ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 23 septembrie 2024

Prin sentința penală nr. 132/F din data de 15.07.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, în dosarul nr. x/2017, s-au hotărât, printre altele, următoarele:

În temeiul art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat, prevăzută de 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 76 alin. (1) lit. b) rap. la art. 74 alin. (2) din Legea nr. 15/1968 și art. 5 alin. (1) C. pen.

Potrivit art. 71 alin. (1) din C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen. și art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) din C. pen. din 1969, respectiv dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a fi asociat/administrator/beneficiar real al unor societăți comerciale sau împuternicit al acestora, în țară sau în străinătate.

Potrivit art. 65 alin. (2) din C. pen. din 1969 rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen. și art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) din C. pen. din 1969, respectiv dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a fi asociat/administrator/beneficiar real al unor societăți comerciale sau împuternicit al acestora, în țară sau în străinătate, pe o durată de 5 ani.

În temeiul art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 26 din C. pen. din 1969 rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, art. 76 alin. (1) lit. b) rap. la art. 74 alin. (2) din C. pen. din 1969 și art. 80 alin. (2) din C. pen. din 1969, totul cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen.

Potrivit art. 71 alin. (1) din C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen. și art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) din C. pen. din 1969 cu referire la art. 12 din Legea nr. 241/2005, respectiv dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a fi asociat/administrator/beneficiar real al unor societăți comerciale sau împuternicit al acestora, în țară sau în străinătate.

Potrivit art. 65 alin. (2) din C. pen. din 1969 rap. la art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 și cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen. și art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) din C. pen. din 1969 cu referire la art. 12 din Legea nr. 241/2005, respectiv dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a fi asociat/administrator/beneficiar real al unor societăți comerciale sau împuternicit al acestora, în țară sau în străinătate, pe o durată de 5 ani.

În temeiul art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor în formă continuată, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, art. 76 alin. (1) lit. c) rap. la art. 74 alin. (2) din C. pen. din 1969 și art. 80 alin. (2) din C. pen. din 1969, totul cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen.

Potrivit art. 71 alin. (1) din C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen. și art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) din C. pen. din 1969, respectiv dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a fi asociat/administrator/beneficiar real al unor societăți comerciale sau împuternicit al acestora, în țară sau în străinătate.

Potrivit art. 65 alin. (2) din C. pen. din 1969 rap. la art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 și cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen. și art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) din C. pen. din 1969 cu referire la art. 12 din Legea nr. 241/2005, respectiv dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a fi asociat/administrator/beneficiar real al unor societăți comerciale sau împuternicit al acestora, în țară sau în străinătate, pe o durată de 5 ani

În temeiul art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., au fost contopite cele 3 pedepse stabilite prin prezenta sentință și i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa principală rezultantă de 3 ani închisoare.

Potrivit art. 71 alin. (1) din C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen. și art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, i-a fost aplicată inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă a închisorii, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) din C. pen. din 1969 cu referire la art. 12 din Legea nr. 241/2005, respectiv dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a fi asociat/administrator/beneficiar real al unor societăți comerciale sau împuternicit al acestora, în țară sau în străinătate.

Potrivit art. 65 alin. (2) din C. pen. din 1969 rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen. și art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, i-a fost aplicată inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă a închisorii, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) din C. pen. din 1969 cu referire la art. 12 din Legea nr. 241/2005, respectiv dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a fi asociat/administrator/beneficiar real al unor societăți comerciale sau împuternicit al acestora, în țară sau în străinătate, pe o durată de 5 ani.

Potrivit art. 86

1

alin. (1) și (2) din C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., a fost dispusă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante a închisorii aplicate inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 8 ani, care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe, potrivit art. 86

2

alin. (2) rap. la art. 82 alin. (3) din Legea nr. 15/1968.

În temeiul art. 86

3

alin. (1) din C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., s-a stabilit ca pe durata termenului de încercare inculpatul va trebui să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune Mehedinți;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

Potrivit art. 86

3

alin. (3) lit. a) din C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., s-a stabilit ca pe durata termenului de încercare inculpatul să desfășoare o activitate sau să urmeze un curs de învățământ sau de calificare ce va fi stabilit de Serviciul de Probațiune Mehedinți.

S-a stabilit ca o copie a prezentei sentințe să se comunice Serviciului de Probațiune Caraș Severin.

În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., a fost dispusă suspendarea, pe durata termenului de încercare, a executării pedepsei accesorii.

Conform art. 404 alin. (2) C. proc. pen., i-a fost atrasă atenția inculpatului asupra prevederilor referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul în care, cu rea credință nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen., a fost admisă, în parte, acțiunea civilă exercitată de Agenția Națională de Administrare Fiscală și au fost obligați inculpații A., și alții, în solidar, la plata către partea civilă a sumei de 7.690.154 RON la care au fost adăugate sumele reprezentând obligațiile fiscale accesorii datorate, în condițiile Codului de procedură fiscală.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat fiecare dintre inculpații A., și alții, la plata a câte 10.000 de RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța o astfel de hotărâre, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul din data de 23.09.2015, emis în dosarul de urmărire penală nr. 76/D/P/2014, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală a dispus, printre altele, trimiterea în judecată a inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) și (2) C. pen., complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., și spălarea banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., toate cu aplic. art. 38 C. pen. și art. 5 C. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a Penală în data de 29.09.2015, sub nr. x/2015.

După parcurgerea procedurii de cameră preliminară, la termenul din 03.04.2017, Curtea a luat act că în faza de urmărire penală Agenția Națională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă în procesul penal, cu suma de 31.861.597 de RON, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat.

Prin sentința penală nr. 199/F/18/10/2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, în dosarul nr. x/2015, cauza a fost soluționată cu privire la inculpații care au solicitat judecarea cauzei potrivit procedurii recunoașterii învinuirii prevăzute de art. 374 alin. (4) C. proc. pen. cu referire la art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Prin aceeași hotărâre a fost disjunsă cauza referitor la partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală și inculpații B., C., D., E., F., G., H., I., J., A., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., S.C. EE. S.R.L., prin administrator judiciar provizoriu FF., S.C. GG. S.R.L., prin lichidator judiciar HH. SPRL, S.C. II. S.R.L., prin lichidator judiciar JJ. SPRL, S.C. KK. S.R.L., prin lichidator judiciar HH. SPRL, și S.C. LL. S.R.L. privind atât latura penală, cât și latura civilă a cauzei, formându-se dosarul nr. x/2017.

În ceea ce privește situația de fapt, după analiza probatoriului administrat în faza de urmărire penală, respectiv în etapa cercetării judecătorești, Curtea a reținut că inculpatul A. a aderat la grupul infracțional organizat constituit de inculpații C., D., O., W., I., M. și CC., în vederea comiterii infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani, a preluat, la inițiativa inculpatului K., de la acesta și de la martorul MM., prin cesiunea părților sociale, S.C. NN., a emis, la indicațiile inculpatului K., 2 facturi fictive în valoare de 798.403 RON, în favoarea S.C. KK. S.R.L., a retras din contul bancar al S.C. NN. S.R.L. cu diverse justificări suma totală de 381.000 RON, virată în contul societății în baza facturilor fictive emise, cunoscând că aceasta provine din săvârșirea de infracțiuni.

Faptele întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat prev. și ped. de art. 7 alin. (1) din Legea 39/2003, complicitate la evaziune fiscala prev. și ped. de art. 26 C. pen. de la 1969 rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1969, spălarea banilor prev. si ped. de art. art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea 656/2002 modificată și republicată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1969.

În ceea ce privește infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat, în urma analizei situației de fapt, Curtea a reținut că sunt întrunite toate elementele de tipicitate, atât obiectivă cât și subiectivă, grupul infracțional organizat fiind format din mai mult de trei persoane, funcționând pe durata îndelungată de timp, având o structură organizatorică foarte clar definită și fiind constituit în scopul săvârșirii unor infracțiuni de evaziune fiscală și spălare de bani.

În ceea ce privește infracțiunea de spălare a banilor, prima instanță, în urma probelor administrate, a reținut că inculpații C. și D. au pus în executare mecanisme economico financiare prin care, pe de o parte, să beneficieze prin societățile pe care le controlau în mod direct sau indirect, respectiv S.C. EE. S.R.L., S.C. KK. S.R.L., S.C. GG. S.R.L., S.C. LL. S.R.L. și S.C. OO. S.R.L., cu încălcarea dispozițiilor legale, de contracte cu fonduri publice încheiate cu administrațiile publice locale din Județul Caraș Severin, iar, pe de altă parte, să se asigure că plățile către societățile respective vor fi efectuate, deși lucrările ce erau înscrise în facturile emise nu au fost executate sau au fost executate doar parțial.

Practic, pentru toate contractele câștigate de una dintre societățile din grupul EE., inculpații C. și D. ofereau în avans sau în cursul derulării contractului sume de bani de aproximativ 10% din valoarea fiecărui contract vicepreședintelui Consiliului Județean Caraș Severin, directorul Direcție Patrimoniu din cadrul Consiliului Județean Caraș Severin, membrilor comisiilor de licitații, consilierilor județeni, primarilor, existând situații în care în afara sumelor de bani erau oferite și bunuri sau erau prestate diverse servicii către beneficiarii contractelor.

În aceste condiții, instanța de fond a constatat că suma de 28.452.405 RON a fost obținută de inculpații C. și D. ca urmare a săvârșirii infracțiunilor de dare de mită, prevăzută de art. 290 C. pen., luare de mită, prevăzută de art. 289 C. pen., abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 C. pen., și a infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 13

1

din Legea nr. 78/2000 modificată, iar pentru a disimula proveniența ilicită a acesteia au introdus-o în circuite financiar contabile fictive prin intermediul S.C. EE. S.R.L., S.C. PP. S.R.L., S.C. KK. S.R.L., S.C. GG. S.R.L., S.C. LL. S.R.L. și S.C. OO. S.R.L., fiind apoi transferată în mod succesiv prin conturile bancare aparținând mai multor societăți, fiind apoi retrasă din conturile acestora prin folosirea de documente justificative fictive și înapoiată celor doi inculpați.

Sumele de bani astfel obținute au fost folosite de inculpații C. și D. pentru finanțarea în continuare a activității infracționale, pentru mituirea reprezentanților administrațiilor publice locale în scopul câștigării de noi contracte sau pentru efectuarea de plăți în baza facturilor care atestau executarea unor lucrări care în realitate nu au fost executate și pentru achiziționarea de diverse bunuri mobile și imobile, sau pentru efectuare de plăți la extern așa cum rezultă și din Sesizarea cu nr. C XII 688 din data de 28.10.2014 a Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.

Cu privire la legea penală mai favorabilă, s-a reținut că prin încheierea din data de 15.10.2019, Curtea a dispus următoarele:

În temeiul art. 386 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute prin actul de sesizare al instanței în sarcina inculpatului A. din infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat prev. și ped. de art. 367 alin. (1) și (2) C. pen., complicitate la evaziune fiscală prev. și ped. de art. 48 rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și infracțiunea de spălare a banilor prev. si ped. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea 656/2002 modificată și republicată cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 C. pen. și art. 5 C. pen., în infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat prev. și ped. de art. 7 alin. (1) din Legea 39/2003, complicitate la evaziune fiscala prev. și ped. de art. 26 C. pen. de la 1969 rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1969, spălarea banilor prev. si ped. de art. art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea 656/2002 modificată și republicată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1969.

Referitor la individualizarea pedepselor care au fost aplicate inculpaților, Curtea a constatat că activitatea de individualizare judiciară a pedepselor aplicate în cazul săvârșirii infracțiunilor de acest gen reprezintă, în contextul economic actual, o responsabilitate deosebită, prin prisma așteptărilor societății față de finalitatea actului de justiție, dar și a schimbării unor mentalități și deprinderi. De asemenea, a considerat că în cazul unor astfel de infracțiuni, anumite criterii, care de regulă sunt general acceptate ca și factori importanți în procesul de individualizare a unor pedepse, cu precădere lipsa antecedentelor penale ale infractorului, faptul că anterior comiterii faptei se bucura de o bună reputație, are un grad de instruire sau pregătire profesională peste medie etc., au o pondere mult mai redusă în determinarea pedepsei ce trebuie aplicată tocmai pe considerentul că, în cazul unor astfel de infracțiuni, infractorul profită de aceste realități pentru a-și disimula comportamentul infracțional sau a-și asigura realizarea scopului ilicit propus.

Pentru individualizarea pedepselor în acest caz, prima instanță a luat în calcul gradul de pericol social pe care îl prezintă cazul concret si persoana infractorilor, astfel încât sa se asigure scopul ei si sa se realizeze finalitatea răspunderii penale. A mai avut în vedere că scopul pedepsei nu poate fi atins decât în măsura în care aceasta corespunde gravității infracțiunii, pericolului social concret al acesteia, situației personale a infractorului și periculozității sale. Ca atare, au fost avute în vedere dispozițiile legale referitoare la limitele prevăzute de lege pentru pedepsele aplicabile în raport de infracțiunile comise, gradul de pericol social al faptei si al autorului ei, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În ceea ce privește criteriile prevăzute de art. 74 C. pen., instanța de fond a reținut că inculpații au fost judecați pentru comiterea unor infracțiuni care prin natura și gravitatea lor, prin organizarea activității infracționale reținute, prin aceea că a existat o pluralitate de inculpați, relevă un grad de pericol concret ridicat, având în vedere și că acest gen de infracțiuni, prin amploarea lor deosebită, aduc atingere unor importante valori proteguite de legea penală. Modul în care inculpații au acționat trebuie să determine aplicarea unor pedepse care să fie proporționale cu gravitatea acțiunilor inculpaților.

De asemenea, a apreciat că modul în care urmează a fi individualizate pedepsele pentru fiecare dintre acești inculpați este direct legat de rolul pe care aceștia l-au avut în derularea activității infracționale. Astfel, inculpații care au creat grupul infracțional organizat sunt cei care au controlat de la bun început această acțiune ilicită. În cazul acestora, a considerat că aplicarea unor pedepse, orientate între minimul și mediul limitelor de pedeapsă prevăzute de legea penală, cu închisoarea în regim de detenție satisface scopurile pedepsei, principiul proporționalității pedepsei cu gravitatea infracțiunii săvârșite și echitatea procesului penal în ansamblu. Această concluzie este valabilă chiar și în cazul inculpaților care nu sunt cunoscuți cu antecedente penale. Prin săvârșirea infracțiunilor de către acești inculpați, desigur, în mod conjugat, alături de participația penală și a celorlalți inculpați, s-a cauzat bugetului de stat un prejudiciu deosebit de însemnat, într-un cuantum mult superior sumei de 500.000 de euro, fără ca inculpații care au beneficiat de pe urma acestei activități infracționale să fi achitat până la momentul pronunțării hotărârii vreo sumă de bani în vederea acoperirii, fie și parțiale, a prejudiciului produs prin faptele lor.

Natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite de inculpați rezidă nu numai în limitele de pedeapsă prevăzute de lege cel puțin pentru infracțiunile de constituirea unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală și spălarea banilor, dar și în amploarea deosebită, de ansamblu, a consecințelor faptelor comise de inculpați.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepselor aplicate inculpaților, instanța de fond a apreciat că executarea acestor pedepse în regim privativ de libertate este singura modalitate de reeducare a inculpaților și constituie singura modalitate în care societatea poate avea o reacție adecvată în scopul reducerii fenomenelor infracționale de acest gen. De asemenea, executarea în regim de detenție este singura măsură ce poate da membrilor societății confirmarea că organele ce au ca rol protejarea societății reacționează ferm pentru reprimarea comportamentelor antisociale.

În ceea ce îi privește pe unii dintre inculpați, respectiv cei care au avut un aport mai redus la activitatea infracțională, Curtea a constatat că aceștia au avut anterior și ulterior săvârșirii acestor infracțiuni un comportament normal în societate, fiind justificată reținerea față de aceștia a unor circumstanțe atenuante.

În aceste condiții, prima instanță a apreciat că modul de sancționare a acestor inculpați, sub aspectul modalității de executare al pedepselor ce se vor aplica, trebuie să fie diferit de cel ce se va aplica inculpaților care au avut un rol indispensabil, precum și că prezența acestor inculpați în rândul societății este mai utilă decât înlăturarea temporară a acestora prin intermediul unor pedepse privative de libertate. Motivele menționate anterior, dar și gravitatea faptelor săvârșite, coroborat cu celelalte circumstanțe reale și personale care derivă din actele depuse la dosar determină aplicarea unor pedepse în cuantumuri mai reduse decât în cazul celorlalți inculpați și a căror executare să fie suspendată sub supraveghere.

În ceea ce privește situația pedepselor complementare și accesorii, având în vedere considerentele expuse anterior, s-a apreciat că în cauză se impune aplicarea unor restricții ale drepturilor inculpaților respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a alege, dreptul de a fi asociat/administrator/beneficiar real al unor societăți comerciale sau împuternicit al acestora, în țară sau în străinătate și dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.

Cu privire la acțiunea civilă, s-a constatat ca Statul Român - prin ANAF -Direcția Juridică a comunicat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 31.861.597 RON reprezentând prejudiciul creat bugetului de stat. Prima instanță a constatat că în cauză sunt incidente regulile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, fiind îndeplinite cumulativ elementele răspunderii civile delictuale, potrivit art. 1357 și urm. C. civ.: fapta ilicită a inculpaților, prejudiciul material, legătura de cauzalitate directă între fapta ilicită și prejudicii, vinovăția dovedită a inculpaților care au acționat cu intenție directă.

Față de argumentele reținute, Curtea a luat în considerare concluziile raportului de constatare contabilă efectuat în cauză și a apreciat că prejudiciul cauzat bugetului de stat ca urmare a operațiunilor economice raportate si înregistrate in contabilitate de S.C. PP. S.R.L., S.C. GG. S.R.L.,S.C. LL. S.R.L., S.C. KK. S.R.L., S.C. QQ. S.R.L., S.C. RR. S.R.L., S.C. SS. S.R.L., S.C. IZOLATII DE BLOCURI S.R.L. si S.C. EE. S.R.L. este de 7.690.154 RON, motiv pentru care a admis în parte acțiunea civilă exercitată de Agenția Națională de Administrare Fiscală, obligând inculpații A., și alții, în solidar, la plata către partea civilă a sumei de 7.690.154 RON la care a adăugat sumele reprezentând obligațiile fiscale accesorii datorate, în condițiile Codului de procedură fiscală.

În ceea ce privește interceptările efectuate în cauză și redate în dosarul de urmărire penală, s-a reținut că în cauza de față din adresele depuse succesiv la dosar rezultă că activitatea a fost desfășurată de Serviciul Român de Informații, singura activitate desfășurată de organele de urmărire penală vizând transcrierea acestor interceptări.

În raport de răspunsul clar din partea DIICOT, în sensul că SRI a acordat sprijin tehnic organelor de urmărire penală în contextul punerii în executare a mandatelor de supraveghere tehnică în prezentul dosar penal, având în vedere statuările Curții Constituționale a României făcute prin Decizia nr. 51/16 februarie 2016, Curtea a apreciat că se impune constatarea nulității proceselor-verbale de redare a convorbirilor și comunicărilor telefonice interceptate și care se regăsesc la dosarul cauzei în condițiile punerii în executare a autorizațiilor de interceptare de către alte organe decât cele abilitate de legea în vigoare la data îndeplinirii respectivelor acte procedurale. Prima instanță a precizat că nu a folosit aceste procese-verbale în motivarea situației de fapt pe care a reținut-o ca fiind cea reală.

În ceea ce privește faptul că raportul de constatare efectuat în cursul urmăririi penale ar fi fost întocmit în baza constatărilor efectuate de agenți ai ANAF și, în consecință, nu ar putea fi folosit ca mijloc de probă în cauză, Curtea ca constatat că documentele care au stat la baza constatării efectuate sunt cele existente la dosarul cauzei, precum și informațiile și datele contabile și fiscale existente în bazele de date publice existente, dar și date și informații rezultate din lucrările întocmite de specialiști ai ANAF. Faptul că unele dintre constatările agenților ANAF au fost utilizate în procesul de efectuare al raportului de constatare, împreună cu toate celelalte documente contabile menționate anterior, nu poate conduce la concluzia că acel raport de constatare ar fi fost nelegal întocmit sau că nu poate avea valoare probatorie în cauza de față. Astfel, Curtea a apreciat că în cauza de față nu este aplicabilă decizia nr. 461/25.06.2020 a Curții Constituționale, neputând fi aplicabilă argumentația din considerentele acelei decizii cu privire la raportul de constatare efectuat în cauză.

În ceea ce privește raportul de expertiză efectuat în cauză, Curtea a considerat că acesta nu poate fi apreciat ca având relevanță probatorie, având în vedere că acest raport este lacunar și este efectuat cu o evidentă depășire a atribuțiilor legale pe care expertul desemnat le avea, acesta arogându-și dreptul de a trage concluzii pe care doar Curtea avea posibilitatea de a le extrage din întreg materialul probatoriu aflat la dosar.

Astfel, expertiza nu solicita ca experții contabili să se pronunțe cu privire la sumele încasate de beneficiarii finali de la autoritățile contractante. De asemenea, în rechizitoriu se menționează că tranzacțiile derulate de beneficiarul final cu subcontractorii persoane juridice societăți inculpate în cauză au suport documentar, problematica fiind aceea a furnizorilor aflați pe lanțul tranzacțional care nu au raportat tranzacțiile în scopuri de autoimpunere sau care nu au prestat/livrat efectiv serviciile/mărfurile.

Într-o mare parte a expertizei au fost prezentate de o manieră generalistă diferite texte de lege despre care se afirmă că au fost avute în vedere, fără ca în analiza efectuată de expertul desemnat în răspunsul formulat la obiectivele stabilite de instanță să se facă vreo referire la încălcarea sau respectarea acestora. Pe de altă parte, tot în această secvență a raportului întocmit, expertul desemnat a făcut o apologie a facturii și a elementelor minimale pe care trebuie sa le conțină aceasta în vederea îndeplinirii unei prime condiții pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei și a cheltuielii, aspect care însă nu a fost incriminat de organul de urmărire penala, iar pe de alta parte nu ar face obiectul unei cauze penale, ci al unei cauze în contenciosul administrativ fiscal. Tot în această "secvență, a raportului de expertiză, expertul desemnat, dl. TT., a prezentat o cazuistică a C.J.U.E. în admiterea dreptului de deducere, omițând, însă, a preciza faptul că absolut toate aspectele indicate sunt valabile într-o singură ipostază, și anume tranzacția să nu fie fictiva. Per a contrario, invocarea deductibilității într-o cauză în care subzistă suspiciunea de fraudare a bugetului general consolidat al statului cu sumele cuvenite, nu numai că este lipsită de relevanță contabilă, dar nu este nici măcar aplicabilă. În acest sens, argumentul existenței facturii fiind insuficient din punct de vedere contabil și fiscal pentru exercitarea dreptului de deducere, în condițiile în care organul de urmărire penală învederează, iar instanța de judecată urmează să se pronunțe asupra aspectului ce rezultă din faptul că inculpații persoane fizice știau de mecanismul de fraudare.

În continuare, expertul desemnat, dl. TT., a analizat relațiile contractuale dintre societățile inculpate și autoritățile contractante, respectiv primării ale unor unități administrativ teritoriale, D.A.D.P. si altele. Or, acest aspect nu numai că nu a fost solicitat de obiectivul stabilit de instanța de judecată, dar cauza a fost disjunsa sub aspectul dării de mită unor funcționari publici pentru ca societățile administrate în fapt și în drept de inculpații C. si D. să câștige licitații.

De asemenea, la acest moment Curtea a arătat și faptul că în cauza de față nu are absolut nicio relevanță dacă relațiile contractuale dintre societățile inculpate si autoritățile contractante s-au finalizat prin realizarea sau nu a lucrărilor ce fuseseră contractate în beneficiul autorităților locale.

Curtea a mai constatat că expertul desemnat a analizat o serie din furnizorii incriminați de organul de urmărire penala ca fiind de tip "fantomă, și singura constatare contabila este că aceștia au emis facturi către societățile inculpate și că au prestat lucrări. Or, nu numai că expertul contabil desemnat nu știe dacă aceste societăți au prestat lucrări, dar nu a prezentat niciun element contabil și fiscal din care să rezulte că aceste societăți s-au înregistrat sau nu în evidențele contabile și au raportat fiscal tranzacțiile cu beneficiarii lor.

În răspunsul la obiectivul patru, expertul, pe lângă faptul ca i se pare suficientă existența facturii, a învederat în mod greșit principiul neutralității T.V.A. ca principiu de bază al mecanismului de T.V.A. al U.E., în sensul că apreciază existența acestui principiu raportat la relațiile directe dintre cele patru societăți persoane juridice și furnizorii direcți, fără a face referire la aplicarea principiului pe întreg lanțul tranzacțional, fără a arăta abaterile contabile și fiscale grave ale furnizorilor aflați pe "lanțul tranzacțional, care să poată oferi instanței argumente complete care să poată fi avute în vedere în soluționarea cauzei.

În prezenta speță, erau supuse expertizării contabile tranzacții complexe cu mărfuri și servicii pe un lanț tranzacțional de societăți comerciale, în contextul în care diverși furnizori participanți la tranzacții nu au evidențe contabile și fiscale, nu recunosc tranzacțiile pentru care au emis facturi și aferent cărora nu s-a realizat principiul neutralității taxei, dar și tranzacții simple furnizor - client caracterizate prin aceeași stare de fapt. Coroborarea probelor administrate de organul de urmărire penală și aprecierea asupra concludenței lor, alături de probele administrate în cursul cercetării judecătorești, revine exclusiv instanței de judecată, iar nu expertului contabil desemnat în cauză.

În esență, expertul desemnat a considerat că prin simplul fapt al existenței unor facturi fiscale, care în opinia sa sunt mijloace de probă de o valoare irefutabilă, în ceea ce privește realitatea sau fictivitatea unei operațiuni comerciale, este suficientă pentru a se concluziona, în afara oricărui dubiu, că operațiunile comerciale ce sunt descrise în cuprinsul acelor înscrisuri au fost efectiv realizate, această concluzie venind și în contextul în care inculpații B., E., F., L., N., R., T., AA., BB. și CC. au recunoscut integral activitatea infracțională, iar inculpații C., D., Y., M., W., O., P., K., X., X., G. și J. au recunoscut la rândul lor că operațiunile menționate în actul de sesizare al instanței au fost fictive, rezumându-se doar la a contesta valoarea prejudiciului stabilit prin raportul de constatare efectuat în cursul urmăririi penale.

De asemenea, Curtea a constatat că tranzacțiile financiare din cauza de față au caracteristici comune, respectiv: societățile inițiatoare a tranzacțiilor sunt în toate cazurile persoane juridice care nu au evidențe contabile, nu depun declarații și/sau le depun omisiv în scopul creării unei aparențe de legalitate; societățile inițiatoare a tranzacțiilor și care au generat așa-zisele servicii de lucrări, construcții facturate pe lanțul tranzacțional, sunt societăți care nu au avut angajați la data realizării acestor tranzacții, nu aveau active necesare derulării unor activități economice sau care nu pot face dovada intrării în gestiune a mărfurilor facturate; societățile inițiatoare a tranzacțiilor erau societăți active din punct de vedere fiscal la data tranzacțiilor, dar inactivate în perioada următoare ca urmare a nedepunerii declarațiilor sau a depunerii lor omisive exact pe perioada analizată; parte din societățile aflate pe circuitul tranzacțional au fost înființate ca "back up " chiar în perioada analizată fiind evidentă rentabilitatea financiara a circuitelor comerciale astfel create în detrimentul obligațiilor real datorate bugetului de stat; societățile inițiatoare ridicau imediat, în aproape toate cazurile, sumele de bani încasate pe circuitul tranzacțional. Toate acestea sunt caracteristicile clasice ale unor tranzacții financiare care nu au la bază operațiuni comerciale reale, fiind doar mijloace de săvârșire a infracțiunii de evaziune fiscală.

Curtea a constatat că beneficiarul final al infracțiunii de evaziune fiscale este cel la nivelul căruia se localizează avantajul fiscal, în cauza de față societățile EE., KK., GG., LL. și PP.. Prejudiciul se localizează la nivelul beneficiarului final, în condițiile în care se constată ca acestea știau că tranzacțiile care au generat acest prejudiciu au avut drept scop fraudarea bugetului de stat, aspect ce este dovedit în cauza de față.

Luând în considerare numai sumele contabilizate în conturile de cheltuieli la nivelul beneficiarului final, prejudiciul cauzat bugetului de stat ca urmare a operațiunilor economice raportate și înregistrate în contabilitate de S.C. PP. S.R.L., S.C. GG. S.R.L., S.C. LL. S.R.L., S.C. KK. S.R.L., S.C. QQ. S.R.L., S.C. RR. S.R.L., S.C. SS. S.R.L., S.C. IZOLATII DE BLOCURI S.R.L. și S.C. EE. S.R.L. este de 7.690.154 RON.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel în termen legal Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală, inculpatul A. și alții.

Inculpatul A. nu a motivat în scris apelul declarat în cauză.

Prin concluziile orale formulate în cursul dezbaterilor, acesta a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate, iar, pe cale de consecință, încetarea procesului penal, în temeiul dispozițiilor art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. pentru cele trei infracțiuni reținute în sarcina sa.

În cazul infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, a arătat că a intervenit prescripția răspunderii penale, termenul împlinindu-se în anul 2016.

În cazul infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, pedeapsa fiind cuprinsă între 2 și 8 ani închisoare, termenul de prescripție s-a împlinit în noiembrie 2019, iar pentru infracțiunea de spălare de bani pedeapsa fiind cuprinsă între 3 și 10 ani închisoare, termenul de prescripție s-a împlinit în noiembrie 2021.

Prin decizia penală nr. 252/A din data de 21 august 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2017, printre altele, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală, inculpatul A., și alții, împotriva aceleiași sentințe penale.

Au fost obligați inculpatul A., și alții, la plata sumei de câte 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorațiile cuvenite avocaților desemnați din oficiu pentru inculpații A., și alții, în cuantum de câte 1253 RON, au rămas în sarcina statului.

Împotriva deciziei penale nr. 252/A din data de 21 august 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2017, a formulat contestație în anulare contestatorul inculpat A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/2023.

În motivarea contestației în anulare, în esență, contestatorul, în temeiul cazului prevăzut de dispozițiile art. 426 lit. a) din C. proc. pen., a invocat existența ambelor teze ale literei anterior menționate, arătând că, începând cu termenul de judecată din 08.03.2023, nu s-a procedat la legala sa citare la locul de deținere, în conformitate cu dispozițiile art. 259 alin. (7) C. proc. pen., și s-a aflat în imposibilitatea de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate.

A arătat că, de la data de 16.02.2023 și până la data de 13.07.2023 a fost în stare de deținere în Centrul de Reținere și Arest Preventiv nr. 2 din mun. București, aspect pe care înțelege să îl dovedească cu Biletul de liberare nr. 14 din 13.07.2023.

Ulterior, prin încheierea din 10.07.2023, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2023.l, definitivă prin încheierea nr. 392/CP din 13.07.2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, s-a dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, măsură sub imperiul căreia se afla și la data formulării contestației în anulare care face obiectul prezentei cauze.

În aceste condiții, a apreciat că exista obligativitatea citării sale la locul deținere, prin administrația acestuia, potrivit art. 259 alin. (7) C. proc. pen., întrucât numai astfel era posibilă participarea sa la ședințele de judecată din 08.03.2023, 28.03.2023, 19.04.2023, 03.05.2023 și 17.05.2023.

A susținut că, fiind în stare de detenție, s-a aflat în imposibilitatea de a se prezenta (în lipsa citării sale la locul de deținere) și de a informa instanța cu privire la starea sa de detenție provizorie.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 431 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a solicitat să se procedeze la admiterea în principiu a contestației în anulare și, în temeiul art. 432 alin. (1) C. proc. pen., să se admită contestația în anulare pe fond, să se desființeze decizia penală nr. 252/A din 21 august 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2017, și să se procedeze la rejudecarea apelului pe care l-a declarat împotriva sentinței penale nr. 132/F din 15.07.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II - a penală, în Dosarul nr. x/2017.

În sprijinirea celor susținute, a anexat Biletul de liberare nr. 14 din 13.07.2023 și Extras cu privire la soluția pronunțată în dosarul nr. x/2023.1.

La termenul din data de 22.11.2023, constatând că sunt îndeplinite cerințele art. 431 din C. proc. pen., Înalta Curte a admis în principiu contestația în anulare formulată de contestatorul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 252/A din data de 21 august 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2017, și, la același termen, a acordat cuvântul pe fondul acesteia.

Prin decizia penală nr. 347/A din 22.11.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis contestația în anulare formulată de contestatorul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 252/A din data de 21 august 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2017.

A stabilit termen la data de 10 ianuarie 2024, cu citarea contestatorului inculpat și a intimatei părți civile A.N.A.F.

A anulat formele de punere în executare emise în baza deciziei penale nr. 252/A din data de 21 august 202, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2017.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul persoană condamnată, în cuantum de 340 RON, a rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte, analizând contestația declarată, raportat la motivele invocate de inculpat, a constatat că aceasta este întemeiată, fiind incident cazul de contestație în anulare prevăzut de 426 lit. a) teza I din C. proc. pen., respectiv când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți.

Examinând dovezile depuse de către inculpat, respectiv Biletul de liberare nr. 14 din 13.07.2023, Înalta Curte a constatat că, de la data de 16.02.2023 și până la data de 13.07.2023, inculpatul a fost arestat preventiv, aflându-se în Centrul de Reținere și Arest Preventiv nr. 2 din mun. București, astfel cum rezultă și din verificările efectuate în aplicația Ecris a Tribunalului București și a Curții de Apel București, iar instanța de apel nu a procedat la legala citare a acestuia, la locul de deținere, pentru termenele de judecată din datele de 8 martie 2023, 28 martie 2023, 19 aprilie 2023, 3 mai 2023 și 17 mai 2023 (dată la care cauza a rămas în pronunțare), fiind încălcate dispozițiile art. 259 alin. (7) și art. 420 alin. (2) din C. proc. pen.

La termenul de judecată din data de 10.01.2024, când a avut loc rejudecarea apelului, în dezbateri, apărătorul ales al inculpatului a susținut că, având în vedere faptul că sunt incidente dispozițiile art. 5 alin. (1) din C. pen., întrucât de la săvârșirea infracțiunilor și până la judecarea definitivă a acestora au intervenit una sau mai multe legi penale, a apreciat că se impune o recalificare juridică a faptelor, precum și constatarea faptului că legea penală mai favorabilă este cea cuprinsă în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022.

Astfel, a apreciat că, în cauză, sunt incidente cele două decizii pronunțate de către Curtea Constituțională a României, respectiv decizia nr. 297/2018 și decizia nr. 358/2022, precum și decizia nr. 67/2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Pe cale de consecință, a apreciat că, în cauză, sunt aplicabile termenele generale de prescripție a răspunderii penale pentru toate cele trei infracțiuni, iar în ceea ce privește acțiunea penală exercitată împotriva inculpatului A. pentru aceste trei infracțiuni ce au făcut obiectul judecății, s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale și nu mai poate fi exercitată, în continuare, acțiunea penală.

Astfel, în temeiul dispozițiilor art. 396 alin. (6) raportat la dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., a solicitat admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței penale pronunțate de către Curtea de Apel București, precum și constatarea faptului că a intervenit prescripția răspunderii penale cu privire la cele trei infracțiuni.

La interpelarea Înaltei Curți, apelantul inculpat A. a învederat că nu solicită continuarea procesului penal.

Analizând sentința penală atacată, prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în limitele art. 417 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că este fondat apelul declarat de inculpatul A., pentru următoarele considerente:

În esență, în raport cu aspectele expuse prin actul de sesizare și cu cele reținute prin sentința atacată, Înalta Curte constată că în sarcina inculpatului A. au fost reținute comiterea infracțiunilor de aderare la un grup infracțional organizat, complicitate la evaziune fiscală și spălare de bani, constând în esență în aceea că, după ce a adreat la grupul infracțional coordonat de inculpatul UU., a preluat, la inițiativa inculpatului K., de la acesta și de la martorul MM., prin cesiunea părților sociale, S.C. NN., după care, în luna septembrie 2013, a emis 2 facturi fictive în valoare de 798.403 RON, în favoarea S.C. KK. S.R.L., și a retras din contul bancar al S.C. NN. S.R.L. cu diverse justificări suma totală de 381.000 RON, virată în contul societății în baza facturilor fictive emise, cunoscând că aceasta provine din săvârșirea de infracțiuni.

Având în vedere poziția procesuală exprimată de către inculpat, care a susținut că a intervenit prescripția răspunderii penale pentru fiecare dintre infracțiunile reținute în sarcina sa și a învederat instanței că nu solicită continuarea procesului penal conform art. 18 C. proc. pen., Înalta Curte constată că în cauză se impune determinarea legii penale mai favorabile, cu luarea în considerare a criteriilor rezultate din Decizia Curții Constituționale nr. 265/2014 referitoare la evaluarea globală a dispozițiilor din legile penale succesive, inclusiv a celor referitoare la regimul juridic al prescripției răspunerii penale. În vederea efectuării acestei operațiuni, Înalta Curte, alături de compararea normelor de incriminare și a limitelor de pedeapsă aplicabile fiecăreia dintre infracțiunile de care a fost acuzat inculpatul, astfel cum sunt prevăzute prin raportare la legile penale succesive incidente, urmează să aibă în vedere și regimul juridic al instituției prescripției răspunderii penale, astfel cum a fost configurat în urma pronunțării deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, precum și deciziile pronunțate de Î.C.C.J. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, evaluate în contextul pronunțării hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene din 24 iulie 2023 în cauza C-107/23 PPU.

Relevant în cadrul acestei operațiuni de evaluare a legii penale mai favorabile este sub un prim aspect că la data de 17.06.2024 a fost pronunțată Decizia nr. 37, în dosarul nr. x/2024, de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a stabilit că:

Decizia menționată a fost publicată în Monitorulul Oficial nr. 697 din 18 iulie 2024, moment din care dezlegarea oferită de Înalta Curte problemei de drept care vizează aplicarea standardului național superior de protecție pe care îl implică principiul mitior lex a devenit obligatorie.

În raport cu aspectele expuse referitor la incidența deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, respectiv a Deciziei nr. 67/2022 a Î.C.C.J. - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Înalta Curte reține următoarele:

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018 s-a constatat soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituțională.

Ulterior, prin Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022 s-a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituționale.

Prin Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a stabilit că "Normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit princ