ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 652/2024

Ședința publică din data de 06 martie 2024

Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Reșița la 17.09.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța în contradictoriu cu pârâtul B., să dispună anularea partajului autentificat la notar prin încheierea nr. 2043 din data de 03.09.2020, partaj efectuat după sentința de divorț definitivă în 11.08.2020.

Prin sentința civilă nr. 1652 din 13 octombrie 2022, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în dosarul nr. x/2021, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul B., având ca obiect anulare act-anulare partaj, fiind obligată reclamanta la plata către pârât a sumei de 3 000 RON cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial.

Prin decizia nr. 89 din 29 martie 2023, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a respins apelul formulat de apelanta reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 1652/13.10.2022, pronunțate de Tribunalul Caraș-Severin.

Împotriva deciziei civile nr. 89 din 29 martie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara a formulat recurs reclamanta A., ce a fost înregistrat pe rolul secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin cererea de recurs formulată, recurenta-reclamant reia situația de fapt din dosar, arătând, în esență, că aceasta a semnat actul de partaj într-un moment în care se afla în incapacitate psihică, fiind sub tratament pentru anxietate.

Recurenta face referiri la proba testimonială administrată în cauză, arătând că martorii audiați ar fi fost și aceștia influențați în mod direct sau indirect de intimatul-pârât.

Conchizând, susține recurenta că acesteia îi sunt aplicabile dispozițiile art. 1216 alin. (4) din C. civ., apreciind că a demonstrat, prin cele afirmate, că actul ar f fost încheiat sub violență.

Recurenta nu a procedat la încadrarea criticilor în motivele de casare.

În data de 26.07.2023, intimatul B. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca fiind nul, față de nemotivarea acestuia în fapt și în drept.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei, care a depus răspuns la întâmpinare, prin care arată că înțelege să se prevaleze de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în susținerea căii de atac.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

II.1. Examinând recursul declarat de recurenta-reclamantă A., în raport cu excepția nulității, invocată din prin întâmpinare de intimatul B., a cărei analiză este prioritară, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege.

În conformitate cu prevederile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. De asemenea, potrivit art. 488 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute la pct. 1-8 din acest text legal.

Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 483 alin. (3) și ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., rezultă că recursul este calea extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformității sale cu regulile de drept material și/sau procesual aplicabile, astfel că părțile nu au posibilitatea de a o critica pentru motive de netemeinicie. Cu alte cuvinte, în recurs se exercită strict un control de legalitate al hotărârii, prin raportare la motivele de casare prevăzute, în mod expres și limitativ, la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanței de recurs reanalizarea mijloacelor de probă administrate sau reevaluarea situației de fapt.

Ca atare, faptele sunt stabilite, în mod suveran, de instanțele de fond, în timp ce instanța de recurs judecă hotărârea, iar nu procesul, în sensul că nu rejudecă tot dosarul, ci verifică modalitatea în care au fost aplicate, de către instanța de apel, normele de drept procesual și/sau de drept material situației de fapt deja stabilite.

Scopul recursului transcede interesului particular și constă în asigurarea unui cadru juridic coerent și unitar, printr-o interpretare și aplicare uniformă a legii materiale și/sau procesuale, în timp ce interpretarea mijloacelor de probă este de resortul convingerii judecătorului de fond, care administrează probele și le poate aprecia (în primă instanță) sau, după caz, reaprecia și completa (în apel).

În acest context, nu se poate pretinde instanței de recurs cenzurarea aprecierii probatoriului, transformând-o într-o a treia instanță de fond, în mod vădit contrar rolului și funcțiilor căii extraordinare de atac a recursului.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 din C. proc. civ. iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța, care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În litigiul pendinte, verificând cererea de recurs, se constată, pe de-o parte, că recurenta nu a procedat la încadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. iar, pe de altă parte, că acestea reprezintă o reiterare a motivelor invocate prin acțiunea principală și a motivelor de apel formulate împotriva sentinței tribunalului, care și-au găsit deja o dezlegare jurisdicțională prin decizia pronunțată în apel, recurenta-reclamantă ignorând faptul că asupra acestora a existat deja o cenzură și o judecată din partea instanței de apel, care a arătat argumentele pentru care criticile respective nu pot fi primite.

Or, prin motivele de recurs, recurenta trebuia să indice, punctual, de ce sunt greșite considerentele instanței de apel care sprijină soluția adoptată. Aceasta, însă, fără să arate motivele pentru care consideră nelegală dezlegarea dată de instanță în faza procesuală a apelului, repune în discuție aceleași aspecte, reiterând aspectele de fapt din dosar și omițând faptul că obiectul recursului îl constituie raționamentul curții de apel.

În ceea ce privește susținerea potrivit căreia în cauză erau incidente dispozițiile art. 1216 alin. (4) din C. civ., Înalta Curte constată că instanța de apel s-a pronunțat asupra acestui aspect, reținând că nu s-a demonstrat exercitarea vreunui act de violență morală din partea intimatului la momentul semnării actului de partaj.

Recurenta nu a formulat critici împotriva raționamentului instanței sub acest aspect, în sensul invocării încălcării sau aplicării greșite a unor norme de drept material, care au stat la baza raționamentului instanței de apel, simpla nemulțumire a părții cu privire la răspunsul dat de curtea de apel criticilor invocate, și reiterarea acestora în calea extraordinară de atac, nefiind suficientă pentru a atrage casarea deciziei recurate.

Mai mult, criticile din cererea de recurs se referă la modul de interpretare a probatoriului de către instanță, prin acestea susținându-se că și martorii audiați în cauză ar fi fost influențați de personalitatea pârâtului, ori că medicul specialist audiat ca martor nu a dorit să fie implicat în chestiunea litigioasă dedusă judecății, astfel că s-ar fi ferit să facă aprecieri cu privire la afectarea discernământului acesteia.

Recurenta a dedus, astfel, judecății aspecte de netemeinicie, criticile acesteia vizând modalitatea în care a fost evaluat probatoriului de către instanța de apel, constatând inexistența unui act de violență morală și a unui caz de abolire a consimțământului.

Așadar, în condițiile în care recurenta nu a formulat argumente, prin care să susțină greșita interpretare a unor norme citate de instanța de apel, Înalta Curte nu poate proceda la analiza criticilor din recurs din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocate de parte abia prin răspunsul la întâmpinare.

O astfel de modalitate de redactare a memoriului de recurs nu se circumscrie exigențelor art. 488 din C. proc. civ., care presupune ca, în calea de atac a recursului, să fie deduse judecății critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanței de apel.

Ca atare, cum criticile formulate de recurenta-reclamantă nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. .488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și cum, în cauza de față, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din același cod, precum și la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.

Dată fiind prioritatea soluționării excepției nulității recursului, precum și efectele pe care aceasta le produce, celelalte aspecte subsumate prezentei căi de atac nu mai pot fi analizate, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ.

Cât privește cererea formulată de intimat, de acordare a cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, aceasta urmează a fi admisă iar, în temeiul art. 453 coroborat cu art. 494 din C. proc. civ., va obliga pe recurenta A. la plata sumei de 2000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul B., conform chitanței de la dosar, care atestă efectuarea acestor cheltuieli.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția nulității recursului, invocată de intimat prin întâmpinare, și va anula recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 89 din 29 martie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, obligând recurenta și la plata cheltuielilor de judecată către intimatul B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 89 din 29 martie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

Obligă recurenta-reclamantă la plata către intimatul-pârât B. a sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 06 martie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.