Decizia nr. 2355/2023 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj la 30 septembrie 2021 sub dosarul nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului Orașul Jibou, prin primar, la plata sumei de 50.000 euro, cu titlu de despăgubiri reprezentând contravaloarea construcției situate în orașul Jibou, în incinta Stației CFR Jibou, construcție demolată fără autorizație. Prin cererea de modificare formulată la 17 februarie 2022, reclamantul a solicitat următoarele: - să se constate că pârâtul a demolat imobilul proprietatea sa fără autorizație de demolare; - să se constate exercitarea abuzivă de către pârâtă a drepturilor prevăzute de Legea nr. 50/1991; - obligarea pârâtului la plata sumei de 50.000 euro, cu titlu de despăgubiri reprezentând atât contravaloarea construcției situate în orașul Jibou, în incinta Stației CFR Jibou, construcție demolată fără autorizație, cât și daune morale; - obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. În drept, au fost indicate dispozițiile art. 57 din Constituția României, art. 15 și art. 1.353 din C. civ. raportat la art. 33 din Legea nr. 50/1991.

Cererea de chemare în garanție Prin cererea formulată la 17 martie 2022, pârâtul Orașul Jibou, prin primar, a chemat în garanție pe B.. Prin încheierea din 29 aprilie 2022, Tribunalul Sălaj, secția I civilă a admis în principiu cererea de chemare în garanție, în temeiul art. 74 alin. (2) raportat la art. 64 alin. (2) C. proc. civ.

Sentința pronunțată de prima instanță Prin sentința civilă nr. 1069 din 12 iulie 2022, Tribunalul Cluj a admis excepția inadmisibilității petitelor 1 și 2 din cererea de chemare în judecată modificată, respectiv excepția inadmisibilității acțiunii în constarea faptului că pârâtul a demolat fără drept și excepția inadmisibilității acțiunii în constarea existenței unui abuz de drept din partea pârâtului Orașul Jibou, prin primar, excepție invocată prin întâmpinare de pârât și de chemata în garanție B.. A respins, ca inadmisibile, petitele 1 și 2 din cererea de chemare în judecată modificată, respectiv acțiunea în constarea faptului că pârâtul a demolat fără drept și acțiunea în constarea existenței unui abuz de drept din partea pârâtului Orașul Jibou, prin primar. A respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Orașul Jibou, prin primar, invocată de acesta prin întâmpinare. A admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtul Orașul Jibou, prin primar, și chemata în garanție B., prin întâmpinările formulate și a respins, ca prescrisă, acțiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâtului Orașului Jibou, prin primar, având ca obiect acțiune civilă în răspundere civilă delictuală. A respins, ca rămasă fără obiect, cererea de chemare în garanție a numitei B., formulată de pârâtul Orașul Jibou, prin primar. A fost obligat pârâtul Orașul Jibou, prin primar, la plata sumei de 4.000 RON în favoarea chematei în garanție, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial.

Decizia pronunțată de instanța de apel Prin decizia civilă nr. 434/A din 23 noiembrie 2022, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamantul A. și de pârâtul Orașul Jibou, prin primar, împotriva sentinței civile nr. 1069 din 12 iulie 2022 a Tribunalului Sălaj, pe care a menținut-o. Apelantul-pârât Orașul Jibou, prin primar, a fost obligat să plătească intimatei-chemate în garanție B. suma de 2.000 RON, cheltuieli de judecată în apel.

Recursul exercitat în cauză Recurentul-reclamant a solicitat casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare oricărei alte instanțe, de același grad, pentru următoarele motive de recurs: Indicând motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susținut că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 2.537 pct. 3 din C. civ. (menționat în mod eronat de parte ca fiind art. 2.536 alin. (3) C. civ.) și art. 33 și art. 35 C. proc. civ. În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, a învederat că instanța de apel a reținut, în mod neîntemeiat, că nu s-a constituit parte civilă în dosarul penal nr. x/2016, deși prin plângerea formulată împotriva ordonanței din 14 septembrie 2017 a menționat că se constituie parte civilă, însă nu are cunoștință de valoarea prejudiciului. Redând prevederile art. 20 C. proc. pen., a arătat că în dosarul penal nu a fost începută cercetarea judecătorească, astfel că nu a fost depășit termenul prevăzut de aceste dispoziții pentru a se constitui parte civilă. În dezvoltarea acestui motiv de recurs, a mai menționat că a aflat despre demolarea cabanei în cursul lunii februarie 2016, a formulat plângerea penală la 23 martie 2016, fiind format dosarul nr. x/2016 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Jibou, dosar în care nu i-a fost comunicată soluția până în prezent, deși a făcut demersuri în acest sens, așa cum rezultă din înscrisurile anexate. A precizat că ordonanța din 30 octombrie 2017 nu i-a fost comunicată, luând cunoștință la 10 iunie 2022 de procesul-verbal de predare din 6 noiembrie 2017, prin care se menționează că ordonanța a fost comunicată prin afișare, încălcându-i-se astfel dreptul la apărare. La 18 aprilie 2018, a revenit cu cerere la parchet prin care a solicitat să îi fie comunicată soluția, însă nu a primit răspuns. Recurentul-reclamant a apreciat că, în raport cu art. 2.537 pct. 3 din C. civ., termenul de prescripție a fost întrerupt prin constituirea de parte civilă în dosarul penal nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou, astfel că operează efectele prevăzute de art. 2.541 din C. civ.. De asemenea, a afirmat că, după întreruperea prescripției, cursul acesteia a fost suspendat pe toată perioada cercetărilor, până la comunicarea soluției definitive a cauzei penale, care nu i-a fost comunicată până în prezent, deși a făcut numeroase demersuri în acest sens, precum și că după soluționarea definitivă a dosarului penal începe să curgă un nou termen de 3 ani. În ceea ce privește inadmisibilitatea capetelor 1 și 2 din cererea de chemare în judecată, recurentul-reclamant a susținut că a fost calificată greșit acțiunea, în întregul său, ca o acțiune în constatare, instanța respingând-o fără a verifica dacă, în cazul concret, se putea sau nu introduce o acțiune în realizare. Pentru a aprecia că o acțiune în constatare este inadmisibilă trebuie să se verifice dacă, față de starea de fapt din speță, există sau nu posibilitatea formulării unei acțiuni în realizare. A precizat că, din actele aflate la dosarul cauzei, reiese că nu avea cum să introducă o acțiune în realizarea dreptului și să solicite despăgubiri, fără ca instanța să constate înainte inexistența dreptului de demolare a construcției. În drept, au fost indicate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Intimata-chemată în garanție B. a formulat întâmpinare la 28 martie 2023, solicitând respingerea recursului ca nefondat. În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, a considerat că instanțele de fond au reținut în mod corect că se impunea respingerea argumentelor reclamantului referitoare la incidența cazului de întrerupere a termenului de prescripție extinctivă. Cu privire la petitele 1 și 2 din cererea de chemare în judecată a menționat că soluția de respingere, ca inadmisibile, este legală, întrucât reclamantul avea la dispoziție acțiunea în realizarea dreptului. Intimata-chemată în garanție a solicitat obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 RON, anexând chitanța nr. x din 2 februarie 2023 și factura nr. x din 2 februarie 2023. Intimatul-pârât Orașul Jibou a formulat răspuns la întâmpinare și note scrise, solicitând respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat potrivit considerentelor expuse în cele ce succed. Luând în examinare criticile referitoare la inadmisibilitatea capetelor 1 și 2 din cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, Înalta Curte reține că acestea se circumscriu motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât privesc modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor procedurale cuprinse în art. 33 și art. 35 C. proc. civ. Criticile sunt nefondate. Prima instanță a respins, ca inadmisibile, capetele 1 și 2 din cererea de chemare în judecată modificată, respectiv acțiunea în constarea faptului că pârâtul a demolat fără drept și acțiunea în constarea existenței unui abuz de drept din partea pârâtului. Pentru a pronunța această hotărâre, a reținut că, pe de-o parte, reclamantul a solicitat constarea unei stări de fapt (demolarea fără drept a unei clădiri) și, pe de altă parte, în ceea ce privește constarea abuzului de drept, reclamantul are deschisă acțiunea în realizarea dreptului pretins, respectiv o acțiune în răspundere civilă delictuală, deoarece s-a susținut că abuzul de drept se concretizează într-o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, putându-se antrena în această situație răspunderea autorului exercițiului abuziv față de cel vătămat într-un drept al său, cu finalitatea obligării la plata daunelor interese. Apelul declarat de reclamant a fost respins prin decizia recurată în cauză. Instanța de apel a reținut legalitatea soluției de inadmisibilitate motivat de faptul că acțiunea în constatare nu prezintă interes, în acord cu art. 33 și art. 35 C. proc. civ., față de modalitatea de formulare a acestor capete de cerere, care descrie condițiile răspunderii civile delictuale a cărei angajare reclamantul a și solicitat-o în prezenta cauză. Raționamentul instanței de apel se fundamentează pe aplicarea corectă a dispozițiilor art. 35 raportat la art. 33 C. proc. civ. Astfel, cererile în constatare sunt reglementate de art. 35 C. proc. civ., care stipulează astfel: "Cel care are interes poate să ceară constatarea existenței sau inexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege." Textul legal reglementează admisibilitatea acțiunii în constatare pozitivă (a existenței unui drept) sau negativă (a inexistenței dreptului) condiționată de lipsa posibilității părții care acționează de a solicita realizarea dreptului. Astfel, pe calea acestei cereri nu se poate solicita constatarea unei situații de fapt. Din analiza prevederilor art. 35 C. proc. civ. rezultă că pe lângă cerința existenței unui interes, reclamantul din cadrul unei acțiuni în constatare trebuie să îndeplinească și o altă cerință de exercițiu, respectiv inexistența unei alte căi prevăzute de lege, prin care se poate obține realizarea dreptului, condiție suplimentară față de condițiile generale de exercitare a acțiunii civile prevăzute de art. 32 C. proc. civ. Înalta Curte confirmă inadmisibilitatea capetelor de cerere prin care reclamantul a solicitat să se constate că pârâtul Orașul Jibou, prin primar, a demolat imobilul proprietatea sa, neavând autorizație de demolare, precum și abuzul de drept din partea pârâtului, întrucât a fost exercitată acțiunea în răspundere civilă delictuală, prin care reclamantul urmărește repararea pagubei cauzate de demolarea fără autorizație a imobilului aflat în proprietatea sa (al treilea capăt de cerere). Prin urmare, contrar criticilor recurentului-reclamant, doar primele două capete de cerere au fost calificate drept cereri în constatare, prin care reclamantul a conturat fapta ilicită imputată pârâtului, în timp ce al treilea capăt de cerere, prin care a solicitat plata despăgubirilor pentru repararea prejudiciului produs prin demolarea fără drept a construcției (fapta ilicită), reprezintă acțiunea pentru atragerea răspunderii delictuale a pârâtului - corect calificată drept acțiune în realizarea dreptului. Condițiile răspunderii civile delictuale nu au mai fost însă analizate în cauză față de soluția de admitere a excepției prescripției dreptului material la acțiune, care a făcut inutilă cercetarea în fond a cauzei, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. Caracter nefondat au și criticile privind aplicarea dispozițiilor art. 2.537 pct. 3 din C. civ., care se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Criticând soluția asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune, în dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurentul-reclamant a susținut că termenul de prescripție a fost întrerupt prin constituirea sa ca parte civilă în dosarul penal nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou. Nu pot fi validate argumentele recurentului-pârât în ceea ce privește incidența cazului de întrerupere a prescripției reglementat de art. 2.537 pct. 3 din C. civ. Conform acestei norme, prescripția se întrerupe "prin constituirea ca parte civilă pe parcursul urmăririi penale sau în fața instanței de judecată până la începerea cercetării judecătorești; în cazul în care despăgubirile se acordă, potrivit legii, din oficiu, începerea urmăririi penale întrerupe cursul prescripției, chiar dacă nu a avut loc constituirea ca parte civilă." Așadar, legiuitorul recunoaște în mod expres efectul întreruptiv de prescripție al constituirii ca parte civilă pe parcursul urmăririi penale, efect ce subzistă chiar dacă organul de urmărire penală dispune clasarea, fapt ce rezultă din dispozițiile art. 2.541 alin. (6) din C. civ., potrivit cărora: "În cazul în care prescripția a fost întreruptă potrivit art. 2.537 pct. 3, întreruperea operează până la comunicarea ordonanței de clasare, a ordonanței de suspendare a urmăririi penale ori a hotărârii de suspendare a judecății sau până la pronunțarea hotărârii definitive a instanței penale. Dacă repararea pagubei se acordă, potrivit legii, din oficiu, întreruperea operează până la data când cel împotriva căruia a început să curgă prescripția a cunoscut sau trebuia să cunoască hotărârea definitivă a instanței penale prin care ar fi trebuit să se stabilească despăgubirea." În speță însă, s-a constatat că nu a existat o astfel de constituire de parte civilă a reclamantului în procesul penal pentru ca acesta să poată susține că a operat efectul întreruptiv de prescripție, câtă vreme plângerea penală nu a fost însoțită de o constituire de parte civilă, adică nu a avut atașată și acțiunea civilă a persoanei vătămate, întrucât numai aceasta aducea în dezbatere dreptul subiectiv civil. Conform art. 20 alin. (2) C. proc. pen., "Constituirea ca parte civilă se face în scris sau oral, cu indicarea naturii și a întinderii pretențiilor, a motivelor și a probelor pe care acestea se întemeiază." Prin urmare, recurentul-reclamant invocă fără temei că s-a constituit parte civilă în dosarul penal nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou prin plângerea formulată împotriva ordonanței din 14 septembrie 2017, având în vedere că nu a precizat întinderea pretențiilor sale, ci doar a declarat, într-adevăr, că se va constitui parte civilă după ce va consulta un expert evaluator care să stabilească valoarea construcției. Prin urmare, Înalta Curte confirmă că nu a operat întreruperea termenului de prescripție în temeiul art. 2.537 pct. 3 din C. civ., astfel că soluția de admitere a excepției prescripției dreptului material la acțiunea în răspundere delictuală a fost în mod legal admisă, în condițiile în care cererea introductivă de instanță, din 30 septembrie 2021, a fost formulată în afara termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 2.517 raportat la art. 2.528 alin. (1) din C. civ. Recurentul-reclamant a mai susținut că în cauza penală nu a fost începută cercetarea judecătorească, motiv pentru care a apreciat că încă se poate constitui parte civilă în termenul prevăzut de art. 20 C. proc. pen. Pentru a răspunde acestei critici, sunt relevante circumstanțele dosarului penal nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou, care a avut ca obiect plângerea formulată de A., recurent-reclamant în prezenta cauză, prin care acesta a sesizat că, în cursul lunii februarie 2016, lucrători ai Primăriei Jibou au demolat și sustras o cabana din lemn, proprietatea sa. Astfel, prin ordonanța din 14 septembrie 2017 emisă de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou, menținută prin ordonanța nr. 52/II/2/2017 din 30 octombrie 2017, emisă de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect infracțiunea de furt, prevăzută și pedepsită de art. 228 alin. (1) C. pen. Prin încheierea penală nr. 189/C din 27 aprilie 2023, pronunțată de Judecătoria Jibou în dosarul nr. x/2022, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de repunere în termen formulată de petentul A. și, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă ca tardivă plângerea petentului împotriva soluției de clasare, dispusă prin ordonanța procurorului din 14 septembrie 2017, menținută prin ordonanța prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj nr. 52/II/2/2017. Drept urmare, susținerile recurentului-reclamant sunt lipsite de suport juridic față de împrejurarea că procesul penal a încetat în faza urmăririi penale, prin soluția de clasare dispusă prin ordonanța emisă de procuror la 14 septembrie 2017, care a devenit definitivă. De asemenea, nu poate fi primită susținerea recurentului-reclamant în sensul că ordonanța din 30 octombrie 2017 emisă în dosarul penal nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou nu i-a fost comunicată, fiindu-i astfel afectat dreptul la apărare. Pe de-o parte, se constată că o astfel de neregularitate, privind comunicarea actului de procedură în dosarul penal, nu are aptitudinea de a influența soluția pronunțată asupra excepției dreptului material la acțiune, raportat la motivarea instanței de apel, validată în considerentele precedente, prin care s-a reținut că recurentul-reclamant nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. Pe de altă parte, această chestiune a fost analizată în cadrul dosarului penal nr. x/2022 al Judecătoriei Jibou, având ca obiect plângerea formulată de recurentul-reclamant împotriva soluției de clasare, dispusă prin ordonanța procurorului din 14 septembrie 2017, menținută prin ordonanța prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj nr. 52/II/2/2017. Așadar, recurentul-reclamant nu mai poate pune în discuție o chestiune care a fost dezlegată în mod definitiv prin încheierea penală nr. 189/C din 27 aprilie 2023, pronunțată de Judecătoria Jibou în dosarul nr. x/2022, prin care s-a reținut că ordonanța din 30 octombrie 2017 "a fost comunicată petentului la 6 noiembrie 2017, la domiciliul procesual ales de acesta." În consecință, față de considerentele arătate anterior, toate criticile formulate au fost găsite nefondate, recursul urmând să fie respins în consecință. Totodată, în raport cu soluția ce va fi dispusă, constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 451-453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe recurentul-reclamant A. la plata sumei de 2.000 RON către intimata-chemată în garanție B., cheltuieli de judecată dovedite prin documentele justificative de la dosarul de recurs.