ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 628/2024

Ședința publică din data de 24 septembrie 2024

Deliberând asupra recursului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 22 aprilie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2023 s-a respins cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene formulată de contestatorii inculpați A. și B..

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel București a reținut că inculpații A. și B. au depus la dosar o cerere de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu următoarele întrebări:

S-a mai reținut că, în ședința de judecată din data de 15.04.2024 și prin cererea depusă la dosar la data de 19.04.2024, inculpații A. și B., prin apărător ales, au solicitat completarea sesizării Curții de Justiție a Uniunii Europene cu următoarea întrebare:

"Dacă art. 23 alin. (5) din Regulamentul intern de procedură al Parchetului European adoptat prin Decizia 003/2020 din 12 octombrie 2020 a Colegiului EPPO este valid, raportat la dispozițiile art. 10 din Regulamentul (UE) 2017/1939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO)?".

În motivarea cererii, autorii acesteia au arătat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 340/2009 privind formularea de către România a unei Declarații în baza prevederilor art. 35 paragraful (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană.

Analizând cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, Curtea a reținut că nu sunt îndeplinite în mod cumulativ condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 340/2009, nefiind necesară o decizie a instanței de la Luxemburg cu privire la validitatea sau la interpretarea actelor menționate de către autorul sesizării în cuprinsul celor trei întrebări preliminare formulate pentru pronunțarea unei hotărâri în cauză.

Împotriva încheierii din data de 22 aprilie 2024 a Curții de Apel București, secția a II-a penală au formulat recurs inculpații A. și B..

Prin cererea formulată, recurenții au susținut că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate de cererii de sesizare a CJUE, respectiv vizează interpretarea unei norme unionale care este relevantă pentru soluționarea cauzei și cu privire la care există îndoieli referitoare la interpretarea acesteia, iar CJUE nu s-a pronunțat cu privire la interpretarea normei în privința căreia se solicită interpelarea Curții.

S-a arătat că se impune clarificarea de către CJUE a naturii juridice a deciziei Camerei Permanente întrucât acest aspect are drept consecință respectarea dreptului la un proces echitabil în investigațiile efectuate de EPPO, și anume, dacă competența de realizare a controlului jurisdicțional aparține instanței naționale sau CJUE. S-a susținut că este necesar ca CJUE să clarifice dacă decizia Camerei Permanente de trimitere în judecată îndeplinește condițiile de valabilitate pentru emiterea acesteia raportat la dispozițiile obigatorii ale art. 10 Regulamentul EPPO, având în vedere importanța acestui act, precum și validitatea dispozițiilor art. 23 alin. (5) din Regulamentul intern de procedură al EPPO întrucât acesta ar deroga de la dispozițiile art. 10 din regulamentul EPPO.

Recurenții au menționat că se impunea sesizarea CJUE având în vedere că hotărârea judecătorilor de cameră preliminară de la Curtea de Apel București nu este supusă niciunei căi de atac, instanța putând refuza să trimită o întrebare în trei ipoteze; când întrebarea nu este relevantă pentru cauza respectivă, când CJUE s-a pronunțat deja asupra corectei interpretări a prevederii comunitare și când aplicarea corectă a dreptului Uniunii este atât de evidentă încât nu lasă loc pentru îndoieli, însă conform jurisprudenței CEDO un astfel de refuz e susceptibil să contravină dreptului la un proces echitabil dacă e arbitrar. S-a arătat că refuzul se dovedește a fi arbitrar și în cazul în care nu este motivat corespunzător, făcând trimitere la cauza Dhahbi contra Italiei.

Astfel, au precizat recurenții că este esențial ca legislația națională să ofere posibilitatea contestării unui refuz arbitrar printr-un remediu efectiv, în caz contrar nefiind respectate drepturile și libertățile fundamentale ale persoanelor implicate în investigațiile EPPO și în plus respectarea dreptului la o cale de atac eficientă și un proces echitabil sunt strâns legate de două principii de temelie ale dreptului Uniunii, principiul echivalenței și principiul efectivității. Recurenții au făcut comparație între Legea nr. 340/2009 care nu prevede posibilitatea exercitării unei căi de atac împotriva refuzului de trimitere a unei întrebări preliminare cu art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 care prevede o cale de atac împotriva încheierii prin care instanța respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, apreciind că și pentru refuzul sesizării CJUE cu o întrebare preliminară este necesar a se respecta principiul echivalenție, recunoscându-se admisibilitatea recursului.

Examinând recursul declarat de inculpații A. și B. împotriva încheierii din data de 22 aprilie 2024 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil pentru considerentele următoare:

Din reglementarea art. 2 din Legea nr. 340/2009 privind formularea de către România a unei declarații în baza prevederilor art. 35 paragraful (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană rezultă că, în cazul în care apreciază că este necesar, instanța de judecată, din oficiu ori la cerere, poate solicita Curții de Justiție a Comunităților Europene să se pronunțe cu titlu preliminar asupra unei întrebări ridicate într-o cauză și care se referă la validitatea sau la interpretarea unuia dintre actele prevăzute la art. 35 paragraful (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană și în această situație instanța poate suspenda judecarea cauzei până când se va pronunța Curtea.

În alin. (2) al aceluiași articol se arată că în cazul în care cererea este formulată în fața unei instanțe a cărei hotărâre nu mai poate fi atacată prin intermediul căilor ordinare de atac, solicitarea Curții de Justiție a Comunităților Europene de a se pronunța cu titlu preliminar este obligatorie, dacă aceasta este necesară pentru pronunțarea unei hotărâri în cauză, supendarea judecății cauzei fiind obligatorie până la pronunțarea Curții asupra întrebării cu care a fost sesizată.

În continuare, textul de lege face referire la posibilitatea ca împotriva încheierii prin care instanța s-a pronunțat asupra suspendării judecății să se formuleze recursul la instanța superioară în termen de 72 de ore de la pronunțare, pentru cei prezenți, sau de la comunicare, pentru cei lipsă.

Prin urmare, se observă că legiuitorul nu a înțeles să reglementeze o cale de atac și împotriva hotărârii prin care instanța de judecată respinge sesizarea Curții de Justiție a Comunităților Europene cu o întrebare preliminară, aceasta fiind așadar definitivă.

Înalta Curte reține că este învestită cu soluționarea recursului exercitat de inculpații A. și B. împotriva unei hotărâri pronunțate cu privire la o cerere de sesizarea a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară, cerere formulată în fața Curții de Apel București, secția a II-a penală și care a fost respinsă prin încheierea din data de 22.04.2024, pronunțată în dosarul nr. x/2023; încheierea este definitivă, prin urmare calea de atac formulată împotriva unei astfel de încheieri este inadmisibilă.

În aceste condiții, se constată că inculpații au declarat o cale de atac împotriva unei soluții nesusceptibile de reformare, astfel că, prin promovarea acesteia, au încălcat principiul unicității căii de atac prevăzut de lege. Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și a celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordine de drept.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Față de considerentele enunțate, Înalta Curte, va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de recurenții A. și B. împotriva încheierii din data de 22.04.2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în dosarul nr. x/2023.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenții la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de recurenții A. și B. împotriva încheierii din data de 22.04.2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în dosarul nr. x/2023.

Obligă contestatorii la plata sumei de câte 200 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 septembrie 2024.