ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 487/2024

Ședința publică din data de 25 iunie 2024

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 126/26.03.2024, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr. x/2023, a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de condamnatul A. .

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Constanța a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 18.12.2023, sub nr. x/2023, condamnatul A. a formulat o "contestație la executare" în temeiul art. 595 pct. (1) și (1

1

) din C. proc. pen., prin care a solicitat admiterea cererii de constatare a intervenirii unei legi penale noi sau a unei decizii a Curții Constituționale. A arătat că prin sentința penală nr. 227 din data de 04.05.2018 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2015 definitivă prin decizia penală nr. 363/A/18.03.2021 a Curții de Apel Galați, s-a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen.

A arătat că textul de lege care a intervenit după rămânerea definitivă a hotărârii penale de condamnare este art. 1 pct. 3 din Legea nr. 200/2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind C. pen. precum și a altor acte normative prin care s-a statuat că articolul 297 alin. (1) se modifică, având următorul cuprins: Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act prevăzut de o lege, o ordonanță a Guvernului, o ordonanță de urgentă a Guvernului sau de un alt act normativ care, la data adoptării avea putere de lege ori îl îndeplinește cu încălcarea unei dispoziții cuprinse într-un astfel de act normativ, cauzând astfel o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.

Modificarea legislativă intervenită după condamnarea inculpatului se referă la încălcarea unei norme primare, respectiv o lege, o ordonanță a Guvernului, o ordonată de urgență a Guvernului sau un alt act normativ care, la data adoptării avea putere de lege.

Contestatorul a mai susținut că instanța de apel nu a analizat acest conținut al faptei ci s-a rezumat la a relua acuzațiile din rechizitoriu.

De asemenea, a indicat anumite elemente de fapt care compun infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat și situația juridică a numitei B. căreia atribuțiile de serviciu ar fi trebuit să îi fie suspendate. A subliniat că instanța de apel nu a făcut o analiză asupra aplicabilității deciziilor CCR nr. 405/15 iunie 2016 și nr. 392/6 iunie 2017 referitoare la calitatea de normă primară a normei încălcate, exemplificând paragrafe din ambele decizii.

Totodată, a învederat că prejudiciul produs a fost unul modic, motiv pentru care nu se justifică reținerea faptei ca fiind de natură penală și nici tratamentul sancționator al acesteia, respectiv pedeapsa cu închisoarea.

A concluzionat că fapta nu mai este prevăzută de legea penală, fiind dezincriminată, respectiv nu este întrunită noua configurație legislativă a abuzului în serviciu dată de legiuitor prin Legea nr. 200/2023. A mai solicitat anularea mandatului de executare emis si emiterea unui nou mandat cu excluderea din pedeapsa rezultantă a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de abuz în serviciu.

În drept, au fost invocate prevederile art. I pct. 3 din Legea nr. 200/20023, art. 595 alin. (1) și (1

1

) din C. proc. pen., art. 4 teza II din C. pen. și deciziile Curții Constituționale nr. 405/2016 și nr. 392/2017.

La dosarul cauzei au fost atașate următoarele înscrisuri: sentința penală nr. 227/04.05.2018 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2015, extras din decizia penală nr. 363/A din data de 18.03.2021 pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosarul nr. x/2015 și referatul Biroului executări penale din cadrul Tribunalului Constanța.

Analizând actele dosarului, Tribunalul Constanța a reținut că, prin sentința penală nr. 227/04.05.2018 pronunțată de Tribunalul Constanta în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 363/A/18.03.2021 pronunțată de Curtea de Apel Galați, contestatorul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., astfel:

- la pedeapsa de 6 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) din C. pen. pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuată, faptă prev. și ped. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. si art. 309 din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 alin. (1) din C. pen. (în raport de plățile nelegale efectuate pentru acțiuni culturale și sportive);

- la pedeapsa de 2 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) din C. pen. pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, faptă prev. și ped. de art. 297 alin. (1) din C. pen. (parte civilă B.);

- la pedeapsa de 2 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) din C. pen. pentru comiterea infracțiunii de conflict de interese - infracțiune redenumită prin Legea 193/2017 folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, faptă prev. și ped. de art. 301 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. (în raport de S.C. C. S.R.L.);

- la pedeapsa de 2 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) din C. pen. pentru comiterea infracțiunii de conflict de interese - infracțiune redenumită prin Legea 193/2017 folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane faptă prev. și ped. de art. 301 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. (în raport de S.C. C. S.R.L.)

În baza art. 72 din C. pen. s-au dedus din pedeapsa aplicată: durata reținerii de 24 de ore, începând cu data de 19.02.2015 ora 17 și până la data de 20.02.2015 ora 17, durata arestării preventive începând cu data de 20.02.2015 și până la data de 25.02.2015 și a arestului la domiciliu începând cu data de 25.02.2015 și până la data de 14.05.2015.

În cauză a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 435/2018, la data de 19.03.2021.

Conform procesului-verbal de încarcerare nr. x/24.03.2021 emis de Penitenciarul Constanța - Poarta Albă, condamnatul a fost arestat la data de 20.05.2016, în altă cauză; pedeapsa aplicată prin prezenta sentință va începe la 09.08.2036, urmând să expire în termen la data de 15.05.2044.

Ulterior, prin decizia penală nr. 1273/A/22.12.2022 a Curții de Apel Galați, s-a dispus admiterea în parte a contestației în anulare formulată de condamnatul-contestator A., desființarea, în parte, a deciziei penale nr. 363/A/18.03.2021 a Curții de Apel Galați (dosar nr. x/2015), doar în ceea ce îl privește pe inculpatul A., urmând a rejudeca apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 227/04.05.2018 a Tribunalului Constanța doar cu privire la prescripția răspunderii penale pentru cele două infracțiuni de conflict de interese (infracțiune redenumită prin Legea nr. 193/2017 - folosirea funcției pentru favorizarea unei persoane) prevăzută de art. 301 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.

S-au menținut celelalte dispoziții ale deciziei penale nr. 363/A/18.03.2021 a Curții de Apel Galați, stabilindu-se termen pentru rejudecarea apelului declarat de inculpatul A. sub aspectul anterior menționat, pentru data de 18.01.2023, cu citarea inculpatului.

Prin decizia penală nr. 524/A/28.04.2023 a Curții de Apel Galați, rejudecând apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 227/04.05.2018 a Tribunalului Constanța, în limitele anterior menționate, s-a înlăturat din sentința penală nr. 227/04.05.2018 a Tribunalului Constanța dispoziția de condamnare a inculpatului A. pentru două infracțiuni de conflict de interese (infracțiune redenumită prin Legea nr. 193/2017 - folosirea funcției pentru favorizarea unei persoane), prevăzute de art. 301 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. în referire la art. 16 lit. f), teza a II-a din C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) și art. 5 din C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen. interpretat prin Deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, s-a dispus încetarea procesului penal pornit fată de inculpatul A., ca urmare a prescripției răspunderii penale, pentru săvârșirea infracțiunilor de: conflict de interese (infracțiune redenumită prin Legea nr. 193/2017 - folosirea funcției pentru favorizarea unei persoane), prevăzute de art. 301 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. (faptă din 07.02.2012); conflict de interese (infracțiune redenumită prin Legea nr. 193/2017 - folosirea funcției pentru favorizarea unei persoane), prevăzute de art. 301 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. (faptă din 2012).

S-a redus pedeapsa rezultantă principală stabilită prin sentința penală nr. 227/04.05.2018 a Tribunalului Constanța față de inculpatul A., ca urmare a excluderii din concursul de infracțiuni a celor două pedepse de câte 2 ani închisoare aplicate pentru infracțiunile mai sus menționate, de la 8 ani închisoare la 6 ani și 8 luni închisoare.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale nr. 227/04.05.2018 a Tribunalului Constanța și ale deciziei penale nr. 363/A/18.03.2021 a Curții de Apel Galați care nu contravin prezentei decizii.

S-a dispus anularea mandatului de executare emis anterior în cauză în ceea ce îl privește pe condamnatul A. și emiterea unui nou mandat de executare.

În cauză, pe numele condamnatului a fost emis un nou mandat de executare a pedepsei închisorii, respectiv nr. 435/2018, la data de 02.05.2023.

Conform adresei nr. x/04.05.2023 emisă de Penitenciarul Constanța - Poarta Albă, condamnatul a fost arestat la data de 20.05.2016. Pedeapsa aplicată prin prezenta sentință va începe la 09.08.2036, urmând a expira în termen la data de 13.01.2043.

În continuare, Tribunalul Constanța a reținut că persoana condamnată a contestat în prezenta cauză, pedeapsa de 2 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) din C. pen. la care a fost condamnat pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, faptă prev. și ped. de art. 297 alin. (1) din C. pen. (parte civilă B.).

Potrivit art. 595 alin. (1) din C. proc. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai ușoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor art. 4 și 6 din C. pen.

Conform alin. (1

1

) al aceluiași articol, prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și în cazul admiterii unei excepții de neconstituționalitate, dacă, în urma acestei decizii a Curții Constituționale o faptă determinată nu mai întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni sau forma de vinovăție cerută de lege pentru existența infracțiunii ori dacă respectiva decizie determină reducerea limitei maxime a pedepsei sau a măsurii prevăzute de lege, iar pedeapsa sau măsura care se execută ori urmează a se executa depășește acest maxim.

Din interpretarea art. 595 din C. proc. pen. rezultă că intervenirea unei legi noi sau a unei decizii a Curții Constituționale trebuie să aibă loc după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Deciziile Curții Constituționale nr. 405/15.06.2016 și nr. 392/06.06.2017 la care a făcut referire condamnatul sunt anterioare rămânerii definitive a sentinței penale nr. 227/04.05.2018 pronunțată de Tribunalul Constanța, respectiv data de 18.03.2021, motiv pentru care instanța nu a făcut nicio analiză a acestora.

Tribunalul a reținut că singura modificare legislativă care are legătură cu infracțiunea de abuz în serviciu, faptă prev. și ped. de art. 297 alin. (1) din C. pen. este formal efectuată prin art. I pct. 3 din Legea nr. 200/2023 pentru modificarea si completarea Legii nr. 286/2009 privind C. pen. precum și a altor acte normative publicată în Monitorul Oficial nr. 616 din 6 iulie 2023.

Astfel, potrivit art. 297 din C. pen. fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act prevăzut de o lege, o ordonanță a Guvernului, o ordonanță de urgentă a Guvernului sau un alt act normativ care, la data adoptării, avea putere de lege ori îl îndeplinește cu încălcarea unei dispoziții cuprinse într-un astfel de act normativ, cauzând astfel o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.

În legătură cu modificarea legislativă produsă prin art. I pct. 3 din Legea nr. 200/2023 instanța a menționat că, prin Decizia nr. 405/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 517 din data de 08.07.2016, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituționale în măsura în care prin sintagma "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înțelege "îndeplinește prin încălcarea legii". În cuprinsul acestei decizii, Curtea a statuat că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuții de serviciu reglementate expres prin legislația primară - legi și ordonanțe ale Guvernului.

Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituția României, Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, iar potrivit alin. (1) al aceluiași articol dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. Astfel, Tribunalul Constanța a reținut că, prin intervenirea legislativă asupra art. 297 alin. (1) din C. pen. prin Legea nr. 200/20023 au fost corelate dispozițiile Deciziei CCR nr. 405/2016 cu textul de lege și nu fost făcute modificări asupra acestuia, decât formal.

Mai mult decât atât, așa cum obligă și art. 147 alin. (1) din Constituția României, Decizia CCR nr. 405/2016 a fost aplicată după trecerea unui număr de 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial fiind astfel avută în vedere atât de Tribunalul Constanța când a pronunțat sentința penală nr. 227/04.05.2018 în dosarul nr. x/2015, cât și de Curtea de Apel Galați când a pronunțat decizia penală nr. 363/A/18.03.2021, motiv pentru care nu se poate interpreta că după rămânerea definitivă a sentinței penale nr. 227/04.05.2018 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2015 a intervenit o lege penală mai favorabilă în sensul art. 595 alin. (1) din C. proc. pen.

Fată de aceste considerente Tribunalul Constanța a respins, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de condamnatul A..

Împotriva sentinței penale nr. 126/26.03.2024, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr. x/2023, în termen legal, a formulat contestație petentul condamnat A..

Prin contestația formulată, condamnatul A. a solicitat, în principal, admiterea contestației, desființarea sentinței penale atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, având în vedere că judecătorul fondului nu și-a motivat soluția dispusă în cauză, prezentând argumente și considerente străine de natura pricinii, fără legătură cu cauza, fiind greșit chiar și numele contestatorului condamnat în cuprinsul dispozitivului sentinței penale atacate, iar în subsidiar, admiterea contestației, desființarea sentinței penale atacate și, rejudecând, admiterea contestației la executare formulate de contestatorul-condamnat, constatarea, ca fiind dezincriminată, a faptei pentru care s-a dispus condamnarea contestatorului-condamnat prin sentința penală nr. 227/04.05.2018 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 363/A/18.03.2021 a Curții de Apel Galați, sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu, prin prisma intervenirii unei legi penale favorabile, întrucât a fost modificată definiția infracțiunii pentru care s-a dispus condamnarea și, pe cale de consecință, pronunțarea unei soluții de achitare în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

Contestatorul a mai arătat că prezenta cauză a fost întemeiată pe dispozițiile art. 595 din C. proc. pen., textul de lege mai favorabil care a intervenit după rămânerea definitivă a soluției de condamnare fiind art. I pct. 3 din Legea nr. 200/2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind C. pen., precum și a altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial nr. 616 din 06.07.2023. În opinia contestatorului, prin acest text, legiuitorul a introdus expres obligația de a se fi încălcat o normă primară, mai exact o lege, o ordonanță a Guvernului, o ordonanță de urgență a Guvernului sau un alt act normativ care, la data adoptării, avea putere de lege, precizând totodată că instanța de apel nu a analizat acest conținut al faptei, ci s-a rezumat la a relua acuzațiile din rechizitoriu. De asemenea, a invocat lipsa unei analize a deciziilor Curții Constituționale nr. 405/15.06.2016 și nr. 392/06.06.2017.

În concluzie, a susținut că simpla indicare a unui text de lege pretins încălcat nu este suficientă, deoarece între norma primară și atribuțiile efective ale funcționarului trebuie să existe o legătură directă, motiv pentru care a solicitat a se constata că fapta pentru care a fost condamnat contestatorul A. nu mai este prevăzută de legea penală, fiind dezincriminată, iar raportat la vătămarea minimă produsă prin fapta săvârșită, fapta nu prezintă gravitatea necesară pentru a se reține săvârșirea infracțiunii.

La data de 22.04.2024, contestatorul condamnat a formulat o cerere de sesizare a Curții Constituționale a României cu privire la soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 297 alin. (1) din C. pen., astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 3 din Legea nr. 200/2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind C. pen., precum și a altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial nr. 616 din 6 iulie 2023, fiind incompatibile cu dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5), art. 16 alin. (1), art. 11 alin. (1) și (2) coroborat cu art. 20 din Constituția României, prin raportare la art. 14 din CEDO coroborat cu art. 1 alin. (1) din Protocolul nr. 12 la Convenție și la art. 147 din Constituție, având în vedere că prevederile legale menționate nu conțin un prag al pagubei produse sau o anumită intensitate a vătămării drepturilor sau intereselor persoanelor prin săvârșirea faptei.

Prin decizia penală nr. 257/P/C din data de 23 aprilie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023, în baza art. 29 alin. (1) și alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea contestatorului A. de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 297 alin. (1) din C. pen. astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 3 din Legea nr. 200/2023.

De asemenea, în baza art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. raportat la art. 597 alin. (7) - (8) din C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată contestația declarată de contestatorul condamnat A. împotriva sentinței penale nr. 126 din data de 26.03.2024 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr. x/2023

Pentru a pronunța această hotărâre, curtea de apel a reținut, în esență, analizând prealabil critica nemotivării hotărârii contestate, că, în raport cu situația de fapt și de drept evocate în sentința instanței de fond și argumentele expuse pentru a justifica soluția pronunțată în primă instanță, în cauză s-a efectuat o reală analiză a situației juridice a contestatorului, a mijloacelor de probă administrate, a argumentelor invocate de acuzare, astfel că s-a oferit, în concret, o motivare a soluției pronunțate de natură a asigura dreptul la un proces echitabil, astfel cum acesta este garantat de art. 6 paragrafele 1 și 3 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, tribunalul arătând în concret de ce pretenția contestatorului nu poate fi satisfăcută pe cale judiciară.

Curtea de Apel Constanța a constatat, așadar, că prin modalitatea în care au fost expuse considerentele hotărârii primei instanțe, nu a fost încălcată obligația de a motiva hotărârea și, cu atât mai puțin, dreptul contestatorului la un proces echitabil.

De asemenea, Curtea de Apel Constanța a subliniat și că o motivare succintă în acord cu complexitatea problemei de drept evocate de speța dedusă judecății nu poate echivala cu nemotivarea hotărârii câtă vreme autoritatea judiciară arată cum a ajuns la soluția dispusă, răspunzând, chiar de o manieră sintetică, pretenției concrete a petentului.

Faptul că în partea finală a considerentelor hotărârii contestate a fost inserat un fragment vizând situația unei alte persoane decât contestatorul și care, în condițiile utilizării tehnologiei informației și comunicațiilor prin intermediul computerului, reprezintă o eroare evidentă de tehnoredactare nu poate conduce la desființarea hotărârii criticate câtă vreme mențiunile străine de pricină nu au capacitatea de a vicia soluția sau raționamentul justificativ prezentate de Tribunal, acestea putând fi remediate în procedura prevăzută de art. 278 din C. proc. pen.

Analizând în continuare criticile expuse de contestator, Curtea de Apel Constanța a reținut că prin sentința penală nr. 227/04.05.2018 pronunțată de Tribunalul Constanta în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 363/A/18.03.2021 a Curții de Apel Galați, contestatorul A. a fost condamnat, printre altele, la pedeapsa principală de 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen., reținându-se, în esență, că la data de 08.01.2015, cu încălcarea dispozițiilor art. 9 alin. (6) din O.G. nr. 119/1999, a emis dispoziția nr. 7 prin care i-a retras persoanei vătămate B. dreptul de acordare a vizei de control financiar preventiv și, totodată, atribuțiile acesteia de Director General în cadrul Direcției Economice-Financiare a Consiliului Județean Constanța, cauzându-i celei din urmă prejudicii atât de factură nepatrimonială, cât și materiale, constând în diminuarea salariului.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 517 din 08 iulie 2016, s-a constatat că dispozițiile art. 246 din C. pen. din 1969 și ale art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituționale în măsura în care prin sintagma "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înțelege "îndeplinește prin încălcarea legii".

În cuprinsul deciziei Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016, obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial, respectiv 08 iulie 2016 s-a arătat (paragraful 60) că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuții de serviciu reglementate expres prin legislația primară - legi și ordonanțe ale Guvernului.

La pct. 61 al aceleiași decizii, comportamentul interzis trebuie impus de către legiuitor chiar prin lege (înțeleasă ca act formal adoptat de Parlament, în temeiul art. 73 alin. (1) din Constituție, precum și ca act material, cu putere de lege, emis de Guvern, în temeiul delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituție, respectiv ordonanțe și ordonanțe de urgență ale Guvernului) neputând fi dedus, eventual, din raționamente ale judecătorului de natură să substituie normele juridice.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 392/2017 s-a statuat de aceeași manieră în referire la dispozițiile art. 248 din C. pen. din 1969, instanța de contencios constituțional prezentând în considerente, în plus față de Decizia nr. 405/2016, necesitatea și obligația legiuitorului pozitiv de a reglementa pragul valoric al pagubei și intensitatea vătămării dreptului sau interesului legitim rezultate din comiterea faptei în cuprinsul normelor penale referitoare la infracțiunea de abuz în serviciu, subliniind însă, următoarele:

"Curtea Constituțională nu are competența de a complini acest viciu normativ, întrucât și-ar depăși atribuțiile legale, acționând în sfera exclusivă de competență a legiuitorului primar sau delegat" (par. 56).

Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituția României, Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României și de la data publicării sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Cele două decizii au fost publicate în Monitorul Oficial și, astfel, au oferit textului art. 297 alin. (1) din C. pen., în particular sintagmei "îndeplinește în mod defectuos", o interpretare constituțională obligatorie pentru instanțele de judecată începând cu această dată.

Ulterior publicării în Monitorul Oficial a Deciziilor Curții Constituționale nr. 405/2016 și nr. 392/2017, contestatorul a fost judecat și condamnat definitiv, în anul 2021, pentru săvârșirea infracțiunii de abuzul în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen., instanțele învestite prin rechizitoriul cauzei aplicând legislația penală așa cum aceasta a fost reformată prin efectele obligatorii ale celor două hotărâri constituționale.

În anul 2023, legiuitorul român, în virtutea art. 73 alin. (1) din Constituția României, a adoptat Legea nr. 200/2023 prin care, pentru a pune de acord dispozițiile art. 297 alin. (1) din C. pen. cu Deciziile Curții Constituționale nr. 405/2016 și nr. 392/2017, a modificat formal conținutul art. 297 alin. (1) din C. pen., însă, fără a provoca o transformare de esență fondului legislativ activ (strict din perspectiva analizată).

Prin urmare, în considerarea dispozițiilor art. 297 alin. (1) din C. pen., legislația penală nu a fost reformată prin dispozițiile art. I pct. 3 din Legea nr. 200/2023 - care au produs numai o modificare formală, materială a conținutului textului de lege penală - ci revirimentul l-a reprezentat Decizia Curții Constituționale nr. 405/2016 prin intermediul interpretării obligatorii impuse destinatarilor ei.

În atare context, Curtea de Apel Constanța a reținut că legea penală nouă invocată de contestator - Legea nr. 200/2023 - deși adoptată ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare a acestuia, nu a fost aptă să modifice elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii prevăzute de art. 297 alin. (1) din C. pen., astfel încât să conducă la dezincriminarea faptei comise în alte condiții decât cele normative, și aceasta deoarece, în interpretarea obligatorie stabilită de instanța de contencios constituțional, o asemenea modificare a operat pe data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale nr. 405/2016.

Concluzionând, Legea nr. 200/2023 nu reprezintă o lege de dezincriminare a faptei prevăzute de art. 297 alin. (1) din C. pen. în sensul art. 595 alin. (1) din C. proc. pen., astfel că aprecierile primei instanțe sunt corecte.

Curtea de Apel Constanța a reținut că cererea petentului nu este întemeiată nici din perspectiva dispozițiilor art. 595 alin. (1

1

) din C. proc. pen., deoarece Deciziile Curții Constituționale invocate de contestator nu au intervenit în condițiile art. 595 alin. (1) din C. proc. pen., adică după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

Împrejurarea că instanțele de fond, deslușind raportul juridic de conflict dedus justiției, au aplicat în mod corect legea penală (în forma) în vigoare la data judecății sau, dimpotrivă, au greșit în interpretarea și aplicarea legii nu pot fi aduse în discuție în cadrul procedurii prevăzute de art. 595 din C. proc. pen., deoarece s-ar tinde la criticarea hotărârilor judecătorești în afara căilor legale de atac.

În plus, solicitarea contestatorului ca instanța de executare să reaprecieze ca fiind modic prejudiciul cauzat prin infracțiunea pentru care a fost condamnat - aspect de fond - și, în consecință, să constate că fapta dedusă judecății nu respectă principiul "ultima ratio", tinde la punerea în discuție a unor aspecte asupra cărora s-a statuat cu caracter definitiv și care au intrat sub autoritatea lucrului judecat.

Față de toate cele ce au precedat, contestația declarată de contestatorul condamnat A. împotriva sentinței penale nr. 126 din data de 26.03.2024 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr. x/2023 a fost respinsă ca nefondată.

Soluționând cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate invocată de contestator, Curtea de Apel Constanța a reținut că, din analiza dispozițiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 rezultă condițiile de admisibilitate a cererii pentru a fi sesizată Curtea Constituțională, printre acestea numărându-se și aceea ca excepția invocată să aibă legătură cu soluționarea cauzei (pertinența).

Pertinența excepției a fost analizată de Curtea Constituțională a României care, într-o jurisprudență constantă, a statuat că «(…)"legătura cu soluționarea cauzei", în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun aceste dispoziții legale, în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului (a se vedea Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014). Prin urmare, condiția relevanței excepției de neconstituționalitate, respectiv a incidenței textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești, nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat în primul rând interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales din prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textului de lege criticat.(…)» (D. CCR nr. 465/2014, par. 20, publicată în Monitorul Oficial Nr. 788 din 29 octombrie 2014).

Procedând la examinarea interesului procesual al contestatorului persoană condamnată în invocarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 297 alin. (1) din C. pen. astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 3 din Legea nr. 200/2023, în măsura în care nu conțin un prag al pagubei produse sau o anumită intensitate a vătămării drepturilor sau intereselor persoanelor prin săvârșirea faptei, față de dispozițiile art. 147 și art. 1 alin. (3) și alin. (5) din Constituția României, din perspectiva efectelor unei potențiale constatări a neconstituționalității textului de lege criticat, Curtea de Apel Constanța a reținut că acesta lipsește, deoarece declararea ca fiind neconstituțională a normei juridice expuse de condamnat nu-i procură acestuia niciun folos procesual în prezenta cauză, observând în acest context soluția oferită contestației de față, anterior prezentată, și subliniind, prioritar, că sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, în materie penală, nu suspendă judecarea cauzei, iar hotărârile judecătorești definitive pronunțate în soluționarea contestației formulate conform art. 425

1

din C. proc. pen. nu pot fi retractate prin intermediul revizuirii (fiind pronunțate fără nicio cale de atac).

Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul deciziei penale nr. 257/P/C din data de 23 aprilie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023, a formulat recurs condamnatul A., motivele fiind expuse în partea introductivă a prezentei hotărâri.

Examinând dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul deciziei penale nr. 257/P/C din data de 23 aprilie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023, Înalta Curte, în opinie majoritară, constată că recursul formulat de recurentul A. este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Din analiza dispozițiilor Legii nr. 47/1992 rezultă că sesizarea Curții Constituționale în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a unor exigențe de admisibilitate expres prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din actul normativ menționat, respectiv:

- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

- excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

- excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Analiza îndeplinirii condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie, însă, să se realizeze formal.

Înalta Curte, în opinie majoritară, constată că, în prezenta cauză, Curtea de Apel Constanța a considerat că declararea ca fiind neconstituționale a dispozițiilor art. 297 alin. (1) din C. pen. astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 3 din Legea nr. 200/2023, nu-i procură condamnatului niciun folos procesual în prezenta cauză, având în vedere soluția de respingere a contestației, precum și faptul că hotărârile judecătorești definitive pronunțate în soluționarea contestației formulate conform art. 425

1

din C. proc. pen. nu pot fi retractate prin intermediul revizuirii (fiind pronunțate fără nicio cale de atac).

Se observă, așadar, că prin hotărârea recurată, Curtea de Apel Constanța nu a procedat la o analiză a condiției legăturii excepției de neconstituționalitate invocate cu soluționarea cauzei, considerând, în esență, că există un fine de neprimire a cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional, respectiv că recurentul A. nu ar putea beneficia de calea extraordinară de atac a revizuirii.

Or, prin decizia nr. 68 din 03 noiembrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, obligatorie potrivit dispozițiilor art. 477 alin. (3) din C. proc. pen., s-a stabilit că "în interpretarea dispozițiilor art. 452 alin. (1) din C. proc. pen., o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. poate fi îndreptată și împotriva unei hotărâri penale definitive, pronunțate în soluționarea unei cereri întemeiate pe dispozițiile art. 595 din C. proc. pen.."

În considerentele acestei hotărâri s-a reținut că "Dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. reglementează un caz de revizuire sui generis care presupune întrunirea următoarelor condiții: să existe o decizie a Curții Constituționale prin care a fost declarată neconstituțională o normă legală; decizia Curții Constituționale să fi fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești; hotărârea definitivă să se fi întemeiat pe prevederea legală declarată neconstituțională; excepția de neconstituționalitate să fi fost invocată în cursul procesului penal în cauza a cărei revizuire se cere; consecințele încălcării dispoziției constituționale să continue să se producă și să nu poată fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

(...)

Conform art. 452 din C. proc. pen., hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă.

Procedura prevăzută de art. 595 din C. proc. pen. este incidentă în situația în care după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai ușoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanța urmând să ia măsuri pentru ducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor art. 4 și ale art. 6 din C. pen.. Prevederea în lege a unei fapte ca infracțiune constituie o trăsătură esențială a infracțiunii și, în mod evident, ține de latura penală a cauzei, motiv pentru care, față de dispozițiile art. 452 alin. (1) din C. proc. pen. - intitulat Hotărârile supuse revizuirii care face referire la latura penală și latura civilă a hotărârilor judecătorești definitive -, rezultă că revizuirea întemeiată pe cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. poate fi exercitată împotriva unei hotărâri penale definitive pronunțate asupra unei cereri întemeiate pe dispozițiile art. 595 din C. proc. pen., conform celor statuate prin Decizia nr. 651 din 25 octombrie 2018 a Curții Constituționale.

Prin urmare, examinarea care se realizează în procedura reglementată de art. 595 din C. proc. pen. are legătură cu latura penală a cauzei, care poate sau nu să sufere modificări.

Un alt argument de text în sensul că dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. pot fi invocate și în ipoteza unei hotărâri penale definitive prin care nu s-a soluționat fondul acțiunii penale, pronunțate în soluționarea unei cereri întemeiate pe dispozițiile art. 595 din C. proc. pen., îl reprezintă dispozițiile art. 453 alin. (4) teza a II-a din C. proc. pen., în conformitate cu care cazurile de revizuire prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. b)-d) și f) din C. proc. pen. constituie motive de revizuire dacă au dus la pronunțarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.

În mod distinct, dispozițiile art. 453 alin. (4) teza I din C. proc. pen. fac referire la netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal doar pentru cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., în conformitate cu care revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză.

Din interpretarea teleologică a dispozițiilor art. 453 alin. (4) teza I și teza a II-a din C. proc. pen. rezultă posibilitatea exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii, în baza art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., împotriva unei hotărâri definitive în vederea remedierii aspectelor de nelegalitate ce decurg din încălcarea unei dispoziții constituționale pe care s-a întemeiat hotărârea. Excepția de neconstituționalitate admisă și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești are rolul de a media calea extraordinară de atac a revizuirii.

Cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. reliefează că stabilitatea hotărârii judecătorești nu poate să primeze în raport cu prevederile cu valoare de principiu cuprinse în Constituție.

Revizuirea în cadrul deciziilor Curții Constituționale rezidă în efectele obligatorii ale deciziilor instanței de contencios constituțional și în necesitatea valorificării în concret a modului în care a fost exercitat dreptul la apărare prin invocarea în cauză a excepției de neconstituționalitate a dispoziției legale pe care s-a întemeiat hotărârea pronunțată de instanță. Numai în acest mod accesul la justiție nu apare ca formal și iluzoriu, iar sesizarea Curții Constituționale are eficiență juridică."

Așadar, Înalta Curte, în opinie majoritară, constată că, în cauză, nu a existat o analiză efectivă a îndeplinirii condiției existenței legăturii excepției de neconstituționalitate invocate cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel limitându-se la a reține, în mod greșit, de altfel, că recurentul A. nu ar putea beneficia de calea extraordinară de atac a revizuirii, întrucât hotărârile judecătorești definitive pronunțate în soluționarea contestației formulate conform art. 425

1

din C. proc. pen. nu pot fi retractate prin intermediul revizuirii (fiind pronunțate fără nicio cale de atac).

În aceste condiții, în vederea respectării principiului dublului grad de jurisdicție în materie penală, se impune desființarea hotărârii sub aspectul menționat și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, întrucât instanța de control judiciar nu s-ar putea substitui integral primei instanțe, efectuând o primă analiză a admisibilității cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția invocată în cauză, direct în faza ultimă a procesului, deoarece ar genera astfel privarea participanților de dreptul efectiv la un dublu grad de jurisdicție, dar și o limitare a echității procedurii incompatibilă cu exigențele art. 6 din Convenția europeană.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în opinie majoritară, va admite recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul deciziei penale nr. 257/P/C din data de 23 aprilie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023, va desființa, în parte, hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecarea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 297 alin. (1) din C. pen.

Va menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 85 RON, va rămâne în sarcina statului și se suportă din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul deciziei penale nr. 257/P/C din data de 23 aprilie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023.

Desființează, în parte, hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecarea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 297 alin. (1) din C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 85 RON, rămâne în sarcina statului și se suportă din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 iunie 2024.

OPINIE SEPARATĂ

Cu opinia separată în sensul reținerii cauzei și soluționării cererii de sesizare a Curții Constituționale de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Curtea de apel, instanța care a examinat în primul grad de jurisdicție cererea de sesizare a Curții Constituționale, a argumentat soluția sa. Analizând cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate invocată de contestator, Curtea de Apel Constanța a examinat condițiile de admisibilitate respectiv "legătură cu soluționarea cauzei (pertinența), din prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textului de lege criticat.(…)." Curtea de Apel Constanța a reținut că "neconstituționalitatea normei nu oferă condamnatului niciun folos procesual în cauză, subliniind, prioritar, că sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, în materie penală, nu suspendă judecarea cauzei, iar hotărârile judecătorești definitive pronunțate în soluționarea contestației formulate conform art. 425

1

din C. proc. pen. nu pot fi retractate prin intermediul revizuirii (fiind pronunțate fără nicio cale de atac)."

Cele ce preced arată că, prin considerentele hotărârii sale, Curtea de apel nu a făcut o examinare formală a condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992, folosind, pentru a se pronunța asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale, un argument care ține de admisibilitatea excepției în raport de situația particulară a căii de atac formulată de în cauză, respectiv lipsa legăturii dintre excepția invocată și fondul cauzei. Raționamentul juridic din considerentele hotărârii instanței a creat baza examinării fondului criticilor din calea de atac declarată de condamnat.

Atunci când într-o cale de atac se constată că argumentele instanței de fond nu sunt corecte instanța sesizată cu respectiva cale de atac nu retrimite cauza instanței de fond pentru a găsi alte argumente, mai apropiate de opinia instanței de recurs, ci își exercită competența de a menține sau nu raționamentul juridic al instanței de fond. Cu atât mai mult atunci când raționamentul este examinat, și se ajunge la concluzia că acesta este greșit ("Curtea de Apel limitându-se la a reține, în mod greșit, de altfel, că recurentul A. nu ar putea beneficia de calea extraordinară de atac a revizuirii, (...)".

Dacă, în recurs, s-au analizat deja argumentele apărării cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale, iar decizia examinează deja raționamentul instanței de fond, soluția de trimitere a cauzei spre rejudecare nu concordă cu o atare analiză, astfel că în opinie separată apreciez în sensul reținerii cauzei și soluționării cererii de sesizare a Curții Constituționale de către Înalta Curte de Casație și Justiție