ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 603/2024

Ședința publică din data de 12 septembrie 2024

Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin încheierea din 13 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 17 alin. (2) din C. proc. pen. și art. 346 din C. proc. pen.

Pentru a hotărî în acest sens, prima instanță a constatat că excepția de neconstituționalitate a fost ridicată în fața unei instanțe judecătorești și vizează o dispoziție prevăzută de C. proc. pen., întrunind cerințele prevăzute în teza 1 și 2 din art. 29 alin. (1) ale Legii nr. 47/1992.

Excepția a fost ridicată de una dintre părțile în proces, respectiv de către inculpatul A., intimat în cauza de față, întrunind astfel condiția de admisibilitate cerută de prevederile alin. (2) a Legii nr. 47/1992.

Excepția invocată de parte nu a mai făcut obiectul unei excepții de neconstituționalitate admisă printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale îndeplinindu-se cerința negativă prevăzută de dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

În ceea ce privește teza finală a alin. (1) a art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind legătura cu soluționarea cauzei, Curtea a apreciat că, raportat la datele care rezultă până în prezent din dosar și la motivele de neconstituționalitate invocate de apelant nu este îndeplinită această cerință în privința excepției de neconstituționalitate ridicată prin cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Curtea a reținut că, în esență, inculpatul A. a formulat o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 17 alin. (2) și art. 346 din C. proc. pen., cu argumentarea că textele legale nu prevăd posibilitatea judecătorului de cameră preliminară, ca în procedura camerei preliminare să constate incidența cauzei de încetare a procesului penal.

Curtea a constatat că dispozițiile criticate nu au legătură cu soluționarea cauzei, întrucât nu se formulează o veritabilă critică de neconstituționalitate a textului de lege, ci se dorește, în realitate, completarea acestor prevederi legale. De altfel, Curtea a constatat că decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției nu ar fi de natură a produce un efect concret asupra hotărârii din judecata cauzei, nefiind esențială pentru rezolvarea acesteia în condițiile în care în cauză judecătorii de cameră preliminară de la instanța de control judiciar sunt învestiți cu contestația formulată de către Ministerul Public (care critică soluția de trimitere a cauzei în ceea ce îl privește pe acest inculpat la unitatea de parchet) și nu o cale de atac care să vizeze soluția pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Botoșani referitoare la cererile și excepțiile invocate de către inculpatul A., astfel încât o eventuală admitere a excepției de neconstituționalitate invocate să afecteze soluția în cauză.

Prin demersul efectuat de inculpatul A. se urmărește, practic, modificarea și completarea conținutului art. 17 alin. (2) și art. 346 din C. proc. pen., prin reglementarea posibilității de a se constata în procedura camerei preliminare incidența unui caz de încetare a procesului penal, ceea ce ar transforma Curtea Constituțională într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constituție și nici de legea organică de organizare și funcționare.

Așadar, în cauza de față, solicitarea nu privește controlul de constituționalitate al unui text de lege, ci se urmărește ca prin invocarea excepției de neconstituționalitate a textelor amintite, Curtea Constituțională să se substituie legiuitorului, deoarece prin natura sa, nu este legiuitor pozitiv, numai organul legiuitor având competența de a adopta, modifica sau completa legile.

Or, scopul invocării excepției de neconstituționalitate nu poate fi acela de a completa dispozițiile legale, aceste aspecte neputând fi supuse controlului de constituționalitate exercitat de instanța de contencios constituțional, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 "se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

Totodată, Curtea a reținut că condițiile de admisibilitate ale excepției de neconstituționalitate a unui text de lege cerute de legiuitor în alin. (1)-(3) ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționare Curții Constituționale, republicată, trebuie îndeplinite în mod cumulativ, iar neîndeplinirea unei singure condiții are drept consecință respingerea ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale, conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Împotriva încheierii din 13 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, recurentul A. a formulat recurs.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține următoarele:

Art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, prevede că excepția de neconstituționalitate trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanța realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Se constată, așadar, că prin art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată o formă a controlului de constituționalitate, în sensul soluționării excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești.

Drept urmare, prin alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată o condiție și, pe cale de consecință, un control de pertinență al instanței de judecată în fața căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, vizând constatarea că aceasta are legătură cu soluționarea cauzei.

Cu referire la condiția de admisibilitate, privind legătura cu soluționarea cauzei, aceasta privește incidența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată în privința soluției ce se va pronunța asupra cauzei deduse judecății, a obiectului procesului penal aflat pe rolul instanței judecătorești. Textul de lege contestat pentru neconformitate cu legea fundamentală trebuie să fie determinant în judecarea și soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței de judecată, condiție care nu poate însă să determine, doar prin ea însăși, în lipsa întrunirii cumulative a tuturor cerințelor prevăzute de lege, sesizarea Curții Constituționale.

Prin sintagma "să aibă legătură cu soluționarea cauzei" se înțelege că o normă legală are legătură cu soluționarea cauzei atunci când de modul în care este interpretată și aplicată depinde hotărârea ce se va pronunța, fiind esențială pentru rezolvarea respectivei pricini.

Instrumentul excepției de neconstituționalitate a fost pus de legiuitor la îndemâna părților pentru ca acestea, în raport cu interesele lor, să beneficieze de un control de constituționalitate a acelor prevederi legale care au rol hotărâtor asupra modului de soluționare a cauzei, iar nu a oricărei alte dispoziții legale ce poate fi incidentă în desfășurarea unui proces penal, fără a influența însă modul de rezolvare a acestuia.

Recurentul A. a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 17 alin. (2) și art. 346 din C. proc. pen., cu argumentarea că textele legale nu prevăd posibilitatea judecătorului de cameră preliminară, ca în procedura camerei preliminare să constate incidența cauzei de încetare a procesului penal.

Relativ la dispozițiile art. 17 alin. (2) și art. 346 din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că nu există un interes procesual real al recurentului A., așa cum în mod corect a reținut Curtea de Apel Suceava, în condițiile în care, în cauză, judecătorii de cameră preliminară de la instanța de control judiciar sunt învestiți cu contestația formulată de către Ministerul Public (care critică soluția de trimitere a cauzei în ceea ce îl privește pe acest inculpat la unitatea de parchet) și nu o cale de atac care să vizeze soluția pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Botoșani referitoare la cererile și excepțiile invocate de către inculpatul A., iar soluția ar fi aceeași și în ipoteza în care excepția de neconstituționalitate ar fi soluționată în sensul dorit de acesta.

Astfel, legătura cu soluționarea cauzei presupune, atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, în raport, cu efectele concrete pe care le-ar produce asupra hotărârii din judecata cauzei.

Or, Înalta Curte apreciază că dispozițiile criticate nu au legătură cu soluționarea prezentei cauze, având în vedere că, de fapt, nu se formulează o veritabilă critică de neconstituționalitate a textului de lege, ci se dorește în realitate modificarea și completarea conținutului art. 17 alin. (2) și art. 346 din C. proc. pen. în sensul de a se putea constata în procedura camerei preliminare incidența unui caz de încetare a procesului penal.

Prin urmare, față de obiectul cauzei în care a fost invocată, Înalta Curte constată pe de o parte, că excepția de neconstituționalitate nu ar avea o înrăurire asupra soluției ce se va da în cauză, acestea vizând aspecte ce privesc fondul cauzei și nu procedura de cameră preliminară, iar, pe de altă parte, modificarea și completarea acestor prevederi legale nu intră în atribuțiile Curții Constituționale care nu se poate substitui legiuitorului, competența de a adopta, modifica sau completa legile aparținând numai organului legiuitor.

Pentru aceste motive, Înalta Curte, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din 13 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.1.

În conformitate cu art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din 13 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.1.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 septembrie 2024.