ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 03 octombrie 2024
Deliberând asupra căii de atac declarate de petenta A., constată următoarele:
Prin decizia nr. 642 din data de 19 iunie 2024, Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 421 pct. 1 lit. a) din C. proc. pen., a respins, ca inadmisibil, apelul declarat de apelanta A. împotriva sentinței penale nr. 148/06.03.2024 pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț, în dosarul nr. x/2023, și a obligat pe aceasta la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut în esență că apelul a fost declarat de mama inculpatului împotriva sentinței penale prin care acesta a fost condamnat la pedeapsa de 6.000 de RON amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere (în varianta conducerii de către o persoană al cărei permis a fost anulat), prev. de art. 335 alin. (2) din C. pen.
Așadar, curtea de apel a reținut că, în speță, apelanta a exercitat calea de atac a apelului într-o cauză în care nu are nicio calitate dintre cele expres și limitativ enumerat de art. 409 din C. proc. pen. (reprezentant legal/soț/avocat al inculpatului), motiv pentru care, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. a) din C. proc. pen., a respins, ca inadmisibil, apelul astfel declarat.
Împotriva deciziei nr. 642 din data de 19 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a formulat o cale de atac petenta A., solicitând, în esență, revizuirea dosarului nr. x/2023, apreciind că fiul său a fost condamnat în mod nelegal și netemeinic.
Examinând cauza, cu prioritate, din perspectiva admisibilității căii de atac formulate de petenta A., Înalta Curte constată următoarele:
Înalta Curte reține că este învestită cu soluționarea unei căi de atac exercitate de petenta A. împotriva unei decizii pronunțate în apel, calea de atac fiind exercitată împotriva unei hotărâri definitive.
Astfel, se constată, prioritar, că cererea petentei A., denumită "cerere de recurs revizuire a dosarului nr. x/2023" nu este întemeiată în drept, precum și faptul că aceasta a fost înaintată instanței supreme spre a fi soluționată, fiind înregistrată ca apel.
În referire la hotărârile supuse apelului, Înalta Curte reține că potrivit art. 408 alin. (1) din C. proc. pen., calea ordinară de atac poate fi exercitată exclusiv împotriva sentințelor și încheierilor pronunțate în primă instanță, decizia atacată nefiind susceptibilă de apel.
Examinând cererea formulată în raport cu actele și lucrările aflate la dosar, Înalta Curte constată că este incidentă ipoteza în care petenta A. a promovat împotriva deciziei nr. 642 din data de 19 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, o cale de atac neprevăzută de lege, întrucât, în raport de motivele concrete invocate în cuprinsul cererii și calitatea acesteia, cererea nu poate fi calificată în nicio cale ordinară sau extraordinară de atac din cele prevăzute de C. proc. pen.
Astfel, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.
În aceste condiții, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.
Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Ca atare, atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual, intervine sancțiunea procedurală a inadmisibilității.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, calea de atac declarată de petenta A. împotriva deciziei nr. 642 din data de 19 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Văzând dispozițiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga pe petentă la plata sumei de 50 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, calea de atac declarată de petenta A. împotriva deciziei nr. 642 din data de 19 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Obligă pe petentă la plata sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03 octombrie 2024.