Decizia nr. 493/2024 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 411/2022 a Tribunalului Satu Mare

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 27 iunie 2022, reclamantul Municipiul Satu Mare, prin Primar, în contradictoriu cu Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare, a solicitat obligarea pârâților de a suporta acoperirea tuturor cheltuielilor generate de acordarea gratuității elevilor la transportul public local, care au fost achitate de către Municipiul Satu Mare, respectiv a sumei de 1.695.040 RON, aferente perioadei septembrie 2020 - aprilie 2022, cu dobândă legală, și, în continuare, la decontarea lunară a acestor sume. Prin sentința nr. 411 din 20 octombrie 2022, Tribunalul Satu Mare a admis excepția necompetenței materiale a completului specializat în materia contencios administrativ din cadrul secției a II-a civile a Tribunalului Satu Mare, invocată din oficiu, și, în consecință, a declinat competența de soluționare a acțiunii civile formulate de reclamantul Municipiul Satu Mare, prin Primar, în favoarea secției I civile a Tribunalului Satu-Mare.

Hotărârea pronunțată de prima instanță Prin sentința civilă nr. 290/D din data de 22 decembrie 2022, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, secția I civilă, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Cluj Napoca, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare. S-a respins cererea formulată de reclamantul Municipiul Satu Mare, prin Primar, în contradictoriu cu Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. S-a admis, în parte, cererea formulată de reclamantul Municipiul Satu Mare, prin Primar, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare. A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 1.577.760 RON, reprezentând cheltuieli generate de acordarea gratuității elevilor la transportul public local, aferente perioadei noiembrie 2020 - aprilie 2022, precum și la plata dobânzii legale, calculate de la data scadenței și până la data plății efective. Restul pretențiilor au fost respinse.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel Prin decizia civilă nr. 386 din 17 martie 2023, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare, în contradictoriu cu intimatul Municipiul Satu Mare, prin Primar, împotriva sentinței civile nr. 290D din 22 decembrie 2022 a Tribunalului Satu Mare.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 386 din 17 martie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare, prin care a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate și, pe fond, respingerea acțiunii, ca fiind netemeinică și nelegală. În motivarea cererii de recurs, pârâtul citează dispozițiile art. 84 alin. (1), alin. (1) 3 și alin. (1) 9 din Legea nr. 1/2011 a educației naționale și art. 56 din Legea bugetului de stat pe anul 2022. Arată că, deși este adevărat că elevii beneficiază de gratuitate la serviciile publice de transport local și județean, rutier, feroviar etc, pe tot parcursul anului calendaristic, iar decontarea se face de la bugetul de stat, prin transfer, către unitățile administrativ - teritoriale, modalitatea în care se realizează efectiv decontarea se stabilește printr-o metodologie aprobată prin ordin al ministrului educației. Nici în anii 2020 și 2021 nu au fost alocate sume cu această destinație. Apreciază că, în cauză, sunt relevante dispozițiile art. 4 alin. (1)-(3), art. 47 alin. (4), art. 21 alin. (1), art. 22 și art. 17 din Legea nr. 500/2002, pe care le citează în cuprinsul cererii de recurs. Recurentul susține că nu este și nu a fost ordonator de credite pentru unitățile administrativ teritoriale, atribuția sa fiind doar de elaborare a proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite. Pe de altă parte, neacordarea de către ordonatorii principali de credite a acestor drepturi bănești nu atrage răspunderea sa. Procedura bugetară este următoarea: ordonatorii principali de credite își elaborează propriile bugete, în concordanță cu legea bugetului pe anul respectiv și a Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, iar ulterior, acestea sunt transmise Ministerului Finanțelor în vederea centralizării și a constituirii bugetului general consolidat. Prin urmare, Ministerul Finanțelor nu poate decât să se conformeze legilor bugetului și ale finanțelor publice, precum și tuturor actelor normative incidente. Așa fiind, este eronată obligarea sa la alocarea de fonduri care nu au fost aprobate prin legea bugetară anuală. O astfel de situație ar angaja răspunderea sa. Arată că, raportat la perioada indicată de către intimat (septembrie 2020- aprilie 2022), trebuie avute în vedere dispozițiile art. 69 pct. 4 din O.U.G. nr. 70/2020, care stipulează că aceste sume, în perioada mai 2020- noiembrie 2020, se suportă, în solidar, de la bugetul de stat prin Ministerul Educației. În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de către intimat, recurentul învederează că lipsește culpa sa pentru a putea fi obligat la suportarea acestora, iar procesul nu este finalizat. Pentru aceste considerente, recurentul solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și respingerea acțiunii, ca fiind nelegală și netemeinică.

Apărări formulate Intimatul Municipiul Satu Mare, prin Primar, a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului iar, în subsidiar, a solicitat respingerea căii extraordinare de atac, ca fiind nefondată.

Procedura în fața instanței de recurs Prin rezoluția din data de 3 octombrie 2023 s-a fixat termen de judecată la data de 27 februarie 2024. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului Analizând recursul, sub aspect formal, din perspectiva excepției de nulitate, invocate de intimatul Municipiul Satu Mare, prin Primar, a cărei analiză este prioritară, în raport de prevederile art. 248 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: În noua lege procesual civilă, legiuitorul a reașezat căile de atac, recursul constituind o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată de partea nemulțumită numai pentru motive de nelegalitate și în condițiile prevăzute de lege. Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) și (3) din C. proc. civ.."(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: a) numele și prenumele, domiciliul sau reședința părții în favoarea căreia se exercită recursul, numele, prenumele și domiciliul profesional al avocatului care formulează cererea ori, pentru persoanele juridice, denumirea și sediul lor, precum și numele și prenumele consilierului juridic care întocmește cererea. Prezentele dispoziții se aplică și în cazul în care recurentul locuiește în străinătate; b) numele și prenumele, domiciliul sau reședința ori, după caz, denumirea și sediul intimatului; c) indicarea hotărârii care se atacă; d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat; e) semnătura părții sau a mandatarului părții în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic. (3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității". Art. 489 alin. (1) din același act normativ prevede că "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar alin. (2) al aceluiași articol dispune "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488". Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că cerința motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurentul să formuleze critici de nelegalitate față de soluția și motivele cuprinse în hotărârea recurată, nefiind suficientă mențiunea potrivit căreia hotărârea recurată este netemeinică și nelegală. Cererea de recurs trebuie să conțină critici pertinente și, în același timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată pentru ca instanța învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv. Prin urmare, instanța de recurs nu poate examina decât susținerile ce reprezintă veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunțate în apel care să permită încadrarea acestora în vreunul dintre motivele de recurs strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din actul normativ menționat, normă de ordine publică. În cauza pendinte, se constată că, prin cererea de recurs, se citează dispozițiile art. 84 alin. (1), alin. (1) 3 și alin. (1) 9 din Legea nr. 1/2011 a educației naționale, art. 56 din Legea bugetului de stat pe anul 2022, art. 4 alin. (1)-(3), art. 47 alin. (4), art. 21 alin. (1), art. 22 și art. 17 din Legea nr. 500/2002 și se prezintă procedura bugetară, recurentul insistând pe atribuțiile pe care le are în cadrul acestei proceduri. De asemenea, se aduc critici cu privire la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată. Însă, argumentele recurentului sunt pur teoretice și nu vizează modalitatea de soluționare a apelului, prin decizia supusă controlului judiciar. Iar criticile referitoare la obligația de plată a cheltuielilor sunt străine cauzei, reclamantul precizând, expres, în actele procedurale depuse în fața instanțelor de judecată, că va solicita cheltuieli pe cale separată. Astfel, analizând motivarea cererii de recurs, se observă că nu există nicio critică efectivă a hotărârii recurate și, mai mult, argumentele expuse sunt identice cu motivele de apel și cu considerentele expuse în fața instanței de fond. Or, în calea de atac extraordinară a recursului se verifică exclusiv legalitatea hotărârii supuse controlului judiciar, respectiv corecta aplicare a legii la situația faptică stabilită de instanțele de fond. Prin decizia atacată s-a răspuns deja acestor critici, potrivit considerentelor pe larg dezvoltate, pe care instanța de apel le-a expus în conturarea soluției adoptate. Astfel, recurentul nu arată în ce modalitate decizia instanței de apel nu este conformă legii, și nu se raportează la considerentele acesteia, ci reia, de o manieră identică, critici formulate în faza procesuală anterioară și asupra cărora instanța de apel deja s-a pronunțat. Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate întrucât, potrivit legii, nu orice nemulțumire poate duce la casarea unei hotărâri. Fără să combată în vreun fel argumentele instanței de judecată și fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentul a nesocotit existența judecății anterioare și natura căii de atac a recursului. Întrucât în calea de atac extraordinară a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei, obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii atacate, iar memoriul de recurs formulat de recurent nu conține critici propriu-zise ale acesteia, sancțiunea care intervine este nulitatea recursului. În consecință, reținând că recurentul nu a prezentat nicio critică ce poate fi încadrată în cazurile de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 488 din C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, constatând că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează să anuleze recursul, în condițiile art. 489 alin. (2) din același act normativ.