ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 710/2024

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată la data de 18 septembrie 2019 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B. și Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare în Informatică - ICI București, a solicitat instanței să dispună interzicerea utilizării de către pârât, în orice mod, a semnelor "mirodenya" și "mirodenii", precum și a oricărui semn identic sau similar cu mărcile "C., de la D.", "C., gust de vis fără nici un compromis" și "C." ca parte a numelor de domeniu mirodenya.ro și mirodenii-shop.ro, inclusiv în scop publicitar, atât în mediul online cât și offline, de natură a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală exclusive aparținând A.; transferul numelor de domeniu mirodenya.ro și mirodenii-shop.ro către A. și obligarea ICI la efectuarea operațiunilor necesare în vederea operării transferului; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

I.2. Sentința pronunțată de Tribunalul București, în primă instanță:

Prin sentința civilă nr. 1315 din 21 septembrie 2020, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis în parte cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B. și Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare în Informatică - ICI București; a interzis utilizarea de către pârâtul B., în orice mod, a semnelor "mirodenya" și "mirodenii", precum și a oricărui semn identic sau similar cu mărcile "C., de la D.", "C., gust de vis fără nici un compromis" și "C.", ca parte a numelor de domeniu mirodenya.ro și mirodenii-shop.ro, inclusiv în scop publicitar, atât în mediul online, cât și offline, de natură a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală exclusive aparținând reclamantei A.; a obligat pârâtul B. să transfere numele de domeniu mirodenii-shop.ro către A.; a obligat pârâtul E. la efectuarea operațiunilor necesare în vederea operării transferului anterior menționat; a respins ca rămase fără obiect capetele de cerere referitoare la numele de domeniu mirodenya.ro; a obligat pârâtul B. să plătească reclamantei A. cheltuieli de judecată în cuantum de 14.717,78 RON (onorariu avocațial, taxă judiciară de timbru).

I.3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, în apel:

Prin decizia civilă nr. 570A din 06 aprilie 2022, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul declarat de apelantul-pârât B. împotriva sentinței civile nr. 1315 din 21 septembrie 2020, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. și cu intimatul-pârât Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare în Informatică - ICI București; a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a respins cererea de interzicere a utilizării de către pârât, în orice mod, a semnelor "mirodenii" și a oricărui semn identic sau similar cu mărcile "C., de la D.", "C., gust de vis fără nici un compromis" și "C." ca parte a numelui de domeniu mirodenii-shop.ro, și de transfer al numelui de domeniu mirodenii-shop.ro către A.; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate; a obligat intimate-reclamantă la 2.000 RON cheltuieli de judecată în apel către apelant.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 570A din 06 aprilie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, au declarat recurs reclamanta A. și pârâtul B..

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 19 octombrie 2023, sub nr. x/2019, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluția din 24 octombrie 2023, a dispus efectuarea procedurilor de comunicare, astfel cum acestea sunt reglementate de dispozițiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ., stabilind în cadrul verificărilor privind îndeplinirea cerințelor de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c)-e) C. proc. civ. că cererea de recurs formulate de reclamanta A. cuprinde mențiunile privind denumirea și sediul, indicarea hotărârii care se atacă, semnătura reprezentantului conventional F., fără împuternicire avocațială în cadrul dosarului de recurs, partea a fost reprezentată de avocet G., cu împuternicire avocațială la dosarul de apel), recurenta-reclamantă a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. s-a făcut dovada acxhitării taxei judiciare de timbre în cuantum de 200 RON (dovada la fila x), conform dispozițiilor art. 24 alin. (1) și (2) raportat la art. 13 lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Cu privire la recursul declarat de pârâtul B., prin aceeași rezoluție, s-a reținut că cererea de recurs îndeplinește cerințele impuse de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) C. proc. civ., cuprinzând: mențiunile privind numele, prenumele și domiciliul recurentului-pârât; indicarea hotărârii care se atacă; semnătura electronică (avocat H., fără împuternicire avocațială în cadrul dosarului de recurs; a reprezentat partea în faza apelului - împuternicire avocațială în copie aflată la dosarul de apel); în ceea ce privește cerința impusă de lit. d) a aceluiași articol, se constată că recurentul-pârât a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. s-a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON (dovada la fila x), conform dispozițiilor art. 24 alin. (2) raportat la art. 13 lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

II.1. Motivele de recurs:

II.1.1. Recursul declarat de reclamanta A.:

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecarea apelului, cu obligarea pârâtului la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea recursului.

În dezvoltarea motivelor de recurs, prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a arătat că instanța de apel a reținut în mod greșit că analiza distinctivității mărcilor reclamantei trebuie realizată la data înregistrării de către intimat a numelor de domeniu, respectiv anul 2015, însă, față de primul capăt de cerere, trebuia raportată la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 18 septembrie 2019, față de care trebuia să analizeze temeinicia capătului 1 din cererea de chemare în judecată - respectiv dacă până la această dată intimatul i-a încălcat drepturile exclusive.

Or, instanța de apel a apreciat, astfel, să nu analizeze situația de fapt, inclusiv probatoriul până la momentul introducerii acțiunii cu încălcarea principiilor de drept procesual, dar și a prevederilor legale cuprinse în Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, republicată [art. 39 alin. (2) lit. b) coroborat cu alin. (3)] în ceea ce privește capătul 1 din cererea de chemare în judecată.

Procedând în acest mod, instanța de apel nu a mai analizat întregul probatoriu depus de reclamantă cu privire la distinctivitatea dobândită prin folosință a mărcilor sus-menționate, deși acest probatoriu a fost încuviințat de instanță și administrat în cauză.

Din perspectiva incidenței motivului de nelegalitate instituit de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în ipoteza existenței unor motive contradictorii, a arătat că instanța de apel a reținut că pârâtul nu a folosit în niciun fel mărcile "C., de la D.", "C., gust de vis fara nici un compromis", concluzie ce este contrazisă prin mai multe paragrafe din considerentele aceleași decizii, în sensul că fapta constând în înregistrarea numelui de domeniu "mirodenya.ro" a fost de natură să încalce drepturile de proprietate industrială ale reclamantei, având în vedere cvasiidentitatea cu marca C., neînlăturată de înlocuirea literei i cu lit. y), termenul mirodenya putând fi considerat o varietate de scriere a termenului C. și neputând fi considerat uzual și descriptiv.

Faptul că a reținut în cuprinsul hotărârii că apelantul-pârât a folosit semnul mirodenya ca parte a numelui de domeniu mirodenya.ro, utilizat în mod activ pentru promovarea și comercializarea condimentelor, acest fapt fiind de natură a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală aparținând reclamantei, este corect, schimbarea acestei situații juridice survenită după promovarea acțiunii nefiind de natură a înlătura sau a șterge faptele anterioare.

Cu toate acestea, instanța de apel are în vedere că respingerea ca ramase fără obiect a capetelor de cerere referitoare la numele de domeniu mirodenya.ro nu atrage lipsa culpei procesuale a pârâtului, câtă vreme fapta de încălcare a încetat după introducerea acțiunii.

Așadar, instanța de apel a concluzionat fără dubiu că intimatul a adus atingere drepturilor de proprietate intelectuală aparținând reclamantei, confirmând astfel și reținerile primei instanțe cu privire la încălcarea mărcilor acesteia sunt predominante astfel încât decizia ar fi trebuit să fie în sensul admiterii capătului 1 de cerere.

Prin completarea motivelor de recurs, cu privire la incidența prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a arătat că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, având în vedere că instanța de apel nu a indicat vreun text legal sau jurisprudență obligatorie care să definească o marcă slabă și să precizeze care sunt efectele și limitările.

Or, instanța de apel nu a aplicat normele de drept material prevăzute în cuprinsul art. 39 din Legea nr. 84/1998, republicată, pronunțând astfel o hotărâre cu încălcarea legii, în condițiile în care textul de lege nu face vreo referire la "mărci slabe", la drepturile aferente acestor "mărci slabe" și nici la restrângerea drepturilor titularilor unor astfel de "mărci slabe".

II.1.2. Recursul declarat de pârâtul B.:

Recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate și, în consecință, trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanței de apel, cu obligarea intimatei-reclamante la plața cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cauze.

În dezvoltarea motivelor de recurs, prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocând aplicarea greșită de către instanța de apel a normelor de drept material prevăzute de art. 39 și art. 45 din Legea nr. 84/1998, o primă critică față de hotărârea instanței de apel vizează modalitatea în care instanța a reținut, pe de o parte, în mod corect, faptul că, datorită caracterului slab distinctiv și descriptiv al mărcii "C.", aceasta nu conferă protecție titularului său decât în raport de reproducerea într-o formă identică celei înregistrate, utilizarea oricărei forme care prezintă diferente, chiar minore, în raport de aceasta, neavând semnificația unei încălcări a drepturilor conferite de marcă, dar, pe de altă parte, în mod contradictoriu cu propriul raționament, a reținut și faptul că denumirea de domeniu "www.x.ro", chiar prezentând unele diferențe față de forma încălcată, încalcă drepturile reclamantei, protejate prin marca menționată.

O interpretare și aplicare corectă a dispozițiilor art. 39 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 84/1998 presupune ca titularului unei mărci constituite dintr-un singur termen verbal cu caracter descriptiv pentru produsele din clasa pentru care s-a obținut înregistrarea, să îi fie asigurată protecția drepturilor conferite de marcă doar prin raportare la utilizarea unor semne identice, fără niciun element de diferențiere fată de forma înregistrată, întrucât orice element de diferențiere, chiar minor, ar putea fi mai degrabă considerat ca aluziv față de semnificația uzuală a termenului, iar nu față de marca compusă exclusiv dintr-un astfel de termen verbal.

În acest sens, eventuala comparație între un semn utilizat în comerț de către o altă persoană decât titularul mărcii și semnul slab distinctiv, care reprezintă marca, trebuie realizată la nivelul percepției de ansamblu, doar o completă identitate din punct de vedere vizual, fonetic și conceptual putând justifica eventuala constatare a unei încălcări a drepturilor conferite de marcă.

Prin urmare, în mod greșit instanța de apel, comparând marca "C.", deținută de către reclamantă, cu denumirea domeniului înregistrat de subsemnat, www.x.ro, a limitat această comparație la nivelul identității din punct de vedere fonetic, ignorând, pe de o parte diferențele în plan vizual și, eventual, conceptual.

Tocmai datorită caracterului slab distinctiv al mărcii (în realitate, gradul minim necesar a fi recunoscut acesteia, odată înregistrată; de altfel, este de presupus că reclamanta nu ar fi putut înregistra această marcă la nivel național sau la nivelul Uniunii Europene, întrucât ar fi fost lipsită de caracter distinctiv, simpla sa existența ca marcă înregistrată datorindu-se faptului că a fost înregistrată la WIPO, având ca țară de depozit Germania), identitatea între forma utilizată de către un terț, pe de o parte, și forma înregistrată, pe de altă parte, trebuie să fie completă, în plan fonetic, vizual și conceptual și, mai mult, este necesar a se acorda prevalentă în comparație unuia dintre cele trei planuri în funcție de modalitatea în care este cel mai probabil ca semnul să fie perceput de consumatori.

Astfel, fiind vorba despre o denumire de domeniu internet, cel mai probabil, comparația cea mai relevantă este cea din punct de vedere vizual, întrucât, prin natura sa, numele de domeniu internet va fi mai degrabă scris, decât rostit. Prin urmare, diferențele vizuale minime între denumirea domeniului și termenul verbal înregistrat ca marcă (majusculă inițială "M" în cazul mărcii, minusculă inițială "m" în cazul numelui de domeniu; litera "i", în cazul mărcii, înlocuită de litera "y" în cazul numelui de domeniu) înlătură practic orice risc de confuzie între cele două semne.

Exemplificativ, în ipoteza în care un consumator ar introduce secvența de caractere www.x.ro, i-ar fi imposibil să acceseze domeniul internet www.x.ro, astfel încât un astfel de consumator ar fi în mod evident conștient de diferența între semne, iar elementul de diferențiere între acestea, chiar minor, dobândește o deosebită relevanță, făcând imposibilă apariția riscului de confuzie.

De asemenea, consumatorul relevant, cunoscând sensul cuvântului "mirodenie", nu va asocia acest termen verbal în mod direct cu marca reclamantei ci, mai degrabă, cu sensul literal al cuvântului, iar în privința mărcii, va considera că doar în acele situații în care cuvântul este scris cu majusculă si în formă articulată cu articol hotărât enclitic "-a". acesta face referință ia marca reclamantei. Absența oricărui astfel de detaliu sau înlocuirea lor cu alte elemente, chiar minore, va face ca publicul consumator să perceapă semnul astfel modificat ca pe un semn diferit, indicând o origine comercială diferită decât cea a produselor comercializate sub marca reclamantei.

O interpretare și aplicare corectă a dispozițiilor art. 39 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 84/1998 la situația de fapt dedusă judecății impune constatarea absenței unei încălcări a drepturilor conferite reclamantei de marca "C.", prin utilizarea numelui de domeniu www.x.ro.

Teza greșitei interpretări și aplicări de către instanța de apel a normelor de drept material incidente este confirmată și prin raportare la dispozițiile art. 45 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998.

Or, numele de domeniu www.x.ro conține un termen verbal care reprezintă o modificare minimă, prin înlocuirea literei "i" cu litera "y", a unui cuvânt utilizat în mod uzual pentru a indica felul produselor comercializate. Întrucât această utilizare a termenului verbal nu este realizată sub titlu de marcă, ci tocmai pentru a indica felul produselor comercializate prin intermediul domeniului internet respectiv, este evident faptul că utilizarea acestuia nu poate fi interzisă, în considerarea dispozițiilor art. 45 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, de către reclamantă, în calitatea sa de titular al mărcii verbale "C.".

Prin urmare, în mod greșit instanța de apei a considerat că recurentul a încălcat, prin înregistrarea și utilizarea domeniului internet cu denumirea www.x.ro, drepturile de proprietate intelectuală conferite reclamantei de marca înregistrată la nivel internațional cu denumirea "C.".

A precizat că la momentul declanșării prezentului litigiu, pârâtul nu mai utiliza domeniul anterior înregistrat, cu numele www.x.ro, concluzie ce rezultă fără echivoc din înscrisurile depuse în probațiune de către reclamantă, împreună cu cererea de chemare în judecată - potrivit extrasului privind starea și titularul domeniului de internet www.x.ro oferit de RoTLD, la nivelul lunii septembrie 2019, anterior înregistrării cererii introductive în prezenta cauză, domeniul de internet în discuție figura cu status "în curs de ștergere", iar potrivit relațiilor comunicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - ICI București, în răspuns la interpelarea reclamantei, solicitările de modificare/ștergere a domeniilor de internet se procesează în ordine cronologică, putând apărea situații în care această ordine nu este respectată.

Chiar la momentul declanșării prezentului litigiu, reclamanta avea cunoștință despre faptul că subsemnatul nu mai utilizează domeniul recurentului www.x.ro, acesta fiind în curs de ștergere și, mai mult, acesta urmând să expire, fără a fi reînnoit, în termen de mai puțin de o lună calendaristică de la momentul înregistrării cererii introductive în prezenta cauză.

Prin urmare, față de aceste elemente, probate corespunzător prin ansamblul probelor administrate, în mod evident, nu se poate reține nicio culpă din partea recurentului, nici chiar sub aspectul culpei procesuale, întrucât nu putea fi ridicată problema "încetării" utilizării unui domeniu de internet, cu privire la care subsemnatul solicitase ștergerea și nu mai derula niciun fel de comerț prin intermediul acestuia.

Or, din lectura dispozițiilor art. 39 alin. (2) din Legea nr. 84/1998, rezultă că, în temeiul acestei norme legale, titularul unui drept exclusiv referitor la o marcă, poate solicita instanței să oblige o anumită persoană să înceteze utilizarea, însă nu ar putea interzice o utilizare care nu este actuală, respectiv, care nu mai are loc la momentul formulării acțiunii.

Prin urmare, soluția primei instanțe, de a dispune respingerea acestui capăt de cerere ca rămas fără obiect este eronată, soluția corectă, fiind aceea a respingerii ca lipsit de obiect, întrucât presupusa activitate de contrafacere derulată de pârât încetase înainte de momentul promovării acțiunii.

În continuare, fiind fundamentat pe o eroare a primei instanțe în privința modalității de respingere a capătului de cerere referitor la domeniul www.x.ro, raționamentul instanței de apel este, la rândul său, eronat, în măsura în care, în rezolvarea apelului în privința capătului de cerere referitor la cheltuielile de judecată acordate în etapa fondului, instanța de apel a reținut că respingerea cererii introductive, ca rămasă fără obiect, nu poate înlătura culpa procesuală a pârâtului și, în consecință, ar fi justificată obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată în cuantumul solicitat de către reclamantă în fața primei instanțe.

În măsura în care, analizând probatoriul, instanța de apel ar fi observat faptul că pârâtul nu mai utiliza, la nivelul lunii septembrie 2019, domeniul de internet www.x.ro. ar fi constatat că, în considerarea dispozițiilor art. 39 din Legea nr. 84/1998, nu ar putea fi solicitată încetarea unei utilizări care a fost anterior sistată în mod voluntar și, în consecință, soluția, care ar fi trebuit pronunțată de prima instanță, era cea a respingerii cererii ca lipsită de obiect, iar nu ca rămasă fără obiect.

În mod evident, în situația în care cererea ar fi fost respinsă în mod corect, ca lipsită de obiect, teza culpei procesuale a pârâtului este exclusă si, în consecință, soluția pronunțată de către instanța de apel cu privire la motivul de apel privind cheltuielile de judecată este eronat, fiind rezultatul unei greșite interpretări și aplicări a normelor de drept material.

Cu privire la încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 451 și art. 453 C. proc. civ., a menționat, sub un prim aspect, că, deși, situația cheltuielilor de judecată ce pot fi acordate părților procesului civil este reglementată prin dispoziții ale C. proc. civ. și, cei puțin aparent, ar fi o chestiune de drept procesual, iar nu de drept material, care ar face să nu fie incident în acest caz motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În realitate, având în vedere faptul că unul dintre motivele de apel invocate de pârât a vizat tocmai modalitatea de soluționare a cererii reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată, modalitatea de soluționare a capătului de cerere privind cheltuielile de judecată reprezintă o chestiune ce ține de fondul drepturilor supuse analizei pe calea apelului, iar dispozițiile ce guvernează acest drept, fiind referitoare la modalitatea de naștere și exercitare a acestui drept, chiar cuprinse în C. proc. civ., au calitatea de norme de drept material, în raport de cadrul procesual stabilit prin cererea de apel.

Or, tocmai în aplicarea dispozițiilor legale privind modalitatea de acordare a cheltuielilor de judecată în procesul civil, instanța de apel a comis o serie de erori de interpretare și aplicare a dispozițiilor relevante din C. proc. civ., acest aspect constituind un temei de nelegalitate, din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care afectează decizia recurată.

Prin decizia recurată, instanța de apel a admis apelul pârâtului, fără a face vreo mențiune în sensul că apelul ar fi fost admis doar în parte, soluție ce ar fi justificat, în temeiul art. 453 alin. (2) C. proc. civ. reducerea proporțională a cheltuielilor de judecată acordate recurentului în apel, de la 3.000 RON la 2.000 RON.

Pe de altă parte, prin admiterea apelului pârâtului, hotărârea primei instanțe a fost desființată, fie și în parte, situație în care cererea introductivă a fost respinsă în integralitate, în parte ca neîntemeiată, în parte ca rămasă fără obiect, situație în care nu mai subzistă în cauză ipoteza reglementată prin art. 453 alin. (1) C. proc. civ., pârâtul neavând calitatea de parte perdantă a procesului, în condițiile în care pretențiile intimatei-reclamante au fost respinse în integralitatea sa.

Chiar acceptând interpretarea dată de instanța de apel, potrivit căreia soluția de respingere a unui capăt de cerere ca rămas fără obiect nu lipsește de justificare acordarea de cheltuieli de judecată reclamantei, în acest caz, reclamanta s-ar regăsi în ipoteza reglementată de art. 453 alin. (2) C. proc. civ., respectiv, cheltuielile de judecată solicitate i-ar putea fi acordate doar parțial, proporțional cu partea de cerere care i-a fost respinsă ca rămasă fără obiect.

De asemenea, soluția instanței de apel, în sensul menținerii dispozițiilor din hotărârea primei instanțe cu privire la cheltuielile de judecată acordate reclamantei nu este în concordanță cu dispozițiile art. 451 alin. (2) și art. 453 alin. (2) C. proc. civ.

Or, din analiza desfășurării prezentului proces, în fața instanței de fond, rezultă că prin cererea introductivă nu au fost formulate pretenții de natură patrimonială și, în consecință, onorariul avocațial dispus în sarcina pârâtului cu titlu de cheltuieli de judecată acordate reclamantei este disproporționatul raport cu valoarea cauzei; în cadrul procesului, în fața instanței de fond, cauza a fost soluționată în doar două termene de judecată, iar întâmpinarea formulată de pârât a fost înlăturată în mod greșit, în integralitatea sa, din analiza cauzei.

Prin urmare, componenta onorariului avocațial, din cadrul cheltuielilor de judecată acordate reclamantei, este vădit disproporționată în raport cu activitatea desfășurată efectiv de avocat - acesta a redactat cererea introductivă, a asigurat reprezentarea la două termene de judecată, dintre care, în cazul primului termen, s-a dispus amânarea cauzei fără discuții, iar ulterior a redactat note scrise care, contrar reținerilor instanței de apel, nu au presupus elaborarea unui alt raționament juridic, întrucât apărările pârâtului din întâmpinare au fost ignorate de către prima instanță, astfel încât avocatul reclamantei nu a avut nevoie să îsi adapteze, modifice sau completeze susținerile în funcție de apărările pârâtului.

A menționat că cheltuielile de judecată acordate reclamantei cu titlu de onorariu avocațial au o valoare disproporționată și în raport cu circumstanțele cauzei, criteriu în raport de care instanța de apel ar fi trebuit să observe faptul că pârâtul a acționat cu bună-credință și anterior inițierii procesului, solicitând ștergerea unuia dintre domenii și nesolicitând prelungirea drepturilor privind celălalt domeniu.

De asemenea, referitor la circumstanțele concrete ale cauzei, instanța de apel ar fi trebuit să observe dezechilibrul economic vădit între părțile litigiului, respectiv, faptul că reclamanta este o societate multinațională, cu o cifră de afaceri considerabilă, în timp ce subsemnatul este o persoană fizică, derulând o activitate comercială de o întindere relativ redusă.

Prin urmare, și raportat la acest criteriu ar fi fost necesară reducerea corespunzătoare a valorii cheltuielilor de judecată acordate reclamantei.

În fine, în raport de soluția pronunțată de către prima instanță, de admitere în parte a acțiunii - este evident că, potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (2) C. proc. civ., se impunea reducerea proporțională a valorii cheltuielilor acordate.

Cu atât mai mult, în raport de modalitatea de soluționare a apelului, prin care a fost desființată în parte hotărârea primei instanțe și a fost respinsă în tot cererea introductivă, reclamanta nu mai are calitatea de parte care a câștigat procesul și, în consecință, nu mai poate justifica acordarea de cheltuieli de judecată.

Chiar dacă s-ar reține interpretarea instanței de apel, în sensul că respingerea unui capăt de cerere, ca rămas fără obiect, dă în continuare dreptul reclamantei, care a pierdut procesul, de a cere cheltuieli de judecată, cheltuielile efectiv acordate trebuie stabilite proporțional cu partea din cerere care i-a fost admisă, astfel încât menținerea de către instanța de apel a dispozițiilor referitoare la cheltuielile de judecată din sentința pronunțată în etapa fondului reprezintă o soluție nelegală, pronunțată ca rezultat al unei greșite interpretări și aplicări a normelor de drept material.

II.2. Apărările formulate în cauză:

La data de 28 noiembrie 2023, prin poștă electronică, în termen legal, intimatul-pârât Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare în Informatică - ICI București, a depus întâmpinare la recursurile formulate în cauză, prin care a solicitat, în principal admiterea excepțiilor lipsei calității sale procesuale pasive, lipsa de interes a tuturor capetelor de cerere în contradictoriu cu intimatul-pârât, inadmisibilitatea cererii față de acesta, iar în subsidiar, respingerea tuturor capetelor de cerere în contradictoriu cu intimatul-pârât ca fiind nefondate, cu respingerea cererii de cheltuieli de judecată și, în consecință, respingerea recursului.

În susținerea poziției sale procesuale, a arătat, în esență, că nu are calitate procesuală pasivă în condițiile în care recursul este declarat în legătură cu domeniile menționate și care nu îi aparțin, susținând că la data comunicării cererii de chemare în judecată a dispus blocarea domeniilor în dispută, astfel că acestea nu mai pot fi transferate, șterse sau modificate de deținător, sens în care cererea este inadmisibilă și lipsită de interes.

La data de 04 decembrie 2023, în termen legal, prin poștă electronică, reclamanta A. a depus întâmpinare la recursul declarat de pârâtul B., prin care a invocat, în principal, excepțiile nulității și inadisibilității recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea căii de atac, ca nefondate.

Cu privire la excepția nulității celui de-al doilea motiv de recurs, a arătat că recurentul-pârât prin acesta urmărește o reanalizare a probatoriului administrat în fața instanței de fond, ceea ce nu este permis în recurs.

Cu privire la excepția inadmisibilității căii de atac a precizat că motivul de casare ce privește cheltuielile de judecată nu se încadrează în dispozițile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., făcând trimitere la decizia nr. 3, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea unui recurs în interesul legii.

Pe fondul recursului, a susținut că instanța de apel a realizat o analiză corectă a indetității/similiarității semenelor aflate în conflict pornind de la principiul consacrat pe cale jurisprudențială de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, și anume analiza globală a semnelor aflate în conflict.

Cu privire la proporționalitatea și caracterul rezonabil al cheltuielilor de judecată acordate de Tribunalul București, recurenta-reclamantă a precizat că activitatea reprezentanților convenționali (referitor la onorariile avocațiale) a implicat un grad de specializare în domeniul proprietății industriale și o serie largă de activități, care nu s-au desfășurat nu doar în fața instanței de judecată, care s-au datorat faptelor ilicite ale recurentului-pârât, care fiind căzut în pretenții s-a reținut culpa sa.

La data de 11 martie 2024, prin poștă electronică, recurenta-reclamantă și recurentul-pârât au depus concluzii scrise, prin care au solicitat admiterea recursurilor promovate în cauză.

II.3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți:

Reținând incidența dispozițiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Dispozițiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtru, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 18 septembrie 2019, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicare și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 11 decembrie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea recursurilor la data de 27 februarie 2024, în ședință publică, cu citarea părților.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

După cum rezultă din mențiunile cuprinse la pct. I al prezentei decizii, prima instanță a interzis utilizarea de către pârâtul B., în orice mod, a semnelor "mirodenya" și "mirodenii", precum și a oricărui semn identic sau similar cu mărcile "C., de la D.", "C., gust de vis fără nici un compromis" și "C.", ca parte a numelor de domeniu mirodenya.ro și mirodenii-shop.ro, inclusiv în scop publicitar, atât în mediul online, cât și offline, de natură a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală exclusive aparținând reclamantei A.; a obligat pârâtul B. să transfere numele de domeniu mirodenii-shop.ro către A.; a obligat pârâtul E. la efectuarea operațiunilor necesare în vederea operării transferului anterior menționat; a respins ca rămase fără obiect capetele de cerere referitoare la numele de domeniu mirodenya.ro; a obligat pârâtul B. să plătească reclamantei A. cheltuieli de judecată în cuantum de 14.717,78 RON (onorariu avocațial, taxă judiciară de timbru).

Prin decizia pronunțată în apel, sentința apelată a fost schimbată în parte, fiind respinsă cererea de interzicere a utilizării de către pârât, în orice mod, a semnelor "mirodenii" și a oricărui semn identic sau similar cu mărcile "C., de la D.", "C., gust de vis fără nici un compromis" și "C." ca parte a numelui de domeniu mirodenii-shop.ro, și de transfer al numelui de domeniu mirodenii-shop.ro către A. .

Din interpretarea coroborată a dispozitivelor hotărârilor succesive pronunțate de cele două instanțe de fond rezultă că, în final, instanța de apel a interzis utilizarea de către pârâtul B., în orice mod, a semnului "mirodenya" și a respins ca rămase fără obiect capetele de cerere referitoare la numele de domeniu mirodenya.ro.

Totodată, instanța de apel a păstrat obligarea pârâtului B. să plătească reclamantei A. cheltuieli de judecată în cuantum de 14.717,78 RON (onorariu avocațial, taxă judiciară de timbru).

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în primul rând, reclamanta A., care urmează a fi respins ca nefondat.

În primul rând, reclamanta critică statuarea potrivit căreia analiza distinctivității mărcilor reclamantei trebuie realizată la data înregistrării de către intimat a numelor de domeniu, respectiv anul 2015, în vreme ce, potrivit recurentei, reperul legal potrivit este momentul introducerii acțiunii deduse judecății de față.

Acest motiv nu poate fi primit.

Potrivit art. 39 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, în forma în vigoare la data sesizării instanței, (1) Înregistrarea mărcii conferă titularului său un drept exclusiv asupra mărcii. (2) Fără a aduce atingere drepturilor titularilor dobândite înainte de data depunerii cererii sau de data de prioritate a mărcii înregistrate, titularul acesteia poate cere instanței judecătorești competente, printr-o acțiune în contrafacere, să interzică terților să utilizeze, în activitatea lor comercială, fără consimțământul său:

a) un semn identic mărcii, pentru produse sau servicii identice celor pentru care marca a fost înregistrată;

b) un semn pentru care, datorită faptului că este identic sau asemănător cu o marcă și din cauză că produsele sau serviciile cărora li se aplică marca sunt identice sau similare, există un risc de confuzie în percepția publicului, incluzând riscul de asociere între semn și marcă (…)

Recurenta pretinde că, prin statuarea criticată, Curtea de Apel a încălcat dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. b) și ale alin. (3) din Legea nr. 84/1998, însă nu dezvoltă o veritabilă critică de nelegalitate, prin care să arate cum trebuie interpretate textele de lege indicate și care sunt elementele din care rezultă necesitatea evaluării gradului de distinctivitate al mărcii care constituie temeiul acțiunii în contrafacere prin raportare la data introducerii acestei acțiuni.

Instanța judecătorească a fost învestită cu o acțiune în contrafacere, acțiune care tinde la înlăturarea atingerilor ilicite aduse dreptului exclusiv conferit recurentei-reclamante de mărcile sale înregistrate. Ca urmare, pentru evaluarea existenței unei atingeri ilicite, relevant este gradul de distinctivitate dobândit de mărcile înregistrate de recurenta-reclamantă, la data pretinsei contrafaceri, respectiv la data înregistrării numelor de domeniu la care se referă acțiunea de față.

Rezultă prin urmare că această critică nu poate fi reținută, fiind nefondată. În consecință, nu pot fi primite nici criticile cu caracter subsecvent, constând în neanalizarea probelor referitoare la distinctivitatea dobândită prin folosire ulterior anului 2015, această omisiune de analiză fiind rezultatul statuării în drept confirmate prin respingerea motivului de nelegalitate formulat. Nu sunt, prin urmare, incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

O altă categorie de critici privește greșita statuare a instanței de apel cu privire la caracterul slab distinctiv al mărcilor pe care se fundamentează acțiunea recurentei-reclamante. În această privință, recurenta-reclamantă arată că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, având în vedere că instanța de apel nu a indicat vreun text legal sau jurisprudență obligatorie care să definească o marcă slabă și să precizeze care sunt efectele și limitările acestei calificări. Se invocă pe cale de consecință încălcarea dispozițiilor art. 39 din Legea nr. 84/1998.

Nici această critică nu poate determina reformarea deciziei recurate, pentru motivele care urmează.

După cum rezultă din dispozițiile art. 39 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998, la cererea titularului mărcii poate fi interzisă utilizarea unui semn pentru care, datorită faptului că este identic sau asemănător cu o marcă și din cauză că produsele sau serviciile cărora li se aplică marca sunt identice sau similare, există un risc de confuzie în percepția publicului, incluzând riscul de asociere între semn și marcă. Pentru a se reține contrafacerea în această ipoteză normativă, este necesar să se rețină existența unui risc de confuzie, fie directă (publicul crede că produsul ori serviciul provine de la titularul mărcii), fie indirectă (publicul asociază semnul cu marca, existând așadar riscul de alterare a funcțiilor specifice mărcii).

Corespunde unei jurisprudențe constante că riscul de confuzie între marca înregistrată și semnul folosit ca marcă (inclusiv numele de domeniu) se evaluează global, examinându-se impresia globală produsă asupra consumatorului obișnuit și rezonabil de avizat din punct de vedere vizual, fonetic și conceptual (C - 334/05, OAPI/Shaker).

Existența unui risc de confuzie depinde de numeroși factori și mai ales de cunoașterea mărcii pe piață, de asocierea care poate fi făcută cu semnul utilizat sau înregistrat, de gradul de similitudine între marcă și semn și între produsele sau serviciile desemnate. Riscul de confuzie trebuie apreciat, așadar, în mod global, ținând seama de toți factorii pertinenți din cauză (C - 39/97, Canon, pct. 16; C - 705/17, Hannsson, pct. 41).

În ceea ce privește distinctivitatea, trebuie reținut că, odată înregistrată, orice marcă este prezumată a avea fie și un nivel minim de distinctivitate, distinctivitatea neputând fi negată pur și simplu pe cale incidentală, într-o acțiune în apărarea drepturilor (în acest sens, a se vedea și C 196/11, F 1 Live)

Atât jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, cât și jurisprudența națională admit însă în mod constant că există grade diferite de distinctivitate a mărcilor înregistrate; cu cât este o marcă mai distinctivă, va fi suficient un grad mai redus de similaritate pentru a se reține riscul de confuzie între marcă și semn - fie și riscul de confuzie indirectă, sub forma asocierii produselor și serviciilor celor două întreprinderi concurente. Dimpotrivă, cu cât marca are o distinctivitate mai redusă, spre exemplu întrucât are un pronunțat caracter descriptiv al produsului ori serviciului oferit, în contextul analizei de ansamblu arătate în cele ce preced, riscul de confuzie va tinde să fie reținut cu precădere în cazul unei similarități mai ridicate între marcă și semn, de natură a face să se rețină riscul de confuzie chiar și în cazul distinctivității mai reduse.

În cauzele C-251/95, SABEL v Puma, precum și C 39/97, Canon, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că riscul de confuzie este mai mare în cazul mărcilor care beneficiază de o distinctivitate sporită - indiferent dacă aceasta rezultă din chiar caracteristicile mărcii ori din renumele acesteia pe piață, în cazul mărcilor notorii - și mai redusă în cazul mărcilor mai puțin distinctive (de asemenea, T - 102/14, Deutsche Post AG/OAPI).

S-a reținut în jurisprudența Curții de Justiție că elementele descriptive, nedescriptive sau cu caracter distinctiv scăzut ale unei mărci complexe au în general o pondere mai redusă în cadrul analizei similitudinii dintre semne decât elementele care prezintă un caracter distinctiv mai important, care au de asemenea o capacitate mai mare de a domina impresia de ansamblu produsă de această marcă.

Pe de altă parte, în cazul în care marca anterioară și semnul a cărui înregistrare se solicită coincid într-un element cu caracter distinctiv slab sau descriptiv în ceea ce privește produsele și serviciile în cauză, este real că aprecierea globală a riscului de confuzie va conduce în mod frecvent la constatarea inexistenței acestui risc.

Totuși, constatarea existenței unui risc de confuzie nu poate, datorită interdependenței factorilor relevanți în acest sens, să fie exclusă ex ante și indiferent de situație. Aaprecierea individuală a fiecărui semn pentru a se determina impresia de ansamblu degajată de acesta, astfel cum este impusă de jurisprudența constantă a Curții, trebuie efectuată în funcție de circumstanțele specifice ale speței, iar nu în temeiul unor prezumții cu caracter general, precum inexistența riscului de confuzie în cazul unor elemente descriptive ori cu grav scăzut de distinctivitate (C - 705/17, Hannsson, pct. 53 - 55).

Aplicând aceste principii jurisprudențiale cauzei de față, se constată că prin decizia recurată s-a reținut, în primul rând, că reclamanta este titulara mărcii verbale "C., de la D." înregistrată la OSIM sub nr. x la data de 18 octombrie 2010, pentru clasele 29 și 30, inclusiv pentru condimente și mirodenii, mărcii verbale "C., gust de vis fără nici un compromis" înregistrată la OSIM sub nr. x la data de 25 mai 2010, pentru clasele 29 și 30, inclusiv pentru condimente și mirodenii și a mărcii verbale "C." înregistrată la WIPO sub nr. x la data de 07.10.2010, pentru clasele 29, 30.

În ceea ce privește marca "C.", Curtea de Apel s-a raportat la înțelesul comun al substantivului mirodenie (plural: mirodenii) pentru a aprecia că această marcă ar fi intrat sub incidența art. 5 alin. c) și d) din Legea nr. 84/1998: c)- mărci compuse exclusiv din semne sau din indicații devenite uzuale în limbajul curent (...) și d) - mărci compuse exclusiv din semne sau din indicații, putând servi în comerț pentru a desemna felul, calitatea, cantitatea, destinația, valoarea, proveniența geografică sau data fabricației produsului ori a prestării serviciului sau alte caracteristici ale acestora.

Reclamanta a inregistrat la nivel international marca verbală "C.", in virtutea faptului că, la nivelul limbilor de circulatie internațională, elementul verbal "mirodenie" nu are aceeași semnificatie ca in limba română, deci nu poate fi socotit descriptiv, apărând ca fiind lipsit de semnificație intrinsecă, deci fantezist.

Curtea a reținut însă și că, prin înregistrare se prezumă că marca îndeplinește un minim de distinctivitate, protecția fiind restrânsă, în principiu, la forma în care a fost înregistrată.

În ceea ce privește marca verbală "C., de la D.", Curtea constată că elementul dominant trebuie socotit elementul "D.", atat pentru considerentele anterior expuse, conform cărora un termen uzual nu poate fi înregistrat ca marcă și deci nu poate fi socotit nici dominant în cadrul mărcii, cat și pentru faptul că elementul "D." centrează atenția asupra producătorului, îndeplinind astfel funcția specifică a mărcii, de a indica proveniența produselor sau serviciilor.

În ceea ce priveste marca verbală "C., gust de vis fără nici un compromis", Curtea de Apel s-a raportat la jurisprudența relevantă a Curții de Justiție în materia semnelor verbale cu conotație elogioasă (sloganuri), pentru a concluziona că li se aplică aceleași criterii precum cele incidente altor tipuri de mărci verbale, dar și că marca urmează a fi considerată protejată ca ansamblu, în formula în care a fost înregistrată, iar nu prin raportare la diferitele părți componente, care intră sub incidența art. 5 lit. c) și d) din Legea nr. 84/1998.

Raportându-se la numele de domeniu de internet înregistrate de recurentul-pârât B., respectiv "mirodenii-shop.ro" și "mirodenya.ro", Curtea de Apel a reținut că protectia marcilor "C.", "C., de la D." și "C., gust de vis fără nici un compromis" se limitează la forma înregistrată și nu acoperă și elementele folosite uzual în limbaj curent, respectiv termenii mirodenie/mirodenii. În consecință, s-a reținut neîncălcarea mărcilor recurentei-reclamante prin folosirea numelui de domeniu "mirodenii-shop.ro".

Chiar dacă într-o manieră succintă, Curtea de Apel a aplicat criteriile relevante rezultate din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene și a concluzionat în mod legal că, în contextul unei analize de ansamblu, semnul verbal mirodenii-shop.ro are un caracter descriptiv pentru substantivul comun mirodenii, neexistând risc de confuzie cu mărcile opuse de recurenta-reclamantă.

De vreme ce instanța devolutivă a enunțat și aplicat corect criteriile de evaluare a similitudinii și riscului de confuzie între mărci și semnul folosit, criticile formulate sunt nefondate, nefiind apte să releve o interpretare și aplicare greșită a legii, în sensul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Din perspectiva incidenței motivului de nelegalitate instituit de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susținut existența unor motive contradictorii, arătând că instanța de apel a reținut că pârâtul nu a folosit în niciun fel mărcile "C., de la D.", "C., gust de vis fara nici un compromis", concluzie ce este contrazisă prin mai multe paragrafe din considerentele aceleași decizii, în sensul că fapta constând în înregistrarea numelui de domeniu "mirodenya.ro" a fost de natură să încalce drepturile de proprietate industrială ale reclamantei, având în vedere cvasiidentitatea cu marca C., neînlăturată de înlocuirea literei i cu lit. y), termenul mirodenya putând fi considerat o varietate de scriere a termenului C. și neputând fi considerat uzual și descriptiv.

Trebuie observat că nu există nicio contrarietate între considerentele instanței de apel, în maniera susținută de recurenta-reclamantă.

Prin considerentele deja analizate în cele ce preced, instanța de apel a reținut că folosirea semnului mirodenii-shop.ro nu aduce atingere celor trei mărci invocate de recurenta-reclamantă, inexistența riscului de confuzie fiind reținută, între altele, și prin raportare la caracterul slab distinctiv al mărcii C., respectiv prin raportare la diferențele semnificative între mărcile verbale "C., de la D.", respectiv "C., gust de vis fără nici un compromis", pe de-o parte, și semnele folosite, pe de altă parte. S-a arătat astfel că protecția mărcilor se limitează la forma inregistrată și nu acoperă și elementele folosite uzual in limbaj curent, respectiv termenii mirodenie/mirodenii.

În schimb, în ceea ce privește celălalt nume de domeniu, mirodenya.ro, Curtea de Apel a reținut că înregistrarea numelui de domeniu "mirodenya.ro" a fost de natură să încalce drepturile de proprietate industrială ale reclamantei, avand in vedere cvasiidentitatea cu marca C., neînlăturată de înlocuirea literei "i" cu litera "y", termenul mirodenya putând fi considerat o varietate de scriere a termenului "I."a si neputând fi considerat uzual și descriptiv.

Or, din expunerea succesivă a considerentelor Curții de Apel rezultă cu evidență lipsa contrarietății, de vreme ce s-a reținut că elementele folosite uzual in limbaj curent sunt termenii mirodenie/mirodenii, în vreme ce paragraful următor se referă la marca C., respectiv la numele de domeniu mirodenya.ro.

Nu se poate, prin urmare, constata o contradicție sancționabilă sub imperiul cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ci despre o evaluare diferită a similarității și riscului de confuzie în cele două situații de asemenea (sensibil) diferite. Pe de altă parte, în măsura în care ar tinde să afirme că se impune o analiză similară și în privința semnului verbal mirodenya.ro, practic recurenta-reclamantă ar tinde la respingerea în tot a acțiunii sale, ceea ce însă în mod evident nu îi profită și nici nu reprezintă finalitatea reală a criticilor formulate.

Se constată prin urmare că recursul reclamantei este în întregime nefondat, nefiind incidente cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., motiv pentru care recursul va fi respins ca atare (art. 496 alin. (1) C. proc. civ.).

În ceea ce privește recursul pârâtului B., acesta susține în primul rând, în mod amplu, că în mod greșit instanța de apei a considerat că recurentul a încălcat, prin înregistrarea și utilizarea domeniului internet cu denumirea www.x.ro, drepturile de proprietate intelectuală conferite reclamantei de marca înregistrată la nivel internațional cu denumirea "C.", diferențele amplu discutate fiind de natură a înlătura orice risc de confuzie.

De asemenea, recurentul-pârât invocă faptul că nu mai utiliza domeniul anterior înregistrat, cu numele www.x.ro, concluzie ce rezultă fără echivoc din înscrisurile depuse în probațiune de către reclamantă, împreună cu cererea de chemare în judecată - potrivit extrasului privind starea și titularul domeniului de internet www.x.ro oferit de RoTLD, la nivelul lunii septembrie 2019, anterior înregistrării cererii introductive în prezenta cauză, domeniul de internet în discuție figura cu status "în curs de ștergere", iar potrivit relațiilor comunicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - ICI București, în răspuns la interpelarea reclamantei, solicitările de modificare/ștergere a domeniilor de internet se procesează în ordine cronologică, putând apărea situații în care această ordine nu este respectată.

Potrivit recurentului, chiar la momentul declanșării prezentului litigiu, reclamanta avea cunoștință despre faptul că pârâtul nu mai utilizează domeniul www.x.ro, acesta fiind în curs de ștergere și, mai mult, ac