ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 630/2024

Ședința publică din data de 24 septembrie 2024

Deliberând asupra cererii formulate de contestatorul A., reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.06.2024, sub nr. x/2024, contestatorul A. a formulat, în temeiul art. 426 lit. b) din C. proc. pen., contestație în anulare împotriva deciziei penale nr. 145 din data de 28.01.2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2010.

Contestatorul A. a arătat că prin decizia penală contestată a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, iar această pedeapsă era prescrisă conform Deciziilor CCR nr. 297/2018 și nr. 358/2022 privind prescrierea răspunderii penale. A arătat că ultimul act infracțional din conținutul constitutiv al infracțiunii a fost săvârșit în anul 2007, iar hotărârea definitivă de condamnare este pronunțată la data de 28.01.2015, la un termen mai mare decât cel prevăzut de art. 154 alin. (1 lit. d) din C. proc. pen.. A mai susținut contestatorul că, în contextul declarării neconstituționalității art. 155 alin. (1) din C. pen., din moment ce nu a existat un caz de întrerupere a termenului de prescripție a răspunderii penale, devine aplicabil termenul general de prescripție, raportat la limitele de pedeapsă pentru infracțiunea de înșelăciune, care este de 5 ani și a început să curgă de la data ultimului act infracțional ce intră în conținutul constitutiv al infracțiunii.

Analizând admisibilitatea în principiu a contestației în anulare declarată de contestatorul A., în temeiul art. 431 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

De lege lata, contestația în anulare are natura juridică a unei căi extraordinare de atac, de anulare și retractare a hotărârilor judecătorești definitive ce conțin exclusiv erori de drept. Prin reglementarea strictă a erorilor de procedură care pot justifica exercitarea contestației în anulare se urmărește, pe de o parte, respectarea autorității de lucru judecat a hotărârii definitive, iar, pe de altă parte, respectarea securității raporturilor juridice stabilite prin hotărâri definitive (care interzice rejudecarea unor aspecte avute deja în vedere de către instanța de judecată).

Calea de atac a contestației în anulare este supusă, conform dispozițiilor art. 431 din C. proc. pen., unei verificări prealabile de admisibilitate.

În această etapă procesuală inițială, instanța examinează condiții expres prevăzute de lege, și anume dacă hotărârea supusă contestației are caracter definitiv, dacă cererea a fost introdusă de o persoană îndreptățită, în termenul prevăzut de art. 428 din C. proc. pen., dacă motivul pe care ea se întemeiază este unul dintre cele limitativ prevăzute de art. 426 din C. proc. pen. și dacă, în sprijinul contestației în anulare, se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar.

Prin urmare, procedând la verificarea condițiilor de exercitare a acestei căi de atac, prevăzute expres de lege, Înalta Curte constată că termenul în care legiuitorul oferă posibilitatea formulării acestei căi extraordinare de atac trebuie raportat la cazul de contestație în anulare invocat, iar, în speță, această condiție este îndeplinită, având în vedere că potrivit prevederilor art. 428 alin. (2) din C. proc. pen. contestația în anulare fundamentată pe art. 426 lit. b) din C. proc. pen. poate fi introdusă oricând.

Mai departe, verificând calitatea procesuală a contestatorului A., din perspectiva reglementării art. 427 alin. (1) din C. proc. pen., se constată că, în calitate de apelant inculpat, acesta este, conform legii, îndreptățit să uzeze de calea extraordinară de atac promovată.

În egală măsură sunt îndeplinite cerințele de admisibilitate și sub aspectul naturii hotărârii judecătorești contestate, atât timp cât este vorba despre o hotărâre definitivă prin care instanța de apel a analizat latura penală a cauzei.

În acest context normativ, în speță, nu este îndeplinită formal condiția generală de admisibilitate prevăzută de art. 431 alin. (2) din C. proc. pen., respectiv, invocarea sau depunerea, în sprijinul contestației în anulare, a unor dovezi aflate la dosar.

Cerința de admisibilitate analizată reflectă particularitățile contestației în anulare care, fiind o cale extraordinară de atac întemeiată exclusiv pe nulitatea actelor de procedură (error in procedendo), poate fi exercitată numai atunci când se tinde la înlăturarea unui viciu fundamental derivat din încălcarea, de către instanța de apel, a unei dispoziții procesuale circumscrise unuia dintre cazurile prevăzute de art. 426 din C. proc. pen.

Ca atare, existența viciului procedural invocat ca temei al căii de atac se examinează întotdeauna în contextul situației juridice existente la data pronunțării deciziei instanței de apel.

Or, în speță, contestatorul a invocat ca bază a incidenței cauzei de încetare a procesului penal Decizia nr. 358/2022 a Curții Constituționale, prin care s-a clarificat problematica constituționalității art. 155 alin. (1) din C. pen., dar și cea a efectelor Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale.

Fiind publicate în Monitorul Oficial la data de 9 iunie 2022 și, respectiv, la data de 25 iunie 2018, deci ulterior datei rămânerii definitive a hotărârii atacate pe calea extraordinară de față, respectiv 28 ianuarie 2015, deciziile de contencios constituțional nu produc efecte, deci nu pot fi invocate în această cauză, pe calea cazului de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 431 din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 145 din data de 28.01.2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2010.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pe seama contestatorului, în sumă de 720 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 145 din data de 28.01.2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2010.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 720 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 septembrie 2024.