ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1378/2023

Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 03.11.2020, reclamanta A. a formulat în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților contestație împotriva deciziei nr. 24554/13.10.2020, de respingere parțială a cererii de plată a despăgubirilor, solicitând majorarea cuantumului despăgubirii acordate cu titlu de daune morale.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 496 din 6 aprilie 2021 Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acțiunii și obligarea intimatului-pârât la majorarea cuantumului daunelor morale acordate. În motivarea recursului, subliniindu-se calitatea reclamantei de terță persoană față de contractul de asigurare și faptul că se solicită acordarea daunelor civile delictuale, s-a arătat că hotărârea recurată nu conține o argumentație clară și concretă asupra fundamentului prejudiciului, raportată și la normele legale incidente, pentru a justifica menținerea daunelor morale acordate de către pârât. Motivarea instanței este una lacunară, fără a se arăta care a fost raționamentul pentru care sumele acordate de F.G.A. și menținute prin hotărâre reprezintă o compensație echitabilă. De asemenea, instanța nu a analizat în concret jurisprudența în materia stabilirii cuantumului daunelor morale, nu a prezentat motivele înlăturării cererilor și susținerilor părților și nu a procedat la o evaluare individuală a prejudiciului suferit, încălcând prevederile Legii nr. 136/1995 și cele ale Normei A.S.F. nr. 23/2014. În materia daunelor morale, în lipsa unor criterii obiective la nivel legislativ, instanța nu-și poate întemeia soluția decât pe legislația în vigoare și pe soluțiile adoptate de instanțele naționale în cauze similare. Prima instanță, însă, a apreciat că nu trebuie să analizeze efectiv hotărâri judecătorești pronunțate în cauze similare, motiv pentru care nu a indicat care ar fi în medie suma reprezentând daune morale acordată de instanțele din România pentru suferința psihică produsă victimelor directe unui accident rutier și nici dacă în prezenta cauză ar exista circumstanțe speciale care ar justifica acordarea unor despăgubiri mai mari sau mai mici decât cele care se regăsesc în jurisprudența constantă în materie. Mai mult, instanța nu a argumentat deloc în cuprinsul hotărârii atacate de ce hotărârile depuse cu titlu de practică judiciară nu au fost avute în vedere la cuantificarea prejudiciului suferit. Susținerea instanței conform căreia procedura utilizată de pârât nu este rigidă, ci s-a raportat nu doar la "jurisprudență, ci și la modalitatea de soluționare pe cale amiabilă, în trecut, a unor astfel de situații de către asigurătorul în insolvență S.C. B. S.A., dar și în considerarea studiului FPVS", fără a indica care este jurisprudența sau chiar și dosarele soluționate amiabil la care instanța s-a raportat atunci când a înlăturat argumentele reclamantei și a menținut decizia pârâtei, conduce la aprecierea că sentința recurată nu respectă dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ., nefiind clare rațiunile avute în vedere de către instanța de fond, precum și elementele de natură a fundamenta puterea de convingere și de a exclude arbitrariul modalității în care instanța de fond a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei. În acest sens, recurenta a solicitat instanței de recurs să aibă în vedere hotărâri relevante din practica Curții de Apel București sau a Î.C.C.J., prin care au fost acordate sume semnificativ mai mari unor reclamanți care au avut nevoie de un număr similar de zile de îngrijiri medicale În opinia recurentei, hotărârea recurată cuprinde lapidar argumentele care au format convingerea instanței în sensul soluției pronunțate, rezultând astfel că situația de fapt dedusă judecății nu a fost pe deplin stabilită. Instanța nu a arătat, sub nicio forrnă, care sunt considerentele concrete pe baza cărora a ajuns la concluzia că "suma acordată de autoritatea pârâtă, cu titlu de daune morale, apare ca fiind adecvată reparării prejudiciului moral suferit de reclamant, în condițiile în care pentru stabilirea acestora s-au utilizat criterii obiective". Subsumat cazului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a arătat că instanța de fond a ignorat complet prevederile art. 26 și 50 din Norma A.S.F. nr. 23/2014, pe deplin aplicabile în prezenta cauză. Astfel, în opinia recurentei, este eronată susținerea instanței conform căreia "procedura aprobată prin Decizia nr. 549/23.09.2019 a F.GA. reprezintă un criteriu obiectiv în stabilirea cuantumului daunelor morale". Într-adevăr, legislația națională nu prevede criterii/limite legale de stabilire a cuantumului daunelor morale, însă legislația specială prevede stabilirea cuantumului daunelor morale în conformitate cu "legislația și jurisprudența din România" . Procedura Internă a F.G.A. (care nu este detaliată în decizia contestată) precum și Ghidul la care se face referire nu reprezintă jurisprudența națională. Mai mult decât atât, Ghidul are în vedere o jurisprudență aleasă aleatoriu de către asigurători și este la nivelul anilor 2007-2010. În prezenta cauză însă, accidentul rutier a avut loc în cursul anului 2012, despăgubirile sunt acordate în cursul anului 2020, motiv pentru care jurisprudența și criteriile interne avute în vedere de către pârâtă sunt la acest moment desuete și nu pot reprezenta un criteriu în vederea stabilirii cuantumului daunelor morale. Instanța trebuia, în temeiul prevederilor art. 49 din Normele cuprinse în Ordinul CSA 14/2011 să aibă în vedere jurisprudența actuală atât cu privire la cuantumul daunelor morale cât și cu privire la interpretarea Ghidului elaborat de către FPVS. Cu toate că în cuprinsul deciziei, pârâtul F.G.A. nu precizează în mod clar că la stabilirea cuantumului daunelor morale a avut în vedere Ghidul FPVS, totuși, în cuprinsul întâmpinării se arată în mod clar faptul că F.G.A. s-a raportat la sumele consemnate în procedura menționată - Decizia F.G.A. nr. 74/02.08.2018 ce a avut la bază Ghidul elaborat de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii . Reluând criticile formulate în privința raportării directe a F.G.A. la mențiunile din Ghid, recurenta a arătat că nici F.G.A și nici instanța nu au avut în vedere criterii precum consecințele accidentului și nici traumele prin care aceasta a trecut ca urmare a vătămării sale corporale, așa cum prevede art. 1391 alin. (1) C. civ. De asemenea, analizând scopul real al emiterii acestui ghid, reiese, fără urmă de dubii, faptul că inițiatorii au dorit ca instanțele să acorde automat suma respectivă (trecută în Ghid), fără a mai aprecia asupra gravității prejudiciului moral suferit și nici asupra faptului dacă această sumă este sau nu este rezonabilă, prin raportare la împrejurările concrete ale speței, respectiv la urmările accidentului. Or, uzarea de criterii exclusiv cantitative, iar nu și de criterii calitative de apreciere a reparației bănești pentru astfel de prejudicii lipsește de suport legal și etic hotărârile judecătorești respective. Selecția hotărârilor identificate vizează doar solutii pronunțate în anii 2009-2010, toate fiind pronunțate de către instanțe penale, putându-se constata cu ușurință o selecție a soluțiilor cu sume dintre cele mai mici. Cu toate acestea, problema cea mai gravă cu privire la acest Ghid constă în faptul că acesta este bazat pe o jurisprudență care nu poate fi verificată pe site-ul invocat de autorii, iar asigurătorii, fără a face o verificare asupra a ceea ce se susține, solicită instanțelor de judecată să țină cont de evaluările din acest ghid, de media daunelor stipulate în cuprinsul lui, medie care nu poate fi verificată și nu poate fi luată ca atare. De asemenea, în anul 2020 se dorește a se avea în vedere concluziile Ghidului la care face referire la anii 2009-2010, fără a proceda la o analiză comparativă și a jurisprudenței din anii 2011-2017, care a suferit modificări majore, iar autorii ghidului propun un sistem de punctaj pentru calculul despăgubirilor cuvenite persoanelor prejudiciate, care are în vedere inclusiv salariul mediu net nentru anul 2010, salariu care a înregistrat o creștere de aproximativ 75% și ar fi trebuit să genereze și o indexare a cuantumului despăgubirilor calculate. Deși aceste critici au fost dezvoltate și în fata instanței de fond, susținându-se nelegalitatea deciziei nr. 24554/13.10.2020 emisă de F.G.A. în ceea ce privește modul de calcul și de evaluare a daunelor morale solicitate de către recurenta-reclamantă, prima instanță a apreciat că decizia directorului general al F.G.A. prin care s-a stabilit o medie a cuantumului despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale, prin raportare nu doar la jurisprudență, dar și la modalitatea de soluționare amiabilă și inclusiv prin raportare la Ghidul FPVS este un criteriu obiectiv si rezonabil. Această interpretare este contrară practicii majoritare a Înaltei Curți, astfel cum este ea reliefată prin deciziile nr. 2612/2014, nr. 1021/2017, nr. 1301/2016, nr. 1821/2016, nr. 1675/2015. Faptul că instanța de fond a îmbrățișat același raționament folosit de către intimatul-pârât pentru stabilirea cuantumului daunelor morale reprezintă o încălcare gravă a drepturilor reclamantei-recurente de a îi fi evaluate daunele morale în mod corect și echitabil și, totodată, o încălcare gravă a dispozițiilor legale care reglementează materia daunelor morale, principiile de drept naționale și convenționale. Cuantumul daunelor morale solicitat de către reclamanta recurentă s-a raportat la durerea pe care a simțit-o și pe care o simte și în prezent aceasta, precum și la consecințele negative pe care vătămarea sa corporală a avut-o asupra vieții acesteia și este disproporționat față de acestea. Pentru a se aprecia asupra cuantumului daunelor morale solicitate, trebuie avute în vedere, în principal, trauma suferită, suferința ca urrnare a leziunilor produse, valoarea lezată, precum consecințele pe care evenimentul rutier le-a avut în viața victimei, consecințe pe care le simte și în prezent și care, din păcate, vor exista pe toată durata vieții sale. La cuantificarea daunelor morale în ceea ce o privește pe reclamanta A., nu este suficient să se aibă în vedere doar numărul de zile de îngrijire medicală, ci este necesar să fie avute în vedere toate suferințele si traumele rămase în urma acestui tragic accident. Acest număr de zile de îngrijire medicală (110-120) de zile de îngrijire medicală, chiar dacă este unul mare - nu este în măsură să reflecte cu exactitate timpul de recuperare necesar. Astfel cum s-a arătat anterior, recurenta-reclamantă a suferit prejudicii nepatrimoniale. Cu privire la prejudiciul fiziologic și cel de agrement s-a arătat că, în realitate, prejudiciul de agrement trebuie înțeles în accepțiunea sa largă, ca având o dublă natură. Aspectul obiectiv, concretizat în tulburări fiziologice care provoacă neplăceri în viața curentă, nu este altul decât prejudiciul fiziologic. În doctrină, s-a precizat faptul că "prejudiciul fiziologic se află înglobat în prejudiciul de agrement, care trebuie înțeles în sens larg". Victima conștientizează starea în care se află, privațiunile și restrângerile pe care acel prejudiciu i le provoacă, iar această percepție, diferită de la individ la individ, este expresia naturii subiective a prejudiciului de agrement. De fapt, acest accident a schimbat viața reclamantei pentru totdeauna, aceasta neimaginându-și niciodată că va fi nevoită sa depindă efectiv de alte persoane care o spălau, o îmbrăcau, o ajutau să meargă la toaletă. Recurenta a solicitat instanței a avea în vedere și prejudiciul de agrement suferit, prejudiciu care este reprezentat de totalitatea neajunsurilor provocate de mutilări, infirmități, dezechilibre fizice sau psihice, ansamblul suferințelor morale pe care le atrage vătămarea integrității corporale. Acest tip de daună reprezintă imposibilitatea victimei de a practica activitățile pe care le desfășura înainte de accident - activități simple cotidiene sau de petrecere a timpului liber. Înainte de accident, recurenta era o persoană veselă, care se bucura de viață sub toate aspectele, de ieșirile cu prietenii alături de care mergea la simpozioane și nu numai. Acum reclamanta nu mai poate ieși din casă din cauza leziunilor, fapt care a contribuit la starea psihică a acesteia. Dintr-o persoană independentă, chiar și în ciuda vârstei, aceasta s-a văzut nevoită să fie îngrijită în permanență. Conform detalierilor oferite de fiica recurentei, viața acesteia s-a schimbat în mod radical după producerea accidentului: "Din acea zi mama mea nu mai poate merge normal, nu mai poate face mișcare, a devenit un om sedentar și de aici o grămadă de boli au apărut: diabet - nu avea înainte de accident, este supraponderală, afecțiuni cardiace de tot felul din cauza lipsei de activitate, tensiune arterială crescută, depresii de tot felul." De asemenea și din punct de vedere material, s-a arătat că pensia recurentei nu poate acoperi în întregime costul medicamentelor, al investigațiilor medicale (RMN-uri, radiografii, consultații), ședințe de recuperare sau o persoană care să stea cu ea pe timpul zilei și să o îngrijească. Astfel, se solicită a se avea în vedere faptul că aceasta a suferit o perturbare a calității vieții de la accident, perturbare care va continua pentru tot restul vieții. Potrivit Deciziei m: 153 din 27 ianurie 2016 pronuntată în recurs de secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, având ca obiect acțiune în răspundere civilă delictuală: "În ceea ce privește proba prejudiciului moral, proba faptei ilicite este suficientă, urmând ca prejudiciul și raportul de cauzalitate să fie prezumate, instanțele urmând să deducă producerea prejudiciului moral din simpla existență a faptei ilicite de natură să producă un asemenea prejudiciu și a împrejurărilor în care a fost săvârșită, soluția fiind determinată de caracterul subiectiv, intern al prejudiciului moral, proba sa directă fiind practic imposibilă." Astfel, se instituie o prezumție cu privire la existența prejudiciului moral suferit de victimele faptelor ilicite: "Repararea daunelor morale este și trebuie să fie înțeleasă într-un sens mai larg, nu atăt ca o compensare materială, care fizic nici nu este posibil, ci ca un complex de măsuri nepatrimoniale și patrimoniale, al căror scop este acela ca, în funcție de particularitățile fiecărui caz în parte, să ofere victimei o anumită satisfacție sau ușurare pentru suferințele îndurate"(Decizia civilă nr. 900/24.04.2015 Î.C.C.J.). Contrar a ceea ce a reținut instanța de fond, suma de 66.000 RON oferită și achitată de către pârât la data de 09.06.2020, după mai bine de cinci ani de la solicitarea înaintată de reclamantă, nu poate reprezenta o compensare echitabilă a suferinței reclamantei și nici nu este în măsură să acopere în întregime nevoile reclamantei. De asemenea, nici situația familială și nici faptul că reclamanta era și este pensionară, nu pot conduce la concluzia că suma de 66.000 RON reprezintă o compensare justă și echitabilă. Nici prevederile Legii nr. 136/1995 și nici Norma A.S.F. nr. 23/2014 nu prevăd un criteriu precum situația familială sau vârsta victimei în vederea acordării daunelor morale. Din contră, Norma A.S.F. nr. 23/2014 prevede în mod clar că, un criteriu în stabilirea cuantumului daunelor morale îl reprezintă jurisprudența și practica instanțelor, situația familială a persoanei vătămate sau faptul că aceasta este pensionară neavând nicio relevanță. Un alt aspect pe care recurenta a solicitat a fi avut în vedere este și faptul că pârâtul F.G.A. a înteles să răspundă solicitării reclamantei după mai bine de cinci ani de la data formulării cererii. In tot acest timp, reclamanta a trebuit să își asigure în mod autonom asistența de specialitate paliativă, intervențiile chirurgicale și medicamentația necesară. Pentru toate aceste considerente, a apreciat recurenta că suma de 66.000 RON oferită și achitată de către pârât și menținută de către instanța de fond, nu poate reprezenta o justă compensare. La nivel de jurisprudență, prin Decizia nr. 2431/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a statuat în sensul că "în ceea ce privește suma de bani acordată cu titlu de daune morale, prin mărimea ei, se constată că, într-adevăr, nu trebuie să devină o sursă de îmbogățire pentru persoanele păgubite, dar nici nu trebuie să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte sumele de bani ce sunt necesare pentru a le ușura ori compensa, în măsura posibilă, suferințele pe care le-au îndurat sau, eventual, mai trebuie să le îndure acestea ". Totodată, principiul statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanțele particulare ale fiecărui caz în parte, se degajă și din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, jurisprudență care este obligatorie pentru instanțele naționale. Prin urmare, raportarea la Ghidul pentru stabilirea cuantumului daunelor morale este nelegală, încalcă principiile de drept naționale și convenționale, nu reprezintă o evaluare corectă a cuantumului, acesta având o valoare foarte mică, vădit disproporționată ŕaportat la prejudiciul moral clamat de către reclamanții recurenți. Evaluarea prejudiciului suferit de către reclamanta recurentă trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea și durata suferințelor psihice încercate de terțele persoane păgubite determinate de gravitatea pierderii suferite în contextul situației date, legătura de rudenie cu victima accidentului, relațiile afective cu aceasta, suportul material asigurat în timpul vieții de victima accidentului și altele asemenea), dar și a practicii judiciare în materie. Or, F.G.A. nu s-a raportat în niciun moment la aceste aspect, ci dimpotrivă, ci a recunoscut că în orice speță ce are ca obiect acordarea de daune morale, primează scopul și interesul Fondului, iar nu acordarea unei juste compensații morale. Argumentul instanței de fond conform căruia "în acord cu susținerile pârâtului, Curtea reține că acesta nu preia obligațiile sau drepturile unui asigurător; ci are drept scop protejarea creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței acestuia" nu are la bază niciun criteriu legal - obiectiv sau subiectiv - pentru stabilirea cuantumului daunelor morale. Nici în Legea nr. 213/2015, Legea nr. 136/1995 sau Norma A.S.F. nr. 23/2014 nu se stipulează faptul că daunele morale trebuie diminuate sau cenzurate pe motiv că pârâta gestionează fonduri publice. Din contră, legiuitorul a avut acest aspect în vedere tocmai când a instituit un plafon maxim de 450.000 RON, sub plafonul maxim din contractul de asigurare RCA (5.000.000 euro). Cenzurarea daunelor morale pe motiv că F.G.A.-ul gestionează fonduri publice nu numai că încalcă prevederile legale mai sus menționate, dar presupune o dublă sancționare a victimei care, pe lângă faptul că a fost vătămată în urma unui accident rutier, a încasat o compensație mult mai mică decât practica națională. Or, daunele morale solicitate de către recurenta-reclamantă nu sunt supuse evaluării conform unor criterii obiective prestabilite, ci sunt rezultatul analizei instanței de judecată căreia îi revine obligația de a stabili cuantumul prejudiciului prin raportarea coroborată a tuturor circumstanțelor speței. Pentru realizarea acesteia, instanța de judecată trebuia să procedeze la analiza aspectelor esențiale care vizează importanța socială a valorii lezate prin săvârșirea faptei ilicite, repercusiunile produse victimei în plan familial, afectiv și moral.

Apărările formulate de intimat Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a hotărârii primei instanțe.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Recurenta-reclamantă A. a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ Decizia nr. 24554/13.10.2020, prin care pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a admis în parte cererea sa de plată și a acordat daune morale în cuantum de 66.000 RON, prejudiciu suferit în urma evenimentului rutier din data de 20.01.2015 Fiind învestită cu recursul declarat de reclamantă împotriva soluției primei instanțe de respingere a acțiunii ca neîntemeiată, Înalta Curte reține că primul motiv de recurs invocat - art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Deși aparent am fi în prezența unor motive distincte, în realitate este vorba de ipoteze diferite ale aceluiași motiv de casare - nemotivarea hotărârii -, deoarece astfel trebuie calificată și o hotărâre care nu este deloc motivată și una care cuprinde motive contradictorii ori motive care sunt străine pricinii. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au respins cererile părților. Motivarea este de esența hotărârilor și este necesară pentru a o face înțeleasă și acceptată de părți, dar și pentru a permite instanței de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situației de fapt și a aplicării legii sau numai aplicarea legii. Analizând hotărârea pronunțată de prima instanță, Înalta Curte constată că soluția adoptată a fost amplu motivată și nu există o contradicție între considerente sau între considerente și dispozitiv, iar prima instanță a prezentat motivele reținute în fundamentarea soluției pronunțate. Astfel, contrar susținerilor recurentei, instanța a reținut că F.G.A., în lipsa unor criterii legale de determinare, stabilește cuantumul despăgubirilor morale, prin raportare la procedura internă aprobată prin Decizia nr. 74/2018 și la înscrisurile justificative depuse de fiecare solicitant. De asemenea, în privința trimiterilor recurentei la o anumită jurisprudență identificată, care nu ar fi fost avută în vedere de către instanță, se constată că aceasta nu a demonstrat o similaritate cu beneficiarii acelor hotărâri judecătorești, respectiv un context factual de natură a justifica acordarea unor sume semnificative cu titlu de daune morale, după cum nu reiese nici cuantumul excesiv de redus al sumei acordate recurentei din prezenta cauză. Potrivit celui de al doilea motiv de recurs invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În prezenta cauză aceste motive nu sunt incidente, iar soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară. În esență, principala critică formulată de către recurentă vizează nesocotirea prevederilor art. 26 și 50 din Norma A.S.F. nr. 23/2014 și reținerea eronată drept criteriu obiectiv a Procedurii interne aprobate prin decizia nr. 594/23.09.2019. În acord cu cele reținute de prima instanță, se apreciază că stabilirea cuantumului daunelor morale nu poate fi realizată prin raportare la parametri exacți, astfel că determinarea acestui cuantum implică o marjă de apreciere a autorității învestite cu cererea petentului, ce poate fi analizată în concret prin prisma consecințelor negative suferite de cel vătămat în plan fizic și/sau psihic, precum și de importanța valorilor sociale lezate, măsura în care au fost lezate și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării. Deși reclamanta a suferit o serie de consecințe negative ale accidentului auto, cuantumul daunelor morale stabilit de către Fondul de Garantare a Asiguraților este adecvat situației relevate în speță. Așadar, în lipsa unor criterii și limite legale, intimatul-pârât a aplicat în mod corect procedura reglementată prin Decizia nr. 549/23.09.2019, raportându-se, la un criteriu obiectiv și rezonabil, respectiv numărul zilelor de îngrijiri medicale. În privința cuantumului daunelor morale acordate, pe care recurenta-reclamantă îl consideră insuficient, Înalta Curte reține că, spre deosebire de prejudiciul material, a cărui întindere nu poate fi stabilită decât pe baza unui suport probator, în privința daunelor morale nu pot fi produse probe materiale în vederea cuantificării pierderii suferite. De aceea, judecătorul are dreptul să aprecieze, în raport cu toate circumstanțele cauzei, asupra unei sume globale, care să constituie o reparație echitabilă în raport cu efectele faptei generatoare de prejudicii. Daunele morale corespund atingerii aduse cinstei, onoarei, imaginii publice ori prestigiului profesional al persoanei, scopul lor fiind unul compensatoriu, fără să constituie însă o penalitate excesivă pentru cel care a produs dauna. În mod evident, nu se poate pretinde că acordarea de despăgubiri morale, oricare ar fi cuantumul acestora, este în măsură să conducă la înlăturarea suferinței produse recurentei urmare a producerii evenimentului rutier, o asemenea suferință suportată ca urmare a recuperării fizice îndelungate, neputând fi cuantificată în bani. Ceea ce se intenționează prin acordarea daunelor morale este în primul rând recunoașterea caracterului vătămător al faptei, precum și recunoașterea faptului că aceasta a fost de natură a produce persoanelor vătămate, suferințe psihice/emoționale imposibil de cuantificat. Așadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensație persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenția însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora sunt diferite de modalitatea de stabilire a daunelor materiale. De asemenea, contrar susținerilor recurentei-reclamante, se constată că "Procedura operațională privind soluționarea pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) formulate de persoanele prejudiciate, izvorând din cazuri de vătămări corporale sau decese", reprezintă o procedură internă la care s-a raportat autoritatea pârâtă, fiind validată și de asigurător și folosită în prezent de lichidatorii judiciari în analiza cererilor de creanță formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală, dat fiind că nu există dispoziții legale exprese cu privire la modalitatea în care trebuie evaluat cuantumul despăgubirilor morale, iar aceste proceduri utilizate de intimatul-pârât F.G.A. în evaluarea daunelor morale reprezintă un criteriu obiectiv de evaluare a prejudiciului, în condițiile în care acestea au fost elaborate inclusiv prin raportare la evoluția practicii judiciare în materie. Înalta Curte are în vedere în acest sens și susținerile intimatului-pârât F.G.A., potrivit cărora acesta nu este chemat să repare prejudiciul suferit de reclamant în locul asiguratorului care a intrat în insolvență, ci este chemat în nume propriu, în scop de garantare a persoanelor prejudiciate de intrarea în insolvență a asiguratorului asupra faptului că acestea vor fi despăgubite. Pe cale de consecință, Înalta Curte reține că nu are loc o înlocuire a debitorului obligației de plată a despăgubirii cu un nou debitor, ca urmare a intrării primului în faliment, ci la momentul deschiderii procedurii iau naștere în patrimoniul reclamanților și al pârâtului, în temeiul Legii nr. 213/2015, dreptul și obligația corelativă de garantare a despăgubirii, care însă poate fi plafonată de legiuitor și a cărei executare este supusă, din punct de vedere procedural, unor norme speciale, derogatorii. În acest sens, prezintă relevanță dispozițiile art. 2 alin. (3) din actul normativ precizat, conform cărora: "Fondul garantează plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege și în limita resurselor financiare disponibile la momentul plății, așa cum sunt definite la art. 5". Rezultă așadar că, în aplicarea dispozițiilor legale, intimatul-pârât F.G.A. are dreptul de a stabili proceduri interne privind modul de cuantificare a daunelor morale și, dat fiind că aceste proceduri reprezintă rezultatul cercetării jurisprudenței în materie, Înalta Curte apreciază că "Procedura operațională privind soluționarea pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) formulate de persoanele prejudiciate, izvorând din cazuri de vătămări corporale sau decese", care reprezintă o procedură internă validată de asigurător și folosită în prezent de lichidatorii judiciari în analiza cererilor de creanță formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală, reprezintă un criteriu obiectiv în stabilirea cuantumului daunelor morale. Înalta Curte reține că, potrivit Anexei 3, valoarea medie a despăgubirilor morale, urmare vătămării corporale ce a necesitat îngrijiri medicale mai mult de 90 de zile, este între 510 si 900 RON/zi de îngrijire medicală, iar intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților, ținând cont și de particularitățile speței, a acordat o valoare de 550 de RON pentru fiecare zi de îngrijire medicală, rezultând suma de 66.000 RON. Așadar, nu pot fi avute în vedere susținerile recurentei potrivit cărora despăgubirile acordate cu titlu de daune morale au fost stabilite de către intimatul-pârât Fondul de Garantare al Asiguraților făcându-se abstracție de jurisprudența și practica în materie, iar considerentele sentinței recurate, sub acest aspect, ar fi nesusținute de dovezile administrate în cauză și de practica judiciară în domeniu, cu atât mai mult cu cât stabilirea acestora de către pârât nu s-a realizat în mod discreționar, ci în baza unor reguli concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal și nediscriminatoriu față de orice creditor de asigurare. Nu în ultimul rând, Înalta Curte nu identifică nicio o eventuală încălcare de către prima instanță a principiului reparării integrale a prejudiciului, consacrat de prevederile art. 1385 și art. 1391 din C. civ. în condițiile în care, contrar susținerilor recurentei, în aprecierea cuantumului daunelor morale, instanța de fond nu s-a raportat doar la criteriul privind numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare, ci a procedat la propria evaluare a prejudiciului moral, inclusiv prin raportare la criteriile invocate prin acțiunea introductivă, concluzia fiind că pârâtul a acordat o sumă corespunzătoare din perspectiva reparării prejudiciului moral invocat. Pe de altă parte, aprecierea instanței de fond cu privire la cuantificarea prejudiciului moral suferit de reclamantă constituie un element de temeinicie a hotărârii pronunțate, iar nu de legalitate a acesteia, iar în cadrul procesual al recursului, instanța de control judiciar analizează doar motivele de nelegalitate a hotărârii atacate, conform art. 483 coroborat cu art. 488 C. proc. civ., iar nu și motivele de netemeinicie, sens în care astfel de critici nu pot fi avute în vedere. În orice caz, Înalta Curte amintește că în literatura de specialitate, dar și în practica judecătorească, s-a arătat că, în absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecințele negative suferite de victima accidentului, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite ori măsura în care a fost afectată situația familială, socială și profesională. Atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea și cuantificarea acestora să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei și suferite de aceasta, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii. Din această perspectivă, nu se poate identifica vreun motiv de nelegalitate a sentinței recurate, prima instanță soluționând cauza inclusiv în acord cu jurisprudența națională și practica C.E.D.O. în materie. Pentru considerentele expuse, constatând că sentința recurată nu este afectată de nelegalitate și nu poate fi reformată prin prisma cazurilor de casare invocate, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.