ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 650/2024

Obiectul cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Regională a Finanțelor Publice București, Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii - D.G.R.F.P București, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 438.729 RON, cu titlu de despăgubiri, pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin activitatea ilicită cu caracter continuat derulată împotriva reclamantei, îmbrăcând forma faptei ilicite.

Sentința pronunțată de Tribunalul București Prin sentința civilă nr. 788 din 05 mai 2022, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, instanța a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta ANAF-DGRFP-Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii. A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 73.500 RON reprezentând cheltuieli de judecată, din care suma de 2500 RON onorariu avocat aferent facturii nr. x/06.04.2017, suma de 15.000 RON onorariu avocat aferent facturii nr. x/06.04.2017, 4000 RON onorariu aferente facturilor x/06.04.2017 și y/06.04.2017, suma de 4000 RON onorariu avocat aferent facturii nr. x/14.07.2017, suma de 2000 RON onorariu avocat aferent facturii nr. x/14.07.2017, suma de 2000 RON onorariu avocat aferent facturii nr. x/14.07.2017, suma de 6000 RON aferentă facturii nr. x/05.07.2018, suma de 5000 RON aferentă facturii nr. x/21.08.2018, suma de 7000 RON aferentă facturii nr. x/09.10.2018, suma de 2000 RON aferentă facturii nr. x/09.10.2018, suma de 3000 RON contravaloare factură x/05.12.2018, suma de 2000 RON contravaloarea factură x/08.03.2019, suma de 5000 RON contravaloare factură x/26.05.2020, suma de 7000 RON reprezentând contravaloarea factură nr. x/20.10.2021, suma de 7000 RON onorariu expert achitat în dosar nr. x/2017. A respins cererea pentru rest, ca neîntemeiată.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București Prin decizia nr. 223A din 14 februarie 2023, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins apelul declarat de apelanta-pârâtă ANAF - DGRFP - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii împotriva sentinței civile nr. 788/05.05.2022 pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă, ca nefondat. A admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 788/05.05.2022 pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă. A schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că suma la care va fi obligată pârâta la plata către reclamantă este în cuantum de 185.742,11 RON reprezentând despăgubiri, din care suma de 30.000 RON reprezentând contravaloare servicii de consultanță și asistență aferentă facturilor nr. x/21.09.2016, nr. y/20.10.2016, nr. z/14.11.2016, nr. w/19.12.2016, nr. t/01.04.2016, nr. s/08.07.2016 si nr. 481/23.12.2016, suma de 5000 RON reprezentând contravaloare servicii de consultanță fiscală aferentă facturii nr. x/30.12.2016, suma de 5000 RON reprezentând contravaloare servicii aferente facturii nr. x/12.01.2017, suma de 20.000 RON onorariu avocat aferent facturii nr. x/18.04.2017, suma de 11.337,13 RON onorariu avocat aferent facturii nr. x/14.11.2019, suma de 5382,49 RON onorariu avocat aferent facturii nr. x/18.04.2017, suma de 5382,49 onorariu avocat aferent facturii nr. x/18.04.2017, suma de 5000 RON onorariu avocat aferent facturii nr. x/06.04.2017, suma de 2500 RON onorariu avocat aferent facturii nr. x/06.04.2017, suma de 15.000 RON onorariu avocat aferent facturii nr. x/06.04.2017, 4000 RON onorariu aferente facturilor x/06.04.2017 și y/06.04.2017, suma de 4000 RON onorariu avocat aferent facturii nr. x/14.07.2017, suma de 2000 RON onorariu avocat aferent facturii nr. x/14.07.2017, suma de 2000 RON onorariu avocat aferent facturii nr. x/14.07.2017, suma de 10000 RON aferenta facturii nr. x/05.07.2018, suma de 6000 RON aferentă facturii nr. x/21.08.2018, suma de 7000 RON aferenta facturii nr. x/09.10.2018. suma de 2000 RON aferenta facturii nr. x/05.11.2018, suma de 3000 RON contravaloare factură x/05.12.2018, suma de 2000 RON contravaloarea factură x/08.03.2019, suma de 5000 RON contravaloare factură x 26.05.2020, suma de 5000 RON onorariu avocat aferent facturii nr. x/01.11.2019, suma de 12000 RON onorariu avocat aferent facturii nr. x/06.08.2020, suma de 7000 RON reprezentând contravaloarea factură nr. x/20.10.2021, suma de 3140 RON cu titlu de taxe judiciare de timbru, suma de 7000 RON onorariu expert achitat in dosar nr. x/2017. A menținut în rest sentința civilă apelată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 223A din 14 februarie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București a formulat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii București, ce a fost înregistrat pe rolul secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin cererea de recurs formulată, și întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă susține, în esență, caracterul nerezonabil al sumelor cu titlu de onorariu avocațial la a căror plată a fost obligată, arătând că instanța de judecată avea abilitatea de a cenzura aceste cheltuieli, în condițiile în care le aprecia ca nefiind necesare sau în raport cu valoarea pretențiilor, complexitatea cauzei ori munca depusă de avocat. Sub acest aspect, al solicitării de reducere a onorariului de avocat, invocă jurisprudența Curții Constituționale - decizile nr. 401/14.07.2005 și nr. 493/29.05.2007. În același sens, arată că este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, învestită fiind cu soluționarea pretențiilor de rambursare a cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil. Totodată, în privința sumei de 3140 RON reprezentând contravaloarea taxelor judiciare de timbru achitate de reclamantă în mai multe dosare, aceasta nu putea fi solicitată cu titlu de cheltuieli de judecată în prezentul dosar, ci doar pe calea prevăzută de dispozițiile art. 45 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013.

Apărările formulate în cauză În data de 10.07.2023, intimata A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului față de neîncadrarea criticilor în motivele de casare. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Întâmpinarea a fost comunicată recurentei, care nu a depus răspuns la întâmpinare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție II.1. Examinând recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii București, în raport cu excepția nulității, invocată din prin întâmpinare de intimata A. S.R.L., a cărei analiză este prioritară, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege. În conformitate cu prevederile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. De asemenea, potrivit art. 488 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute la pct. 1-8 din acest text legal. Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 483 alin. (3) și ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., rezultă că recursul este calea extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformității sale cu regulile de drept material și/sau procesual aplicabile, astfel că părțile nu au posibilitatea de a o critica pentru motive de netemeinicie. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 din C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat. În litigiul pendinte, verificând cererea de recurs, se constată că, deși criticile formulate au fost subsumate de către recurenta-pârâtă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., acestea reprezintă, în mare parte, o reluare a motivelor de apel formulate împotriva sentinței tribunalului, care și-au găsit deja o dezlegare jurisdicțională prin decizia pronunțată în apel, recurenta-pârâtă ignorând faptul că asupra acestora a existat deja o cenzură și o judecată din partea instanței de apel, care a arătat argumentele, pentru care criticile respective nu pot fi primite. Or, prin motivele de recurs, recurenta-pârâtă trebuia să indice, punctual, de ce sunt greșite considerentele instanței de apel, care sprijină soluția adoptată. Aceasta, însă, fără să arate motivele pentru care consideră nelegală dezlegarea dată de instanță în faza procesuală a apelului, repune în discuție aceleași aspecte, reiterând cele invocate prin cererea de apel și omițând faptul că obiectul recursului îl constituie raționamentul curții de apel. Astfel, în dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat că înțelege să critice soluția pronunțată de curtea de apel cu privire la cuantumul onorariului de avocat stabilit în sarcina acesteia, solicitând cenzurarea acestuia, pe motiv că suma la plata căreia ar fi fost obligată ar fi disproporționată în raport cu dificultatea, amploarea și durata cauzei. Astfel, prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă nu a criticat soluția instanței sub aspectul temeiurilor juridice aplicate și care au dus la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocat, motiv pentru care afirmațiile recurentei relative la cuantumul cheltuielilor de judecată nu constituie critici concrete de nelegalitate cu privire la maniera în care instanța de apel a interpretat ori a aplicat prevederile legale în materie. Înalta Curte apreciază că aspectele decelate prin cererea de recurs reprezintă chestiuni de temeinicie și nu de legalitate, astfel că nu se încadrează în motivele de recurs expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din Codul de de procedură civilă. În același sens, prin Decizia nr. 3/2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, s-a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.." În considerente, s-a reținut că stabilirea, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., a cheltuielilor cu onorariul de avocat plătit de partea care a câștigat procesul presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei și la munca efectivă a apărătorului părții, respectiv că presupune o raportare la valoarea obiectului pricinii și o evaluare a ponderii pe care instanța trebuie să o dea acestui criteriu în cadrul demersului de stabilire a cheltuielilor la care este obligată partea care a pierdut litigiul, în analiza sa, judecătorul trebuind să se raporteze, în permanentă, la circumstanțele cauzei, instanța de fond dispunând de o marjă de apreciere în analiza pe care o face. Prin urmare, fiind vorba, așadar, de o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice, proporționalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților cu complexitatea și valoarea cauzei și cu activitatea desfășurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate, sens în care nu va putea fi analizată pe calea recursului, neîncadrându-se în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. În raport cu statuările din cuprinsul deciziei pronunțate în recurs în interesul legii, decizie care este obligatorie, conform dispozițiilor art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., criticile recurentei-pârâte referitoare la cuantumul onorariului de avocat nu constituie motive de nelegalitate, date fiind dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d), alin. (3), art. 488 alin. (1) pct. 1-8 și art. 489 alin. (2) C. proc. civ. În ceea ce privește dispoziția de obligare a acesteia la plata sumei de 3140 RON cu titlu de taxe judiciare de timbru, aceasta a fost făcut obiectul analizei în apel, curtea analizând temeinicia respectivei pretenții și reținând că, deși nu există mențiuni în cuprinsul acestora cu privire la dosarele în care acestea au fost achitate, raportat la data achitării respectivelor taxe și pe fondul existenței litigiilor între părți la respectivele momente, pretenția este dovedită. Totodată, și critica referitoare la calea prevăzută de lege pentru recuperarea taxelor de timbru achitate de reclamantă a primit o dezlegare corectă din partea instanței de apel, care a constatat că respectivele taxe au fost achitate în litigiile fiscale intervenite între părți, iar nu în cele având ca obiect contestație la executare, doar pentru acestea din urmă fiind prevăzută posibilitatea de restituire reglementată prin art. 45 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013. Or, prin motivele de recurs, recurenta nu a formulat critici concrete sub acest aspect, în sensul invocării încălcării sau aplicării greșite a unor norme de drept material, care au stat la baza raționamentului instanței de apel, simpla nemulțumire a părții cu privire la răspunsul dat de curtea de apel chestiunii referitoare la admisibilitatea unei atare cereri, și reiterarea acesteia în calea extraordinară de atac, nu este suficientă pentru a atrage casarea deciziei recurate. Așadar, în condițiile în care recurenta nu a formulat argumente prin care să susțină greșita interpretare a normelor aplicate de instanța de apel, Înalta Curte nu poate proceda la analiza criticilor din recurs din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocate de parte. O astfel de modalitate de redactare a memoriului de recurs nu se circumscrie exigențelor art. 488 din C. proc. civ., care presupune ca, în calea de atac a recursului, să fie deduse judecății critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanței de apel. Ca atare, cum criticile formulate de recurenta-pârâtă nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și cum, în cauză, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din același cod, precum și la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., va constata nulitatea recursului. Dată fiind prioritatea soluționării excepției nulității recursului, precum și efectele pe care aceasta le produce, celelalte aspecte subsumate prezentei căi de atac nu mai pot fi analizate, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ.