juridice aparținând altor ramuri de drept (dreptul constituțional, dreptul civil, dreptul muncii, dreptul familiei etc).

În cauză, prin Procesul-verbal nr. x/06.09.2018, emis urmare a întrunirii Comisiei de evaluare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, constituită în baza Deciziei nr. 3372/27.04.2018 a Directorului general al Direcției generale a finanțelor publice București, pentru evaluarea bunului imobil teren intravilan în suprafață de 3.789 mp înscris în Cartea Funciară a Sectorului 1, mun. București nr. x și construcții aferente înscrise în aceeași carte funciară cu nr. cadastral x constituite din construcție C1, C2, C3, C4, C5, C6 situate în șos. București-Ploiești 25-27, București, intrate în proprietatea privată a statului potrivit deciziei penale nr. 888/A/08.08.2014 a Curții de Apel București, față de constatările menționate în cuprinsul acestuia, cu excepția reprezentantului deținătorului, comisia de evaluare a considerat că valoarea de evaluare reflectă valoarea de piață a imobilului supus evaluării, votând acceptarea valorii de evaluare a imobilului supus evaluării la nivelul stabilit de către expertul evaluator ANEVAR prin raportul de evaluare, respectiv 20.486.334 RON, echivalentul a 4.405.000 EUR.

Așadar, prin acest proces-verbal, membrii comisiei de evaluare au deliberat în ceea ce privește stabilirea valorii imobilului supus evaluării, urmare a analizării materialului de specialitate reprezentat de Raportul de evaluare întocmit de S.C. C. S.R.L., membru autorizat ANEVAR, solicitat de către structura de valorificare competentă în condițiile art. 16, alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 731/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 14/2007.

În mod evident, la emiterea procesului-verbal nr. x/06.09.2018, statul nu acționează în regim de putere publică pentru satisfacerea vreunui interes legitim public, ci acționează în calitate de proprietar care vinde un bun aflat în proprietatea sa privată.

Astfel, în acord cu cele reținute în considerentele sentinței atacate și contrar susținerilor recurentelor-reclamante, instanța de control judiciar constată că scopul emiterii procesului-verbal nr. x/06.09.2018 a fost acela al evaluării unui bun aflat în proprietatea privată a statului și stabilirii prețului în vederea demarării procedurii de valorificare a imobilului, iar emiterea sa nu a fost făcută în regim de putere publică respectiv pentru satisfacerea unui interes public.

În ceea ce privește procesul-verbal de evaluare nr. x/06.09.2019, acesta este generat din produsul informatic de gestiune a bunurilor intrate potrivit legii în proprietatea privată a statului "Valorif", în care sunt exprimate informațiile privind bunul supus evaluării si valoarea de evaluare stabilită de comisia de evaluare în cadrul lucrărilor acesteia desfășurate în data de 06.09.2018.

Prin urmare, procesul-verbal emis de aplicația informatică reprezintă un act intern, de evidență a bunurilor, neavând un regim juridic diferit de al altor acte interne privind evidența.

Notificarea/adresa nr. x/06.11.2018 emisă de Direcția generală de executări silite cazuri speciale din cadrul ANAF constituie răspunsul la procedura prealabilă formulată de reclamante împotriva celor două procese-verbale.

Având conținutul prezentat mai sus, procesele-verbale atacate și, respectiv, răspunsul la plângerea prealabilă formulată împotriva acestora nu întrunesc toate caracterele juridice ale actului administrativ, așa cum sunt trasate acestea în definiția legală cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Mai precis, acestor acte le lipsește dimensiunea de a da naștere, a modifica sau a stinge raporturi juridice, cu alte cuvinte, de a produce, prin ele însele, efecte juridice.

Pentru argumentele expuse, constatând că nu sunt întrunite motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din același cod, raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamante și, în consecință, va menține sentința de fond atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentele-reclamante A. S.A. și B. S.A. împotriva sentinței civile din 123 din 26 februarie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 31 mai 2022.