ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2545/2023

Ședința publică din data de 12 mai 2023

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 07.11.2019, cu numărul x/2019, reclamanta Unitatea de Cult Parohia Ortodoxă Ulma, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii - Inspecția Judiciară, A. - în calitate de judecător în cadrul Trbunalului Suceava și B. - în calitate de judecător în cadrul Trbunalului Suceava, a solicitat obligarea pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii - Inspecția Judiciară la îndeplinirea obligației de efectuare a verificărilor prealabile prevăzute de Legea nr. 317/2004 și la emiterea unui răspuns la plângerea formulată și depusă de reclamantă la data de 17.09.2019, sub sancțiunea obligării pârâtului la plata de penalități pentru fiecare zi de întârziere, stabilite de instanța de contencios administrativ în temeiul dispozițiilor art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.

1.2. Reclamanta Unitatea de Cult Parohia Ortodoxă Ulma a formulat cerere modificatoare a cererii de chemare în judecată, prin care a solicitat următoarele:

- admiterea contestației formulate împotriva Rezoluției emise în dosarul nr. x și, în consecință:

1.3. Reclamanta Unitatea de Cult Parohia Ortodoxă Ulma a formulat cerere completatoare a cererii de chemare în judecată, prin care a solicitat următoarele:

(i) introducerea în cauză, în calitate de pârâte, a doamnelor magistrat A. și B., din cadrul Tribunalului Suceava, secția I civilă, completul CN5A, în concordanță cu practica generală a instanțelor judecătorești în acest sens;

(ii) obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

1.4. Petentele Unitatea de Cult Parohia Sfinții Arhangheli Gura Humorului, Unitatea de Cult Parohia Mironu, Unitatea de Cult Parohia Florinta - Filia Vîlcele, Unitatea de Cult Parohia Paltinoasa II, Unitatea de Cult Parohia Corocăiești, Unitatea de Cult Parohia Sasca Mare - Filia Paiseni, Unitatea de Cult Sf. Nicolae Moisa - Filia Sacuta, Unitatea de Cult Parohia Uncești, Unitatea de Cult Parohia Parteștii de Jos I, Unitatea de Cult Parohia Varatec, Unitatea de Cult Schitul Sălaș, Unitatea de Cult Parohia Volovat, Unitatea de Cult Parohia Marginea I, Unitatea de Cult Parohia Costisa, Unitatea de Cult Parohia Sadau-Filia Cununschi, Unitatea de Cult Parohia Arbore II, Unitatea de Cult Parohia Pogorărea Sfântului Duh, Unitatea de Cult Parohia Pogorirea Sfântului Duh au formulat cerere de intervenție în interesul reclamantei, prin care au solicitat următoarele:

- admiterea contestației împotriva Rezoluției din 19.12.2019 a Inspectorului Șef al Inspecției Judiciare și a Rezoluției de clasare nr. 3506/A/14.10.2019, emise în dosarul nr. x, și desființarea celor două rezoluții;

- trimiterea cauzei Inspecției Judiciare pentru completarea verificărilor necesare atragerii răspunderii disciplinare a doamnelor judecător pârâte, membri ai completului de judecată CN5A din cadrul Tribunalului Suceava, secția I civilă.

Prin sentința civilă nr. 1407 din 15 decembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele:

- a respins cererile de intervenție accesorie formulate de petenții Unitatea de Cult Parohia Sfinții Arhangheli Gura Humorului, Unitatea de Cult Parohia Mironu, Unitatea de Cult Parohia Florinta - Filia Vîlcele, Unitatea de Cult Parohia Paltinoasa II, Unitatea de Cult Parohia Corocăiești, Unitatea de Cult Parohia Sasca Mare - Filia Paiseni, Unitatea de Cult Sf. Nicolae Moisa - Filia Sacuta, Unitatea de Cult Parohia Uncești, Unitatea de Cult Parohia Parteștii de Jos I, Unitatea de Cult Parohia Varatec, Unitatea de Cult Schitul Sălaș, Unitatea de Cult Parohia Volovat, Unitatea de Cult Parohia Marginea I, Unitatea de Cult Parohia Costisa, Unitatea de Cult Parohia Sadau - Filia Cununschi, Unitatea de Cult Parohia Arbore II, Unitatea de Cult Parohia Pogorărea Sfântului Duh, Unitatea de Cult Parohia Pogorirea Sfântului Duh, ca inadmisibile;

- a respins acțiunea, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamanta Unitatea de Cult Parohia Ortodoxă Ulma, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii - Inspecția Judiciară, A. - în calitate de judecător în cadrul Tribunalului Suceava și B. - în calitate de judecător în cadrul Tribunalului Suceava, ca neîntemeiată.

3.1. Împotriva hotărârii instanței de fond a formulat recurs reclamanta Unitatea de Cult Parohia Ortodoxă Ulma, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, și cu obligarea intimaților-pârâți la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, recurenta arată că hotărârea instanței de fond este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, în ceea ce privește dispozițiile art. 99 lit. t), raportat la art. 99

1

alin. (2) din Legea nr. 303/2004, instanța reținând în mod eronat neîntrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare.

În acest sens, arată recurenta că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, reținând în mod eronat că nu ar fi fost dovedită abaterea disciplinară săvârșită de cei doi magistrați.

Recurenta critică faptul că instanța de judecată în mod nelegal a apreciat că în prezenta cauză nu s-au probat aspectele semnalate de către unitatea de cult cu privire la întrunirea condițiilor privind angajarea răspunderii disciplinare a celor două doamne magistrat, respectiv nu s-a făcut dovada intenției celor două doamne judecător de a produce vreun prejudiciu părților din dosar, aspectele semnalate în speță vizând, în realitate, modalitatea concretă de soluționare a cauzei și temeinicia soluției, ceea ce constituie atributul exclusiv al instanței de control judiciar, neputând fi cenzurate în context disciplinar.

În privința incidenței dispozițiilor prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, recurenta a arătat că cele două doamne judecător au dat dovadă de gravă neglijență în exercitarea funcției, întrucât au sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sesizare care s-a dovedit a fi inadmisibilă; în considerentele încheierii de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție și-au exprimat părerea cu privire la pricina dedusă judecății, antepronunțându-se cu privire la soluția pe care urmau să o dea în dosarul nr. x/2017, dat fiind faptul că și-au exprimat punctul de vedere cu privire la problemele de drept ce au format obiectul sesizării instanței supreme, pornind de la premise concrete ale cauzei în cadrul căreia a avut loc sesizarea.

Subliniază recurenta că încălcarea obligațiilor profesionale de către judecători în raporturile cu justițiabilii constituie, în condițiile actului normativ citat, abateri disciplinare, circumstanțiate de art. 99 din Legea nr. 303/2004, dintre acestea în speță fiind incidente următoarele prevederi:

"t) exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență".

Semnificația noțiunilor de rea-credință și gravă neglijență este definită de dispozițiile art. 99

1

din Legea nr. 303/2004 astfel:

"(1) Există rea-credință atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane. (2) Există gravă neglijență atunci când judecătorul sau procurorul nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual."

Așa fiind, din perspectiva textului legal, instanța de fond în mod nelegal a reținut că nu au fost probate elementele constitutive ale acestei abateri, în condițiile în care abaterea disciplinară de care au dat dovadă magistrații reiese tocmai din conduita adoptată de către doamnele judecător și din neglijența gravă cu care au acționat.

În ceea ce privește grava neglijență, din cuprinsul dispozițiilor art. 99

1

alin. (2) din Legea nr. 303/2004, rezultă că "există gravă neglijență atunci când judecătorul sau procurorul nesocotește în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual."

În opinia recurentei, elementul material al laturii obiective a abaterii disciplinare prevăzute de textul mai sus indicat este evidențiat tocmai de încălcarea dispozițiilor art. 520 alin. (1) teza finală C. proc. civ. de către cele două doamne magistrat la momentul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Arată recurenta că, în privința acestui aspect, încălcarea dispozițiilor procedurale rezidă din conduita completului de judecată, care nu s-a limitat la un punct de vedere general valabil, dat in abstracto, ci a furnizat o interpretare in concreto, pornind de la particularitățile cauzei deduse judecății.

În privința elementului laturii subiective, arată că hotărârea recurată este nelegală întrucât instanța de fond a reținut în mod eronat neîndeplinirea condițiilor pentru atragerea răspunderii disciplinare, având în vedere lipsa intenției. Or, în privința formei de vinovăție ce caracterizează abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, aceasta nu se limitează doar la intenție, ci poate fi săvârșită și din gravă neglijență (sub forma culpei).

Apreciază că cele două doamne magistrat s-au antepronunțat la momentul sesizării Înaltei Curți în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

În concluzie, arată că două instanțe ierarhic superioare, respectiv Înalta Curte - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și, ulterior, Curtea de Apel Suceava, care prin Decizia nr. 228/2020 a admis recursul unității de cult împotriva încheierii de respingere a cererii de recuzare, au apreciat că din argumentele prezentate rezultă lipsa de imparțialitate de care au dat dovadă cei doi judecători.

În opinia recurentei, ceea ce a reținut instanța de fond sub aspectul nedovedirii elementelor caracteristice lipsei de onestitate în exercitarea profesiei, respectiv a lipsei de imparțialitate a doamnelor magistrat este eronat și reprezintă o aplicare greșită a dispozițiilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, impunându-se înlăturarea acestor considerente.

Subliniază recurenta că neglijența profesională comisă de către magistrați prin conduita adoptată este una evidentă, aceștia ignorând complet dispozițiile legale incidente în materie, respectiv art. 520 C. proc. civ. și, prin urmare, aspectele reținute de instanța de fond în hotărârea recurată sunt eronate.

Se mai arată în motivele de recurs că hotărârea recurată este nelegală întrucât, contrar opiniei instanței de fond, recurenta a solicitat efectuarea cercetării disciplinare ce a avut ca obiect exclusiv conduita magistraților pârâți în raport cu abaterea disciplinară semnalată și nu analiza legalității sau temeiniciei soluției pronunțate de Curtea de apel ori instituirea vreunui control asupra hotărârii judecătorești, aspect care excede controlului disciplinar.

3.2. Împotriva aceleiași sentințe au formulat cereri de recurs și intervenientele Unitatea de Cult Parohia Drăgoiești, Unitatea de Cult - Filia Merești (Giurgești), Unitatea de Cult Mănăstirea Sf. Vasile Cel Mare Schitul Moldova Sulița, Unitatea de Cult Parohia "Adormirea Maicii Domnului" Dumbravita - Filia Vadu Moldoveni II, Unitatea de Cult Parohia "Adormirea Maicii Domnului" Nigotești - Filia Movileni, Unitatea de Cult Parohia "Sf. Dumitru" Cornu Luncii, Unitatea de Cult Parohia "Sf. Treime" Rotopănești, Unitatea de Cult Parohia "Sf. Nicolae" Cotu Băii, Unitatea de Cult Parohia "Sfinții Voievozi" Râșca, Unitatea de Cult Parohia Adormirea Maicii Domnului Moldovița - Filia Rașca, Unitatea de Cult Parohia Bănești, Unitatea de Cult Parohia Bărăști, Unitatea de Cult Parohia Cajvana II, Unitatea de Cult Parohia Capu Câmpului II, Unitatea de Cult Parohia Dealu - Filia Buda, Unitatea de Cult Parohia Doroteia - Filia Plutonița, Unitatea de Cult Parohia Giurgești, Unitatea de Cult Parohia Hânțești, Unitatea de Cult Parohia Hreatca, Unitatea de Cult Parohia Ilișești, Unitatea de Cult Parohia Ioneasa - Filia Ruși, Unitatea de Cult Parohia Moara Carp - Filia Moara Nica (Bulai), Unitatea de Cult Parohia Moldova Sulița, Unitatea de Cult Parohia Petru Rareș, Unitatea de Cult Parohia Pogorărea Sfântului Duh Vicovu de Jos, Unitatea de Cult Parohia Preutești, Unitatea de Cult Parohia Sasca Mare - Filia Sinca, Unitatea de Cult Parohia Șerbănești, Unitatea de Cult Parohia Sf. Apostoli Ițcani II, Unitatea de Cult Parohia Sf. Apostoli Petru și C., Unitatea de Cult Parohia Sf. Mercurie și D., Unitatea de Cult Parohia Sfinții Arhangheli Mihail și E., Unitatea de Cult Parohia Siliștea Liteni, Unitatea de Cult Parohia Slătioara, Unitatea de Cult Parohia Slobozia, Unitatea de Cult Parohia Spătărești, Unitatea de Cult Parohia Todirești, Unitatea de Cult Parohia Uncești, Unitatea de Cult Parohia Vama I, Unitatea de Cult Schitul Mănăstioara, Unitatea de Cult Mănăstirea "Acoperământul Maicii Domnului" Secrieș (Schitul "Sfântul Ilie" Moldovița), Unitatea de Cult Parohia Neagra Șarului și Unitatea de Cult Parohia Pogorirea Sfântului Duh Rădăuți, întemeiate pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând, în esență, admiterea recursurilor declarate de intervenienți și, în consecință, încuviințarea în principiu a cererilor de intervenție accesorie formulate de aceștia, iar, pe fondul cauzei, admiterea recursului formulat de reclamanta Unitatea de Cult Parohia Ortodoxă Ulma, modificarea în tot a sentinței atacate și admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursurilor declarate se arată că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 61, coroborat cu art. 63 C. proc. civ., având în vedere că petentele justifică un interes în prezenta cauză; respingerea cererilor de intervenție ca inadmisibile se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În opinia recurentelor, analiza pur formală a cererilor de intervenție a condus la pronunțarea unei soluții nelegale și netemeinice din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și anume în ceea ce privește interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material privind interesul unităților de cult de a interveni în prezenta cauză.

Pe fondul cauzei, recurentele arată că cererea de chemare în judecată este întemeiată, astfel că se impune admiterea recursului reclamantei, desființarea rezoluției Inspectorului-șef, de respingere a plângerii împotriva rezoluției de clasare, precum și a rezoluției de clasare, ca nelegale, cu efectul trimiterii cauzei Inspecției Judiciare în vederea continuării verificărilor.

Intimatele-pârâte A. și B. au formulat întâmpinări, solicitând, în esență, respingerea recursului declarat de reclamantă, invocând în principal excepția nemotivării acestuia, iar pe fond solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală, precum și respingerea recursurilor declarate de interveniente, ca nefondate.

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, solicitând, în esență, respingerea recursurilor formulate ca nefondate și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând criticile invocate în recursurile declarate, raportat la sentința atacată și la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată și reține cele ce succed:

În fapt, prin sesizarea înregistrată în data de 20.09.2019 la Inspecția Judiciară - Direcția de inspecție pentru judecători, sub nr. x, petenta Unitatea de Cult Parohia Ortodoxă Ulma a formulat critici privind modul de instrumentare și de soluționare a dosarului nr. x/2017 de către judecătorii Tribunalului Suceava, respectiv de către pârâtele A. și B..

În susținerea sesizării, petenta a arătat că, potrivit încheierilor de ședință din 29.01.2019 și 08.02.2019, completul de judecată compus din cei doi judecători a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la dezlegarea unei chestiuni de drept, ceea ce, în opinia sa, constituie abatere disciplinară, întrucât solicitarea era nelegală. De asemenea, petenta a arătat că instanța, în exprimarea punctului de vedere asupra chestiunii de drept cu care a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, în loc să arate imparțialitate și să prezinte în abstract argumente cu privire la interpretarea dispozițiilor de drept, a desființat pe rând fiecare din motivele de apel formulate de petentă.

Lucrarea a fost soluționată în data de 14 octombrie 2019 de către inspectorul judiciar desemnat în condițiile art. 14 alin. (1) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție, aprobat prin Ordinul Inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. 136 din 11 decembrie 2018, sesizarea fiind clasată prin Rezoluția nr. 3506/A, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată și modificată, întrucât din verificările efectuate nu au fost evidențiate indicii de săvârșire a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t), raportat la art. 99

1

din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată și modificată.

Împotriva măsurii dispuse, petenta a formulat plângere, în cuprinsul căreia a reiterat o parte din nemulțumirile exprimate în cuprinsul sesizării inițiale.

Plângerea sa a fost respinsă de Inspectorul-șef al Inspecției Judiciare prin Rezoluția nr. x din data de 19 decembrie 2019, constatându-se că rezoluția contestată este motivată, cuprinzând argumentele de fapt și de drept care au stat la baza măsurii de clasare luate, fiind dispusă cu respectarea condițiilor legale speciale în materie și a Regulamentului privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție de către Inspecția Judiciară.

În prezenta cauză, reclamanta a contestat rezoluția și a solicitat dispunerea continuării verificărilor, fiind nemulțumită de felul în care a fost motivată încheierea de ședință din 08.02.2019 și a fost instrumentat și soluționat dosarul nr. x/2017, apreciind că magistrații au dat dovadă de gravă neglijență în exercitarea funcției, sesizând Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sesizare care s-a dovedit a fi inadmisibilă, și exprimându-și părerea (în considerentele încheierii de sesizare a Înaltei Curți) cu privire la pricina dedusă judecății și antepronunțându-se în legătură cu aspecte ce reprezentau dezlegări ale fondului cauzei.

Instanța de fond a respins cererile de intervenție formulate în cauză, ca inadmisibile, și a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată, reținând că soluția administrativă de clasare a sesizării, dispusă prin rezoluția Inspecției Judiciare din data de 14.10.2019 și menținută de Inspectorul-șef al Inspecției Judiciare prin Rezoluția nr. x din data de 19 decembrie 2019, este legală.

Împotriva soluției pronunțate de instanța de fond au fost formulate căile de atac supuse analizei de față.

II.1.1. Examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 248 C. proc. civ., excepția netimbrării, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, drept pentru care o va admite și va anula recursurile declarate de recurentele - interveniente Unitatea de Cult Mănăstirea "Acoperământul Maicii Domnului" Secrieș (Schitul "Sfântul Ilie" Moldovița), Unitatea de Cult Parohia Neagra Șarului și Unitatea de Cult Parohia Pogorirea Sfântului Duh Rădăuți, ca netimbrate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Conform art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013:

"Recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1 - 7 din C. proc. civ.."

Potrivit art. 25 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013:

"(2) Se taxează cu 50 RON cererile pentru exercitarea apelului sau, după caz, recursului împotriva următoarelor hotărâri judecătorești:

a) hotărârile prin care s-a respins cererea ca prematură, inadmisibilă, prescrisă sau pentru autoritate de lucru judecat;"

În prezenta cauză, prin citațiile emise și comunicate la data de 15.12.2022, s-a pus în vedere celor trei recurente-interveniente să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 ron.

Recurentele nu au depus dovada achitării taxei de timbru în cuantumul datorat conform O.U.G. nr. 80/2013, aspect care primează în analiza regularității căii de atac exercitate.

Înalta Curte constată că, deși recurentele Unitatea de Cult Mănăstirea "Acoperământul Maicii Domnului" Secrieș (Schitul "Sfântul Ilie" Moldovița), Unitatea de Cult Parohia Neagra Șarului și Unitatea de Cult Parohia Pogorirea Sfântului Duh Rădăuți au fost citate cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 50 RON, datorată conform art. 25 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013, astfel cum rezultă din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare, respectiv din actele și lucrările dosarului, acestea nu și-au îndeplinit obligația legală aflată în sarcina lor.

Or, în conformitate cu prevederile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.

Potrivit art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013:

"dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței", iar art. 32 din același act normativ prevede că "taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege".

În acest sens sunt și dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii.

Din analiza textelor de lege sus citate rezultă obligația recurentelor de a atașa, la cererile formulate, dovada achitării taxelor judiciare de timbru în cuantumul datorat, acestea fiind citate cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 de RON.

Or, recurentele nu s-au conformat acestei obligații legale, nici la momentul depunerii cererilor de recurs, nici la solicitarea instanței.

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., cerința menționată la alin. (2) al aceluiași articol este prevăzută sub sancțiunea nulității.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 32 și art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, coroborate cu art. 486 alin. (2) și (3) și art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune anularea, ca netimbrate, a recursurilor declarate de recurentele - interveniente Unitatea de Cult Mănăstirea "Acoperământul Maicii Domnului" Secrieș (Schitul "Sfântul Ilie" Moldovița), Unitatea de Cult Parohia Neagra Șarului și Unitatea de Cult Parohia Pogorirea Sfântului Duh Rădăuți.

II.1.2. În ceea ce privește recursurile formulate de petentele Unitatea de Cult Parohia Drăgoiești, Unitatea de Cult-Filia Merești (Giurgești), Unitatea de Cult Mănăstirea Sf. Vasile Cel Mare Schitul Moldova Sulița, Unitatea de Cult Parohia "Adormirea Maicii Domnului" Dumbravita - Filia Vadu Moldoveni II, Unitatea de Cult Parohia "Adormirea Maicii Domnului" Nigotești-Filia Movileni, Unitatea de Cult Parohia "Sf. Dumitru" Cornu Luncii, Unitatea de Cult Parohia "Sf. Treime" Rotopănești, Unitatea de Cult Parohia "Sf. Nicolae" Cotu Băii, Unitatea de Cult Parohia "Sfinții Voievozi" Râșca, Unitatea de Cult Parohia Adormirea Maicii Domnului Moldovița-Filia Rașca, Unitatea de Cult Parohia Bănești, Unitatea de Cult Parohia Bărăști, Unitatea de Cult Parohia Cajvana II, Unitatea de Cult Parohia Capu Câmpului, Unitatea de Cult Parohia Dealu-Filia Buda, Unitatea de Cult Parohia Doroteia-Filia Plutonița, Unitatea de Cult Parohia Giurgești, Unitatea de Cult Parohia Hânțești, Unitatea de Cult Parohia Hreatca, Unitatea de Cult Parohia Ilișești, Unitatea de Cult Parohia Ioneasa-Filia Ruși, Unitatea de Cult Parohia Moara Carp-Filia Moara Nica(Bulai), Unitatea de Cult Parohia Moldova Sulița, Unitatea de Cult Parohia Petru Rareș, Unitatea de Cult Parohia Pogorărea Sfântului Duh Vicovu de Jos, Unitatea de Cult Parohia Preutești, Unitatea de Cult Parohia Sasca Mare-Filia Sinca, Unitatea de Cult Parohia Șerbănești, Unitatea de Cult Parohia Sf. Apostoli Ițcani II, Unitatea De Cult Parohia Sf. Apostoli Petru și C., Unitatea de Cult Parohia Sf. Mercurie și D., Unitatea de Cult Parohia Sfinții Arhangheli Mihail și E., Unitatea de Cult Parohia Siliștea Liteni, Unitatea de Cult Parohia Slătioara, Unitatea de Cult Parohia Slobozia, Unitatea de Cult Parohia Spătărești, Unitatea de Cult Parohia Todirești, Unitatea de Cult Parohia Uncești, Unitatea de Cult Parohia Vama I, Unitatea de Cult Schitul Mănăstioara, Înalta Curte constată că sunt nefondate.

În motivarea recursurilor declarate se arată că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 61, coroborat cu art. 63 C. proc. civ., având în vedere că petentele justifică un interes în prezenta cauză, astfel că respingerea cererilor de intervenție ca inadmisibile se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În opinia recurentelor, analiza pur formală a cererilor de intervenție a condus la pronunțarea unei soluții nelegale și netemeinice din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și anume în ceea ce privește interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material privind interesul unităților de cult de a interveni în prezenta cauză.

Examinând sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de recurente sunt nefondate.

Criticile formulate, circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sunt nefondate, sentința pronunțată în cauză fiind dată cu interpretarea și aplicarea corectă, la circumstanțele de fapt ale litigiului, a normelor de drept procesual incidente, respectiv a prevederilor art. 61 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., potrivit cărora:

"(1) Oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părțile originare. (…)

(3) Intervenția este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părți".

Înalta Curte apreciază că în cazul intervenției accesorii, terțul intervenient trebuie să justifice întotdeauna un interes propriu. Chiar dacă nu pretinde un drept propriu, terțul trebuie să urmărească obținerea unui interes pentru sine, iar nu numai pentru partea a cărei poziție o susține, deoarece activitatea judiciară nu poate fi inițiată și întreținută fără justificarea unui interes legitim încălcat.

Literatura de specialitate și practica judiciară au stabilit că interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să fie îndeplinit nu doar cu prilejul promovării acțiunii, ci și pe tot parcursul soluționării unei cauze.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere, acesta trebuind a fi legitim, personal, născut și actual.

În acest sens, potrivit dispozițiilor art. 33 C. proc. civ.:

"Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut și actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara."

Alături de afirmarea unui drept, capacitatea procesuală și calitatea procesuală, una dintre condițiile cumulative de exercițiu ale acțiunii civile este existența unui interes în promovarea cererii de chemare în judecată.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, rezultă că atât în cadrul cererilor adresate în etapa judecării cauzei în fața Curții de Apel București, cât și prin memoriile de recurs cu care au învestit Înalta Curte, recurentele nu au probat interesul în formularea cererii și necesitatea sprijinirii apărării reclamantei.

În analiza interesului, în raport de dispozițiile art. 33 din C. proc. civ., instanța trebuie să se raporteze la raportul juridic dedus judecății, raport juridic născut între pârâții A., B. și Consiliul Superior al Magistraturii - Inspecția Judiciară și reclamanta Unitatea de Cult Parohia Ortodoxă Ulma.

Deși natura juridică a intervenției accesorie este de apărare, totuși trebuie reținut că terțul nu devine un simplu apărător al părții în favoarea căreia a intervenit. Acesta trebuie să justifice interesul său propriu, determinat, legitim născut și actual în participarea la judecata procesului.

Curtea de apel a constatat în mod corect că nici unul dintre petenții care au formulat cerere de intervenție accesorie nu a fost parte, alături de reclamantă, în dosarul civil nr. x/2017, instrumentat de judecătorii împotriva cărora reclamanta a formulat plângere disciplinară.

Față de această situație de fapt, Curtea a apreciat că, deși petenții sunt reclamanți în dosare civile cu obiect și cauză similare cu cele ale dosarului civil nr. x/2017, nici unul dintre petenții intervenienți nu a făcut dovada interesului intervenției în prezentul dosar, conform art. 33 C. proc. civ.

În pronunțarea soluției recurate, Curtea de apel a avut în vedere faptul că practica judiciară nu este izvor de drept, iar petenții intervenienți nu pot susține cu temei că au fost în vreun mod afectați de raționamentul logico-juridic expus de judecători în hotărârile pronunțate în dosarul civil nr. x/2017

S-a reținut în mod corect în considerentele sentinței recurate că eventuala sancționare disciplinară a magistraților care au pronunțat o încheiere în dosarul civil nr. x/2017, pentru o presupusă abatere disciplinară săvârșită în legătură cu motivarea considerentelor acelei încheieri, nu ar putea avea nici o înrâurire asupra soluțiilor ce au fost pronunțate sau urmează a fi pronunțate în litigiile în care petenții au calitatea de reclamanți.

În consecință, apreciind că petenții nu au dovedit un interes determinat, legitim, personal, născut și actual pentru a interveni în prezentul litigiu în sprijinirea apărării reclamantei, nefiind deci întrunite condițiile impuse de art. 61 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Curtea a respins cererile de intervenție accesorie formulate în prezentul dosar, ca inadmisibile.

Prin urmare, instanța de control judiciar apreciază că instanța de fond în mod corect a reținut că, față de obiectul cererii, petentele nu justifică niciun interes propriu, drepturile acestora nefiind în niciun fel afectate prin hotărârea ce se va pronunța în cauză și, pe cale de consecință, prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale mai sus amintite, atunci când a reținut lipsa interesului petentelor de a interveni în proces.

Constatând că sentința recurată este legală și temeinică în ceea ce privește soluția dată cererilor de intervenție formulate în cauză și că nu există motive care să atragă casarea acesteia sub acest aspect, în conformitate cu prevederile art. 496 teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile petentelor ca nefondate.

II.1.3. În ceea ce privește recursul formulat de recurenta-reclamantă Unitatea de Cult Parohia Ortodoxă Ulma, Înalta Curte constată că este nefondat.

Recursul a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că ceea ce critică recurenta-reclamantă prin recursul de față este faptul că hotărârea instanței de fond este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, în ceea ce privește dispozițiile art. 99 lit. t), raportat la art. 99

1

alin. (2) din Legea nr. 303/2004, instanța de fond reținând în mod eronat neîntrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare.

Recurenta critică faptul că instanța de judecată în mod nelegal a apreciat că în prezenta cauză nu s-au probat aspectele semnalate de către unitatea de cult reclamantă cu privire la întrunirea condițiilor privind angajarea răspunderii disciplinare a celor două doamne magistrat, respectiv nu s-a făcut dovada intenției celor două doamne judecător de a produce vreun prejudiciu părților din dosar, aspectele semnalate în speță vizând, în realitate, modalitatea concretă de soluționare a cauzei și temeinicia soluției, ceea ce constituie atributul exclusiv al instanței de control judiciar, neputând fi cenzurate în context disciplinar.

În opinia recurentei, ceea ce a reținut instanța de fond sub aspectul nedovedirii elementelor caracteristice lipsei de onestitate în exercitarea profesiei, respectiv a lipsei de imparțialitate a doamnelor magistrat, este eronat și reprezintă o aplicare greșită a dispozițiilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, impunându-se înlăturarea acestor considerente.

Înalta Curte apreciază ca fiind nefondate criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., cu referire la interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

Cu caracter preliminar, se constată că recurenta a sesizat organul de inspecție judiciară pentru cercetarea unor acte materiale ce, conform sesizării formulate, ar intra în conținutul abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

Conform prevederilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, constituie abatere disciplinară exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni. Sancțiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală.

Potrivit art. 99

1

din Legea nr. 303/2004:

"(1) Există rea-credință atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane. (2) Există gravă neglijență atunci când judecătorul sau procurorul nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual."

Prin Decizia nr. 2 din 11 ianuarie 2012 a Curții Constituționale, instanța de contencios constituțional a statuat cu privire la art. 99 lit. t) și art. 99

1

din Legea nr. 303/2004 că acestea:

"nu privesc instituirea unui control asupra hotărârilor judecătorești, ci sancționează judecătorul pentru o anumită conduită. Hotărârile pe care acesta le pronunță sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege"; "nu instituie o nouă cale de atac împotriva hotărârilor judecătorești."

De asemenea, relevante sunt și considerentele extrase din cuprinsul Deciziei nr. 96/2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2016 și referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 99 lit. t) teza a II-a, coroborat cu art. 99

1

alin. (2) din Legea nr. 303/2004:

"(i) Din punctul de vedere al laturii obiective, poate intra în sfera răspunderii disciplinare adoptarea unei decizii în afara oricăror prevederi procesuale sau pe baza unei erori macroscopice, pentru care un observator rezonabil (persoană informată și de bună-credință) nu poate găsi o justificare, astfel că pot atrage răspunderea disciplinară numai acele greșeli care au un caracter evident, neîndoielnic, fiind în vădită contradicție cu dispozițiile legale; (ii) prin folosirea sintagmei "gravă neglijență", legiuitorul a stabilit gradul culpei ca fiind cel al culpei lata. Prin urmare, pot atrage răspunderea disciplinară numai acele greșeli care au un caracter evident, neîndoielnic și cărora le lipsește orice justificare, fiind în vădită contradicție cu dispozițiile legale. În concluzie, pentru angajarea răspunderii disciplinare în temeiul dispozițiilor menționate, probatoriul administrat trebuie să reflecte îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: (i) încălcarea de către magistrat, în exercitarea funcției, din culpă, a dispozițiilor legale; (ii) încălcarea dispozițiilor legale să aibă caracter evident, neîndoielnic, fără justificare, în vădită contradicție cu norma legală; (iii) această modalitate de exercitare a funcției să genereze consecințe grave. Pentru a se reține existența unei grave neglijențe în sensul dispozițiilor menționate din Legea nr. 303/2004, se apreciază că încălcarea constatată este necesar să vizeze o normă imperativă onerativă/prohibitivă, întrucât nu se poate reține caracterul evident, neîndoielnic și nescuzabil în privința unei norme dispozitive permisive/supletive."

Recurenta invocă interpretarea și aplicarea greșită de către instanța de fond a prevederilor art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, arătând că în cauză, judecătorii reclamați și-au exercitat funcția cu gravă neglijență, încălcând prevederile art. 520 alin. (1) teza finală C. proc. civ., în contextul în care, sesizând Înalta Curte în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sesizare care s-a dovedit a fi inadmisibilă, aceștia și-au exprimat punctul de vedere cu privire la chestiunile de drept ce au format obiectul sesizării, pornind de la particularitățile cauzei deduse judecății, antepronunțându-se practic asupra unor aspecte ce reprezentau dezlegări ale fondului cauzei.

Înalta Curte apreciază că argumentația prezentată de recurentă nu poate, în sine, susține concluzia unei grave neglijențe, câtă vreme trebuie avută în vedere distincția dintre culpa levissima și culpa lata, respectiv delimitarea dintre diligență și neglijență, iar în cauza de față, dincolo de aspectele privind neîncadrarea faptelor în parametrii elementului material al laturii obiective a abaterii, nu se poate reține un nivel de gravitate de natură a genera atragerea abaterii disciplinare, neexistând, de altfel, indicii că prin faptele clamate judecătorii ar fi urmărit sau acceptat posibilitatea producerii unei vătămări recurentei.

Prin sentința recurată, Curtea de apel a constatat că inspectorul judiciar a apreciat corect că modul de soluționare a dosarului nr. x/2017, respectiv pronunțarea și motivarea încheierii din 08.02.2019, pronunțată în dosarul civil nr. x/2017, nu sunt susceptibile de analiză în procedura verificării administrative.

Astfel, Curtea a reținut în mod corect că Inspecția Judiciară nu exercită atribuții de verificare a legalității și temeiniciei hotărârilor judecătorești, neavând prerogative specifice controlului jurisdicțional, nefiind posibilă efectuarea unui control administrativ asupra legalității și temeiniciei, modul de aplicare a normelor de drept material ori procesual neputând fi considerat o abatere de la îndatoririle de serviciu sau o faptă care să afecteze prestigiul justiției, întrucât atributul esențial al activității de judecată îl reprezintă raționamentul pe care magistratul îl face atunci când transpune în drept situația de fapt.

Instanța de fond a avut în vedere că interpretarea normelor de drept și coroborarea probelor administrate reprezintă elemente ale raționamentului logico-juridic, întrucât interpretarea normelor este o operațiune rațională și logică de determinare a înțelesului și conținutului acestora, iar coroborarea probelor reprezintă un proces intelectiv de evaluare a acestora, în urma căruia judecătorul stabilește situația de fapt ce urmează să o încadreze în drept; în acest demers, judecătorul trebuie să decidă liber, fără nicio influență, presiune sau amenințare, iar opinia pe care acesta și-o formează nu poate fi cenzurată decât în căile de atac ordinare și/sau extraordinare prevăzute de lege, nu și în cadrul unei verificări disciplinare; a admite altfel înseamnă a nesocoti principiile constituționale potrivit cărora judecătorul este independent, iar hotărârile judecătorești sunt supuse numai controlului judiciar.

În opinia instanței de fond, însușită și de instanța de control judiciar, reaua-credință sau grava neglijență circumscrie sfera încălcării normelor de drept material sau procesual la acelea de o gravitate deosebită, care au consecințe asupra valabilității actelor întocmite de magistrat, a duratei procedurilor, sau care produc o vătămare gravă a drepturilor și intereselor părților.

Astfel, pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuție însăși valabilitatea actelor întocmite de judecător și pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce însă nu este cazul în speță, astfel cum în mod corect a reținut și inspectorul judiciar în considerentele rezoluției contestate.

În considerentele sentinței de fond s-a subliniat, în mod corect, că, sub aspectul laturii subiective, judecătorul care acționează cu rea-credință sau gravă neglijență realizează o distorsionare conștientă a dreptului, prin aplicarea greșită a legii, în mod voit, în scopul producerii unei vătămări sau acceptării producerii acesteia; spre deosebire de buna-credință, care presupune că magistratul acționează cu grijă față de interesul public de înfăptuire a justiției, apără interesele legitime ale părților, își subordonează comportarea sa exigențelor ce decurg din îndatoririle profesionale și normele deontologice, reaua-credință presupune atât intenția de a manipula legea în mod conștient, cât și voința de a cauza o vătămare a intereselor uneia din părți.

Pentru aceste considerente, instanța de fond a reținut în mod judicios că aceste elemente, caracteristice lipsei de onestitate în exercitarea profesiei, nu au fost probate în cauză, aspectele invocate constituindu-se în nemulțumiri subiective ale reclamantei față de soluțiile pronunțate în dosarul nr. x/2017, indicat în cuprinsul sesizării.

Cu toate că recurenta a susținut că scopul formulării sesizării nu a fost ca inspecția judiciară să cenzureze în vreun fel hotărârile pronunțate de completul de judecată, prin modul de structurare a argumentației existența abaterii disciplinare se fundamentează pe o pretinsă incompatibilitate a judecătorilor reclamați, ce rezidă din modalitatea defectuoasă de formulare a sesizării adresate Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în vădită contradicție cu dispozițiile art. 519-520 C. proc. civ., aspect confirmat prin soluția de respingere a sesizării, ca inadmisibilă.

Deși, așa cum s-a statuat mai sus prin decizia Curții Constituționale, verificările ce pot fi efectuate de inspecția judiciară în cadrul unei sesizări privind săvârșirea unei abateri disciplinare și, implicit, verificările ce pot fi efectuate de instanța de contencios, învestită cu analiza temeiniciei și legalității actului emis de inspecție, nu privesc instituirea unui control asupra hotărârilor judecătorești, ci conduita judecătorului, limita dintre acestea două impune o minimă analiză a aspectelor invocate de recurentă.

Astfel, potrivit art. 519 C. proc. civ.:

"Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

Potrivit art. 520 alin. (1) C. proc. civ.:

"Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 519, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susțin admisibilitatea sesizării potrivit dispozițiilor art. 519, punctul de vedere al completului de judecată și al părților."

Prin încheierea din 08.02.2019, pronunțată în dosarul civil nr. x/2017 (în faza procesuală a apelului, desfășurată la Tribunalul Suceava), completul de judecată compus din doamnele judecător A. și B., pârâte în cauză, a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, iar prin Decizia nr. 37/16.09.2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca inadmisibilă sesizarea formulată de Tribunalul Suceava, secția I civilă în dosarul civil nr. x/2017

Pârâtele A. și B. au formulat cerere de abținere de la soluționarea dosarului civil nr. x/2017, arătând că prin încheierea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție din 08.02.2019 și-au spus părerea asupra unor aspecte esențiale pentru soluționarea cauzei. Au mai arătat că, potrivit art. 519-520 C. proc. civ., aveau obligația procedurală de a-și exprima punctul de vedere, fiind vorba de chestiuni de drept esențiale de a căror lămurire depindea soluționarea cauzei.

Totodată, reclamanta a formulat cerere de recuzare a pârâtelor, apreciind că acestea au încălcat prevederile art. 519 C. proc. civ. și că sunt incidente prevederile art. 42 alin. (1) pct. 1 și 13 C. proc. civ.

Prin încheierea nr. 451/10.12.2019, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul civil nr. x/2017, atât cererea de abținere, cât și cererea de recuzare au fost respinse ca nefondate, iar prin decizia civilă definitivă nr. 288/10.03.2020, pronunțată în același dosar, completul de judecată compus din doamnele judecător A. și B. a respins apelul reclamantei ca nefondat.

Prin decizia civilă definitivă nr. 228/22 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă în dosarul civil nr. x/2017, a fost admis recursul declarat de petenta Unitatea de Cult Parohia Ortodoxă Ulma (reclamantă în prezenta cauză) împotriva încheierii nr. 451 din 10 decembrie 2019, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. x/2017, a fost casată decizia civilă nr. 288 din 10 martie 2020 a Tribunalului Suceava și a fost trimisă cauza spre rejudecare Tribunalului Suceava.

În cauza de față, în considerentele sentinței recurate, Curtea de Apel a subliniat faptul că încheierea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu este supusă niciunei căi de atac, conform art. 520 alin. (1) C. proc. civ. și a apreciat că recursul împotriva încheierii de respingere a cererii de recuzare (recuzare formulată în legătură cu modalitatea de pronunțare și redactare a încheierii de sesizare) nu se poate transforma, indirect, într-o veritabilă cale de atac împotriva încheierii de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care nu este supusă niciunei căi de atac.

Instanța de fond din prezenta cauză a reținut că decizia civilă nr. 228/22 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă în dosarul civil nr. x/2017, reprezintă o hotărâre judecătorească definitivă ce trebuie respectată și pusă în aplicare ca atare, însă această decizie nu reprezintă, nici prin dispozitiv și nici prin considerente, o decizie de casare a încheierii de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție din 08.02.2019, pronunțată în dosarul civil nr. x/2017

În mod corect a apreciat Curtea de apel că decizia civilă nr. 228/22 septembrie 2020 nu poate reprezenta o probă care să conducă la concluzia săvârșirii de către pârâtele magistrați a abaterii prevăzute la art. 99 lit. t), raportat la art. 99

1

din Legea nr. 303/2004, în condițiile în care, cu ocazia soluționării recursului formulat de reclamantă împotriva încheierii nr. 451 din 10 decembrie 2019, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. x/2017, pârâtele magistrați nu au fost audiate și nu au avut nici o posibilitate reală de a se apăra, deși s-a pus în discuție chiar imparțialitatea lor și incompatibilitatea lor ca urmare a unei posibile antepronunțării (săvârșită prin încheierea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție din 08.02.2019).

În opinia instanței de fond, împărtășită și de instanța de control judiciar, decizia civilă nr. 228/22 septembrie 2020 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă nu poate constitui temei pentru sancționarea disciplinară a pârâtelor magistrați, cu atât mai mult cu cât acestea, pentru a evita orice încălcare a principiului aparenței de imparțialitate a magistratului, au înțeles să se abțină de la soluționarea dosarul nr. x/2017, însă cererea de abținere le-a fost respinsă, fără a avea posibilitatea legală (așa cum a avut reclamanta) să formuleze cale de atac împotriva încheierii nr. 451 din 10 decembrie 2019, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. x/2017.

Înalta Curte reține că, în exercitarea rolului activ, reglementat de art. 22 C. proc. civ., completul de judecată a apelat la mecanismul procedural al sesizării Înal