ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 593/2024

Ședința publică din data de 10 septembrie 2024

Deliberând asupra cauzei de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 93 din data de 19 august 2024, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 109 alin. (1) raportat la art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, a respins sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiesti privind cererea formulată de autoritățile judiciare din Italia de executare a mandatului european de arestare nr. x/2024 AGI Estr. x emis la data de 10.04.2024 de Procuratura de pe lângă Curtea de Apel a Regiunii Calabria, Republica Italiană față de persoana solicitată A..

A refuzat executarea mandatului european de arestare și predarea persoanei solicitate A..

În baza art. 99 alin. (2) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, a recunoscut pe cale incidentala sentința executorie nr. 836/2021 pronunțată de Curtea de Apel B. la 23.11.2021 prin care persoana solicitată A. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani si 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 110 C. pen., art. 3, alin. (2) din Legea nr. 75/20.02.1958, art. 4 din Legea nr. 75/20.02.2058, art. 56 C. pen. - art. 609 bis C. pen., art. 609 ter n.4 C. pen. din Italia care au corespondent în infracțiunile de proxenetism prev. de art. 213 alin. (1) C. pen., agresiune sexuală prev. de art. 219 alin. (1) C. pen., constituire grup infracțional organizat prev. de art. 367 Cod proced. penală, cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen. român .

A dispus executarea de către persoana solicitată A., într-un penitenciar din România, a restului de pedeapsa de 3 ani, 5 luni si 29 zile închisoare din pedeapsa de 5 ani si 6 luni aplicate prin hotărârea recunoscută.

În baza art. 99 alin. (13) din Legea nr. 302/2004 republicată, a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei

A dedus din pedeapsa de executat, de 3 ani, 5 luni si 29 zile închisoare, perioada reținerii și arestării preventive de la data de 15.05.2024 la 21.06.2024 inclusiv.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel Ploiești a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 66/29.05.2024 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. x/2024 s-au dispus următoarele:

În baza art. 109 alin. (1) rap. la art. 104 alin. (3), (4) și 6 din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a admis sesizarea formulată de autoritățile judiciare din Italia privind executarea mandatului european de arestare nr. x/2024 AGI Estr. x emis la data de 10.04.2024 de Procuratura de pe lângă Curtea de Apel a Regiunii Calabria, Republica Italiană față de persoana solicitată A..

S-a luat act că persoana solicitată A. nu consimte să fie predată autorităților judiciare din Italia în baza mandatului european de arestare.

În baza art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a autorizat predarea persoanei solicitate A. către autoritatea judiciară din Italia, în vederea executării restului de pedeapsă de 3 ani, 5 luni și 29 zile din pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare aplicată persoanei solicitate prin sentința executorie nr. 836/2021 pronunțată de Curtea de Apel B. la 23.11.2021 pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 110 C. pen., art. 3, alin. (2) din Legea nr. 75/20.02.1958, art. 4 din Legea nr. 75/20.02.2058, art. 56 C. pen. - art. 609 bis C. pen., art. 609 ter n.4 C. pen. din Italia care au corespondent în infracțiunile de proxenetism prev. de art. 213 alin. (1) C. pen., agresiune sexuală prev. de art. 219 alin. (1) C. pen., constituire grup infracțional organizat prev. de art. 367 C. proc. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. român, cu respectarea drepturilor conferite de regula specialității prev. de art. 117 din Legea nr. 302/2004, exclusiv pentru faptele menționate în mandatul european de arestare.

Prin decizia nr. 442 din data de 05.06.2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2024 s-au dispus următoarele:

S-a admis contestația formulată de contestatorul persoană solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 66 din data de 29.05.2024 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești.

S-a desființat în parte sentința atacată și s-a trimis spre rejudecare Curții de Apel Ploiești.

S-a menținut dispoziția privind măsura preventivă și toate actele efectuate în cauză până la data de 29 mai 2024.

Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat, în esență, că se impune efectuarea unei noi analize concrete și complete asupra cererii persoanei solicitate privind recunoașterea pe cale incidentală a hotărârii pronunțate de autoritățile italiene și executarea restului rămas de executat din pedeapsă într-un penitenciar din România, pentru ca persoana solicitată să beneficieze de toate drepturile și garanțiile unui proces echitabil, în baza art. 425

1

alin. (7) pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 110 din Legea nr. 302/2004 a fost admisă contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 66/29.05.2024 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești.

La data de 11 iunie 2024 a fost înregistrată cauza sub nr. x/2024* având ca obiect rejudecarea cererii de punere în executare a mandatului european de arestare emis în dosarul nr. x/2024 AGI Estr. x emis la data de 10 aprilie 2024 de Procuratura de pe lângă Curtea de Apel a Regiunii Calabria, Republica Italiană, privind persoana solicitată A..

În acest context, deliberând asupra cererii principale formulate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești privind punerea în executare a mandatului european de arestare nr. x/2024 AGI Estr. x emis la data de 10.04.2024 de Procuratura de pe lângă Curtea de Apel a Regiunii Calabria, Republica Italiană, pe numele persoanei solicitate A. precum și a cererii incidentale formulate de către persoana solicitată recunoaștere a hotărârii penale de condamnare nr. 836/2021 pronunțată de Curtea de Apel B. la 23.11.2021, Curtea a dat prevalență dreptului persoanei solicitate de a executa pedeapsa în țara sa de cetățenie și naționalitate, având în vedere pe de-o parte voința manifestată de persoana solicitată, iar pe de altă parte dispozițiile legale care permit acordarea acestui tratament juridic persoanei solicitate.

Or, punând în balanța posibilitatea punerii în executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile italiene cu consecința predării unui cetățean român unui stat străin, fie el și membru al Uniunii Europene cu cealaltă alternativă a recunoașterii hotărârii în baza căreia s-a emis mandatul european de arestare, prin raportare la datele concrete ale speței, din care rezultă că centrul intereselor vitale ale persoanei solicitate se află pe teritoriul României, stat al cărei cetățean este, unde persoana locuiește împreună cu concubina sa precum și cu copiii săi, deplasările sale în afara țării fiind sporadice, în lumina dispozițiilor convenționale care în aplicarea dispozițiilor penale apără relațiile de familie și cu cele internaționale care apără relațiile de cetățenie, Curtea, față de solicitarea expresă a persoanei solicitate, a dat prevalență ultimei alternative, aceasta fiind de altfel agreată și de dispozițiile legale aplicabile în materie, potrivit cărora, motivele pe care se susține ultima alternativă se pot substitui într-un motiv de refuz opțional al statului solicitat. În aceste condiții, statul solicitant obține la rândul său satisfacția punerii în executare a pedepsei aplicate cu plasarea cheltuielilor de executare în sarcina statului solicitat.

În drept, Curtea a constatat că sunt aplicabile dispozițiile legale incidente cuprinse în Legea Nr. 302 Republicată* din 28 iunie 2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, Republicată în: Monitorul Oficial Nr. 411 din 27 mai 2019, cu precădere, ale art. 109 rap. la art. 99 alin. (2) lit. c) și alin. (3).

Curtea a constatat că mandatul european de arestare nr. x/2024 AGI Estr. x emis la data de 10.04.2024 de Procuratura de pe lângă Curtea de Apel a Regiunii Calabria, Republica Italiană, în baza sentinței executorie nr. 836/2021 pronunțată de Curtea de Apel B. la 23.11.2021, a fost depus în original și tradus în vederea executării restului de 3 ani, 5 luni și 29 zile din pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare aplicată persoanei solicitate A. de către autoritatea judiciară dintr-un stat membru al Uniunii Europene și care a transpus în legislația internă Decizia - Cadru 2002/984/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene;

- mandatul european de arestare s-a emis în vederea executării restului de 3 ani, 5 luni și 29 zile din pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare aplicată persoanei solicitate A. pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 110 C. pen., art. 3, alin. (2) din Legea nr. 75/20.02.1958, art. 4 din Legea nr. 75/20.02.2058, art. 56 C. pen. - art. 609 bis C. pen., art. 609 ter n.4 C. pen. din Italia.

- circumstanțele cauzei constau în aceea că: persoana solicitată împreună cu alte persoane pe moment neidentificate, precum și în concurs cu C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P. (toți aceștia supuși la un proces separat), operând - C., D., E., F., Q., R., S., J., K., L., G., T., U., V., A., W., X., Y. - în interiorul unei organizații care se ocupam printre altele, de recrutarea persoanelor destinate prostituției, astfel recrutând și inducând la prostituție numeroase tinere străine, favorizând și exploatând prostituția acestora.

Ca agravantă pentru A., Y. și V. de a fi comis fapta ținând-o în stare de segregare pe Z., controlându-i toate mișcările și contactele, reținându-i documentele de identitate pentru a-i împiedica a fugi. Pentru toți, cu agravanta de a fi comis fapta în dauna mai multor părți vătămate. Faptele au fost comise la B. și în România începând cu luna noiembrie 2009. Pentru că au constrâns-o în mod repetat, pe Z., să suporte raporturi sexuale împotriva voinței acesteia prin violență și amenințare.

Cu agravanta de a fi acționat asupra unei persoane supusă la limitarea libertății personale. Faptele au fost comise la B. din luna martie 2010 până în luna mai 2010.

- s-a constatat că mandatul european de arestare se referă la executarea unui rest de 3 ani, 5 luni și 29 zile din pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare aplicată persoanei solicitate pentru infracțiunile prev. de art. 110 C. pen., art. 3, alin. (2) din Legea nr. 75/20.02.1958, art. 4 din Legea nr. 75/20.02.2058, art. 56 C. pen. - art. 609 bis C. pen., art. 609 ter n.4 C. pen. din Italia care au corespondent în infracțiunile de proxenetism prev. de art. 213 alin. (1) C. pen., agresiune sexuală prev. de art. 219 alin. (1) C. pen., fapte ce constituie infracțiuni conform legii române, în acest sens fiind dispozițiile art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 și infracțiunea de constituire grup infracțional organizat prev. la art. 97 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 302/2004.

Referitor la motivul de refuz invocat de persoana solicitată, privind prescripția răspunderii penale, Curtea de Apel a constatat că din modul de redactare a dispozițiilor art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004 rezultă cu evidență că prescripția răspunderii penale poate constitui un astfel de motiv de refuz de executare numai în cazul mandatului european de arestare emis în vederea urmăririi penale sau a judecății, iar nu în cazul în care, precum în speță, mandatul european de arestare este emis pentru executarea unei pedepse cu închisoarea. În această din urmă situație ar putea constitui motiv de refuz de executare potrivit art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004 doar celălalt caz prevăzut de acest text de lege, respectiv cel al prescripției executării pedepsei (care, desigur, nu își poate găsi aplicarea în speță).

Potrivit art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent. Curtea apreciaza ca acest motiv de refuz facultativ este incident in speta.

Deși art. 99 din Legea nr. 302/2004 nu trimite expres la condițiile de fond specifice recunoașterii hotărârilor penale străine, examenul acestora se impune, din moment ce textul legal invocat nu afirmă expres recunoașterea și executarea automată și necondiționată a hotărârii străine de condamnare.

A apreciat că analiza condițiilor înscrise în art. 166 și urm. din Legea nr. 302/2004 prin prisma particularităților cauzei duce la concluzia că acestea sunt întrunite cumulativ.

Constatând incidența condițiilor recunoașterii și având în vedere că instanța română nu se substituie instanței străine de condamnare, deoarece nu este abilitată să analizeze și să dispună asupra vinovăției celui în cauză și asupra pedepsei de executat, aceste aspecte fiind dezlegate anterior în fața autorităților judiciare germane, chiar dacă nu există un text legal expres de trimitere la dispozițiile art. 166 din Legea nr. 302/2004, acestea sunt aplicabile și în ipoteza recunoașterii hotărârii străine pe cale incidentală în procedura executării mandatului european de arestare.

Prin excepție de la regula după care hotărârile interne sunt executorii la data rămânerii lor definitive, necesitatea executării imediate a sancțiunii aplicate în statul membru emitent a impus ca, în cazul refuzului executării mandatului european de arestare urmat de recunoașterea hotărârii străine de condamnare, dispozițiile din sentință privind pedeapsa principală să fie executorii la data pronunțării hotărârii, potrivit art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004. Astfel, în drept, potrivit art. 167 din titlul VI al Legii nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 300/2013 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, care are denumirea marginală:

"Condiții speciale de recunoaștere și executare a hotărârii judecătorești străine", instanța română recunoaște și pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

a) hotărârea este definitivă și executorie;

b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune și autorul ar fi fost sancționabil. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte;

c) persoana condamnată are cetățenie română;

d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimțământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetățean român și trăiește pe teritoriul României sau, deși nu trăiește pe teritoriul României, va fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimțământul poate fi dat de reprezentantul acesteia;

e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 163.

Hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent poate fi recunoscută și pusă în executare și atunci când persoana condamnată nu are cetățenie română, dar trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și nu va pierde dreptul de ședere permanentă în România. Consimțământul persoanei condamnate este obligatoriu.

Raportând așadar dispozițiile legale, respectiv condițiile impuse de art. 167 din Legea nr. 302/2004 la situația de fapt rezultată din datele furnizate și înscrisurile atașate, constatând întrunirea cumulativă a condițiile anterior evocate, Curtea a admis cererea de recunoaștere pe cale incidentală a hotărârii judecătorești formulată de către persoana solicitată.

Împotriva acestei sentințe penale, persoana condamnată A. a formulat contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. "când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal."

A solicitat, în principal:

- Admiterea excepției prescripției răspunderii penale pentru faptele comise în perioada martie-mai 20210:

- Anularea tuturor formelor de executare și implicit a mandatului de arestare nr. x/470/2024 din data de 19.08.2024 emis de Curtea de Apel Ploiești;

În subsidiar:

- Punerea de îndată în libertate a condamnatului, ca urmare a intervenirii legii penale noi, mai favorabile inculpatului.

- Nu au fost deduse toate zilele în care acesta a fost reținut și arestat preventiv în anul 2014, în Italia;

- Să se constate că persoana condamnată s-a reintegrat în societate, nu a mai comis o altă faptă.

Examinând contestația în anulare formulată de persoana condamnată A., conform art. 431 din C. proc. pen., prin raportare la motivele invocate, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă în principiu, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Prealabil, Înalta Curte notează limitele și specificul căii de atac a contestației în anulare, astfel cum sunt definite în cuprinsul dispozițiilor art. 426-432 C. proc. pen., norme potrivit cărora contestația în anulare este calea extraordinară de atac ce poate fi exercitată în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunțate cu încălcarea normelor procesual penale; fiind o cale de atac de retractare, instanța care a pronunțat hotărârea cu încălcarea legii anulează hotărârea în scopul înlăturării erorilor de procedură ivite în situațiile limitativ prevăzute de legiuitor.

Conform dispozițiilor art. 431 C. proc. pen., contestația în anulare este supusă unei verificări prealabile judecării sale în fond, instanța sesizată fiind obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii, înainte de a se pronunța pe fondul contestației.

În această etapă procesuală, instanța examinează dacă cererea de contestație privește o hotărâre penală definitivă, dacă este introdusă în termenul prevăzut de art. 428 alin. (1) C. proc. pen., dacă motivul pe care se întemeiază contestația în anulare este unul dintre cele limitativ prevăzute de art. 426 C. proc. pen. și dacă în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar.

Or, raportându-se la exigențele ce decurg din dispozițiile art. 426 și art. 431 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că cererea formulată de către persoana condamnată A. în atare condiții nu îndeplinește condițiile legale de admisibilitate.

Astfel, sub un prim aspect, calea extraordinară de atac a contestației în anulare poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor penale definitive prin care instanțele de apel soluționează fondul cauzei, pronunțându-se în mod definitiv asupra raportului juridic de conflict.

În speță, decizia penală împotriva căreia contestatorul a formulat contestație în anulare nu este, însă, o hotărâre prin care s-a rezolvat fondul cauzei, în sensul dezlegării unui raport juridic de drept substanțial prin pronunțarea unei soluții de condamnare, renunțare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal, conform art. 396 alin. (1) C. proc. pen., ci o hotărâre prin care s-a recunoscut pe cale incidentală sentința executorie nr. 836/2021 pronunțată de Curtea de Apel B. la 23.11.2021 referitoare la condamnarea persoanei solicitate A. la pedeapsa de 5 ani si 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 110 C. pen., art. 3, alin. (2) din Legea nr. 75/20.02.1958, art. 4 din Legea nr. 75/20.02.2058, art. 56 C. pen. - art. 609 bis C. pen., art. 609 ter n.4 C. pen. din Italia care au corespondent în infracțiunile de proxenetism prev. de art. 213 alin. (1) C. pen., agresiune sexuală prev. de art. 219 alin. (1) C. pen., constituire grup infracțional organizat prev. de art. 367 Cod proced. penală, cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen. român .

Raportat la particularitățile cauzei, Înalta Curte constată că dreptul de a supune această hotărâre de condamnare unei căi extraordinare de atac aparține întotdeauna și exclusiv statului de condamnare, în speță Italia.

În procedura de recunoaștere reglementată de Legea nr. 302/2004, statul de executare nu are competența de a statua asupra legalității ori temeiniciei soluției de condamnare, ci doar de a evalua compatibilitatea respectivei hotărâri cu normele interne (adaptându-le, atunci când este cazul, la exigențele legii interne); cu atât mai mult aceluiași stat de executare nu i-ar putea fi recunoscute, în căile extraordinare de atac interne, prerogative suplimentare de repunere în discuție a fondului soluției dispuse de către un stat străin.

Obiectul procedurii privind recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești străine, reglementată de art. 143 și următoarele din Legea nr. 302/2004, îl constituie verificarea condițiilor prevăzute la art. 142 din Legea nr. 302/2004 și, în cazul în care sunt îndeplinite, punerea în executare a hotărârii judecătorești transmise de statul emitent. În această procedură, instanța examinează hotărârea judecătorească străină, verifică lucrările dosarului și, în baza celor constatate, pronunță una din următoarele soluții: a) dispune, prin sentință, recunoașterea și executarea pedepsei aplicate de instanța străină;

b) în cazul în care natura sau durata pedepsei aplicate de instanța străină nu corespunde cu natura sau durata pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracțiuni similare:

(i) adaptează, prin sentință, pedeapsa privativă de libertate aplicată de instanța străină, potrivit alin. (7) și (8) sau, atunci când adaptarea nu este posibilă, (ii) stabilește și aplică, prin sentință, pedeapsa pentru infracțiunea săvârșită;

c) dispune, prin sentință, respingerea cererii de recunoaștere și executare în România a hotărârii judecătorești străine.(art. 141 alin. (6) din Legea nr. 302/2004).

Prin urmare, se constată că Înalta Curte de Casație și Justiție a fost învestită de către persoana condamnată A. cu soluționarea unei căi extraordinare de atac împotriva unei hotărâri care nu poate fi supusă unui astfel de demers juridic.

Atât timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea exercitării contestației în anulare împotriva hotărârilor judecătorești prin care nu se rezolvă fondul cauzei, a considera admisibilă o atare cale de atac ar echivala cu încălcarea principiului instituit prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

Drept urmare, hotărârea atacată, prin care instanța română a recunoscut pe cale incidentală cererea persoanei condamnate privind executarea în România a pedepsei aplicate de autoritățile judiciare din Italia, nu vizează fondul cauzei și, pe cale de consecință, nu este susceptibilă de a fi atacată cu contestație în anulare potrivit art. 426 și următoarele din C. proc. pen.

În același sens este și jurisprudența instanței supreme:

"(...) hotărârea străină de condamnare nu poate fi atacată cu contestație în anulare în fața instanțelor române, întrucât din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 156 raportat la art. 139 alin. (2) din Legea nr. 304/2002, rezultă fără echivoc că statul de condamnare este cel care păstrează prerogativa căilor de atac îndreptate împotriva fondului hotărârii definitive, statului de executare recunoscându-i-se doar posibilitatea de a dispune asupra aspectelor ce țin exclusiv de executarea acesteia după transfer. Aceasta întrucât, așa cum în procedura de recunoaștere reglementată de Legea nr. 302/2004, statul de executare nu are nicio competență de a statua asupra legalității ori temeiniciei soluției de condamnare, ci doar de a evalua compatibilitatea acestei hotărâri cu normele interne și adaptând dispozițiile hotărârii autorităților străine atunci când este cazul, cu atât mai mult aceluiași stat de executare nu i-ar putea fi recunoscute, în procedura contestației în anulare, prerogative suplimentare de repunere în discuție a legalității soluției.

O atare constatare, respectiv că hotărârea atacată nu este o hotărâre de condamnare, ci de recunoaștere a unei condamnări stabilite de o autoritate judiciară străină, atrage inadmisibilitatea cererii formulate și face inutilă examinarea celorlalte condiții de admisibilitate prevăzute în mod expres de art. 431 alin. (2) din C. proc. pen.." (Î.C.C.J., secția penală, Decizia nr. 161/A/2022).

Față de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 93 din data de 19 august 2024, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 93 din data de 19 august 2024, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 septembrie 2024.