ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 8 februarie 2024

Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 525 din 28 noiembrie 2022 pronunțată de Tribunalul Iași s-au hotărât următoarele:

În temeiul dispozițiilor art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. (1), (2) C. pen. (persoană vătămată B.), ca urmare a retragerii plângerii prealabile.

În temeiul dispozițiilor art. 397 alin. (1) C. proc. pen. coroborat cu art. 25 alin. (5) C. proc. pen. a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgență Sf. Spiridon Iași cu privire la persoana vătămată sus-menționată.

În temeiul art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 188 alin. (1), (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor.

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 65 alin. (3) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 19 și art. 25 alin. (1) cu referire la art. 397 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 1349 și art. 1357 C. civ., s-a admis acțiunea civilă formulată de C., dispunându-se obligarea inculpatului A. la plata către această parte civilă a sumei de 1.000 RON cu titlu de daune materiale și a sumei de 5.000 euro - prin echivalent în RON la data plății, cu titlu de daune morale.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpatul A. și partea civilă C..

Prin decizia penală nr. 811 din 12 septembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori s-a admis apelul declarat de partea civilă C. împotriva sentinței penale nr. 525 din 28 noiembrie 2022 pronunțată de Tribunalul Iași, s-a desființat, în parte, hotărârea atacată, iar în rejudecare, s-a majorat cuantumul daunelor morale la plata cărora a fost obligat inculpatul A. către partea civilă C., de la 5000 euro la 10000 euro în echivalent RON, la cursul BNR de la data plății.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, care nu contravin deciziei și s-au înlăturat dispozițiile contrare.

Totodată, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva aceleiași sentințe penale, dispunându-se obligarea apelantului la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., restul cheltuielilor judiciare avansate de stat pentru soluționarea apelului părții civile au fost lăsate în sarcina acestuia.

În baza art. 276 C. proc. pen. s-a dispus obligarea inculpatului la plata către partea civilă C. a sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare în apel, reprezentând onorariu avocațial conform chitantei seria x nr. x/09.12.2022.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen. s-a dispus ca suma de 240 RON, reprezentând onorariul partial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul A., să fie avansată din fondurile speciale ale Ministerului Justiției către Baroul Iași, rămânând în sarcina statului.

Împotriva deciziei penale nr. 811 din 12 septembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în termen legal, a formulat recurs în casație inculpatul A., prin avocat D., invocând cazurile prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 1 și 7 C. proc. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 3 noiembrie 2023, sub nr. x/2020, fixându-se termen pentru examinarea admisibilității în principiu a cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen., la data de 7 decembrie 2023.

Prin încheierea din 7 decembrie 2023, constatând că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. a fost introdusă în termenul prevăzut de lege și respectă condițiile prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) și (6) C. proc. pen. și art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen., iar pe cea prev. de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 438 C. proc. pen. numai sub aspectul cazului de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătorul de filtru, a admis-o în principiu, în limitele menționate, pentru argumentele expuse în cuprinsul acesteia.

Totodată, a respins cererea de suspendare a executării deciziei atacate formulată de recurentul inculpat.

În sfera cazului de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., în esență, apărarea a invocat faptul că, în cursul judecății, nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei, întrucât prin rechizitoriu s-a dispus clasarea cauzei cu privire la faptele persoanelor vătămate, iar singura persoană trimisă în judecată a fost recurentul inculpat A., care, la momentul săvârșirii faptelor avea calitatea de militar (pompier). Prin urmare, raportat la dispozițiile art. 44 și art. 63 C. proc. pen., instanța competentă era cea militară.

Pentru argumentele prezentate, apărarea a solicitat admiterea recursului în casație și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța competentă, respectiv Tribunalul Militar Iași.

*******

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A., în limitele admiterii sale în principiu, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de legea procesual penală.

Dispozițiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că ea urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanței de casație nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În cauza de față, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării în situația în care " în cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente"

Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție a statuat în mod constant că acest caz de recurs în casație este incident numai atunci când judecata s-a desfășurat în fața unei instanțe inferioare celei competente potrivit legii - după materie sau după calitatea persoanei, iar încălcarea dispozițiilor privind competența a intervenit în cursul judecății. Cazul de recurs în casație analizat este echivalent motivului de nulitate absolută ce derivă din nerespectarea competenței materiale sau personale a instanțelor de judecată, astfel cum este reglementat de dispozițiile art. 281 alin. (1) lit. b) Cod procedură, și condițiilor corelative în care intervine sancțiunea echivalentă a nulității.

Incidența cazului de nulitate absolută supus analizei este, așadar, dublu condiționată: nerespectarea dispozițiilor referitoare la competența după materie (ratione materiae) și/sau competența după calitatea persoanei (ratione personae) reprezintă o condiție necesară, dar nu suficientă pentru incidența nulității absolute, această ultimă sancțiune intervenind numai dacă se constată, în mod cumulativ, și că judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente. Cerința cumulativă este proprie nu doar situațiilor în care se ridică problema competenței materiale (cum pare a sugera recurentul), ci și celor în care este evaluată competența personală, deoarece, de vreme ce dispozițiile art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. nu disting între cele două forme de competență, argumentul de interpretare logică ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus exclude o astfel de distincție realizată exclusiv pe cale de interpretare.

În plus, rezultă per a contrario că încălcarea normelor privind competența materială sau personală a instanțelor urmată de judecarea cauzei de o instanță ierarhic superioară celei legal competente nu este sancționată cu nulitatea absolută a hotărârii, putând atrage, eventual, doar incidența nulității relative, în măsura în care sunt îndeplinite condițiile expres prevăzute de art. 282 C. proc. pen.. O atare ipoteză excedează, însă, sferei de aplicare a cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., care este corespunzătoare, astfel cum s-a argumentat în precedent, numai situațiilor sancționabile cu nulitate absolută, potrivit legii.

În contextul acestor considerente teoretice, Înalta Curte constată că, în sfera cazului de recurs în casație analizat, apărarea a invocat faptul că, în cursul judecății, nu au fost respectate dispozițiile privind competența după calitatea persoanei întrucât, de vreme ce prin rechizitoriu s-a dispus o soluție de clasare cu privire la faptele persoanelor vătămate (civili), iar singura persoană trimisă în judecată a fost recurentul inculpat A., care, la momentul săvârșirii faptei, avea calitatea de militar (pompier), raportat la dispozițiile art. 44 și art. 63 C. proc. pen., instanța competentă să soluționeze cauza era cea militară.

Recurentul inculpat A. a invocat, așadar, în sfera cazului de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., exclusiv faptul că, raportat la calitatea sa de militar la momentul săvârșii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tentativă de omor deduse judecății, competența de judecată în primă instanță revenea Tribunalului Militar Iași (instanță militară), iar nu Tribunalului Iași (instanță civilă).

Evaluând aceste susțineri, Înalta Curte constată că situația invocată nu se circumscrie cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., deoarece, în speță, judecata nu a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente după calitatea persoanei, ci de o instanță superioară acesteia.

În acest sens, Înalta Curte constată că, potrivit art. 20 alin. (5) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a C. proc. pen., începând cu data de 1 februarie 2014, tribunalele militare București, Cluj, Iași și Timișoara au devenit echivalente în grad tribunalelor, nemaiexistând o instanță corespunzătoare în grad judecătoriei (curtea militară de apel fiind echivalentă în grad curții de apel).

Or, în condițiile în care, ca efect al dispozițiilor legale precitate, începând cu data de 1 februarie 2014, tribunalele militare sunt echivalente în grad tribunalelor civile, se constată că susținerile recurentului inculpat A. în sensul că, raportat la calitatea sa de militar la data săvârșirii faptelor, competența de soluționare a cauzei în primă instanță revenea Tribunalului Militar Iași, iar nu Tribunalului Iași, nu ridică ab initio problema eventualei încălcări a ierarhiei instanțelor competente personal, sub aspectul judecării cauzei de către o instanță inferioară celei legal competente, circumscrisă ipotezei prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.

În al doilea rând, constată că, raportat la obiectul acuzațiilor aduse recurentului inculpat A. - infracțiunile de tentativă de omor, prev. de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 alin. (1), (2) C. pen. și lovire sau alte violențe prev. de art. 193 alin. (1), (2) C. pen. [altele decât cele care, potrivit art. 38 alin. (1) lit. a) și b) C. proc. pen. și art. 39 alin. (1) lit. a) și b) C. proc. pen., intră în competența de primă instanță a curții de apel sau curții militare de apel], competența materială de soluționare a cauzei în primă instanță revine tribunalului [fie civil, în cazurile prev. de art. 36 alin. (1) C. proc. pen., fie militar, conform art. 37 alin. (1) C. proc. pen..].

În fine, reține că, în cazul inculpaților care au calitatea de militari angajați cu gradul de plutonier major, calitate aparent deținută și de recurentul inculpat A. la momentul săvârșirii faptelor deduse judecății, în principiu, potrivit art. 37 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., instanța competentă personal să judece în primă instanță cauze de această natură este tribunalul militar.

În acest context, Înalta Curte concluzionează că judecarea prezentei cauze în fond de către Tribunalul Iași nu a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente, în sensul art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., ci de o instanță echivalentă în grad celei competente după calitatea persoanei.

Ca urmare, nefiind întrunită una dintre condițiile cumulativ prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., respectiv aceea ca judecata să fi fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente, Înalta Curte constată că în cauză nu este incident cazul de recurs în casație invocat de recurentul inculpat A..

Pentru considerentele prezentate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 811 din data de 12 septembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Urmare acestei soluții, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va dispune obligarea recurentului inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 811 din data de 12 septembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 februarie 2024.