ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2609/2023

Ședința publică din data de 13 decembrie 2023

Deliberând asupra recursului declarat în cauză, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la 1 august 2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B. și cu intervenienții C., D., E., F., G., H. și I., ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate:

În drept, acțiunea se întemeiază pe dispozițiile art. 1179, art. 1236, art. 1237, art. 1238 din C. civ. și art. 777 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 401 din 23 ianuarie 2020, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București.

Prin sentința civilă nr. 265 din 18 februarie 2021, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B., C., D., E., F., G., H. și I., ca neîntemeiată și a obligat-o pe reclamantă la plata sumei de 2.500 RON către pârâtul B., reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu redus de avocat).

Prin încheierea din 21 decembrie 2021, Tribunalul București a respins, ca nefondată, cererea prin care reclamanta a solicitat comunicarea sentinței nr. 265 din 18 februarie 2021, reținând că, deși cererea de schimbare a domiciliului procesual al părții reclamante a fost formulată după pronunțarea hotărârii și chiar înainte de comunicarea acesteia la sediul procesual ales, prevederile art. 172 C. proc. civ. rămân aplicabile, astfel încât partea reclamantă era obligată să încunoștințeze despre schimbarea domiciliului atât instanța, cât și partea adversă, în acest din urmă caz, prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar odată cu cererea prin care se înștiințează instanța despre schimbarea locului citării.

Împotriva sentinței și a încheierii din 21 decembrie 2021, reclamanta a declarat apel, solicitând totodată repunerea în termenul de declarare a căii de atac.

Prin decizia civilă nr. 1307A din 28 septembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis cererea de repunere în termenul de formulare a apelului.

A respins apelul declarat de reclamanta A., prin mandatar K., împotriva sentinței civile nr. 265 din 18 februarie 2021 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, în contradictoriu cu intimații B., C., D., F., G., H., I. și E., ca nefondat.

Prin recursul declarat, reclamanta A., prin mandatar K., a solicitat desființarea hotărârilor și reținerea cauzei spre rejudecare, formulând următoarele critici:

A susținut nelegalitatea deciziei recurate, întrucât instanța de apel a pronunțat hotărârea în lipsa dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru (în jur de 8.000 RON). În acest context, a menționat că în dosarul curții de apel nu se regăsesc adresa privind obligația de a timbra și nici dovada plății taxei.

În aprecierea sa, necomunicarea sentinței de către tribunal, necesară pentru a lua la cunoștință de motivarea instanței și a formula motivele de apel, determină nelegalitatea deciziei recurate.

În dezvoltarea criticilor, a susținut că din încheierea pronunțată de tribunal la 21 decembrie 2021 reiese refuzul nejustificat de a comunica sentința, iar curtea de apel, deși a admis cererea de repunere în termenul de exercitare a apelului împotriva sentinței, nu a dispus și comunicarea sentinței la domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură, respectiv la reprezentantul convențional - K..

Recurenta-reclamantă a mai susținut că decizia instanței de apel nu cuprinde motive reale, bazate pe motivele de apel tocmai pentru că sentința nu i-a fost comunicată în mod legal; prin urmare, nu a avut posibilitatea să invoce motive în calea de atac.

Printr-o ultimă critică, a argumentat că instanța de apel nu a reținut încălcarea normelor de drept material privind modalitatea de desfășurare a licitației, și anume că adjudecarea imobilului are la bază frauda și nerespectarea procedurii execuționale. Fiind inadmisibilă contestația la executare, instanța de apel nu a observat esențialul: scăderea prețului licitației la 50% în contextul în care au fost doar 2 termene (prețul trebuia scăzut la 75%), au fost 2 licitatori, care au renunțat unul în favoarea celuilalt, având înțelegere în acest sens cu executorul.

În drept, a indicat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile în cauză, se constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat.

Preliminar, Înalta Curte constată că susținerile care antamează legalitatea deciziei recurate se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât privesc aplicarea unor norme de procedură. Invocarea, în drept, a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 4, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. s-a realizat în mod formal, neputând fi identificate critici susceptibile de încadrare în aceste cazuri de casare.

Prima critică expusă de reclamantă privește taxa judiciară de timbru pe care instanța de apel ar fi trebuit să o stabilească în sarcina sa pentru cererea de apel formulată. Din această perspectivă, a apreciat că decizia recurată este nelegală, întrucât a fost pronunțată în lipsa dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru. Cu toate că pun în discuție aplicarea unor norme de procedură privind timbrarea cererii de apel de către reclamantă, aceste susțineri sunt lipsite de interes și nu pot atrage sancțiunea nulității hotărârii, întrucât recurenta-reclamantă nu poate reclama o vătămare sub acest aspect, din moment ce instanța de apel a analizat cererea sa de apel pe fond, nefiind supuse dezbaterii nereguli în ceea ce privește timbrajul. Mai mult, întrucât taxa de timbru se plătește anticipat, conform art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, iar dispozițiile art. 470 alin. (2) C. proc. civ. statuează expres că dovada achitării taxei de timbru se va atașa la cererea de apel, a pretinde nelegalitatea deciziei instanței de apel pe motiv că taxa pe care o datora în apel era mai mare decât cea stabilită de instanță echivalează chiar cu invocarea propriei culpe, ceea ce nu este permis (nemo auditur propriam turpitudinem allegans) conform principiului bunei-credințe consacrat de art. 12 C. proc. civ.

Criticile din recurs prin care reclamanta a relevat nemulțumirea sa față de împrejurarea că sentința nr. 265 din 18 februarie 2021 a Tribunalului București nu i-a fost comunicată la domiciliul procesual ales prin cererea formulată ulterior pronunțării sentinței comportă o analiză dintr-o dublă perspectivă.

Sub un prim aspect, se constată că au fost apreciate ca întemeiate criticile formulate de reclamantă împotriva încheierii din 21 decembrie 2021, pronunțată de tribunal, prin care a fost respinsă cererea de comunicare a sentinței la domiciliul procesual pe care aceasta l-a ales după pronunțarea hotărârii. Constatând că dispozițiile art. 172 C. proc. civ. au fost aplicate greșit, curtea de apel a reținut că reclamanta este îndreptățită să fie repusă în termenul de exercitare a apelului, însă a apreciat că nu se impune recomunicarea sentinței.

În cauză, cererea de comunicare a sentinței reprezintă o chestiune ulterioară pronunțării acesteia, care a fost examinată separat, în cadrul procedurii necontencioase reglementate de dispozițiile art. 527 - art. 537 C. proc. civ., astfel că nu poate face obiect de judecată în prezentul recurs. Încheierea tribunalului din 21 decembrie 2021 este supusă numai apelului, astfel cum prevede art. 534 alin. (2) C. proc. civ. Prin urmare, cum aceste aspecte au fost tranșate definitiv de către curtea de apel în cadrul apelului, criticile recurentei-reclamante referitoare la încheierea tribunalului, respectiv la respingerea cererii de comunicare a sentinței nu pot fi deduse controlului instanței de recurs.

Se impune însă analiza legalității deciziei recurate prin prisma criticilor care pun în discuție posibilitatea efectivă a reclamantei de a formula motivele de apel în raport cu conținutul hotărârii.

Subsumate art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., criticile recurentei-reclamante nu întrunesc cerințele motivului de casare, prin care se sancționează încălcarea tuturor regulilor de procedură imperative. Neregularitatea procedurală în sine nu este suficientă pentru a determina casarea, ci mai trebuie constatată și vătămarea cauzată de aceasta.

Astfel cum curtea de apel a reținut, reclamanta, prin mandatar, a solicitat ca instanța să examineze cererea de apel pe fond, ținând cont de susținerile formulate în fața tribunalului. Această atitudine procesuală a reclamantei echivalează cu renunțarea tacită la dreptul de a invoca neregularități sub acest aspect, în condițiile art. 178 alin. (4) C. proc. civ. Astfel, la termenul de judecată din 28 septembrie 2022, când au avut loc dezbaterile asupra cererii de apel, fiind prezentă, reprezentată prin mandatar și asistată de către avocat, reclamanta nu a învederat că ar avea motive de apel suplimentare de formulat. Drept urmare, constatând că operează repunerea în termenul de declarare a apelului, în limitele învestirii determinate conform dispozițiilor art. 476 alin. (2) C. proc. civ., instanța de apel a verificat fondul cauzei, și anume cererea de constatare a nulității absolute a actului de adjudecare nr. 61 din 4 iunie 2018, menținând ca legală și temeinică soluția pronunțată de tribunal. În aceste circumstanțe, Înalta Curte nu poate constata nerespectarea drepturilor la apărare și de acces la instanță ale recurentei-reclamante, motiv pentru care, implicit, nu există vătămare produsă părții în condițiile art. 175 alin. (1) C. proc. civ., care să reclame casarea deciziei recurate în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Relevând, de asemenea, nemulțumirea reclamantei în ceea ce privește motivarea cererii de apel în raport cu conținutul hotărârii, se constată că este lipsită de fundament și critica prin care s-a susținut că decizia instanței de apel nu cuprinde motive reale. În condițiile în care reclamanta, prin mandatar, a solicitat ca instanța de apel să se pronunțe, în fond, numai pe baza motivelor invocate la prima instanță, este nejustificat ca prin cererea de recurs să critice tocmai că decizia recurată nu cuprinde motive reale, care să aibă la bază motivele sale de apel, pe care nu le-a putut formula, întrucât nu i-a fost comunicată sentința la domiciliul procesual ales.

Printr-o ultimă critică, recurenta-reclamantă apreciază că instanța de apel nu a constatat încălcarea normelor de drept material privind modalitatea de desfășurare a licitației, și anume că adjudecarea imobilului are la bază frauda și nerespectarea procedurii execuționale. În dezvoltarea acestei critici a arătat că instanța de apel trebuia să observe scăderea prețului licitației la 50%, în contextul în care au fost doar 2 termene, astfel că prețul trebuia scăzut la 75%, precum și că au fost 2 licitatori (C. și adjudecatarul), care au renunțat unul în favoarea celuilalt, având înțelegere în acest sens cu executorul.

Acțiunea civilă dedusă judecății are ca finalitate anularea actului de adjudecare nr. 61 din 4 iunie 2018 întocmit de executorul judecătoresc J. în cadrul procedurii de vânzare la licitație publică a imobilului situat în Municipiul București, str. x A, realizată în cadrul partajului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2017, soluționat prin sentința civilă nr. 4801 din 27 iulie 2018 a Judecătoriei Sectorului 1 București, secția I civilă, rămasă definitivă ca urmare a perimării cererii de apel prin decizia civilă nr. 1371A din 15 iulie 2020 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, care nu a fost recurată. Prin hotărârea de partaj menționată instanța a dispus ieșirea din indiviziune cu privire la imobilul situat în Municipiul București, str. x A, stabilind totodată modul de distribuire a sumelor rezultate din vânzarea imobilului la licitație.

De asemenea, recurenta-reclamantă A. a formulat contestație la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la 19 aprilie 2018 sub dosarul nr. x/2018, prin care a solicitat anularea formelor de executare întreprinse în dosarul execuțional nr. x/2018 al J., deschis ca urmare a încheierii din 23 ianuarie 2018, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, secția I civilă în dosarul nr. x/2017, având ca obiect partaj, prin care s-a dispus ca vânzarea imobilului să fie efectuată de executorul judecătoresc. Prin sentința civilă nr. 3312 din 21 mai 2018, Judecătoria Sectorului 1 București a respins contestația la executare ca inadmisibilă, decizia fiind definitivă ca urmare a respingerii apelului prin decizia civilă nr. 4088 din 31 octombrie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a.

Luând în examinare criticile expuse în cadrul acestui motiv de recurs, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă impută instanței de apel neobservarea neregulilor săvârșite în procedura de vânzare la licitație a imobilului, și anume că nu au fost respectate dispozițiile art. 846 C. proc. civ., susținând totodată că deturnarea prețului de adjudecare este rezultatul conivenței dintre licitatori și executorul judecătoresc.

Fără temei recurenta-reclamantă pretinde analiza unor neregularități privind modalitatea de desfășurare a licitației pe calea prezentei acțiuni, sub pretextul inadmisibilității contestației la executare, care a format obiectul dosarului nr. x/2018, față de natura juridică a actului de adjudecare a cărei anulare o solicită - act juridic civil autentic translativ de proprietate, și de particularitatea care derivă din întocmirea sa în procedura de vânzare la licitație în cadrul acțiunii de partaj. Tocmai această notă distinctivă a actului de adjudecare determină calea procedurală prin intermediul căreia puteau fi înlăturate eventualele neregularități privind desfășurarea licitației publice. Întrucât vânzarea bunului la licitație publică reprezintă modalitatea de lichidare a coproprietății dispusă de instanța de judecată în dosarul nr. x/2017, înseamnă că doar în cadrul procesului de partaj putea fi verificată legalitatea acestei vânzări, inclusiv sub aspectul respectării regulilor de procedură privind stabilirea prețului de începere al licitației, instituite de art. 846 C. proc. civ., iar nu în cadrul acțiunii în anulare a actului de adjudecare.

În ceea ce privește susținerea în sensul că adjudecarea imobilului are la bază frauda, întrucât corectitudinea competiției dintre licitatori ar fi fost afectată prin conivență, în scopul scăderii prețului, Înalta Curte constată că substanța nemulțumirilor recurentei se constituie din aspecte care țin de împrejurările de fapt ale cauzei. Critica astfel formulată nu deduce analizei instanței de recurs modul de interpretare și aplicare a unei norme de drept material, ci tinde la reaprecierea probelor administrate în cauză în sensul dorit de recurentă, și anume că între licitatori și executor a existat o înțelegere frauduloasă pentru adjudecarea imobilului. Aceste aspecte se află în sfera controlului de temeinicie a cererii de chemare în judecată, fiind realizat exclusiv de către instanțele de fond, care au apreciat probele și au concluzionat că în cauză nu a fost dovedită frauda din partea terțului adjudecatar. Raportat la prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., verificarea chestiunilor ce țin de stabilirea situației de fapt și temeinicia acțiunii este incompatibilă cu scopul recursului, în cadrul căruia poate fi examinată doar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Pentru argumentele expuse, întrucât criticile recurentei-reclamante sunt nefondate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 1307 A din 28 septembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 decembrie 2023.