ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2358/2023

Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la data de 11 iunie 2020 sub nr. x/2020, reclamanta Agenția Națională pentru Locuințe a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin Primar General, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea Municipiului București prin Primar General: la repararea prejudiciului adus ANL, în cuantum de 8.058.614,70 RON, sumă rezultată ca urmare a executării hotărârilor judecătorești, pronunțate în dosarele în care Agenția a avut calitatea de pârât și obligată la plata către beneficiarii din amplasamentul Henri Coandă a despăgubirilor pentru lipsa de folosință a locuințelor, compusă din: 7.958.598,18 - debit principal conform hotărârilor judecătorești indicate în acțiune; 100.016,52 RON - cheltuieli de judecată conform acelorași hotărâri judecătorești; la repararea prejudiciului adus ANL, în sumă de 143.748,40 RON reprezentând cheltuieli efectuate pentru prelungirea și/sau reautorizarea în continuare a lucrărilor de construcții din amplasament, urmare a nerealizării de către PMB a rețelelor publice de alimentare cu apă, canalizare, iluminat public, a drumurilor și a expirării perioadei de valabilitate a autorizațiilor inițiale, plata cheltuielilor de judecată ocazionate în cauză. În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 194 C. proc. civ., art. 969, 1073 C. civ., Legea nr. 152/1998 privind înființarea ANL, Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, modificată prin Legea nr. 7/2020 publicată în Monitorul Oficial din 08 ianuarie 2020.

Sentința pronunțată de Tribunalul București. Prin sentința civilă nr. 635 din 29 aprilie 2021 Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune. A respins, ca prescrisă, cererea reclamantei Agenția Națională pentru Locuințe în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin Primar General, de acoperire a prejudiciului derivat din executarea deciziei civile nr. 415/05.11.2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2011, irevocabilă prin decizia civilă nr. 966/27.03.2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă (A.); deciziei civile nr. 2521/29.06.2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2014 (B.); deciziei civile nr. 417/A/08.03.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2011, irevocabilă prin decizia civilă nr. 885/16.05.2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă (C.). A respins în rest cererea, ca neîntemeiată. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta Agenția Națională pentru Locuințe.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București. Prin decizia civilă nr. 1391A/2022 din 07 octombrie 2022, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-reclamantă Agenția Națională pentru Locuințe împotriva sentinței civile nr. 635/29.04.2021 pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimatul-pârât Municipiul București prin Primarul General.

Calea de atac exercitată în cauză. La data de 29 noiembrie 2022, reclamanta Agenția Națională pentru Locuințe a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1391A/2022 din 07 octombrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă prin care a solicitat instanței admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Motivele de recurs. În cuprinsul cererii de recurs, recurenta reclamantă a arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea/aplicarea greșită a normelor de drept material, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Recurenta reclamantă a arătat că efectul pozitiv al puterii de lucru judecat se manifestă ca prezumție, ca mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți, venind să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a statua diferit. Efectele autorității de lucru judecat prezintă un dublu aspect, respectiv unul pozitiv și unul negativ. Efectul pozitiv al autorității de lucru judecat este reglementat de art. 431 alin. (2) C. proc. civ. și se referă la faptul că oricare dintre părți poate opune o chestiune litigioasă dezlegată printr-o hotărâre judecătorească anterioară într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă. În acest caz nu trebuie să fie întrunită tripla identitate de elemente ale raportului juridic transpus pe plan procesual (părți, obiect, cauză), cum se întâmplă în cazul excepției autorității de lucru judecat, ci trebuie să existe doar o legătură cu lucrul judecat anterior, care să se impună noii judecăți. Art. 431 alin. (2) C. proc. civ. indică expres faptul că părțile sunt cele care pot opune lucrul anterior judecat într-un litigiu, iar art. 435 alin. (1) C. proc. civ. arată că hotărârea judecătorească este obligatorie și produce efecte numai între părți și succesorii acestora. În aceste condiții, având în vedere principiul relativității efectelor lucrului judecat, este nevoie de existența identității de părți pentru ca ceea ce s-a stabilit anterior să se impună cu efect obligatoriu într-un nou proces, care are legătură cu aspectele litigioase tranșate deja. Recurenta reclamantă a susținut că în cauză nu este îndeplinită nici condiția identității de părți și nici de obiect pentru a se putea reține efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, raportat la deciziile invocate și reținute de judecătorul apelului, intimata Primăria Municipiului București nefiind parte în aceste litigii iar obiectul fiind cu totul altul: plata despăgubirilor în temeiul răspunderii contractuale a Agenției Naționale pentru Locuințe întemeiate pe contractul de mandat, generate de lipsa de folosință a imobilelor contractate. În loc de a analiza însă probele administrate, judecătorul apelului s-a rezumat la a reitera hotărârile judecătorești între Agenția Națională pentru Locuințe și alte părți, afirmând că acestea beneficiază de putere de lucru judecat și a respins susținerile Agenției Naționale pentru Locuințe ca nefondate, fără argumente. Nu s-a analizat niciuna din susținerile Agenției, nu s-a analizat niciun înscris din probatoriul administrat, nu s-a făcut referire la niciunul din principiile de drept invocate și reclamate ca fiind încălcate. Toate acestea trebuiau analizate de instanța de apel și, pe baza probelor administrate la dosar, să se pronunțe asupra caracterului obligațiilor asumate de intimata Primăria Municipiului București, a îndeplinirii sau nu a acestora, asupra existenței sau nu a unei fapte ilicite a pârâtei intimate. Recurenta reclamantă a arătat că Municipiul București și-a asumat din 2008 realizarea lucrărilor de infrastructură și prin urmare, neaducerea la îndeplinire a acestora a produs Agenției Naționale pentru Locuințe prejudiciul solicitat în cauză întrucât nu a putut asigura darea în folosință completă a imobilelor din cartierul Henri Coandă, inclusiv prin asigurarea drumurilor practicabile către locuințe și a tuturor utilităților care să permită un mediu de locuit beneficiarilor. Astfel, vinovăția este sub forma culpei, intimatul Municipiul București având posibilitatea de a anticipa dificultatea de preluare a unor locuințe în lipsa drumurilor și a utilităților, legătura de cauzalitate fiind îndeplinită prin raportare la întregul prejudiciu suferit de ANL, reprezentat de sumele la care a fost obligată prin dispozițiile de soluționare a cererilor de chemare în judecată formulată în dosarele indicate în acțiunea formulată în cauză, drumurile și utilitățile formând un tot unitar cu activitatea de construire, în lipsa acestora neputându-se muta nicio persoană indiferent de gradul de finisare a locuințelor. În condițiile în care recurenta a întreprins demersuri și măsuri concrete în vederea îndeplinirii și realizării obligațiilor asumate, astfel încât locuințele să fie finalizate și să poată fi recepționate și predate beneficiarilor conform contractelor încheiate însă Primăria Municipiului București este cea care a gestionat atât finanțarea cât și realizarea utilităților în cartierul Henri Coandă (lot 11-zona sector 1 și lot x - zona Voluntari). Finalizarea și predarea imobilelor aparținând beneficiarilor și a utilităților din cartierul Henri Coandă nu a depins de voința și puterea de decizie a ANL. Nefinalizarea la termen a cartierului nu a fost determinată de acțiunea sau inacțiunea ANL în rezolvarea problemelor ivite sau de modul defectuos de urmărire a activității, ci a fost determinată de inacțiunea intimatului Municipiul București. Recurenta reclamantă a expus contractele încheiate pentru executarea proiectului și a arătat că Primăria Municipiului București este răspunzătoare de prejudiciul plătit de ANL pentru nepredarea imobilelor finalizate. În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Intimatul Statul Român prin Ministerul Finanțelor a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Procedura în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție. Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte la data de 04 ianuarie 2023 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fișa Ecris . Prin rezoluția din 09 martie 2023 a fost fixat termen de judecată la 17 octombrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține drept nefondat recursul pentru următoarele considerente: Prioritar, Înalta Curte reține că nu formează obiect al recursului soluția pronunțată în apel sub aspectul menținerii sentinței primei instanțe cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la o parte din prejudiciul invocat. Astfel, instanța de apel a constatat că a fost respinsă, ca prescrisă, cererea reclamantei de acoperire a prejudiciului derivat din executarea: deciziei civile nr. 415/05.11.2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2011, irevocabilă prin decizia civilă nr. 966/27.03.2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă (A.); deciziei civile nr. 2521/29.06.2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2014 (B.); deciziei civile nr. 417/A/08.03.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2011, irevocabilă prin decizia civilă nr. 885/16.05.2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă (C.). Instanța de apel a constatat că nu s-a formulat vreo critică concretă în privința prescripției astfel încât această soluție a intrat în puterea de lucru judecat. Aceste constatări nu au fost criticate în recurs. Cu titlu prealabil, este de observat că, deși recurenta reclamantă a indicat în motivarea recursului cazul de casare instituit de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., aceasta a susținut numai formal încălcarea unor norme de drept material prin decizia recurată, criticile formulate în concret privind modul în care instanța de apel a aplicat în cauză efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, fiind circumscrise așadar cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., întrucât vizează aplicarea unor norme de procedură. Astfel, recurenta reclamantă a criticat decizia pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă prin prisma faptului că soluția de reținere a puterii de lucru judecat este incorectă, întrucât nu ar fi îndeplinită identitatea de părți și de obiect, intimatul Municipiul București prin Primar General nefiind parte în respectivele litigii. Criticile astfel expuse au caracter nefondat. Recurenta a formulat critici privitoare la soluția de reținere a puterii de lucru judecat raportat la următoarele considerente ale deciziei pronunțate în apel: "Cu alte cuvinte, este lipsit de relevanță existența unei practici judiciare contrare, atât timp cât neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile în cauza de față este determinată de faptul că puterea de lucru judecat a hotărârilor invocate chiar de către reclamantă se opune acesteia care nu mai poate ulterior tranșării în cadrul altui proces, între același părți și bazat pe aceeași cauză juridică, să repună în discuție natura obligațiilor și a persoanei responsabile de prejudiciu, reiterând sau invocând noi apărări care trebuia invocate în procesele anterioare.[...] În acest context, este de reținut, pentru a se răspunde susținerilor apelantei, că nu este suficient ca reclamanta să fi suferit un prejudiciu, ci pentru a putea fi cerut a fi acoperit de către pârât este necesară îndeplinirea tuturor condițiilor răspunderii civile delictuale." Înalta Curte constată că efectele autorității de lucru judecat au fost descrise de recurenta reclamantă în dezvoltarea motivelor de recurs, aceasta arătând că, față de dispozițiile art. 431 alin. (2) și art. 435 alin. (1) din C. proc. civ., având în vedere principiul relativității efectelor lucrului judecat, este nevoie de existența identității de părți pentru ca ceea ce s-a stabilit anterior să se impună cu efect obligatoriu într-un nou proces, care are legătură cu aspectele litigioase tranșate deja. În concret, recurenta reclamantă a susținut că raportat la deciziile invocate și reținute de judecătorul apelului, nu este îndeplinită condiția identității de părți și de obiect pentru a se putea reține efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, întrucât intimatul Municipiul București prin Primar General nu este parte în aceste litigii iar obiectul este altul, și anume, plata despăgubirilor în temeiul răspunderii contractuale a Agenției Naționale pentru Locuințe întemeiate pe contractul de mandat, generate de lipsa de folosință a imobilelor contractate. Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că, pronunțându-se asupra susținerilor formulate în concret de reclamantă în calea de atac a apelului, instanța a constatat că acestea vizează chestiuni de fapt și de drept litigioase care și-au primit deja o rezolvare în procesele anterioare: "În realitate, apelanta-reclamantă a criticat doar formal hotărârea primei instanțe, fără a se apleca asupra considerentelor decizorii și specifice avute în vedere de tribunalul, preferând să susțină apărări care ar fi trebuit să fie invocate în cadrul dosarelor în care au fost pronunțate hotărârilor în baza cărora se solicită acum atragerea răspunderii pârâtului. Cu alte cuvinte, prin modul de structurare, susținerilor din apelul de față apar mai degrabă ca fiind critici de nelegalitate și netemeinicie a acestor hotărâri din perspectiva unui pârât, decât ca veritabile critici îndreptate împotriva sentinței apelate în cauza de față". Într-adevăr, dezvoltarea motivelor de apel nu privește modul în care prima instanță a aplicat în cauză efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, fiind formulate critici privind aspectele de fapt pe baza cărora prima instanță a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii civile a pârâtului din prezenta cauză. Astfel, instanța de apel a constatat că "neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale a fost constatată de către tribunalul, pe baza reținerii puterii de lucru judecat a hotărârilor invocate chiar de către reclamantă prin acțiune și care ar fi constatat existența faptei ilicite proprii, cât și vinovăția reclamantei în ceea ce privește producerea prejudiciului reclamant de la pârâtă". Conform art. 488 alin. (2) din C. proc. civ., motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor. Textul legal menționat instituie regula conform căreia în recurs nu se pot invoca omisso medio motive care nu au fost valorificate mai întâi în apel. Cum alin. (2) al art. 488 din C. proc. civ. stabilește o regulă general aplicabilă tuturor motivelor prevăzute de alin. (1), rezultă că, nici atunci când este vorba despre excepții absolute sau nulități absolute, acestea nu pot fi invocate direct în recurs, dacă puteau fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecății acestuia. În cauză, instanța de apel a constatat că "Tribunalul a mai reținut că reclamantei i se opune puterea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești invocate prin cererea de chemare în judecată, prin care, de fiecare dată s-a reținut fapta ilicită și culpa reclamantei în neexecutarea contractului încheiat cu beneficiarii, aspect ce a generat obligarea acesteia la plata sumelor pretinse". Cu privire la aceste considerente decizorii, instanța de apel a constatat că "apelanta reclamantă nu a formulat nici o critică concretă, nesusținând nici că puterea de lucru judecat nu operează în raport de toate dosarele invocate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, nici caracterul provizoriu al puterii de lucru judecat care ar opera în unele din dosare și nici, că în concret, nu ar fi îndeplinite condițiile pentru a a se reține puterea de lucru judecat". În consecință, cum în faza procesuală a apelului nu au fost formulate critici vizând reținerea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat de către prima instanță, aspectele respective nu pot fi examinate în recurs, față de dispozițiile exprese ale art. 488 alin. (2) din C. proc. civ. În ceea ce privește restul criticilor formulate de recurenta reclamantă, se constată că acestea reprezintă argumente prin care partea susține temeinicia cererii de chemare în judecată. Întrucât în calea de atac extraordinară a recursului nu se poate tinde la o cenzurare a aprecierii date de instanță mijloacelor de probă și la stabilirea unei alte situații de fapt, ci se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, Înalta Curte constată că susținerile recurentei-pârâte prin care se contestă aspecte subscrise unor circumstanțe factuale exced cazurilor de nelegalitate înscrise strict și limitativ în art. 488 pct. 1-8 din C. proc. civ. Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că hotărârea recurată nu este susceptibilă de criticile formulate și că recursul declarat este nefondat, urmând a fi respins ca atare, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ.