ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 7 decembrie 2023

Asupra recursului în casație de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 144 din 31 octombrie 2018, pronunțată de Tribunalul Vaslui în dosarul nr. x/2017, s-au hotărât următoarele:

În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpaților A. și S.C. B. S.R.L. Negrești sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare improprie la folosirea sau prezentarea, cu rea-credință, de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele său, prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 397 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (5) C. proc. pen. cu referire la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă formulată de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.

În temeiul art. 397 alin. (5) C. proc. pen., au fost menținute măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanța nr. 38/P/2012 din 24.05.2017 cu privire la bunurile inculpaților A. și S.C. B. S.R.L. Negrești, până la concurența sumei de 686.399,04 RON, urmând a fi încetate de drept dacă persoana vătămată nu introduce acțiune în fața instanței civile în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Iași.

Prin decizia penală nr. 602 din 21 august 2020 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Iași împotriva sentinței penale nr. 144 din 31 octombrie 2018 pronunțată de Tribunalul Vaslui, s-a desființat, în integralitate, hotărârea atacată, iar în rejudecare:

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare improprie la folosirea sau prezentarea, cu rea-credință, de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele său, prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. (interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a desfășura activitatea de care s-a folosit în săvârșirea infracțiunii, respectiv administrator societate comercială implicată în activitatea de achiziții publice cu fonduri europene) pe o durată de 3 ani, care se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen.

În baza art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale, pe un termen de supraveghere de 3 ani, stabilit conform art. 92 C. pen.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., inculpatul a fost obligat ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri și obligații:

a) să se prezinte la Serviciul de probațiune Vaslui la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., inculpatul a fost obligat să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de serviciul de probațiune sau organizate împreună cu instituții din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen. s-a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 90 de zile, în cadrul Primăriei Negrești, jud. Vaslui, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a fost condamnată inculpata persoană juridică S.C. B. S.R.L. Negrești la pedeapsa amenzii penale de 200.000 RON, rezultând din înmulțirea a 200 zile amendă cu suma de 1000 RON corespunzătoare unei zile amendă, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare improprie la folosirea sau prezentarea, cu rea-credință, de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele său, prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen.

În baza art. 136 alin. (3) lit. d) C. pen. s-a aplicat inculpatei S.C. B. S.R.L. Negrești pedeapsa complementară constând în interzicerea dreptului de a participa la procedurile de achiziții publice, pe o durată de 3 ani.

În baza art. 25 C. proc. pen. raportat la art. 1357 C. civ. s-a admis acțiunea civilă formulată de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, dispunându-se obligarea, în solidar, a inculpaților A. și S.C. B. S.R.L. Negrești, la plata către partea civilă a sumei de 686.399,04 RON, cu accesorii fiscale conform O.U.G. nr. 66/2011, calculate de la data efectuării fiecărei plăți până la data achitării efective.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. s-au menținut măsurile asiguratorii dispuse prin ordonanța nr. 38/P/2012 din 24.05.2017 cu privire la bunurile inculpaților A. și S.C. B. S.R.L. Negrești, până la concurența sumei de 686.399,04 RON.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., au fost obligați inculpații A. și S.C. B. S.R.L. Negrești să achite statului câte 2500 RON fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare efectuate la urmărire penală și judecata în fond a cauzei.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare din apel au fost lăsate în sarcina statului.

Împotriva acestei hotărâri au formulat contestație în anulare inculpații A. și S.C. B. S.R.L. Negrești, invocând cazul prev. de art. art. 426 lit. b) C. proc. pen.

Prin decizia penală nr. 654 din 19 iunie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2022, în temeiul prevederilor art. 432 alin. (1) C. proc. pen. s-a admis contestația în anulare formulată de inculpații A. și S.C. B. S.R.L. Negrești împotriva deciziei penale nr. 602 din 21 august 2020 pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr. x/2017, s-a desființat, în parte, hotărârea atacată, numai cu privire la dispozițiile de condamnare a contestatorilor, de aplicare a pedepselor complementare/accesorii și a regimului de individualizare a pedepselor și, rejudecând:

În temeiul dispozițiilor art. 396 alin. (6) și art. 16 alin. (1) lit. f) teza a doua C. proc. pen., raportate la prevederile art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., dispozițiile Deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, precum și Decizia nr. 67/2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a dispus încetarea procesul penal pornit împotriva inculpaților A. și S.C. B. S.R.L. Negrești pentru săvârșirea infracțiunii de instigare improprie la folosirea sau prezentarea, cu rea-credință, de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele său, prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen., ca urmare a împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale.

S-au menținut celelalte dispoziții ale hotărârii contestate, care nu contravin deciziei.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (3) și (6) C. proc. pen., cheltuielile judiciare aferente judecării contestației în anulare și rejudecării apelului în cauză, precum și cele aferente urmăririi penale și judecății în primă instanță, au fost lăsate în sarcina statului.

Curtea de Apel Iași a reținut, în esență, că, în condițiile în care infracțiunea prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (în varianta în vigoare începând cu data de 01.02.2014), cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen., imputată celor doi inculpați, a fost comisă la data de 6 martie 2012, termenul de prescripție a răspunderii penale prev. de art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. s-a împlinit la data de 6 martie 2020, anterior pronunțării deciziei penale nr. 602 din 21 august 2020 a Curții de Apel Iași, care a făcut obiectul contestației în anulare.

În acest sens, reținând că nu există incompatibilitate între dreptul Uniunii Europene și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, pe de o parte, și aplicarea legii penale mai favorabile în materie de prescripție a răspunderii penale ca urmare a evaluării incidenței art. 155 alin. (1) C. pen. în interpretarea Deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, pe de altă parte, Curtea a opinat că, în aplicarea mitior lex, hotărârile instanței de contencios constituțional menționate se aplică tuturor cauzelor penale care erau pendinte la data de 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 297/2018). Ca urmare, niciun act efectuat în cadrul prezentului dosar penal până la data de 25 iunie 2018 nu poate produce efecte întreruptive de prescripție a răspunderii penale, în baza unei prevederi legale care, încă de la intrarea sa în vigoare, a configurat o unică soluție normativă neconstituțională, sancționată ca atare, atât prin intermediul Deciziei nr. 297/2018, cât și al Deciziei nr. 358/2022, aplicabile raporturilor juridice de conflict pendinte.

****

Împotriva deciziei penale nr. 654 din 19 iunie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori a declarat recurs în casație Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Iași.

În motivarea căii de atac, Ministerul Public a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., susținând, în esență, că, în mod greșit, Curtea de Apel Iași a dispus încetarea procesului penal, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., față de inculpații A. și S.C. B. S.R.L., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen., ca urmare a împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale.

În acest sens, parchetul a arătat că instanța Curții de Apel Iași a reținut în mod greșit ca fiind obligatorie aplicarea în cauză a interpretării date prevederilor privind prescripția răspunderii penale, ca lege mai favorabilă, prin considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 358/2022, fără a avea în vedere și faptul că, în cazul prescripției răspunderii penale, Curtea Constituțională a României a pronunțat două decizii contradictorii (nr. 297/2018 și nr. 358/2022), iar principiul supremației dreptului Uniunii Europene impune instanței naționale să asigure efectul deplin al cerințelor acestui drept, lăsând neaplicată, dacă este necesar, din oficiu, orice reglementare sau practică națională, chiar și ulterioară, care este contrară unei dispoziții de drept al uniunii.

În consecință, pentru respectarea acestui principiu, având în vedere că infracțiunile ce fac obiectul cauzei fac parte categoria infracțiunilor care afectează interesele financiare ale Uniunii Europene, instanța trebuia să facă aplicarea prevederilor privind prescripția răspunderii penale, în interpretarea dată prin prisma Deciziei CCR nr. 297/2018.

Astfel, prin decizia menționată, instanța de contencios constituțional a decis că noua reglementare nu este constituțională pentru că este lipsită de previzibilitate și contrară principiului legalității incriminării deoarece suspectul și inculpatul nu pot cunoaște că a fost întrerupt cursul termenului prescripției răspunderii penale.

.

Ulterior publicării acestei decizii, textul art. 155 C. pen. prevedea în continuare posibilitatea întreruperii cursului prescripției, iar practica judiciară, în conformitate cu jurisprudența C.E.D.O., a clarificat, gradual, regulile răspunderii penale și a înlăturat dubiile cu privire la interpretarea textului de lege precitat, statuând uniform că întreruperea cursului prescripției se produce prin îndeplinirea unui act care trebuie comunicat suspectului sau inculpatului.

Prin Decizia nr. 358/2022, CCR a declarat textul neconstituțional încă o dată, considerând că acesta este imprevizibil întrucât cauzele de întrerupere a cursului prescripției au fost stabilite de practica judiciară, iar nu de legiuitor. Înainte de publicarea Deciziei CCR nr. 358/2022 în Monitorul Oficial nr. 565 din 9 iunie 2022, prin O.U.G. nr. 71/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 531 din 30 mai 2022, s-a modificat art. 155 alin. (1) C. pen., stabilindu-se că termenul de prescripție a răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului, adică exact în sensul art. 124 C. pen. din 1969, a celor statuate de CCR prin Decizia nr. 297/2018 și conform interpretării constante și unanime date de instanța supremă timp de aproape 4 ani (de la data publicării Deciziei nr. 297/2018 și până la pronunțarea Deciziei nr. 358/2022).

Practic, prin considerentele Deciziei CCR nr. 358/2022 s-a statuat că, în perioada 26.06.2018-30.05.2022, în legislația română nu ar mai fi existat prescripția specială, deoarece Parlamentul nu a pus în acord, în termen de 45 de zile, C. pen. cu Decizia CCR nr. 297/2018.

Ulterior, prin Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 5 din C. pen.

Or, în contextul aplicării Deciziei CCR nr. 297/2018 în modalitatea impusă de Decizia nr. 358/2022 se produce un risc sistemic de impunitate în toate cauzele penale, inclusiv în cele de corupție și cele care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, astfel că este necesară aplicarea dreptului Uniunii Europene și aplicarea legislației naționale privind prescripția răspunderii penale în acord cu normele acestuia.

Aceasta este concluzia la care a ajuns Curtea de Justiție a Uniunii Europene care, dând efect direct articolului 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE, articolului 325 alin. (1) TFUE, precum și Deciziei 2006/928, în interpretarea dată de Curtea Europeană de Justiție, Marea Cameră, prin hotărârea pronunțată la data de 21 decembrie 2021, în cauzele conexate C-357/19 S.C. EuroBox Promotion, C-379/19, C-547/19, C-81119 și C-840/19, și prin ordonanța pronunțată la 07.11.2022 în cauzele conexate C-929/2019 S.C. Complexul Energetic Oltenia și alții, a impus lăsarea neaplicată a deciziilor CCR sus-menționate, reținând că acestea sunt de natură a genera un risc sistemic de impunitate atât în cazurile de fraudă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, cât și în cazurile de corupție, în general, în condițiile în care viciul constatat nu este de natură să afecteze dreptul la un proces echitabil potrivit standardelor europene.

Parchetul a arătat că solicitarea sa de a lăsa neaplicate cele două decizii ale instanței de contencios constituțional are în vedere inclusiv considerentele expuse de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători în deciziile penale nr. 45/10.05.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2019 și nr. 41/07.04.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2018, definitivă, privitoare la alte 2 decizii ale CCR, apreciind argumentele instanței supreme ca fiind pe deplin valabile și în acest context, cu atât mai mult cu cât vizează o instituție de drept penal cu impact direct asupra modalității de angajare a răspunderii penale.

În raport cu argumentele prezentate, parchetul a concluzionat că în cauză nu se impunea constatarea încetării procesului penal față de cei doi inculpați, întrucât, dând prevalența principiului supremației dreptului Uniunii Europene, instanța trebuia să facă aplicarea dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen. privind întreruperea cursului prescripției răspunderii penale prin acte de procedură care au fost comunicate suspecților/inculpaților și să constate că termenul de prescripție specială nu s-a împlinit în prezenta cauză.

În final, invocând și decizia C.J.U.E. pronunțată în cauza C-107/23 la data de 24.07.2023, parchetul a susținut că nu pot fi redeschise cauze soluționate definitiv pentru a fi aplicată prescripția răspunderii penale.

Constatând că cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Iași este introdusă în termenul prevăzut de lege și respectă condițiile prevăzute de art. 434, art. 436, art. 437 și art. 438 C. proc. pen., prin încheierea din data de 12 octombrie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătorul de filtru, a admis-o în principiu și a dispus trimiterea cauzei la completul de trei judecători, în vederea judecării pe fond a căii de atac.

La termenul acordat pentru dezbaterea recursului în casație, respectiv 7 decembrie 2023, Înalta Curte a luat concluziile acuzării și apărării asupra căii extraordinare de atac, acestea fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Iași în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație se poate exercita exclusiv împotriva anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive de legalitate expres și limitativ prevăzute de legea procesual penală.

Dispozițiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În contextul obiectului său astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casație nu are ca finalitate nici remedierea unei greșite aprecieri a faptelor și nici cenzurarea integrală a tuturor aspectelor de legalitate ale hotărârii definitive. Instanța de casație nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de față, Ministerul Public a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal".

Cazul de casare evocat este incident în ipoteza în care, în raport cu actele existente la dosar la data soluționării definitive a cauzei, se constată reținerea eronată a unuia dintre impedimentele la exercitarea acțiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) C. proc. pen., și, în temeiul acestuia, pronunțarea unei soluții nelegale de încetare a procesului penal.

În speță, cazul concret de împiedicare a exercitării acțiunii penale valorificat de către instanța de apel subsecvent admiterii contestației în anulare formulate de condamnați, este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv intervenirea prescripției răspunderii penale a inculpaților A. și S.C. B. S.R.L. Negrești pentru infracțiunea prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen., subsecvent adoptării, de către Curtea Constituțională, a Deciziilor nr. 297 din 26 aprilie 2018 și nr. 358 din 26 mai 2022, ambele referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen.

În acest sens, sub aspect factual, acuzațiile aduse inculpaților au constat în aceea că, în calitate de administrator al S.C. B. S.R.L. Negrești, în numele și în interesul acestei persoane juridice, cu intenție directă, pe parcursul derulării proiectului intitulat "Creare parc nou în municipiul Huși", cod SMIS 12184, inculpatul A. a depus la U.A.T. Huși înscrisuri inexacte, care atestau costuri supraevaluate cu suma totală de 553.547,61 RON față de prețurile plătite furnizorilor, ale unor materiale folosite în cadrul proiectului, deși, conform Ordinului nr. 863 din 02.07.2008 pentru aprobarea Instrucțiunilor de aplicare a unor prevederi din Hotărârea Guvernului nr. 28/2008 privind aprobarea conținutului-cadru al documentației tehnico-economice aferente investițiilor publice, precum și a structurii și metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiții și lucrări de intervenții, cheltuielile directe sunt constituite, printre altele și din cheltuieli aferente consumurilor de resurse materiale, în care se cuprinde valoarea materialelor, calculată cu prețurile de la furnizori, fără TVA, determinându-i astfel pe reprezentanții U.A.T. Huși să le prezinte, mai departe, fără vinovăție, la Autoritatea de Management Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, actualmente Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, fapte ce au avut ca rezultat obținerea, fără drept, de către Municipiul Huși, a sumei totale de 686.399,04 RON, după cum urmează: 119.600,26 RON la data de 06.03.2012; 106.255,48 RON la datele de 12.10.2011, 13.10.2011, 14.11.2011 și 06.03.2012; 17.268,00 RON la data de 06.03.2012; 209.685,55 RON la datele de 11.03.2011, 12.10.2011 și 13.10.2011; 116.031,04 RON la data de 19.09.2011 și 117.558,29 RON la datele de 14.11.2011 și 03.03.2012, faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de instigare improprie la folosire sau prezentare, cu rea credință, de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele său, prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen.

Curtea de Apel Iași a reținut că data de început a termenului de prescripție generală a răspunderii penale este 6 martie 2012 (data producerii ultimului rezultat, respectiv obținerea, fără drept, de către Municipiul Huși, a ultimei tranșe din sumele menționate în actul de sesizare), astfel că, în absența din fondul activ al legislației penale a vreunui caz de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022, termenul de prescripție s-a împlinit la data de 5 martie 2020, anterior pronunțării deciziei penale nr. 602 din 21 august 2020 a Curții de Apel Iași, care a făcut obiectul contestației în anulare.

Examinând critica formulată în recurs în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în contextul adoptării Deciziei nr. 67 din 25 octombrie 2022 a instanței supreme - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 1141 din 28 noiembrie 2022, aceasta are caracter nefondat.

Prin hotărârea prealabilă adoptată în mecanismul de unificare a practicii judiciare prevăzut de art. 475 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit cu caracter obligatoriu că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituția României, republicată și art. 5 din C. pen.

În considerentele hotărârii prealabile s-a arătat, printre altele, că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei nr. 297/2018, constituie o normă de drept penal material, iar nu o normă de procedură penală.

Or, date fiind argumentele expuse în Decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale (publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014), în cauzele pendinte nu pot fi combinate dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripției, cu dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. ulterioare publicării deciziei menționate, care înlătură un asemenea efect, după cum s-a arătat în Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022. Aceasta deoarece o eventuală combinare a dispozițiilor legale ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeași instituție juridică, exercitând un atribut care nu le revine și intrând în sfera de competență constituțională a legiuitorului.

Înalta Curte a reținut, de asemenea, că revine fiecărei instanțe de judecată învestite cu soluționarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu al dispozițiilor legale incidente în raport cu particularitățile fiecărei situații în parte, respectând însă cerințele ce decurg din interdicția generării unei lex tertia.

Dezlegarea obligatorie a problemei de drept astfel enunțate, referitoare la natura dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen., în general, și a întreruperii cursului prescripției răspunderii penale, în special, este incidentă și în speța de față.

Subsecvent admiterii contestației în anulare întemeiate pe cazul prevăzut de art. 426 lit. (b) C. proc. pen. - soluție care, fiind pronunțată într-o cale extraordinară de atac, contrar celor susținute în recurs în casație, nu poate face, în sine, obiect de cenzură într-o altă cale extraordinară de atac - Curtea de Apel Iași a rejudecat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Iași și, în acest cadru procesual, a valorificat prescripția generală a răspunderii penale a inculpaților A. și S.C. B. S.R.L. Negrești ca efect al adoptării Deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, interpretând și aplicând normele de drept penal pertinente în modalitatea regăsită în hotărârea prealabilă sus-menționată.

În acest context jurisprudențial obligatoriu, rezultă că, raportat la aspectele factuale definitiv reținute prin hotărârea instanței de apel și care nu mai pot fi cenzurate de instanța de casație, termenul de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunea prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen., este, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., de 8 ani și a început să curgă la data de 6 martie 2012 (data epuizării activității infracționale, respectiv a producerii ultimului rezultat constând în obținerea, fără drept, de către Municipiul Huși, a ultimei tranșe din sumele menționate în actul de sesizare).

De vreme ce, subsecvent deciziilor luate în contenciosul constituțional, legea penală în ansamblu mai favorabilă, astfel cum a fost identificată de instanța de apel (respectiv, C. pen. în vigoare în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022), nu a inclus cazuri de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale, rezultă că termenul de prescripție generală s-a împlinit, în cauză, la 5 martie 2020.

Referitor la solicitarea Ministerului Public de a lăsa neaplicate Deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, precum și Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în considerarea hotărârii pronunțate de Curtea Europeană de Justiție, Marea Cameră, la data de 21 decembrie 2021, în cauzele conexate C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 și C-840/19, Înalta Curte constată că, în raport de calificarea în dreptul național a instituției prescripției ca fiind o instituție de drept substanțial, în cauză este incident principiul legii penale mai favorabile, astfel cum este definit de dreptul intern, eventuala înlăturare a jurisprudenței obligatorii menționate fiind contrară elementelor de interpretare oferite de instanța de contencios european.

În acest sens, relevant este paragraful 209 din decizia amintită, în cuprinsul căruia Curtea de Justiție a Uniunii Europene precizează expres că, în cauzele în care s-a dispus sesizarea prealabilă, sunt antamate cerințele care decurg din articolul 47 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, privind dreptul la un proces echitabil, situație în care nu poate fi opus un standard național de protecție a drepturilor fundamentale care să implice un risc sistemic de impunitate, instanța națională având obligația de a se asigura că infracțiunile ce intră în domeniul dreptului uniunii fac obiectul unor sancțiuni penale care au un caracter efectiv și disuasiv. Curtea a subliniat, însă, că, în drept, ipoteza este distinctă de situația în care instanța națională ajunge să considere că obligația de a lăsa neaplicate dispozițiile naționale în cauză se lovește de principiul legalității infracțiunilor și pedepselor, astfel cum este consacrat la articolul 49 din Cartă, situație în care nu este ținută să se conformeze acestei obligații (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 decembrie 2017, M. A. S. și M. B., C-42/17, EU:C:2017:936, punctul 61).

Or, raportat la considerentele regăsite în Decizia nr. 358/2022 a Curții Constituționale și care au stat la baza sancționării prevederilor art. 155 alin. (1) din C. pen., în speță este incidentă tocmai ipoteza avută în vedere de Curtea de Justiție la pronunțarea Hotărârii din 5 decembrie 2017, M. A. S. și M. B., C-42/17, (Taricco 2), prin care s-a statuat în sensul că "Articolul 325 alin. (1) și (2) TFUE trebuie interpretat în sensul că impune instanței naționale ca, în cadrul unei proceduri penale având ca obiect infracțiuni privind taxa pe valoarea adăugată, să lase neaplicate dispoziții interne în materie de prescripție care intră sub incidența dreptului material național și care se opun aplicării unor sancțiuni penale efective și disuasive într-un număr considerabil de cazuri de fraudă gravă aducând atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene sau care prevăd termene de prescripție mai scurte pentru cazurile de fraudă gravă aducând atingere intereselor respective decât pentru cele aducând atingere intereselor financiare ale statului membru în cauză, cu excepția cazului în care o astfel de neaplicare determină o încălcare a principiului legalității infracțiunilor și pedepselor, din cauza unei lipse de precizie a legii aplicabile sau pentru motivul aplicării retroactive a unei legislații care impune condiții de incriminare mai severe decât cele în vigoare la momentul săvârșirii infracțiunii.".

Tocmai de aceea, solicitarea Ministerului Public de a lăsa neaplicate Deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, precum și Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nu-și găsește fundamentare în hotărârea pronunțată de Curtea Europeană de Justiție, Marea Cameră, la data de 21 decembrie 2021, în cauzele conexate C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 și C-840/19.

Evident că nici considerentele expuse de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători în deciziile penale nr. 45/10.05.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2019 și nr. 41/07.04.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2018, care se raportează la elementele de interpretare a dispozițiilor europene relativ la noțiunea de instanță constituită potrivit legii, furnizate de Curtea Europeană de Justiție, Marea Camera, la data de 21 decembrie 2021, în cauzele conexate C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 și C-840/19, nu pot constitui fundament pentru solicitarea Ministerului Public.

În fine, în ceea ce privește hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, Marea Cameră, la data de 24 iulie 2023, în cauza C-107/23 PPU-Lin, Înalta Curte constată, prioritar, că invocarea acestei hotărâri preliminare se circumscrie unui argument suplimentar în susținerea criticilor privind aplicarea deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, precum și a Deciziei nr. 67 din 25 octombrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală și, ca atare, se încadrează în limitele devolutive conturate de art. 442 alin. (2) C. proc. pen., potrivit căruia instanța de recurs este îndrituită să examineze cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casație.

Cu privire la acest argument, Înalta Curte reamintește că, dată fiind natura juridică a recursului în casație, aceea de cale extraordinară de atac de anulare, al cărei scop este, potrivit art. 433 din C. proc. pen. acela de a supune Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, constatarea nelegalității deciziei date în apel sub aspectul intervenirii cauzei de încetare a procesului penal nu poate fi raportată decât la fondul legislativ existent la momentul pronunțării hotărârii recurate, pentru modificările intervenite ulterior hotărârii definitive, C. proc. pen. prevăzând alte remedii procesuale, cum ar fi contestația la executare sau contestația în anulare.

Cu alte cuvinte, din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., pentru a se constata acest motiv de nelegalitate, existența cauzei de încetare a procesului penal se apreciază prin raportare la datele existente la momentul pronunțării hotărârii definitive atacate, atât sub aspect factual, cât și legislativ. Astfel, în cazul prescripției răspunderii penale, analiza de legalitate se limitează la verificarea împlinirii sau nu a termenului, pornind de la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, în raport cu încadrarea juridică a faptei și legea penală mai favorabilă, stabilite, cu caracter definitiv, de instanța de apel, având în vedere eventuala incidență a unor cauze de suspendare sau de întrerupere a cursului acestui termen în raport de cadrul normativ și interpretativ existent la data pronunțării deciziei.

Or, hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene, Marea Cameră, în cauza C-107/23 PPU, a fost pronunțată la data de 24 iulie 2023, ulterior deciziei atacate. Așadar, legalitatea soluției definitive de încetare a procesului penal din data de 19 iunie 2023 nu poate fi analizată în raport cu această decizie.

Dimpotrivă, la momentul soluționării definitive a litigiului de față, dată fiind calificarea în dreptul național a instituției prescripției ca fiind o instituție de drept substanțial - chestiune asupra căreia a statuat cu caracter obligatoriu instanța supremă prin hotărârea prealabilă sus-menționată - era incident principiul aplicării legii penale mai favorabile, eventuala înlăturare a jurisprudenței naționale obligatorii sub acest aspect fiind contrară elementelor de interpretare existente, la acel moment, în jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție, Marea Cameră, reflectată în Hotărârea din 21 decembrie 2021, în cauzele conexate C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 și C-840/19, și Hotărârea din 5 decembrie 2017, în cauza C-42/17.

De altfel, și în considerentele Hotărârii Lin (punctele 95-125), Curtea a concluzionat că instanțele române nu sunt obligate să lase neaplicate deciziile instanței de contencios constituțional amintite, în pofida existenței unui risc sistemic de impunitate a unor infracțiuni de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, în măsura în care deciziile se întemeiază pe principiul legalității infracțiunilor și pedepselor, astfel cum este protejat în dreptul național, sub aspectul cerințelor acestuia referitoare la previzibilitatea și la precizia legii penale, inclusiv a regimului de prescripție referitor la infracțiuni.

Elementul de noutate în interpretarea dreptului Uniunii, regăsit în Hotărârea Lin (pct. 123), vizează problematica distinctă a aplicării, de către o instanță națională, a standardului național de protecție care repune în discuție întreruperea termenului de prescripție a răspunderii penale prin acte de procedură intervenite înainte de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale, Curtea de Justiție considerând că aplicarea acestui standard trebuie considerată ca fiind de natură să compromită supremația, unitatea și efectivitatea dreptului Uniunii, în sensul jurisprudenței sale anterioare (respectiv, Hotărârea din 21 decembrie 2021, Euro Box Promotion, punctul 212).

Admițând fără rezerve obligativitatea jurisprudenței Curții de Justiție care impune instanței naționale să lase neaplicat un standard național de protecție referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior), ce ar permite repunerea în discuție a întreruperii termenului de prescripție a răspunderii penale prin acte de procedură intervenite înainte de pronunțarea Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale, Înalta Curte constată, însă, că aceasta operează exclusiv în cauzele pendinte la data pronunțării hotărârii preliminare, deoarece legea procesual penală română nu reglementează un remediu pentru situația în care o hotărâre se dovedește a fi incompatibilă cu o interpretare a dreptului Uniunii reținută de Curtea de Justiție ulterior datei la care acea hotărâre a rămas definitivă.

În această ultimă ipoteză, în raport cu elementele de interpretare a dreptului Uniunii furnizate de Curtea de Justiție în jurisprudența sa anterioară și reiterate în Hotărârea Lin (paragrafele 79-85), deși situația juridică ce rezultă din aplicarea standardului regăsit în Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție ar genera un risc sistemic de impunitate ce ar putea constitui, în cazul infracțiunilor vizând fonduri europene (ce fac obiectul speței), un caz de incompatibilitate cu cerințele dreptului Uniunii, Înalta Curte constată că, în contextul prevalenței principiului autorității de lucru judecat, nu este posibilă, de lege lata, remedierea eventualei încălcări.

În privința importanței pe care o are principiul autorității de lucru judecat, atât în ordinea juridică europeană, cât și în sistemele juridice naționale, Curtea de Justiție a statuat în mod constant asupra necesității ca hotărârile judecătorești definitive să nu mai poată fi repuse în discuție (Hotărârea din 30 septembrie 2003, Kobler, în cauza C-224/01), cu excepția situației în care normele de procedură interne aplicabile autorizează reexaminarea (Hotărârea din 13 ianuarie 2004, Kuhne & Heitz, în cauza C-453/00 și Hotărârea din 10 iulie 2014, Impresa Pizzarotti & C. Spa, în cauza C-213/13).

Mai mult, Curtea de Justiție a stabilit că principiul cooperării nu impune unei instanțe naționale să înlăture norme de procedură internă în vederea reexaminării unei hotărâri judecătorești care a dobândit autoritate de lucru judecat și să o anuleze, atunci când se constată că este contrară dreptului Uniunii (Hotărârea din 1 iunie 1999, Eco Swiss, cauza C-126/97, Hotărârea din 16 martie 2006, Rosmarie Kapferer, cauza C-234/04), statuând, totodată, că principiile echivalenței și efectivității nu se opun "ca o instanță națională să nu aibă posibilitatea de a revizui o hotărâre judecătorească definitivă pronunțată în cadrul unei acțiuni de natură civilă, în cazul în care această hotărâre se dovedește a fi incompatibilă cu o interpretare a dreptului Uniunii reținută de Curtea de Justiție a Uniunii Europene ulterior datei la care hotărârea menționată a rămas definitivă, chiar dacă o astfel de posibilitate există în ceea ce privește hotărârile judecătorești definitive incompatibile cu dreptul Uniunii pronunțate în cadrul unor acțiuni de natură administrativă" (Hotărârea din 6 octombrie 2015, Dragoș Constantin Târșia, C-69/14).

Această din urmă cauză a avut în vedere chiar reglementarea procesuală națională, întrebarea preliminară adresată Curții de Tribunalul Sibiu, respectiv dacă "Articolele 17, 20, 21 și 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, articolul 6 [TUE], articolul 110 [TFUE], principiul securității juridice tras din dreptul [Uniunii] și jurisprudența [Curții] pot fi interpretate ca opunându-se unei reglementări precum articolul 21 alin. (2) din Legea [contenciosului administrativ], care prevede posibilitatea revizuirii hotărârilor judecătorești interne pronunțate exclusiv în materia contenciosului administrativ în ipoteza încălcării principiului priorității dreptului [Uniunii] și nu permit[e] posibilitatea revizuirii hotărârilor judecătorești interne pronunțate în alte materii decât contenciosul administrativ (civile, penale) în ipoteza încălcării aceluiași principiu al priorității dreptului [Uniunii] prin aceste din urmă hotărâri?", și, implicit, interpretarea dată de Curtea de Justiție dreptului Uniunii fiind relevante, mutatis mutandis, și în cauza de față.

Or, legislația procesual penală română nu instituie, nici în reglementarea referitoare la recursul în casație și nici în cea referitoare la alte căi extraordinare de atac, un remediu procesual de natură a permite revizuirea unei hotărâri definitive incompatibile cu o interpretare a dreptului Uniunii reținută de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, ulterior datei rămânerii definitive a respectivei hotărâri.

În consecință, în privința inculpaților A. și S.C. B. S.R.L. Negrești era incidentă cauza de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., soluția dispusă prin decizia recurată fiind legală sub aspectul criticat.

Pentru considerentele expuse, constatând neîntemeiate criticile formulate, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Iași împotriva deciziei penale nr. 654 din data de 19 iunie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Urmare acestei soluții, în baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuieli judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Iași împotriva deciziei penale nr. 654 din data de 19 iunie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului în casație declarat de Ministerul Public rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 decembrie 2023.