AFFAIRE MEHMET ÇOLAK c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

14.06.2007

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 10;Violation de l'art. 13

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE MEHMET ÇOLAK c. TURQUIE (CtEDO, 2007)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA MEHMET ILOLAK c. TURCIA (solicitarea nr. 38323/02) HOTĂRÂREA STRASBURG 14 iunie 2007 DEFINITIVF 14/09/2007 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. În cauza Mehmet etolak c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din domni. B.M. Zupančič, președinte, C. Bîrsan, R. Türmen, E. Fura-Sandström, A. Gyulumyan, E. Myjer, I. Ziemel, judecători, și S. Quesada, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 24 mai 2007, Renunță hotărârea adoptată la această dată procedurală La originea cazului (n 38323/02) îndreptat împotriva Republicii Turcia și al cărui resortisant al acestui stat, Mehmet étolak ( În special, reclamantul a susținut că interdicția impusă zilnicului Yeniden Özgür Gündem de către prefectura stării de excepție, a cărei introducere și distribuție au fost interzise în departamentele în care era în vigoare starea de excepție, constituia o încălcare a articolului 10 din convenție. Reclamantul se plângea, de asemenea, de încălcarea articolelor 1, 6, 7, 9, 13, 14, 17 și 18 din convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la convenție. În iunie 2006, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu dispozițiile articolului 29 alineatul (3), Curtea a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. De fapt, circumstanțele speciei Reclamantul este redactorul-șef al cotidianului Yeniden Özgür Gündem, al cărui sediu se află la Istanbul. La 9 septembrie 2002, prefectura stării excepționale (OHAL Valilie) interzice introducerea și distribuția Yeniden Özgür Gündem în departamentele în care starea excepției era în vigoare, și anume Diyarbakakr și Șërnak, în conformitate cu art. 11/e din Legea nr. 2935 privind situația excepției. În aceeași zi, decizia a fost notificată dlui Davut prin poștă. Ujar, reprezentantul zilei de zi în cauză la Diyarbakr. Această scrisoare se citește astfel Având în vedere decretul 02. (Iç.Ișl.)-02/1056 din 9 septembrie 2002 emis de prefectura regiunii supuse stării de excepție, Introducerea și distribuția cotidianului Yeniden Özgür Gündem sunt interzise începând cu 9 septembrie 2002 în departamentele care rămân supuse stării de excepție (...) Dreptul intern relevant La momentul faptelor, art. 7 din Decretul-lege nr 285 prevedea că nu se poate introduce nicio procedură în anulare împotriva actelor administrative efectuate în cadrul competențelor conferite prefectului regiunii de stare de excepție prin prezentul decret-lege printr-o hotărâre din 22 mai 2003, publicată în Jurnalul Oficial La 16 martie 2004, Curtea Constituțională a declarat dispoziția menționată anterior contrară articolului 91 (Remunerarea de a emite decrete-lege) din Constituție. În temeiul articolului 153 din Constituție, dispozițiile anulate de Curtea Constituțională încetează să mai fie în vigoare la data publicării hotărârii de anulare în Jurnalul Oficial Hotărârile de anulare nu sunt retroactive. art. 7 din Legea privind despăgubirile pentru prejudiciile cauzate de acte de terorism sau de măsuri de combatere a terorismului (nr. 5233 din 7 iulie 2004) dispune de compensații în temeiul prezentei legi, prin intermediul unei soluționări amiabile, următoarele prejudicii: orice tip de prejudiciu cauzat animalelor de fermă, arborilor, produselor agricole sau oricăror bunuri mobile sau imobile prejudiciile cauzate de daune corporale, handicapuri fizice sau decese, precum și costurile suportate pentru tratamentul medical sau înmormântare prejudiciile materiale suferite de persoanele care s-au aflat în imposibilitatea de a avea acces la bunurile lor din cauza acțiunilor întreprinse în cadrul luptei împotriva terorismului. În ceea ce privește plângerea pe teren prevăzută la art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție, guvernul afirmă că reclamantul nu a epuizat căile de atac interne deoarece nu a recurs la noua acțiune introdusă prin legea de despăgubire din 7 iulie 2004. În această privință, acesta susține că mecanismul instituit în urma hotărârii Do 8803-8811/02, 8813/02 și 8815-8819/02, § 31-35, CEDO 2004-VI) este de natură să corecteze acest motiv al reclamantului și prezintă perspective rezonabile de succes. 12. Reclamantul contestă că acțiunea prezentată de guvern nu ar fi prezentat nicio șansă de succes în cadrul prezentei cauze. 13. 5233, care enumeră tipurile de prejudicii care trebuie compensate, acoperă în special prejudiciile suferite de persoanele care s-au aflat în imposibilitatea de a avea acces la bunurile lor din cauza măsurilor luate de autorități în lupta împotriva terorismului (a se vedea punctul 9 de mai sus). Or, în prezenta cauză, principalul motiv al reclamantului se referă la interdicția impusă cotidianului în cauză a cărui introducere și distribuție au fost interzise în anumite departamente. Curtea este de părere că lectura articolului 7 din Legea nr. 5233 arată că obiectul prezentului litigiu este străin cazurilor prevăzute la articolul respectiv. 14. De altfel, Curtea constată că guvernul nu a prezentat niciun exemplu de hotărâre judecătorească sau din partea comisiei instituite prin Legea nr. 5233, care ar putea conduce la concluzia că calea de atac indicată era adecvată pentru a susține cauza formulată pe teren la art. 1 din Protocolul nr. 1. Prin urmare, această excepție preliminară a guvernului ar trebui respinsă 15. În al doilea rând, în cadrul plângerii formulate pe teren la art. 13 din convenție, guvernul constată mai întâi că art. 7 din Decretul-lege nr. 285 care prevedea imposibilitatea de a efectua un control jurisdicțional al actelor emise de prefectul regiunii care face obiectul stării de urgență, a fost anulată de Curtea Constituțională la 22 mai 2003, potrivit guvernului, de la data publicării hotărârii de anulare a Curții Constituționale în Jurnalul Oficial , adică la 16 martie 2004, reclamantul ar fi putut sesiza instanțele administrative pentru a contesta decizia în litigiu a prefectului regiunii de stare de excepție. 16. Curtea constată că, în conformitate cu art. 153 din Constituția turcă, dispozițiile anulate de Curtea Constituțională încetează să mai fie în vigoare la data publicării hotărârii în Jurnalul Oficial și că hotărârile de anulare nu sunt retroactive. Prin urmare, Curtea este de părere că, în fața acestei absențe a efectului retroactiv, o acțiune în fața instanțelor administrative împotriva deciziei prefectului din 9 septembrie 2002 nu oferea reclamantului o șansă rezonabilă de succes. În plus, guvernul nu a furnizat niciun exemplu de hotărâre judecătorească, care ar putea conduce la o concluzie contrară și, prin urmare, această excepție ar trebui respinsă și din partea guvernului 17. Curtea constată că obiecțiunile reclamantului nu sunt în mod evident nefondate în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție și subliniază că acestea nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate și, prin urmare, acestea ar trebui declarate admisibile. Reclamantul se plânge de o interferență nejustificată în exercitarea dreptului său de a comunica informații sau idei care rezultă din interdicția de distribuire a cotidianului Yeniden Özgür Gündem în regiunea aflată în stare de urgență, ordonată de prefectul său la 9 septembrie 2002. 1 la Convenție. Curtea decide să examineze aceste obiecții din perspectiva articolului 10 din Convenție, al cărui pasaj relevant este astfel formulat Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept include libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații sau idei fără ca autoritățile publice să poată interveni și fără a ține cont de frontiere.... Exercitarea acestor libertăți cu obligații și responsabilități poate fi supusă anumitor formalități, condiții, restricții sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsurile necesare, într-o societate democratică (...), integrității teritoriale sau securității publice, apărării ordinii și prevenirii infracțiunii (...) 19. Guvernul observă că distribuirea ziarului a fost interzisă într-o regiune determinată, în care exista un climat deosebit de sensibil din cauza activităților teroriste, iar articolele publicate în fiecare zi au tendința de a agita populația sau de a justifica acte criminale teroriste, puteau avea un impact semnificativ asupra ordinii publice din regiune 20. Curtea constată că nu este controversat între părți că interzicerea distribuției și introducerii Yeniden Özgür Gündem în regiunea aflată în stare de urgență, ordonată de prefectul acestei regiuni în temeiul articolelor 11 litera (e) din Legea nr. 2935 și 7 din Decretul-lege nr. 285, constituia o interferență în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare, protejat prin art. 10 alineatul (1). Nu se contestă în plus faptul că intervenția era prevăzută de lege și avea un scop legitim, și anume protejarea integrității teritoriale și a ordinii publice, în sensul articolului 10 alineatul (2) (a se vedea esența și alte c. Turcia 40153/98 și 4016/98, §§ 41-47, CEDO 2003-III (extracturi)). Curtea subscrie la această apreciere. În acest caz, întrebarea este dacă măsura în cauză era necesară într-o societate democratică CEETIN și altele, citate anterior, Güneri și altele, precum și Turcia, n 42853/98, 43699 și 4291/98, 12 iulie 2005 și Yeșilgöz c. Turcia, n 45454/99, 20 septembrie 2005). 23. Ea observă că articolele 11 litera (e) din Legea nr. 2935 privind starea de urgență și 7 din Decretul-lege nr. 285 îi conferă prefectului competența de a interzice circulația și distribuirea tuturor documentelor, în cazul în care se consideră că ar putea perturba grav ordinea publică a regiunii sau de a incita spiritele în populația locală, sau de a împiedica forțele de ordine în îndeplinirea misiunii lor, oferind o interpretare eronată a activităților desfășurate în regiune. În termeni foarte largi, aceste dispoziții conferă prefectului regiunii supuse stării de urgență prerogative vaste în ceea ce privește interzicerea administrativă a distribuției și a introducerii publicațiilor. 24. Astfel de restricții prealabile nu sunt, a priori, incompatibile cu Convenția. Cu toate acestea, acestea trebuie să se înscrie într-un cadru juridic deosebit de strict cu privire la delimitarea interdicției și la eficacitatea controlului jurisdicțional împotriva eventualelor abuzuri. Or, Curtea observă că atât dispozițiile care conferă aceste competențe prefectului regiunii supuse stării de urgență, cât și aplicarea acestei reglementări scapă de orice control jurisdicțional. Absența unui astfel de control în ceea ce privește interzicerea administrativă a publicațiilor privează reclamantul de garanții suficiente pentru evitarea eventualelor abuzuri (de exemplu, de exemplu, de alte tipuri de abuzuri) , citată anterior, § 61 și 66). 25. Curtea ia în considerare circumstanțele din jurul cazului supus examinării sale, în special dificultățile legate de lupta împotriva terorismului. În opinia sa, tensiunile politice guvernează la momentul faptelor în regiunea în cauză din cauza actelor de terorism cântărește o anumită greutate. Cu toate acestea, trebuie să se menționeze că decizia de interzicere nu este motivată (stetin și altele) , citată anterior, punctul 63). În plus, nimic nu a indicat faptul că ziarul în cauză ar putea răspândi idei de violență și de respingere a democrației sau a avut un impact potențial dăunător care justifica interdicția sa (a se vedea mutatis mutandis Güneri și alții, citată anterior, punctul 79). 26. Având în vedere considerațiile de mai sus, Curtea concluzionează că interdicția în litigiu nu poate fi considerată ca fiind necesară într-o societate democratică 27. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 10 din Convenție. III. PRIVIND VIOLAȚIA ÎNCHEIATĂ A ARTICOLULUI 13 DIN CONVENȚIE 28. Reclamantul se plânge de lipsa unor căi de atac pentru contestarea deciziei luate împotriva cotidianului Yeniden Özgür Gündem de către prefectul regiunii în care era în vigoare starea de urgență. El invocă articolele 6, 13 și 14 din convenție. Curtea decide să examineze aceste obiecțiuni din perspectiva articolului 13, astfel cum a fost formulat în partea sa relevantă Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. 29. Curtea amintește că art. 13 din convenție garantează existența în dreptul intern a unei căi de atac care să permită să se prevaleze de drepturile și libertățile Convenției, astfel cum pot fi consacrate acestora. Prin urmare, această dispoziție are drept consecință solicitarea unei căi de atac interne care să permită examinarea conținutului unui (a se vedea, printre altele, Kudła c. Polonia [GC], nr 30210/96, § 157, CEDH 2000-XI). Domeniul de aplicare al obligației pe care art. 13 o impune statelor contractante variază în funcție de natura plângerii reclamantului. Cu toate acestea, acțiunea prevăzută la art. 13 trebuie să fie efectivă și în drept (a se vedea, de exemplu, În conformitate cu art. 13 din convenție, astfel cum a observat deja Curtea [punctul 24 de mai sus], lipsa oricărui control jurisdicțional în acest mod l-a privat pe solicitant de garanții suficiente, de asemenea, în temeiul articolului 13 din convenție. 31. Prin urmare, Comisia consideră că art. 13 din convenție a fost încălcat din cauza lipsei unei căi de atac în dreptul intern pentru a contesta măsura luată de prefectul regiunii care face obiectul stării de urgență. IV. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 32. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 34. Guvernul contestă aceste pretenții. 35. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. În schimb, acționând în mod echitabil, Curtea consideră că este necesar să se acorde reclamantului 2 000 EUR pentru prejudiciul moral (Halis Doćan și alții c. Turcia, n 50693/99, § 42, 10 ianuarie 2006). Reclamantul solicită, de asemenea, 3 200 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și a Curții. În sprijinul acestei cereri, acesta prezintă un tabel detaliat privind cheltuielile efectuate de reprezentantul său. 37. Guvernul găsește această sumă excesivă. 38. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În cazul de față și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 250 EUR toate costurile și o acordă reclamantului. Interese moratorii 39. Curtea consideră că este adecvat să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CESAR, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă A se vedea că a existat o încălcare a articolului 10 din Convenție A spus că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție A spus că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, 2 000 EUR (două mii de euro) pentru daune morale și 1 250 EUR (o mie două sute cincizeci EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, care urmează să fie convertită în noi cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului că, de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 14 iunie 2007 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Boštjan M. Zupančič Moduler Președinte